Cele mai „hot” tendinţe în aerobic şi fitness

(de pe site-ul feminisro)

de Daniela Ganciu
Tendinte in haine,tendinte in home design, in domeniul culinar, tendinte in tot. Ne-au invadat tendintele. In ziua de azi, cuvantul de baza este „trend” sau „tendinta”. De ce nu ar exista tendinte si in sport? Noi am cercetat care sunt ultimele tendinte in aerobic si fitness de peste hotare. Apoi am aflat de la Cori Gramescu de la GetfitGym daca se aplica la noi sau nu si daca chiar sunt eficiente si vin in ajutorul nostru sau sunt doar concepte care suna bine.

Cu ceva timp in urma, ma duceam la aerobic sau la fitness, iar programul se rezuma fie la exercitii pe cateva aparate, fie la cateva antrenamente pe muzica, preferatele mele. Imbinam intr-un mod armonios si eficient o pasiune si o necesitate: dansul si sportul. Era extrem de placut: ma duceam cu prietena mea cea mai buna si comentam intotdeauna piesele alese de instructor, chiar cantam odata cu ele, ne sustineam una pe cealalta pe aparate in momentul in care „neputinta” isi mai facea din cand in cand simtita prezenta. Era simplu si frumos.

Cu timpul insa, au aparut tot soiul de programe noi, fie combinatii de exercitii care au dat nastere la sporturi si antrenamente noi, fie derivate din unele sporturi deja consacrate si adaptate in exercitiile de sala. Vorbim astazi despre antrenamente in voga precum Fitbox, Aerokickboxing, Qigong, Fitball, Bosu ball, Alexander Technique, Hatha Yoga, Pump sau chiar Aerobic Reggae, despre care nu cunosc mai nimic, daramite sa le mai si execut. Dar astazi ma voi lumina, si voi descoperi nu numai ce sunt, ci si daca Romania a reusit sa le adopte.

Qigong

Qigong-ul, sustine Cori, este o tehnica de inspiratie orientala, care se bazeaza pe principiile stretchingului activ si pe miscari foarte lente, controlate.

Am cercetat si am aflat ca acest tip de sport se practica in Romania, ba mai mult chiar, am descoperit ca exista o Federatie Nationala de Qigong , cu sediul in Bucuresti, de unde se pot afla mai multe informatii, si unde se practica si cursuri de initiere in aceasta tehnica definitta ca „ansamblu de practici ce au ca scop intarirea organismului, cresterea vitalitatii, obtinerea unei stari optime de sanatate, atingerea longevitatii si dezvoltarea capacitatilor latente ale fiintei umane”. Pe scurt, qigong-ul ar putea fi tradus prin „maiestria energiilor”.

Federatia Nationala de Qigong din Romania
Str: Baba Novac, 23, sect, 3, Bucuresti
Tel: 0788.471.727

Tehnica Alexander

Tehnica a fost creata in jurul anului 1890, de catre Friedrik Alexander. Cori spune ca aceasta tehnica porneste de la ideea ca „profilul psihologic razbate in miscarile involuntare ale corpului si s-a dezvoltat ca o tehnica de vindecare cu conotatii ezoterice”.  Mai exact, aceasta tehnica ne invata cum sa folosim de propriul nostru corp intr-un mod corect, de la miscare, postura si respiratie, pana la concentrare si atentie.

In prezent, sustine specialistul, s-a pastrat in special repertoriul de exercitii, care se aseamana foarte mult cu exercitiile tip Pilates sau cu cele de kinetoterapie.

Din pacate, la noi in tara nu exista specialisti in aceasta tehnica, din acest motiv aceasta practica neregasindu-se in salile de sport. Din documentarea mea reiese ca au tot fost organizate sedinte „body-work” cu aceasta tehnica, realizate de specialisti din strainatate. Cel mult, in Romania se gasesc diverse dvd-uri sau carti de cumparat despre aceasta tehnica.

Aerokickboxing

Cori Gramescu sustine ca aceasta tehnica nu este decat o denumire comerciala a tehnicilor de antrenament inspirate din kickbox, in combinatie cu elemente cardio, care se face inclusiv la GetFit Gym. In concluzie, aceasta „tendinta” nu este decat o alta denumire pentru exercitiile de cardio-kickbox, in care se intersecteaza tehnicile din artele martiale si box si exercitiile cardio de tonifere musculara.

GetFit Gym
Str: Baratiei, nr.35, sector 3, Bucuresti (langa magazinul Cocor)
Tel: 021.311.10.95
0726.438.348

Fit Ball, Bosu Ball, Foam Roller

Acestea sunt tehnici de exercitii executate cu ajutorul mingiilor pentru fitness, sustine specialistul. Bosu este o calota de minge fixata pe o plansa de plastic, iar foam roller-ul este un rulou mare de spuma poliuretanica.

Exercitiile realizate cu mingiile de fitness sunt extrem de utile nu numai pentru modelarea corporala, dar si pentru acele persoane care sufera de dureri lombare si cervicale, ale spatelui, dar si pentru tonifierea musculaturii. Un avantaj este faptul ca exercitiile cu aceste mingi de fitness se pot realiza oriunde, inclusiv acasa, dar recomandarea este sa le faci sub indrumarea unui instructor, pentru ca acestea sa fie executate corect, si rezultatele sa fie pe masura.

Personal, mi se pare un mod distractiv de a face sport, mai ales ca se pot efectua pe fundal muzical, si ma duc si cu gandul la perioada copilariei, cand ne jucam cu mingiile.

World Class Health Academy
Str: Calea 13 septembrie, nr. 90, sect 5, Bucuresti (Hotel Marriot)
Tel: 021.214.030.901
0726.206.604

Hatha Yoga 

O practica din familia yoga, tehnica de stretching si relaxare, in care accentul cade pe relatia minte-corp, si cu extrem de multe beneficii pentru femei in special. Aceasta practica este folosita pentru mobilitate, relaxare si concentrare, afirma Cori. Se practica si in Romania la salile care au in general programe de yoga.

Iata o parte dintre beneficiile fizice ale practicarii yoga: intareste muschii abdominali si ai pieptului, ajuta la mentinerea armonioasa si ferma a sanilor, tonifica musculatura pelviana.

Clubul Sportiv Elle’s Fitness & Beauty Center
Str: Zona Armeneasca, sect 2,  Zona Piata iancului, sect.2
Tel: 0724.217.487

Body Pump

Pump este un program de tonifiere si forta care utilizeaza un soi de bara ajustabila cu discuri de mase diferite. Cori ne spune ca se poate face atat cu bara de greutate, cat si cu gantere de greutati diferite  Sunt combinatii de exercitii dinfitness adaptate pentru antrenamente de grup.

Tehnica Pump combina exercitiile de crestere a rezistentei cardiovasculare (pasi de step aerobic, dans si sarituri) cu exercitii de forta, cu greutati, fandari, genuflexiuni, flotari, si cu acelea de mobilitate, echilibru si coordonare.

Este o tehnica care se practica in Romania, GetFitGym fiind una dintre salile care au adoptat acest stil de antrenament.

LarKoti Fitness & Wellness
Str: I. H. Radulescu, nr 26, sect. 2, Bucuresti
Tel: 021.253.06.88
0728.934.834

Aerobic reggae (sau capoeira)

Dupa cum va istoriseam, pe vremea cand ma duceam eu la aerobic, „dansam” pe piese specifice de aerobic, ritmate si armonioase, unele dintre ele fiind chiar piese clasice consacrate. Astazi se poate face aerobic pe o gama variata, incepand cu latino (pe ritmuri de salsa, merengue, cha-cha), jazz modern, hip-hop (inspirate din cultura afro) pana la ritmuri orientale arabesti si reggae sau capoiera.

Cori afirma ca am preluat si noi acest trend si ca aerobic reggae se excuta in cadrul orelor de dans mix de cele mai multe ori, iar capoeira este practicata de dansatorii de streetstyle, dar are un grad de solicitare fizica extrem de ridicat si risc de accidentare. Sariturile din dansurile de capoeira sunt extrem de spectaculoase, dar destul de solicitante.

