Peter Yang, sacerdot creştin taoist

PETER YANG s-a născut în 1921 în Pao Shin, în centrul Chinei. S-a dus la seminar, la vârsta de 10 ani, şi a fost hirotonit preot. În 1947, a ajuns în Spania, cu o subvenţie de la guvern şi a absolvit Medicina şi Chirurgia din Barcelona, unde s-a dus la liturghie  la Catedrală, în fiecare zi, până în 1965. Este un taoist şi un creştin, maestru de qigong şi taijichuan.

El padre Peter Yang

Peter Yang afirmă la cei 89 de ani ai săi că respiraţia ne poate conduce la fericire şi ne poate apropie de Dumnezeu şi Tao.  El spune că „toate drumurile duc la Roma, dar dacă nu facem primul pas nu vom ajunge niciodată.

 

 

Explicaţi-mi ceea ce este esenţial.

Esenţial este: Trăiască Pepa!

Trăiască Pepa? (Este strigătul cu care liberalii spanioli au aderat la Constituţia din Cadiz la 19 martie 1812. Reprezintă într-o formă foarte compactă motivaţia, intenţia şi idealul unei întregi epoci.)

Da, viaţa este unicul dar, unicul pe care îl avem cu adevărat în proprietate, fără să-l fi meritat, fără să-l fi câştigat şi fără să fi avut posibilitatea de alegere.

Avem motive să fim fericiţi şi recunoscători pentru acest dar.

Sigur că da.  Totul merge bine … Ce poţi cere mai mult de atât? Dilema este cum să pui de acord inima şi capul. Vrei să ştii cum?

Da.

Liniştea, stabilitatea, siguranţa, claritatea şi

adevărul. Desigur, că cu aceste lucruri se pot elimina îndoielile şi fricile. Repetaţi-o de trei ori.

De ce altceva mai e nevoie?

Să nu cădem pe gânduri, să nu vorbim, să nu întrebăm, să nu ezităm, să nu ne tulburăm.

Ce facem în continuare?

Să fim vigilenţi, cu ochii larg deschişi, ca un câine care doarme şi totodată păzeşte. Să fim atenţi (cu privirea), să ascultăm (cu auzul), să înţelegem (cu inima), să învăţăm (cu voinţa) să fim vigilenţi (că conştiinţa nu este adormită). Experienţa nu este niciodată negativă dacă şti cum să ne folosim de ea.

Şi ce se întâmplă dacă nu ai credinţă?

Pe cel care spune că Dumnezeu nu există îl putem întreba: eşti chiar sigur de asta? Cel mai ignorant este cel care neagă lucrurile pe care nu le ştie.

Unii oameni nici nu neagă, dar nici nu afirmă.

Dincolo de toate lucrurile ai altceva, dar din moment ce eu nu ştiu nimic despre acest altceva îl chem Dao, ce în limba chineză înseamnă cale. Fii în primul rând mereu în mişcare, mereu pe cale.

Dvs. amestecaţi taoismul cu creştinismul.

Creştinii spun: Tatăl nostru care eşti în ceruri, iar Taoistii spun: Mama mea care eşti Terra. Eu practic calea de mijloc. Dar prima dată comportă-te ca un fiu al Terrei. Dacă nu redeveniţi copii nu veţi ajunge la pace, spune Isus. Se referă la inocenţa copilului, care nu poate fi atinsă prin gândire. Ştii ce se întâmplă?

Ce?

Societatea este mai rea decât sinuciderea; ea constă în spălarea creierului şi inducerea în eroare. De aceea nu duc la nimic politica şi nici pălăvrăgelile inutile. Toate acestea produc neîncrederea. Acesta e punctul meu de vedere.

Da.

Totul începe cu arta de a respira conştient, asta însemnând de fapt qigong-ul. Dacă nu respiri nu trăieşti. În fiecare zi, la aceeaşi oră, să te aşezi şi să faci o sută de respiraţii conştiente.

Şi?

Respiră încet. Simte prospeţimea şi căldura respiraţiei. Inspiră proaspătul, expiră căldura, dar în special fii atent la ritm. Astfel, se produc endorfinele în casa proprie (endorfinele produc starea de bine), care sunt distribuite în întreg organismul. De aici ne vine gustul (vieţii), armonia (ritmului), iubirea.

Ce înseamnă asta?

Trăiască Pepa!: inimă deschisă, spirit vesel.  Iubirea vine dinăuntru şi erupe în afară. Opusul este: celălalt, dragostea mea, te iubesc şi te omor pentru ca eşti al meu. Această învăţătură eronată o răspândesc şi unele religii: Dumnezeul meu, dragostea mea, sufletul meu şi viaţa mea. Nimic nu este al tău, al meu sau al nostru. Dar în Europa nu mă înţeleg.

Dvs. ce propuneţi?

Eu nu propun nimic, eu sunt chinez. Eu doar îmi dau cu părerea şi încerc să clarific. Sunt un curios şi unul care îşi pune întrebări. Dumitale care ţi se pare că este diferenţa dintre creştin şi creştinism?

Acţiune şi gândire?

O idee bună realizată, o viaţă plină de uimire. Când totul este planificat asta deja e politică.

O întrebare: cum să ne concentrăm?

O întrebare, un răspuns: o rază de soare încălzeşte, dar daca pui o lentilă arde. Unii spun: nu renunţa la efortul constant, concentrează-te!. Cred că acest lucru nu este bun, este o spălare a creierului, o inducere în eroare. Cei mai răi sunt prozeliţi. Ştii de ce toată lumea îşi umple gura cu cuvântul libertate? Deoarece nimeni nu înţelege ce înseamnă respectul reciproc. Dacă nu ai (recunoşti) diversitate, nu ai nici respect. Care este diferenţa dintre eliberare şi mântuire?

Nu prea ştiu.

Este uşor, este simplu: pentru a fi salvat trebuie să plăteşti o răscumpărare. În schimb eliberarea depinde de tine. Pentru dumneata, ce este cultura ta?

Un cadru de referinţă?

Răspunsul e lipsit de concreteţe. Cultura constă în a cultiva. Şi ce ai de cultivat? Simplitatea, sensibilitatea, înţelepciune, sănătatea … Totul merge bine, nu am nevoie de nimic, nu vreau nimic, în special … Trăiască Pepa! Fii optimist, altfel nu te vei elibera niciodată. Degustă-ţi dezgustul (problemele, obstacolele) cu mult gust (plăcere).

Multă sănătate de asemenea.

Dacă suveranul are nevoie de servitor, atunci să se ajute singur. La început vine cunoaşterea de sine şi apoi recunoaşterea de sine, când te poţi vedea cu ochii altora. Să-ţi dau paradigma mea de urgenţă?

Continuaţi.

Liniştea şi iar linistea îţi creşte vitalitatea.

Calmul şi iar calmul îţi întăreşte sufletul. Voinţa şi iar voinţa îţi rezolvă dificultăţile. Sensibilitea şi iar sensibilitatea îţi elimină cruzimea. Armonia şi iar armonia este totuna cu fericirea.

Dar noi nu suntem inocenţi.

De acord, de acord … Îmi place că, trebuie s-o recunosc, asta vine încetul cu încetul. Urmează-mă.

.. şi de asemenea suntem imperfecţi.

Care este diferenta dintre deştept, inteligent, înţelept, perfect şi sfânt? Deştept înseamnă să fii aici şi acum. Inteligent înseamnă să ai întrebări şi răspunsuri, acestea niciodată nu se termină. Înţelept înseamnă să savurezi. Perfect este cel care ţine cele zece porunci, şi sfânt, când vei ajunge, vei ştii.

Dă-mi o pauză.

Începe prin a fi deştept, aici şi acum, să fii vigilent şi pătrunzător cu privirea ta. Şi să înveţi cum să mergi în această societate plină de coarne. Aminteşte-ţi că dragostea adevărată întotdeauna creşte, niciodată nu scade.

Voi urma sfaturile dvs.

Cine nu speră nu va avea niciodată o surpriză. Ai încredere. Nu căuta, (şi) vei descoperi, asta e de ajuns. Viaţa este o comoară.

INSPIRAŢIA

În Spania a deschis primul restaurant chinez din Barcelona, El Gran Dragon.  Emigranţii chinezi de-abia aveau bani să mănânce. La început a cerut pomană pentru ei, apoi i-a venit ideea să deschidă un restaurant. În 1979 a creat Colţul Liniştii, unde predă  taijichuan şi qigong şi organizează câteva întâlniri. Continuu pune întrebări şi to el răspunde. Este înţelept şi amuzant. Peter Yang a scris o carte a învăţăturilor sale, care este o fuziune între respiraţia corectă, taoism şi creştinism, cu titlul Chi Kung Cristiano (publicat de Mănăstirea din Montserrat) în colaborare cu  Joseph M. Prat.

Preot

De când a fost hirotonisit ca preot catolic în China în 1947, Petru a urmat cu cel mai mare respect liniile directoare ale ierarhiei Bisericii, şi a practicat liturghia de zi cu zi fără a pierde o singură zi în misiunea sa sacră. Din anul 1965 celebrează liturghia de zi cu zi, la Catedrala din Barcelona. Mulţi oameni din oraş îl cunosc pentru că le-a oficiat nunta sau  le-a botezat copii. În Barcelona este respectat mult de către cetăţeni şi instituţiile culturale. Numeroşi oamenii vin la el pentru sfaturi sau cer consiliere personală, deoarece în prezenţa sa este percepută bogăţia spirituală a unui reprezentant al bisericii.

Medic

Deşi nu a urmat cariera medicală, ca absolvent al facultăţii de Medicină, începută în Valladolid şi încheiată în Barcelona în 1957, i-a permis să aibă o cunoaştere profundă a omului în totalitatea sa. Baza sănătăţii umane, consideră Peter, constă în respiraţia corectă. Nu concepe predarea Tai Chi-ului, fără să pună accent pe respiraţie. Peter ne invită să degustăm aerul, să-l simţim proaspăt, călduţ, armonios, iubitor.

Taoist

Taoismul dezvăluit de Peter este de tradiţie cultă, practicat în China de persoane cu un înalt nivel intelectual. Taoism care nu este nici filosofie sau religie: doar cultura. Cultură umană, umanism. Taoismul-cultură încearcă să dea fiecărei persoane ceea ce este natural, pentru a o ajuta să se întoarcă la locul firesc pe care fiecare îl ocupă în natură. Mai mult decât atât, părintele Peter afirmă că urcuşul creştin permite individului să privească dincolo de natural, la ceea ce el numeşte supranatural. Angajamentul cultural al lui Peter este unirea creştinismului cu taoismul, pe care o exprimă cu fraza: de la mântuire la om, de la om la divin.

Credincios faţă de Tao

Părintele Yang se defineşte ca un preot creştin credincios lui Tao. Un credincios faţă de Tao, spune el, este acela care-l apără. Prima dată el l-a studiat şi l-a păstruns, apoi l-a prezentat: cel care a simţit Tao, şi-a explicat experienţa proprie. Deşi, susţine Peter, a-l simţi pe Tao nu este uşor. Textul din Tao Te Ching de către Lao Tse, arată o cale şi o cultură, dar cum prezintă deja primul capitol: Tao care poate fi exprimat în cuvinte nu este Tao adevarat

Bucătar

Pentru a-i ajuta pe tinerii studenţi chinezi emigranţi, a căror bursă nu le permitea să trăiască decât cu lipsuri, Peter a decis să deschidă în Barcelona primul restaurant chinezesc din oraş, şi, probabil, din Spania, pe 7 iunie 1958. Pentru a-l construi a apelat la ajutorul Lluïssos de Gracia. A trecut prin multe vicisitudini administrative şi a trebuit să suporte o rezistenţă puternică din partea autorităţilor ecleziastice. Peter a susţinut localul timp de treizeci de ani, lucrând ca un bucătar priceput, ca şi chelner şi expert în relaţii publice.  A apărut în programul „Semnele timpului” ăe canalul 33 în rolul său de taoist şi preot catolic. Din 2003 a apărut în programul Karakia, un spaţiu dedicat diferitelor culturi culinare. În secţiunea chineză, Peter, printre alţi bucătari profesionişti, şi-a demonstrat capacitatea de bucătar şi expert în relaţii publice, fiind capabil şi să transmită mesajul creştin-taoist.

Fraze frecvente utilizate de Peter Yang:

· Trăiască Pepa!

· Mişcă-ţi fundul!

· Cel ce transpiră, câştigă. · El que aguanta, gana.

· Taoist eşti aici şi acum.

· Fii  activ,  nu un leneş. · Sé un comodín, no un comodón.

· Liniştea şi iar liniştea întăreşte sufletul. · Calma más calma robustece el alma.

· Pneumo-Psico-Neuro-Imuno-Biologia

· Noi trebuie să trăim, să mergem pe cale cu adevărat.

· Ai o cale numai când există un călător.

· Binele poate fi numai realizat, nu gândit.

· Trebuie să ne rugăm respirând şi să respirăm rugându-ne.

· Sentimentul şi gândirea sunt incompatibile.

· Pionieratul începe cu primul care a spus cuvântul pio…

· Am fost născuţi pentru a servi, nu pentru a fi serviţi.

· În China, un lucru repetat 100 de zile are o mare valoare.

· Viaţa este aer. Dacă nu observaţi aerul, nu veţi observa nici viaţa.

· În practica de zi cu zi a Tai Chi-ul se obţine flexibilitatea unui copil, puterea unui tăietor de lemne şi spiritul unui înţelept.

· Un Maestru este cineva care vinde apă de râu în vasul său, dar mulţi nu văd râul şi cumpără apa îmbuteliată.

Anunțuri

Naşterea lui Hristos

de John F. MacArthur Jr.

 

“Adevărat, adevărat îţi spun că

dacă un om nu se naşte din nou,

nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

(Ioan 3:3)

 

Cu prilejul naşterii Domnului ne vom aminti de mesajul evanghelic şi de datoria noastră de creştini. Evanghelia trebuie trăită, nu citită.

Încă de la începutul răspândirii mesajului său către umanitate, Isus s-a ferit de răspunsuri repezite, simpliste sau superficiale. Dintre cei care au venit la el, mai mulţi au fost cei care au făcut calea îndărăt decât cei care l-au urmat, deoarece el a refuzat să dea cuiva speranţe deşarte. Cuvintele lui, adaptate întotdeauna la nevoile personale ale celor ce-l ascultau, au risipit întotdeauna speranţa în neprihănirea proprie, au demascat ideile greşite ale oamenilor şi au arătat pericolul credinţei false sau al predării superficiale.

Iniţierea lui Nicodim de către Isus este un exemplu al acestei Bune Vestiri. Nicodim a venit la Isus noaptea. Numai hoţii vin pe ascuns, pentru că se tem că încalcă regulile. Tot aşa venea şi Nicodim cu frica în sân de ce ar zice lumea şi ceilalţi farisei. Pentru că aceştia i-au dat afară din sinagogă pe unii care au crezut în Isus. Fariseii erau hiper-legaliştii care urmau o formă de religiozitate de faţadă care nu avea nimic real în ea. Crezul lor includea o aderenţă pretenţioasă la peste şase sute de legi, dintre care multe erau inventate de ei. Fariseii au fost atât de captivaţi de legile religioase şi de încrederea lor că astfel merg pe calea cea dreaptă, încât atunci când a venit Isus, oferind har şi mântuire chiar şi celui păcătos, ei nu l-au primit.

Hoţul are sentimente confuze, pe de o parte arde de dorinţa de a pune mâna pe lucrul râvnit, iar pe de altă parte se trage înapoi de frică să nu fie prins. Iar dacă ar fi prins ar aduce toate justificările posibile să arate că el este o victimă a stării de lucruri, a sistemului şi nu vinovatul. Tot aşa Nicodim face un pas înainte cu dorinţa arzătoare de a  crede şi îi face lui Isus această mărturisire, care nu este o mărturisire de credinţă, aşa cum se consideră, ci o cerere de confirmare: Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu dacă nu este Dumnezeu cu el.” Nicodim a fost unul din cei care, aparent, a crezut, văzând minunile săvârşite de Isus. Aceasta este falsa credinţă, când accepţi doar pe jumătate: mintea lui a acceptat într-o oarecare măsură adevărul despre Hristos, însă inima lui nu a fost regenerată. Adevărata credinţă poartă pecetea de foc: totul sau nimic. Copilul e mort dacă îi iei doar capul sau doar inima. Pe copilul viu trebuie să-l iei întreg. Isus care “îi cunoştea pe toţi” şi “ştia ce este în om” nici n-a confirmat, nici n-a negat, nici nu l-a combătut. Isus îl confruntă pe Nicodim cu faptul că nu a reuşit să recunoască adevărul complet. Nicodim nu avea de a face doar cu un învăţător trimis de Dumnezeu, el stătea înaintea lui Dumnezeu care era întrupat. Aceasta este o mare taină şi în zilele noastre. Cu ochii lumeşti, fără o credinţă adevărată, nu-l putem vedea pe Hristos.

Hoţul are idei greşite, se află în noaptea ignoranţei. El încetează să mai deosebească răul de bine, ia minciuna drept adevăr, fapta făcută cu răutate, drept bunătate, păcatul, drept virtute şi rătăceşte pe marea vieţii ca o corabie cuprinsă de furtună, care a pierdut din vedere farul şi al cărui cârmaci s-a înecat. Cuvintele lui Isus “Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou,  nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” au fost şocante pentru Nicodim. El, ca fruntaş al iudeilor, a crezut dintotdeauna că mântuirea se câştigă prin fapte. Isus îi cerea lui să uite tot ce a îmbrăţişat înainte şi Nicodim ştia acest lucru. În loc de a-i oferi posibilitatea unei convertiri uşoare, Isus i-a adresat cea mai dificilă chemare pe care putea să i-o facă. Nicodim ar fi dat cu plăcere bani pentru săraci, ar fi postit sau ar fi îndeplinit orice ritual care nu ar fi necesitat o schimbare a minţii lui. Însă a-l chema la o renaştere spirituală însemna a-i cere recunoaşterea propriei insuficienţe şi renunţarea la toate lucrurile faţă de care îşi asumase o obligaţie. Este posibil ca el să se fi aşteptat ca Isus să-l laude pentru legalismul lui, pentru comportamentul său neprihănit. Însă Isus, ce dezamăgire!, i-a expus inutilitatea religiei exterioare. Spre deosebire de faptele religioase, naşterea din nou era un lucru pe care Nicodim nu putea să-l facă singur.

Nicodim întrebându-l: “Cum se poate naşte un om bătrân?” îşi recunoaşte neputinţa de a mai lua totul de la început. I se pare prea târziu. Trebuie să recunoască şi să accepte că lungul drum parcurs în sistemul său religios este o eroare. Nu mai are nici o speranţă dacă trebuie să o ia din nou de la capăt. În ciuda marii lui capacităţi ca învăţător şi a interesului obsedant faţă de detaliile legilor religioase, mintea sa s-a dovedit neputincioasă. Isus nu a mascat adevărul, nici nu a încercat să-l îndulcească: “Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu pricepi aceste lucruri”. Ce lovitură zdrobitoare orgoliului său! Nicodim, care avea reputaţia de învăţător de frunte în tot Israelul, nu înţelegea mai mult din Scriptură decât un om obişnuit de pe stradă. Asemenea multor oameni religioşi, Nicodim nu dorea să recunoască faptul că era un păcătos neajutorat. Alb pe dinafară, negru pe dinăuntru. Nicodim se considera un mare conducător spiritual, dar Isus cunoştea adevărul şi l-a făcut să vadă că nu ştie nimic.

Isus îi explică “Adevărat, adevărat îţi spun că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh,  nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” Mântuirea nu a fost niciodată  o răsplată pentru faptele omului. A fost dintotdeauna un dar al harului pentru păcătoşii care îşi recunosc păcatele, făcut posibil prin lucrarea lui Hristos. Apa este un simbol al curăţirii. Experienţa convertirii este o nouă naştere, care implică spălarea naşterii din nou şi înnoirea prin Duhul Sfânt. Este un dar pentru cei care caută cu umilinţă şi prin credinţă răscumpărarea din păcatul lor. Dar ea a însemnat de fiecare dată un început nou, o renaştere, o îndepărtare de păcat şi o întoarcere către Dumnezeu. Tot ce poate face omul este să-şi plivească pământul de buruieni pentru a-l face roditor. Dar momentul când vîntul aduce sămânţa şi aceasta prinde rădăcină depinde de Dumnezeu. “Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul”.

Niciodată nu vom putea să câştigăm dreptul de a ne urca la cer prin forţe proprii şi de a găsi noi înşine răspunsurile pe care nu le cunoaştem. Trebuie să acceptăm ceea ce spune Isus, adică să ne supunem unei instanţe superioare sau să rămânem în păcatul nostru. “Adevărat, adevărat îţi spun că noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut, şi voi nu primiţi mărturia noastră”. Oamenii s-au împiedicat întotdeauna de simplitatea mântuirii. Mulţi caută secretul mântuirii în documentele alchimice secrete şi în tradiţiile orale ale unor organizaţii oculte. Mesajul mântuirii a fost revelat de toţi marii sfinţi din cele mai vechi timpuri şi este minunat de unitar şi armonios. Mesajul este pur şi simplu acela că Dumnezeu în harul lui îi mântuie pe păcătoşii care se pocăiesc şi vin la El cu credinţă. Nu există nimic tăinuit, nimic misterios, obscur sau complex în asta.

Când Nicodim nu a mai avut replică, Isus i-a explicat cu dragoste şi blândeţe naşterea din nou în toată simplitatea ei. “Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Mulţi cred că e prea simplu pentru a fi mântuit. Să primeşti viaţă veşnică pentru o privire a credinţei. Căci pasajul se referă la israeliţii ieşiţi din Egipt care în drum spre Ţara Promisă se revoltau împotriva ghidului lor spiritual Moise. Dumnezeu a trimis sute de şerpi veninoşi care au invadat tabăra, iar cei răzvrătiţi au fost muşcaţi. Când şi-au dat seama că mor s-au pocăit. Au venit la Moise şi s-au rugat de el să fie mijlocitorul lor pentru a fi salvaţi. Dumnezeu i-a spus lui Moise să construiască un şarpe de aramă astfel ca “oricine este muşcat şi va privi spre el, va trăi”.

Nicodim cunoştea bine pasajul, iar ca şi conducător spiritual el fără îndoială s-a identificat cu Moise. Însă Isus i-a arătat că trebuie să se identifice cu israeliţii rebeli şi păcătoşi. Nicodim cunoştea foarte bine starea neajutorată a israeliţilor pentru care s-a înălţat şarpele de aramă. Fuseseră judecaţi şi erau pe moarte. Ei au venit la Moise plini de ruşine şi cu o pocăinţă totală. Pentru a privi spre şarpele de aramă de pe stâlp ei trebuiau să se târască până în locul de unde îl puteau vedea. Nu erau în situaţia de a arunca o simplă privire lipsită de căinţă spre stâlp şi  apoi să-şi continue viaţa de răzvrătire. Isus l-a provocat pe Nicodim să recunoască că a fost muşcat de şarpele Satan şi trebuie să vină la El pentru a primi mântuirea. Departe de a fi o imagine care ilustrează uşurinţa credinţei, pasajul stabileşte o condiţie costisitoare pentru mântuirea sa: recunoaşterea păcatului şi pocăinţa. Adevărata credinţă are ca rezultat supunerea. Hristos nu îngăduie o credinţă care slujeşte adevărul numai din buze, iar apoi continuă din nou trăirea în păcat. “Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”

Ioan Kolov

Această povestire a călugărului Ioan Kolov apare în filmul Sacrificiul de Andrei Tarkovski şi mai târziu am regăsit-o în Pateric. Pe mine m-a impresionat puternic şi cred că ne spune multe despre o adevărată practică qigong.

Stareţul unei mănăstiri a înfipt un buştean uscat pe un vârf de munte şi i-a spus discipolului său Ioan Kolov să-l ude în fiecare zi până când va prinde viaţă. Şi uite aşa, în fiecare zi, Ioan se ducea cu găleata cu apă şi uda butucul, iar seara, deja pe întuneric, se întorcea la mănăstire. Ceilalţi călugări se cruceau şi spuneau că probabil a înnebunit. Şi asta a durat trei ani de zile. Şi într-o minunată zi Ioan se urcă pe munte şi vede: butucul era acoperit peste tot de flori!

tree-in-desert

Dacă în fiecare zi, în acelaşi moment al zilei am face aceeaşi acţiune, ca pe  un ritual – sistematic şi neîntrerupt – atunci lumea s-ar schimba, nu se poate să nu se schimbe.

bare desert tree

Prin Qigong m-am apropiat de Dumnezeu

de Mariana Şuteu

Am avut norocul ca într-o seară de toamnă, cineva să-mi vorbească despre Qigong. Mi-am respectat promisiunea de a merge la sală şi a vedea despre ce este vorba. Mi se părea puţin complicat pentru starea mea genrală de atunci, dar am început să frecventez sala de exerciţii şi am încercat să pătrund tainele a ceea ce a înţeles că este qigong.

Acum sunt încă la început. Cred că doi-trei ani în qigong înseamnă puţin. Ceea ce reprezintă ceva mai mult este fapctul că, deşi cu mici pauze, am reuşit în tot acest timp să fiu conectată la acest mod de viaţă. Sunt mulţi cei care nu au auzit de aceste tehnici, iar alţii, şi mai mulţi, care, auzind frânturi, aun înţeles greşit fenomenul. Vreau să le spun acestora gândurile mele şi ce am trăit, am contatat şi am înţeles eu în toţi aceşti ani.

Eu personal am învătat că atunci când nu mai ai nici o speranţă, prin Qigong găseşti totuşi o licărire care, în timp, îţi poate aduce multă lumină, care să te facă mai bine şi astfel devii mai increzător.

Condiţia unică în a obţine rezultatele dorite este însă… consecvenţa.

Toţi bolnavii doresc să se vindece. Cei sănătoşi, poate nu toţi, conştientizează „comoara” ce o posedă. Pentru toţi este posibil ca prin exercitille Qigong, care acţionează asupra meridianelor corpu-lui, să se reechilibreze curgerea de energie de-a lungul lor, reglându-se buna funcţionare a organelor corpului nostru, a organismului în intregul său. Aşa cum spunea Maestrul, „undele radio nuse văd, dar ele există”. Aşa şi energia Qi, nu o vedem, dar ea există şi se poate lucra cu ea. Aşa am înţeles eu qigong-ul care mi-a adus atâta linişte, înţelegere, încredere mai ales, speranţă.

După doi ani de practică, pot spune că Qigong m-a învătat să mă ajut când nu mai avea cine să o facă, că am reconsiderat termeni care înainte mi se păreau banali, am dat valoarea reală cuvântului „moralitate”, am descoperit sentimente deosebite (spirituale), mi-am găsit liniştea şi, mai ales, am descoperit că sunt într-o relatie nouă, mai concretă şi mai deosebită cu Divinitatea. Toate acestea mi-au dat putere să lupt cu boala, cu greutăţile, cu verdictele dure şi cu superficialitatea sau ignoranţa celor din jur. Am câstigat o anume indulgenţă şi ingăduinţă faţă de cei ce nu vor să înţeleagă….

Când ai marea şansă să cunosti un om ca Maestrul LIN KAI TING, totul pare simplu, realizabil şi necesar. La cursul pe care l-am urmat în toamna anului 2001, am descoperit nu numai omul deosebit care în timpul orelor de curs ne prezenta metodele prin care să ne ajutăm singuri sau care ne incuraja in momentele mai speciale (ce pot apărea prin manifestări diferite de la cursant la alt cursant), ci şi persoana care îi vindeca pe unii din noi, dovedind o înaltă ţinută morală. Şi acum îmi răsună în urechi cuvintele deosebite spuse timp de mai bine de jumătate de oră, prin care am primit cea mail concretă si frumoasă lecţie de morală. Dacă adaug la acestea şi faptul că Maestrul, în timpul cursurilor, emite Qi pentru a crea un câmp energetic deosebit, de care beneficiază cursanţii prin deblocarea meridianelor energetice sau pentru a înţelege că se poate învăţa  prin „experienţe directe”, nu numai prin cuvinte, atunci poate am reuşit să creionez acel tablou de linişte, posibilitatea de a obţine orice beneficiu moral, sansa de a fi BINE.

Mi s-a descoperit o modalitate de a „mă ajuta” singură în momente de suferintă, am găsit noi prieteni în practicanţii pe care i-am cunoscut la sală, am învătat să fiu o creştină mai profundă, m-arn apropiat de Dumnezeu si am învăţat să fiu mai atentă la ce e în jur, să dau o valoare nouă sufletului.

Citind „Cele zece avantaje ale participantului la cursul de Qigong”, am avut o revelaţie. Parcă citeam ceva care îmi aducea aminte de „Cele zece porunci” din Biblie. Găseam aceeasi linişte şi pace. Aceleaşi sfaturi bune de învăţat şi ţinut minte. Am simţit Divinitatea mai aproape. Mă simţeam în siguranţă şi cu o mare linişte în suflet.

Cred că prin Qigong am invătat să mă gândesc fără teamă la viitor, la „deznodământul inevitabil” şi să văd mereu „jumătatea plină” a paharului… Dacă în „Imitatio Christi” Thomas de Kempis scrie despre „Darul nepretuit al libertătii interioare”, că „iubirea de sine este o mare frână în calea spre dobândirea celui mai înalt bine”, învăţături „împotriva limbilor clevetitoare” sau „Păzeşte-te de a iscodi  şi judeca viaţa celorlalţi”, „Resemnarea faţă de nedreptăţi şi călira răbdării” ori „Călirea răbdării în lupta împotriva pornirilor neînfrânate”, capitole care pot da răspuns într-bărilor noastre, acelaşi lucru îl găsim în „învătăturile” Maestrului ţi ale înaintaţilor de-a lungul a şapte mii de ani a modului de viaţă şi gândire Qigong.

Intr-un număr al revistei Şcolii QilinQong am retinut afirmatia Maestrului, pe care o parafrazez, cum că Isus poate iubi si un chinez… După experienta modestă pe care o am în Qigong, indrăznesc să sper că poate pătrunde în tainele vechii ştiinte orientale şi o biată … creştină.

Moralitatea

 

Cu toţii am auzit cuvintele Maestrului Lin Kai Ting: „Fii recunoscător celui care te-a vătămat pentru că ţi-a oţelit voinţa.” Mare mi-a fost satisfacţia când am găsit în Pateric un pasaj care mi-a aprofundat înţelegerea asupra acestor cuvinte aşa că nu mă pot abţine să nu-l citez: „De-ţi vei aduce aminte de cel ce te-a necăjit sau te-a necinstit sau te-a păgubit, dator eşti să-ţi aduci aminte de el ca de un doctor trimis de Hristos şi să-l ai pe el ca un făcător de bine, că însuşi necazul tău însemnează că-ţi boleşte sufletul. Că de nu boleai, nu pătimeai. Deci, dator eşti să mulţumeşti fratelui şi să te rogi pentru dânsul, că prin el cunoşti boala ta şi vei primi cele de la el ca nişte doctorii trimise de Iisus. Iar de te scârbeşti asupra fratelui, zici ca şi lui Iisus: nu voiesc să primesc doctoriile tale, ci voiesc să putrezesc întru rănile mele. Deci, cel ce voieşte să se vindece de rănile cele sufleteşti, dator este să sufere cele ce sunt aduse de doctor, în orice chip ar fi. Căci nici celui ce boleşte trupeşte nu-i pare bine să se taie sau să se ardă, sau să aibă curăţenie, ci cu greaţă îşi aduce aminte de acestea. Însă încredinţat fiind, că este cu neputinţă în chip a se izbăvi el de boală, decât prin acestea, le suferă cu vitejie, mulţumind doctorului  şi ştiind că prin greaţă se va izbăvi din îndelungata boală. Fier arzător de bolnavi este cel ce te necinsteşte sau te ocărăşte, dar te izbăveşte de slava deşartă. Curăţenie a lui Iisus este cel ce îţi aduce ţie pagubă sau ocară, dar te izbăveşte de lăcomie.”

Din cele spuse mai sus deducem că relaţiile interumane au un rol covârşitor în purificarea noastră spirituală. Deoarece suntem mai mult decât simplul corp fizic, sănătatea lui depinde nu numai de un trup curat, ci şi de gânduri curate. Indiferent ce ne imaginăm despre noi înşine, contactul cu ceilalţi ne aduce cu picioarele pe pământ, ne ajută să ne descoperim defectele. În sens general putem spune că orice persoană, în măsura în care ne ajută să evoluăm moral, poate fi un Maestru. Prin urmare, oricărei persoane, indiferent cine este, trebuie să-i arătăm respectul cuvenit, ca şi cum l-am avea pe însuşi Maestrul nostru în faţă. O tehnică înaltă descrisă de Maestrul Lin Kai Ting este de a prelua calităţile unei alte persoane ca şi cum am colecta energie curată Zhen qi, care poate fi considerată ca o informaţie sau un semnal. Iar pe de altă parte, când observăm un defect la o altă persoană să realizăm că simpla observare şi judecare arată că acest defect îl avem şi noi şi să-l eliminăm ca pe o energie patogenă Bing qi din corpul nostru. Această tehnică, foarte dificil de aplicat, dar cu rezultate nebănuite, ne poate revela de ce apar anumite situaţii şi persoane în viaţa noastră şi ce rol au acestea în schimbarea noastră. Multe persoane care ne fac rău conform unei logici superficiale au un efect evident benefic într-un sens mai larg şi mai înalt. Ne ajută să nu ne mai agăţăm de prejudecăţile noastre, de proastele noastre obiceiuri. Schimbă-ţi mintea, modul de a vedea lucrurile. Dacă schimbarea nu se produce cu binişorul şi ne opunem ei, viaţa ne pune în situaţii din ce în ce mai dure până ce acceptăm schimbarea.

A trata în mod egal orice persoană este o regulă de aur în qigong. Un aspect esenţial, care ne scapă, este că trebuie să-i tratăm pe ceilalţi aşa cum o facem şi cu noi înşine. Vom observa cu stupoare că avem o anumită reacţie când cineva este pus într-o situaţie şi de multe ori o reacţie complet opusă când o trăim noi înşine. Asta ne poate pune pe gânduri în ce măsură suntem capabili să aplicăm o regulă aparent atât de simplă.  Această zonă este sursa continuă a nefericirii noastre: cele două sisteme de măsură cu care croim lumea. Când e vorba de dorinţele şi ambiţiile noastre folosim ocaua, iar pentru alţii degetarul.

Cum văd eu qigong-ul

de Lucian Dânşorean

 Aş vrea să vă ofer o viziune de ansamblu asupra qigong-ului. Multe persoane vin la qigong dintr-un motiv sau altul: pentru a se vindeca, pentru a se menţine în formă, pentru a socializa, pentru a dobândi înţelepciune. Vă văd aici, în faţa mea, în sala de qigong, şi fiecare la început este mai crispat, încă nu şi-a lăsat gândurile pe care le avea în stradă, nu şi-a lăsat deoparte micile probleme cotidiene. Pentru a putea face bine qigong, pentru a avea efectele sale binefăcătoare trebuie să ne relaxăm. Pentru a ne relaxa, în primul rând nu trebuie să alergăm după rezultate. Dacă ne simţim bine în clipa prezentă, dacă uităm de noi, vom vedea că nu ne mai interesează nimic altceva şi atunci în golul minţii apar natural şi efectele.

Ştim cu toţii care sunt cele trei ajustări ce trebuie îndeplinite pentru a intra în starea qigong: relaxat, calm, natural. În ce priveşte relaxarea am să vă spun un secret. Ştiţi de ce se duce o persoană să se spovedească la preot? Unii vor zice că aşa se obişnuieşte. Că i-au văzut pe alţii făcând-o şi de aceea o fac şi ei. Am să vă spun de ce: ca să se relaxeze. Nu putem fi relaxaţi dacă ţinem în noi gânduri rele legate de alţii. Suntem încordaţi pentru că nu suntem în armonie cu noi înşine, pentru că nu ne putem ierta. Nu ne putem suporta pentru că nu ne iertăm nici pe noi şi nici pe alţii. Şi atunci în încordarea asta oamenii nici nu pot dormi noaptea, se gândesc la servici, la problemele cu şeful sau cu colegii, nu îi pot ierta şi atunci nu pot uita de problemele lor. Nici să mănânce nu pot ca lumea, pentru că tot timpul sunt încordaţi, sistemul digestiv nu funcţionează ca lumea, şi după aceea oamenii dobândesc diferite boli. Sau au probleme cu inima şi ficatul pentru că nu pot să-şi stăpânească furia. Sau se simt izolaţi în colectiv şi devin melancolici şi introvertiţi şi au probleme cu sistemul respirator. Şi pentru a scăpa de aceste probleme oamenii realizează că trebuie să facă un sport sau să se ducă la qigong. Ei se gândesc că dacă îşi relaxează corpul au rezolvat problema. Dar pot să vină de nenumărate ori la sala de qigong, aparent fără nici-un efect, dacă nu realizează în cele din urmă că trebuie să-şi schimbe modul de a gândi, în primul rând conform celor scrise în rugăciunea Tatăl Nostru. Este legată de fraza: iartă-ne nouă greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri.

Sigur că veţi spune că amestec qigong-ul cu creştinismul. Qigong-ul este un sistem asiatic, apărut într-o cultură unde oamenii de mici copii sunt impregnaţi de ideile legate de energie, de cele cinci elemente, de yin şi yang. Nouă toate acestea ni se par destul de exotice. Şi simţim nevoia să le „traducem”. În sistemul nostru suntem impregnaţi de creştinism. Suntem duşi de copii la biserică, am participat la un botez, o nuntă sau o înmormântare în care se urmează un anumit ritual, conform crezului creştin. Asta o trăim pe viu, nu mai trebuie să ne explice nimeni ce e o spovedanie sau alte noţiuni creştine. Problema este că nu ştim sensul profund al unei spovedanii.

 

Te spovedeşti pentru a fi mai uşor, să nu te mai apese un gând rău. Dacă o faci din toată inimă, sincer şi onest, te simţi uşurat şi eliberat. Devii împăcat cu tine însuţi şi de aici decurge relaxarea.

Dacă în sufletul tău eşti relaxat, atunci şi trupul tău nu va mai suferi şi se va vindeca. Ca şi qigongul, creştinismul are o istorie milenară. Isus ne-a dat nu numai o învăţătură demnă de urmat, dar şi un exemplu viu. Imaginaţi-vă că atunci când suferea fizic pe cruce din cauza piroanelor înfipte şi psihic din cauza batjocurii mulţimii, în slăbiciunea aceasta a găsit tăria de a mai spune: iartă-i Tată că nu ştiu ce fac.

Mulţi caută un maestru care să-i ajute să treacă peste problemele lor, să-i elibereze de gândurile ce-i apasă, să-i vindece. Dar nu vor reuşi nici să-l vadă şi nici să se vindece dacă nu-şi schimbă atitudinea. Şi pe vremea lui Isus erau mulţi care veneau la el. Şi mulţi nu l-au văzut şi nu l-au recunoscut ca maestrul lor. Gândurile greşite îi împiedicau să vadă. Când îi vindeca pe oameni Isus îi întreba: „Crezi?” De ce să fi făcut aşa ceva el, care avea puteri divine şi ştia tot ce gândesc ceilalţi oameni. Ce nevoie era de această întrebare? Prin aceasta Isus le cerea voie, le cerea consimţământul să lase divinul să intre şi să-i cureţe de păcat. Divinul bate neostoit la uşa noastră, numai că noi nu-l lăsăm să intre.

Gândurile rele, greşite, decurg din judecarea proprie şi a celorlalţi. De aici apare lipsa de împăcare, crisparea. Suntem cu ochii în patru într-o lume de lupi. Ne putem schimba atitudinea şi împăcaţi să acceptăm că toţi suntem oile Domnului. De ce spunea Isus să vină la el copiii, că numai ei vor fi în împărăţia sa? Pentru că copiii nu judecă. Ei fac ceea ce fac fără să se gândească la repercursiuni. Dacă un copil vrea să se supere o face, dacă vrea să fie vesel, e vesel. Nu se uită mereu la cei din jur să vadă dacă e bine ce a făcut sau nu. Aici ajungem la noţiunea de natural. Copiii se comportă în mod natural. Ei sunt ei înşişi. Oricât de supărat a fost pe copilul de alături acum o clipă, peste o clipă a uitat, se poate juca în continuare cu el, l-a iertat automat fără să se gândească că face un lucru deosebit. E natural să ierţi pe altcineva. E împotriva naturii să ţii în tine gândurile rele. Să te comporţi bine pe dinafară că aşa cer regulile de conduită ale societăţii. Iar în interiorul tău să fiarbă cazanul cu smoală. Eliberează-te de această povară nenecesară. Întoarce-te la a fii copil şi spune-ţi: iartă-mă.  În inima ta i-ai iertat pe toţi.

Maica Georgiana: qigong, calea inimii şi a minţii

de Maica Georgiana

Am fost 30 de ani profesoară de română prin părţile astea, în zona Mărişelului. M-am călugărit în taină înainte de 1989 că nici prietenele mele mai apropiate nu au aflat decât după 1989. I-am avut ca profesori şi duhovnici pe preotul Cleopa de la Rohia, clarvăzător şi pe pustnicul Nicodim de la Muntele Rece. Cleopa, doar cu 4 clase, dar luminat de Cel de Sus, mă întrecea cu mult pe mine, profesoară cu două licenţe, atât la istorie şi geografie, cât şi la cele duovniceşti, ca să nu mai vorbim că ştia şapte limbi străine. Timp de şapte ani am fost la diferite mănăstiri după care am fost întrebată dacă vreau să ajut la azilul de orfani şi bătrâni din Cluj. Am acceptat deşi ştiam că cea mai grea viaţă e cea de pustnic sau în vâltoare, în lume; în schimb zidul mănăstirii te apără de grijile lumeşti.

La cursul din mai 2001 al maestrului Lin Kai Ting am venit din cauza unor probleme medicale. Auzisem de el şi de qigong numai de bine de la prietena mea Lia V., dar trebuia să cer aprobarea superiorului meu care mi-a spus: „Sunt sigur că în sinea ta deja ai hotărât ce să faci, aşa că te sfătuiesc: du-te şi vezi, dacă nu-ţi place după prima zi te poţi retrage şi am uitat toată povestea”. Am şi eu un har de la Dumnezeu: când sunt în cumpănă Îl întreb ce să fac, dacă e bine simt cum o căldură plăcută mă învăluie, dacă nu, simt o răceală îngheţată. La curs am simţit că mi-e bine şi am rămas.

În drum de la sala de meditaţie la cantină, măicuţa ne-a arătat câteva plante medicinale; pe unele le cunoşteam că erau genţiana, busuiocul, despre altele aflam: asta cu flori roz e bună pentru plămâni, asta galbenă e bună pentru inimă. Le ştiu de la un călugăr. În seria a doua din tabără întreaga sală de meditaţie era plină de arome îmbietoare ca un uriaş ierbar încărcat de plante medicinale puse la uscat. N-am întrebat, dar cred că la asta a contribuit şi măicuţa cu cunoştinţele ei.

Un coleg de la Baia Mare a întrebat-o dacă există la ortodocşi la fel ca şi în qigong practici pentru menţinerea sănătăţii trupului. Măicuţa ne-a spus că da: mătăniile mici şi mari. Dar mătăniile mici se fac corect nu aşa cum se vede de obicei la biserică când mirenii îngenunchează şi îşi lipesc fruntea de pământ, ci trebuie să îngenunchezi fără să te sprijini pe sol şi doar la ridicare te ridici din genunchi. Mătăniile mici se fac la mănăstire corect, dar cele mari sunt puţine persoane care sunt în stare să le facă corect şi într-adevăr le practică. Din păcate mătăniile mari sunt percepute ca o pedeapsă, deoarece de obicei se dau la mireni pentru păcate grave. Mătăniile mari sunt ca o cădere la orizontală a întregului corp după care se revine la verticală sprijinindu-te cât mai puţin pe părţile corpului, altele decât tălpile sau capul.

De asemenea există diferite rugăciuni care se aseamănă întrucâtva cu meditaţiile de la qigong. De exemplu, la Rugăciunea inimii (Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătoasa) se inspiră şi în timp ce suflul urcă în plămâni se ajunge în timpul rugăciunii la cuvântul Dumnezeu, după care la expiraţie diafragma coboară şi se opreşte la cuvântul de umilinţă: păcătoasa de mine. Rugăciunea inimii se rosteşte în trei trepte crescătoare: la început mecanic, cu buzele, apoi în minte şi în final coboară în inimă. Aceasta-i metoda, în ce priveşte esenţa…e ca şi la qigong, practică, şi vei vedea! Steinhardt spune în Jurnalul fericirii că tot timpul căutăm dovezi despre existenţa lui Dumnezeu în lume. El spune clar că isihia sau rugăciunea inimii este dovada şi în ea constă taina ortodoxiei!

În tabără maestrul a fost întrebat care carte o recomandă  cel mai mult celor de faţă. Ne-a spus că Biblia, s-a mai gândit puţin şi a adăugat Dao De Jing – Cartea Căii şi Virtuţii. Dar sunt tare puţini cei care o înţeleg cu adevărat. De fiecare dată când o citeşte descoperă şi înţelege ceva nou. Pentru noi toţi, Iisus este un model de perfecţiune, demn de urmat. El este Calea pentru că ştie Calea, a înţeles tot. Pentru a scăpa de suferinţă, de lăcomie, de teamă şi ignoranţă, trebuie să ştii să dăruieşti; dăruind primeşti, cu cât dăruieşti ţi se dă mai mult. Dar pentru asta trebuie să înveţi cum să dăruieşti bunăstarea, neteama şi înţelepciunea. La cele spuse măicuţa avea să spună că maestrul vorbeşte la cel mai înalt nivel religios.

După meditaţie m-am întâlnit cu măicuţa, era profund impresionată. Îmi spune: am vărsat lacrimi de fericire, ce ne spune maestrul este taina isihasmului. În copilărie mama îmi dădea colaci şi-mi spunea: du-te la spital şi vezi la cine n-a venit nimeni şi lasă-i încetişor pe noptieră, să se bucure şi ei. Bucură-te de bucuria altora. Dăruieşte aşa cum ai vrea să primeşti.

La meditaţia de seară am rămas cu gândul la calea inimii. Ce înţelegere mi-a dat? Din păcate tot timpul încercăm să folosim cuvintele şi simţirea se risipeşte printre ele. Tot căutăm un sens al vieţii, avem tot felul de dorinţe: să fim sănătoşi, înţelepţi, bogaţi, să trăim cât mai mult; cerem o mulţime de lucruri neesenţiale. Dar ce e cu adevărat important? Dacă ţi s-ar îndeplini o singură dorinţă ce ai cere? E extraordinar ce scrie în Biblie când Domnul îi apare în vis lui Solomon şi zice: cere ce vrei să-ţi dau! Solomon îi cere: dă-mi o inimă înţeleaptă şi pricepută care să deosebească binele de rău ca să pot povăţui acest popor. La care Domnul îi spune: Pentru că n-ai cerut viaţă lungă, n-ai cerut bogăţie, n-ai cerut sufletele duşmanilor tăi, iată eu voi face după cuvântul tău, iată eu îţi dau inimă înţeleaptă şi pricepută cum nici unul n-a fost ca tine înaintea ta şi cum nici nu se va mai ridica după tine. Ba îţi voi da şi ceea ce tu n-ai cerut: bogăţie şi slavă şi îţi voi înmulţi şi zilele tale! Paradoxal răspuns, nu-i aşa?! Ascultându-ne inima făptuim în lume. Avem o misiune şi o viziune care se revelează odată cu limpezirea inimii. În inimă putem descoperi străfulgerarea predeterminării noastre, a unicităţii noastre. Aceasta este calea inimii.