Relaţia doctor-pacient în qigong (III)

(fragmente din conferinţele Maestrului de qigong Yan Xin)

În timpul tratamentului este uneori foarte greu să obţii de la pacient o reacţie verbală corectă. De aceea uneori este nevoie de foarte mult timp pentru ca bolnavul să aleagă o conduită corectă de comportament. Exemplul de mai jos va ilustra problema.

Pacienta suferea de surzenie la o ureche şi de o dereglare a funcţiei echilibrului, motiv pentru care când mergea cădea pe o parte. Medicii n-o puteau ajuta, nici măcar camera barică n-a ajutat-o.

Odată, în septembrie 1986, pe la nouă seara, au adus-o la mine. A venit însoţită de un profesor de la universitatea Qinghua, care dorea să le demonstreze colegilor săi posibilităţile qigong-ului. Pentru acurateţea experimentului, profesorul a astupat urechea sănătoasă a femeii cu un tampon de vată, iar la urechea bolnavă a pus un ceas. Am început tratamentul şi în curând pacienta a auzit ticăitul ceasului.

M-am adresat ei:

– Pacienţii mei trebuie să fie curajoşi, sunteţi pregătită să riscaţi?

– Sunt de acord, a spus femeia.

– Ieşiţi în stradă şi plimbaţi-vă singură.

În acea vreme locuiam la marginea oraşului, într-un cartier prost iluminat. Cu toate acestea, i-am rugat pe însoţitori s-o lase singură. Bolnava a ieşit pe stradă şi a mers în linie dreaptă.

După patruzeci de minute, când am întrebat-o, ea din prag bucuroasă a început să debiteze: „Am auzit cântecul păsărelelor, am auzit cum spală hainele, am auzit zgomotul paşilor mei şi zgomotul îndepărtat al maşinilor.”

Am rugat-o să se aşeze, doarece, pentru a termina tratamentul, trebuia să-i pun câteva întrebări. Am întrebat-o: „Cum vă simţiţi?” Înainte lucra ca secretară şi s-a obişnuit să răspundă diplomatic. „Un pic mai bine”, a fost răspunsul.

Dacă aş fi terminat aici tratamentul, atunci şi rezultatul ar fi fost la nivelul „puţin mai bine”. În acelaşi timp eu nu puteam să-i spun deschis că nu avea dreptate, că ce a spus nu era identic cu ceea ce simţea. Tot ce am putut face, a fost să o rog cu cuvintele „nu sunteţi prea înţelegătoare” să se mai plimbe jumătate de oră. Ea s-a întors peste treizeci şi două de minute. De data asta nu mai puteam să port un dialog cu ea în mod direct şi am plecat în camera vecină, înţelegându-mă înainte cu cei prezenţi, că ei vor acţiona asupra pacientei, dar fără să-i spună deschis, cu ce anume a greşit, şi doar prin indicii să-i dea de înţeles, că trebuie să răspundă sincer, şi nu să dea un răspuns în doi peri.

După o vreme m-am întors şi am condus discuţia în alt mod:

–         Dumneata, probabil, nu te mai duci de mult timp la servici?

–         Da, de doi ani jumate.

–         Dar n-aţi vrea să vă întoarceţi?

–         Doresc foarte mult!

–         Dacă v-aţi însănătoşi, v-aţi hotărî să mergeţi la servici?

–         Bineînţeles!

Uite aşa, pe o cale ocolitoare, am reuşit să obţin reacţia necesară.

În timpul tratamentului uneori este dificil să obţinem de la pacient o reacţie adecvată. De aceea se cheltuieşte o groază de timp pentru a-l convinge pe pacient să aleagă o linie corectă de comportament. Pacienţii nu înţeleg că ei trebuie să-l ajute pe medic. Unii, chiar dacă se simt mai bine, continuă să se îndoiască de modificarea stării lor de sănătate şi nu recunosc acest lucru. Aceasta de asemenea împiedică vindecarea.

Metodele de tratament folosite de mine, par unora uimitoare şi ciudate: uneori transmit informaţia mamei prin intermediul fiicei, alteori îi propun unui diabetic să bea lapte cu zahăr.

În comitetul ştiinţei şi tehnicii al ministerului apărării lucra un medic, care era membrul unui grup de specialişti, care se îngrijeau de conducerea supremă a ţării. În 1986 am fost invitat în cadrul comitetului pentru o serie de cercetări, şi acest medic era instructorul meu. Şi el, şi soţia sa erau specialişti în medicina vestică.

Odată soţiei sale i-a crescut brusc tensiunea. Minimul a crescut de la 80 la 98, iar maximul de la 120 la 178. A început s-o doară îngrozitor capul. Soţul nu se hotăra să-i dea vreun medicament pentru a-i scădea tensiunea.

În aceeaşi zi, el cu fiica, a venit după ajutor. „Doctore Yan, trebuie să faceţi ceva, pentru a-mi vindeca soţia” – a spus el.

Am turnat din robinet apă rece într-un pahar şi am rugat-o pe fiica lui să-şi dea jos ceasul. Ceasul era într-o carcasă metalică şi modificau câmpul ei magnetic. Luând ceasul, am început să urmăresc semnalele: ceasul purta atât semnalele stăpânei, cât şi pe cele ale mamei. În lumina reflectată a cadranul se putea vedea faţa bolnavei. Am întrebat: „Yu, poţi bea acest pahar de apă?” Ea a fost de acord şi înghiţitură după înghiţitură a băut întreaga apă. Împreună cu apa prin intermediul fiicei am transmis informaţia mamei. După asta i-am sfătuit să se ducă acasă: „Yu, mergi acasă, vezi ce face mama, măsoară-i tensiunea, iar apoi telefonează-mi.” Ei locuiau nu departe de mine, de aceea au ajuns acasă în mai puţin de un sfert de oră. Întorşi acasă, au măsurat tensiunea şi m-au anunţat la telefon: „Tensiunea a scăzut de la 178 cu 98 la 120 cu 80. Migrena a trecut.”

Într-adevăr, poate părea straniu şi uimitor, bolnava nu a luat medicamente, tot ce a contat a fost un pahar cu apă, băută de fiica ei.

În ce o priveşte pe Yu, mai este un episod legat de această fată. Înainte ea avea scolioză şi când a aplicat pentru doctorat din acest motiv nu a fost acceptată. Părinţii cu greu au reuşit să convingă comisia.

Odată ei au venit la mine cu rugămintea: „Doctore Yan, nu aţi putea pentru fiica noastră să faceţi un control medical al coloanei vertebrale?” Tatăl lui Yu ştia cerinţele mele: în timpul tratamentului să nu vorbească de boală. Am răspuns: „Cu coloana nu sunt probleme, totul este în regulă”. În acest moment, mama nu s-a abţinut: „Ce spuneţi! Ea are…”

N-a apucat ea să termine, că soţul ei a întrerupt-o: „Taci, du-te mai bine să vezi coloana lui Yu, probabilo totul este în regulă”. El ştia principiul metodei mele, deoarece a participat la mai multe tratamente.

Mama a alergat repede şi s-a convins că, coloana fiicei într-adevăr s-a îndreptat. De atunci Yu a avut încredere în măiestria mea.

De obicei diabeticii nu au voie să mănânce mult zahăr. Dar când îi vindec pe astfel de bolnavi, nu mă pot descurca fără zahăr.

Odată la mine a venit un oarecare Liu, controlor la o companie de tractoare din Beijing. Am început cu întrebarea: „De ce v-aţi internat în spital pentru un nimic ca acesta?” El n-a avut reacţia scontată, şi din această cauză, semnalul meu nu a trecut. Am schimbat tactica şi l-am rugat să meargă acasă şi să bea şase sticle de lapte cu zahăr. El s-a uitat la mine cu ochii larg deschişi. Doar el ştia foarte bine, că el, ca diabetic, trebuia să urmeze un regim alimentar, iar zahărul este total contraindicat. Probabil, cererea mea a fost luată de el ca pe o glumă şi el n-a reacţionat. Eu am continuat: „Şi beţi şase sticle în decurs de o săptămână.” În acest moment, soţia sa l-a tras de mânecă: „Hei, de ce taci?” Şi atunci Liu cu glas tremurat a spus: „Prea bine, bine, bine”. Întors în spital, a prins un moment când personalul lipsea, iar vecinii de cameră dormeau, şi a băut şase sticle de lapte cu zahăr, pe care i le-a adus soţia. Nu cu mult timp înainte, a dat o probă de urină la laborator, iar conţinutul de zahăr era ridicat, reactivul a ieşit pozitiv, cu trei plusuri. A doua zi, după laptele băut cu zahăr, urina nu conţinea, conform analizelor, deloc zahăr. Nu numai atât, dar conţinutul de zahăr din sânge s-a normalizat şi la doi vecini de cameră din totalul de şapte. La ceilalţi, conţinutul de zahăr a scăzut de la patru plusuri la unul-două. Peste o săptămână el a cerut să fie externat, dar medicii nu se hotărau. După asta ei l-au monitorizat încă un an de zile.

Nu demult Liu s-a întâlnit cu mine şi mi-a povestit că boala nu a mai prezentat recidive. Înainte de tratament, Liu avea şi un indice scăzut de hemoglobină. În momentul întâlnirii noastre acesta a crescut treptat la 16. Medicii nu puteau să înţeleagă cum a reuşit să se vindece.

Profesorul de la universitatea Qinghua, pe nume Lu, a avut un atac cerebral şi şi-a pierbut cunoştinţa. L-am trata prin telefon şi peste trei minute puteam deja vorbi cu el. Fiul profesorului Lu învăţa în SUA. El avea ulcer. Datorită metodei indicate de mine, el s-a vindecat rapid.

Printre profesorii cu care am efectuat o serie de experimente ştiinţifice, a fost şi unul pe nume Lu, înainte a lucrat la unviersitatea Qinghua, iar apoi a lucrat la Academia de ştiinţe. Înainte să lucrăm împreună, a trebuit să-l ajut. Odată a păţit ceva la cap şi şi-a pierdut cunoştinţa. Dacă în astfel de cazuri nu se acordă primul ajutor la timp, pierderea cunoştinţei poate avea un sfârşit letal.

Soţia profesorului m-a sunta imediat rugându-mă să-l ajut. Eu am spus: „Lipiţi receptorul de urechea lui, pentru a asculta ce îi spun.” În realitate eu m-am pregătit să-i acord primul ajutor prin telefon. După trei minute el a început să audă, iar peste cincisprezece a putut să se ridice şi să meargă.

Mai târziu el mi-a telefonat: „Doctore Yan, pot mâine să mă duc la servici?” „Ca de obicei”, i-am răspuns.

Dacă lăsăm la o parte că i-am salvat viaţa profesorului, fapt este că am reuşit să îndepărtez starea patologică a vaselor sanguine din creier, şi totul fără alte complicaţii.