GetFit Gym

Am descoperit ultimele tendinte in aerobic din strainatate, am aflat daca si cum au reusit ele sa se integreze in salile romanesti de fitness. Acum nu mai ramane decat sa ne echipam desport, sa ne luam rucsacelul, o prietena eventual si sa ne indreptam pasii cat mai repede spre „trend”-ul care ne face cu ochiul cel mai mult. Eu cred ca o sa aleg fitball-ul, mi se pare ca acolo nu are cum sa lipseasca bunadispozitie. Tu ce alegi? Spune-ne mai multe pe forum.

Prima lecţie de schi

de Oana Branga

E sâmbătă dimineaţa. Mă trezesc fericită şi nerăbdătoare totodată căci azi voi schia pentru prima dată. N-am mai avut niciodată schiuri şi clăpari în picioare, aşa că habar n-am cum se practică acest sport.

Ajung la locul întalnirii unde toată lumea probează clăpari şi după felul în care ştiu să-i aleagă îmi dau seama că doar eu şi încă o colegă suntem novice dintre toţi cei prezenţi.

În curând, microbuzul pleacă cu noi spre un loc situat la 12 km de oraş, unde ne vom petrece restul zilei pe schiuri. Privesc pe geamul puţin aburit şi admir puritatea copacilor a căror crengi sunt îngreunate de zăpada strălucitoare care-mi incântă vederea şi îmi creează, totodată, o stare de calm interior.

Dar în scurt timp vestea că am ajuns mă trezeşte din visare. Ne dăm jos din maşină şi ne punem clăparii: distracţia începe, căci îmi dau seama că nu pot să-i închid singură. Intr-un final reuşesc; ne luăm şi schiurile şi începem exerciţiile de încălzire. Ni se arată poziţia schiorilor si, spre încântarea mea, realizez că are ceva în comun cu poziţia mabu pe care o folosesc atât de des în exerciţiiie mele de qigong. Măcar nu mi se pare greu să stau pe toată talpa şi cu schiurile paralele. Apoi exersăm balansul fată-spate, după care trecem la întoarceri. Complicată treabă, cu întoarcerea asta rapidă, căci am impresia că o să-mi sucesc picioarele, noroc cu exerciţile de mobilitate de la sală, care se pare că şi-au făcut efectul.

Incă nici nu s-a terminat incălzirea şi deja mi-au îngheţat mainile, doar sunt vreo -10°C şi după mine nu prea e vreme de schi. Incep să regret că n-am practicat dimineaţă, inainte de a pleca de acasă, Palma ce se ridică pentru a ajuta energia să fie emisă prin sunet; cu siguranţă, nu mi-ar mai fi îngheţat mâinile! Dar faptul e consumat, aşa că încerc să găsesc o altă soluţie şi încep să mă concentrez pentru a-mi dirija energia spre palme. Ar trebui funcţioneze căci, după cum spunea Master, unde e găndul e şi energia şi unde e energia e şi sângele; apoi tot el zicea că după maxim de yin urmează yang, aşa că mă gândesc că după ce mi-au îngheţat de tot mâinile ar fi cazul să înceapă să se încălzească. Cert este că metoda a funcţionat!

Acum vine partea mai grea a lecţiei. Suntem puşi să urcăm pârtia cu paşi mici laterali, cu schiurile perpendiculare pe pantă şi realizez că echipamentul de schi e tare greu sau cel puţin aşa mi se pare mie purtându-l pentru prima dată. Acest fapt îmi aduce aminte de scenele din filmele cu Jackie Chan pe care le-am văzut acum câţiva ani, în care discipolul era antrenat fiind pus să care la deal găleţi pline cu apă purtând încălţări de plumb. Incep să cred că ar fi fost mai bine să trec şi eu mai întâi pe acolo, că măcar încălţămintea de plumb sigur nu alunecă.

Incet şi cu perseverenţă reuşesc să ajung şi eu în varful pârtiei şi îmi dau seama că e… destul de abruptă. Instructorul îmi spune că pentru începători, deocamdată, e doar un exerciţiu pentru acomodarea cu echipamentul şi încă nu ne învaţă coborarea directă, aşa că să încep să cobor tot cu paşi mici laterali. Si după ce m-am străduit atât să urc… acum să cobor în acelaşi stil tot cu viteza melcului!… Hmm! Greu la deal, dar greu la vale! La deal făceam 3 paşi în sus şi 2 în jos alunecând, la vale nu mai arn cum să alunec decât în jos, aşa că operaţiunea merge ceva mai repede.

După câteva astfel de ture, când m-am obişnuit cu schiurile, mi se spune că pot încerca să cobor pârtia în coborâre directă. Mă pregătesc aranjându-mi po-ziţia, îmi imaginez că prind rădăcini pe.., schiuri, „mă contopesc cu cerul şi pământul” şi îmi dau drumul. Dar hopa!… panta e cam abruptă… prind viteză şi nu m-a învăţat nimeni cum să opresc sau să întorc! Dar găsesc eu o soluţie… prefer să cad decât să ajung în stradă. Şşi apoi nici nu e chiar aşa de neplăcut să cazi, zăpada e curată şi „te uneşti cu pământul”, căci cu cerul e mai greu.

Noroc cu baterile de la qigong, care mi-au întărit oasele, reuşind să nu mă împrăştii şi să rămân întreagă. La următoarele mişcări pe care le executăm, frânarea si coborârea în derapaj, mă bucur că seamănă cu rotatiile genunchilor din partea de încheiere a Zhuang-ului degetelor sabie şi sunt din nou pe terenul meu, cum s-ar zice. Lecţia se termină cu o coborâre cu lăsare jos stânga – dreapta alternativ, care de asemenea îmi aminteşte de finalul zhuang-ului.

De îndată ce îmi scot schiurile şi clăparii îmi simt corpul uşor, mai uşor ca niciodată şi îmi spun că acum nu mi s-ar părea tocmai imposibil să levitez. La înapoiere, odată cu lăsarea serii, în microbus se face şi mai frig. Instinctiv, fiind într-un mijloc de transport încep să exersez ridicarea rirnchilor şi… surpriză; în scurt timp simt parcă o căldură interioară care încălzeşte şi nu-mi mai este frig. Acest efect al exerciţiului nu-l cunoşteam, dar mă bucur că l-am descoperit şi sunt convinsă că îmi va fi folositor şi în viitor. In microbus, fetele sunt cam obosite după o zi de schi, dar eu mă simt în formă, doar am inspirat toată ziua energie esenţială, pură, departe de agitaţia şi zgomotul oraşului.

Jurnalul practicantului novice-mobilitate

de Bogdan Andone

De cateva săptămâni îmi petrec sâmbăta dimineaţa la o sală de sport unde lumea practică qigong. Încă nu mi-e prea clar cu ce se mănâncă treaba asta: e un soi de gimnastică, dar mai lucrezi un pic şi cu mintea, şi cu energii pe care acum le colectezi pe vârtej, acum le faci bilă, acum le inspiri, acum le expiri… treabă grea ce să mai vorbim. Mă atrage foarte mult modul în care se pune problema: să faci să circule în organism acea energie vitală şi să conştientizezi acest lucru ca atare.

Deci, cum spuneam, e sâmbătă dimineaţă, mă aşez şi eu pe bancă, închid ochii, mă relaxez şi mă concentrez la centrul palmelor, aşa cum mi-a spus o fată simpatică săptămâna trecută. Nu simt nimic. Încerc să mă concentrez mai puternic pe palme. În sfarşit apar şi senzaţiile: o uşoară durere de cap; cred că m-am concentrat prea tare. Zicea ceva un instructor data trecută despre mintea care urmăreşte şi nu urmăreşte senzaţiile. După mine… ori urmăreşte… ori nu urmăreşte; nu pricep nimic. Închei acest scurt exerciţiu de logică şi odată cu el şi meditaţia.

