De ce practicăm qigong?

La ce foloseşte practica qigong? Începătorii ar spune că pentru a-şi satisface curiozitatea, pentru a cunoaşte ceva nou şi exotic. Cei care au mai auzit de astfel de practici ar spune că pentru a deveni sănătoşi, alţii pentru a fi mai înţelepţi, cei din urmă pentru a se găsi pe sine. Cu toţii avem nişte aşteptări, legate de trecutul vieţii noastre şi dorim anumite rezultate în viitor. Ni se pare normal ca orice acţiune, deci şi cele din practica qigong, să aibe un scop, să fie ca un drum care te duce de la punctul de plecare la cel de sosire.

Mintea noastră este condiţionată de noţiunea de profit. Vrem întotdeauna ceva. Prima calitate a practicantului de qigong este sinceritatea. Faţă de sine şi faţă de alţii. Prima întrebare la care trebuie să-şi răspundă sincer fiecare este de ce practică qigong?  Este necesar să ne punem această întrebare nu numai la început, ci şi din timp în timp. Pentru a ne motiva mintea care nu poate accepta decât un profit personal sau pentru orice este considerat “al meu”: pentru rudele mele, prietenii mei, cauza mea pentru care militez. Şi să nu ne temem de răspunsurile „ridicole”: mă simt singură acasă, nu mă prea interesează qigong-ul, dar am prietene bune la sală cu care pot discuta; am o boală de piele cu totul ruşinoasă, nu reuşesc să-mi adun curajul să întreb un medic, dar poate prin qigong sau o metodă naturistă reuşesc printr-un miracol să scap de ea; lucrez în rutină, fără satisfacţie, aş vrea să-mi schimb locul de muncă cu unul în care să mă simt împlinit; fiica-mea e la vârsta „dificilă”, nu reuşesc să comunic cu ea, dispare de acasă, nu-mi spune ce face, aş dori un sfat. Câte persoane sunt, tot atâtea răspunsuri „personale” veţi primi.

Răspunsul pe care ţi-l dai este diagnosticul bolii, cu cât este mai precis şi realizezi mai profund gravitatea bolii, cu atât vindecarea poate fi mai rapidă. Raspunsurile pe care ţi le dai sunt jaloane pe calea vindecarii. Trebuie însă să avem răbdare şi perseverenţă. Un jalon este util pentru că ne adună forţele risipite. De multe ori însă sunt mănunchiuri de probleme înlănţuite, într-un ghem imposibil de dezlegat. Degeaba încercăm să le rezolvăm cu mintea, mai mult ne încurcăm. Cum putem spera să tăiem într-o clipă, ceea ce am înnodat cu o minte încâlcită, ani la rândul?

Problemele personale sunt doar crengile, tăindu-le doar pe acestea, putem cel mult sa ornăm mai frumos copacul, la fel cum face grădinarul care-i dă o formă nouă şi plăcută unui bucsus. Dacă nu ajungem la rădăcina problemelor noastre, peste o vreme din crengile tăiate vor ţâşni mlădiţe mai numeroase şi mai viguroase. Rădăcina este ego-ul, mintea noastra îngustă, duală, care ne separă de viaţă, de curgerea firească a lucrurilor. Această minte complică totul şi ne îmbolnăveşte. Tot ea vine apoi să caute soluţii la problemele pe care chiar ea le-a creat, căutând explicaţii care nu au legătură cu ea, căutând inamici imaginari pe care putem da vina. Mintea în sine nu trebuie învinovăţită pentru că aşa funcţionează ea, aceasta este structura ei. Mintea nu este decât un instrument, odată folosită ar trebui să poată fi pusă deoparte, până la o utilizare ulterioară.

A gândi şi a planifica o acţiune este util. A rumega iarăşi şi iarăşi, opiniile pro si contra de a realiza o acţiune, este total neproductiv.  În special dacă acea acţiune este fictivă şi nu va fi realizată niciodată. De la gânduri inutile se ajunge la vorbe inutile, la discuţii fără rost în contradictoriu despre politică, fotbal, starea vremii, bani. Iar de la vorbe inutile se ajunge la violenţe inutile care ne distrug organele interne. Numai înţelegând că spectaculosul de la ştirile TV reprezintă manifestarea „normalităţii”  minţii noastre înguste vom înţelege cât este de periculos să lăsăm mintea noastră să rătăcească nesupravegheată. Foarte curând, această visare neîncetată cu ochii deschişi, atât de romantică pentru tinerii imaturi de orice vârstă, se poate transforma rapid într-un coşmar. Iluziile coşmarului creează însă o suferinţă reală.

Trezirea se produce când renunţi să te mai lupţi cu fantomele coşmarului şi brusc, într-o singură clipă de luciditate, îţi dai seama că eşti într-un coşmar din care, din tot sufletul vrei să te trezeşti. Puterea coşmarului constă în faptul că îl credem real şi nu putem concepe că visăm cu ochii deschişi. Suntem atât de rătăciţi pe cărările minţii noastre încât nu mai găsim singuri drumul acasă.

Tehnicile qigong au ca scop…niciun scop. Niciun scop care să fie acceptabil pentru minte. Pentru că aceste tehnici ne iau de mână şi dacă avem suficientă răbdare şi perseverenţă, ne conduc pas cu pas acasă, un termen care nu există în vocabularul minţii. Aceste tehnici au forţa conducătoare doar dacă sunt transmise de un maestru veritabil, care ştie unde este acasă. Acasă nu este o altă destinaţie ipotetică a minţii la care nu ajungi niciodată ca să fii fericit, ci este chiar drumul pe care îl parcurgi. Este un drum veşnic nou şi schimbător, dar pe care îl parcurgi cu inima uşoară. Acesta este Dao.

La început eşti prea confuz să-ţi dai seama că deşi vorbeşti de progres spiritual şi schimbarea minţii, baţi pasul pe loc şi ai face orice doar să nu priveşti la hăţişul minţii din jur pentru că ţi-e prea jenă, teamă sau lene. Dar orice ai fi făcut în viaţa ta, oricât de reprobabil sau de ruşinos din punctul tău de vedere, este imperios necesar să te ierţi pe tine şi pe inamicii pe care i-ai creat cu mintea ta. Nu încerca să pricepi dintr-odată de ce s-au întâmplat toate într-un anumit fel în viaţa ta. Ai încredere că toate au un înţeles pozitiv profund.

În schimb poţi face un mic pas spre lumină. A inspecta fără să judeci gândurile şi emoţiile din clipa de faţă înseamnă să le aduci în lumina conştiinţei. Nu te judeca şi nu te culpabiliza inutil. Ce a fost, a fost. Amintirile nu au nicio putere dacă nu sunt întreţinute de energia clipei prezente. Ele nu se mai întorc niciodată, ele se topesc ca ceara. “Cum? Atât de simplu? Şi nu trebuie să fac altceva nimic?” va spune mintea voastră neliniştită. “E prea simplu ca să fie adevărat.” Şi totuşi tehnicile înalte sunt întotdeauna simple.