Fiul profesorului Lu învăţa în SUA. El suferea de ulcer şi de alte boli. De obicei studenţi străini, care studiază în America, în afară de învăţat trebuie să şi lucreze. O astfel de viaţă, când trebuie să îmbini o muncă grea cu o învăţare sârguincioasă, îl menţine pe om într-o stare permanentă de tensiune. Iar dacă şi sănătatea este precară, este o adevărată problemă.

Profesorul mi s-a adresat mie, iar eu am fost de acord să încerc. Am scris o scrisoare şi l-am rugat pe Lu s-o trimită fiului, adăugând ca profesorul să se întoarcă acasă cât mai târziu acasă seara, orientându-se după timpul de pe meridianul american. Datorită acestui fapt, semnalul qigong putea fi trimis în SUA şi, probabil,  permitea stimularea vindecării fiului.

Profesorul a îndeplinit întru-totul recomandările mele. Mai târziu într-o scrisoare şi la telefon m-a anunţat, că stomacul fiului a încetat să-l mai doară. Asta a fost cu mai mult de un an în urmă.

Iar nu demult fiul profesorului s-a întors în Beijing. Eu eram în Shenyang, şi el a luat legătura cu mien prin telefon: „Doctore, a trecut mai mult de un an de când am primit semnalul dumneavoastră, iar stomacul nu mă mai doare deloc.”

Acest caz arată capacitatea de a vindeca bolnavi cu ajutorul semnalelor qigong la distanţe considerabile.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Yan Xin – Explicarea anumitor practici qigong

(fragmente din conferinţele Maestrului de qigong Yan Xin)

 

Aprinderea beţişoarelor aromate crează o atmosferă care stimulează “curăţarea” canalelor energetice şi de asemenea permite măsurarea timpului.

Iniţial fumul era folosit la alungarea insectelor. Apoi au fost folosite la măsurarea timpului. Chiar şi astăzi, în timpul practicării în peşteri, unii maeştrii folosesc beţişoarele aromate pentru a crea condiţii speciale de antrenament a respiraţiei prin micşorarea cantităţii de oxigen absorbite de practicanţi, determinând întărirea funcţionării plămânilor şi stimularea absorbirii de către ei a oxigenului. Învăţarea respiraţiei embrionare se poate face şi cu ajutorul beţişoarelor aromate.

Anticii foloseau beţişoare din diferite materiale. Beţişoarele din speciile aromate, cum ar fi cele din santal, stimulează “curăţarea” meridianelor energetice, au un efect de trezire, calmare şi tonifiant.

Unii practicanţi de qigong sunt capabili să perceapă forme ale “informaţiei remanente”, de exemplu îi pot “vedea” pe oamenii morţi ca şi cum ar fi în viaţă şi chiar să şi audă “infrasunete” sau vocile lor.

În cultura chineză există obiceiul de a aprinde bancnote speciale de hârtie pentru cei morţi. În antichitate, oamenii care aveau capacităţi speciale, interpretau apariţia formelor oamenilor morţi şi auzirea vocilor lor ca pe o cerere de bani şi se grăbeau să îndeplinească dorinţele lor. Ca să nu se despartă de banii adevăraţi, pentru a respecta cererea celui decedat au început să fie utilizaţi bani de hârtie special confecţionaţi pentru acest ritual mortuar.

În realitate, ceea ce le apărea celor care aveau aceste capacităţi speciale, era doar “informaţia remanentă”, care conţine date despre nevoile decedaţilor în bani, pe când erau încă în viaţă, şi nu se referă defel la o cerere în bani a celor morţi. Această informaţie există atât în timpul vieţii, dar rămâne şi după moartea persoanei.

Infrasunetul nu poate fi perceput în condiţii obişnuite. Capacitatea de a-l percepe apare doar la un anumit nivel de măiestrie în qigong. De aceea nu este nimic uimitor în faptul că unii practicanţi de qigong, percepând infrasunetul, care apare, de exemplu, atunci când cel din faţa lui gândeşte, poate “să-i asculte” gândurile.

În 1986 am fost în Japonia în cadrul unei delegaţii. La mine a venit pentru o consultaţie o japoneză în vârstă. I-am diagnosticat o serie de boli. Diagnosticul meu a fost foarte precis, provocându-i pacientei un interes deosebit pentru qigong. Ulterior mi s-a adresat cu întrebarea, dacă pot determina la ce se gândeşte ea. Am răspuns:”Probabil, poate greşesc, dar astăzi aţi fost de două-trei ori la bancă şi vă gândiţi la cauzele creşterii dobânzii contului dumneavoastră curent.” Ea a căzut în genunchi şi a exclamat: “Ah! Chiar la asta mă gândeam acum.” Acest exemplu ne permite să tragem nişte concluzii. Uneori se poate doar ghici despre ce gândeşte o persoană sau alta. Eu doar ghicesc, şi nu întotdeauna precis.

Poliţiştii criminalişti pot detecta, cu ajutorul unui dispozitiv special, iluminarea produsă de urmele de sânge şi în acest mod pot determina împrejurările săvârşirii unei crime. La locul crimei întotdeauna rămâne o slabă iluminare, sau aura. Cei care au capacităţi speciale pot recepţiona această “informaţie remanentă” şi infrasunetul, la fel cum poliţiştii detectează urmele cu dispozitivul lor special.

Cele spuse permit să tragem concluzia că sufletul există. Din punctul de vedere al qigong-ului, “informaţia remanentă”  este o manifestare a sa.

Anunțuri

Relaţia doctor-pacient în qigong (II)

(fragmente din conferinţele Maestrului de qigong Yan Xin)

Când comportamentul pacientului corespunde intenţiilor mele şi el gândeşte sincron cu mine, fiind pe aceeaşi lungime de undă, aceasta aduce rezultate pozitive. Vindecarea unui pacient din Chongqing, care suferea de probleme grave în funcţionarea inimii, a fost posibilă datorită “înţelegerii” sale.

De obicei, dacă există cea mai mică posibilitate de a trimite un bolnav la servici, chiar şi în cazurile grave, eu o fac. În Chongqing locuieşte şoferul Wan Jundao. Din cauza stării sale de sănătate el nu putea şi nici nu avea curajul să se aşeze la volan. De mai mult de zece ani suferea de hepatită, în plus era bolnav cu stomacul. El deja era pregătit pentru ce era mai rău şi i-a lăsat soţiei testamentul.

Când a venit la mine, l-am privit şi i-am spus: “Aveţi probleme cu inima, iar cu ficatul şi stomacul nu aveţi nicio problemă”. El nu m-a crezut şi părea dezamăgit: “Mi-au spus că puneţi un diagnostic foarte precis, de unde aţi luat-o că am o inimă bolnavă? Sunt bolnav de mai mult de zece ani şi niciun medic nu mi-a spus de vreo boală a inimii.” “”Nu vă neliniştiţi”- i-am răspuns – “faceţi-vă o electrocardiogramă, iar apoi vom vedea”. Electrocardiograma a arătat disfuncţii serioase în funcţionarea inimii. Medicul, care i-a făcut ECG, i-a spus, că boala este atât de serioasă, că Wan trebuie să se interneze la terapie intensivă. De această dată m-a crezut şi m-a rugat să-l internez în spital. Eu i-am răspuns: “Nu, v-aţi adresat mie, de aceea nu aveţi nevoie să vă internaţi în spital. Nu numai că nu veţi sta în spital, dar mâine o să vă duceţi la servici”. El a fost uimit: “Ce vrea să spună asta?” “Uite ce medic straniu sunt eu” – a fost răsunsul meu – “dacă v-aţi adresat mie, atunci ascultaţi-mă”. Ţinând minte că i-am pus un diagnostic corect, el s-a îmblânzit: “Bine, bine. Voi face, cum mi-aţi spus”. Eu am continuat: “Am să vă prescriu medicamente doar în cazul în care veţi fi de acord cu condiţiile mele”. A fost de accord. I-am prescris două reţete din şase medicamente şi i-am cerut să le ia odată pe zi, invitându-l la control peste o săptămână.

Când a venit peste o săptămână, i-am spus să-şi facă o nouă electrocardiogramă, dar el a refuzat: “Medicul doar cu o săptămână în urmă mi-a spus că boala mea este incurabilă, maximul ce-l pot face este să stabilizez situaţia şi să obţin o mică îmbunătăţire. De ce este necesar un nou control, dacă doar de o săptămână iau medicamente?” Eu i-am răspuns: “Ce neascultător sunteţi. Dacă nu-mi ascultaţi recomandările, de ce m-aţi mai căutat pe mine?” Doar după asta el a fost de acord. ECG era normal şi atunci el a avut încredere în mine.

Deşi şoferul Wan n-a fost complet ascultător, cu toate acestea a fost de acord să facă ceea ce l-am rugat. A fost suficient de înţelegător şi a reacţionat adecvat la cerinţele mele. Asta a şi permis obţinerea unui effect pozitiv.

Când vindec, eu le cer pacienţilor o atitudine conştientă, “înţelegere”, o cooperare activă şi o gândire sincronă. Maestrul meu considera, că este necesar ca toată viaţa să ne dezvoltăm anduranţa, să muncim din greu, să fim plini de curaj. Şi eu consider la fel. Dacă bolnavul se gândeşte numai la pensia de boală, despre ce fel de sincronizare a gândurilor poate fi vorba, atunci ce armonie între doctor şi pacient există? Bolnavul trebuie obligatoriu să se străduiască să lucreze, şi atunci vindecarea va avea efecte mult mai bune.

Când treci peste tine, şi vii în ajutorul cuiva care nu crede în qigong, obligatoriu vei fi pedepsit. Un asemenea caz l-am avut cu Chu Huijen, o învăţătoare de la şcoala primară din Beijing. Am vindecat-o prin terapie intensivă (emisie de qi extern) şi i-am propus să se ducă a doua zi la servici. Ea a fost de acord, dar nu s-a dus. Asta mi-a produs o reacţie foarte puternică.

În 1986 în Beijing am vindecat-o pe Chu Huijen. Ea demult mi s-a adresat în scris cerându-mi ajutorul. M-am dus la ea cu un domn Li. Chu avea o problemă la vertebrele toracice şi de asemenea suferea de mai multe boli, era la pat şi nu putea nici măcar să se întoarcă pe altă parte. Am povestit cu ea câteva ore, iar apoi i-am cerut să doarmă. După câteva ore s-a trezit sănătoasă. A doua zi ea a ieşit să ne conducă şi când ne despărţeam, eu i-am recomandat de câteva ori să iasă la servici. Ea, plină de bucurie, a fost de acord.

A doua zi am sosis în Chengdu şi brusc am simţit o durere puternică. Problema este că atunci când aplic terapia intensivă, iar cu Chu a fost chiar aşa, nerespectarea de către pacient a cerinţelor mele provoacă o reacţie puternică, îmi produce mie suferinţă.

Maestrul meu spunea, că dacă persoana nu crede în qigong, nu trebuie să o convingem, nu este posibil să o vindecăm. Dacă însă, trecem peste noi înşine, şi ne străduim să o ajutăm, cu siguranţă vom avea de suferit datorită reacţiei inverse.