Suntem deja 15-20 de persoane şi se pare că vom începe in curând să lucrăm. Ne salutăm şi începem exerciţiile de „încălzire” (de mobilitate), cum li se spune, deşi termenul mi se pare un eufemism. Încălzire o fi la călugării ăia shaolin de unde îşi trag rădăcina, că pe mine mă demontează în bucaţele mici de tot. Aşadar ne aplecăm în faţă şi atingem podeaua cu podul palmelor. Partea asta îmi iese: mai am doi-trei centimetri pană la podea, dar cu puţină perseverenţă se va rezolva. Mulţumirea mea nu ţine prea mult, căci acum trebuie să duc coatele la podea şi cred că e mai mult de jumătate de metru între ele şi sol, în acel punct de unde mai jos nu se poate. Ba se poate, mi-ar zice o doamnă cu păr cărunt de lângă mine, care duce într-adevăr coatele la sol aşa cum duceam eu palmele. Îmi e cam ciudă pe acest motiv, dar mă consolează imaginea domnului din stânga, care abia se înclină câteva grade. Am auzit că ar avea probleme de sciatică, deşi eu rămân la convingerea fermă că femeile au mobilitate mai bună decât bărbaţii.

Acum cică ar trebui să facem un balans faţă-spate prin care să atingem gambele cu fruntea. Picioarele trebuie să fie drepte, spatele trebuie să fie drept, corpul trebuie să fie relaxat şi în aceste condiţii să pliem trunchiul peste picioare. Doamna din dreapta a luat gluma în serios şi chiar dă cu fruntea de gambe; ca să nu mă enervez, arunc o ochiadă la domnul din stânga şi mă mai liniştesc. Fac şi eu exerciţiul aşa cum pot. Scurtul flash filozofic este intrerupt de o serie de fumicături puternice de-a lungul picioarelor şi de o durere surdă la nivelul coccisului. Mi-e jenă să mă opresc când văd că toată lumea continuă să se balanseze, dar îmi doresc tare mult ca exerciţiul ăsta să ia odată sfârşit.

Remarc cu surprindere că forţa gândului se impune, în sensul că ni se spune să ne oprim uşor şi să ne ridicăm treptat, rulând una peste alta vertebrele coloanei. După ce am stat atât cu capul în jos, nici nu mi-ar da prin gând să mă ridic brusc. Cât timp scutur niţel picioarele şi braţele, remarc în sală câteva persoane aflate la polul opus, în sensul că încă işi mai ridică trunchiul de acolo de jos unde ajunseseră; par destul de încordate şi probabil că au oarece probleme cu coloana; bănuiesc că nu le este uşor şi că în aceste clipe chiar simt fiecare vertebră pe măsură ce se ridică. Probabil că le face bine treaba asta din moment ce par clienţi vechi aici la sală.

Continuăm cu alte câteva mişcări, în care atingem cu cotul vârful unui picior proptit în faţă pe respectiv cu capul acelaşi vârf al piciorului, sprijinit tot pe călcâi, dar de data aceasta în lateral. Nu mă forţez prea tare şi las mintea să continue mişcarea de acolo de unde trupul meu nevolnic nu mai face faţă. Stiu prea bine că travaliul abia urmează atunci când, cu mâinile prinse de laba picioarelor vom incepe să facem jonglerii. Este un set de exerciţii în care, cu corpul relaxat şi cu picioarele intinse atingem cu nonşalanţă podeaua cu fruntea, şi apoi cu interiorul coapsei şi nu în ultimul rând laba picioarului cu vârful capului. Deja mă simt în domeniul S.F. -ului şi în mintea mea se naşte un paradox de natură fizică: dacă prind laba picioarelor cu palmele, nu mai pot ţine picioarele drepte; dacă ţin  picioarele drepte, palmele abia ajung la nivelul gleznelor. Din această dilemă nu pot ieşi. Este asemeni koan-ului Zen, a cărui rezolvare aduce o revelaţie; dar pentru a-l rezolva trebuie să meditezi, iar în cazul de faţă meditaţia este într-o poziţie tare incomodă şi dureroasă. Evit să mă uit la doamna din dreapta, să nu am o cădere nervoasă.

În timp ce vocea suavă a instructorului ne povesteşte cum că e bine să fim relaxaţi şi destinşi, să nu ne încordăm şi să respirăm normal, în sală se aud icnete răzleţe, oftaturi şi bodogăneli înfundate. Nici eu nu pot să mă relaxez; mai rămâne să ne zică să ne „contopim cu Cerul şi cu Pământul”şi că „suntem una cu Universul”. Încerc să mă concentrez asupra exerciţiului, ca şi cum aş fi în meditaţie, şi trăiesc într-adevăr o anume revelaţie: timpul a inţepenit; fiecare secundă durează o veşnicie… mda, cred că nu revelaţia asta o căutam!… Sfârşitul acestor exerciţii îmi aduce însă o profundă stare de bine; mă mişc cu mai multă uşurinţă, iar articulaţiile au mai căpătat un grad de libertate. Mă simt înviorat şi bine dispus: o parte din buna dispoziţie apare din faptul că travaliul încălzirii se apropie de sfarşit, dar e ceva mai mult decât atât.

Nu mă pricep prea bine la traseele energetice ale corpului uman, dar am impresia că aceste mişcări de mobilitate activează meridianele asociate organelor inteme. La prima vedere ai zice că e simplă gimnastică, însă mi se conturează un vag sentiment că valenţele acestor exerciţii sunt mult mai mari. Incheiem încălzirea cu un set de fandări, care îmi ies destul de bine. Mă rog… nu prea reuşesc să ating podeaua cu coapsa piciorului din spate, dar cum văd că nimeni din sală nu performează la acest nivel, mă concentrez destins asupra intenţiei. Sunt tare incântat că am ajuns la sfarşitul încălzirii, mai ales când mă gândesc că aşa se încălzesc călugării shaolin înainte să spargă zidul cu pumnul sau să stea cu orele într-un deget. În prima săptămână, chiar mă gândeam că aceste fandări sunt exerciţiile de încheiere şi urmează să plecăm acasă; am fost uimit să aflu că practica qigong abia începea (e drept că încălzirea durase ceva mai mult de o oră, pentru că se insista pe detalii la fiecare mişcare); şi mai uimit am fost a doua zi, când am constatat ce febră musculară aveam.

Qigong şi Stretching

 

de Bob Flaws

Huangdi Nei Jing (Canonul Împăratului Galben), cartea de bază a medicinii chineze spune: „Şederea prelungită îmbolnăveşte corpul” şi „Statul în pat îndelungat îmbolnăveşte qi-ul”. Încă acum 2000 de ani medicii chinezi ştiau că lipsa exerciţiilor fizice poate conduce la îmbolnăvire.  Într-un text modern de acupunctură chineză scrie: „Lipsa exerciţiului fizic conduce la stagnarea circulaţiei qi-ului şi sângelui, înrăutăţeşte funcţionarea splinei şi stomacului şi slăbeşte rezistenţa corpului.” Când practicăm, contracţia şi destinderea ritmică a muşchilor noştri, pomparea crescută a inimii noastre şi contracţia şi extinderea plămânilor noştri, toate acestea împreună îmbunătăţesc curgerea şi circulaţia qi-ului, sângelui şi fluidelor corporale. Circulaţia qi-ului determină „ridicarea clarului şi sedimentarea tulburelui”. În termenii medicinii chineze asta înseamnă că digestia este îmbunătăţită. Când digestia este îmbunătăţită, producţia qi-ul şi sângelui este mai bună. Iar o cantitate mărită de qi şi sânge conduce la o imunitate crescută faţă de boli. La oraş, datorită stilului de viaţă sedentar şi multiplelor aparate care „ne salvează” de munca fizică, mulţi oameni nu mai fac suficient efort fizic. Deoarece totodată mulţi orăşeni suferă din cauza unui stres crescut din cauza vieţii şi muncii pe care o au, această lipsă de exerciţiu fizic are un efect devastator dublu. Lipsa de exerciţiu fizic se manifestă prin  fragilitatea crescută a oaselor şi tendoanelor, lipsa de energie (oboseala cronică), moleşeală, lipsa de apetit, obezitatea şi tăierea respiraţiei la cel mai mic efort.