Mintea obişnuită este convinsă că sunt necesari ani în şir de practică qigong pentru a se putea schimba. Ea nu poate înţelege cum, într-o singură clipă, o persoană se poate schimba complet, din rădăcină. De aceea trebuie stabilite nişte jaloane pentru ca mintea obişnuită să fie motivată, să simtă o schimbare în bine, o uşurare. Intrarea în starea qigong, datorită tehnicilor transmise, produce întotdeauna o breşă de lumină în continuitatea întunecată şi sufocantă a junglei de gânduri.

Dar e posibil să nu sesizăm sau conştientizăm spaţiul creat. Motivul este că suntem centraţi cu atenţia pe obiecte, chiar daca acestea sunt subtile precum gândurile şi emoţiile, şi nu vedem spaţiul dintre ele. Percepem însă indirect o pace sufletească care nu ştim de unde emană, o întâlnire mult aşteptată pe care parcă am mai avut-o, dar nu mai ţinem minte unde. De fapt simţim nedesluşit acel spaţiu interior prin scăderea numărului hipotizant de liane-idei care ne înlănţuie. Dacă nu ni s-ar spune că acest spaţiu vid, proaspăt creat, este natura noastră adevarată, mintea mai largă, veşnic creativă, veşnic reînnoindu-se, am fi tentaţi să atribuim această uşurare unei persoane sau situaţii exterioare.

Maestrul într-o clipă te-a adus acasă, te-a pus în starea de qigong. Îţi spune: acum ştii cum e, nu te mai baza pe mine, caută în interiorul tău, mergi cu propriile tale forţe. Această iluminare, da, ai citit bine, este chiar acea iluminare de care ai tot citit, este o descărcare colosală de energie, care carbonizează definitiv dorinţele ce generează gândurile de care eşti conştient în acel moment şi luminează împrejurimile minţii tale, oferindu-ţi o înţelegere globală. Iluminarea nu este unica şi irepetabila experienţă a vieţii tale, ci o intuiţie care se produce mereu când eşti în starea qigong şi îţi modifică într-un mod de nerecunoscut peisajul minţii tale.

Nu te aştepta la focuri grandioase de artificii. Doar minţii îi plac lucrurile megalomane. Starea de qigong sau de iluminare este la fel de firească precum deschiderea florilor de Regina Nopţii seara. Parfumul inconfundabil al acestei stări te va urmări o vreme, după care va dispărea. Chiar daca noaptea minţii tale rămâne întunecată, spaţiul tău interior creşte în starea qigong. Noul care apare se şterge întotdeauna din memoria minţii, pentru că mintea reţine doar prin comparaţie cu ceva vechi, de aceea avem acea stare de „deja vu”. Este posibil să fii fost în starea qigong şi înainte fără să conştientizăm că este ceva nou, cu totul deosebit.

Strategia minţii în legătură cu această stare este s-o ignore, să n-o conştientizeze, să-i diminueze importanţa, s-o uite cât mai rapid, sau s-o îngroape sub un morman de idei şi concepte. “Cu siguranţă se datorează vacanţei nemaipomenite pe care am avut-o sau pentru că am fost cu persoana iubită sau…” Acea fericire fără motiv mintea caută s-o ataşeze la ceva concret din lumea formei. De aceea este bine ca după ce ieşim din starea de qigong să nu începem să disecăm firul în patru şi să acceptăm ideea că nu orice poate fi spus în cuvinte. Acestea pot doar indica, dar nu pot substitui starea în sine. Este bine de asemenea să nu rămânem ataşaţi prea mult de o experienţă avută în starea qigong deoarece riscăm să nu mai fim disponibili la nou.

Orice experienţă are un început şi un sfarşit, în schimb starea qigong este eternă, dar veşnic în schimbare. Trebuie să continuăm cu practica pentru că niciodată în clipa prezentă nu vom termina de cunoscut ce este starea de qigong. Se produce de fiecare dată o purificare a percepţiei şi a minţii în starea qigong. De fapt nu există nici o diferenţă între mintea obişnuită, îngustă şi cea largă din starea qigong. Este ca şi cum privim o stereogramă. Pentru mintea obişnuită sunt doar puncte distribuite aleator, în schimb în starea qigong dobândim profunzimea necesară şi ceea ce era ascuns în fragmente ţâşneşte într-o imagine unitară. Această înţelegere-vitalitate-bucurie ţâşneşte din orice obiect pe care îl privim în starea qigong şi acestei percepţii îi spunem qi-ul obiectului.

Trebuie să înţelegem că întotdeauna am intuit unele lucruri înainte de a le gândi raţional. Această intuiţie nu era băgată în seamă de noi pentru ca am fost învăţaţi că are valoare numai ceea ce poate fi exprimat prin idei şi sentimente. Ceea ce era doar o intuiţie sporadică şi vagă poate fi dezvoltată într-o îndemânare care să se producă ori de câte ori ne conectăm la interiorul nostru profund. Tehnicile qigong nu au un scop, sunt scopul însuşi, de a trăi altfel, cu o minte schimbată, mereu în schimbare, mereu deschisă la nou. Deoarece mintea largă este la fel de cuprinzătoare ca viaţa însăşi, cultivarea ei reprezintă chiar cultivarea vieţii. Dar nu a vieţii “tale, personale”, ci a ceea ce eşti cu adevărat. În acest domeniu nu există reguli fixe, de aceea este o artă, totul se face “după ureche”, după intuiţie, asculţi sunete care vin de foarte departe şi dintr-odată irup din tine şi de pretutindeni şi te trezeşti dansând armonia. De ce oare practic qigong de atât de multă vreme şi nu mă mai satur? Pentru că sunt un începător şi sunt foarte curios să cunosc ceva nou şi exotic. Dar cei care au mai auzit de astfel de practici ar spune că…

Starea qigong şi energia esenţială

 

de Li Jun Feng

Ce este starea qigong?

Poate aţi observat că uneori ne merge foarte bine. Suntem la locul şi timpul potrivit. Spunem exact ce trebuie, tot ce facem iasă bine, avem o stare de mulţumire şi bucurie. Ne comportăm spontan şi firesc, suntem naturali, suntem noi înşine. Suntem în armonie cu cei din jur şi în interior. Oricine ar dori ca astfel de momente să fie cât mai multe, ca ele să se repete.