În acea zi mă durea foarte tare coloana vertebrală. Mi-am aplicat un autodiagnostic şi i-am spus domnului Li:

–         Când ne întoarcem în Beijing, să coborâm la staţia Mijun, trebuie să trecem pe la Chu.

–         De ce?

–         Să vedem dacă s-a dus la servici, nu şitu de ce dar mă doare foarte tare coloana.

–         Nu pot să cred. Vindecarea a fost încununată de succes, aşa că nu pot să cred că ea nu v-a îndeplinit recomandările.

–         Nu credeţi? Trecem pe la ea şi vom vedea. Ea cu siguranţă a rămas acasă.

Am sosit după miezul nopţii şi Li s-a oferit să mergem la hotel, dar eu am refuzat. Trebuia să mă urc într-un pin şi să stau lipit de conurile de pin, altă cale nu era. Li a plecat să doarmă, iar pe mine m-a adăpostit pinul. În zori Li a strigat să cobor. Dar eu i-am răspuns: „Mergeţi la Chu şi vedeţi dacă s-a dus la servici”.

El s-a dus la ea şi n-a întârziat prea mult. S-a dovedit că Chu nu s-a dus la servici.

Cu ce s-a ocupat? Era doar egoism. S-a speriat că, dacă se duce la servici, nu v-a mai putea primi pensia de boală. Iar acolo trebuie să şi lucrezi, te oboseşti. Dar şi acasă, de când s-a îmbolnăvit, nimeni nu s-a ocupat de gospodărie şi ea a hotărât ca în câteva zile să spele toate hainele, să facă curăţenie în casă, iar a treia zi să se ducă la servici.

A trebuit să mă duc eu la ea. „Ce aţi făcut? De ce nu aţi fost la servici” am întrebat-o sever.

Înţelegându-şi greşeala, Chu s-a şi dus la şcoală. După asta ea nu a mai avut recidive la bolile sale, iar starea sa de sănătate este bună. În momentul în care Chu s-a dus la servici, durerea din coloana mea a dispărut.

Dacă la începutul tratamentului se dovedeşte că pacientul nu este înţelegător, trebuie să vorbesc cu el destul de dur. Fără asta nu este posibilă transmiterea semnalelor.

Unii pacienţi, care nu sunt prea înţelegători, nu pricep că tratamentul necesită acţiunea coordonată a medicului şi pacientului. Cu astfel de pacienţi trbuie să mă port destul de sever. Din ce cauză? Deoarece fără asta nu se poate face nimic, pentru că sunt încălcate principiile metodei mele de terapie, şi nu are loc o transmisie a semnalelor.

Odată în 1985, cu ocazia sărbătorii primăverii, m-am întors acasă şi am găsit un bolnav care-mi cerea ajutorul. Când m-a văzut a început să-şi verse amarul. Se pare că avea cancer la esofag. Am fost obilgat să-l întrerup cu fraza: „Nu aveţi nimic periculor, nu vă neliniştiţi”. El nu m-a ascultat şi dorea cu orice preţ să-mi povestească totul în detaliu.

De obicei în timpul diagnosticării eu nu le permit pacienţilor să-mi ofere date suplimentare legate de boala lor. De aceea l-am întrerupt, şi l-am rugat să-mi dea istoria bolii şi m-am prefăcut că o studiez cu atenţie.

În ultimii ani, datorită numărului foarte mare de bolnavi, eu nu mai citesc istoria bolii, dar de această dată a trebuit să mă prefac că o citesc. Ca să-i distrag atenţia, i-am măsurat şi pulsul. Apoi i-am spus din nou: „Nu aveţi probleme mari”. L-am rugat să se ducă acasă şi i-am dat o serie de indicaţii ce să facă la întoarcere.

Dar pacientul s-a dovedit un om încăpăţânat şi tot se străduia să-mi explice ce şi cum. A trebuit să-l întrerup din nou: „Deja am făcut cunoştinţă cu istoria bolii dumneavoastră, v-am măsurat pulsul, asta este suficient. Faceţi, ce v-am recomandat, şi gata. Discuţia este încheiată”. Cu această replică l-am nemulţumit pe bolnav. El a plecat repede şi tot drumul fierbea de nemulţumire.

Exact peste doi ani el a venit din nou şi mi-a spus, că doreşte personal să mă felicite. Fapt este că, întors acasă, el a îndeplinit toate recomandările mele. Iar peste o vreme controlul medical a arătat că tumoarea malignă a dispărut. La întrebarea: „Cum se poate explica asta?” tatăl meu, deoarece eu nu eram prezent, a răspuns: „Problema este că, atunci când el v-a vorbit tăios, v-a schimbat atenţia de la boală. Gândurile voastre s-au îndreptat de la boală la medicul „cel rău”, iar de problema voastră aţi şi uitat.” Tatăl meu avea dreptate. O astfel de metodă o aplic adesea.

Qian Qili, un muncitor la o fabrică, când era pe motocicletă, a intrat în coliziune cu o maşniă şi şi-a rupt câteva vertebre toracice. Datorită traumei a făcut paraplegie. Conducătorii fabricii şi organizaţiei unde lucra şoferul automobilului, m-au rugat să-l ajut pe Qian. S-a dovedit că şi acest muncitor nu a fost prea înţelegător, iar semnalele trimise de mine la prima mea vizită, nu au produs niciun rezultat. A trebuit să mă mai duc o dată. El în sfârşit a înţeles ce se cere de la el, şi în jumătate de oră s-a ridicat şi a început să se mişte.

Muncitorul din Chongqing, de 30 de ani, Qian, şi-a rupt a unsprezecea vertebră toracică, iar a doisprezecea era serios deformată, conducând la paraplegie. După fotografia Roentgen, făcută în spital, consiliul medicilor a ajuns la concluzia că trauma este foarte grea şi tot ce poate spera este un cărucior cu rotile. La spital nu l-au primit din cauza lipsei de paturi libere. El stătea în pat acasă. Pe mine m-au găsit cei de la fabrică a treia zi după accident şi m-au adus acasă la pacient. Tratamentul îl efectuez în cadrul unei conversaţii obişnuite, neprotocolare, fiind atent cum reacţionează bolnavul la întrebările mele. Dacă el este suficient de înţelegător, şi pricepe că trebuie să acţioneze în armonie cu mine, atunci semnalele mele trec cu uşurinţă. Dacă nu, eforturile mele se dovedesc futile. M-am adresat mamei lui Qian: „Ce părere aveţie, este mai bine să fie tratat în spital sau acasă? Acasă îl puteţi trata mai rapid”. Mama îmi răspunde: „Dacă aveţi locuri, atunci, bineînţeles, este mai bine în spital. Acasă nu sunt condiţii propice.”

Problema consta în faptul că ei deja ştiau că eu am vindecat un om cu o traumă asemănătoare, care locuia nu departe de ei. El a căzut de la înălţime şi şi-a rupt coloana, pe care eu am vindecat-o în cincisprezece minute. Despre asta ştiau toţi din cartier, de acee familia lui Qian a şi putut să mă găsească. Ţinând cont de ceea ce ştia mama sa, răspunsul ei mi s-a părut cel puţin ciudat.

La o întrebare similară adresată lui Qian, acesta a răspuns ca şi mama sa. Continuarea tratamentului era inutilă. Deoarece cei de la fabrică erau şi ei prezenţi m-am adresat lor: „De ce m-aţi adus aici? Ascultaţi-l pe bolnav şi pe rudele sale. Este necesar să le ascultăm cu atenţie doleanţele. Luaţi legătura cu spitalul, şi, dacă acolo într-adevăr nu sunt locuri libere, să stea o vreme acasă şi apoi vom vedea”.

M-am îndreptat spre uşă şi în prag am spus: „Nu ştiţi de fel să comunicaţi cu un medic. Dacă comunicarea ar fi avut loc, bolnavul ar fi mers deja.”

Când am plecat, toţi au început să se învinovăţească reciproc şi să găsească pricini pentru cele întâmplate. Iar peste o săptămână conducătorii interprinderii şi medicul din nou s-au dus la mine. Eu le-am spus:

–         Eu nu-l pot vindeca, deoarece bolnavul nu s-a liniştit.

–         Toate fricile sale au trecut.

–         Nu, nu toate. El se agită că repararea motocicletei va necesita cheltuieli şi ăn plus pentru tratament nu i-au fost alocaţi bani.

–         Acestea sunt mărunţişuri. Noi i-am alocat suma necesară de bani.

Doar după asta am fost de acord. Când am ajuns acasă la Qian, întreaga familie m-a încredinţat că ei s-au gândit între timp foarte bine şi s-au hotărât să nu-l trimită la spital, ci să mă roage să-l tratez eu.

Eu am spus: „Uite aşa este mai bine. Dar uite că Qian mai are unele nelămuriri”. Qian a spus: „Vai de mine, nu este aşa.” Atunci eu am spus: „Încă vă mai frământă problema legată de ajutorul material pentru tratament.” El a râs: „Mi-e ruşine să o spun, dar asta aşa este.” Conducătorii au reacţionat imediat: „Nu vă ruşinaţi, de cât aveţi nevoie?” Qian a spus: „La început n-am vrut s-o spun, dar medicul Yan a făcut-o în locul meu. Eu nu am nevoie de prea mult: câteva sute îmi sunt suficiente.” Poziţia lui Qian a fost foarte importantă: el spunea adevărul, iar suma cerută nu era mai mare decât cea necesară. Conducătorii s-au bucurat: „Asta nu este mult. Noi deja i-am spus medicului Yan, când l-am invitat, că dacă în decurs de jumătate de an sau mai repde, el va reuşi ca dumneavoastră să puteţi şedea în căruciorul cu rotile, îi vom oferi între treizeci şi cincizeci de mii ca premiu.”

Eu le-am zis la toţi cei prezenţi: „Vă rog acum să ieşiţi, puteţi să vă uitaţi la tratament prin geam. Eu de asemenea voi ieşi din cameră şi am să-l tratez de la distanţă”.

Toţi au făcut cum i-am rugat. După cincisprezece minute bolnavul a putut să se mişte, iar peste jumătate de oră s-a ridicat din pat. Eu mă odihneam în camera alăturată şi puteam discuta cu Qian.

Când s-a ridicat din pat, el m-a întrebat: „Doctore Yan, papucii mei sunt sub pat, ce să fac?”

Eu i-am răspuns: „Acum vrei să-ţi aduc pe tavă şi papucii? Ia-i singur!” El s-a aplecat, a luat papucii şi i-a încălţat. Bucuria sa nu avea limite. Qian a deschie uşa şi toţi au intrat. Eu l-am întrebat: „Ei, cum vă simţiţi?” Qian a răspuns: „Minunat!” Uite aşa am vindecat un bolnav paralizat şi în doar o jumătate de oră.

