Unde eşti acum?

(de pe site-ul suntfericita.manager.ro)

de Irina de Hillerin

Unde ti-e atentia, acolo ti-e energia (Master Lin Kai Ting)

In mod normal, un om are cam 80.000 de ganduri pe zi care ii consuma atentia (si energia) neincetat.

Despre ce sunt aceste ganduri?

– despre trecut: ce s-a intamplat ieri, alaltaieri, in copilarie… (cam 25%),

– despre viitor: ce o sa fac, ce o să se intample daca, unde o să ajung… (cam 25%),

– despre sine: eu, nevoile mele, parerile mele, senzatiile mele, cat sunt de buna sau de necorespunzatoare in comparatie cu cutare (cam 25%),

– despre ceilalti: ce fac ei, cum sunt, cat sunt ei de buni sau de necorespunzatori in comparatie cu altii sau cu mine (cam 25%).

Fiecare dintre aceste tipuri de ganduri genereaza o anumita stare si anume:

Gandurile despre:                                     genereaza o stare de:

trecut                                                          regret, nostalgie, rusine, mandrie

viitor                                                            teama, speranta

sine, eu                                                       mandrie sau disperare

ceilalti                                                         admiratie, manie, indiferenta, autoinvinovatire

Ce a lipsit din toata aceasta poveste? Desi este singurul moment in care SUNTEM tot timpul, lipseste PREZENTUL.

Atunci cand reusim sa lasam la o parte tot zumzaitul care ne capteaza atentia si energia suntem DOAR in prezent.

In prezent, ce a fost nu exista (trecutul), ce va fi inca nu a venit (viitorul), iar „eu” si „ceilalti” sunt simple cuvinte. Atunci cand poti să renunti doar si pentru cateva fractiuni de secunda la toate gandurile care fie te intristeaza, fie iti dau speranta, fie te fac sa te simti mandra sau sa te victimizezi, atunci poti sa simti energia pe care o are simplul fapt de a fi PREZENT.

Observa-ti primele ganduri care iti vin in minte dimineata, la trezire, si cum te fac sa te simti: napastuita de sorta (gandurile sunt despre „eu”), o victima a celorlalti, a sistemului, a conjuncturii (gandurile sunt despre „ceialalti”), bucuroasa de o noua zi plina de necunoscut (esti deja cu gandul in viitor), nostalgica dupa o noapte de odihna (gandurile sunt in trecutul care tocmai s-a consumat). Incearca pentru cateva clipe sa lasi toate gandurile care vin sa treaca, de parcă ar fi niste nori pe cer, manati de vant.

Simte pur si simplu starea in care esti, iar aceasta atentie te va umple de energie – foloseste-o!

Dezvoltarea forţei gândului prin qigong

(de pe site-ul www.mirabilys-magazin.ro)

de Apostol Gabriela-Ioana

În practicile spirituale şi terapeutice se remarcă deseori folosirea forţei gîndului. Pentru o anumită categorie de oameni, puterea gîndului a reprezentat chiar un miraj. Dar ce este cu adevărat forţa gîndului? Oare toţi oamenii pot să o dobîndească? Ce rol are forţa gîndului în practicile spirituale sau în cele terapeutice?

De dimineaţa, de cînd ne dăm jos din pat şi pînă seara tîrziu, cînd oboseala ne răpune, o mulţime de gînduri s-au perindat “prin faţa ochilor noştri”. Uneori şuvoiul de gînduri este atît de puternic încît recurgem la mijloace exterioare pentru a ne linişti. În acest sens un efect foarte bun îl au muzica sau sportul. Dar problema nu este rezolvată; a doua zi este posibil ca situaţia să se repete, iar viaţa va înainta astfel o bună perioadă de timp.

Ce se întîmplă de fapt? În momentul în care noi gîndim, o parte din energia noastră se va duce în exteriorul corpului odată cu acel gînd. Dacă noi avem mai multe gînduri atunci o cantitate mai mare de energie se va disipa. Din această, cauză fiecare din gîndurile noastre va fi însoţit de o cantitate infimă de energie. Este evident că, în situaţia în care noi am putea să avem numai cîteva gînduri, sau chiar unul singur, pentru un anumit interval de timp, puterea acelui gînd va fi mult mai mare decît puterea pe care o avea în situaţia în care mintea noastră era plină de alte gînduri. De aceea, în Qigong există metoda “unui gînd ce poartă cele zece mii de gînduri”. Ea se referă tocmai la acest mecanism: se urmăreşte folosirea unei singure reprezentări mentale pînă în momentul în care toate celelalte gînduri au dispărut.

O persoană care va putea să-şi controleze gîndurile va avea mai multă putere de concentrare, va fi mai liniştită. Ea va putea, de asemenea, să aibă şi un comportament mai moral decît al celor din jurul său. De ce? Pentru că morala presupune ca gîndurile, faptele şi caracterul nostru să fie toate pozitive. Nu este suficient să facem din cînd în cînd o faptă bună. Trebuie să putem sesiza gîndurile negative care ne apar şi să nu le acceptăm. În acest fel nu vom avea decît gînduri bune, vom face numai fapte bune, vom avea un caracter plăcut oamenilor şi lui Dumnezeu. Energia care va însoţi gîndurile şi faptele noastre va fi una pozitivă.

Cum se obţine forţa gîndului?

Mecanismul ce stă la baza apariţiei şi dezvoltării forţei gîndului are două aspecte: unul ce ţine de necesitatea apariţiei unor transformări în interiorul corpului, la nivelul rinichilor, al coloanei vertebrale şi al creierului, şi altul ce are în vedere anumite tehnici ce permit tocmai creşterea forţei gîndului.

Pentru a înţelege mai bine acest mecanism voi da un exemplu foarte simplu: să presupunem că o persoană suferă de dureri de cap şi ea doreşte să se trateze singură folosind o anumită reprezentare mentală. Ea se poate gîndi că întregul cap este inundat de o lumină albă, puternică, ce va coborî de-a lungul trunchiului şi a picioarelor, ducînd cu ea durerea de cap şi cufundîndu-se în pămînt. În situaţia în care persoana respectivă nu a practicat anterior Qigong-ul forţei gîndurilor, cu greu se poate presupune că va avea vreun rezultat folosind reprezentarea mentală descrisă. Chiar dacă toată familia sa se va gîndi în acelaşi fel tot nu va interveni vreo schimbare. Oare nu folosesc ei gîndurile pentru a încerca să obţină un rezultat? Ba da! Dar lipseşte puterea ce însoţeşte gîndurile pentru ca rezultatul să apară!

Practicantul de Qigong este obişnuit să aducă periodic energie în interiorul corpului şi să o “cultive” în diferite zone, cum ar fi interiorul abdomenului inferior sau zona pieptului. În acest fel, el va creşte cantitatea de energie a corpului şi va combina energia adusă din exterior cu cea existentă deja în interiorul corpului. După ce energia a crescut suficient de mult, ea va fi supusă unui proces de rafinare, de transformare, fiind obţinută o energie diferită calitativ de cea existentă anterior în interiorul corpului. Ea va fi folosită pentru a induce unele transformări la nivelul rinichilor, al coloanei vertebrale şi al creierului. În acest fel energia poate urca de-a lungul coloanei vertebrale, hrănind zona creierului şi îmbunătăţind şi funcţionarea celulelor acestuia. Puterea ce va însoţi acum gîndurile este diferită de cea folosită anterior.