Şi orice ar spune cineva: că doreşte să facă ceva deosebit care să rămână în istoria lumii, sau să devină bogat, sau să ajungă cineva în societate, sau să fie frumos şi suplu, să fie sănătos, sau să găsească perechea ideală, toate aceste dorinţe cărora le dedică o viaţă întreagă se datorează nevoii imperioase de fericire, că este conştient sau nu, că admite sau nu că are această necesitate.  Dacă înţelegem că fericirea este mobilul ascuns în toate acţiunile noastre ne vom întreba şi cum am putea să o obţinem. Desigur că nu este vorba de acea bucurie de moment când am obţinut sau realizat ceva. Chiar dacă pentru o clipă ni se pare că suntem fericiţi, vom porni imediat în urmărirea altui ţel şi epopeea atingerii dorinţelor noastre se repetă. Este evident că vrem să descoperim ceva peren: acea bucurie fără motiv, nelegată de o cauză exterioară, care este mereu cu noi oriunde şi oricând.

Observându-ne vom descoperi că suntem împăcaţi cu noi înşine când suntem în starea noastră  naturală. Când suntem relaxaţi şi fireşti, când nu jucăm roluri, ci suntem noi înşine. Această stare nturală se numeşte stare qigong, pentru că scopul qigongului este de a ne aduce într-o astfel de stare. Cum realizează practica qigong o astfel de stare? Cu ajutorul tehnicilor statice şi dinamice care ne relaxează corpul. Când corpul fizic este relaxat, mintea se linişteşte precum apele cristaline ale unui lac liniştit de munte. O minte liniştită ne deschide inima. Iar o minte deschisă este atotştiutoare. Ea ştie întotdeauna instinctiv ce este de făcut într-o situaţie dată. Oare nu spunem: inima mi-a spus că trebuie să fac în acest fel? Şi mereu când urmăm primul impuls, fără frică şi  fără ezitare, iasă bine. Şi bineînţeles că o inimă deschisă este o inimă iubitoare, deoarece dăruieşte din preaplinul ei de bucurie. Dorim să împărtăşim cu toţii din fericirea noastră.

Prin urmare cu cât suntem mai relaxaţi cu atât circulă mai mult qi prin corp. Cu ajutorul exerciţiilor fizice şi mentale, circulaţia qi-ului pune în mişcare sângele. De aceeea o persoană relaxată are o circulaţie mai bună. De asemenea celelalte funcţii fiziologice sunt îmbunătăţite. Acest aspect contribuie la rândul său la starea de bine şi bucurie care este starea naturală a omului – starea qigong. Dacă am funcţiona mereu în modul în care am fost proiectaţi, am fi mereu în această stare naturală.

Dar de ce de obicei nu realizăm că aceasta este starea noastră firească? Pentru că mintea noastră este precum suprafaţa unui lac. Dacă este agitată când bate vântul, suprafaţa este tulbure şi neclară. Dar când vântul încetează şi apa se linişteşte, suprafaţa lacului devine clară. Atunci putem vedea limpede în profunzime. Când zgomotul minţii încetează, când  se stabileşte treptat tăcerea interioară, pacea şi armonia, atunci în fiinţa umană apare şi  claritatea. Aceasta este urmată de fericire şi bucurie. Această stare o numim stare natuală, sau stare qigong.

 

Care este legătura dintre qi şi starea qigong?

 

Qi-ul este forţa vieţii, care permează întregul Univers. Japonezii îl numesc ki, indienii prana, grecii îi spuneau pneuma.Qi-ul este peste tot, în interiorul nostru şi în jurul nostru. Executând mişcările din practica qigong îţi relaxezi corpul şi qi-ul pătrunde în corp, permiţând sîngeluli să circule mai eficient. Pe de altă parte, când qi-ul pătrunde în corp, sunt eliminate din minte emoţiile negative precum frica, anxietăţile, furia. Toate acestea determină blocaje în corp, ducând la golirea de qi care la rândul ei conduce la boală. Imaginaţi-vă un râu cu un debit puternic. Fluxul de apă duce cu el pietrele, murdăria, peştii până ce ajunge la mare. Tot aşa, când există mult qi curat în corpul uman, preluat din Univers, acesta circulă şi elimină murdăria, fie că aceasta este mentală, fizică sau emoţională. Asta înlesneşte nu numai circulaţia unei cantităţi mărite de qi, dar şi de a primi mai mult qi din Univers şi de a-l împărtăşi cu alţii. A dărui şi a primi devin inseparabile, deoarece când cineva dăruieşte va primi. Datorită acestui fapt, când cineva se schimbă în interior, tot ce este în jurul său de asemenea se va schimba.

Viaţa e un miracol când eşti

de Thich Nhat Hanh

Într-o zi un novice la o mănăstire budistă s-a dus să mediteze cu doi călugări pe partea opusă a lacului aflat lângă mănăstire. Când erau gata să înceapă meditaţia, primul călugăr exclamă:

– Mi-am uitat pernuţa!, se duse spre lac şi calm merse pe apă, intră în mănăstire şi se reîntoarse cu ea.

Când se pregătiră din nou de meditaţie al doilea călugăr spuse brusc:

– Mi-am uitat pălăria de soare! şi fugi pe apă, intră în mănăstire şi se reîntoarse cu o pălărie de paie.

Novicele, copleşit de aceste fenomene miraculoase, la sfârşitul meditaţiei îşi făcu curaj şi încercă să meargă şi el pe apă. Încă de la primul pas căzu în apă, ieşi la mal ud leoarcă şi încercă plin de ambiţie din nou. Cei doi călugări îi priviră pentru o vreme încercările eşuate după care primul călugăr îi spuse celui de-al doilea:

– Oare ar fi trebuit să-i spunem unde se află pietrele?

 

Oamenii consideră de obicei că mersul pe apă este un miracol. Dar eu cred că adevăratul miracol nu este să mergi pe apă, ci să mergi pe acest pământ. În fiecare zi suntem implicaţi într-un miracol pe care nici măcar nu-l recunoaştem: un cer albastru, nori albi, frunze verzi, ochii mari şi curioşi ai unui copil –  proprii noştri doi ochi. Totul este un miracol.

Odată l-am întrebat pe un prieten cum este viaţa sa de familie. Nu mi-a răspuns imediat, ci a început să împartă ziua în timpul petrecut cu fiul şi fiica, apoi timpul petrecut cu soţia şi în final timpul necesar pentru activităţile casnice şi cele de la servici. Ceea ce a rămas l-a numit „timpul său”. Dar apoi a cugetat o vreme şi mi-a spus că şi momentele petrecute cu ceilalţi fac parte de asemenea din timpul său, pentru că n-ar fi dorit să facă altceva în acel moemnt. Asta brusc i-a produs o revelaţie, deoarece a descoperit că: „acum am un timp nelimitat pentru mine”.

Asta mi-a amintit de timpul când eram un novice la o mănăstire budistă în Vietnam şi trebuia să spăl munţi întregi de farfurii. Singurul mod de a îndeplini această sarcină anevoioasă era să fiu doar conştient că spăl farfuriile şi să nu mă gândesc la nimic altceva. Această stare mi-a făcut munca o plăcere şi să simt că este „timpul meu”.

Majoritatea oamenilor sunt aşa de ocupaţi încât nu au timp să fie. Sunt întotdeauna o mulţime de probleme de rezolvat şi de lucruri de făcut. Dar care este valoarea acestor activităţi dacă sunt făcute cu nerăbdare şi nervozitate? A fi îţi aduce pacea care provine din a face câte un pas o dată. Când nu facem aşa, energia este dispersată, uităm de noi şi viaţa pare o luptă şi un efort. Dar a fi înseamnă să ai o nouă energie şi o nouă viaţă în fiecare clipă.

Măiestria respiraţiei înseamnă să fii capabil să-ţi controlezi corpul şi mintea. Mulţi oameni cred că e imposibil să mediteze sau să fie conştienţi când sunt supăraţi sau îngrijoraţi, dar prin „reîntoarcerea la respiraţia ta naturală” aceste lucruri sunt puse într-o altă perspectivă.  Când capul ţi-e plin de gânduri, întoarce-te la corpul tău şi începe să respiri conştient, asta conduce la reconcilierea corpului cu mintea. Fii atent cum respiraţia îţi devine mai profundă, fii conştient de toate gândurile tale şi treptat ele vor dispărea, până ce vei atinge pacea minţii. Un om care ştie cum să respire corect poate rămâne calm în orice situaţie şi în acelaşi timp are cheia pentru revitalizarea constantă a corpului său.

Nu trebuie să te îngrijorezi când nu poţi să-ţi linişteşti mintea şi să-ţi opreşti curgerea gîndurilor şi emoţiilor. În loc de asta, doar observă gândurile care-ţi apar şi dacă, de exemplu, ai gânduri triste, spune-ţi: un sentiment de tristeţe chiar acum a apărut în mine. Trebuie să fii precum un gardian al palatului care nu permite nici unui  gând să treacă fără să fii sigur că ştii cine sau ce este.

De asemenea pentru a fi conştient poţi să-ţi descrii ceea ce faci, de exemplu: merg pe această cărare spre sat. Atunci vei fi capabil să apreciezi minunea fiecărui pas făcut. Nu eşti conştient doar atunci când faci meditaţie, ci ar trebui s-o faci 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Orice ai face, cea ce faci în acel moment trebuie să fie cel mai important lucru pentru tine.  Nu trebuie să te străduieşti să treci cât mai repede peste acea sarcină, să scapi cât mai repede de ea. Dacă conversezi sau eşti la o întâlnire, fii pe deplin conştient de ceea ce faci şi acordă deplină atenţie persoanei din faţa ta. Nu te gândi la ceva abstract sau la ce vei face după asta.

Când te trezeşti aşterne-ţi pe faţă un zâmbet şi păstrează-l întreaga zi. Zâmbeşte în momentele tale libere, când eşti iritat, când asculţi muzică. Acest zâmbet îţi va permite să nu te pierzi cu firea, cu emoţiile tale, ci să-ţi aminteşti în fiecare moment de tine.

O dată pe săptămână dedică-ţi o zi întreagă practicării conştienţei de sine. Acordă-ţi o grămadă de timp ca să faci curăţenie în casă sau să faci o baie, fără să te grăbeşti nici o clipă. Fă totul încet şi din toată inima, fără dorinţa obişnuită de a sări peste etape. O zi când eşti deplin conştient de tine are un mare efect asupra întregii săptămâni. Dacă nu o faci, te vei pierde în preocupări şi îngrijorări şi vei deveni complet ineficient.

O altă cale de a deveni conştient este de a medita la legătura intimă dintre toate lucrurile. Oamenii nu sunt doar nişte entităţi independente care se mişcă prin timp şi spaţiu; adică nu sunt în realitate separaţi de ceilalţi oameni. Separarea rezultă din neputinţa sau lipsa de dorinţă de a vedea un alt om ca fiind tu însuţi, dar într-o formă diferită. Frica, durerea, suspiciunea, furia şi anxietatea, toate apar din acest fals sentiment de separare.

A-ţi dezvolta compasiunea pentru persoana pe care o dispreţuieşti cel mai mult este un exerciţiu împotriva singurătăţii proprii. Este o cale de a vedea că un om nu este atât de separat de ceilalţi pe cât crezi, că acesta exprimă idei care sunt ale tale, în alt context. Vei descoperi că eşti inundat de o compasiune spontană doar după ce îţi vei elibera mintea de aceste prejudecăţi. Compasiunea îţi va permite să vezi lucruri pe care alţii nu sunt capabili să le vadă.

 

Odată un rege îşi punea trei întrebări:

Care-i cel mai propice moment pentru a face un anumit lucru?

Care sunt cei mai importanţi oameni cu care să am de-a face?

Care este cel mai important scop pe care să-l am în vedere de fiecare dată?

Aceste întrebări şi le pune probabil şi fiecare persoană ocupată, care duce o viaţă activă şi se ambiţionează să împlinească ce şi-a propus, dar răspunsurile pe care le-a primit regele s-ar putea să nu fie cele pe care fiecare speră să le audă:

Cel mai important moment este acum.

Cea mai importantă persoană este întotdeauna cea care se află în preajma noastră.

Cel mai important scop pe care să-l am în vedere este să o fac pe persoana care este alături de mine fericită.

Nu trebuie să te gândeşti la un mare serviciu pe care să-l faci umanităţii, ci doar cum poţi ajuta acum, acolo unde eşti, pe cei alături de care te afli. Dacă nu-i poţi servi pe cei din jurul tău şi să-i faci fericiţi, atunci vei eşua de asemenea şi în încercarea de a face lumea un loc mai bun.

 

Starea qigong

Foarte pe scurt, qigongul este un set de tehnici energetice. Care ce fac? Ne îmbunătăţesc starea de sănătate şi ne schimbă modul de a privi viaţa. Acesta este un răspuns intelectual, bun de pus în cărţi.

Dar cel care vrea să facă qigong trebuie să găsească singur răspunsul prin practică. Nu se poate mulţumi cu ce zic alţii. Pentru cel care merge prima dată la o sală de practică, qigongul îl constituie 2 ore de  exerciţii fizice cu mişcări lente şi graţioase, la sfârşitul cărora, nu se ştie de ce, se simte înseninat, mai uşor, mai plin de energie. Această stare de bine şi mulţumire fără motiv se repetă cu fiecare şedinţă, are suişuri şi coborâşuri, are o logică proprie.

Prima explicaţie care ne vine în minte este că qigongul, ca orice sport, ne face să ne simţim bine pentru că facem puţină mişcare. În viaţa noastră sedentară şi stresantă în care nu ştim să ne grăbim încet, qigongul este un mod de destindere şi relaxare printr-o activitate fizică. Dacă vom face qigong în fiecare dimineaţă ne vom simţi bine întreaga zi. Dar e bine să facem cam la aceleaşi ore, şi vom observa că în acest fel devine un ritual al corpului. Corpul se aşteaptă ca la o anumită oră să facă qigong şi se pregăteşte în modul său, chiar dacă nu conştientizăm întotdeauna acest lucru. Pentru a face acele exerciţii, corpul îşi modifică întreaga fiziologie, începând cu respiraţia, bătăile inimii, irigarea periferică a membrelor şi trecând la o stare de relaxare a minţii. Avem mai puţine griji şi probleme, de fapt acestea trec pe planul doi, cel mai important lucru este clipa prezentă  când executăm aceste exerciţii. Lucrul cel mai remarcabil este că asta ne face să vedem mai optimist viaţa, să înţelegem că atitudinea este mai importantă decât conjunctura exterioară, că adevărata bucurie este fără un motiv exterior, este pur şi simplu starea noastră naturală de a fi. Această stare se numeşte stare qigong.

O altă descoperire inedită datorată practicii qigongi din fiecare dimineaţă este necesitatea unui timp pe care să ni-l acordăm numai nouă. O jumătate de oră sau o oră pe zi în care sau fac qigong sau altceva care îmi face plăcere sau nu fac nimic, pur şi simplu mă bucur de timpul ce mi-l acord. Mă deconectez de la toate activităţile zilnice, renunţ să mă gândesc ce am altceva de făcut. Doar sunt. Este un mod plăcut de a începe sau termina ziua. Sau poate fi un moment de respiro pe parcursul zilei, când îmi amintesc de mine, de faptul că sunt. Şi ca orice exerciţiu qigong trebuie să aibe un început, o desfăşurare şi o încheiere. Pentru că este un timp deosebit pe care trebuie să-l delimităm exact faţă de timpul comun, pe care încă nu suntem pregătiţi să-l apreciem. Aceasta ne deschide ochii asupra timpului. Un student îl întreba pe Maestru: „nu am timp liber, când aş putea practica qigong?” Răspunsul Maestrului a fost: „dacă nu ai timp, practică 24 de ore pe zi.” A aprecia timpul, indiferent ce facem, este de fapt un început de practică qigong.

Ceea ce cred că sunt, chiar aceea sunt!

 

de M.Nisargadatta

 

– Ne poţi defini în două cuvinte ce este qigongul?

– Ţine tigrul.

– Asta ce înseamnă?

– Închipuieşte-ţi o junglă deasă plină de tigri. Tu eşti într-o cuşcă solidă de oţel, eşti bine protejat de ea şi poţi privi tigrii fără frică. Există trei nivele în  qigong. Aceasta corespunde nivelului inferior în qigong. În nivelul mijlociu tigrii sunt în cuşcă, iar tu poţi explora în voie jungla. În nivelul superior cuşca dispare, iar tu călăreşti tigrii,  ţinându-i strâns sub tine.

 

 

 

 

 

 

 

– Ce-ţi oferă qigongul?

– Cum spuneam adineaori, în primul rând nu-ţi mai este teamă.

– Care este rădăcina fricii?

– Identificarea cu „al meu”. Este evident că „sunt”, sau că „trăiesc”, sau că „percep”, sau că „cunosc”. Aceste afirmaţii sunt incontestabile şi dacă doresc să mă cunosc trebuie să încep de aici. Unora li se pare că  o asemenea afirmaţie spune prea puţin despre ei înşişi şi încearcă să o concretizeze. În momentul în care spun „sunt pensionar, sunt bărbat, sunt bătrân, sunt sărac”, mă identific cu ceva particular şi limitat. Prin adăugarea unui nou cuvânt la „sunt” în loc să obţin mai mult de la existenţa mea, eu în schimb pierd. Când spun „sunt sărac” eu cred că am o lipsă, sunt într-o stare yin şi încerc să o suplinesc prin ceva exterior mie, prin bani. La fel când spun „sunt bătrân” eu cred că îmi lipseşte tinereţea ca să fiu complet şi fericit. Mintea are această caracteristică: ceea ce cred că sunt, ceea ce gândesc despre mine, aceea şi sunt.

– Dar atunci de ce nu m-aş gândi la mine la modul pozitiv „sunt tânăr, sunt bogat”?

– Aceasta este rădăcina dorinţei. Identificarea cu „al meu”.

– Cum aşa? Parcă spuneai înainte că aceasta este rădăcina fricii.

– Frica şi dorinţa au aceeaşi rădăcină. Frica este identificarea cu o stare yin (eu cred că am o lipsă), dorinţa cu o stare yang (eu cred că am un surplus). Toţi oamenii doresc să fie tineri şi bogaţi şi se tem să fie bătrâni şi săraci. Toţi oamenii doresc plăcerea şi se tem de durere. Dar cum spuneam dorinţa de plăcere şi teama de durere au aceeaşi rădăcină.

– Dar atunci cum putem ieşi din acest cerc vicios?

– într-adevăr avem de-a face cu un cerc: plăcut este sfârşitul durerii şi dureros este sfârşitul plăcerii. Dorinţa şi teama se rotesc într-un ciclu care se repetă la nesfârşit. Chinezii numesc acest ciclu Tai Ji sau simbolul transformării perpetue Yin-Yang.

Ignoranţa ne reţine în acest cerc vicios.

– Dacă ignoranţa este cauza, atunci ce trebuie să ştim ca să spargem acest cerc vicios?

– Ceea ce ne leagă ne şi dezleagă. Obtacolul care ne împiedică este şi pârghia care ne propulsează.  Ignoranţa vede cercul, înţelegerea vede centrul. Înţelegerea ne permite să vedem cercul ca ceea ce este – inexistent.

– Unde este centrul?

– În mijloc.

– Dar ce ne împiedică să-l vedem?

– Închipuieşte-ţi un patinator. Când atenţia sa este îndreptată spre exterior vede lumea rotindu-se împrejur, ameţeşte şi-şi pierde cunoştinţa. Ignoranţa constă în a fi atent la obiectele exterioare şi la a nu ştii cât eşti de ameţit din cauza rotaţiei. Qigongul frânează rotaţia, ne dezmeticeşte şi ne dă înţelegerea că ne rotim. Odată ce suntem conştienţi că ne rotim vom găsi şi centrul rotaţiei şi fixându-ne atenţia asupra sa nu vom mai ameţi.

Gustul stării qigong

Există nenumărate căi de a ajunge la realizarea de sine. Qigong-ul este doar una dintre ele. A fi realizat nu este un titlu de glorie. Este doar o imensă uşurare, este în realitate starea noastră naturală. Între o persoană în starea qigong şi o persoană realizată nu există nici o diferenţă. Amândouă sunt în starea naturală de a fi. Starea qigong este o stare atât de naturală,  ca şi apa pe care o folosim în mâncare, încât mirodeniile acoperă cu uşurinţă gustul ei. Tot aşa distracţiile exterioare şi fanteziile interioare acoperă gustul stării naturale de a fi. Dificultatea nu este de a atinge această stare de a fi, pentru că fără această stare am fi morţi, ci în a decela că este rădăcina vieţii noastre. Adică în a îndepărta suficient de mult “mirodeniile” pentru a avea parte de gustul pur a acestei stări. Realizarea de sine constă exact în a gusta o dată şi a realiza că e diferită de orice alt gust şi în acelaşi timp e conţinută de oricare alt gust, fiind acoperită de acestea. Odată ce ai gustat din această stare vei putea întotdeauna să o “prepari” sau simţind că gustul este diferit să revii la gustul natural. Odată ce ai realizat această stare vei fi uimit să constaţi de cât de multe ori în viaţă ai trecut prin starea qigong fără însă să o decelezi de o stare obişnuită.

În practica qigong vorbim mult de starea qigong, dar de fiecare dată avem doar o înţelegere fragmentară a ei. Mai degrabă a manifestărilor ei: că te simţi minunat, că ai întinerit, că mintea ţi-e liniştită, că ai un sentiment de bucurie fără motiv şi aş putea continua descrierea pe două pagini. Toate aceste frânturi au un mare merit că ne dau o experienţă a acestei stări, dar în noi fără s-o ştim au loc nişte transformări ireversibile. Dacă suntem suficient de serioşi şi continuăm practica qigong  inevitabil vom avea odată şi odată un tablou de ansamblu a manifestărilor şi o revelaţie care depăşeşte aceste manifestări. Vom realiza sursa acestor manifestări şi acesta este câştigul nostru. Este un câştig prin “pierdere”. Pierdem gustul “mirodeniilor”, acestea devin fade şi nu se pot compara cu gustul apei de izvor. În această perioadă până la realizare este esenţială prezenţa Maestrului “bucătar” care ne dă să gustăm mereu din apa vie ca să ne-o reamintim şi să n-o uităm.

A fi în starea qigong este ceva natural şi se poate produce spontan. Cum am spus, de multe ori în această viaţă am fost cu toţii în această stare qigong. Dar nu ne-am dat seama de asta. Beneficiul principal de a-ţi aminti de gustul stării qigong, chiar dacă nu i-ai spus aşa, este că ţi se face sete. Problema cu setea este că nici nu ştii ce ai vrea să bei, dar o dată ce o faci, ai dori să repeţi senzaţia. Spre deosebire de o dependenţă, aici apare o dublă eliberare: de o anumită senzaţie specifică şi de o tehnică specifică. La cursurile Maestrului Lin Kai Ting vei putea descoperi şi alte manifestări ale stării qigong, în afara senzaţiei cu care erai obişnuit şi pe care, puţin probabil, dar posibil, o atribuiai stării qigong. La început aceste manifestări ale stării qigong le vei vedea disparat, fragmentar, ca nişte bucăţi separate de puzzle, toate strălucitoare şi atrăgătoare, dificil de pus împreună. Realizarea constă în a descoperi sursa acestei ape atât de preţioase, posibilitatea de a bea şi a o oferi şi altora. Acesta este cadoul cel mai preţios al Maestrului, pentru că el doreşte ca tu să fii independent, să nu depinzi nici măcar de el.

Pentru a ajunge la această eliberare treptată de dependenţe este important să aplici conştiincios tehnicile qigong şi sfaturile Maestrului. Atunci la sală sau acasă, după o anumită perioadă de timp, prin practicare, vei reuşi să intri spontan  în starea qigong. Evident că la început această stare era bulversată în lumea reală, nici vorbă să rămână ceva din ea când eşti afară, în lume. Şi totuşi, treptat, ocazional, vei reuşi să-ţi aduci aminte pentru câteva clipe de tine şi în condiţii “dure“ din lume.

În decursul anilor se poate forma o zonă interioară, de linişte, neperturbată de exterior, prin exterior înţelegând atât distracţiile exterioare, cât şi gândurile şi emoţiile pe care de obicei le considerăm personale. Această zonă interioară s-ar putea limpezi suficient de mult precum apa liniştită a unei lac şi “în ea se va reflecta tot cerul”. Ştiţi cu toţii că o apă bătută de vânt este tulbure. Dacă mintea ta va fi liniştită suficient de mult timp, atunci vei realiza o schimbare de perspectivă, vei putea să-ţi muţi privirea de la suprafaţa apei, la reflexie şi apoi la cer. Oricât de mică ar fi porţiunea de apă liniştită, ea va reflecta cerul. Schimbarea de perspectivă este formidabilă, de la ceva minuscul precum un lac la tot cerul. Bineînţeles că nici pământul nu mai rămâne la fel, din întreaga lume el se transformă într-o jumătate. Peste tot, pe întreg pământul, vom descoperi şi reflexia cerului. Şi odată cu aceste noi lumi ne vom descoperi pe noi, cea de-a treia lume.

Descoperă ceea ce eşti

Realizarea de sine înseamnă să realizezi că a fi este rădăcina vieţii tale. Starea qigong înseamnă să fii! Doar atât: să fii. Aceasta este sursa vieţii tale. Realizarea de sine nu este ceva extraordinar, ci este ceva natural, intrinsec, cum e posibil să nu fim? Primul lucru pe care îl putem conştientiza şi care este limpede ca lumina zilei este că suntem.

De ce nu simţim că acest lucru este cel mai preţios lucru din viaţa noastră? De ce nu suntem inundaţi de bucurie că suntem? Pentru că noi confundăm această sursă veşnic vie, viul, viaţa, cu ceea ce este mort. Mort înseamnă să adaugi atribute lui “sunt” şi să ţi le atribui. Eu sunt aşa şi pe dincolo: am un corp, sunt băiat, fată, mă numesc, locuiesc, lucrez sau învăţ etc. Această identificare îţi dă o stare de siguranţă şi stabilitate prin care ţi se pare că te-ai descoperit. Dar în realitate crează confuzie. Crezi că eşti acest corp, dar acesta nu rămâne la fel. Te speli, celulele pielii şi firele de păr se desprind. Celulele roşii din sânge trăiesc doar 90 de zile şi sunt descompuse. Nici-o celulă din corp nu trăieşte prea mult, ea moare şi e înlocuită de alta. Viaţa corpului nostru se bazează pe o moarte continuă. Armonia corpului este asigurată de această veşnică transformare. Celulele care doresc să trăiască pentru totdeauna creează cancerul, creează dizarmonia corpului tău şi în final moartea. A crede că eşti o persoană cu un anumit corp se bazează pe această identificare cu o imagine statică despre acesta, când în realitate acesta se transformă permanent, clipă de clipă, doar că noi nu vedem şi nu suntem conştienţi de asta. Corpul suferă în permanenţă o transformare continuă, mici morţi şi mici învieri, în mod continuu. Doar încrederea neclintită a minţii că eu sunt acest corp crează iluzia stabilităţii. Dar trebuie doar să reflectăm puţin punându-ne întrebarea: la care corp ne referim?