Am un caz şi mai concludent. Un om şi-a rupt mâna. În spital, când i-au pus la loc oasele, i-au prins tendoanele. Eu , doar conversând cu el, i-am reparat mâna în aşa fel, încât bolnavul a putut, chiar atunci, să facă câteva flotări.

În 1987 în Beijing soarta m-a făcut să întâlnesc pe un om pe nume Yi. El şi-a rupt mâna şi când i-a fost pusă la loc i-au prins tendoanele. Medicii propuneau o operaţie, dar nu erau convinşi de reuşită şi nu excludeau posibilitatea ca el să rămână invalid.

Când Yi a venit la mine, mâna sa era în gips. Eu special l-am întrebat: „Ce ai acolo pe mână?” El îmi răspunde: „Gips”. Eu îi pun întrebarea următoare: „De ce ai nevoie de el?” El a fost foarte receptiv şi, auzind o asemenea întrebare, cu cuvintele „nu mai este nevoie de el”, şi-a dezlegat faşa şi a început să-şi dea jos gipsul, ca şi cum dinainte ar fi ştiut de metoda mea tratament. Toţi cei prezenţi doreau să-l oprească, dar eu cu un gest i-am liniştit şi am spus: „Mişcă din mână. Te doare?” El a mişcat din mână: „Cum se poate? Doar cu o clipă în urmă mă durea, iar acum nu mă mai doare. Nu, nu mă doare.” Eu i-am pus o nouă întrebare: „Ai curaj să faci nişte flotări?” El s-a lăsat pe podea şi a început să facă flotări. De obicei nu putea să facă mai mult de patru flotări, dar acum, făcând patru flotări, a întrebat:

–         Să continui?

–         Mai poţi? Vezi singur.

–         Pot!

El a mai făcut zece flotări şi s-a ridicat. I-am spus: „uite aşa, foarte bine. Mâine du-te la servici”. Corespondentul agenţiei Xinhua a vrut să facă câteva poze în timpul tratamentului, dar totul s-a terminat atât de rapid încât el nu a apucat să facă nici una. El nici nu şi-a putut închipui că o sesiune de tratament poate fi atât de scurtă.

În practica mea se întâmplă cazuri când rudele bolnavului, neaşteptând sfârşitul sesiunii, se bagă şi îmi cer să-i prescriu bolnavului medicamente. În asemenea cazuri se încalcă procesul transmiterii de semnale şi sesiunea trebuie prelungită.

Soţia unui şef al provinciei Liaoning, pe nume Yan, suferea de o problemă la genunchi. Chiar şi un nespecialist putea observa pe fotografia Roentgen, făcută în spital, acuţişul osteofitelor, care o împiedicau să-şi îndoaie genunchiul. Ea mergea, cu greu trăgându-şi picioarele. Să urce scările era şi mai greu. La mine a adus-o soţul ei. Lăsând-o în maşină, el a hotărât să vorbească prima dată cu mine. Eu a preluat iniţiativa cu o întrbare:

–         Aţi vrut probabil să o aduceţi la mine pe soţia dumneavoastră?

–         Da, dar de unde ştiţi? a rostit speriat vizitatorul.

–         Am ghicit. Este hobby-ul meu. Chemaţi-o cât mai repede pe soţia dumneavoastră, de ce aţi lăsat-o în maşină?

El s-a dus după ea şi curâns s-a întors, susţinând-o sub braţ. Eu m-am adresat bolnavei.

–         Vreau să vă spun că am nişte metode de tratament destul de ciudate, dar trebuie să-mi ascultaţi cerinţele. Sunteţi gata?

–         Da, a urmat răspunsul.

–         Atunci ascultaţi cerinţa mea: ieşiţi în stradă şi faceţi o alergare.

–         Prea bine, a fost de acord ea.

Peste douăzeci de minute ea s-a întors foarte mulţumită. Dar soţul i-a spus: „Să-l întrebăm pe doctor, dacă nu trebuie să îţi prescrie nişte medicamente?”

Aceasta era o greşeală. Doar totul era deja făcut, la ce mai puteau folosi nişte medicamente? Această întrebare presupunea că însănătoşirea încă nu s-a făcut, şi, în acest mod, a creat un bruiaj semnalelor mele. A trebuit s-o trimit din nou pe bolnavă să alerge. Când s-a întors, soţul ei n-a mai spus nimic. Osteofitele din genunchi au dispărut, piciorul a început să funcţioneze normal.

Soţia unui conducător al provinciei Liaoning, pe nume Chan, suferea de tuberculoză la coloană în zona lombară. Boala a avut efect asupra picioarelor. Ea putea merge pe jos nu mai mult d etrei sute de metri, după care avea dureri puternice şi picioarele nu o mai ascultau. Aflând că am vindecat-o pe Yan, ea a dorit să mă întâlnească. Soţul ei a adus-o la mine. Cu ei era şi corespondentul agenţiei Xinhua, care permanent îmi urmăreşte practica.

Chan, venind la mine, a început să-mi povestească de boala ei. Eu am oprit-o: „Nu trebuie să-mi povestiţi asta. Deja ştiu totul din scrisoarea pe care mi-a trimis-o corespondentul”. Dar în realitate eu doar doream să încetez discuţia legată de boală.

Am început să vorbim de diferite nimicuri, în particular de antrenamentul cu sabia din istoria despre Bai Gong. Eu i-am povestit de alte cazuri, dar cuvintele mele erau adrsate bolnavei. Vremea se apropia de miezul nopţii, şi în acest moment am întrebat-o: „Spuneţi-mi, sunteşi curjoasă? Puteţi acum să vă plimbaţi pe stradă? Cu cât mai mult, cu atât mai bine.”

De obicei Chan mergea în pantofi fără toc şi nu putea merge mai mult de trei sute de metri. În acea zi avea tocuri. Soţul ei s-a uitat uimit la mine şi dorea să comenteze, dar cu un gest l-am oprit. Când Chan a plecat, i-am spus: „Nu vă speriaţi, doar nu cumva credeţi că puteam trimite, doar aşa, o femeie pe stradă şi încă la o oră atât de târzie? ”

Peste patruzeci de minute pacienta mea a intrat alergând în casă. Ea a povestit cum, cu cât mergea mai mult, cu atât îi era mai uşor. Simţea un aflux de energie în piciorul bolnav.

Soţul ei s-a îndoit: „Nu te înşeli în senzaţiile tale?” El a presupus, că sau eu, sau corespondentul de la Xinhua s-a înţeles cu ea, pentru a menţine reputaţia qigong-ului. Îndoielile soţului bolnavei în posibilitatea unei vindecări atât de rapide este de înţeles.

El a mai întrebat: „Tu chiar te simţi mai bine?” „De ce te-aş minţi?” – a răspuns ea.

Văzând atitudinea sceptică a soţului, eu am rugat-o pe Chan să se mai plimbe încă puţin. Ea s-a întors peste douzeci de minute şi fericită a anunţat: „Totul este bine, totul este bine. Chiar că întreaga boală mi-a trecut, acesta-i adevărul.”

Mă pregăteam să termin sesiunea. Dar soţul bolnavei nicicum nu se putea linişti şi m-a rugat să-i prescriu un medicamnet. Acest fapt introducea noi probleme. A fost nevoie să prescriu un preparat inofensiv. Oricum a fost, problema principală a fost rezolvată, deşi nu până la capăt.

Nu demult Chan a trecut pe la mine, şi mi-a spus că totul este în regulă. Ea poate acum să parcurgă distanţa dintre câteva staţii de autobuz, la servici şi de la servici se poate deplasa pe jos. Dar boala uneori îşi face simţită prezenţa, de exemplu, la schimbarea bruscă a vremii locul bolnav începe s-o doară.

Relaţia doctor-pacient în qigong (I)

(fragmente din conferinţele Maestrului de qigong Yan Xin)

 

Prezenţa unei persoane în câmpul de qi activează capacitatea de vindecare asupra rudelor, la distanţă.

În acest fel şoferul Li de la complexul sportiv din provincia Liaoning a vindecat leucemia soţiei sale. Aceasta s-a îmbolnăvit de leucemie în stare acută şi medicii nu au putut face nimic pentru a-i stabiliza starea, hemograma doar se înrăutăţea continuu.

La 15 aprilie 1987 am avut o conferinţă de qigong în complexul sportiv unde lucra Li. El a venit să-mi asculte prelegerea. În timpul practicii qigong l-am rugat să vizualizeze că îşi vindecă soţia. Când s-a întors acasă şi i-a povestit soţieie, ea a observat în acea zi starea ei psihică s-a îmbunătăţit considerabil. Analiza sângelui, efectuată în ziua următoare a arătat că numărul de leucocite ale bolnavei s-a mărit de la 2100 la 5800, adică a atins un nivel normal. Numărul de trombocite a crescut de la 84.000 la 124.000, ceea ce este de asemenea normal. Hematocritul a depăşit 7 grame. Acesta a fost un caz excepţional, când doar într-o singură zi, din trei indicatori principali ai stării sângelui, doi au atins valori normale, iar unul s-a îmbunătăţit considerabil.

Există părerea că qigong-ul este o metodă de vindecare prin odihnă, gimnastică terapeutică şi influenţarea psihicului. Dar cazul precedent descris nu se înscrie în acest punct de vedere.

În curând bolnava Li a ieşit din spital. Este de la sine înţeles că şi după conferinţa mea, ea a continuat vindecarea cu ajutorul mijloacelor chmice şi radiologice. Cu toate acestea, nu se poate trece cu vederea efectul rapid evident, datorat aplicării terapiei qigong.

O mulţime de exemple şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice confirmă faptul că, cu ajutorul qigong-ului este posibil un schimb informaţional între rude, în special între cele legate prin legături de sânge, în particular printr-o informaţie capabilă să aibă o influenţă terapeutică. Între soţi, un asemenea schimb informaţional se realizează în principal prin codul genetic al copiilor.

La 22 septembrie 1987 am avut o conferinţă în Mongolia interioară, la care a participat un asistent de la secţia de terapie intensivă a unui spital psihiatric, Wu Huilan. Tatăl lui, care avea 85 de ani, suferea de o dereglare a funcţiei creierului, manifestată prin dereglarea vorbirii, a aparatului locomotor şi neputinţa retenţiei urinei şi calusului. În acea dimineaţă el şi-a rugat rudele să-l spele, să-i îmbrace hainele de înmormântare, presimţind sfârşitul său iminent.

Wu Huilan, cu dificultate a a făcut rost de un bilet şi a venit la conferinţa mea. În timpul practicii, el de asemenea a vizualizat că îşi vindecă tatăl. În aceeaşi zi, la ora trei după masa, tatăl său s-a ridicat din pat, şi, sprijinindu-se în baston, s-a dus în cealaltă cameră. Seama el şi-a revenit complet, citea deja ziarul şi se uita la televizor. I-a revenit capacitatea de retenţie a vezicii urinare şi anusului.