Psihologic, lipsa de exerciţiu se manifestă prin anxietate şi iritabilitate crescute şi stări depresive.  Deşi majoritatea literaturii chineze care tratează problema longevităţii subliniază efectul negativ al muncii peste măsură, de multe ori se trece cu vederea sfatul experţilor de a evita comfortul excesiv. Lu Jiu-zhi din dinastia Qing în cartea Yi Bing Lun  (Tratat despre bolile comfortului) scoate în evidenţă că:

„Oamenilor obişnuiţi li se spune adesea de bolile muncii excesive, dar nu cunosc deloc bolile produse de confortul excesiv, ultimele, cu toate acestea, sunt cu mult mai nocive”.

Liu continuă:”Dacă oamenii obişnuiţi rămân fără nici-o ocupaţie, aceasta conduce la boală. Dacă o muncă cât de mică le redă vigoarea, dacă boala se topeşte când se ocupă de problemele lor, dacă uită de boala lor când sunt ocupaţi, dacă se simt obosiţi după mese şi după somn, atunci toate aste indică o boală cauzată de comfort.”

Prin urmare, în mod natural toţi oamenii au nevoie de exerciţiul fizic. Dar acest exerciţiu trebuie să fie dozat în mod moderat, nici prea mult, dar nici prea puţin. Prea mult efort şi qi-ul şi sângele sunt consumate în exces. prea puţin efort şi qi-ul şi sângele nu mai sunt produse şi nu mai circulă cum trebuie. Celebrul medic al dinastiei Han, Hua Tuo spunea: „Corpul uman doreşte munca şi mişcarea, dar asta nu trebuie să ne facă să exersăm  prea mult, Mişcarea corpului determină dispersarea şi circularea qi-ului stagnant.

Vasele de sânge permit o curgere liberă nestâjenită. În acest fel boala nu mai poate apărea. Tot aşa, balamaua folosită mereu nu rugineşte.”

În dinastia tang, Sun Si-miao reitera această învăţătură: „Corpul doreşte munca, dar nu trebuie să ne epuizăm muncind”.

Deoarece puterea, energia şi condiţia fizică a unei persoanevariază de la o zi la alta, de la un anotimp la altul şi de la o vârstă la alta, rezultă că aceasta trebuie să depună un efort în practică conform necesităţilor sale personale. Când un om este tânăr şi în floarea vârstei, poate fi făcut un efort fizic intensiv. Când îmbătrânim, practica devine mai blândă şi mai puţin epuizantă. Scopul exerciţiului este ca practicantul să se simtă în formă şi nu epuizat.

Pentru a detalia ce se înţelege printr-un exerciţiu fizic adecvat vom discuta despre cinci tipuri de exerciţii:

1. exerciţiile fizice care fac parte din viaţa de zi cu zi

2. aerobic

3. antrenamenntul rezistenţei

4. întinderea (stretching)

5. qigongul

 

1. Exerciţiul cotidian se referă la mers, mişcare corporală şi gesturi pe care le facem în mod obişnuit şi regulat în timpul unei zile. La ţară, viaţa zilnică a majorităţii oamenilor este formată dintr-o serie de sarcini fizice. Un ţăran trebuie să se deplaseze undeva, trebuie să urce în pod sau un deal, trebuie să scoată apa dintr-o fântână şi s-o ducă apă într-o găleată, trebuie să aducă lemne din pădure pentru foc, să spele hainele şi vasele, să măture şi să facă curat în casă,  pe câmp să sape, să planteze, să plivească şi să adune.

La oraş, multe din aceste sarcini fizice au dispărut sau au fost înlocuite de maşini. Aici singura posibilitate este să nu mai foloseşim maşina, scările rulante, liftul şi alte dispozitive mecanice şi să încercăm să îndeplinim singuri aceste sarcini fizice. În loc să folosim maşina peste tot, putem să mergem pe jos sau să mergem cu bicicleta. Mersul pe jos obişnuit, nu neapărat qigong este simplu de făcut, dar beneficiile sale sunt mari. Cultivarea unei grădini, pe lângă activitatea fizică propriu-zisă, ne poate da o reală satisfacţie.

2. Unele persoane nu reuşesc să găsească timp sau nu au posibilitatea să meargă pe jos la servici, ori nu fac nici un efort fizic în timpul zilei. În acest caz, este necesar să acordăm o perioadă de timp special exersării fizice. Sunt trei tipuri de exerciţii pe care o persoană ar trebui să le facă pentru a fi sănătoasă. Primul este aerobicul, care presupune o mişcare suficient de rapidă şi repetitivă pentru a face pulsul să bată cu 80 la sută mai rapid decât de obicei şi să-l menţină în acest ritm pentru o perioadă continuă de cel puţin 20 de minute.

Asta se poate face printr-un mers rapid, jogging, mersul pe bicicletă, înot, jucând baschet sau orice alt sport. Sportul specific nu este important atâta timp cât se menţine un puls mărit şi se exersează o perioadă de timp suficient de lungă.

Alt aspect important este ca în exerciţiul fizic ales să nu ne facem rău nici unei părţi a corpului. Deoarece multe din tipurile de exerciţii aerobice sunt formate din aceleaşi mişcări care se repetă mereu, trebuie să fim atenţi ca aceste mişcări să nu ne producă leziuni ale încheieturilor şi tendoanelor, deoarece mici leziuni neobservate se pot acumula producând o problemă manifestă. De exemplu se ştie că celor care joacă tenis le poate sări şi au probleme cu articulaţia umărului. În fiecare sport există anumite părţi ale corpului supuse la un stres fizic mai mare. De aceea alegeţi o activitate aerobică care nu conduce la asemenea probleme cumulative sau să variaţi tipul de activitate aerobică pentru a nu supune la stres fizic aceleaşi părţi ale corpului.

Exerciţiile de aerobic tonifică circulaţia qi-ului, sângelui şi fluidelor corporale. Întăresc inima şi plămânii şi reduc efectele negative ale stresului şi nervozităţii. Este indicat ca tinerii şi persoanele de vârstă mijlocie să facă aerobic de cel puţin trei ori pe săptămână.

3. Antrenamentul rezistenţei (body-building) se referă, de exemplu, la ridicarea sau împingerea unor obiecte grele sau dificil de mişcat din loc. Acesta întăreşte puterea corporală şi transformă grăsimile în muşchi. Muşchii ard mai multe calorii decât ţesuturile adipoase sau grase. La vârsta de 40 de ani, metabolismul uman începe să se încetinească odată cu declinul funcţiilor organelor. Concret, asta înseamnă dobândirea unei greutăţi suplimentare de 4-5 kg la fiecare 10 ani după vârsta de 40 de ani în cazul în care nu se iau măsuri corespunzătoare. După 40 de ani, vă veţi îngrăşa chiar dacă veţi mânca aceeaşi cantitate de mâncare şi veţi face aceleaşi exerciţii fizice pe care le făceaţi înainte. Cu alte cuvinte, pentru a contracara o asemenea tendinţă, trebui să faceţi mai mult efort fizic ca înainte.

Ridicarea de greutăţi sau împingerea cu mâinile şi picioarele a unor greutăţi cu diferite aparate care se găsesc azi în comerţ ne pot ajuta să transformăm ţesutul gras în muşchi. Nu numai că aceasta va conduce la un corp mai suplu şi agil, dar cel care face acest exerciţiu fizic se va simţi mai bine mental şi emoţional. Se va simţi mai puternic, mai robust şi mai tânăr.

O veche zicală spune: „Nimic nu te transformă mai mult ca succesul”. Dacă, prin antrenarea rezistenţei, practicantul devine satisfăcut de corpul său tânăr în comparaţie cu al altora de aceeaşi vârstă care nu s-au îngrijit de al lor, această mândrie sănătoasă şi autoimaginea pozitivă îl poate ajuta să-şi dezvolte această joie de vivre (bucurie de a trăi) şi cu ea o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă.

Când practicăm body-building, trebuie să antrenăm toate grupurile musculare majore. Trebuie să ne orientăm nu spre a dobândi nişte muşchi uriaşi, ci spre ai tonifica şi întări pe cei pe care-i avem. Asta înseamnă de obicei ridicarea unor greutăţi  mai mici, dar ridicarea lor de mai multe ori. Body- building ar fi optim să-l facem de 3 sau mai multe ori pe săptămână şi cel puţin de două ori pe săptămână. Antrenamentul rezistenţei pe lângă beneficiile menţionate conduce la oase şi tendoane mai rezistente.

 

4. Întinderea (Stretching)

În Huai Nan Zi, o compilare a tratatelor filozofice ale prinţului Huai Nan din sec. II î.Cr. se spune: „Spiritul pur, emoţiile în echilibru şi relaxarea tuturor articulaţiilor stau la baza menţinerii naturii esenţiale a unei persoane”. În medicina chineză, articulaţiile sunt văzute ca regiuni în care există o concentrare specială a qi-ului şi sângelui. Din acest motiv, conform gândirii chineze tradiţionale, mişcarea se produce la articulaţii. Sunt locurile unde tendoanele se ataşează de oase şi unde canalele şi vasele de contact se apropie de suprafaţa pielii fiind comprimate între tendoane şi oase. Cu toate că în principiu încheieturile ar trebui să fie locurile unde qi-ul şi sângele să curgă cât mai nestânjenit, în realitate sunt locurile unde acestea se blochează şi devine stagnant.

Exerciţiile de stretching (întindere) ajută la uşurarea tensiunii în articulaţii şi la tonificarea curgerii qi-ului şi sângelui. Ele întăresc tendoanele şi ligamentele şi indirect întăresc oasele. În plus, stretchingul ajută şi la relaxarea mentală şi fizică. Este mai uşor de făcut după- masa târziu sau seara devreme şi sunt cel mai greu de făcut dimineaţa devreme chiar când ne-am trezit. Cu toate acestea, dacă facem stretching dimineaţa acesta ne ajută să restabilim circulaţia qi-ului şi sângelui care a devenit stagnantă în cursul nopţii. Când se face stretching este important să ne relaxăm la fiecare întindere. Ne putem relaxa şi mai mult dacă ne cotrolăm respiraţia, relaxându-ne şi întinzându-ne pe fiecare expiraţie. Este bine să se evite vibraţiile în timpul întinderii, de exemplu cele cauzate de o săritură bruscă. De asemenea nu este bine să ne întindem prea mult şi prea rapid. Mai degrabă este indicat să ne întindem puţin câte puţin, zi de zi, făcând un progres încet dar constant.

Multe sisteme de arte marţiale chinezeşti conţin exerciţii de stretching. Cu toate acestea, nu este necesar să vă duceţi la kung fu pentru a învăţa să vă întindeţi. Cele mai importante întinderi sunt cele legate de răsucirea, întinderea, comprimarea şi rotirea şirii spinării. Celelalte întinderi, ale picioarelor şi mâinilor pot fi învăţate din Mişcările de mobilitate. Acestea ar trebui efectuate zilnic pentru a păstra corpul suplu, sângele şi qi-ul să curgă nestânjenit şi mintea să fie relaxată.

 

5. Qigongul este un termen căruia i se dau semnificaţii diferite de către diferite persoane. Mulţi chienzi includ aproape toate exerciţiile de întindere şi întărire a organismului în această categorie. Totuşi, deoarece cuvântul înseamnă antrenarea şi disciplinarea qi-ului îl voi diferenţia de stretching şi automasaj.

Cu cât se înaintează în vârstă o persoană nu mai are nevoie şi nici nu trebuie să facă un efort fizic excesiv cum putea când era tânăr sau în floarea vârstei. Exerciţiile de qigong sunt o cale de face exerciţii moderate fără un efort excesiv. Când trecem la o vârstă mai înaintată este indicat pentru majoritatea persoanelor să combine qigongul cu stretchingul şi în timpul zilei să se străduiască să fie activi din punct de vedere fizic.

Deşi trebuie să ne moderăm exerciţiul fizic cu înaintarea în vârstă, este foarte important să nu ne oprim din exersare. O caracterisitcă a qi-ului în corpul uman este mişcarea. Corpul încetează să se mai mişte în momentul când qi-ul îl părăseşte. În principiu totul este qi sau energie, dar aici ne referim la corpul material  ca la o stare mai grosieră de qi. Dacă încetăm să ne mai mişcăm, qi-ul ne va părăsi mai devreme.

Asta nu trebuie să ne determine să practicăm numai qigong dinamic. În qigongul static nu există mişcare exterioară, dar qi-ul intern este circulat la fel de intens. Trebuie să găsim un echilibru între exerciţiile de qigong dinamic care tonifică circulaţia qi-ului grosier, a sângelui şi fluidelor şi cele de qigong static cum ar fi de exemplu meditaţia care circulă qi-ul subtil şi purifică spiritul. Materia trebuie spiritualizată prin meditaţie, spiritul se materializează prin acţiuni concrete.

Gimnasticile medicale europene şi qigong-ul

de Marisa Vocca

Tradiţia europeană în educaţia fizică îşi are originea parţial în exerciţiile greceşti din sec. VI î.Cr. Pentatlonul original format din exerciţiile de alergare, săritura, lansarea discului, aruncarea lăncii şi lupta corp la corp erau practicate de bărbaţii nuzi (de aici provine termentul de ‘gimnastica’ de la cuvântul grecesc ‘gymnos’ = ‘nud’). Hippocrate este considerat fondatorul teoriei despre ‘Gimnastica medicală’, care cuprindea nu numai acel set de exerciţii pe care-l cunoaştem cu numele de gimnastică, ci şi dieta şi masajul – ingrediente esenţiale în medicina preventivă.

Europenii au continuat să manifeste interes faţă de aceste exerciţii de-a lungul Evului Mediu, Renaşterii şi în perioada Barocului. Opinia generală rămânea însă foarte apropiată de cea modernă, conform căreia gimnastica făcea parte din domeniul sănătăţii fizice, în timp ce pentru vindecarea bolilor erau necesare medicamentele şi alte metode.

La sfârşitul sec. XVIII şi începutul sec. XIX, în Europa a reapărut interesul pentru beneficiile terapeutice ale exerciţiilor fizice, în mare măsură datorită interesului faţă de qigong-ul chinezesc. În 1779, iezuitul P.M. Cibot devine binecunoscut pentru traducerea franceză a textelor taoiste despre qigong: „Notele despre Cong-fou (gong-fu) ale preotului Tao-see (Dao-shi)”. Gong-fu era un alt nume pentru Qigong, deşi astăzi este folosit preponderent pentru a desemna artele marţiale chinezeşti. (În realitate, ) gong-fu semnifică în limba chineză măiestrie). Cibot spune:

„Rezultă că diferitele posturi ale gong-fu, dacă sunt bine făcute, au efectul de a curăţa organismul de toate maladiile care se datorează unei circulaţii blocate, retardate sau întrerupte.”

Europa era pregătită pentru Cibot. Doar cu cinci ani înainte, medicul vienez Franz Anton Mesmer (1734 – 1815) a descoperit că, punând magneţi pe corpul unui pacient, sau doar ţinând mâinile deasupra pacientului, putea să-i inducă o stare hipnotică, să-l ’mesmerizeze’, şi prin asta putea efectiv să-l vindece. În timpul „magneto”-terapiei lui Mesmer, pacienţii săi simţeau uneori cum un fluid le traversează corpul. Mai târziu Mesmer a renunţat complet la magneţii externi şi considera că terapia se datorează „magnetismului” animal.

În acea perioadă se făceau primii paşi în cunoaşterea originilor electricităţii şi magnetismului, aşa că este de înţeles confuzia între magnetism şi energia qi. O dispută asemănătoare a apărut între Galvani care susţinea originea animală a electricităţii, ulterio numită bioelectricitate şi Volta, care susţinea că electricitatea se poate produce şi fără ajutorul unei fiinţe vii.

Acest fluid „magnetic”, în concepţia lui Mesmer, este foarte asemănător cu conceptul de ‘qi’, iar senzaţiile descrise sunt întru totul asemănătoare celor create de curgerea qi-ului. Mesmer era un om foarte cunoscut şi influent al  societăţii europene.

Mesmer înţelegea sănătatea ca datorându-se curgerii libere a unui „flux al vieţii” prin mii de canale în corpul uman. Boala era cauzată de stagnarea acestui flux. Când natura nu reuşea singură să readucă în mod spontan vindecarea, adică deblocarea stagnării, contactul cu un conductor de „magnetism” animal determina vindecarea.

După Mesmer au apărut o serie de şcoli care încercau să explice fenomenele de vindecare: şcoala fluidului, şcoala spiritului, şcoala experimentală, şcoala imagionistă. Ultima, punea accent pe puterea „imaginaţiei”, care considera că nimic nu provenea de la terapeutul care magnetiza, ci totul se datora imaginaţiei pacientului, care se autosugestiona şi se vindeca. De aceea, astăzi Mesmer este considerat şi un precursor al psihanalizei şi hipnozei moderne.

Astăzi putem înţelege acest tablou complex: „imaginaţia” este de fapt forţa gândului, care pune în mişcare „fluidul magnetic” care este energia qi. Qi-ul nu este doar un fluid, el are şi o componentă spirituală shen, pentru că este conştient şi permite conectarea la spiritul lumii. De asemenea, pacientul nu se vindecă numai prin qi-ul intern propriu, ci şi prin qi-ul din Univers, sau prin qi-ul extern emis de un terapeut. Diferitele şcoli au pus accent doar pe unele faţete ale acestui fenomen energetic extrem de complex.

Descrierile lui Cibot despre exerciţiile taoiste şi despre tehnicile respiratorii l-au influenţat cel mai mult pe Per Henrik Ling (1776– 1839), suedezul care a fondat gimnastica modernă. Timp de 35 de ani Ling a a predat patru tipuri de gimnastica: educaţie fizică, exerciţii militare, exerciţii medicale şi estetică, în Institutul Bernadotte din Stockholm.

Gimnastica medicală era destinată atât să îmbunătăţească sănătatea, cât şi să vindece bolile şi era bazată pe conpetul energiei vitale, cu multe paralele cu practica Qigong.

În 1857 N. Dally (un elev al şcolii lui Ling) a scris că „întreaga doctrină a lui Ling, teoretică şi practică, este doar o imagine fotografică a gong-fu-ului taoist.” El i-a descris tehnicile ‘calisteenice’ ca pe „un splendid vas chinez acoperit de un strat subţire de vopsea europeană.” Tehnicile terapeutice ale lui Ling, gimnastica sa, cât şi îmbrăcămintea pentru exerciţii stau azi la baza sistemului de educaţie fizică. Exerciţiile sale de torsiune, flexiune, aplecare sunt practicate astăzi în toate sălile de sport din lume. Cu toate acestea, ideea lui Ling despre energia vitală a fost în final eliminată, datorită impunerii concepţiei limitate asupra corpului fizic.

În momentul în care ‘vitalismul’ a fost eclipsat de către materialismul stiinţific, exerciţiile occidentale şi terapiile fizice au început să pună un accent tot mai mare pe forţă, rezistenţă, flexibilitate, coordonare. Aceste calităţi sunt evident importante, dar totodată reflectă preocuparea occidentală pentru ‘aparenţa’ sănătăţii: o siluetă suplă şi nişte muşchi proeminenţi.

Sistemele moderne de exerciţii occidentale pot fi considerate ca sisteme destinate exersării numai a corpului fizic.

În ce priveşte sănătatea internă individuală, se credea că nu se poate supune unui control intern, şi că dacă era dereglată, necesita o intervenţie exterioară, din partea medicului expert. Corpul a fost redus la o maşinărie, fără inteligenţă şi conştiinţă de sine, incapabil să se auto-corecteze de dereglările grave, la fel ca un automobil. Această credinţă se dovedeşte prea limitată.

Ştiinţa occidentală a recunoscut din nou forţa vitală, sau  ‘bioelectricitatea’, ca fiind izvorul vindecării. Savanţii au demonstrat că noi putem să controlăm această energie până la nivele extraordinare, exercitând un control asupra funcţiilor corporale, care erau considerate involuntare. Acum a venit momentul de a revedea multe din intuiţiile vitalismului şi ale sistemelor antice de terapie care recunosc puterea terapeutică a qi-ului.

Diferenţa dintre qigong şi sport

Conform Agenţiei Naţionale de Sport din China, Qigong-ul este definit ca o formă de antrenament bazată pe înţelegerea holistă a organismului uman, în acord cu tradiţia civilizaţiei chineze. Organismul uman este considerat un tot format din esenţă (jing), energie (qi) şi spirit (shen). Qigongul constă în antrenarea minţii, respiraţiei, şi corpului. El îmbunătăţeşte starea generală de sănătate şi dezvoltă capacităţile latente ale a practicantului.

În sporturile de performanţă practicantul cheltuieşte enorm de mult qi, golind organul în cauză de qi, ceea ce poate afecta sănătatea genrală şi scurta viaţa. În medicina tradiţională chineză organul principal (rădăcină) este rinichiul, astfel încât toate practicile ce intenţionează prelungirea vieţii se focalizează pe întărirea qi-ului rinichilor. Rinichiul guvernează concepţia, naşterea, creşterea, maturizarea, reproducerea, îmbătrânirea şi moartea. De asemenea el guvernează oasele, dinţii şi părul. Qi-ul rinichiului scade în nmod natural cu vârsta, astfel încât este natural şi înţelept în a-ţi transforma viaţa în aşa fel încât în loc să cheltuieşti energie s-o conservi. Mişcările de la qigong sunt lente şi  graţioase (sau lipsesc în practicile statice) şi combinate cu vizualizarea minţii şi respiraţia profundă şi fină reuşesc să integreze într-un tot unitar corpul, mintea şi spiritul. Acest lucru este posibil deoarece se practică aceleaşi mişcări din nou şi din nou, până ce mintea poate vizualiza mişcarea înaintea ca aceasta să se producă, cât şi pe timpul execuţiei sale.

(foto de pe site-ul Qilingong Cluj)

Încetineala mişcărilor determină mintea să fie mai puţin agitată şi să rămână focalizată în clipa prezentă. Când practicantul reuşeşte să-şi întoarcă atenţia dinspre exterior spre interior dispare stresul şi agitaţia continuă. Stresul există numai atunci când mintea se mişcă spre  trecut sau viitor, când suntem prezenţi total în clipa actuală stresul nu mai poate exista. Respiraţia este puntea dintre corp şi minte şi încetinirea respiraţiei determină micşorarea agitaţiei  minţii.

Qigongul aduce beneficii asemănătoare aerobicului, dar acest punct este înţeles cu dificultate în occident unde se consideră că un antrenament stil aerobic şi-a atins scopul numai atunci când am depus un efort muscular considerabil, rataţ bătăilor inimii a crescut şi am transpirat. În Qigong scopul  relaxării corp-minte se extinde la un nivel mai  profund unde are loc dilatarea vaselor sanguine şi circulaţia vasculară este mărită.

Asta înseamnă că cu fiecare bătaie a inimii este pompat mai mult sânge prin vasele sanguine. Astfel încât mişcările încete, care cheltuiesc extrem de puţin qi şi nu măresc rata bătăilor inimii, respiraţia profundă şi fină, care creşte nivelul de oxigen din sânge şi âmbunătăţeşte circulaţia sângelui, limfei şi fluidelor organice şi mintea liniştită, care catalizează homeostaza şi fucnţionarea armonioasă a organelor, vor aduce aceleaşi beneficii ca şi un efort fizic intens, însă fără dezavantajele întinderilor musculare, oboselii şi devitalizării de energie a organelor.  Se poate spune că exemplul cel mai negativ al efortului fizic, înţeles în stil occidental, este mersul pe banda rulantă în timp ce se priveşte simultan televizorul, deoarece corpul şi mintea sunt divizate. Bineînţeles că nu vom afirma că exerciţiile obişnuite din sala de forţă nu au şi beneficii legate de relaxare şi de  reducerea stresului, pentru simplul motiv că ele dispersează qi-ul stagnant şi îmbunătăţesc circulaţia. Cu toate acestea, trebuie precizat, că un atlet de performanţă focalizat pe exerciţiul său deşi va reuşi să integreze corpul cu mintea, va cheltui energie în loc să o conserve. Din acest motiv, la bătrâneţe, sportivii de performanţă vor avea la fel de multe  probleme de sănătate ca şi nepracticanţii. Aceasta nu înseamnă că sporturile şi qigongul sunt antagonice, ci dimpotrivă, qigongul poate îmbunătăţi considerabil performanţele unui sportiv şi să-i menţină starea de sănătate şi la o vîrstă înaintată. Lentoarea mişcărilor în qigong nu este o caracteristică importantă decât în faza de început. Ulterior se pot executa mişcări care nu se deosebesc în exterior prin nimic faţă de cele executate în mod obişnuit în sporturi, iar în artele marţiale pot fi de câteva ori mai rapide decât cele practicate în mod obişnuit. Pentru fiecare sport în parte există tehnici qigong speciale de îmbunătăţire a performanţelor. Rezultatele au fost evidente în cazul loturilor naţionale de la olimpiadele internaţionale care au aplicat aceste metode.

Puterea vizualizării şi forţa gândului

Înţelepciunea qigongului ne învaţă că, chiar şi persoanele foarte bolnave care nu pot efectua exerciţii fizice pot beneficia de qigong dacă se vizualizează practicând qigong. Cercetătorii de la Fundaţia Clinicii din Cleveland au observat că exerciţiile de vizualizare erau eficiente în creşterea puterii din degetul mic de la mână. Au continuat cercetările cu muşchi mai mari cu voluntari între 20-35 de ani, care vizualizau că îşi flexează bicepşii cât de tare puteau în decursul a 5 şedinţe pe săptămână. După câteva săptămâni testele bicepşilor au arătat că puterea celor care au vizualizat era cu 13,5 mai mare şi aceasta s-a menţinut timp de 3 luni de la încetarea perioadei de vizualizare.

Detaliile experimentelor au fost publicate în revista New Scientist din noiembrie 2001.

Alergarea Qigong

 

de N.Tamini

 

A alerga o dată pe zi nu-i ceva prea greu. Dar două zile la rând îţi cer puţină perseverenţă. În a treia zi, durerile musculare pe care le simţi tot mai bine, îţi amintesc cu severitate hotărîrea ta. Cu precizarea că aceste dureri, consecinţă a alergării, sunt dureri ale corpului ce bucură sufletul. Dacă mă dor picioarele este pentru că am alergat şi dacă alerg este pentru că mă preocup de sănătate, îmi amintesc aceste dureri la fiecare pas.

 

Să alergi zilnic, spuneti că este mult. Oare? Ce înseamnă 40 de minute de igienă fizică şi mentală în fiecare zi? Cea mai elementară politeţe a corpului. Cu indispensabilele exerciţii de mobilitate de dinainte şi de după, asta înseamnă o oră. Dar să nu săriţi etapele: deocamdată singurul lucru important este să-ţi creezi pas cu pas un obicei nou, acela de a alerga în fiecare dimineaţă ca să te simţi tot mai bine. Să faci astfel încât alergarea de dimineaţă sau de seară să-ţi devină la fel de naturală şi imperativă ca şi duşul sau baia. Să ajungi să nu te poţi lispi de ea.

Ce va mânca începătorul înainte şi după alergare? Tot ce-i va place. Da, pentru că, puţin câte puţin, corpul alergătorului nu va cere decât ceea ce îi este necesar.

Dar problema durerilor musculare cum o rezolvăm? Părerile sunt aproape unanime în ce priveşte natura lor: microtraumatisme musculare datorate unor şocuri bruşte şi repetate ce pun în contribuţie muşchii, care au fost solicitaţi sau prea puţin sau în alt mod. L-am întrebat pe vechiul meu prieten, doctorul Sander, pioner al medicinii alternative. Din înaltul celor 35 de ani de alergări ai săi îmi spunea într-o zi: „Cred că pentru a preveni durerile musculare, nimic nu face cât antrenamentul.” Surâs din colţul buzelor, dar vorbe de înţelept. Dacă eşti antrenat pentru alergare pe iarbă şi alergi pe asfalt…Dacă te antrenezi doar pe teren drept şi te aventurezi la o coborâre abruptă…Dacă de la asfalt treci la alegarea în câmp deschis cu obstacolele sale neaştepate… Mi se pare totul logic. Trebuie să ştii cum să calci. Călcaţi apăsat, doar nu sunteţi la balet să călcaţi pe poante. Unora le este frică, îşi spun: mă cam zdruncină. Dar face cel mai bun masaj la coloană. (Atenţie! În momentul alergării oscilaţiile pe verticală nu sunt prea mari). In plus întăreşte rinichii, ne creşte vigoarea şi ne întinereşte. Doar alergăm într-un maraton de viaţă lungă, nu-i aşa?

Exerciţiile de mobilitate constituie cea mai bună metodă de prevenire a unor dureri cu care, devreme sau târziu, un alergător  se confruntă. (Există excepţii fericite, bineînţeles, unii alergători încă de la început parcă sunt făcuţi pentru a alerga, reuşesc din prima clipă să se relaxeze). Mai bine să le previi pe cele ce se pot astfel evita, păstrând sau regăsind o parte din acea supleţe care lipseşte atât de mult alergătorului de fond. Zece minute doar înaintea alergării, zece minute după, şi-i destul.

 

În ce ritm trebuie să alergi când reiei alergarea sau când o începi? Uşor, decontractat, pe scurt, cu plăcere. La început alternaţi marş şi fugă după voie, cu condiţia să nu faceţi prea mare efort respiratoriu. Nu respiraţi în piept, ci în abdomen. Pe inspiraţie simţiţi cum energia curată din Univers pătrunde prin toţi porii în interiorul corpului. Pe expiraţie, întreaga energie bolnavă şi toată oboseala o trimiteţi departe, departe, pentru a nu-i afecta pe cei din jur. Ritmul depinde de vârsta dumneavoastră, de plusul de greutate şi mai ales de antecedentele dumneavoastră sportive. Din capul locului se înţelege de ce este mai avantajos să alergi de preferinţă singur. Stii şi unde mergi şi mergi şi în ritmul care îşi convine. Şi mai dobândeşti în felul ăsta puţin câte puţin din această preţioasă ştiinţă a ritmului. Armonia ritmului paşilor cu cel al respiraţiilor tale.

 

Imediat ce alergi în ritmul tău, nu întârzii să te simţi un altul, diferit în felul cum priveşti lucrurile. S-a vorbit despre „bucuria unui spirit senin”. Unii atribuie aceste modificări, această spălare a gândurilor, unei irigări sanguine intense şi deci, unei oxigenări a creierului. Am putea vedea în asta şi efectul unei deconectări totale: în câteva secunde alergarea scoate atât corpul cât şi spiritul în afara mediului lor ambiant obişnuit. Din confortul apartamentului dumneavoastră sau din birou, din stresul vieţii urbane, profesionale, ba chiar familiale, iată-vă aruncat în plină natură.

 

În dimineaţa asta am alergat, şi după câteva minute mi-am zis: o cursă nu începe niciodată din capriciu. Uitasem. Această alergare îmi părea mai curând dureroasă, chiar dacă îmi aminteam că la capătul acelui tunel voi fi ca de fiecare dată fe-ri-cit! Adevărat, după 25 sau 30 de minute de cursă, vai!, eram un altul. Spiritul meu intrase deodată în acest om care avea brusc impresia că se simte bine, relaxat, aproape euforic…

 

Poate că aţi simţit această bucurie ascultând cântecul vesel al unei păsări, respirând parfumul unei flori sau admirând un minunat răsărit de soare. Amatorii de senzaţii tari, chiar cu riscul vieţii lor, apasă până la refuz pe acceleratorul acestei senzaţii pentru a reţine această fericire fantomatică. Pictorii, sculptorii, dansatorii, muzicienii, poeţii, artizanii de toate felurile întrezăresc penţru un scurt moment această fericire supremă în munca lor de creare a culorii, formei, ritmului, sunetului. Mama cunoaşte asta prin legătura ce o uneşte cu copilul. Îndrăgostiţii de viaţă par continuu copleşiţi de acest val de fericire.

 

Natura e făcută bine: după un anumit moment de alergare – unii vorbesc de 40-45 minute – durerea persistă, dar anesteziată de  această bucurie. De aici provine acea stranie senzaţie de plutire, după cum se spune „plutim” până în al şaptelea cer.

Specialiştii vorbesc de endorfine, substanţe analoage morfinei pe care creierul nostru le secretă în unele împrejurări. Ele activează dorinţa noastră de a explora posibilităţile vieţii. Ele reprezintă motivaţiile biochimice pentru a pătrunde, a reflecta şi a ne adapta prin reaţii suple la schimbările din mediul nostru înconjurător. Când cineva încetează să-şi ma pună întrebări şi începe a crede că a trăit deja totul, că viaţa nu-i mai poate oferi nimic, atunci şi corpul lui aderă la această convingere şi fluxul şi echilibrul de endorfine devine tot mai limitat. Din acest motiv prin alergare are loc o reglare a sistemului endocrin şi a funcţionării întregului corp.

 

Trebuie să alergi ca să fii fericit? De-a lungul anilor întrebarea se impunea. Oare nu-i este proprie omului goana după partea lui de fericire?  Dar ce este fericirea? Să fii bucuros cu puţinul pe care-l ai, să nu fii niciodată decepţionat ori nemulţumit de ce ţi se întâmplă. Să te simţi bine bine în pielea ta, pentru că accepţi viaţa ta aşa cum este şi pentru că pui în ea veselie şi chiar umor.

 

Mersul qigong

Încă din antichitate medicii prescriau pacienţilor lor ca o metodă de întărire şi vindecare plimbările îndelungate pe jos şi un regim activ de viaţă

Demult se ştie că mersul pe jos întăreşte muşchii şi tendoanele membrelor inferioare, menţine mobilitatea articulaţiilor. Are şi un efect general benefic asupra organismului, în primul rând datorită influenţei asupra stării funcţionale a sistemului cardio-vascular.

Mersul calculat, dozat ca un medicament, a intrat demult în arsenalul medicinii moderne. Astfel, medicii propun trasee calculate în detaliu în jurul sanatoriilor. Ei  recomandă mersul pe jos şi ca metodă de reabilitare, care permite omului să revină la o viaţă normală după boala suferită, operaţia chirurgicală sau o perioadă mai lungă de stat în gips. Mersul pe loc figurează în multe complexe de gimnastică recuperatorie.

Specialiştii consideră că mersul pe jos trebuie înţeles înainte de toate ca o metodă de atingere a longevităţii, de păstrare a vitalităţii şi menţinerii unui moral ridicat.

De aceea vom trata problema “mersului spre longevitate”.

Mersul pe un teren neuniform, în special cel în care se depune un efort mai ridicat decât în mersul obişnuit “urban” şi în care terenul este pietros şi tare, conduce la o scuturare sensibilă a întregului corp. O astfel de scuturare aduce un beneficiu deosebit: sunt prevenite depunerile pe pereţii interni ai vaselor sanguine, se intensifică eliminarea toxinelor din organism.

Al doilea pas spre longevitate este legat de impunerea unui anumit ritm mersului care conduce la un anumit tip de stimulare şi de masaj al organelor interne. Mersul qigong este un mers special care, deşi se practică în condiţii urbane, favorizează acea scuturare a întregului corp şi masare a organelor interne, specifică mersului pe un teren neuniform. În mersul qigong avem o corelare a ritmului mersului cu cel respirator şi o activitate mentală specifică. Toate aceste efecte sumate ne permit să păşim spre o viaţă mai sănătoasă şi mai longevivă.

Influenţa benefică a unor astfel de scuturări moderate şi nu deosebit de îndelungate asupra organismului uman este confirmată şi de practica vibromasajului. Mecanismul acţiunii utile a unei vibraţii de joasă frecvenţă constă în principal în faptul că mersul pe jos antrenează elementele musculaturii netede a peretului sanguin, silindu-l să depună un efort mai mare. Ca urmare, se măreşte tonusul vaselor sanguine. O asemenea creştere a tonusului se poate observa şi în urma orelor de călărie şi  acrobaţie.

Susţinătorii acestei metode de terapie subliniază şi faptul, deloc neimportant, a inofensivităţii şi posibilităţii de gradare a acesteia. Mersul pe jos este cel mai bun mod de activitate fizică pentru intelectuali, afirmă aceştia, invitându-i să meargă cât mai mult pe jos. Există exemple celebre de intelectuali care doar prin această modalitate au ajuns până la o vârstă înaintată. De exemplu filozoful german Kant, care avea o constituţie foarte fragilă, avea un program riguros de plimbări pe jos.

Totodată mersul pe jos permite menţinerea siluetei şi formarea unei musculaturi adecvate. Prin musculatură adecvată se înţeleg muşchii de care avem nevoie pentru o viaţă sănătoasă şi nu de muşchii culturişti “de expoziţie”. Astfel mersul pe jos antrenează muşchii deosebit de utili ai inimii şi a vaselor sanguine şi mai puţin cei la vedere, a bicepşilor.

Nu trebuie să uităm că activitatea muşchilor, contracţia lor periodică stimulează în mare măsură circulaţia sângelui şi limfei în organism şi la intensificarea schimbului de substanţe. De asemenea sunt necesare şi rezervele de energie. În cazuri speciale, în timpul unui efort fizic, în perioada postoperatorie, când cresc brusc cerinţele organismului faţă de muşchiul cardiac, slăbiciunea, lipsa de antrenament conduc la efecte de multe ori ireversibile.

Plimbările pe jos, care încălzesc treptat organismul, care vitalizează circulaţia sanguină, sunt de mult timp cunoscute ca un stimulator deosebit de efectiv al activităţii intelectuale. Trebuie să ne amintim de şcoala filozofică a peripateticilor, care cugetau doar în timpul mersului pe jos. De ea aparţinea cunoscutul filosof grec Aristotel.

Intensificarea circulaţiei sanguine determină o senzaţie de căldură şi o ridicare a moralului. Cel care cunoaşte acest efect, poate să-l întărească utilizându-l ca un factor care stimulează activitatea intelectuală. Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă plimbara este făcută fără un scop anume, de a cugeta sau de a lua o decizie importantă. Nu întâmplător s-a observat că plimbările pe jos în natură îmbunătăţesc starea bolnavilor de depresie, şi chiar şi pe oamenii sănătoşi îi ajută să scape de gândurile negre şi problemele cotidiene, îi ajută să se relaxeze. Aici se pare că joacă un rol important ritmul unui mers fără grabă, care subordonează activitatea sistemului respirator. Iar, datorită legăturii dintre ritmul respiraţiei şi starea de spirit, efectul benefic asupra sistemului nervos devine evident.

În concluzie vom spune: mergeţi cât mai mult pe jos dacă doriţi să fiţi sănătoşi – acest adevăr antic rămâne valabil şi astăzi.