În continuare, practicantul poate exersa tehnicile care să-i permită dezvoltarea forţei gîndului. În acest sens el poate folosi tehnici imaginative specifice. Unele dintre ele necesită o stare de concentrare crescută; se spune că toată fiinţa trebuie să fie asemenea unui arc ce este întins la maxim. Altele presupun o stare de linişte avansată, pentru ca inconştientul să iasă la suprafaţă şi puterea acestuia să înceapă să acţioneze.

Toţi oamenii pot să-şi dezvolte puterea gîndului

Din acest punct de vedere nu există nimic ce i-ar putea împiedica pe cei doritori să exerseze pentru a obţine puterea gîndului. Ei trebuie însă să parcurgă procesul specificat mai sus şi să încerce necontenit să-şi modeleze caracterul, să pună accentul pe morală.

Forţa gîndului şi terapia

Odată ce a apărut o oarecare forţă a gîndului, ea poate fi folosită şi în domeniul terapeutic. O variantă foarte simplă este aceea în care terapeutul are reprezentarea mentală legată de obţinerea unui anumit efect: oprirea unor dureri, deschiderea unor meridiane, reglarea secreţiilor anumitor glande, reglarea tensiunii arteriale, micşorarea unor tumori, ş.a.m.d. În majoritatea cazurilor este însă necesară înţelegerea cauzei apariţiei afecţiunii. Apoi terapeutul va regla diferitele disfuncţii apărute în interiorul corpului, încercînd să vindece întregul, nu numai efectul cauzat de afecţiunea respectivă. De aceea, terapeutul trebuie să aibă cunoştinţe legate de teoria meridianelor, teoria celor cinci elemente, teoria Yin–Yang, teoria organelor interne, trebuie să cunoască anatomia şi fiziologia omului, să înţeleagă diferitele teorii utilizate în Qigong (cum ar fi: teoria semnalelor, cea legată de caracteristicile energiei şi ale forţei gîndurilor, teoria “contopirii Omului cu Cerul”, teoria simbolurilor, ş.a.m.d.).

Terapeutul trebuie să ştie în care dintre afecţiuni este eficientă emiterea de energie spre pacient, cînd este mai potrivită folosirea forţei gîndului sau emisia luminii, cînd se poate recurge la terapia prin semnale, ş.a.m.d. De asemenea, pacientul trebuie sfătuit să practice anumite exerciţii. La un moment dat este necesară alternarea tratamentului cu anumite pauze, în care cel bolnav execută unele tehnici pentru a stabiliza rezultatele obţinute în urma terapiei. Sunt situaţii în care terapia în grup dă rezultate mai bune decît cea individuală. Toate acestea trebuie cunoscute, altfel rezultatele vor fi mai slabe.

Forţa gîndului permite adunarea minţii într-un singur punct

Din punct de vedere al practicilor spirituale forţa gîndului este importantă pentru că ea contribuie la adunarea minţii într-un singur punct. Buddha a spus: “Atunci cînd atenţia se strînge într-un singur punct, nu există ceva pe care să nu-l poţi înfăptui!”

Pentru cei ce pot păstra pe durata practicii un singur gînd, după un anumit timp, va dispare şi acel gînd. Odată ajunşi aici se poate spune că am trecut dincolo de minte. Pur şi simplu existăm, fără ca acest lucru să treacă prin prisma mentalului. În acest moment, în construcţia verbală “Eu sunt” accentul se va pune pe “sunt”, şi nu pe “eu”. Sinele nostru se dezvăluie într-o manieră directă, nemijlocită de acţiunea minţii.

În concluzie, putem spune că forţa gîndului cultivată în practicile energetice tradiţionale chinezeşti nu este un scop în sine, ci o etapă a drumului spre cunoaşterea interioară.

Învaţă să citeşti chipurile

de Victor Ianculescu

Dintre toate componentele tipului uman, chipul reprezintă sumum-ul structurii individului. Nu este o descoperire a ştiinţelor moderne faptul că unui individ sau altuia, întreaga personalitate i se evidenţiază pe chip.

Încă în întreg Orientul Îndepărtat, cu milenii inaintea erei noastre, marii înţelepţi susţineau că inima unui om este ca un papirus în care un cunoscător poate citi trecutul, prezentul şi chiar viitorul. Grecii antici au mers mai departe cu subtilităţile chipului uman, substituindu-l unor animale pentru a-i caracteriza personalitatea. Cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor, William Shakespeare, prin gura unui personaj din piesa „MACBETH”. afirma că: „Nu e artă mai mare decât să poţi descoperi cum lucrează mintea omenească, după care se arată faţa”.

Sigur, fiecare dintre indivizi moşteneşte diverse structuri ale înaintaşilor, dar înaintând în viaţă, orice chip uman se impregnează peste caracterele ereditare, cu propriile expresii, gânduri şi stări. O întreagă lume de secrete individuale se regăsesc pe chipul oricărui om ajuns la maturitate, dacă ştii să citeşti această lume.

Cu mii de ani în urmă, în China, maeştri recunoscuţi deţineau arta perfectă de a decodifica atât personalitatea, cât şi întreaga istorie trecută, prezentă sau viitoare a individului. Prima carte despre chipul uman este cea scrisă de GUI GU ZI – „Analiza detailată a feţei”. Alţi cercetători importanţi in citirea chipului uman au fost XU FU, în timpul dinastiei Han – cu două secole inainte de Christos, şi GUO LIN HONG, primul studiind relaţia dintre structura chipului şi moralitate, cel de-al doilea preocupat de citirea viitorului pe chip – care se schimbă odată cu înaintarea in vârstă, de statutul moral şi comportamental reflectate pe figură.

Schimbarea chipului, afirmă toţi aceşti cercetători subtili, nu ţine de un destin îngheţat al indi-vidului, ci, pur şi simplu, faptele şi intenţiile bune vor conduce în viitor la un chip atrăgător, indiferent de structura moştenită, în timp ce egoismul, invidia, duşmănia, maliţiozitatea, apucăturile nesănătoase vor duce inevitabil la un chip neatrăgător, pe care cei care ştiu să citească vor găsi toate aceste atitudini negative. Pornind de la această hartă a structurii individuale, cercetătorul, care poate fi şi oricare dintre noi, cel care-şi dă silinţa să inveţe va putea desluşi viitorul persoanei studiate, chiar expresia chipului său. Acest principiu al fizionomiei nu deţine vreo latură de natură ezoterică, ci este un studiu amănunţit, după norme şi reguli pe care le vom prezenta în numerele viitoare ale revistei.

Râsul – un prieten devotat

de Doina Popa

Dacă muzica este combustibilul care alimentează sănătatea şi dragostea noastră de viaţă, râsul sănătos constituie flacăra pe care o dă arderea acestui combustibil miraculos. Un mare scriitor german, Goethe, spunea: „să nu laşi să treacă o zi fără să citeşti, fără să râzi sau să auzi ceva frumos”. Şi, într-adevăr, nu te poţi bucura pe deplin de viaţă, dacă nu vrei sau nu ştii să râzi, sau dacă n-ai simţul umorului şi dacă, mai ales, nu poţi gusta pretutindeni acest umor. Marele filosof al antichităţii, Aristotel, consideră râsul un exerciţiu fizic a cărui menire este de a întări plămânii şi de a favoriza sănătatea generală a organismului.