De aceste efecte, Wu Huilan m-a anunţat printr-o scrisoare. El a observat că acesta era primul caz de îmbunătăţire a stării de sănătate după mulţi ani de boală a tatălui său.  Acest exemplu confirmă transmiterea la distanţă a informaţiei-qigong de la copiii, aflaţi în zona de acţiune a câmpului de qi, tatălui sau mamei. În plus, această informaţie recepţionată, determină îmbunătăţirea stării părinţilor bolnavi.

Există multe metode qigong de dezvoltare a capacităţilor proprii. Una dintre ele este postul qigong.

După conferinţele mele, unii participanţi sunt capabili să postească. (Facem o paranteză, amintind cititorilor, că maestrul Lin Kai Tin iniţiază de asemenea, la cursurile pentru avansaţi, pe cei doritori în postul qigong.)

Esenţa postului qigong se poate face în trei fraze: să nu ai senzaţia de foame, să nu te gândeşti la mâncare, să nu mănânci. Să nu ai senzaţia de foame este starea omului, să nu te gândeşti la mâncare este manifestarea acestei stări în conştiinţă, să nu mănânci reprezintă realizarea acestei tehnici.

Despre experienţa unei femei în vârstă s-a povestit în ziarul regional. Această femeie, pe nume Qian Qiunqing, avea 71 de ani, când s-a hotărât să postească. Înante ea suferea de tuberculoza cavernoasă a plămânilor, boli ale inimii, artrită reumatismală, hipertonie, bronşită, astmă, boli a stomacului etc. Deoarece medicii nu au reuşit să-i îmbunătăţească starea de sănătate, ea s-a apucat de qigong. Studiind cu un maestru binecunoscut “complexul tainic al celor nouă răsuciri”, ea l-a practicat timp de douăzeci de ani, şi treptat a renunţat la medicamente. Acum, după cum arată, nu-i dai mai mult de cincizeci de ani.

La 4 aprilie 1987 am avut o conferinţă în provincia Liaoning. Qing participa şi ea, era foarte atentă la ceea ce spuneam, notându-şi în detaliu tehnica postului qigong. În acea zi, ea nu a dejunat. La prânz se continua încă conferinţa mea şi Qing a rămas fără prânz. Deoarece de obicei nu mânca seara, în acea zi de asemenea n-a cinat. Din acea zi Qing a început postul qigong.

În 30 aprilie m-a vizitat secretarul de partid şi m-a rugat să discut despre qigong cu un conducător al CC PCC, sosit în Shenian. Am discutat câteva ore cu dânsul şi i-am povestit printre altele, de această femeie. Un deosebit interes l-a avut medicul curant al conducătorului, care a doua zi a găsit-o pe Qing şi s-a întâlnit cu ea.  Ea i-a povestit medicului cum merge procesul postului qigong, observând că renunţarea la mâncare a avut o influenţă benefică asupra stării sale şi că, cu fiecare zi care trece, se simte mai bine. La recomandarea medicului, de 1 mai ea a “mâncat” (băut) apa în care se fierbe orezul şi, treptat, în decurs de o săptămână, a început să mănânce câte puţin.

Încă un exemplu. La una din conferinţele mele din Mongolia interioară era prezentă educatoarea unei creşe, având peste cincizeci de ani. După conferinţă, i-a dispărut complet dorinţa fizică de a mânca, chiar şi simplul gând la mâncare îi producea neplăcere. Deşi postea, starea ei sufletească era foarte bună. Acest exemplu poate fi de asemenea atribuit fenomenului de post qigong.

Din punctul de vedere al teoriei qigong, postul qigong reprezintă un proces de “curăţare” al organismului. În organism este prezentă o mare cantitate de substanţe, unele dintre ele fiind păstrate fără niciun folos. Postul activizează aceste substanţe, ele încep să participe în procesul metabolic al organismului, producând în el anumite schimbări. Unele substanţe, care conţin multă energie, fiind sintetizate, sunt capabile să influenţeze anumite funcţii ale organismului şi chiar să iniţieze asemenea funcţii, care înainte niciodată nu s-au manifestat.

Uneori efectul terapeutic este posibil la simpla audiţie a unor melodii, a discursurilor sau la simpla vizionare a unor înregistrări video cu practica qigong a maestrului, care, cum se spune în limbajul qigong, au fost încărcate “energetic”.

Soţia unui funcţionar de la ministerul de interne din provincia Liaoning suferea de o boală cardiacă severă. Numărul bătăilor de inimă era de la 120 la 200 pe minut, şi se întâmpla ca atunci când o ducea la medic, soţul trebuia s-o transporte în braţe, deoarece nu suporta transportul cu maşina. Medicii o preveneau că această stare este un pericol permanent pentru viaţa ei.

În mai 1987, când am avut o conferinţă în Liaoning, soţul ei a venit la  prelegere, iar soţia sa a recepţionat semnalele sale, aflându-se acasă. În timpul practicii soţului, ea a avut o senzaţie uşoară de relaxare şi de îmbunătăţire a stării sale. Acelaşi lucru s-a întâmplat data viitoare, în 25 mai, iar apoi mai multe zile la rând a ascultat înregistrarea audio a prelegerilor mele şi de fiecare dată a simţit o uşurare.

În urma controlului medical la 1 iunie s-a descoperit că tromboza în regiunea inimii a dispărut, cardiograma s-a îmbunătăţit considerabil, pulsul era acum de 70-80 bătăi pe minut. După 20 de zile această femei putea deja să alerge şi a adăugat 9 kilograme în greutate.

Am avut ocazia de două ori să ţin prelegeri în Sian, la academia militară de medicină nr.4. A doua prelegere s-a transmis prin canalul intern de televiziune şi datorită lui, au putut urmări conferinţa persoane aflate acasă sau în căminele academiei. A doua zi, unele dintre ele nu-şi puteau purta ochelarii, aveau ameţeli când îi luau. După controlul medical s-a constatat că la cei care aveau miopie, li s-a îmbunătăţit vederea.

Exemplele descrise confirmă că în cazul terapiei qigong nu este necesară întâlnirea faţă în faţă între medic şi pacient. Terapeutul qigong poate transmite informaţia bolnavului la distanţe apreciabile pe diferite căi şi de asemenea să aibă efect terapeutic.

Respectarea moralităţii este principial importantă atât în procesul învăţării qigong-ului, cât şi în practicarea terapiei qigong. Fără moralitate nu ne putem aştepta la rezultate.    

Respectarea moralităţii este unul din principiile de bază ale qigong-ului. Neglijara acestui principiu chiar şi în gânduri, nevorbind deja despre fapte, are o influenţă negativă asupra posibilităţii atingerii ţelurilor propuse, că acesta se referă la învăţarea qigong-ului sau la etapa aplicării practice a capacităţilor speciale în scopuri medicale.

Acest principiu este important şi pentru pacienţi, care uneori, dorind să se vindece cu orice preţ, nu iau în considerare posibilităţile terapeutului qigong, nu înţeleg că rezervele sale energetice nu sunt nelimitate. Unii dintre ei consideră, că acest terapeut poate, cu o singură atingere a baghetei sale magice, să vindece orice boală. Dar terapeutul este de asemenea doar un om, el nu este un magician.

Câte unul, neţinând cont de timp, sau de loc, imediat după conferinţa mea mi se adresează după ajutor, neţinând cont de starea mea. În aceste cazuri, chiar dacă eu mă străduiesc să fac ceva pentru el, efectul va fi destul de modest.

Dar sunt şi alte exemple. Odată, o femeie în vârstă, nereuşind să obţină un bilet la conferinţa mea şi rămânând afară lângă uşă, a ascultat cu atenţie prelegerea şi ca urmare s-a vindecat. Uneori, cei care s-au aflat într-o situaţie similară, au început să se simtă mult mai bine, doar plimbându-se în apropiere.

Există şi cazuri contrare, când ascultătorii, după prelegere, se repezeau pe scenă şi, neapucând nici să mă salute, cu ţipete cădeau în genunchi, rugându-mă pentru o consultaţie privată. Ce pot spune eu despre astfel de oameni, care după explicaţii de mai multe ore aşa şi nu au reuşit să înţeleagă nimic? Pe astfel de oameni este foarte greu, aproape imposibil să-i înveţi.

Cei care înţeleg un pic în ce constă terapia qigong, le devine evident, că o condiţie obligatorie pentru vindecarea cu succes constă într-o relaţie de armonie între doctor şi pacient, de a fi pe aceeaşi lungime de undă. Dacă pacientul nu este pe aceeaşi lungime de undă, iar starea sa disoneazuă cu starea terapeutului, atunci rezultatul este negativ. Analizându-mi experienţa, am ajuns la concluzia, că persoanele sensibile şi cu simţ etic sunt cel mai uşor de influenţat cu metodele terapiei qigong.

Mulţi sunt interesaţi de metodele mele de tratament. Dar ele nu sunt cu nimic speciale. Meşterul Sun de la fabrica de tractoare din Beijing avea o ruptură a gleznei şi osul nu s-a mai sudat de patru ani. Eu i-am recomandat să-şi ţină piciorul într-un lighean cu apă rece. Nu au trecut nici trei ore, că el a putut din nou să se mişte şi chiar să urce scările.

La 19 august 1985 meşterul Sun de cincizeci de ani mi-a cerut ajutorul. În acea perioadă eu lucram la spitalul de medicină chineză din Chongqing, dar mergeam prin ţară invitat şi făceam tot ce pot pentru a aduce o înţelegere corectă a qigong-ului. În cele din urmă, parcurgând un drum sinuos, scrisoarea lui Sun a ajuns în mâinile mele după zece luni. Când mă aflam în Beijing am anunţat fabrica că sunt gata să-l primesc pe bolnav. Conducerea fabricii s-a îngrijit de el şi l-a trimis cu o maşină cu însoţitori.

Sunt avea glezna dreaptă ruptă, s-a dezvoltat o embolie, s-a produs o necrozare parţială a ţesuturilor. Osul nu a mai crescut de patru ani şi o lună. Chiar şi după o operaţie la spital el nu putea merge normal. El nu mai credea într-o vindecare chirurgicală şi îşi punea toate speranţele în qigong.

Deşi timp de zecel luni meşterul Sun n-a mai primit din partea mea niciun răspuns, el n-a fost nemulţumit, ci a continuat să aibă încredere, că mai devreme sau mai târziu va întâlni un doctor, care o să-l ajute. Acest aspect este principial important.

În acea zi, după-masa, m-am apucat de vindecare, începând să-i povestesc diferite cazuri din practica mea medicală. La Sun, în locul rupturii, erau deplasate oasele, s-a produs o anemie a ţesuturilor, piciorul s-a umflat şi el nu putea călca. Datorită durerilor puternice în talie şi oase, el nu putea şedea mai mult de zece minute. Sun umbla doar în cârje, susţinut de doi oameni, nu mai mult de jumătate de oră pe zi.

După ce am terminat de povestit, am amestecat în lighean apă de la robinet cu apă fiartă, şi l-am rugat pe bolnav să-şi spele piciorul drept umflat şi să-l ţină în apă, iar eu am ieşit, promiţându-i că mă voi întoarce curând. Era ora 14.30.

Toţi au crezut că m-am dus la toaletă. De fapt eu am plecat, pentru a începe vindecarea prin qigong de la distanţă. Eu adesea în practica mea folosesc această metodă. Am intrat într-un magazin, continuând sesiunea terapeutică. M-am întors, când deja era ora 17.25, adică absenţa mea a durat aproape trei ore. Feţele celor prezenţi exprimau o uimire fără margini. Îi puteam înţelege: la toaletă ei nu m-au găsit şi au crezut că au de-a face cu un şarlatan.

Dar bolnavul era de altă părere şi continua să ţină piciorul în apă. De obicei el nu putea şedea nici zece minute, iar acum a rezistat trei ore şi nu avea nimc. Ochii săi erau închişi, parcă ar fi dormit. L-am atins pe umăr şi i-am spus: “Uite că v-am şi vindecat”.

Cei prezenţi au întors capul unde mă aflam, manifestându-şi deschis nemulţumirea. Ei deja s-au înţeles, că, dacă voi cere bani, o să-mi plătească doar pentru înregistrare şi gata. Ei nu ştiau că ei nu iau niciodată bani pentru terapie. Aici este necesar să dau câteva explicaţii.

Unul din secretele mele constă în faptul că înainte de terapie eu niciodată nu vorbesc de rezultatele posibile. Dacă sunt convins de succes, atunci spun: “Nu este nimic grav”, dacă nu sunt prea convins: “vom încerca”. Dacă am un caz fără speranţă: “nu pot spune nimic precis”. Există cazuri când pacienţii refuză terpaia, iar atunci eu îi conving cu cuvintele: “să încercăm, iar apoi vom vedea” sau le propun o terapie complexă.  Eu nu mă bazez pe metodele standard de psihoterapie, nu-i întreb pe pacienţi de senzaţii, nu folosesc metoda influenţării. În cazul meşterului Sun eu am ieşit din cameră, ce l-a făcut să nu se mai gândească la problema sa. Când, de exemplu, eu ţin prelegeri, îi rog pe toţi să mă asculte cu atenţie şi să nu se gândească la bolile lor.

L-am întrebat pe Sun: “Cum vă simţiţi?” Doar după asta el a devenit atent la senzaţiile sale: “Mă simt mai bine!”

De obicei medicii îl întreabă pe bolnav în termenii următori: “Vă simţiţi mai bine?” Din punct de vedere psihologic o asemenea întrebare nu-i lasă pacientului altă variantă de răspuns, în afara celei afirmative, deoarece nu-ţi vine să-i spui medicului că toate eforturile sale au fost în van. Eu prefer o variantă neutră: “Cum vă simţiţi?” În acest caz, răspunsul “bine” va fi, într-o măsură mai mare, obiectiv. După ce am primit un răspuns afirmativ, eu, ca de obicei, spun: “Sesiunea de terapie s-a închis”. Nici începutul şi nici sfârşitul terapiei nu necesită anumite posturi speciale, întreaga sesiune este construită la nivelul minţii.

Cum am pronunţat asta, bolnavul şi-a scos energic piciorul din lighean, l-a şters, şi-a încălţat pantoful, dintr-odată s-a ridicat şi a început să meargă. Primii paşi erau nesiguri, doar n-a mai mers de patru ani. Toţi cei prezenţi, s-au speriat că Sun ar putea cădea, s-au aruncat la el, ca să-l susţină. Dar eu i-am orpit. După un minut el deja păşea normal şi chiar de câteva ori a făcut genoflexiuni. Preşedintele organizaţiei fabricii a fost atât de emoţionat încât a început să plângă. Era plin de remuşcări: “Doctore Yan, iar eu m-am gândit că sunteţi un mincinos. Acum văd că m-am înşelat”.

Când Sunt de câteva ori a înconjurat camera, eu l-am sfătuit: “Ieşiţi în stradă, antrenaţi-vă acolo, întăriţi rezultatele”. Să iasă cu el i-am rugat pe doi tineri.

După douăzeci-treizeci de minute ei s-au întors, şi cineva a făcut o greşeală grosolană, adresându-se lui Sun: “Meştere Sun, aşezaţi-vă mai repede, nu aveţi voie să vă obosiţi”. De aceea a trebuit să reînnoiesc influenţa mea pentru o scurtă perioadă de timp cu scopul de a neutraliza influenţa acestei fraze. Am spus: “Meştere Sun, trebuie să vă mai plimbaţi şi chiar să şi alergaţi, şi cu cât mai mult, cu atât mai bine.” De această dată Sun s-a întors de abia peste un ceas, tot transpirat. Cât timp el a fost absent, eu i-am intruit pe cei prezenţi: “Când Sun se întoarce, nu spuneţi nimic, deoarece semnalele influenţei vor ajunge tot timpul cât sunt eu aici şi orice cuvânt greşit va fi introdus în semnalele mele şi va împiedica vindecarea”.

Când Sun a venit, iarăşi m-am adresat cu o întrebare:

-Cum vă simţiţi?

-Bine.

-Poate că mâine veţi merge la servici?

-Mă voi duce. Ce mă sfătuiţi?

-Vă sfătuiesc mâine să mergeţi la servici. Dacă nu mergeţi, ceea ce am construit va înceta să funcţioneze şi toată vindecarea se va pierde.

A doua zi Sun s-a dus la servici. Secretarul organizaţiei nu s-a hotărât să-l lase la locul său de muncă şi l-a trimis să facă nişte poze Roentgen. Fotografia a arătat că osul s-a sudat.

Pentru cei care nu au încredere în eficienţa qigong-ului, acest exemplu este cu totul de neînţeles. Dar eu pot să-l explic foarte simplu.

Secretul vindecării lui Sun constă în faptul că timp de nouă luni a aşteptat răbdător un răspuns din partea mea. Când eu am ieşit din cameră, el, neţinând cont de nmic, a continuat să stea nemişcat şi să ţină piciorul în ligheanul cu apă. Auzind că sesiunea s-a terminat, el, spre deosebire de ceilalţi, nu s-a arătat dezamăgit, ci complet conştient şi sincer a spus, că se simte mai bine. Iar după asta, când l-am rugat să se ridice şi să meargă, el nu s-a speriat, ci, precaut, s-a străduit să facă asta. Dacă Sun nu s-ar fi comportat atât de hotărât, ar fi putut apărea probleme, deoarece ar fi încetat influenţa semnalelor mele. El m-a ascultat şi a doua zi s-a dus la servici. Întregul comportament al lui Sun era în armonie cu acţiunile mele ca terapeut. După o vreme, televiziunea din Beijing a făcut o emisiune în care au fost şi câteva momente cu meşterul Sun, care se simţea bine.

Despre Maestrul Yan Xin

(de pe site-ul Fundaţiei Române de Qigong)


În lucrarea „Qigong-ul şi tehnicile înşelãtoare” ( Qigong yu pianshu ) se spune:

„În China existã maxim zece oameni de talia lui Yan Xin, . . . , majoritatea acestora trãind în munţi”.

Maestrul Yan Xin a stârnit o mare vâlvã în China. Prin cursurile pe care le-a ţinut, prin numãrul impresionant de participanţi (peste zece mii/ şedinţã), prin experimentele ştiinţifice care au fost efectuate cu alţi cercetãtori (Yan Xin este de profesie medic) şi al cãror subiect a fost, el a ajuns sã fie considerat un fenomen.

În realitate, ceea ce a atras admiraţia şi aprecierea tuturor este gongfu-ul sãu profund (termenul gongfu desemneazã munca depusã de cineva, cât şi rezultatele obţinute în urma perseverenţei; acest cuvânt este folosit în orice domeniu: bucãtãrie, caligrafie, arte marţiale, activitate ştiinţificã, etc. Din pãcate, el este cunoscut în Occident numai pentru lumea artelor marţiale, care au şi fost uneori greşit denumite prin acest termen).

Din mãsurãtorile efectuate de un colectiv de zece oameni de ştiinţã de la Uni­versitatea Qinghua, a reieşit cã atunci când maestrul Yan Xin ţine un curs, el emite energie pe o razã de aproximativ douã mii de kilometri. Pe toatã aceastã suprafaţã apar efectele specifice ce survin în cazul emisiei de energie ( qi ). Specialiştii de la Universitatea Qinghua au urmãrit în mod deosebit schimbãrile ce au intervenit la nivel molecular, în timpul efectuãrii experimentelor (vezi Capitolul: Qigong-ul reflectat în experimentele ştiinţifice).

Varietatea cazurilor vindecate (de la o simplã rãcealã pânã la fracturi evidente) a determinat organizarea unor conferinţe în care maestrul Yan Xin a explicat pe larg mecanismul de acţiune al acestor practici. Metoda folositã este aceea de „purtare în tehnicã” (daigong). Iatã cum a fost ea descrisã chiar de cãtre maestrul Yan Xin:

            „Aşa-numitele cursuri de purtare în tehnicã (daigong) conţin douã aspecte importante. Primul se referã la faptul cã în momentul în care predau, eu însumi intru într-o stare în care emit ceea ce se chemã „gong” (termenul „gong” indicã ceva ce a apãrut prin exersarea energiei). Atunci când îi tratez pe cei bolnavi sau când efectuez unele teste cu ca racter ştiinţific, îmi folosesc creierul pentru a emite; este suficient sã am aceastã idee pentru a intra într-o stare de emisie.

            În Qigong, energia emisã este denumitã „energie ex­terioarã” (waiqi) şi ea nu poate fi vizualizatã de majoritatea oamenilor. Eu folosesc aceastã stare – în care pe mãsurã ce explic unele aspecte emit şi energie – pentru a produce anumite reacţii în ascultãtori , în mod special în cei foarte senzitivi dar şi în cei cu o senzitivitate obişnuitã.

            Astfel, o parte din ei intrã într-o stare în care au „mişcãri involun­tare” (zifa donggong – termen ce se referã la apariţia unor mişcãri spontane, involuntare, într-o formã în general neobişnuitã. Dupã terminarea şedinţei toate aceste gesturi sunt uitate). De exemplu: sunt persoane care îşi pãrãsesc scaunul, unii au mişcãri de unduire şi scuturare, alţii încep sã-şi mişte palmele şi corpul, existã oameni care plâng, râd sau strigã, în corpul unora apare senzaţia de cãldurã, sau de rãcealã, sau de palpitaţii, sau de furnicãturi, sau de greutate sau de plutire, de mãrire sau de micşorare, de stabilitate, sau de cufundare, sau de temperaturã, sau au senzaţia de ameţealã, sau de vomã, sau de tuse, unii încep sã leviteze sau îşi pierd cunoştinţa, uneori apar raze de luminã sau zgomote în jurul corpului lor.

            Existã oameni care fac mişcãri foarte ample, corpul descriind în mod inexplicabil gesturi de legãnare în toate direcţiile, sau sunt persoane care încep sã danseze folosindu-şi atât mâinile cât şi picioarele – unele danseazã graţios cu o frumuseţe rar întâlnitã – altele cântã, altele încep sã-i vindece pe cei din jur sau îşi maseazã pro­priul corp, sau folosesc metoda „dianxue” (lovirea punctelor) pentru a-i vindeca pe ceilalţi, sau exerseazã tehnica „dianxue” în aer, sau iau posturi foarte neobişnuite şi curioase; apar tot felul de fenomene. Aceasta indicã fapul cã ”purtarea în tehnicã”, prin emiterea „energiei exterioare”, prin conducerea şi manevrarea ei într-o manierã specificã, produce anumite capacitãţi ieşite din comun în persoanele care fac parte din asistenţã, duce la descãtuşarea unor forţe şi energii aflate în stare latentã , astfel încât în corp vor apãrea schimbãri nebãnuite.

            Un alt aspect se referã la faptul cã în momentul în care ţin cursurile de „purtare în tehnicã” predau şi metode concrete de exersare, cerând asistenţei ca din când în când sã menţinã anumite poziţii sau sã-şi coordoneze activitatea mentalã conform cu cerinţele formelor pe care le practicã. În momentul în care eu mã aflu într-o stare particularã şi predau metodele, punctele esenţiale şi secretele succesului în exersarea unor tehnici, iar asistenţa exerseazã, se ajunge la rezultate cu mult superioare celor ce s-ar obţine în cazul în care oricine din asistenţã ar citi toate acestea dintr-o carte.

            Din experienţa Qigong-ului din trecut ne-a rãmas urmãtoarea zicalã:

”Lucrul fals se transmite prin zece mii de volume,

Adevãrul – printr-o singurã vorbã”.

            Începãtorul, pentru a fi condus „dincolo de poartã”, trebuie sã primeascã instrucţiuni verbale; este necesarã conducerea sa („gura transmite – sufletul primeşte”) de cãtre persoane ce au un anumit nivel. Aşa-numita „transmitere de cãtre suflet” se referã la folosirea unei capacitãţi deosebite pentru a trans­mite metoda de exersare a tehnicilor. Tehnica este pe planul doi, transmiterea (a ceea ce este cunoscut sub numele de gong) este esenţialã.Ea poate fi comparatã cu obţinerea unor obiecte din metal: iniţial ele trebuie supuse unor temperaturi foarte mari, pânã când ajung în starea fluidã, abia apoi vor putea lua formele dorite. Pentru practicanţii de Qigong esenţialã este primirea de energie, astfel încât în in­teriorul corpului se vor produce unele schimbãri subtile, pornind de la transformãri cantitative pânã la schimbãri calitative, apãrând transformarea cunoscutã sub numele de „trecerea de poartã” (ce indicã depãşirea etapei de început).

            Vorbind în general, în cursurile în care folosesc metoda „purtãrii în tehnicã”, un aspect se referã la faptul cã pe mãsurã ce dau explicaţii, intru într-o stare în care emit, ceea ce duce la influenţarea celor din asistenţã (astfel încât vor apare unele reacţii); celãlalt aspect constã în pre darea unor metode concrete de exersare: acestea sunt cele douã pãrţi importante ale „purtãrii în tehnicã”.”

Maestrul Yan Xin este de asemenea cunoscut şi în lumea artelor marţiale. În tinereţe, el a fost elevul maestrului-cãlugãr Hai Deng, din renumitul templu Shaolin. Actualmente, el s-a oprit din practica wushu-ului şi şi-a concentrat eforturile în domeniul Qigong-ului.

Momentul, locul, direcţia

Momentul

Poţi selecta momentele cheie ale ceasului tău biologic, adică momentele când esti cel mai surescitat, cel mai obosit, sau cel mai senzitiv (sensibil). Poţi selecta momentele zilei când nu eşti emoţionat, obosit sau neliniştit. Poţi selecta momentele din viaţa ta când ai fenomene fiziologice speciale.

Dacă aceste momente nu sunt foarte clare sau nu sunt evidente, poţi alege perioadele când yin şi yang se transformă unul în celalalt. De exemplu, momentul tranziţiei de dinaintea miezului nopţii până după miezul nopţi perioada când dimineaţa devine după amiază, în zori, în amurg (momente ce leagă ziua de noapte), adică între orele 23:00 -01:00; 11:00-13:00; 05:00-07:00; 17:00-19:00;

Poţi practica Qigong în timpul celor 24 perioade solare (denumite şi Zile Speciale) din calendarul tradiţional chinezesc, deoarece cele 24 perioade solare – când qi-ul în Univers este deosebit – şi factori cum ar fi câmpul magnetic al Pământului influenţează în mod evident lucrurile însufleţite.

Sărbătorile tradiţionale,

atât cele chinezeşti: Festivalul Primăverii, Festivalul Bărcii Dragonului, Festivalul Miezului Toamnei (care sunt legate de anotimpuri), cât mai ales cele populare locale, precum şi cele creştine: Crăciunul, Paştele şi alte mari sărbători, sunt momente favorabile practicării qigong-ului şi aceasta deoarece în timpul sărbatorilor tradiţionale, incluzând zilele de naştere ale familiei tale, precum şi ziua ta de nastere, codurile ereditare şi informatia strămoşilor va produce efecte în trupul tău. Qigong-ul vorbeşte despre a şasea, a şaptea şi a opta stare de conştiinţă. A opta stare de conştiinţă este o zonă de memorare pentru acumularea tuturor semnalelor din întreaga evoluţie a experienţelor, lecţiilor, inteligenţei şi talentului. Daca practici qigong în timpul sărbătorilor tradiţionale vei beneficia din plin, deoarece aceasta va duce la activarea codului şi informaţiei ereditare care a fost moştenită de la multe generaţii de străbuni, fapt ce ar putea trezi al optulea simţ şi în acest mod ar putea avea ca efect dezvoltarea inteligenţei. Mulţi maeştri aleg sărbatorile tradiţionale pentru a-şi trans- mite învăţătura, iar inţelesul profund al unei astfel de alegeri este indiscutabil. De aceea, în timpul sărbătorilor tradiţionale ar trebui să depui un efort suplimentar în a practica qigong.

Alegerea momentului practicării qigong-ului este importantăa, dar cel mai important este să ajungi la performanţa de a practica 24 de ore din 24. Cum se face
aceasta? Este un secret aici, anume, să înţelegi bine semnificaţia termenului ,,înainte de … „, ca de exemplu, înainte de sculare, înainte de a mânca, înainte de a merge la lucru, înainte de a pleca de la lucru, înainte de a indeplini o sarcină, înainte de a vorbi, înainte de a dormi etc. Înainte de a face ceva, practică qigong un minut, câteva minute, chiar jumătate de minut sau câteva secunde.

În acest fel vei acoperi cele 24 de ore.

Aceasta înseamnă că menţii mesajul practicii qigong de-a lungul celor 24 de ore. Înainte de a face orice, du-te cu gândul la practica qigong; după ce ai terminat de făcut
ceva, gândeşte-te la încheiere – orice „formă de încheiere” – însernnând de fapt a lăsa qi-ul să se adune în Xia Dantian (în interiorul abdomenului inferior, mai jos de ombilic). Este suficient să aveţi această idee; concentraţi-vă atenţia asupra Xia Dantian-ului (simţiţi acea zona) – fie şi numai pentru o secundă!

De exemplu, poţi practica un pic înainte de a adormi, apoi te adânceşţi în somn, fără a face încheierea. Poţi dormi în stare de qigong şi să faci încheierea când te scoli. Când pleci de acasă, te poţi gândi la practica qigong în scopul de a conecta semnalele, când te duci dintr-un loc în altul te poţi gândi la forma de încheiere sau la practica de qigong. In acest mod aplici qigong-ul în tot ceea ce faci: atunci când mergi pe jos,
când stai pe scaun sau te întinzi, în multe forme – practic, menţinând o anumită stare.

Locul

Alegeţi un loc unde observaţi că aveţi reacţii. Sub îndrumarea unui maestru de Qigong, se poate alege un loc unde este lumină, sunet, energie, sau unde lumina ori câmpul magnetic sunt cele mai puternice.

Puteţi selecta un loc de practică în funcţie de reacţiile pe care le aveţi. De exemplu, atunci când te afli într-un loc oarecare şi te opreşti brusc, ca şi cum un câmp (magnetic) te ţine în loc, sau dacă dintr-o dată simţi că un fior ce iţi străbate trupul, ceva ce te impresionează şi “ţi se face pielea de găină”. Aceasta înseamnă că eşti sensibil la acel loc şi locul este potrivit pentru tine să practici Qigong.

Poţi alege un loc unde te simţi cel mai confortabil în timpul practicii. Poţi alege un loc unde vezi lumină sau ai senzaţia de lumină (chiar şi cu ochii închişi) în timpul practicii tale de Qigong.

În concluzie, pentru practica ta de Qigong ar trebui să alegi un loc unde să ai reacţii şi unde poţi absorbi (asimila) cu uşurinţă multe tipuri de elemente materiale (şi energii). Desigur locul unde practici Qigong nu este unul static şi de neschimbat, el se va schimba pe parcursul timpului în funcţie de împrejurări şi de condiţia ta fizică.

Direcţia

Metoda şi principiul de bază pentru selectarea direcţiei este : într-un spaţiu tridimensional, când descoperi care direcţie dă naştere unor reacţii în tine, sau când părţi ale corpului tău au cele mai puternice şi mai bune reacţii atunci când se află orientate către o anumită direcţie, atunci aceea este direcţia ta pentru practicarea Qigong-ului.

Ar trebui să fii atent la faptul că părţile importante ale corpului tău ar putea avea direcţii diferite (adică să reacţioneze la direcţii diferite). Ele pot fi chiar opuse. De exemplu, tu poţi să stai cu faţa către sud, dar o mână s-ar putea îndrepta spre nord. Depinde de reacţii.

O persoană are multe direcţii de practică Qigong şi nu se poate lua în considerare numai direcţia spre care este îndreptată cu faţa. Aceasta pentru că Pământul are câmp magnetic, iar corpul uman are şi el, propriul câmp magnetic. Pământul are, de asemeni, diferite tipuri de câmpuri energetice şi totodată, fiecare parte sau organ al corpului uman are câmpuri de energie specifice.

Prin urmare, în stabilirea direcţiei de practică Qigong a unei persoane trebuie luată în considerare fiecare parte a întregului corp, se ţine seama de efectele reciproce ale magnetismului şi luminii între Pământ şi diferitele părţi ale corpului. Aşadar, în alegerea unei direcţii de practică trebuie avut în vedere faptul că părţile principale ale întregului corp pot avea diverse reacţii senzitive la diferitele locuri; reacţii precum: căldura, răcoare, amorţeală, umflare, durere, lumină, greutate, corp uşor, scufundare, plutire, etc.

În concluzie, este necesar să se ţină seama de spaţiul tridimensional la selectarea unei direcţii. Direcţia care iţi dă cele mai puternice reacţii este cea mai bună direcţie pentru practica ta de Qigong.

În general însă, mai ales la început, când practicantul nu este suficient de senzitiv pentru a-şi detecta diversele reacţii din organism (legate de direcţia de practică) sunt indicate următoarele direcţii:

  • dimineaţa: cu faţa către Răsărit (Est)
  • în timpul zilei spre Miazăzi (Sud)
  • seara şi în timpul nopţii către Apus (Vest)

Atunci când practici meditaţia, de obicei vei sta cu faţa către Sud şi spatele către Nord, deoarece meridianele (energetice) ale corpului tău interacţionează şi au legătură cu liniile câmpului magnetic al Pământului.

Traducere din „Fenomenul Yan Xin Qigong”, pag. 94-95

Doresc să răspândesc semnificaţia reală a qigong-ului

de Yan Xin

 Yan Xin s-a născut în 1950 în provincia Siquan, a terminat institutul de medicină tradiţională chineză în oraşul Zhendu. În popor este supranumit vrăjitorul qigong. Capacităţile sale sunt inexplicabile în termenii medicinii actuale. Yan Xin este unul din autorităţile în domeniul qigongului în China. În prezent locuieşte în SUA, unde se bucură de o mare popularitate. În 1990 a fost primit de preşedintele G. Bush, care a manifestat un mare interes faţă de activitatea lui Yan Xin.

(Din discursul conferinţei despre qigong a lui Yan Xin)

Vă vorbesc cu scopul de a efectua un experiment asupra influenţei informaţiei qigong. Folosind metoda povestirii, vă determin pe cei prezenţi la producerea şi receptarea informaţiei-qigong. Maestrul meu, în timpul practicării qigongului  cu mine, de asemenea recurgea la această formă de predare. Exemplele date de mine sunt închipuite. Al doilea scop al expunerii mele este cel de a răspândi adevărata înţelegere a ceea ce înseamnă qigongul.

În ultimii ani, în presa chineză şi peste hotare au apărut multe articole în care se descriu metodele qigong folosite de mine în vindecarea afecţiunilor şi despre cercetările mele ştiinţifice. O parte din informaţie este exactă, iar alta, ca să nu spun mai multe, nu concordă cu faptele. Exemplele folosirii cu succes a metodelor de tarapie qigong, amintite în presă, sunt clasice. Iar ele nici nu sunt chiar atât de multe. În realitate, în practica mea clinică, rezultatele folosirii terapiei qigong în multe cazuri au fost departe de cele ideale. O asemenea stare de lucruri se datorează unui set complex de cauze. Şi în plus nici eu nu sunt un făcător de minuni, cum adesea scriu ziarele despre mine. Afirmaţiile că qigongul este un mijloc universal, că cu ajutorul qigongului se poate vindeca instantaneu orice boală, sunt în contradicţie cu principiile dialecticii materialiste. Chiar şi un medic-făcător de minuni nu este capabil de aşa ceva.

Este adevărat că cu ajutorul qigongului se poate vindeca. De asemenea este adevărat că qigong-ul este capabil să vindece boli în faţa cărora medicina modernă este fără putere. În afară de asta, deşi unele afecţiuni pot fi vindecate şi prin metodele medicinii moderne,  cu toate acestea metodele qigong sunt mai simple şi mai comode, şi unele dintre ele dau rezultate uimitoare. Dar folosirea în terapia qigong a metodei «qi-ului extern » (wai qi) se bazează în principal pe energia emisă de terapeutul qigong. Însă capacităţile energetice, cât şi cantitatea de wai qi produsă de terapeutul qigong, sunt limitate. De aceea nu este posibil să se obţină un rezultat de 100% în toate cazurile, fără excepţie. Aş dori ca iubitorii de qigong cât şi cei care se străduiesc să se vindece cu ajutorul qigongului să înţeleagă asta şi să aibe o atitudine obiectivă faţă de terapia qigong.

În ce priveşte unele publicaţii în care sunt deformate faptele legate de activitatea mea, le-aş clasifica în categoria inadevertenţelor permise de jurnalişti în procesul pregătirii materialelor. Trebuie să fim înţelegători cu entuziasmul jurnaliştilor care se străduiesc să răspândească metodele terapiei qigong, să arate fundamentarea lor ştiinţifică. Activitatea lor popularizatoare permite descoperirea talentelor latente, căutarea unor tehnici necunoscute a diferitelor şcoli şi direcţii. Ei se ocupă de asta cu cele mai bune intenţii şi noi trebuie să le fim recunoscători.

Multitudinea de forme de acţiune a informaţiei-qigong

Ce este qigongul? Mulţi consideră că înţeleg adecvat esenţa acestui fenomen. În realitate modul lor de înţelegere se limitează la partea externă: exerciţiile şi tehnicile terapeutice. Adesea se omite faptul că qigongul este o noţiune cu mult mai cuprinzătoare. Qigongul în înţelesul său cel mai larg este nu numai o metodă de antrenare a «inimii şi corpului», de cultivare a «naturii şi vieţii»; nu numai o «artă de însănătoşire şi vindecare a bolilor», «artă de prelungire a vieţii»; nu numai demonstraţii publice de tipul celor realizate de călugării de la Shaolin, ci o ştiinţă cu multe ramuri, legată strâns de ştiinţele naturii şi sociale,  cea mai avansată tehnologie a noii epoci.

Aşa numita inimă nu semnifică numai inima ca organ intern, ci şi «conştiinţa internă şi externă », guvernată, conform punctului de vedere al anticilor, de  «inimă». «Cultivarea inimii» semnifică perfecţionarea funcţiilor inimii ca atare, cât şi a întregului sistem al conştiinţei umane, incluzând antrenarea influenţei proceselor mentale din creierul omului asupra lumii externe.

Dacă vorbim de «cultivarea corpului», asata nu înseamnă că este vorba de efortul fizic suportat de muşchi, oase şi tendoane. În acest caz se are în vedere o antrenare de un nivel superior, şi anume influenţarea structurilor nevăzute ale organismului, incluzând nivelele moleculare şi electronice. Ca urmare a acţiunii diferiţilor factori ai mediului înconjurător asupra omului, după apariţia sa pe lume, se produce distrugerea structurilor sale moleculare şi electronice din organism. De aceea nu există oameni 100% sănătoşi, starea de sănătate este o noţiune relativă. Prin practica qigong, îndreptată spre «cultivarea corpului», se poate obţine destul de repede «reglarea» structurilor de nivel înalt din organismul uman, refacerea ordonării distruse a moleculelor şi electronilor.

Din cele spuse, se poate constata, că influenţa practicii qigong asupra omului este excepţional de specifică şi nu seamănă deloc cu alte metode de întărire a organismului. În ce priveşte afirmaţia că qigongul este o ştiinţă cu o mulţime de ramuri, strâns legată de ştiinţele naturii şi sociale, despre asta voi vorbi mai târziu. Există o mulţime de exemple care confirmă  adevărul acestor cuvinte.

Deşi câmpul de qi nu poate fi detectat vizual, existenţa sa poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul dispozitivelor moderne. În Beijing câţiva cercetători, care se ocupau de această problemă, fără să mă anunţe dinainte, au efectuat o serie de măsurători. După efectuarea experimentului m-au anunţat că într-una din sălile în care am conferenţiat au fost instalaţi 32 de contori de producţie americană, care determină o serie de parametrii. Analiza rezultatelor a arătat că datele măsurătorilor la o serie de parametrii depăşea de 15 ori datele obţinute din măsurători în acel loc în condiţii naturale. Studiind rezultatele experimentului, specialiştii au observat că chiar şi  cu un câmp electromagnetic produs artificial nu s-ar fi putut obţine o modificare atât de mare a parametrilor măsuraţi.

În plus, în sala în care s-a efectuat experimentul, s-a descoperit apariţia unui  efect, asemănător celui produs de un flux de neutrini şi radiaţie gamma. Radiaţia gamma este mai puternică decât radiaţia X şi este capabilă să distrugă viruşii şi bacteriile dăunătoare din organismul uman. Fluxul de neutrini este capabil să pătrundă prin orice fel de obstacole. Din acest motiv, cei aflaţi în sală, prin intermediul  mecanismului codului lor genetic şi datorită acţiunii principiului de răspândire a informaţiei în spaţiu, au putut să transmită informaţia rudelor aflate la o distanţă apreciabilă de ele şi chiar să le vindece. Unii din cei aflaţi în sală, aflând de prezenţa unei astfel de radiaţii, erau speriaţi şi încercau să o părăsească, temându-se de influenţa negativă pe care ar fi avut-o neutrinii şi radiaţia gamma asupra organismului.

Dar aceste temeri sunt inutile. «Qi-ul extern», produs de un terapeut-qigong, acţionează asupra eritrocitelor, leucocitelor, trombocitelor, organelor interne şi alte părţi ale corpului în mod selectiv şi oportun. El nu are nimic de-a face cu neutrinii şi radiaţia gamma, cu care se ocupă fizica, diferă fundamental de fenomenele folosite la vindecarea afecţiunilor prin metode chimice şi radiologice. Acestea din urmă nu sunt acceptate de organismul omului, şi ajungând în interior, devin la fel de ucigătoare atât pentru celulele canceroase, cât şi pentru eritrocite şi leucocite. Terapia chimică şi radiologică, din acest motiv, dă efecte secundare care de multe ori depăşesc prin intensitate influenţa asupra celulelor canceroase. Deoarece «qi-ul extern» al terapeutului de qigong are  «raţionalitate», selectivitate, pătrunzând în interiorul organismului uman, distruge numai celulele canceroase.

Câmpul de qi pe lângă influenţa vindecătoare, pe care o are asupra unor bolnavi, poate de asemenea ajuta la manifestarea unor capacităţi speciale la persoanele care sunt predispuse spre asta. Ca termen de comparaţie am să dau exemplul cu minereul şi cuptorul de topire. «Qi-ul extern» poate fi reprezentat ca un cuptor de topire, iar omul care are o predispoziţie spre  capacităţi speciale printr-o bucată de minereu. După topire minereul se transformă într-un lichid care poate fi turnat şi călit. Practica qigong fără un maestru, dacă e să continuăm comparaţia, este asemenea încercării de a topi un minereu într-o sobă obişnuită: se cheltuieşte mult efort, dar nu se obţine nici-un rezultat. În cel mai bun caz minereul se încălzeşte puţin. În qigong se spune: maestrul caută discipolii, şi nu discipolii pe maestru. Numai maestrul este capabil să  decidă dacă cineva este «apt» pentru a-i fi discipol.

Înaintea practicii eu îi atenţionez pe cei prezenţi de la o concretizare excesivă a intenţiilor personale, şi subliniez că este suficientă dorinţa simplă de a practica. Cu alte cuvinte, cer de la auditoriu o comportare naturală. Celor care sunt predispuşi la manifestarea capacităţilor speciale, ele se pot descoperi direct în timpul conferinţelor. Care anume şi când, depinde de nivelul de conştientizare şi sensibilitate a persoanei respective.