Doar în perioada de pubertate când au loc transformări foarte rapide ale corpului, identificarea noastră cu corpul suferă lacune. Atunci mintea noastră încearcă să le acopere, deşi este perioada când suferim cel mai mult că nu ştim cine suntem, încercăm să ne afiliem la diferite grupuri pentru a căpăta un sentiment de identitate şi siguranţă. E singura perioadă când simţim organic că ceea ce simţim în corpul nostru şi ceea ce ne spune mintea nu este adevărat. Dar o dată cu sfârşitul acestei perioade dispar şi întrebările noastre şi ni se pare că ne-am descoperit pe noi înşine. Dar în realitate ne identificăm cu o formă fixă despre noi care se va acoperi încet încet cu un strat tot mai gros. Aceasta este găoacea oului, este egoul nostru, care ne desparte de lume şi ne crează un sentiment de stabilitate şi siguranţă. Este acel zid despre care cântă Pink Floyd şi pe care îl ridicăm cărămidă cu cărămidă în timpul vieţii nostre. Este lesne de înţeles de ce acest cântec a generat o mişcare atât de mare în rândurile tineretului. Pentru că acesta simţea acest zid ca pe ceva organic şi lăuntric, simţea că ceva îl sufocă, dar a căutat să dărâme acest zid doar în exterior. Tineretul şi-a îndreptat revolta şi efortul doar în dărâmarea zidului Berlinului. Iar la douăzeci de ani după dărâmarea acestui zid descoperă că este la fel de confuz şi încă mai caută să înţeleagă de ce încă mai simte că se sufocă! Pentru că acest zid interior, găoacea egoului propriu este tot acolo, intact.

Nu întâmplător tinerii în ziua de astăzi caută diferite ideologii, religii, curente spirituale încercând să se înţeleagă şi să înţeleagă ce este viaţa. Asta nu înseamnă că cei mai în vârstă nu încearcă acelaşi lucru. Perioadele de criză sunt utile pentru că în perioadele de schimbări rapide ni se dezvăluie maşinăria transformării. Această schimbare rapidă ne poate împinge să căutăm mai în profunzime pentru a descoperi ce este peren, care sunt adevărurile ultime ale acestei lumi. Această mişcare rapidă exterioară poate fi folosită pentru a găsi rapid repaosul interior, întreruperea fluxului de gânduri, liniştea şi realizarea a ceea ce suntem. Oricine este cu adevărat interesat de a înţelege ce se întâmplă cu lumea şi cu viaţa sa va începe cu sine, nu din pur narcisism, ci pentru că numai el are cheia propriei sale porţi. Nici-o ideologie exterioară, filozofie sau studiu psihologic nu-l poate ajuta pentru că acestea se referă întotdeauna la om în general şi nu la cel care eşti tu în acest moment. Cine poate să-ţi cunoască mai bine nevoile, dorinţele, gândurile decât propria persoană. Numai tu poţi descoperi ceea ce eşti. Cum? Fiind.

Apa vieţii (II)

Înţelegerea că aceste gânduri şi sentimente nu ne definesc şi nu fac parte din ceea ce suntem cu adevărat privează aceste activităţi mentale de energie şi acestea se desprind de noi ca fâşiile unor haine uzate. În partea necunoscută, dobândim o cantitate tot mai mare de energie pe care o putem folosi la dărâmarea altor ziduri care ne fragmentează inima. Şi putem vedea tot mai clar şi mai limpede noul, ceea ce este viu cum apare de sub zdrenţele vechiului. Începem să distingem sursa de energie, tot mai luminoasă şi mai vie, în spatele vălurilor, care credeam că ne caracterizează.  O analogie potrivită ar fi că sursa de energie este ca o fântână arteziană naturală din care ţâşneşte apa şi aceasta îngheaţă instantaneu în forme multiple şi separate: gânduri, sentimente, emoţii etc. Acest flux de apă este un flux de energie, de zhen qi şi este sursa vieţii, este viaţa însăşi. Există atât în interiorul nostru, cât şi în exteriorul nostru, este pretutindeni, nu ne aparţine numai nouă, acest flux de energie susţine tot ce este viu şi totul este viu datorită lui.

Trăim cu adevărat doar când suntem conectaţi la acest izvor de apă vie. Tot ce se desprinde de acest flux, îngheaţă, se „materializează” în gânduri pe care le citiţi acum şi din păcate acestea sunt deja moarte. Aceasta este înţelegerea intelectuală a trăirii în fluxul vieţii. De aceea este o mare desoebire între a înţelege intelectual şi a trăi cele spuse. A trăi în starea gigong care este starea noastră naturală nu-mi cere nici-un efort. A încerca să explic la cineva raţional îmi cere un efort. Pentru că mi-e simplu şi natural să trăiesc, este la fel ca şi a respira, o fac spontan şi inconştient. În schimb a exprima starea gigong care e vie şi mobilă ca apa înseamnă a o „îmbrăca” într-o formă potrivită înţelegerii altcuiva, a o îngheţa, a o imobiliza, a o omorî. Oricât de frumoasă ar fi forma sau descrierea, ea este o scoică din care ceea ce o vieţuia de mult a plecat.

Cunoaşterea de sine este trăirea în starea qigong şi înţelegerea consecinţelor stării qigong. Această cunoaştere este infinită, durează pe tot parcursul vieţii şi înseamnă cultivarea vieţii, deoarece realizarea de sine ne arată că starea de a fi înseamnă să fii viu. Dar poţi să fii viu ca o plantă, ca o insectă, ca un animal sau ca un om. Există diverse grade de a fi viu şi nenumărate căi de exprimare a viului în natură. Cunoaşterea de sine este trăirea căii proprii de exprimare şi manifestarea personală a viului. Este o înţelegere cât se poate de personală în care suntem creatorii propriei manifestări. Este o dorinţă tot mai mare de a fi tot mai vii, mai plini de vitalitate, atât în profunzime cât şi ca întindere.

Apa vieţii (I)

Chinezii nu fac diferenţa între minte şi conştiinţa care o include. Este precum diferenţa dintre suprafaţa lacului şi lac, amândouă sunt apă şi chinezii îi spun Inimă sau Xin. Suprafaţa lacului poate fi agitată de vânt, de respiraţia superficială, în timp ce profunzimea lacului rămâne nemişcată. Dacă atenţia nu ne este reţinută doar de suprafaţa apei, vom observa că şi apa din lac are mişcările ei, curenţii ei interni, există o respiraţie internă energetică. Limpezimea cu care putem să vedem în profunzimea apei este determinată de cât de calmă este suprafaţa apei. Prin reflexie vedem lumea din afară, sau prin refracţie lumea din interior. Claritatea ne produce detaşarea de lumea exterioară, iar înţelegerea ne îndepărtează de fanteziile lumii interioare. Prin aceasta nu se înţelege un efort pentru a elimina dorinţele pentru obiectele lumii exterioare sau interioare. Pentru că orice efort artificial determină o contradicţie, o dualitate dintre dorinţă şi nedorinţă, ce se soldează cu o pierdere de energie. De asemenea există o luptă continuă între diferite dorinţe determinând fragmentarea minţii şi o întunecare a ei.

Tehnicile qigong ne permit ca să liniştim suprafaţa lacului şi să putem penetra mai profund, să descoperim că suntem mult mai mult decât credeam. Această liniştire a inimii se realizează în starea qigong şi determină la un moment dat realizarea stării naturale. De fiecare dată când suntem în starea qigong dispare starea de luptă şi contradicţie, de efort continuu, de iluzia urcării unui munte astfel că la sfârşitul practicii noastre zilnice ne simţim plini de vitalitate şi energie. Această energie este chiar acea energie pe care am salvat-o de la punerea în mişcare a acestor activităţi mentale inutile şi în ultimă instanţă chiar nocive deoarece grijile cotidiene ne îmbătrânesc înainte de vreme. Prin urmare înţelegerea practică şi renunţarea conştientă la orice tabiet şi obicei mental inutil este o acţiune incredibil de valoroasă, care nu se poate compara cu o înţelegere intelectuală oricât de elevată ar fi aceasta, deoarece ne salvează pe viitor, zi de zi, o mare cantitate de energie. Observarea unei dorinţe nocive şi renunţarea conştientă de asemenea integrează inima, deoarece nu mai suntem traşi atât de uşor în stânga şi dreapta de atât de multe dorinţe contradictorii.

Devenim tot mai integraţi şi tot mai unitari, apare o stabilitate emoţională, nu mai trecem atât de uşor de la o stare psihică la alta. În noi se formează treptat un spaţiu interior care nu mai este atins de gânduri şi sentimente, care apar ca fiind exterioare naturii noastre. Continuând cu analogia cu lacul realizăm că natura noastră reală este profunditatea lacului care nu este afectată de nici-un vânt exterior. După realizarea de sine, niciodată înainte, poate începe cunoaşterea de sine. Cunoaşterea de sine are loc în două direcţii, pe de o parte, prin reflexie, în partea cunoscută, a lumii exterioare şi prin refracţie, a lumii încă necunoscute, cea interioară. Cum spuneam, această delimitare arbitrară în interior şi exterior, suferă o modificare continuă. Credinţe sau idei care  până ieri le consideram ca definindu-ne, ca făcând parte din intimitatea psihologică, se dovedesc  a fi o  simplă carcasă exterioară, pe care am dobândit-o la diverse vârste de la un cunoscut şi de care am uitat. Dar în cunoaşterea de sine un subiect poate observa un obiect doar dacă este mai pur, mai rafinat şi mai subtil decât el. De asemenea nu putem cunoaşte ceva de a cărui existenţă nu ştim. Dar putem bănui prezenţa unor lucruri prin intuiţie şi atenţie.

Masa tăcerii (II)

Gândirea nu se poate opri pe sine şi chiar dacă ne dă impresia că ar fi dornică de aşa ceva, nu o face niciodată. Inerţia ei este considerabilă şi se bazează pe memorie. Odată ce a reţinut ceva, şi-a însuşit acel lucru şi îl consideră „al meu”. Este precum câinele lui Pavlov. Odată ce i-a intrat în rutină o anumită succesiune de gânduri care determină acţiuni, oricât de absurde ar fi acestea, le va urma de la un capăt la altul. Chiar dacă nu îi este foame, dacă aude clopoţelul va începe să saliveze şi va dori să mănânce. În această privinţă gândirea nu este decât o sumă de reacţii, e drept că foarte multe şi complexe, la acţiuni externe. Iar acestea au fost memorate genetic în celule şi în sistemul nervos. În acest sens, gândirea este veche, chiar foarte veche, de miliarde de ani. Savanţii au descoperit în genele noastre structuri la fel de primitive ca cele ale primelor celule de pe Terra.

Nu este necesar să studiem în detaliu tot acest mecanism extrem de complex şi de multe ori contradictoriu al gândirii pentru a înţelege caracteristica de bază a minţii. Este suficient să reţinem că mintea nu poate fi niciodată nouă şi creativă. Dar totuşi observăm că există oameni care descoperă uneori lucruri noi, necunoscute omenirii. Cum reuşesc aceştia să ajungă la nou? Invariabil raspunsul, mai explicit sau nu, este că au avut o revelaţie sau intuiţie profundă şi răspunsul „le-a venit”. Cu alte cuvinte de fiecare dată această sclipire de inteligenţă nu era personală şi apărea întotdeauna când se aşteptau mai puţin, în momentul când renunţau să mai caute o soluţie. Când se relaxau şi nu mai doreau nimic. Când mintea se liniştea şi se oprea pentru  clipă.

Ţăranii ştiau şi ei asta şi de aici a rămas vorba „să nu dai apă la moară”. Atunci piatra de moară se opreşte. Această înţelegere este extrem de simplă şi de arhaică. Toate tehnicile de qigong pornesc de la această condiţie fără de care nu se poate practica şi anume aceea de a fi în  starea qigong. Atunci apare acel ceva care se poate exprima ca inteligenţă impersonală, informaţie nouă, adică shen, sau ca vitalitate tinerească, tot impersonală, când parcă vine primăvara, adică jing. De asemenea apare acel ceva care este o armonie în acord cu întregul Univers şi pe care îl numim qi. Armonia organelor interne naşte vindecarea şi menţine sănătatea. Armonia lipsei de gânduri naşte inteligenţa şi menţine luciditatea. Armonia cu ceilalţi oameni naşte compasiunea şi menţine pacea.

Am încercat să subliniez cuvântul impersonal pentru că acest qi nu aparţine nimănui, se află pretutindeni în Univers şi penetrează toate obiectele şi fiinţele. Datorită lui suntem inteligenţi, sănătoşi şi vii. În contact direct cu celelalte fiinţe. Când îl percepem stăm la masa tăcerii. Suntem plămădiţi din el, ne hrănim cu el, trăim în el.

Previous Older Entries