Dar râsul are şi o componentă psihică; unii specialişti îl consideră un mijloc de stimulare intelectuală. Experimentând cele spuse, vom observa că, după un râs sănătos, vom gândi mai bine şi vom vedea mai clar soluţia unei problerne, ba chiar o vom rezolva mai uşor. Râsul, condimentat cu simţul umorului, te ajută să depăşeşti mai uşor asperităţile întâlnite pe cărările vieţii. Putem face o delimitare între „a fi posac” şi „a fi vesel”. „A fi posac” e mult mai obositor decât „a râde”, iar expresia mohorâtă a feţei presupune contracţia a peste 30 de muşchi faciali, pe când râsul angajează, decontractându-i, numai şapte.

Un zâmbet, fie şi numai gândit, induce în musculatura facială un tonus plăcut, spun dprcialiştii în terapia corporală. Iar râsul sănătos, din toată inima, masează diafragma, cel mai important muşchi respirator. Cu cât râsul porneşte mai de jos, din abdomenul inferior, e cu atât mai bine. Când râdeţi „cu lacrimi” şi vă ţineţi cu mâinile de burtă, aţi făcut cea mai bună gimnastică pentru sănătatea dumneavoastră.

Ideea acestor rânduri mi-a încolţit în minte gândindu-mă la un îndemn adresat practicanţilor de gigong, din cadrul şcolii QilinGong, care sună în felul următor: „Nu te îngrijora, fii fericit!”.

Optimizarea psihologică (III)

de Victor Nour

Iată şi o situaţie la care puţini dintre semenii noştri care merg pe stadioane se gîndesc: ziarele publică pe pagini întregi amănunte fiapante, senzaţionale despre un meci de fotbal între două dintre cele mai bine cotate echipe. Evenimentul se va petrece a doua zi. Suporterii celor două echipc, supraîncărcaţi emoţional, ocupă locurile din tribune, în ziua meciului fiecare tabără de suporteri devenind, prin reflex, duşman de moarte al celeilalte. Începe meciul în care orgoliul şi dorinţa de câştig încarcă tensiunea în tribune până aproape de explozie. Tensiunea emoţională de pe teren este „arsă” în exerciţiul fizic al jucătorilor. Organismul lor consumă glicogenul care este scos din depozitele ficatului şi aruncat prin circulaţia sangvină în muşchi.

Ce se întâmplă însă cu pătimaşii din tribune care se perpelesc în patimi devastatoare, care urlă, ameninţă pe cei din tabăra opusă, blestemă, injură, se chinuiesc mai ceva ca în flăcările iadului? Emoţiile puternice declanşază în timpul lor un transfer de zahăr în sange, provenit din ficat. Ei nu exercită o activitate fizică, aşa cum fac cei 22 de jucători de pe teren; pur şi simplu, aceşti spectatori sunt expuşi unui risc grav nu numai de natură cardiacă, dar dacă ar fi supuşi unor analize datorită hiperglicemiei li s-ar pune diagnosticul de diabet până aproape de comă!

De ce am prezentat această situaţie? Pentru a demonstra puterea copleşitoare a cuvintelor şi emoţiilor, negative sau pozitive asupra stării noastre de sănătate. Cercetătorii spun că în anumite situaţii, cuvintele rostite de noi sau receptate  de la ceilalţi ne pot schimba în rău activitatea psihologică, producând modificări majore în tot organismul. Efectul în bine sau în rău al acestor influenţe este dat de sensul şi trăirea care însoţesc în acele momente cuvintele. Cunoscându-se valoarea excepţională a cuvântului, încă din vremuri imemoriale, energia degajată de acesta era folosită în scopuri terapeutice.

Unul dintre cei mai mari medici ai antichităţii, Avicena din Buhara (astăzi Republica Tadjekistan) obişnuia să spună că cel care vrea să se dedice vindecării maladiilor umane are trei mijloace la dispoziţie: cuvântul, ierburile şi cuţitul, iar dintre toate, cuvântul este cel mai puternic, înainte de a se ajunge la cuţit!

Iată şi câteva cazuri ciudate, care au putut fi vindecate prin sugestia provocată de un medic în cadrul unui program de hipnoză: un ţăran din judeţul Vaslui, care îşi pierduse casa ca urmare a unui incendiu provocat de fulger, a amuţit. Timp de 8 ani n-a putut rosti nici un cuvânt, deşi apelase la nurneroşi medici, pană l-a descoperit pe cel care avea să-1 vindece.

O bătrână din Braşov, a suferit un şoc atunci când pe o stradă a oraşului, într-o seară, a fost atacată de o haită de câini. Din acea zi femeia a început să latre aşa cum făceau animalele atunci când au atacat-o.

Un copil din Arad a orbit asistând la un accident rutier în care şi-a pierdut părinţii.

Toate aceste cazuri au fost vindecate prin sugestia declanşată de cuvintele medicului psihiatru. Imbolnăvirile pot fi organice sau funcţionale; în primul caz, zona afectată prezintă la o examinare clinică diverse leziuni, în timp ce a doua situaţie e doar o tulburare a funcţiei organelor. Ei bine, cuvintele şi emoţiile puternice negative încep prin a produce tulburări funeţionale puternice, care evoluează prin repetare în tulburări organice. Pesimiştii care văd doar „jumătatea goală a sticlei”, prin neliniştea, tristeţea şi suferinţa lor permanentă, îşi intreţin o tensiune continuă în sistemul nervos, contaminându-i prin explozii nervoase şi pe cei din jur. In timp ce optimiştii, cei care îşi cultivă buna dispoziţie, trăirile şi emoţiile pozitive, sunt mai profunzi, mai eficienţi şi au o stare psiho-fizică superioară celor care alunecă în pesimism. Aforismul lui Goethe, cu care vom încheia acest episod al optimizării psihologice, rămâne actual: „Merită să trăiască şi să se bucure de viaţă numai acela care în fiecare clipă ştie să lupte pentru ea”.

Cultivarea virtuţii este benefică pentru sănătate

prelucrare Lucietta Gavril

Unul dintre principiile promovate de Qigong este acela că un comportament virtuos nu aduce beneficii numai celor din jur, dar şi nouă înşine, modificându-ne starea fizică şi psihică, nivelul de înţelegere şi nivelui de energie. Este un principiu vechi, care în mod sigur merită să fie reactualizat. Devine foarte clar faptul că un comportament virtuos este de o importanţă vitală pentru sănătatea noastră şi că într-adevăr, lipsa virtuţii, departe de a fi un element neutru, dăunează sănătăţii. Cred că este important de amintit că mari profesori şi medici aparţinând mai multor culturi au ştiut şi au promovat acest principiu de mii de ani. Şi totuşi, uneori el este uitat. De pildă, pentru medicina vestică modernă, convingerile şi credinţa în propriile metode au determinat ca orice discuţie pe tema virtute – sănătate să fie ocolită, dacă nu chiar eliminată.. Această situaţie este evident atât în detrimentul nostru personal, cât şi al societăţii în care trăim. Toate acestea se pot schimba acum printr-o redescoperire şi validare a conceptelor străvechi. A venit momentul ca învăţăturile străvechi şi ştiinţa modernă să se unească şi să aducă o nouă înţelegere asupra noastră şi a lumii. Cercetările în domeniul Qigong-ului atestă aceste adevăruri.

Dragoste, compasiune, iertare

Prin definiţie, cuvântul „virtute” reprezintă acte sau intenţii care caută să îmbunăţătească şi să ajute mediul (lumea) din afara noastră. Mai simplu spus, „a oferi” în opoziţie cu „a primi”. Studii în care s-au măsurat parametrii interni specifici, cum ar fi nivelul hormonilor sau funcţionarea unor sisteme in condiţiu specifice date, studii care analizează profilul stării de sănătate şi de boală pentru grupuri mari de oameni, efectuate în perioade lungi de timp, precum şi alte tipuri de studii efectuate în intreaga lume au adus dovezi care susţin acest principiu al strânsei legături ce există între virtute şi sănătate. Cercetările au fost efectuate de oameni de ştiinţă respectaţi, lucrând în instituţii prestigioase. Nu s-a pornit de la dorinţa de a aduce cu orice preţ dovezi în sprijinul acestei teorii. Din contră, unii dintre aceşti eminenţi oameni de ştiinţă şi-au mărturisit de la început neîncrederea şi prejudecăţile pe care le aveau referitor la legătura dintre concepte cum ar fi dragostea şi compasiunea şi efectele psihologice pe care acestea le pot produce. Chiar şi acum, în urma nenumăratelor rezultate care evidenţiază această legătură, aceste idei nu sunt uşor aceeptate şi întâmpină ideutăţi în a fi integrate în practicile curente pentru menţinerea sănătăţii.

Unul dintre studii a fost efectuat de dr. David C. McClelland, de la Universitatea Harvard şi a fost denumit în mod sugestiv „Efectul Maica Tereza”. În acest studiu, participanţilor le-a fost prezentat un scurt documentar despre activitatea Maicii Tereza în favoarea copiilor orfani din India, o adevărată demonstraţie de compasiune şi iubire. S-a constatat că în urma vizionării filmului, participanţilor la acest studiu le-a crescut nivelul imunoglobulinei. Imaginaţi-vă că acest lucru s-a întâmplat doar privind pe cineva angajat în acţiuni caritabile. De asemenea, este interesant de semnalat faptul că acest fenomen s-a produs indiferent de reacţia raţională sau intelectuală la documentarul prezentat. Unii au fost foarte „mişcaţi” de imagini, alţii au fost revoltaţi de sărăcia prezentată, iar altora nu le-a plăcut tenta religioasă a mesajului. Şi totuşi, toţi au fost afectaţi din punct de vedere fiziologic.

Dr. McClelland a studiat de asemenea şi persoane care s-au declarat a fi „îndrăgostite”. Analizele sângelui au evidenţiat şi în aceste cazuri o creştere a activităţii sistemului imunitar. Deci, zicala „Dacă nu vrei să răceşti, îndrăgosteşte-te” nu este departe de adevăr.

„Iartă ce nu poate fi iertat şi înţelege ce nu poate fi înţeles” — Dr. Yan Xin

Dintre toate subiectele legate de virtute şi sănătate, iertarea pare a atrage cel mai mult atenţia specialiştilor. Studii, fundaţii şi mass-media acordă o mare atenţie acestui concept. Mulţi medici cercetători aparţinând unor instituţii de prestigiu au examinat efectul iertării asupra sănătăţii, toţi ajungând la concluzii similare. Alţii au studiat efectele psihologice ale ostilităţii şi mâniei.

Dr. Dean Ornish subliniază în cartea sa „Dragoste şi Supravieţuire” că „în 45 de cazuri studiate, ostilitatea s-a dovedit a fi unul dintre factorii de bază în apariţia bolilor de inimă”. Aceste studii au pus în evidenţă multitudinea şi diversitatea efectelor negative (nocive) ale ostilităţii şi mâniei asupra organismului uman; iată numai câteva dintre acestea:

-creşterea tensiunii arteriale;

-eliberarea hormonilor de stres;

-creşterea colesterolului şi a glicemiei;

-creşterea pulsului şi tahicardie;

-îngustarea aderelor coronariene;

-creşterea tensiunii musculare;

-reducerea funcţiilor sistemului irnunitar;

-respiraţie neregulată;

-creşterea predispoziţiei pentru dureri de cap şi în general pentru dureri cronice;

-slăbirea sistemului circulator.

Toate acestea sunt simptome uşor de măsurat. Imaginaţi-vă efectele psihologice care pot apare! Cercetătorii de la Universitatea Wisconson au observat o creştere a simptomelor negative şi a bolilor în cazu1 persoanelor care nu iartă. Există un consens general asupra faptului că iertarea influenţează procesul de vindecare. Astfel, Dr. Guy Pettit spune că „actul iertării este cheia restabilirii şi menţinerii sănătaţii”.

Bunătatea

Numeroase studii au demonstrat actul de a face ceva pentru cei din jur are un efect psihologic pozitiv asupra unei persoane. Un experiment în acest sens, efectuat pe 700 de persoane adulte, a descoperit că „efectele îmbătrânirii sunt legate mai mult de contribuţia unei persoane la viaţa unei comunităţi decât de ceea ce primeşte persoana respectivă de la comunitate”. După studierea, pe parcusul a 30 de ani, a 427 de femei căsătorite, cercetătorii de la Universitatea Cornell au concluzionat că, indiferent de situaţia copii, educaţie sau clasă socială, femeile care au făcut o muncă în folosul celor din jur, fie şi numai pentru o săptămână, au o medie de viaţă mai mare.

Dr. Larry Scherwitz a studiat bolile de inimă în cazul a 600 de bărbaţi şi a prescris următoarea „reţetă” pentru prevenirea şi vindecarea acestor boli: „Fiţi mai darnici şi ascultaţi cu mai multă atenţie ce au ceilalţi de spus. Acordaţi mai mult timp şi energie celorlalţi, fiţi mai concilianţi; urmăriţi şi alte obiective când faceţi anumite lucruri, nu numai interesul personal”.

ln studiul preliminar al terapiei prin atingere, dr. Janet Quinn a observat creşterea funcţiilor sistemului imunitar atât la pacienţi, cât şi la terapeuţi, iar efectele benefice au existat şi pentru unii şi pentru ceilalţi.

Declaraţia făcută de dr. Larry Dossey pare potrivită în acest sens: „Tratarea altei persoane reprezintă într-un fel o autotratare, deoarece distincţia dintre «eu» şi «altul» nu este fundamentală. Probabil de aceea este benefic să iubeşti de aceea, când te rogi pentru altul, îţi faci ţie însăţi un bine”. Lăsand la o parte interesul strict medical în diferitele aspecte a ceea ce noi numim virtute, interesul general acordat acestui concept este în continuă creştere.

„Trăieşte în armonie şi înţelegere”

Se pot evalua beneficiile sau efectele negative asupra stării de sănătate, produse şi de relaţia fiecăruia dintre noi cu comunitatea în mijlocul căreia trăim. Dacă virtutea este o cale de a ne conecta cu ceilalţi, atât în familie, cât şi în comunitate, atunci această conectare se face într-un mediu în care fiecare acordă o atenţie sporită celuilalt. Acest tip de conectare s-a dovedit a avea profunde efecte benefice asupra sănătăţii, după cum singurătatea şi izolarea duc la deteriorarea stării de sănătate. „Singurătatea şi izolarea predispun la imbolnăviri şi suferinţă. Orice lucru care promovează dragostea, comuniunea cu ceilalţi este benefic pentru sănătate.„

Unul dintre studiile care s-au oprit asupra acestui aspect este cel cunoscut sub denumirea de „Studiul Roseta”. 0 comunitate de americani a fost studiată vreme de 50 de ani. Între anii 1940 şi 1950, rata infarctelor la membrii comunităţii a fost cu mult mai mică decât a comunităţilor vecine, care au avut aceleaşi condiţii şi nivel de viaţă. În comunitatea studiată, structurile sociale erau puternice, ajutorul, compasiunea, înţelegerea faţă de ceilalti erau liber exprimate, valorile tradiţionale fiind predominante. Aceste caracteristici s-au dovedit a fi un factor primordial în diferenţierea stării de sănătate dintre comunităţi. Insă prin anii 60, stilul de viaţă s-a modificat, comunitatea a devenit mai „americanizată” şi, bineînţeles, gradul de sănătate al membrilor săi s-a diminuat.

Un alt studiu efectuat pe 8 comunităţi de persoane din SUA şi Europa, numărând 40.000 de bărbaţi şi femei; pe o perioadă cuprinsă intre 5 şi 12 ani, a condus la următoarele concluzii: riscul unei morţi premature pentru cei care au fost izolaţi din punct de vedere social a fost de 2 până la 5 ori mai mare decât la cei care au avut o puternică legătură cu comunitatea.

Cineva ar putea interveni cu argumentul că, de fapt, tot ce este relatat acum este de natură spirituală şi religioasă şi că sănătatea şi menţinerea ei sunt lucruri de natură ştiinţifică, iar cele două sunt total separate. S-ar putea considera de asemenea, că trupul şi mintea sunt două lucruri separate atât din punct de vedere funcţional, cât şi din punct de vedere mecanic. Dar pentru experţii care au ajuns la un anumit nivel de cunoaştere, atât medicină, cât şi în ştiinţă, acest argument nu mai este deloc valabil.

După studierea mai bine de 20 ani a întregului „minie-trup”, nu mai exista nici un dubiu asupra faptului că emotiile şi gândurile modifică fundamental particularitătile chimice ale fiecărei ceclule din corpul uman. „Emotiile ne afectează până la nivelul celular şi de asemenea, operează asupra fiecărui sistem din organism” — dr. Candance B. Pert, Harvard University.

Cele prezentate mai sus s-au dorit a fi o temă de gandire şi în acelaşi timp exprimarea speranţei că şi medicina se îndreaptă încet către învăţăturile străvechi şi înţelepciunea milenară. Avem un potenţial nebănuit pentru a ne influenţa sănătatea proprie, dar şi pe a altora. Oamenii de ştiinţă estimează că se produc in jur de 6 trilioane de reactii pe secundă în fiecare celulă a corpului nostru. Aceasta inseamnă că există 6 trilioane de ocazii pe secundă ca în fiecare celulă să se producă o schimbare şi dacă ştim cum să acţionăm, aceste ocazii se pot dovedi optime pentru binele nostru şi al celor din jur. În fiecare zi a vieţii noastre să ne comportăm virtuos într-un fel sau altul. Cu toţii am trăit experienţa unui lucru care ne-a făcut să ne simţim bine. Deşi poate nu există o explicatie ştiinţifică a acestui fapt, ar trebui să acceptăm că orice am făcut pentru a ne simţi bine a creat o puternică şi profundă reacţie care s-a emis atât în interiorul, cât şi în exteriorul nostru, şi care ne-a afectat organismul.

Aş încheia citând una dintre cele mai luminate minti ale secolului nostru, Albert Einstein:

„O persoană este o mică parte, limitată în timp şi în spaţiu, din ceea ce noi numim Univers. Ea se percepe pe sine, gândurile şi sentimentele sale, ca fiind separate de rest, un fel de iluzie optică a conştienţei sale. Această iluzie reprezintă o închisoare care ne limitează doar la dorinţele noastre şi la manifestarea afecţiunii numai pentru cei aflaţi în imediata noastră apropiere. Ţelul nostru ar trebui să fie eliberarea din această închisoare, prin extinderea iubirii către toate fiinţeie vii şi către natură.”

Cunoaşte-te şi iartă!

de Elisabeta Dobrotescu

Fericirea depinde de armonia dintre minte si inimă şi de lumina care se află în ele, de deschiderea si prietenia pe care o arătăm tuturor lucrurilor, oamenilor şi timpurilor. Cum se pot realiza toate acestea? Cu mulţi ani in urmă, cercetători in domeniul psihologiei au studiat influenta pe care o are tratamentul primit în şcoală din partea unor persoane percepute ca importante şi putemice, asupra imaginii pe care o avem despre noi-înşine. La începutul anului şcolar, cercetătorii au selectionat un grup de şase elevi pe care i-au divizat în două subgrupe. Scindarea in cele două subgrupe s-a efectuat astfel încât acestea să fie practic identice din punctul de vedere al inteligentei, îndemânării, maturitătii, statutului social şi educational etc.

Membrilor unuia dintre subgrupe li s-a spus că sunt păsări albastre, copii exceptionali, cu capacităti deosebite. Li s-a spus că activitatea lor va incerca să le stimuleze aceste capacităti. Membrilor celeilalte subgrupe, care erau „păsări galbene”, li s-a spus că vor trebui să muncească din greu pentru a-şi mentine nivelul, că urmau să întâmpine multe greutăti pe parcurs, dar că profesorii vor face eforturi mari pentru a-i ajuta pe fiecare dintre ei. Mesajul către „păsările galbene” era: „Posedati o inteligentă acceptabilă, realizările voastre în viată vor fi, în cel mai bun caz, medii”. Toti elevii, indiferent de subgrupa căreia ii apartineau, au primit exact aceeaşi învătătură, conform aceleiasi programe, şi li s-au administrat ulterior aceleasi teste.

Împărtirea artificială a grupului a durat numai patru luni, dar consecintele au fost profunde şi au durat ani de zile. Păsările galbene au prezentat un sentiment de inferioritate şi au prezentat frustrări serioase şi auto-învinovăţiri asociate cu dificultătile întâlnite în viată. Evaluarea acestor copii de către cercetători, la zece ani distantă, a arătat că „păsările galbene” au avut constant note mai mici, aveau mai putine succese in sport şi muzică, erau mai predispuşi către încălcarea legii şi păreau semnificativ mai putin inteligenti la testările capacitătilor decat „păsările albastre”.

Aceşti copii, similari in toate directiile, au dat rezultate mult diferite in viată, rezultate exclusiv dintr-o etichetare. Concluzia: ambele subgrupe de copii au trăit conform etichetelor care li s-au aplicat cu ani in unnă. Deci ceea ce gândeşti despre tine şi eticheta pe care o accepti sunt influente incredibil de puternice in viată. Din nefericire, nu suntem întotdeauna responsabili de etichetările pe care le adoptăm în copilărie. Este sarcina noastră să descoperim cine suntem, să examinăm aceste etichete şi să aflăm dacă ele se potrivesc cu noi-înşine, să ne stabilim propriile noastre etichete şi concepte. Adică trebuie să ne cunoaştem pe noi-înşine.

Qigong-ul este o metodă de autocunoaştere, deoarece deschiderea meridianelor energetice conduce la o activitate mai bună a creierului şi dezvoltarea capacităţilor latente. Liniştirea minţii ne ajută să eliminăm treptat diferite imagini false despre noi înşine şi să aflăm cine suntem cu adevărat.

Qigong-ul traditional contine multe tehnici de mentinere a sănătătii care se referă la minte şi la corp. Medicina traditională  mentionează importanta utilizării acestor tehnici pentru sănătatea totală, iar ştiinta rnodernă prezintă din ce in ce mai multe dovezi ale beneficiilor acestor tehnici asupra sănătaţii. Iertarea poate fi o tehnică de prevenire a bolilor. Când cineva practică iertarea, se eliberează de simptomele de stres produse de gândurile rele, care nu iartă.

Un studiu efectuat la Universitatea din Tennessee a cuprins 107 studenti care au fost interogati asupra unei perioade în care cineva i-a rănit profund sau i-a trădat, iar apoi li s-au măsurat câtiva parametri fiziologici precum  şi „gradul de iertare”. Măsurătorile fiziologice au inclus tensiunea arterială, ritmul cardiac, tensionarea muşchilor fruntii, nivelul de transpiratie. 20 de subiecti care au fost caracterizati ca fiind cei mai neiertători, au prezentat tensiunea arterială cea mai ridicată. Un efect similar a fost determinat referitor la tensiunea muşchilor fruntii. Gradul de iertare a început să scadă în decursul administrării testului la majoritatea subieetilor, dar a rămas crescut pentru „neiertători”.

Rezultate similare s-au determinat şi printr-un alt studiu efectuat pe 70 de elevi care au fost rugati să se imagineze pe rând ca făcând rău altora, ca simpatizând cu un agresor şi hrănindu-l. Cercetătorii au măsurat tensiunea muşchilor faciali, transpiratia, ritmul cardiac şi tensiunea arterială — ceea ce a indicat cât erau de agitati subiectii testati. In cazul în care se imaginau ca neiertători, subiectii transpirau mai mult, aveau ritmul cardiac crescut, tensiune arterială mărită şi expresii faciale care indicau mai multă deprimare. De fiecare dată când subiectilor li se spunea să nu-si mai imagineze că sunt neiertători, reactiile lor rămâneau negative dacă işi imaginaseră o stare negativă, spre deosebire de situatiile in care se imaginau ca fiind iertători. În plus, participantii au calificat situatiile în care îşi imaginau că sunt neiertători, ca fiind mai deprimante.

În aceste studii, răspunsurile fiziologice in situatiile ne-iertătoare sunt similare cu răspunsul fiziologic la stres, de tip „luptă-sau-fugi” — care a fost demonstrat ca producând maladii psihosomatice in cazul in care este prelungit.  Din punctul de vedere al sănătăţii, iertarea este deci un sentiment generator de sănătate.

Din punctul de vedere al practicii qigong, a putea să iertăm şi a putea să ne eliberăm de tensiuni va ajuta de asemenea la o mai uşoară atingere a relaxării, a liniştii şi naturaleţei — care la rândul lor vor face ca practica de qigong să fie mai eficientă. Iar aceata conduce la o vindecare mai rapidă sau la păstrarea stării de sănătate.

Gândurile: prieten sau duşman

de Ion Molnar

Conceptul din spatele acestei zicale este o parte fundamentală a teoriei Yan Xin Qigong şi este esential de îndeplinit. Când ne aflăm în prezenţa altor persoane trebuie să acordăm multă atentie vorbelor noastre. Ar trebui să încercăm să nu bârfim şi nici să spunem vorber neplăcute. Un vechi proverb chinez spune că „Gura este principala sursă a necazurilor”. „Dacă suntem atenţi la ceea ce urmează să spunem, ne vom scuti pe noi înşine de multe necazuri.”

Bârfa reprezintă un obstacol în calea rafinării capacitătilor psihice si mentale ale unei persoane. Dr. Yan Xin pune un accent deosebit pe formarea relaţiilor cordiale, de prietenie cu ceilalti. Când „aruncăm” cu vorbe, nu facem altceva decat să distrugem încrederea dintre noi. Situatia se înrăutăteşte în cazul în care spunem ceva critic la adresa celorlalti, mai ales dacă relatia nu a pornit satisfăcător încă de la început.

În general, nu putem accepta opinii care diferă de ale noastre. În permanentă îi provocăm pe ceilalti şi suntem sceptici la orice lucru pe care îl spun. Devenim suspiciosi la ceea ce ar putea să spună sau spun în absenta noastră şi ne este greu să fim deschişi la alte opinii. Dacă fiecare dintre noi ar uita de mândrie, gelozie, încăpăţânare, supărare sau alte emoţii negative, am putea să ne deschidem inimile pentru a comunica cu ceilalţi. Ar trebui să ne încurajăm si să ne ajutăm reciproc. Ar trebui să învătăm să conlucrăm cu ceilalţi, să fim modeşti şi niciodată să nu pricinuim un rău altcuiva. Dacă prin vorbele şi faptele noastre ne dovedim respectul fată de ceilalţi, bârfele vor înceta.

Atunci când suntem singuri, trebuie să acordăm multă atentie gândurilor noastre. Trebuie să ne controlăm mintea şi să eliminăm dorintele impure. Acesti factori împiedică practicarea qigong-ului. Ar trebui să ne păstrăm gandurile curate si simple. Dacă atingem un astfel de nivel, mintea noastră va ajunge la o stare de pace interioară.

Qigong-ul conduce la schimbarea mintii si a corpului fizic. Pentru a ne modifica modul de a gandi, este necesar un control riguros al gandurilor. Datorită instabilitătii gandurilor noastre, este dificil să ânem concentrati pe un singur gând. Ele pot fi asemuite cu valurile la tărmul mării, cel din urmă îl acoperă pe cel dinaintea sa. Dacă ne liniştim gandurile şi ne modificăm mintea si corpul, temerile, incertitudinile si nelinistea vor dispărea şi înţelepciunea, cunoaşterea nu vor întârzia să apară.

Lipsa de inţelepciune provine din faptul că noi căutăm cunoasterea în afara noastră, si nu înlăuntrul nostru. De ce fenomenul de îmbătrânire este mai vizibil pe zi ce trece? Deoarece trupul si mintea noastră sunt într-o permanentă şi obositoare căutare de răspunsuri din exterior. Este ca şi cand cineva conduce un automobil fără a avea o destinaţie precisă şi sfârşeşte prin a consuma tot combustibilul şi a obosi motorul. Tot aşa i se intamplă si trupului nostru. Dacă vom persevera în căutări fără sens, vom sfarşi prin a epuiza „combustibilul”, şi anume adevărata putere spirituală. Indiferent de cât şi cum vom încerca să o completăm, ea se va termina. Este la fel ca si cu alimentele nutritive pe care le asimilăm pentru a ne hrăni. Dacă nu vom învăta să ne pretuim spiritul şi vom căuta în altă parte, atunci nu contează câte alimente nutritive acumulăm, energia consumată nu va putea fi înlocuită. „Cu o minte trează, nu există nimic ce nu ai putea să faci.” Este nevoie doar de concentrare pe un singur gand, astfel incat energia să fie aplicată eficient.

Dacă cineva poate sta liniştit chiar şi doar pentru o secundă, valoarea aceluia este mai mare decat „Pagoda celor şapte comori” de un număr de ori egal cu numărul particulelor de nisip din Gange.

Când cineva meditează chiar şi pentru un moment, acela este capabil să alunge toate gandurile supărătoare si să atingă o stare de liniste. În această stare devine insensibil (inconştient) la corpul său şi la lumea exterioară. Toată oboseala şi toate gandurile inutile dispar, lăsând întelepciunea interioară să apară. Valoarea şi virtutea nu au formă materială. Deci, prin comparatie, meditatia Qigong valorează mai mult decat „Pagoda celor 7 comori”.

Mai mult, se spune: „Cand directia este bine stabilită, lumina pătrunde”. Când mintea noastră este calmă, lumina întelepciunii se manifestă. Este ca reflexia lunii intr-o apă liniştită. Dacă apa este tulbure, nu există nici o reflexie. Cu cât apa este mai calmă, cu atât reflexia apare mai uşor. A ne exersa mintea înseamnă întoarcerea către origini şi explorarea înţelepciunii interioare. Când cineva păşeşte pe tărâmul întelepciunii interioare, nu mai există nici un lucru pe care să nu-l cunoască.

Petreceţi cât mai mult timp pentru a descoperi adevărata întelepciune interioară!

Frământarea lăuntrică şi plictiseala

de Blaise Pascal

Nimic nu este mai în măsură să ne facă a cunoaşte mizeria oamenilor decât examinarea continuei agitaţii în care-şi petrec ei viaţa.

Sufletul este aruncat în corp pentru o sălăşluire de mică durată. El ştie că aici nu este decât un loc de trecere spre o călătorie veşnică şi că spre a se pregăti pentru această călătorie, n-are decât picul de timp cât durează viaţa. Nevoile fireşti îi răpesc o mare parte din acest timp. Aşa că el nu dispune decât de puţinul foarte puţin care îi rămâne. Dar şi acest puţin ce-i rămâne îl încurcă atât de mult şi-l deranjează în atâtea feluri, încât nu se gândeşte decât cum să facă spre a se scăpa de el. Îi este nespus de greu să fie obligat a trăi cu sine şi a se gândi la sine. Aşa că toată grija sa este de a se uita pe sine însuşi şi de a lăsa să se scurgă acest timp aşa de scurt şi de preţios fără reflecţie, ocupându-se de lucruri care-l împiedică de a se gândi la el.

În preocupările noastre zgomotoase şi în toate aşa numitele desfătări sau treceri de timp, unicul nostru scop este de a face să ne treacă vremea fără a simţi, sau mai bine zis fără a ne simţi pe noi înşine şi a evita, prin trecerea vremii şi cu ea a vieţii, amărăciunea şi dezgustul din noi, care ar însoţi neapărat atenţia ce am îndrepta asupra noastră. Sufletul nu găseşte în el nimic care să-l mulţumească; şi nu vede nimic care să nu-l amărască atunci când se gândeşte la sine, fapt ce-l constrânge a se răspândi în afară şi a căuta ca, prin lucrurile exterioare, să uite amintirea adevăratei sale stări. Bucuria sa constă în această uitare; obligă-l să se privească, să stea cu sine şi-l vei face nefericit.

Încă din copilărie îi împovărăm pe oameni cu studiul limbilor, al ştiinţelor, al calculelor, al artelor, îi încărcăm cu afaceri. Le dăm să înţeleagă că n-ar putea fi fericiţi dacă nu fac în aşa fel încât, prin iscusinţa şi prin grija lor, averea şi prestigiul lor să fie în bună stare şi că lipsa unuia singur din aceste lucruri i-ar face nenorociţi. Le punem pe umeri sarcini şi afaceri care-i hărţuiesc din zori şi până-n noapte. Iată, veţi spune dvs., un mod straniu de a-i face fericiţi! Şi atunci ce-am putea întreprinde ca să-i facem nefericiţi? N-ar trebui decât să le luăm toate aceste griji. În felul acesta ei s-ar vedea mai bine şi ar cugeta asupra lor înşile, fapt pe care nu-l pot suporta. Şi, după ce au fost împovăraţi de atâtea afaceri, dacă au câtva timp de răgaz, ei se silesc să-l piardă cu vreo distracţie care îi ocupă în întregime şi-i răpeşte lor înşile.

Când am avut prilejul să examinez diferitele frământări ale oamenilor am ajuns la concluzia că toată nenorocirea lor vine de la aceea că nu se ştiu ţine în tihna unei camere pentru a reflecta. Dar asta provine dintr-o cauză bine determinată, din nenorocirea firească a naturii noastre slabe, muritoare, aceea că nu ne vedem decât pe noi înşine. Omul care nu se iubeşte decât pe sine nu urăşte nimic mai mult decât faptul de a fi singur cu sine însuşi. El nu caută nimic decât pentru sine şi nu fuge de nimic ca de sine pentru că atunci când se priveşte, el nu se găseşte aşa cum ar dori şi pentru că află în sine o îngrămădire de mizerii inevitabile şi un vid de bunuri reale şi trainice pe care este incapabil de a-l umple. Numai aşa se explică faptul că oamenilor le place aşa de mult zgomotul şi tumultul din lume şi că există aşa de puţine persoane capabile de a suporta singurătatea.

Care credeţi că este ţinta oamenilor ce joacă mingea cu atâta inteligenţă şi cu atâta frământare fizică? Aceea de a se lăuda faţă de prietenii lor că au jucat mai bine decât alţii. Unii transpiră în birourile lor, spre a arăta savanţilor că au dezlegat o chestiune de algebră care până atunci nu putea fi rezolvată. Alţii se expun celor mai mari pericole numai spre a se putea lăuda apoi prosteşte cu o fortăreaţă pe care au cucerit-o. Şi, în sfârşit o altă categorie de oameni se omoară ca să facă cunoscute aceste lucruri, nu pentru ca prin ele să devină mai înţelepţi, ci numai ca să arate că le cunosc deşertăciunea. Mai este bineînţeles şi o altă categorie de oameni, aceia care n-ar fi aşa, dacă ar avea cunoştinţă de aceste lucruri. Tot aşa este şi cu celelalte lucruri cu care se ocupa cei mai mulţi dintre oameni. Unii îşi închipuie că există ceva real şi solid în ele. Alţii cred că prin ele îşi găsesc în mod sincer liniştea, când în realitate ei nu găsesc decât frământări.

Trebuie prin urmare să recunoaştem că omul este atât de nenorocit încât, chiar fără o cauză exterioară, el s-ar plictisi de plictiseala proprie condiţiei sale naturale. Această plictiseală ne-ar putea duce la căutarea unui mijloc mai bun de a ieşi din starea noastră de mizerie. Astfel, printr-o stranie răsturnare a naturii omului se întâmplă ca plictiseala, care-i răul cel mai sensibil din el, este într-o oarecare măsură şi binele său cel mai mare, fiindcă ea poate contribui mai mult decât orice la a-i face să caute adevărata-i vindecare şi fiindcă divertismentul pe care-i priveşte ca pe cel mai mare bine al său îi este de fapt cel mai mare rău, deoarece-l îndepărtează mai mult decât orice lucru de la a căuta leac relelor sale. Este o dovadă admirabilă a măreţiei omului şi stării mizere în care se află, deoarece omul caută această mulţime de ocupaţii doar pentru că are ideea fericirii pe care a pierdut-o; pe care, negăsind-o în sine, el o caută în mod inutil în lucrurile dinafară, fără a se putea vreodată mulţumi pe sine, fiindcă ea nu este nici în noi, nici în făpturi, ci numai în reflecţia interioară.

Căci toţi oamenii doresc să fie fericiţi, toţi, fără excepţie. Oricât de diferite ar fi mijloacele pe care le întrebuinţează, ei năzuiesc toţi către această ţintă. Omul nu face niciodată nici cel mai mic gest decât cu acest scop al fericirii. Şi cu toate acestea, nicicând, fără încredere şi credinţă, nimeni n-a ajuns la acest punct la care toţi tind încontinuu. Toţi se plâng: bătrâni şi tineri, tari şi slabi, savanţi şi ignoranţi, sănătoşi şi bolnavi, din toate ţările, din toate timpurile, de toate vârstele şi condiţiile.

Instinctul ne spune că trebuie să căutăm fericirea noastră în noi. Pasiunile ne împing înspre afară, chiar când lucrurile exterioare prin ele însele nu le stârnesc. Zadarnic spun filozofii: “reintraţi în voi înşivă, acolo veţi găsi bogăţia”. Nimeni nu-i crede. Ei mai spun că fără această încredere, nimeni nu poate ştii sigur dacă este în stare de veghe sau dacă doarme. Când dormim credem că vedem spaţiile, figurile mişcările; simţim timpul scurgându-se şi-l măsurăm; pe scurt ne comportăm ca şi când am fi treji. După cum singuri o spunem, jumătate din viaţă ne-o petrecem în somn, în care, orice s-ar părea, nu avem nici o idee despre adevăr, fiindcă tot ce simţim atunci nu este decât iluzie. Dar cine ştie dacă şi cealaltă jumătate a vieţii noastre, în care noi credem că suntem treji, nu este tot un somn, foarte puţin deosebit de cel dintâi, din care ne trezim când credem că dormim, după cum visăm adesea că visăm, îngrămădind vise peste vise?

O încercare aşa de lungă, atât de continuă şi de uniformă, ar trebui să ne convingă cu adevărat de neputinţa în care suntem de a ajunge la fericire prin sforţările noastre  proprii. Căci cine doarme se poate trezi doar dacă îşi dă seama că visează. Când vede ce monştrii creează somnul sufletului. Numai când simte jugul, numai atunci şi-l scutură. De când a pierdut adevăratul bine, totul poate să i se pară bine, chiar şi distrugerea sa proprie, oricât de opus ar fi acest lucru raţiunii şi naturii. Omul adormit ar trebui să-i asculte pe cei care s-au apropiat cel mai mult de adevăr, care spun că binele universal, pe care toţi oamenii îl doresc, nu stă în nici unul dintre lucrurile particulare care pot fi posedate de un om, deoarece posedarea unei părţi mai mult îl întristează pe posesorul lor, din cauza lipsei părţii pe care acesta nu o are, decât îl mulţumeşte partea care-i aparţine. Adevăratul bine este în aşa fel, încât toţi să-l poată poseda în acelaşi timp, fără micşorare şi fără invidie şi nimeni să nu-l poată pierde împotriva voinţei sale. Căci aşa este sufletul, cu cât doreşti mai mult să-l posezi (doar pentru binele tău personal), cu atât ai mai puţin suflet. Noi ardem de dorinţa de a poseda şi a găsi un loc sigur şi o ultimă bază statornică spre a înălţa aici un turn care să se înalţe la infinit. Dar tot edificiul nostru crapă şi pământul se deschide până în adâncuri în lipsa înţelegerii acestui bine universal. Dar chiar dacă uneori înţelegem şi cuvintele mari ne mişcă, păcătuim numai la punerea lor în practică. Deoarece toţi spunem că iubim virtutea şi urâm nesocotinţa. Dar virtutea unui om nu se măsoară cu eforturile sale, ci cu ce realizează în mod obişnuit.

Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură; dar este o trestie cugetătoare. Nu trebuie întregul univers să se înarmeze spre a-l strivi. Un abur, o picătură de apă e destul ca să-l ucidă. Aici stă toată demnitatea şi tot meritul său. Datoria lui este să cugete cum trebuie. Iată ideea morală. Iar ordinea cugetării sale să fie următoarea: să înceapă cu sine, să continue cu autorul său şi să sfârşească cu sfârşitul său. Şi totuşi la ce cugetă oamenii obişnuiţi? La cum să devină regi şi niciodată la cum să fie oameni.

Cum spunea Socrate: cunoaşte-te pe tine însuţi. Dacă asta nu-ţi serveşte la descoperirea adevărului, în tot cazul te ajută să-ţi pui în ordine viaţa proprie; nu este nimic mai de preţ.

 

 

 

Qigong-ul deschide inima


de Li Jun Feng

 

Ce este qigongul? Este schimbul continuu de qi dintre oameni şi Univers. Când schimbul de qi (energie) are loc, qi-ul lucrează, acţionează activ şi benefic asupra noastră. Acest schimb de qi curat aduce şi menţine sănătatea în fiinţele vii şi în mediul natural. Când există qi, atunci există şi viaţă. Când acest schimb încetează şi viaţa se sfârşeşte.

Qigongul este un set de tehnici folosite spre îmbunătăţirea vieţii oamenilor, îi învaţă cum să fie mai naturali şi cum să fie fericiţi în viaţa de zi cu zi. Adevăratul qigong nu este o simplă activitate intelectuală sau o doctrină care poate fi învăţată precum un curs universitar, ci o practică care poate fi aplicată direct în viaţă.

Qigongul este util pentru sănătatea întregului organism. prin schimbul de qi curat, qi-ul bolnav este eliminat şi înlocuit cu qi proaspăt, înnoitor. Qigongul ajută la înlăturarea emoţiilor negative precum grija permanentă, tristeaţea, furia, nervozitatea, teama şi stresul. Ca rezultat direct, un practicant de qigong va putea avea o viaţă mai fericită şi fără atâtea angoase şi griji. Cei care doresc să-şi păstreze sănătatea sau s-o dobândească trebuie să-şi păstreze qi-ul din corp în echilibru. Aceasta se referă şi la emoţii deoarece acestea afectează corpul fizic. Emoţiile şi corpul fizic trebuie să fie în armonie. Relaţia dintre ele determină calitatea vieţii

În plus, qigong-ul deschide inima şi prin aceasta qi-ul din Univers poate pătrunde în întregul corp, înlăturând aspectele negative care ne răpesc  bucuria vieţii.

Scopul qigongului constă în a ne aduce în starea noastră naturală, originară. La început, în primii ani de viaţă, cu toţii am fost în starea qigong. Dar treptat, datorită pierderii echilibrului de qi, am pierdut această stare. Acest dezechilibru se manifestă nu numai individual, ci şi la nivelul societăţii sau mediului natural. Dacă la nivel individual aceasta conduce la boli şi nefericire, la nivel global conduce la războaie şi dezastre ecologice şi naturale. Qi-ul este forţa vieţii. El există în toate fiinţele umane şi vii şi în întreaga lume. Dezechilibrul său conduce la deteriorea calităţii qi-ului . Când acest lucru se produce, puterea qi-ului scade şi acesta devine ineficient.

Cantitatea de qi din Univers este mereu aceeaşi. Nici nu creşte, nici nu scade. Doar calitatea qi-ului se modifică. Dacă circulaţia qi-ului nu este bună, dacă nu există un schimb adecvat de qi între om şi Univers, aceasta conduce la un disbalans dăunător, la o calitate defectuasă a qi-ului, la qi-ul stagnant şi patogen, la o putere diminuată.

Pentru a îmbunătăţii calitatea şi circulaţia qi-ului, inima omulu itrebuie să se deschidă. Iubirea necondiţionată este cheia care deschide poarta spre puterea qi-ului. Când inima este deschisă, pătrunsă de experienţa iubirii, suntem străbătuţi de qi-ul întregului Univers care ne vindecă.

Relaţiile dintre oameni în societate pot afecta natura. Dacă familia este fericită aceasta afecteaza comunitatea. Dacă comunitatea înfloreşte, aceasta afectează ţara. Dacă ţara este sănătoasă, aceasta afectează lumea. Aceasta este ceea ce conduce în final la pace şi armonie. Iubirea necondiţionată este rădăcina. Este cheia. Acestui scop serveşte qigongul.

Pe vremuri, oamenii vorbeau cu uşurinţă despre iubire deoarece iubirea adevărată era pretutindeni. Acum inimile oamenilor sunt reci, iar a unora sunt precum nişte sloiuri de gheaţă. