Respiraţia

de Daniel Reid
Respiratia corecta este cel mai important aspect al practicarii exercitiilor Qigong, pentru ca respiratia estecheia controlului energetic, constituind totodata puntea dintre trup si minte.Diferenta principala intre modul de respiratie al majoritatii adultilor si felul in care respira adeptii Qigong consta in folosirea diafragamei si a abdomenului asemenea unor pompe respiratorii. Iata ce se intelege prin respiratie “adanca”: aerul este tras adanc in piept, pana la baza plamanilor, datorita miscarii diafragmei – miscare cauzata de expansiunea abdomenului la inspir si contractia sa in timpul expirului. Inspirul este stadiul yin al respiratiei; el absoarbe aerul in plamani si “trage” energia in jos, spre abdomenul inferior, conducand-o prin meridiane pana in creier si in maduva. Expirul este yang; el elimina aerul din piept si pemite raspandirea energiei spre exterior, catre piele si muschi, marind campul radiant protector wei-Qi in jurul corpului.
Respiratia naturala
Este respiratia incepatorilor. Nu incercati sa controlati in mod activ respiratia; mai degraba marginiti-va saobservati si sa simtiti miscarile ritmice de ridicare si de coborare a abdomenului. Calmul emotional si linistea mentala sunt cerinte indispensabile pentru toate tipurile de respiratie regulata, fiindca emotiile si gandurile au un efect perturbator asupra ritmicitatii respiratiei.
Respiratia normala abdominala
Este tipul principal de respiratie in Qigong si meditatie. Se practica lent, adanc, actionand in mod deliberat diafragma, lasand abdomenul sa expansioneze in inspir si sa se contracteze in expir. Acest gen de respiratie maseaza organele interne si glandele, tonifica muschii abdominali, aduce energia in Campul Inferior al elixirului si promoveaza conversia esentei hormonale originare in energia racoroasa,regeneratoare a Apei.
Respiratia prelungita
Aceasta respiratie comporta inspiruri si expiruri pline, adanci si lungi. In respiratia naturala si cea abdominala, este utilizata numai 70-80% din capacitatea pulmonara, in timp ce respiratia prelungita lucreaza cu toata capacitatea. Acest tip de respiratie mareste cantitatea de oxigen absorbit si cea de bioxid de carbon eliminat, trimite mai multa energie catre piele in expir si introduce o cantitate mai mare de energie in maduva osoasa in timpul inspirului. Este folosita de obicei in pozitiile de meditatie Qigong si maiputin in exercitiile de miscare.
Respiratia prin palme si talpi
In acest mod de respiratie veti simti si vizualiza intrarea si iesirea Qi-ului prin punctele vitale de energie localizate in centrul palmelor si al talpilor. Punctul din palma se numeste “Palatul Muncii”, iar punctul din talpa poarta numele de “Izvorul Clocotitor”. Acestea sunt puncte puternice, si in mod normal nu le trebuie prea mult timp incepatorilor pentru a putea simti Qi-ul curgand prin ele. Senzatiile sunt oarecum asemanatoare celor sugerate de o valva sau o clapeta ce se deschide si se inchide la inceputul inspiruluisi la sfarsitul expirului. Acest tip de respiratie este o cale potrivita pentru a elimina excesul de caldura din organism si a absorbi Qi proaspat din mediu. Poate fi practicat in pozitie stand in picioare sau sezand in liniste, ori in timpul exercitiilor de miscare. Sa folositi preponderent tipul de respiratie abdominala normala.
Linistea
Incercati sa respirati pe cat posibil fara a face nici un zgomot. Pentru aceasta, trebuie sa inhalati si sa expirati lent si usor, concentrand-va asupra respiratiei.
Finetea
Curentul de aer care se deplaseaza inauntru si in afara prin nas si gat trebuie sa fie foarte fin, aidoma unei brize usoare, nu brutal si sacadat, ca un vant pustiitor.
Rar 
Fiecare inspir si expir trebuie practicat rar si deliberat, fara a grabi urmatoarea respiratie. Pentru aceasta,mentalul trebuie sa ramana calm si netulburat. In loc sa priviti ceasul, fiti atenti la respiratia dumneavoastra.
Adanc
Trageti adanc in abdomen fiecare inspir, lasand plamanii sa impinga in jos diafragma. Insa nu trebuie sa umpleti la maximum plamanii pentru ca acest lucru inseamna tensionarea peretelui toracic, a muschilor umerilor si ai gatului. Inhalati pana la 70-80% din capacitatea pulmonara ramanand cat mai relaxat, in timp ce abdomenul expansioneaza, apoi treceti incet si usor catre expir si trageti inauntru abdomenul in timp cediafragma urca.
Lung
Faceti inspirul si expirul cat mai lungi posibile, fara a incorda sau a tensiona pieptul si abdomenul. Pentru aceasta trebuie sa respirati adanc si rar si sa va concentrati asupra respiratiei.
Moale
Cultivati o senzatie de moliciune si usurinta in timpul respiratiei, mentinand muschii relaxati, respiratia rara si mintea calma.
Continuu
Fiecare inspir trebuie sa curga usor catre urmatorul expir, urmat de o alta inhalare, si asa mai departe, farapauze sau retineri ale respiratiei intre cele doua faze. Lasati inspirul si expirul sa se urmeze unul pe celalalt natural si continuu, ca pendulul unui ceas.
Egal
Incercati sa faceti inspirurile si expirurile egale in lungime si durata. Aceasta necesita echilibru emotional si liniste mentala, oferind totodata mintii un subiect asupra caruia sa se concentreze.
Anunțuri

Legatura dintre Qi si respiratie in practica Qigong-ului

(de pe site-ul www.wutaokungfu.ro)

de Daniel Reid

In arta Qigong-ului, respiratia dirijeaza energia Qi

In traditiile spirituale ale Asiei si in special in arta Qigong-ului, respiratia a fost intotdeauna considerata a fi o stiinta foarte exacta de manevrare a energiei Qi si o ramura importanta a artelor curative. Din moment ce medicina occidentala nici macar nu recunoaste respiratia si energia ca factori decisivi in sanatatea si vindecarea umana, notiunile occidentale despre respiratie sunt limitate la schimbul elementar de gaze de la nivelul plamanilor. Dar respiratie presupune mai mult decat “aer cald”.

In medicina chineza, oxigenul este privit ca element nutritiv esential al vietii postnatale, asemenea vitaminelor, mineralelor si proteinelor, si, in consecinta, aerul, care furnizeaza acest element, e considerat ca un fel de “aliment”. Energia veritabila care alimenteaza functiile postnatale este asadar o sinteza de nutrienti, extrasi din hrana si apa prin digestie, si oxigen, extras din aer prin respiratie. Totusi, aerul contine mai mult decat o combinatie chimica de gaze elementare: contine si energie si are o puternica polaritatea electromagnetica. Aceasta e forma atmosferica de energie asimilata prin respiratie, qi-ul din Qigong-ul chinez si prana din practica Pranayama din India, si este exact la fel de important ca si oxigenul pentru sanatatea si vindecarea umana.

Legatura dintre ionii negativi, respiratie si Qi

Qi-ul se gaseste in aer in fragmente moleculare hiperreactive minuscule care au o sarcina negativa echivalenta cu cea a unui electron. Cunoscute in stiinta occidentala sub numele de “ioni negativi”, aceste particule vibrante incarcate cu sarcina electromagnetica sunt produse in mod natural in aer prin actiunea radiatiilor de unde scurte emise in atmosfera de Soare si de alte corpuri astrale; deasupra oceanelor, lacurilor si raurilor prin evaporarea si agitarea apei; prin miscarea vantului deasupra spatiilor intinse deschise, cum sunt muntii si deserturile. Cunoscut sub numele de “ionizare”, acest proces sparge moleculele de aer in fragmente si incarca energetic particulele rezultate, sub forma unei sarcini negative.

Ionii negativi reprezinta factorul care ii ofera aerului proaspat vitalitatea sa caracteristica si, astfel, chinezii numesc aerul qi – energie. Cel mai puternic qi atmosferic se gaseste la altitudini mari, in munti, acolo unde radiatiile de ionizare de la soare si stele sunt cele mai puternice si se combina cu efectele de ionizare ale vantului care bate nestavilit si ale raurilor repezi. Acesta este unul dinte motivele pentru care pustnicii si yoghinii din Asia au preferat in mod traditional sa traisca si sa isi desfasoare practicile pe munti inalti, acolo unde qi-ul e intotdeauna puternic, stabil si pur. Energia ionica negativa a qi-ului atmosferic explica si efectele revitalizante experimentate pe plaja sau in timpul navigarii pe mare, acolo unde actiunea vantului si cea a apei produc o rezerva abundenta de ioni negativi in aer.

Pe de alta parte, poluantii atmosferici asemenea fumului, prafului, gazelor de esapament si efluviilor de substante chimice toxice din industrie patrund in aer sub forma unor molecule mari, incete si grele care au o sarcina pozitiva si a caror prezenta secatuieste aerul de qi-ul sau natural. Astfel de poluanti inhiba oscilatia libera a ionilor negativi, incatusandu-i si privandu-i de energia lor vibranta. Aerul proaspat de la munte sau de la tara contine un raport mediu de trei ioni negativi la unul pozitiv, iar acest tip de aer ii induce trupului o vitalitate puternica, odata cu fiecare respiratie. Dimpotriva, aerul dintr-un oras mare si poluat are doar un ion negativ la cinci sute de ioni pozitivi, acest lucru reducand in mod drastic, de 1500 de ori, vitalitatea atmosferica. Instalatiile de aer conditionat si de incalzire secatuiesc si ele aerul de forta sa vitala, prin neutralizarea ionilor negativi.

Polaritatea campului influenteaza calitatea respiratiei si energia Qi

Celalalt factor energetic din aer este reprezentat de polaritatea campului sau “panta de potential”. Acesta se refera la diferenta de potential in voltaj intre doua puncte, factor care determina forta totala a campului electromagnetic dintr-o anumita zona. Forta acestui campdetermina, la randul ei, cat de activ vibreaza ionii negativi din campul respectiv sau cat de repede circula energia intre diferite puncte din cadrul campului. La munte, de exemplu, panta de potential poate atinge cateva sute de volti pe metru, ceea ce insemna ca, in cazul unei persoane care are o inltime de doi metri, energia va circula cu o forta de potential de 400 pana la 500 de volti de la cap pana la picioare. In orasele mari, aglomerate de cladiri inalte, ca si in spatiile inchise dinauntrul acestor cladiri, aerul nu are, practic, nici o panta de potential, aerul ramanand “necirculat”.

Din punct de vedere taoist, aceasta polaritate atmosferica se reduce din nou la incarcatura pozitiva yang a boltii ceresti (Cerul) si incarcatura negativa a scoartei (Pamantului). Intre acesti doi poli se afla oameni (Unitatea) si alte organisme vii, care au rolul de conductori ai fluxului de energie intre bolta cereasca si scoarta Pamantului. Aceasta reprezinta o fateta importanta a Armoniei Cerului, Pamantului si Umanitatii. O panta de potential de cateva sute de volti pe metru facilizeaza cu mult fluxul liber de energie prin sistemul uman, asigurand, astfel, o incarcatura completa cu qi a fiecarui tesut si a fiecarei celule din corp.

Generatoarele de ioni negativi – o solutie pentru imbunatatirea calitatii respiratiei si a Qi-ului

Un raport realizat de o firma care fabrica generatoare de ioni negativi pentru module in care astronautii calatoresc in cadrul programelor spatiale din Statele Unite afirma: “Curentul electric cauzat de prezenta unui camp electric trece prin toate celulele, organele si prin intregul sistem nervos si stimuleza atat metabolismul, cat si celelalte functii fiziologice ale organismelor vii… Daca acest campeste foarte slab, se vor manifesta stari de oboseala, apatie si lipsa de vitalitate. Aceasta este cauza principala a oboselii si amortelii pe care o simtim in masini, avioane, tancuri, submarine si trenuri, iar acum si in capsulele spatiale.”

Daca liniile aeriene ar instala generatoare de ioni negativi in avioane, asa cum se face in cazul tuturor capsulelor spatiale, acest lucru ar usura cu mult starea de ameteala pe care o au pasagerii in timpul zborurilor lungi, prin incarcarea aerului din cabina cu polaritatea energetica si de camp. De asemenea aerul din cabina ar fi purificat, pasagerii fiind, astfel, protejati impotriva infectiilor produse de bacterii si alti poluanti existenti in aerul statut, recirculat, pe care sunt obligati cu totii sa il imparta pe o perioada lunga de timp. O caracteristica unica a generatorilor de ioni negativi este aceea ca, in afara de reincarcarea cu qi a aerului statut, fluxul continuu de ioni negativi pe care acestea il produc neutralizeaza ionii pozitivi din praf, substante chimice, virusuri si alti poluanti aerieni, precipitandu-i din aer spre podea. In plus, aceste aparate cosuma mai putina energie decat becurile si de aceea sunt foarte economice. In Japonia, unde puterea qi este inteleasa, cladirile inalte de birouri sunt frecvent dotate cu generatoare de ioni negativi, lucru ce ar putea foarte bine sa constituie unul dintre secretele renumitei productivitati a Japoniei.

In practica Qigong, nu intamplator este recomandata respiratia pe nas

Spre deosebire de oxigen si dioxid de carbon, care trec din si in fluxul sanguin prin intermediul plamanilor, energia ionilor negativi a qi-ului este absorbita in sistemul uman in principal prin receptorii extrem de sensibili localizati de-a lungul canalelor nazale si a cavitatii sinuzale a nasului. Acesta este motivul pentru care aerul este intotdeauna inhalat pe nas in practica Qigong, si niciodata pe gura. Pe masura ce aerul este inspirat prin canalele rasucite sau cornetele nazale, energia sa ionica e absorbita prin intermediul acestor receptori si transmisa direct atat prin meridiane, cat si prin nervi si prin fluxul sanguin, circuland usor spre creier, spre sistemul nervos, organe si tesuturi. Aceasta energie reincarca fiecare celula din corp, echilibreaza polaritatea tuturor celulelor si tesuturilor si dizolva toxinele din sange sau alte fluide corporale, prin neutralizarea sarcinii lor pozitive, cu ajutorul propriei sarcini negative.

Marimea, forma si gradul de convolutie ale canalelor nazale sunt concepute in asa fel incat sa extraga un maxim de energie din aer, facand-o sa treaca printr-un canal lung si intortochiat deasupra unei suprafete intinse inainte sa ajunga in plamani. Aceste canale, presarate cu receptori qi, sunt reglate automat de tesutul erectil spongios din nas, asemanator ca functie cu tesutul erectic din organele sexuale si din sani. Aceste tesuturi controleaza fluxul aerului prin nas cu ajutorul deschiderii si inchiderii alternative ale canalelor din partea dreapta si din partea stanga.

 

Peter Yang – Rugăciunea respiraţiei

de Nuria Leonelli

Nuria Leonelli :În prima operă, Taichi – echilibru şi armonie pentru toate vârstele, publicată în 1978, dvs., Peter Yang, aţi dedicat mai multe pagini respiraţiei pulmonare, superficiale prin piele şi embrionare. Ne puteţi vorbi de metoda de respiraţie „proaspăt-călduţ”?

Peter Yang: Cheia constă în a fii conştient de aerul pe care-l respirăm. Este foarte simplu, trebuie doar să simţi aerul proaspăt, „proaspăt” care se inspiră şi aerul cald „călduţ” care se expiră prin nări. Este ca o fereastră deschisă, există întotdeauna un contrast între temperatura corpului şi cea a mediului înconjurător. La început această conştientizare a senzaţiilor este dificilă pentru că mintea este dispersată. E necesar să acorzi atenţie respiraţiei, în special în zona dintre sprâncene, dar fără tensiune, să fii absorbit (în atenţie) dar fără să fii distras, să contempli cu cele cinci simţuri şi să realizezi mişcarea respiratorie fără efort. De obicei se practică pentru o jumătate de oră pe zi. După câteva săptămâni se poate observa că există un anumit număr de tipuri de respiraţii care se repetă sau se aseamănă, astfel că acest exerciţiu este ca un fel de termometru care măsoară gradul de liniştire al minţii-corpului. Dacă numărul de respiraţii creşte aceasta arată că eşti anxios, iar dacă scade indică că eşti într-o stare de linişte. Practica constantă a respiraţiei „proaspăt-călduţ” produce schimbări în persoană. Se pot atinge stări extraordinare ale conştiinţei.

În viaţă este important să învăţăm lucruri care ne permit să fim persoane mai bune şi să ne trăim cu o altă calitate viaţa. Practica „proaspăt-călduţ” are o mare valoare, deoarece ne ajută să devenim intimi cu noi înşine, să ne interiorizăm, să simţim şi să apreciem cel mai preţios lucru pe care-l avem: aerul. Ne permite să câştigăm câteva clipe înainte de a acţiona sau de a reacţiona, aducându-ne liniştea şi răbdarea pentru a ştii cum să reacţionezi în diferite situaţii pe care ni le pune viaţa în fiecare zi. Şi această respiraţie îşi atinge scopul său deplin în momentul în care o putem aplica în viaţa noastră cotidiană. Practicarea respiraţiei „proaspăt-călduţ” în mişcare înseamnă că utilizăm forma pentru a practica respiraţia (reală).

Această respiraţie ne aduce cantitatea de endorfine necesară, care sunt acele substanţe produse intern ce ne dau senzaţia de vitalitate şi dorinţa de viaţă. Când se practică această respiraţie corpul secretă aceste substanţe chimice naturale ce produc o puternică analgezie, stimulând centrii plăcerii din creier şi creând situaţii satisfăcătoare ce constribuie la eliminarea stării de rău şi la scăderea senzaţiilor dureroase ( nu neapărat de natură corporală). Când simţim durere endorfinele acţionează ca un analgezic endogen inhibând transmisia durerii la creier.

Ne puteţi explica procesul interiorizării pentru a ajunge la eul spiritual ce se obţine datorită practicii „proaspăt-călduţ”?

Se observă nouă nivele de senzaţii până se atinge eul spiritual: inspiraţie, expiraţie, respiraţie, acordare, sincronizare, observaţie, fuziunea iubirii, contemplarea şi uniunea.

Inspiraţia este partea cea mai importantă pentru occidentali. Când se începe practicarea ne străduim să inspirăm cantitatea maximă de aer, în aşa fel încât intensitatea inspiraţiei ne permite să simţim prospeţimea aerului. Menţinerea aerului în interior este un indicator al unei bune respiraţii. Trebuie doar să simţi fiecare parte a corpului care colaborează la respiraţie şi să le relaxezi. Să observi că prospeţimea te ajută să observi „călduţul”, chiar dacă numai prin constrast.

Dar pentru orientali partea cea mai importantă este expiraţia, deoarece respiraţia (în particular inspiraţia) nu poate avea loc dacă înainte nu avem vid sau plămânii goliţi de aer. Este mult mai importantă expiraţia deoarece întotdeauna păstrăm un volum de aer de rezervă la expiraţie, ca şi cum ne-ar fi teamă că nu reuşim să inspirăm suficient aer la inspiraţia următoare. Cu cât se avansează în practica respiraţiei, practicantul îşi dă seama că totul începe cu expiraţia. Cu cât este mai fină şi amplă expiraţia, cu atât mai suavă şi amplă va fi inspiraţia. Inspiraţia se realizează de o manieră relaxată, iar expiraţia cu insistenţă.

Respiraţia se egalizează şi devine mai fină şi mai curgătoare (fără sincope). Se relaxează intrarea şi ieşirea aerului, nu ai altceva de făcut decât să te relaxezi de fiecare dată mai mult şi să simţi mai mult. Perceperea aerului, în principiu, este fixată la intrarea în căile nazale, adică în locul unde ai contrastul major. Treptat, cu cât se avansează în practică, perceperea aerului urcă de la nări la zona dintre sprâncene, apoi în cap, apoi în abdomen şi în final în extremităţile membrelor. Aceste senzaţii focalizează atenţia pe ce este mai important: pe sine şi nu pe lucrurile exterioare ce distrag atenţia.

Acordarea are loc când respiraţia este subtilă, corpul este relaxat şi mintea liniştită. Se simte corpul, mintea şi aerul ca o singură unitate. Aerul se extinde şi se simt toate părţile corpului culminând cu perceperea pulsaţiilor inimii rezonând în interior. Atunci totul pulsează la unison cu întreaga sa forţă. Tot ce trebuie să faci este să simţi pulsaţiile inimii, să simţi cum îşi extind raza de acţiune.

Sincronizarea cu inima este faza care o completează pe cea anterioară, acum se simte inima în interior ca o pompă. Trebuie doar să te relaxezi, să simţi aerul şi să simţi inima, renunţând la constrângeri artificiale impuse şi dându-ţi seama că este ea, inima, cea care marchează ritmul vieţii.

Observarea constă în a te distanţa de respiraţie, de a te bucura observând întregul proces de respiraţie, de la perceperea căldurii la cea a răcorii.  Trebuie doar să te relaxezi şi să urmezi ritmul respirator, bucurându-te de ritmul legănatului său. Senzaţiile se extind. Practicarea esenţei (jing) pentru a ajunge la aer (qi). Practicarea aerului pentru a ajunge la spirit (shen). Practicarea spiritului pentru a ajunge la vid. Practicarea vidului pentru a te întoarce la Unitate.

Fuziunea iubirii constă în a te uita împrejur şi a te uni în comuniune cu totul şi cu toţi pentru a forma un Unu. Contemplarea are loc când se începe perceperea Divinului şi se experimentează o viaţă de bucurie şi unificare ce constă în fuziunea iubirii, a omului şi divinului. În final totul formează un Unu.

Respiraţia „proaspăt-călduţ” stă la baza sistemului pe care l-aţi botezat ulterior cu numele de „respiraţia celor 2000 de zile”. Ne puteţi spune de acest sistem?

Este o metodă naturală, ce se practică în fiecare zi, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc, timp de 2000 de zile. Poziţia este şezând pe un scaun sau pe o pernă pe podea. Pornind de la respiraţia „proaspăt-călduţ” se urmează o cale formată din şase etape şi care ne ghidează spre origine. În principiu se numără respiraţiile: inspir-expir 1, inspir-expir 2, inspir-expir 3 şi tot aşa succesiv, ceea ce ne permite să realizăm că fiecare respiraţie este diferită de cea anterioară şi de cea următoare, atenţia se focalizează şi nu se pierde în lucruri cotidiene. A doua etapă constă în a urmări şi a acompania aerul în forma sa fină şi subtilă, a treia etapă în oprirea şi controlarea aerului, a patra etapă în expansiune şi contemplare, a cincea etapă constă în întoarcerea la sine cu respiraţia şi în final, ultima etapă constă în atingerea stării embrionare pentru a te întoarce la punctul originar.

Când practicantul experimentează cele şase etape, atunci este pregătit să urmeze respiraţia celor 2000 de zile, care presupune un anumit protocol ce se realizează în decursul a şase cicluri. Când se termină procesul, unde se duce mintea se duce şi aerul (qi-ul) şi unde se duce aerul se duce şi mintea.

Respiraţia celor 2000 de zile

Primul ciclu

100 zile. 100 respiraţii zilnice de „proaspăt-călduţ”

100 zile. 100 respiraţii zilnice egalizând inspiraţia cu expiraţia

100 zile. 100 respiraţii zilnice fiind conştienţi de circulaţia şi continuitatea aerului

Al doilea ciclu

Se dirijează atenţia la Dan Tian sau Centrul Vital, pentru a forma o bilă de energie.

100 zile. 100 respiraţii zilnice de „proaspăt-călduţ”

100 zile. 100 respiraţii zilnice egalizând inspiraţia cu expiraţia

100 zile. 100 respiraţii zilnice fiind conştienţi de circulaţia şi continuitatea aerului

Al treilea ciclu

300 zile. Expansiunea bilei ca şi cum ar fi un glob în trunchi (în trei faze).

Al patrulea ciclu

300 zile. Expansiunea bilei ca şi cum ar fi un glob în cap şi extremităţi (în trei faze).

Al cincilea ciclu

300 zile. Expansiunea bilei până la porii pielii (în trei faze). Începând cu 1500 zile de practică bila începe să domine respiraţia. Mintea doar acompaniază aerul pur şi începe să se confunde cu spiritul.

Al şaselea ciclu

100 zile. Micul circuit în coloana vertebrală.

100 zile. Marele circuit în cap şi picioare.

100 zile. Circuitul transversal al centurii (al 4 meridian extraordinar).

Al şaptelea ciclu

100 zile. Expansiunea circuitului la întreaga cameră.

100 zile. Expansiunea circuitului la 5 km.

Practica măreşte energia vitală şi reduce numărul de respiraţii complete. Partea importantă a metodei este cea de a simţi, de a te bucura, de a fi atent, să nu forţezi sau să insişti pentru a obţine ceva. Nu este o cursă ce trebuie finalizată, ci o degustare şi o împlinire pe tot parcursul căii. Viaţa depinde de mişcarea inimii şi cu ajutorul respiraţiei se poate controla inima.

Nu se poate reţine ceea ce nu este al tău. Când te sfătuiesc să te distanţezi de respiraţie, asta înseamnă să te bucuri de observarea a ceea ce se întâmplă în corpul tău, mişcările, respiraţia, senzaţiile de cald şi rece, blocajele, punctele unde se acumulează mai multă energie vitală. Te laşi condus de ciclul respirator, ritmul său şi senzaţiile de libertate pe care le generază. Intervalul dintre inspiraţie şi expiraţie este momentul când triumfă non-acţiunea (wu-wei) şi senzaţiile sunt mai pline şi mai extinse. Libertatea non-acţiunii aduce plenitudine şi claritate.

Ne puteţi spune de respiraţia embrionară?

Respiraţia prenatală, originară şi naturală a fiinţei umane. Fătul primeşte sânge, oxigen şi alimente de la mamă prin cordonul ombilical, ce este conectat la Dan Tian şi funcţionează ca şi cum ar fi o inimă. Când se taie cordonul ombilical, încetează să funcţioneze respiraţia embrionară prenatală şi începe respiraţia pulmonară postnatală şi deschisă. Atunci cu timpul Dan Tian-ul începe să se atrofieze deoarece nu mai este activat. Dan în chineză înseamnă perlă sau elixir, iar Tian semnifică regiunea celestă, astfel că termenul înseamnă comoara ascunsă într-un ţinut. Xia Dan Tian  este o a doua inimă. Cu practica respiraţiei embrionare, abdomenul se umflă şi se dezumflă ca un balon şi atunci a doua inimă începe să se activeze, dar mintea este cea care o activează, o resuscită şi o aduce la viaţă. Are loc o a doua naştere, o renaştere. Cu cât mişcăm mai mult Dan Tian-ul (ca o inimă) într-o formă conştientă cu atât îl simţim mai mult.

Care este beneficiul cel mai mare al practicii qigong?

Fericirea. Este calea cea mai rapidă spre fericire. Este autofericire, autolibertate şi autoadevăr. Qigongul serveşte pentru a merge pe cale şi a trăi în adevăr. Dacă nu ai aer nu ai viaţă, dacă nu se ştie cum să se respire se moare.

Părinte Peter, care credeţi că este misiunea sa în această viaţă?

Să unesc taoismul cu creştinismul, sunt singura persoană care are o viziune taoist-creştină. Primul lucru comun al celor două este creatorul lor: în amândouă există originea a tot ce este în Univers şi în ambele este implicată libertatea creatoare, deoarece actul său creator nu se supune decât la propria sa normă. Această normă este mai explicită în Dumnezeu, deoarece El este iubirea care îi însoţeşte actele, în plus se spune că Dumnezeu este iubire, indentificat plenar (asta nu se înţelege), în ce priveşte Tao, voinţa sa nu este stabilită de nicio normă, cu excepţia  celei care-i dictează acţiunile: fluiditatea, suavitatea şi discreţia.

În cele două cazuri, Tao şi Dumnezeu sunt răspunzători de o realitate unică, incomparabilă, intangibilă, inimaginabilă şi incomprehensibilă pentru fiinţa umană. Aceste calităţi ne fac să nu putem vorbi de ei fără să păcătuim prin simplificare sau limitaţi de prejudecăţi. Tao şi Dumnezeu nu se pot simţi dacă nu ai credinţă, dacă nu ai o acceptare a existenţei lor dincolo de a noastră. Creştinismul se bazează pe credinţă, în timp ce taoismul se bazează pe simţire. Dar fără conştienţă niciuna din cele două nu există.

Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” şi în această frază Dumnezeu şi Tao sunt cele mai apropiate. Taoismul semnifică calea, mersul, simţirea şi Dumnezeu stă la capătul acestei căi. Cu credinţa creştină îl urmăm pe Iisus în fiecare act cotidian, în fiecare serviciu făcut celorlalţi, acest drum înseamnă să trăieşti cu adevărat, să trăieşti viaţa într-o formă sinceră. Cu drumul taoist, ne liniştim pentru a putea să-l recunoaştem în fiecare moment al vieţii noastre, fără ca nimic să se interpună între noi şi să ne distragă. Taoismul este natural, iar creştinismul este supranatural sau divin,  practic ai prea puţine diferenţe între aer (qi) şi graţie  (divină) sau har, respiraţie şi rugăciune (contemplativă), energie (shen) şi spirit.

Sunteţi sacerdot catolic şi predaţi metode de dezvoltare spirituală, fără să faceţi diferenţa, atât metode taoiste cât şi catolice. Care este legătura dintre cele două?

Îmi amintesc că odată în Mănăstirea din Oliva, Navarra, în timpul unei adunări Tai Chi, unele persoane ce au vrut să viziteze anexele mănăstirii au început să observe practica pe care o făceam. Printre alte comentarii făcute, au spus că este un tip de rugăciune. În acel moment a fost o surpriză pentru mine, dar acum, cu trecerea timpului, consider că acel comentariu a pus punctul pe i.

Rugăciunea catolică are caracteristicile de a fi atent, conştient, umil, discret, încrezător şi silenţios. Conţinutul său este „facă-se voia Ta, iartă-ne greşelile noastre, nu ne duce pe noi în ispită, izbăveşte-ne de cel rău…” Este o metodă care înglobează o parte internă  care ne permite să ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu şi să-i urmăm voia fără alt scop decât acela de a o înfăptui şi o parte externă care prin intermediul repetiţiei şi interiorizării metodei ne ridică într-o stare receptivă, şi mai mult decât orice, separată de stimulii minţii raţionale.

La începuturi taoismul nu conţinea tradiţia rugăciunii, ceea ce conta era respiraţia în sine. Practicarea sa atentă, conştientă, lentă şi constantă, ne permite să ne fixăm atenţia asupra proceselor şi senzaţiilor din corpul nostru. Ulterior linişteşte acţiunea raţională şi imaginativă a minţii, permiţându-ne să ne eliberăm de cotidian pentru a putea aprecia ceea ce este cu adevărat esenţial în noi înşine. Cu timpul se crează o stare specială de liniştire a corpului şi minţii (starea qigong), care ne transportă în orbita receptivă şi generatoare a lui Tao.

Pe de altă parte, rutina practicii Tai Chi şi qigong, care este un bun exemplu de practică taoistă, stabileşte o relaţie intimă între minte şi corp. Această uniune consideră că corpul poate influenţa mintea la fel cum şi mintea poate influenţa corpul. Mişcările din qigong şi Tai Chi se realizează deliberat într-un ritm lent, se coordonează cu respiraţia, energia curge şi mintea dobândeşte claritate în acţiunea sa. Pe de altă parte, pentru a beneficia de acţiune trebuie să acorzi atenţie şi să dezvolţi conştientizarea. În plus această practică se deosebeşte de altele similare prin absenţa efortului, economisirea energiei şi în final aportul substanţial de energie ce ne parvine în timpul execuţiei. Atunci când apare capacitatea de a curge cu Tao, acesta îşi manifestă esenţa sa în existenţa noastră.

Rugăciunea, respiraţia şi qigong-ul ne predispun la o stare mentală de linişte ce ne permite să ne trăim viaţa astfel încât fiecare din acţiunile noastre să devină corectă, blândă, înţeleaptă şi moderată, astfel încât nu forţează nimic şi pe nimeni.

Practicarea continuă a rugăciunii şi qigong-ului ne pune la dispoziţie instrumentele operei divine sau ale lui Tao, deoarece nu mai există nicio voinţă, ci se urmează Tao fără a aplica forţa, fără a răni, fără a produce nicio acţiune contrarie celei pe care Tao o solicită.

Conştientizarea respiraţiei (VI)

4b) Exerciţiul constă în „intuirea aparentului”.

Odată ce ştim că întreaga diversitate de lucruri şi fiinţe din Univers au aceeaşi rădăcină şi au aceeaşi unitate de fiinţă şi comunicare, suntem interesaţi de ce se produc anumite  evenimente. Dacă în exerciţiul precedent accentul era pe unitate, acum accentul este pe diversitate şi aparenţă. Savanţii ştiu că din vidul fizic se poate produce cu diferite probabilităţi, dacă există suficientă energie, o pereche particulă-antiparticulă. Acestea se pot din nou anihila reciproc şi se poate degaja o mare cantitate de energie. La fel cum din perechea particulă-antiparticulă apare energia, tot aşa din întâlnirea dintre dorinţa interioară cu o condiţie externă favorabilă se manifestă un eveniment. Sau dintr-o sămânţă va răsări o plantă doar dacă vitalitatea ei interioară va găsi condiţii favorabile externe cum ar fi un sol fertil, soare şi apă. Sau furia unei persoane nervoase se va manifesta la cel mai mic pretext extern. Orice eveniment care se produce are un caracter cauzal dual: dorinţe interne-condiţii externe.

Probabil una dintre dorinţele noastre majore este de a ne înţelege povestea vieţii, care este un şir de evenimente aparent întâmplătoare, deoarece avem acces doar la jumătate din date, cunoaştem doar condiţiile externe. Ce am simţit şi ce am dorit de obicei am uitat sau nu am fost atenţi. Practica qigong ne dezvoltă conştientizarea acestei părţi interne. De fiecare dată când suntem în starea qigong şi se produce un eveniment avem acces la întreaga informaţie şi putem înţelege de ce s-a produs acesta. Faptul că cineva ne-a zâmbit brusc pe stradă se poate datora bucuriei pe care o avem în suflet şi care radiază în jur sub forma câmpului de qi.

Un pas înainte este de a înţelege că orice obiect sau fiinţă sunt nişte evenimente. La fel ca un eveniment, au o cauză duală, au un început, o perioadă de manifestare şi un sfârşit. De exemplu credem că luna ar exista pe cer chiar dacă nu ne-am uita la ea. Dar e bine să ne gândim la ea ca la un eveniment: văd luna în această seară, în această clipă, pentru că doresc să mă uit pe cer şi pentru că sunt condiţii favorabile, cerul fiind senin şi fără nori. Trebuie să acceptăm că chiar dacă nu ne punem problema existenţei independente a lunii faţă noi, evenimentul simplu de a vedea luna se poate produce doar dacă există dorinţa văzătorului şi vizibilitatea obiectului. Dar savanţii au descoperit ceva mai mult: o particulă nu există în sine, adică proprietăţile ei nu îi sunt intrinseci, ci depind de relaţia observator-particulă. De exemplu, în lumea cuantică, obiectele se manifestă uneori ca unde, iar alteori ca particule. Dar manifestarea proprietăţii de undă sau particulă nu este la întâmplare, ci depinde de decizia luată de observator. Proprietăţile unui obiect nu-i aparţin acestuia în totalitate, deşi spunem că o carte este roşie, ci se stabilesc în urma comunicării dintre obiect şi observator. Ce legătură are cu qigongul?

Să presupunem că avem focarul unei boli, o tumoare, pietre la rinichi. Acestea ni le imaginăm ca nişte obiecte în corpul nostru, iar proprietăţile lor sunt independente de noi. În realitate, aceste proprietăţi depind de mintea noastră, dacă pietrele le vizualizăm ca solide ele aşa ne apar ca solide, dacă le vizualizăm ca lichide sau micşorându-se ele se modifică. Obiectele nu au o realitate proprie, ci depind, la fel ca şi proprietăţile lor de alte cauze. În general bolile şi proprietăţile lor apar datorită unor gânduri ale noastre care în condiţii favorabile se manifestă. Asta arată forţa minţii noastre. Cu cât o minte este mai transparentă cu atât are o forţă mai mare. Învăţând treptat că aceasta poate crea atât gânduri cu rezultate negative, dar şi unele cu efecte benefice, vom reuşi să avem acces la această capacitate creatoare uimitoare a minţii. Nu doar să ne lăsăm controlaţi şi să vedem că mintea noastră a creat ceva ce n-am dorit, o boală. De aceea creşterea forţei şi tăişului minţii merge mână în mână cu moralitatea. Moralitatea este mânerul şi îndemânarea în controlul spadei minţii, care ne împiedică să ne rănim şi să-i rănim pe alţii.

Comunicarea dintre mintea nostră şi o piatră la rinichi se realizează prin qi. Proprietăţile acestei pietre pot fi modificate prin simpla transmitere a unei informaţii energetice. De aceea nu ne miră că remediile homeopatice (deşi mulţi medici le consideră medicamente placebo) pot avea un efect benefic datorită aspectului informaţional, chiar dacă cantitatea de substanţă activă este infimă. Rezolvarea unei boli constă în îndepărtarea tuturor cauzelor care au determinat manifestarea sa. Doar atunci boala se va sfârşi. Indiscutabil metodele moderne rezolvă multe boli, în special cele în faza acută. Dar unele în faza cronică, deşi rezolvate, revin după o perioadă de timp, pentru că nu au fost îndepărtate cauze care sunt definite mai vag precum calitatea vieţii, nivelul de stres etc. Medicii „hard” care se ocupă de corp se opresc la frontiera nesigură şi volatilă a subiectivităţii minţii. O lasă în seama medicilor „soft”, a psihologilor, psihiatrilor şi psihanaliştilor. Aceştia se folosesc de intuiţie pentru a aplica un tratament, dar doar cei care au empatie pentru pacienţi şi o minte clară reuşesc să aibe rezultate.

În qigong încercăm să ne rezolvăm problemele singuri (asta nu înseamnă că nu apelăm la serviciile medicale sau la ajutorul colegilor) înţelegând că avem un corp energetic, mult mai volatil şi flexibil decât gândirea obişnuită, format din jing, qi şi shen care sunt în aceeaşi relaţie ca şi corpul fizic, respiraţia şi mintea obişnuită. Când spunem corp energetic considerăm că ne aparţine, dar acesta este de-a dreptul „impersonal” şi deschis lumii, fiind angrenat într-o reţea energetică cu lucrurile din jur. Cum spuneam, el nu are o natură proprie, este mai degrabă un schimb permanent de energie şi informaţie, la fel cum respiraţia noastră este un schimb permanent de gaze. Când aerul este în jurul nostru îl vedem ca pe ceva extern, când e în interiorul nostru considerăm că ne aparţine. În acelaşi mod, corpul energetic este al nostru şi totodată nu ne aparţine. Prin exerciţiile qigong realizăm o trecere de la conştienţa corpului fizic şi a minţii obişnuite, la un nivel mai subtil al conştientizării corpului energetic. Prin exerciţiile de conştientizare a respiraţiei, aceasta devine din ce în ce mai fină până ce nu mai este perceput de mintea obişnuită. Deşi la nivel grosier, la respiraţia embrionară, respiraţia „încetează”, ea continuă la nivelul mai subtil, putând fi intuită de shen. De aceea spunem că „intuim aparentul”, înţelegând că la acest nivel proprietăţile qi-ului depind tot mai mult de calitatea minţii care observă, de shen. Este posibilă treptata creare a unei conştientizări permanente a corpului energetic care se poate obţine doar prin creşterea sensibilităţii la nivel subtil, de deschiderea vederii interne, a lui shen şi a imparţialităţii la nivel grosier, de stabilizarea minţii obişnuite. Realizarea incredibilei schimbări de perspectivă obţinute la nivelul shen ne permite să înţelegem că, corpul fizic este doar vârful aisbergului corpului nostru real. Aceasta stabilizează foarte mult mintea obişnuită pentru că nu-i mai putem acorda atenţia de care se bucura înainte. Atenţia noastră şi-a găsit un nou punct de sprijin în shen, unde parvine prima dată informaţia primită din exterior, care apoi ia o formă adecvată sub forma unei senzaţii, emoţii sau gând. Putem înţelege cum este posibil ca un orb „să citească” literele Braille şi să înlocuiască vederea cu simţul tactil. Dar putem intui că o informaţie poate fi primită de orice organ al corpului sub formă de qi şi să fie transpusă apoi la nivel vizual. De aceea putem înţelege cum este posibil ca prin simpla exersare a qigongului unele persoane să dobândească capacităţi speciale care le permit să vadă un text şi realmente să-l citească cu urechea sau cu ceafa. Oricine care practică poate atinge un anumit grad relativ de stabilitate mentală care-i permite să acceseze poarta qigongului. Aceasta se manifestă prin apariţia unor intuiţii bruşte, sintetice, care fac conexiunea bruscă  între mai multe date cunoscute. Aceasta se poate manifesta ca senzaţii corporale, printr-unul din cele cinci simţuri, prin minte sau prin altceva, partea yin, ascunsă a ceea ce suntem. Dintr-odată ştii că aşa este, dar nu ştii de unde ştii. Oricine are intuiţii şi cu o practică sistematică îşi poate dezvolta această capacitate încât să devină un nou mod de învăţare.

Dacă intrarea  în starea qigong este importantă, la fel de esenţială este ieşirea, deoarece de ea depinde modul în care am adus energia şi informaţia de la modul subtil la cel grosier. De aceea nu trebuie să neglijăm încheierea exerciţiilor de qigong, acele bateri ale corpului care permit penetrarea energiei la nivelul grosier. De asemenea componenta informaţională poate fi pierdută fără să ne dăm seama, dacă mintea obişnuită nu este antrenată în acest sens. Este la fel ca la trezirea bruscă dintr-un vis când nu ne amintim ce am visat. Ceea ce intuim trebuie pus sub o formă acceptabilă pentru mintea obişnuită şi dacă nu găsim cuvintele şi un limbaj adecvat informaţia s-a pierdut. Dacă nu se practică şi în viaţa cotidiană, este posibil să avem intuiţii deosebite şi o minte foarte clară în timpul exerciţiului, iar când revenim la nivelul grosier simţim că ne-am prostit şi am uitat ceva foarte important. Practica cotidiană permite o fluidizare şi o trecere lină între cele două stări, qigong şi obişnuită, fără pierderea informaţiei.

Conştientizarea respiraţiei (V)

4a) Al patrulea exerciţiu constă în „intuirea vidului”.

Intuirea vidului constă în a intui natura vidă a minţii adevărate, latura creativă. Toate descoperirile importante s-au făcut cu ajutorul intuiţiei. Omul s-a chinuit mental să priceapă problema şi nu a reuşit. În momentul în care s-a relaxat şi nu a mai încercat găsirea unei soluţii logice, intuiţia i-a furnizat soluţia sintetică, fără formă, după care savantul a scris-o în ecuaţii, artistul a pictat-o sau sculptat-o, businessmanul a luat spontan o decizie şi a venit cu un plan de afaceri. De aceea Maestrul încearcă să-l motiveze pe fiecare om în felul său, arătându-i că exersarea qigong-ului nu este doar de amorul artei, ci poate avea şi repercursiuni practice în viaţa fiecăruia.  Practicarea qigong-ului te face mai creativ, deoarece mintea ta se linişteşte treptat şi devine mai transparentă la intuiţii creative. Practicarea qigong-ului înseamnă antrenarea sistematică a intuiţiei, care înainte era doar de natură sporadică şi locală. Deoarece o intuiţie este precum o spărtură în plafonul de nori pe unde pătrunde soarele, este într-adevăr o iluminare. Iluminarea nu este o stare exaltată, ci o viaţă în care avem intuiţii, care determină o schimbare de perspectivă în viaţa noastră. Iluminarea este şi de natură etică, deoarece spărtura din nori sparge acel zid invizibil care ne separă pe noi de restul lumii. Simpla practicare a lui De (a virtuţii) fără nici un alt exerciţiu qigong poate determina o schimbare de perspectivă în viaţa fiecăruia, o iluminare. Dar deşi ne considerăm mulţi dintre noi creştini, dar nu practicăm în viaţa cotidiană cele creştineşti trebuitoare unui suflet curat, trebuie să o luăm încet, încet, cu bazele. Să ne liniştim treptat mintea prin exerciţiile qigong şi să facem măcar uneori ceva creştinesc cu un gând, o vorbă sau o faptă bună. Cunosc mulţi practicanţi de qigong care au spus că după ce au practicat o vreme qigong au început să înţeleagă ce înseamnă să fii un adevărat creştin. Lucrurile bune se obţin greu, în schimb ne contaminăm uşor cu lucruri lipsite de valoare.

Ca începători învăţăm să practicăm qigong, dar survine acel moment când qi(gongul) ne învaţă pe noi. Acesta este nivelul fenomenelor minunate. Yan Xin spunea că primul nivel este al fenomenelor ascunse. Cum spuneam înainte practicăm qigong şi nu se întâmplă nimic, nu există nici o reacţie sau răspuns din partea corpului nostru. Nu ne însănătoşim, nu avem intuiţii, nu ne simţim mai plini de vitalitate şi forţă. Nimic. Deşi există fenomene qigong, acestea ne sunt ascunse privirii. Motivul începem să-l înţelegem: avem o minte confuză şi un corp prea tensionat şi rigid. Deşi fiecare exerciţiu qigong pe care-l facem are efecte, acestea nu se văd deoarece nu suntem sensibili şi nu ştim asupra a ce să ne îndreptăm atenţia. La acest nivel se dezvoltă sensibilitatea, încercând să fim atenţi cum ne simţim, să ne notăm reacţiile corpului. Deşi parcă nu există nici o schimbare de la o zi la alta, dacă ne-am lua notiţe, am observa peste câteva săptămâni că dormim mai bine, că avem poftă de mâncare sau că am scăzut uşor în greutate. Undeva, în fundal, se petrec corecţii naturale ale metabolismului. La acest nivel cel mai important lucru este grăuntele de muştar – acel grăunte de încredere că mult mai aproape decât bănuim există o lume minunată care abia aşteaptă să fie descoperită. Al doilea nivel este cel al fenomenelor ciudate, ireale. Când parcă apare ceva suprinzător, un efect mai deosebit în timpul practicii, pentru ca odată ce ne-a stârnit curiozitatea prin ciudăţenia sa, să dispară, lăsându-ne să ne întrebăm dacă ceea ce am experimentat a fost real sau nu. Fenomenul poate dispărea luni întregi pentru a reapărea într-o altă ipostază şi noi să realizăm o conexiune surpinzătoare cu practica de acum câteva luni. La acest nivel este ca şi cum suntem adulmecaţi de o căprioară în pădure care începe treptat să se obişnuiască cu plimbările noastre în acea zonă şi dobândeşte încredere în noi şi ne dă târcoale. Mintea noastră stabileşte conexiuni intuiţionale care fac legături nebănuite care sunt la fel de fine şi efemere ca firele de păianjen. Trebuie să includem în atenţia noastră nu numai aspectele noastre legate de practica qigong, ci modul cum ne trăim întreaga viaţă. Dacă nu o trăim corect, aceasta se ve repercuta asupra practicii qigong şi de asemenea practica qigong determină corecţii în viaţa noastră cotidiană. Avem întâlniri şi evenimente neaşteptate în viaţa de zi cu zi, care se datorează ieşirii la suprafaţă a unor dorinţe ascunse. Al treilea nivel al fenomenelor minunate apare când mintea s-a stabilizat suficient în natura sa naturală, adevărată. Când domneşte imparţialitatea pentru efemer. Când mintea rigidă devine flexibilă, când scapă din ideile cristalizate şi fixe şi începe să curgă. Când precum un pârâiaş se adaptează la circumstanţele exterioare şi ocupă ca şi apa toate posibilităţile care i se oferă.

Cele trei nivele pot coexista. Este ca şi în viaţa cotidiană: în meseria aleasă am dobândit suficientă pricepere pentru ca lucrurile să ne fie clare, dar cum abordăm alt domeniu lucrurile devin confuze şi nesigure. În unele probleme am scăpat de prejudecăţi şi înţelegem intuitiv la un nivel care nu poate fi transmis prin cuvinte, în alte probleme ne ghidăm după ceea ce spun alţii pentru că nu am fost motivaţi să studiem în profunzime. Studiul qigong-ului este la fel de vast ca studiul ştiinţelor naturii şi cuprinde o mulţime de domenii. Înţelegerea unui exerciţiu este importantă, dar doar practicarea sa ne aduc măiestria în acel domeniu. Practicând exerciţiile descrise este precum dusul la şcoală. În fiecare zi învăţăm câte puţin ceva nou. Dacă adunarea cunoştinţelor obişnuite doar îţi îngreunează mintea, cunoaşterea adevărată te transformă. La şcoala obişnuită suntem obişnuiţi să punem accentul pe conţinut, dar trebuie să ne gândim că repetarea anumitor operaţii mentale precum memorarea, calculele matematice, etc. reprezintă o anumită activitate mentală care determină o anumită modelare a minţii tale, deci există o mică componentă transformaţională. De obicei de la o anumită vârstă încolo credem că am învăţat suficient pentru a ne descurca în domeniul ales şi ne oprim din învăţat. Astfel că viaţa poate deveni plictisitoare pentru unii care cred că totul este cunoscut. Ar trebui să ne gândim că dacă am ştii cum să învăţăm ca să putem să continuăm să învăţăm punând accent pe latura transformării minţii am putea cunoaşte lucruri pe care nu aveam capacitatea de a le ştii. Credem că avem un anumit nivel de înţelegere şi considerăm că acesta nu poate fi schimbat. Că viaţa nu ne mai poate rezerva surprize. În realitate mintea poate fi dezvoltată la nivele care sunt dincolo de orice înţelegere a omului obişnuit. Corpul nostru este extrem de inteligent. El execută operaţii de o delicateţe rară cu o echilibrare extrem de fină. El practic merge pe pilot automat. Extrem de puţine date ajung în carlinga pilotului, pe care le conştientizăm. Majoritatea sunt ascunse pentru a nu periclita buna funcţionare. La nivelul cel mai elementar, cum ne băgăm nasul doar în domeniul nutriţiei, introducând modificări ad-hoc în funcţionare, putem rapid deveni anorexici sau bulimici. Singurul mod de a ne bucura de minunăţia acestui mecanism complex este de a conştientiza diferitele funcţii. Iar una dintre ele este respiraţia. Doar observând, fără a modifica nimic, putem înţelege ce se întâmplă în corpul nostru, care nu se opreşte la cel fizic.

La modul practic, exerciţiul trei şi patru sunt strâns legate între ele. Sunt precum sămânţa şi fructul. Exerciţiul trei ne permite să practicăm tot mai profund „starea qigong”, în timp ce exerciţiul patru ne oferă rodul stării qigong, în care qi-ul ne învaţă. Învăţătura primită determină o schimbare de perspectivă care ne ajută să aprofundăm starea qigong care în acest mod devine o poartă a qigongului în care ne întâlnim cu Maestrul Interior. Maestrul exterior este un maestru al qi-ului, aşa s-a şi prezentat. Şocul este când realizăm că qi-ul este de fapt un Maestru, care ne poate învăţa. Sunt convins că nu v-aţi aşteptat la aşa ceva. Nici eu. Pentru mine ca şi pentru mulţi alţii qi-ul este o denumire pentru ceva care semăna cu un fluid, care curge prin anumite canale energetice, care în imaginaţia mea erau asemănătoare cu vasele sanguine sau cu nervii. Acest qi poate pătrunde în toate organele interioare şi determină vindecarea acestora. Sau poate umple corpul de vitalitate şi energie. Cum se întâmplă în fiecare noapte când dormim. Ne culcăm obosiţi şi frânţi şi dimineaţa ne sculăm odihniţi şi proaspeţi. Acea prospeţime şi vitalitate este tot o proprietate a qi-ului pe care o putem experimenta nemijlocit după o practică qigong. Qi-ul văzut sub acest aspect îl numim jing. Când avem acel sentiment de bunăstare emoţională şi ne simţim plini de seninătate se datorează tot qi-ului.

Iar când avem intuiţii şi ştim spontan un lucru fără să ştim cum (îi mai spunem intuiţie feminină), se datorează aspectului shen al qi-ului, adică inteligenţei sale.

Exerciţiul trei stabileşte condiţiile de receptivitate pentru a primi o învăţătură: focalizarea minţii într-un punct şi intrarea în starea qigong, iar exerciţiul patru constă în stabilirea acestei conexiuni cu Maestrul interior şi transmiterea învăţăturii. Mintea practicantului devine o poartă a qigongului care se deschide. Aceasta ar putea să rămână permanent deschisă, în acest caz s-ar chema omniştiinţă. De ce să-ţi încarci mintea cu cunoştinţe multe şi inutile, dacă există posibilitatea ca, în fiecare clipă, dacă ai nevoie de acestea, cunoaşterea să-ţi stea la dispoziţie? În acest caz ai cunoştinţe cunoscute pe care le poţi accesa de fiecare dată când ai nevoie. Cunosc practicanţi care şi-au dat cu bine exemenele folosind, nu ştiu dacă întotdeauna conştient, această calitate a minţii pure, transparente, de a accesa cu uşurinţă memoria. Precum bine ştim emoţiile determină scăderea acestei capacităţi, mintea devine confuză şi opacă. Dar acest aspect, deşi deosebit pentru realizările din utilizarea practică, păleşte când ne gândim la deschiderea faţă de nişte cunoştinţe noi, necunoscute de practicant, când practicantul realmente învaţă ceva nou.

Prin simpla exersare a oricărui exerciţiu qigong, practicantul are posibilitatea să înveţe ceva nou. Este relativ „uşor” să fim atenţi la poziţia corpului, la respiraţie şi la activitatea mentală (cum ştim prea bine, nu e!). Atenţia la traseul energetic nu este o simplă atenţie ca cea legată de pulsul din vasele sanguine, ci în cadrul ei putem învăţa ceva nou! La fiecare exerciţiu qigong pe care îl practicăm ştim scopul exerciţiului pentru a ne îndrepta atenţia într-o anumită zonă de receptivitate. Exerciţiul qigong este precum punerea în funcţiune a unui radio, iar scopul exerciţiului e precum fixarea pe o anumită frecvenţă pentru recepţia învăţăturii. La curs, simpla intrare în poziţia de receptivitate, care este tot un exerciţiu simplu de qigong, ne-a permis receptarea qi-ului Maestrului, care, în funcţie de cerinţele fiecăruia, a vindecat o boală, a rezolvat anumite probleme sau a oferit o învăţătură. Indiferent de distanţa la care vă aflaţi de Maestru, odată ce aţi stabilit această conexiune, puteţi recepta această emisiune favorită. Cum spuneam, recepţia poate fi la toate nivelele, de la cel ascuns, când nu simţiţi nimic, dar schimbarea s-a produs, până la nivelul clarităţii telepatice, al unui simplu ordin sau al unei conferinţe video. Postul de emisie este întotdeauna disponibil, problema este întotdeauna la recepţie. Dar nu uitaţi, întotdeauna trebuie să aveţi atitudinea mentală potrivită, respectul pentru cel care vă învaţă. Acest lucru este valabil atât pentru Maestru, cât şi pentru cei din jurul vostru şi chiar şi pentru toate fiinţele care populează acest Univers. Deşi îl puteţi stima pe Maestru, considerându-l deosebit faţă de ceilalţi oameni, dacă vă purtaţi urât cu ceilalţi, această lipsă de respect va determina în final o minte confuză, nereceptivă.

Dacă vă veţi extinde afecţiunea voastră de la familie şi prieteni spre plante şi animale veţi observa cu uimire că acestea „se exprimă”  în felul lor, dar şi mai important, veţi începe să le înţelegeţi. Singurul impediment constă în blândeţea, motivaţia şi răbdarea pe care o aveţi. Intenţia blândă şi atenţia plină de afecţiune vă vor acorda încet pe aceeaşi lungime de undă cu fiinţa a cărei învăţătură doriţi s-o primiţi. Nu suntem mai inteligenţi la nivel fundamental, energetic, decât o pisică, un câine, o broască ţestoasă, un papagal sau o floare, doar pentru că ele nu pot vorbi. Ele comunică prin qi şi o fac chiar foarte bine. Mergeţi într-o pădure tăcută staţi reculeşi zece minute şi veţi simţi aceeaşi tăcere mentală şi pace. Suntem obişnuiţi ca prin comunicare să facem schimb de informaţie şi date intelectuale, mai adăugăm la acestea o mică parte de gesturi şi mimică, de sentimente şi emoţii şi credem că asta este tot. Acesta este vârful aisbergului, e o comunicare extrem de superficială. Gândiţi-vă doar la clipele când aţi fost îndrăgostiţi. Era suficient doar să fiţi în preajma persoanei iubite, totul era în ordine, eraţi pe aceeaşi lungime de undă, vă înţelegeaţi dintr-o privire. Era nevoie de vorbe, de cuvinte? Puteau să existe sau nu. Comunicarea exista cu, sau fără ele. Cum?

Vă ofer un alt puzzle. Cum credeţi că învaţă să-şi facă un păianjen pânza? Ştim că această informaţie nu este înmagazinată genetic, dar de asemenea nimeni n-a văzut ca un păianjen să-şi înveţe progeniturile să facă aşa ceva. De unde ştie? De unde preia această ştiinţă? Cine este misteriosul învăţător? Aceste preconcepţii că un păianjen nu poate fi inteligent pentru că are doar un anumit număr de neuroni ne opresc să vedem cum învaţă el. Şi el o face exact ca şi noi. Se foloseşte de intuiţie, lăsând într-un loc mai multă aţă, în altul mai puţină, tot timpul simţind tensiunea din fir, el experimentează, nu are un plan dinainte prestabilit, fiecare pânză este ceva nou pentru el, depinde de condiţiile concrete, de obiectele din jur de care trebuie să se folosească. Are doar o aţă pe care o produce şi a cărei proprietăţi le simte. Se duce apoi în mijlocul pânzei şi simte tensiunea din pânză, apoi poate iar construieşte. Sau s-a întâmplat să o deşire, s-o înghită şi să o refolosească. El primeşte doar atâta ştiinţă câtă poate procesa şi utiliza pentru scopurile sale. Deşi la fiecare pas el nu face decât să se lase în voia intuiţiei sale, pânza realizată este o adevărată creaţie. Oare nu aşa face şi un pictor? Trage câteva tuşe, se dă câţiva paşi în spate, adaugă, schimbă, se lasă în voia intuiţiei sale şi, voala, creaţia este completă.

Concluzia finală a acestui exerciţiu este că starea unei minţi clare este precum starea de vid, aparent goală, fiind transparentă şi pe de altă parte plină, fiind suprasaturată cu qi, de aceea fiind creativă. Orice obiect din Univers provine din această stare de vid şi putem comunica cu el prin qi. Odată ce poarta qigongului s-a deschis într-un singur loc, datorită comunicării cu persoana iubită, îndeplinirii activităţii preferate, etc. ne vom putea deschide spre oricare altă fiinţă din Univers. Orice obiect este o poartă spre o altă lume în momentul în care deţinem această cheie universală. Îmi amintesc de un tablou în care exista un singur zid cu o mulţime de ferestre, iar din spate soarele trimitea raze prin toate aceste ferestre. Este bine să avem în minte această unitate atunci când avem în faţă o persoană concretă şi când comunicăm cu ea să o vedem ca o fereastră deschisă prin care trec razele aceluiaşi soare, care ne iluminează şi pe noi.

Conştientizarea respiraţiei (IV)

3a) Al treilea exerciţiu constă în oprirea sau fixarea atenţiei pe Xia DanTian, locul aflat la trei degete sub ombilic.

Recitind cele trei exerciţii de qigong îmi dau seama că acestea, chiar şi atunci când au fost consemnate în scris în sutre de-a lungul istoriei (încă din secolul VI e.n.), datorită simplităţii lor aparente, cu siguranţă nu  au fost luate în serios de o persoană care s-a nimerit să le citească din greşeală. Ele au fost dintotdeauna notate ca amănunt auxiliar când învăţătura era transmisă oral de la maestru la discipol. În momentul în care nu mai exista nici-o persoană în viaţă care să transmită învăţătura, aceste exerciţii, în cel mai bun caz, deveneau ininteligibile, sau, în cel mai rău caz, erau greşit interpretate şi practicate.

Dacă citim doar intelectual acest exerciţiu ne gândim că trebuie să ne concentrăm pe un anumit obiect şi aceasta se numeşte „concentrare punctuală”. Această concentrare ne poate produce după multă străduinţă doar o durere de cap. În realitate nu trebuie să ne concentrăm deloc, ci trebuie să intrăm în starea qigong, care ştim că înseamnă relaxat, calm şi natural. Practicarea primelor două exerciţii ne-a condus la intrarea în starea qigong. Practicarea cu răbdare a acestor exerciţii ne perfecţionează atenţia până când focalizarea sa devine punctuală. Asta se înţelege prin „concentrare punctuală”. Nu suntem orbi şi surzi la orice altceva în afară de obiectul sau persoana preferată cum se întâmplă la concentrarea obişnuită. Există doar o zonă de tăcere mentală în care conştientizarea este prezentă. Putem auzi cel mai mic sunet sau chiar sunete de la mari depărtări. Atenţia este extinsă, dar nu este dispersată.

Această concentrare pe centrul nostru de greutate sau Xia DanTian poate apărea natural, fără să ne dăm seama, încă în cadrul primului sau celui de-al doilea exerciţiu. Când simţim că nu putem respira normal şi că simţim o constrângere în zona pieptului din cauza unor emoţii este natural să respirăm în abdomenul inferior cu mutarea atenţiei acolo. Dar este foarte probabil că nu conştientizăm acest lucru deoarece aceasta nu este revelată minţii conşiente pentru că atenţia sa este îndreptată asupra altor aspecte. Această concentrare pe Xia DanTian este spontană, vom constata noi, pentru că suntem atraşi fără să ne dăm seama de regiunile în care curge qi. Dacă împreunăm mâinile şi le punem pe abdomenul inferior, este un ajutor preţios, deoarece după cum ştim centrul palmelor conţine puncte energetice importante. În plus, împreunarea mâinilor determină închiderea unui circuit energetic şi putem percepe curgerea energiei.

Deşi minţii îi place să rătăcească şi scopul exerciţiului constă în priponirea atenţiei sale în Xia DanTian, adică de fiecare dată când în loc să fim atenţi pe acest punct mintea deviază şi o aducem uşurel înapoi, vom constata că unei minţi „dresate” îi place să stea locului, dacă în acel loc există qi. Ştim că unde este mintea este qi-ul, dar nu bănuiam că şi reciproca este adevărată. Starea de bunăstare mentală învaţă mintea să-şi dorească să rămână cu atenţia pe Xia DanTian, iar această concentrare aduce şi mai mult qi în această zonă. Dacă reuşim să practicăm chiar şi câteva clipe în timpul zilei, acest qi nu se va dispersa şi va rămâne în această zonă aşa cum a fost colectat în timpul dimineţii. Repetarea acestei stări întăreşte repeziciunea cu care putem reveni cu concentrarea pe acest punct şi de asemenea rapiditatea cu care intrăm în starea qigong. Simpla concentrare obişnuită nu aduce beneficii, ci doar intrarea în starea qigong, cu aducerea mereu înapoi a minţii în acest punct.

3b) Dacă mintea este clară şi neclintită putem trece la oprirea atenţiei pe orice gând care apare.

Diferenţa este că nu mai avem de-a face cu obiecte grosiere, precum un punct de pe corp, ci cu obiecte mai subtile şi mult mai dinamice, gândurile. Dacă atenţia noastră se lasă antrenată în urmărirea unui gând, pur şi simplu aceasta ne poate conduce într-un teritoriu complet necunoscut. Neconştientizarea saltului determină îmbogăţirea gândului cu noi şi noi elemente şi ne trezim că avem un discurs mental, adică o legare de gânduri. Mintea care şi-a pierdut conştientizarea aduce energie în acea zonă care se transformă în gânduri. Putem spune că energia se materializează în anumite structuri mentale. Când conştientizăm că am fost purtaţi de val şi „am uitat” de noi întrerupem energia furnizată gândului şi acesta treptat îşi pierde din vitalitate până când dispare. Treptat învăţăm tehnica de a „tăia” un discurs mental. Pasul următor este să fim atât de prezenţi încât orice gând care apare să-l conştientizăm. Simpla conştientizare topeşte gândul precum soarele o meduză pe mal. O analogie mai potrivită este compararea gândurilor cu nişte valuri care apar când mintea este agitată. Simpla conştientizare a gândului conduce la dispariţia gândului, mintea devenind mai liniştită.

Dacă spălatul pe dinţi dimineaţa este o igienă de la sine-înţeleasă, acest exerciţiu poate fi considerat unul de igienă a minţii clipă de clipă. Cu cât reacţia noastră la un gând este mai puternică, cu atât energia care va rămâne acolo şi va fructifica alte gânduri este mai mare. Chiar dacă un gând îl considerăm nobil el tot un gând rămâne şi ne ia din energia vitală.

3c) Realizarea efemerităţii şi irealităţii gândurilor şi „întruchiparea realului”.

Igiena mentală este foarte utilă, dar de unde apare tot acest „praf” mental? Dacă am putea găsi sursa sa, atunci poate am găsi o metodă să scăpăm de el încă din momentul producerii sale. Sursa suntem noi înşine sau ceea ce credem că suntem. Noi credem că suntem gândurile şi sentimentele noastre şi deoarece le considerăm ca făcând parte din identitatea noastră le susţinem clipă de clipă. Ego-ul nostru stabil şi izolat de restul Universului îl considerăm format din toate gândurile efemere, pe care însă le considerăm extrem de importante. Dacă nu le-am considera astfel, ele, din lipsă de energie, s-ar linişti. Văzând valurile ridicându-se şi coborând  şi faptul că le putem controla prin conştientizare, realizăm că această furtună artificială numit ego va dispărea odată cu oprirea valurilor. Acest lucru se întâmplă spontan, în mod natural, când valurile se liniştesc prin practicarea exerciţiului anterior. Apare un salt de perspectivă.

Acest stadiu este destul de paradoxal. Are loc „încetarea respiraţiei” şi încetarea minţii false. O numim respiraţie embrionară, deoarece nici fetusul nu respiră prin plămâni, ci prin cordonul ombilical, aflat în apropierea Xia DanTian-ului.Corpul şi mintea nu mai sunt percepute. Rămâne doar conştiinţa că existăm. „Încetarea respiraţiei” am pus-o în ghilimele pentru a nu ne agăţa de o formulare nefericită. Uneori se produce, alteori nu. Când se întâmplă acest lucru, se petrece spontan. Orice efort de voinţă pentru a ne opri respiraţia pentru a experimenta respiraţia embrionară este contraproductiv. Dacă credem că este o stare deosebită şi excepţională, trebuie să înţelegem că de fapt este cât se poate de naturală. Poate fi percepută mai uşor exersând qigong-ul dormind. Dacă reuşim să nu adormim, ci doar corpul nostru să realizeze această odihnă fiziologică, noi rămânând conştienţi, vom observa că avem gânduri răzleţe şi un corp încordat înainte de a adormi, iar deodată se produce un declic în zona abdominală, se produce o relaxare generală a minţii şi corpului. În această stare intermediară între cea de veghe şi vis este posibil ca uneori respiraţia să se oprească. Putem spune că această stare nu se deosebeşte prin nimic de „starea qigong”. Profunzimea ei se datorează absenţei distragerilor externe, dar este aceeaşi „stare qigong” pe care o experimentăm şi la sală.  După care alunecăm fără să ne dăm seama spre zone mai profunde ale minţii şi adormim. Însă dacă suntem relativ odihniţi mental (adică fără probleme legate de activitatea din perioada zilei) este posibil să rămânem perioade extinse conştienţi şi totuşi odihna fiziologică şi mentală să se realizeze, dimineaţa să ne trezim plini de energie şi voie bună.

O întrebarea foarte bună este: dacă nu mai respirăm, cum de continuăm să trăim? Cum reuşim să ne odihnim? Dacă mintea falsă dispare ce anume rămâne? Apare „mintea adevărată” care este o „întruchipare a realului”. Această minte este vidă şi totuşi ea este plină de energie, de qi. Ea are calitatea de a crea. Este precum un cer senin, un azur infinit, ca o atmosferă saturată de vapori de apă. Dispariţia senzaţiei de imparţialitate, de vastitate, determină ca atenţia să se concentreze asupra unui detaliu care determină apariţia gândurilor şi construcţiilor mentale. Tot aşa o simplă particulă de praf determină condensarea bruscă şi apariţia norilor uriaşi. Privirea va fi atrasă de aceşti norişori şi brusc aceştia se extind acoperind întregul cer. Cel care nu a văzut niciodată cerul senin va crede că plafonul de nori este cerul. Această credinţă întăreşte plafonul de nori – mintea falsă. Ideea este că nu există o minte falsă şi alta adevărată. Ele sunt una şi aceeaşi minte, doar că au calităţi diferite. Una este o minte confuză, opacă, care se opreşte la plafonul de nori care separă interiorul de exterior, adică tot ce considerăm că ne aparţine de ceea ce considerăm străin nouă, şi cea de-a doua este mintea pură, care nu face o separare între sine şi restul Universului.

Conştientizarea respiraţiei (III)

2) Al doilea exerciţiu constă în urmărirea fiecărei inspiraţii şi expiraţii.

Deşi ni se pare un exerciţiu complet diferit şi care începe doar când încetează primul exerciţiu de numărare a respiraţiilor, acest lucru nu este aşa. Pentru că deja la primul exerciţiu odată cu liniştirea minţii (fenomen de scurtă durată) şi purificarea minţii (fenomen profund, de durată, datorat practicării îndelungate) se poate observa cum atenţia se modifică. Dacă la început nu reuşeam să reţinem decât pe unu, un şir de numere, pe zece, urmat de repetarea ciclului, treptat atenţia devine mai focalizată, se „atomizează” pe fiecare număr şi respiraţie în parte, apoi mintea este capabilă să observe fiecare inspiraţie şi expiraţie, apoi fiecare caracteristică a inspiraţiei şi expiraţiei, durata lor, profunzimea lor, succesiunea lor, modificarea lor la apariţia gândurilor. Aceasta în timp ce continuam să fim atenţi la numărat.

Atenţia este ca o lupă care reuşeşte să focalizeze într-un punct tot mai mic fasciculul de lumină. Totodată purificarea minţii ne oferă o lupă dintr-o sticlă de calitate superioară, mai transparentă. Atenţia care ne permite să observăm cât mai multe detalii ale fenomenelor legate de respiraţie o putem numi „spaţială”. Există şi o atenţie „temporală”, legată de observarea modificării fenomenelor, de alungirea perioadelor de respiraţie, de întreruperea sau oprirea bruscă a respiraţiei, de timpii morţi dintre inspiraţie şi expiraţie. Dezvoltarea atenţiei temporale este foarte importantă deoarece rezolvă două probleme ale minţii (instrumentul pe care încercăm să-l perfecţionăm): modifică conexiunea automată dintre ceea ce percepem şi memorie şi nu-i permite minţii să „fantazeze”.

Orice detaliu reţinut de atenţia spaţială nu ar exista dacă orice percepţie nouă nu ar fi comparată cu percepţiile vechi asemănătoare din memorie. Acestei percepţii noi i se ataşează o schemă şi o minte necritică consideră această schemă-caricatură ca fiind percepţia reală. Este ca şi cum facem un desen după o casă şi chiar dacă avem acea casă în faţa ochilor, conţinând mult mai multe detalii şi poate chiar substanţial diferită de desen, noi continuăm să luăm desenul nostru ca punct de referinţă în orice discuţie legată de casă. Acest caz este inocent. Lucrurile se schimbă când facem desene după o persoană cu care venim în contact. Dacă prima impresie este defavorabilă, desenul poate diferi considerabil de realitate, dar de fiecare când întâlnim acea persoană, ne vom uita prima dată la desen şi vom avea o comportare care nu este în acord cu prezentul. Dezvoltarea unei minţi critice constă în a fi mereu în alertă în a observa ce anume preluăm din memorie pentru a face faţă unei situaţii prezente. Dacă întâlnim o persoană este normal să ne sondăm memoria să ne amintim dacă o cunoaştem, dar vom fi critici în a permite asociaţiilor mentale de tot felul, plăcute sau nu, să „contamineze” imaginea actuală a persoanei.

„Iluziile” şi „fanteziile” de toate felurile abundă în descrierile practicanţilor legate de exerciţiile qigong. Practicantul îşi formează un „scenariu” despre ce i s-ar părea interesant să simtă sau cum crede că este o anumită stare pe care doreşte să o obţină în urma unui exerciţiu. În acest caz mintea „fantazează” în legătură cu viitorul şi inevitabil starea respectivă se produce când condiţiile sunt favorabile pentru manifestarea dorinţei ascunse. Este firesc că toţi dorim să ni se confirme din partea unei autorităţi externe că suntem pe calea cea bună. În general detaliile unei stări mentale speciale nu sunt descrise amănunţit pentru a nu determina „agăţarea” practicantului de acea stare, aceasta devenind un obstacol în atingerea ei. Realizarea unei stări trebuie să se producă în mod natural precum coacerea unui măr la momentul potrivit. Orice accelerare poate conduce la dereglări în mecanismul fin al minţii şi la dezvoltarea exagerată a egoismului. Purificarea minţii este un proces lent, de lungă durată şi conduce inevitabil la topirea egoismului şi a spiritului gratuit de competiţie şi la dezvoltarea dorinţei sincere de a-i ajuta pe alţii.

Pentru un începător, cum mă consider şi eu, aspectul iniţial cel mai frustrant este lipsa de feed-back. Ţi se spune într-un exerciţiu că vei simţi energia într-un anumit fel şi tu nu o simţi. Atunci te gândeşti că nu ai făcut bine exerciţiul şi îi întrebi pe colegi care îţi spun să continui că vei avea efectele scontate. Tu continui şi nu se întâmplă nimic şi din plictiseală  mintea are tendinţa de a inventa lucruri care nu există. În acest mod nu vei afla niciodată cum este realitatea. Când mintea nu mai este distrasă de aspectele sale exterioare, de gânduri, senzaţii, emoţii, atunci de-abia se întoarce spre interior. Este ca şi cum te duci la iarbă verde şi te aşezi în „mijlocul naturii”. Stai şi totul este tăcut pentru că prezenţa ta a speriat animalele şi păsările din jur. Deoarece nu se întâmplă nimic special îţi scoţi telefonul şi începi să-l butonezi şi atenţia ţi-e definitiv distrasă. Totuşi, dacă laşi telefonul şi orice altă preocupare deoparte, răbdarea îţi va fi răsplătită. Simţi o adiere de vânt, vezi deplasarea înceată a norilor. Există o schimbare abia perceptibilă în tot ce te înconjoară. O pasăre se aude departe, un copac scârţâie, cineva calcă frunzele din pădure. Se întâmplă mereu ceva, dar este un alt ritm, ca o respiraţie mai mare, care le cuprinde pe toate. Simţi cum ceva se ridică din străfundurile tale, ceva ce ştiai dintotdeauna. Este urmat de un sentiment de recunoştinţă pentru tot ce îţi oferă clipa prezentă. Simţi că tot timpul ţi se oferă, dar tu, în egoismul tău, nici măcar nu ai binecuviinţa să accepţi acest dar. Descoperă-l, datorită lui trăieşti.

Acest dar nu este un lucru, de aceea dacă-l primeşti în sufletul tău şi-l dăruieşti mai departe, este foarte greu să fie acceptat. Darul este un alt mod de a trăi, mai alert, dar totuşi relaxat, înţelegând mai multe, dar cu o minte care ştie mai puţine. În qigong îl definim foarte ştiinţific şi precis ca fiind „starea qigong”. Dar asta este doar o etichetă, ne ajută doar să ne înţelegem între noi, dar nu ne ajută să o trăim…

Primele două exerciţii legate de efortul just şi atenţia corectă pe „acum” sunt preliminare şi ne învaţă să practicăm „starea qigong”. Deşi după un singur curs al Maestrului Lin Kai Ting putem experimenta ce înseamnă  „starea qigong”, mie personal mi-a trebuit foarte mult timp ca să înţeleg importanţa acestei stări. De-abia după asta mi s-a părut cu atât mai incredibilă simplitatea şi dezinvoltura cu care ne-a fost „transmisă” această stare, ca ceva natural, de la sine înţeles. Pe lângă importanţa acestei stări mai este necesară şi fluiditatea trecerii din starea normală în această stare, iar acest lucru se poate obţine numai prin practică. Datorită condiţiilor speciale de la curs şi din timpul taberelor când avem un ajutor direct ne este foarte simplu să omitem simplitatea intrării în această stare. Aş numi-o intrarea  în starea celei de-a doua atenţii, când eşti conştient de corpul energetic. Dacă aş fi ştiut că „starea qigong” este totodată „poarta qigong-ului”…

Simpla urmărire a inspiraţiei şi expiraţiei are în spatele ei puterea incredibilă a conştientizării, care, pas cu pas, printr-un proces lent, ne aduce la realizarea importanţei prezentului. Aceasta se consideră încheiată în momentul în care simţim cum respirăm prin toţi porii corpului, adică atunci când am realizat „respiraţia corporală”. Cu toţii am învăţat să practicăm „respiraţia corporală” care constă în a vizualiza pe inspiraţie cum energia pozitivă intră prin toţi porii corpului, iar pe expiraţie cum energia negativă iese, ducându-se la infinit, unde nu deranjează pe nimeni. Această vizualizare ne ajută să practicăm cea de-a doua atenţie şi în final de a simţi pe viu ce înseamnă această  „respiraţie corporală”. Această respiraţie este posibilă numai dacă se realizează o anumită neclintire mentală, „tăcere mentală”, „fără minte”. Deşi s-ar putea crede că în această stare nu mai sunt gânduri, acestea pot să mai existe la periferie, trecând prin câmpul atenţiei, fără să perturbe calmul mental. Atenţia nu mai este centrată pe aspectele superficiale ale minţii, se bazează pe profunzimile ei.

Următoarele două exerciţii sunt principale şi se ocupă de „poarta qigong-ului”. Cum spuneam nu există propriu-zis o poartă, ci cum se spune în practica chan (zen) o poartă fără poartă. Există doar „starea qigong” care rămâne neschimbată, doar practicantul se transformă şi mintea sa se deschide ca o poartă.

Conştientizarea respiraţiei (II)

1b) Chiar dacă nu am ajuns la zece, revenim la unu în momentul în care conştientizăm că mintea a deviat şi nu mai suntem atenţi la exerciţiul de numărare şi conştientizare al respiraţiei.

Vom observa că în noile condiţii este foarte dificil să ajungem la zece. Tot timpul apar gânduri deviante care ne abat de la poteca pe care încercăm să înaintăm de la unu la zece. Vom observa că pe de o parte putem „trişa” încercând să nu observăm gândurile deviante şi să ajungem cu bine la zece. Dar simţim că parcă a fost prea uşor. Sau putem să ne „încrâncenăm” observând cea mai mică deviere de la cale şi revenind mereu la unu aproape imediat. Acestea două sunt extremele şi pe undeva pe la mijloc învăţăm efortul corect şi capacitatea de a te folosi de imparţialitate şi sensibilitate. Imparţialitatea constă în a nu te lăsa deturnat de la ceea ce faci indiferent dacă gândul care apare este plăcut sau respingător, indiferent dacă simţi atracţie sau aversiune faţă de el. Sensibilitatea apare când mintea se linişteşte şi devine transparentă.

Exerciţiul precedent era potrivit pentru stabilizarea minţii. Repetarea ciclică linişteşte mintea până la un anumit punct. Repetarea unei mantre cum ar fi Om bi lu na qi are de asemenea efectul scontat. Dar nu trebuie să abuzăm de această repetare. Dacă doar repetăm acelaşi lucru fără să ne odihnim mintea, aceasta devine o obsesie care în final abrutizează mintea. Scopul unor astfel de exerciţii este ca un singur gând să unifice şi să înlocuiască mai multe gânduri, când acest lucru este realizat exerciţiul se termină. De aceea putem observa că mantra Om bi lu na qi nu este cântată încontinuu, fără oprire, ci dimpotrivă, are pauze, destul de lungi între repetări. De asemenea, majoritatea exerciţiilor de numărare în qigong se opresc la un anumit număr cu o semnificaţie specială, nouă, treizecişişase, patruzecişinouă, o sută opt.

În aceste exerciţii atenţia ta este focalizată şi ai reuşit să „constrângi” mintea să se adune. Dacă o laşi liberă, mintea are o anumită inerţie şi se strânge în continuare la fel cum se adună firele de ceai într-o cană în care învârţi linguriţa. Dar dacă nu simţi momentul potrivit să te opreşti, ce se întâmplă? Mintea se revoltă şi obţii chiar efectul contrar, deoarece un exces de yang produce yin. Se poate întâmpla chiar ca să simţi o lipsă de motivaţie să continui exerciţiul, un sentiment de plictiseală şi de oboseală şi dorinţa de a face ceva cunoscut. Pentru că acest exerciţiu atât de simplu în aparenţă te conduce spre zone ale minţii tale unde nu ai mai fost niciodată. Mintea „se apără” (parcă nu ar fi a ta!) şi nu este prea dispusă să-şi arate secretele. Ea preferă să rătăcească şi să se joace ca un copil de un an. Indiferent de vârsta persoanei, există foarte puţine care au o minte adultă, antrenată. La unii mintea are doi anişori, la alţii trei, dar foarte puţine au ajuns la vârsta adolescenţei, a transformării. Alchimia constă în a pregăti mintea şi a o aduce la această vârstă a transformării continue.

Sensibilitatea apare când mintea se linişteşte şi devine transparentă. Mintea confuză este tulbure, nu te lasă să vezi în interiorul ei. Când stăm pe un scaun avem continuu senzaţia de apăsare, dar numai dacă ne îndreptăm atenţia spre acea senzaţie o conştientizăm. Deşi credem că putem să facem o instrospecţie într-o minte obişnuită, tulbure, tot ceea ce obţinem sunt reflexii, bucăţi de evenimente externe. Lipseşte acea unitate şi împăcare sufletească specifice unei minţi liniştite. Eşti împăcat pentru că eşti în armonie, pentru că renunţi la violenţă şi atunci te simţi în siguranţă.

Impactul mediului extern este relativ uşor de rezolvat în momentul în care înţelegi că, „culoarea” evenimentelor este dată de ce se petrece în interiorul tău şi nu de circumstanţele externe. Poţi să participi la petrecerea cea mai fabuloasă, aceasta îţi va apărea ca un cortegiu funerar dacă o „colorezi” depresiv în haine de doliu. Imparţialitatea faţă de evenimente se datorează înţelegerii dobândite prin sensibilitatea la ce se întâmplă în interiorul tău, atenţia la „culoarea” evenimentelor. Sensibilitatea creşte pentru că centrul de greutate al atenţiei se mută dinspre exterior spre interior. Recunoscând natura violentă a minţii obişnuite observăm că „inamicul” nu mai este în exterior. Dacă până nu demult dădeam vina pentru toate eşecurile şi neîmplinirile vieţii noastre pe anumite persoane, „duşmanii” noştri, sau pe circumstanţe potrivnice, descoperim încet că toţi aceşti ţapi ispăşitori dispar şi rămânem doar noi. Acesta este un punct de cotitură în viaţa noastră, dar care poate fi foarte periculos dacă nu realizăm violenţa minţii noastre. Pentru că în acest moment câinele nostru mintal nu mai are niciun os de ros în exterior şi următoarea victimă asupra căreia se va arunca suntem noi. De aceea este atât de importantă practica cotidiană qigong, pentru că modul violent sau armonios prin care ne comportăm cu ceilalţi se va aplica foarte curând şi asupra noastră. Ţapii ispăşitori sunt schimbaţi rapid în funcţie de obsesiile noastre, dar schimbarea structurii minţii noastre presupune un efort constant şi sistematic, de lungă durată. Dacă cumva ni se pare că nu progresăm în practica noastră qigong trebuie să ne gândim că există o raţiune adâncă pentru asta, o introspecţie mai profundă a noastră ne poate conduce doar la o depresie sau culpabilitate mai mare, adică la agravarea stării noastre psihice, dacă nu ne-am schimbat modul obişnuit de a gândi. Sau ne aşteptăm cumva ca progresul nostru să fie remarcat de cei din jurul nostru şi atunci imediat, în închipuirea noastră, am urcat pe un piedestal. Singura confirmare poate veni doar din interior, simţim că trăim cu adevărat. Chiar dacă îi ajutăm pe cei din jur, împlinirea este interioară că ai făcut ceva bine, nu pentru că acele persoane îţi vor mulţumi sau nu.

Pasul următor constă în…de fapt nu prea există. Tot ceea ce am prezentat este structurat şi prezentat ca ceva logic şi inevitabil. În realitate căile sunt nenumărate şi posibilităţile de exprimare a ceea ce se ridică din mintea transparentă sunt nesfârşite. Ştii că eşti şi trăieşti noul prin elementul surpriză care-ţi ia răsuflarea. Ulterior încerci să-l conceptualizezi şi să-l pui într-o formă pe care o ai la dispoziţie, mai mult sau mai puţin adecvată. Pentru multe lucruri trăite nu ai cuvinte disponibile, le găseşti uneori la alţii şi spui, exact, asta era forma ce-o căutam. Cu aceste precizări, pasul următor constă în … a nu ştii în ce constă. Un eveniment cotidian minor poate produce o schimbare majoră în tine: o buburuză care se urcă pe un fir de iarbă te poate topi de gingăşie, îţi poate răsturna lumea cu susul în jos şi totuşi tuturor acestor trăiri ale tale, oricât ar fi ele de puternice,  nu le mai atribui prea mare importanţă, le vezi parcă din perspectiva buburezei: ia te uită, un cap şi doi ochi mari, bulbucaţi, aplecaţi asupra mea, să-mi iau zborul sau nu?

Există o legătură strânsă între imparţialitate şi sensibilitate. Numai dacă suntem imparţiali faţă de senzaţiile grosiere putem dobândi sensibilitatea pentru senzaţii fine.

Ideea principală a exerciţiului constă în dezvoltarea unui efort just prin care îţi readuci mintea înapoi la numărat şi la conştientizarea respiraţiei. Deşi exerciţiul rămâne acelaşi, cel care îl practică se schimbă, îşi dezvoltă imparţialitatea şi sensibilitatea.

Observăm la exerciţiul pe care îl facem cum respiraţia grosieră devine tot mai fină până ce practic nu mai putem continua numărătoarea. Respiraţia continuă, dar noi nu suntem suficienţi de sensibili ca să o mai percepem! Totodată observăm că număratul ne adună, ne focalizează atenţia, că mintea are ceva de făcut pentru a nu mai rătăci, este adusă mereu înapoi la acest exerciţiu. În acest moment se poate trece la următorul exerciţiu.

Conştientizarea respiraţiei (I)

            Vom încerca să sondăm cât de profunde sunt unele exerciţii de respiraţie din qigong, aparent simple. Cred că nu mai este necesar să o spun că acest exerciţiu ar fi bine să fie învăţat la sală sau la un curs de la o persoană competentă care ne transmite învăţătura nu numai la nivel intelectual.

            Pentru asta vom face o serie de exerciţii legate de respiraţie. Este necesar ca atitudinea noastră să fie relaxată, deschisă, ca cea a unui copil curios, dornic să se joace şi să înveţe ceva nou. Nu încercăm să obţinem ceva, să avem un rezultat. Deşi aceste exerciţii  sunt ordonate, aparent, de la uşoare la grele, nu trebuie să subestimăm primul exerciţiu ca fiind „simplu”. Contează mai mult calitatea realizării exerciţiului şi mai puţin „simplitatea” sa. O minte clară este simplă, în schimb o minte confuză complică totul. Acest exerciţiu era cunoscut încă de pe vremea lui Buddha şi chiar şi înainte, nefiind invenţia sa. Dar datorită efectelor sale a fost recomandat atât începătorilor, cât şi  practicanţilor avansaţi.

1a) Primul exerciţiu constă în numărarea respiraţiilor. Alegem o poziţie comodă. Numărăm respiraţiile de la unu la zece, după care revenim din nou la unu şi continuăm. O respiraţie este formată dintr-o inspiraţie şi o expiraţie. Vom număra totdeauna numai inspiraţiile sau numai expiraţiile.

Ce observăm? Că avem o respiraţie greoaie, superficială, neregulată. Ceva o „ţine”, o opreşte să fie liberă şi flexibilă, ca un peşte în apă. Acea rezistenţă întâmpinată de peştele care urcă la suprafaţa apei şi coboară în adâncuri (o metaforă destul de potrivită pentru respiraţie) sunt trupul şi mintea noastră. Suntem conştienţi că avem prea mulţi muşchi încordaţi şi avem prea multe gânduri. Respiraţia face legătura între minte şi trup şi resimţim în respiraţie orice probleme ale acestora, toate tensiunile şi stresul.

Continuăm exerciţiul. Vom observa că treptat suntem conştienţi de fiecare muşchi contractat şi acesta se relaxează. Gândurile se înmulţesc, dar asta, treptat nu ne mai deranjează. Erau ca un roi de muşte cărora le acordam atenţie şi care deveneau mai agitate şi iritante, ca înainte de ploaie, dar treptat devin amorţite de soarele conştientizării. Respiraţia nu mai este atât de grosieră. Se linişteşte.

Exerciţiul este unul de conştientizare al respiraţiei, nu de control al ei. Nu încercăm să respirăm altfel, ci doar observăm respiraţia noastră, aşa cum este ea în acel moment. E posibil că ne vine să căscăm sau simţim nevoia să inspirăm spontan profund. Noi doar urmărim aceste manifestări. Simpla conştientizare a respiraţiei exercită în cele din urmă un control indirect asupra ei, dar acesta este un control natural, care se stabileşte treptat de la sine şi diferă de controlul artificial, volitiv, pe care ni l-am impune singuri. Deoarece putem respira 24 de ore din 24 fără să fim atenţi că o facem înseamnă că trupul nostru se descurcă foarte bine singur cu această activitate şi nu are nevoie de o impunere din exterior. Cu toate acestea o minte stresată şi un corp tensionat determină devierea de la o respiraţie naturală. Conştientizarea respiraţiei readuce respiraţia pe făgaşul ei normal şi rezolvă cauzele devierii: mintea se linişteşte şi corpul se relaxează.

Respiraţia este doar una din numeroasele activităţi pe care corpul nostru le execută „pe pilot automat”. Suntem la bordul unei navete spaţiale, extrem de sofisticate, dar foarte rar ne aşezăm în scaunul pilotului să vedem ce se întâmplă. Teoretic, atenţia noastră se poate îndrepta spre oricare din instrumentele care monitorizează situaţia navei, dar cu siguranţă am fi striviţi de cantitatea uriaşă de informaţie obţinută – senzaţiile corporale. Fiecare celulă îşi trimite informaţiile atât spre suratele ei, cât şi spre sediul central, spre pilot. Pe drum sunt o serie de bariere şi filtre, astfel încât suntem conştienţi doar de o mică parte din ceea ce percepe o celulă.

Este adevărat că putem percepe ceea ce simte o singură celulă. De exemplu, dacă stăm o vreme în întuneric, ochiul este atât de sensibil încât o celulă din retină poate detecta o fulgerare de lumină când asupra sa cad între unu şi zece fotoni, fotonul fiind pentru noi cea mai mică părticică de lumină pe care o putem înregistra cu cel mai sofisticat instrument ştiinţific. Mirosul ne este mult mai puţin dezvoltat, dar există animale precum câinii sau murenele care pot detecta o singură moleculă într-un volum considerabil de aer sau apă. Cele spuse au doar scopul de a arăta cât de sofisticate ne sunt corpurile pentru a percepe mediul extern.

Şi totuşi nu suntem cuprinşi de uimire când executăm un exerciţiu de qigong şi corpul ne răspunde cu promptitudine: avem intenţia de a mişca un deget şi acesta se mişcă. Nu trebuie să ne gândim la fiecare muşchi contractat, la fiecare tendon întins, la maşinăria sofisticată care răspunde pe ascuns tuturor nevoilor noastre. Care pe tăcute execută tot ce-i cerem şi căreia uităm aproape întotdeauna să-i mulţumim pentru ceea ce ne oferă. Doar când învăţăm mişcări noi ne dăm seama că îndemânarea şi precizia sunt obţinute datorită unui proces numit învăţare. În realitate este momentul când suntem conştienţi. Doar când învăţăm ceva nou suntem conştienţi. Sau mai degrabă putem învăţa ceva nou doar pentru că suntem conştienţi. Acesta este avantajul începătorului în qigong şi în orice domeniu. Mintea sa este alertă şi este conştient. Iar când eşti conştient poţi învăţa ceva nou. Apoi avem prostul obicei de a considera că am învăţat şi trecem din nou pe pilot automat. Facem o mulţime de acţiuni de care nu suntem conştienţi şi pe care le facem din automatism. Motivul este că suntem atenţi la conţinut şi nu la procesul învăţării. După ce terminăm o şcoală ne amintim ce materii am învăţat, dar prea puţin cum am făcut-o. Dacă am reuşi să înţelegem, chiar şi puţin, ce ne-a ajutat să învăţăm, am dobândi un instrument redutabil, am învăţat cum să învăţăm.

Prin urmare acest prim exerciţiu de conştientizare a respiraţiei este foarte uşor de învăţat. Dar nu acesta era scopul. Începătorul se străduieşte să înveţe acest exerciţiu şi rămâne conştient. Avansatul se străduieşte să-l uite şi să redobândească mintea iniţială, a începătorului. Pentru că despre aceasta este vorba, despre o stare a minţii originare, naturale, numită stare qigong. După ce reuşim prin acest exerciţiu, sau oricare altul din qigong, să trăim starea qigong, putem extinde această stare de conştientizare asupra oricărei activităţi pe care o facem. O să înţelegem cu timpul că starea qigong creează condiţiile favorabile pentru a învăţa noul.

Acest exerciţiu, după ce este exersat acasă, în condiţii comode, in vitro, poate fi reluat în orice condiţii, la servici, la şcoală, oriunde ne amintim să-l practicăm in vivo, în condiţii „sălbatice”, aparent neprielnice. Chiar şi o clipă de conştientizare a respiraţiei în aceste condiţii sunt ca o gură de oxigen pentru cineva fără aer.

Am accentuat că atunci când practicăm acasă trebuie să avem o stare relaxată, să ne simţim în largul nostru, să ne simţim în siguranţă. Nu trebuie să ne impunem, ci această stare se creează treptat în timpul practicii, este la fel cu acea uşurare a respiraţiei pe care o simţim. Pentru că numai intrând în această nouă stare, starea qigong, o stare de eliberare de toate grijile cotidiene (aceasta nu înseamnă că au dispărut, ci doar că le vom acorda atenţia cuvenită la momentul oportun şi le vom rezolva, dar acum, în clipa prezentă, nu ne preocupă) putem descoperi cât de apăsător de obsesivă şi violentă este mintea obişnuită.

Exerciţiile de qigong nu îşi arată eficacitatea acasă. Pentru că am fi tentaţi să evadăm în această lume mentală unde ne simţim atât de bine. Adevărata practică are loc în această lume obişnuită, foarte competitivă, pentru că dorim foarte multe. Practicarea în lume este drojdia care face aluatul să crească, este nămolul din care creşte lotusul conştienţei. Oricât de buni ne credem, lumea ne smulge violent orice mască. Frica în faţa neprevăzutului, de a ne vedea descoperiţi de un copil ca în povestea cu împăratul gol, ne poate face să jucăm după regula aceste lumi: violenţa mentală.

Ceea ce înţelegi practicând qigong nu sunt lucruri de pe altă lume cu care ne amăgim: influenţa astrelor asupra vieţii oamenilor, fiinţe din alte lumi paralele, nemurirea şi elixirul vieţii. Deşi aceste lucruri există şi au o fascinaţie aparte asupra noastră, vom înţelege că nu ne „ard”. Când te-ai ars la foc din greşeală, îţi retragi mâna cât de repede poţi. Tot aşa când vezi că ura şi violenţa mentală pe care le produci constant sunt un foc care distruge fiinţa ta interioară ce faci? Cu cât înţelegerea ta este mai limpede şi mai profundă cu atât eşti mai conştient de iminenţa pericolului şi iei măsurile de rigoare: încetarea unilaterală a violenţei mentale. Pentru că violenţa ta se justifică întotdeauna prin faptul că întotdeauna nu ea a început, ci acel celălalt, care este răspunzător de ea. Împăratul este întotdeauna înconjurat de o mulţime de linguşitori care au ceva de câştigat din a-l lăuda cât de frumos este îmbrăcat. Dar mintea pură a copilului nostru interior întotdeauna va arăta fără greş că se înşeală.

De aceea efortul nostru în qigong constă în a identifica o problemă care ne „arde” şi a schimba un obicei greşit. Înţelegerea limpede pe care o avem în starea qigong ne permite să ne schimbăm mintea. Fiecare obicei greşit îndreptat ne uşurează povara şi mintea devine mai transparentă şi flexibilă. Aceasta este adevărata cunoaştere directă care are putere de transmutare. Când parcă eşti pocnit în moalele capului şi îţi vine să strigi: dar cum de n-am avut ochi să văd şi urechi ca să aud? Toate aceste conflicte sângeroase le-am mai văzut la televizor în 89, la mineriadă, la Târgu Mureş, ca să le amintesc doar pe cele de la noi din ţară, dar acestea ne apar întotdeauna disparate, nelegate în niciun fel de rădăcina problemei. Dar tensiunile interioare există în fiecare om şi aşteaptă doar circumstanţele externe ca să se manifeste. Analizele evenimentelor externe pot doar justifica cele întâmplate. Oameni intelectuali, inteligenţi, şi-au dat cu părerea, dar acest tip de cunoaştere nu i-a schimbat, pentru că este o cunoaştere care doar mută nişte date dintr-o parte în alta a minţii, fără a schimba structura ei. Vechiul este cosmetizat şi prezentat ca ceva nou, dar ştim că este aceeaşi Mărie cu altă pălărie pentru că nu se schimbă nimic, nici în noi, nici în jurul nostru. Adevărata inteligenţă nu este legată de câte ştim, ci de capacitatea noastră de a înţelege problemele care ne ard, care trenează şi de care nu vrem să ni se spună. De exemplu de mulţi ani în mediile academice se vorbea de încălzirea globală. Iar de fiecare dată răspunsul unor savanţi era: să vedem, trebuie să mai studiem problema, să mai facem un studiu, problema este foarte complexă. De-abia când a ajuns la cunoştinţa oamenilor simpli a devenit o adevărată problemă, pentru că aceştia i-au înţeles mult mai rapid gravitatea.

Schimbările adevărate, de durată, pot fi obţinute doar ajungând la rădăcina problemei, la structura minţii. Din păcate, mintea obişnuită este violentă, când acţionează asupra sa determină boli şi depresii, când acţionează asupra altora conduce la conflicte între oameni, când acţionează asupra naturii conduce la dezastre ecologice. Pentru a înţelege din ce cauză este violentă şi ce anume are de apărat trebuie s-o observăm cu atenţie, s-o urmărim în toate împrejurările vieţii cotidiene, să vedem ce face. Doar când răspunsul va ţâşni din adâncul fiinţei noastre, vom înţelege necesitatea de a fi lecuiţi de această violenţă. Până atunci ne luăm doar după alţii, alegând răspunsuri prefabricate.

Am făcut un ocol prin viaţa cotidiană pentru a arăta că faptul de a fi atenţi la un simplu exerciţiu de qigong înseamnă de a fi atent la mintea ta, care este o întreagă lume. Tot ceea ce vezi în viaţa de zi cu zi, întreaga ta viaţă este acolo. Tu practici qigong, dar în acelaşi timp eşti conştient că o întreagă lume este gata să erupă, să iasă la suprafaţă în tine. Pe aceasta doreşti s-o cunoşti, eşti deschis, vulnerabil, fără a te lăsa copleşit.

Revenim la exerciţiul nostru de qigong, la observarea respiraţiei. Vom vedea că nu prea suntem atenţi la numărat şi ajungem brusc de la zece la unsprezece sau chiar la un număr mai mare. Nu trebuie să ne supărăm pe mintea noastră sau să privim asta ca pe un eşec. Mai degrabă trebuie să o vedem amuzaţi: „ia te uită, iar mintea asta jucăuşă ne-a păcălit!” Această conştientizare şi revenirea la numărarea de la unu este foarte valoroasă. Treptat când mintea nu mai reuşeşte să ne păcălească aşa de uşor putem introduce o modificare substanţială a metodei.

Respiraţia corporală

Pe inspiraţie simţim cum energia curată, esenţială, Zhen Qi pătrunde prin toţi porii corpului în interiorul corpului şi se adună în Xia Dantian.

Pe expiraţie simţim cum energia patogenă Bing Qi iasă prin toţi porii corpului şi se duce la infinit, unde nu deranjează pe nimeni.

Această tehnică, aparent simplă, este extrem de eficientă şi de puternică. NU o practicaţi dacă nu aţi fost la un curs şi nu aţi fost iniţiaţi energetic.

Previous Older Entries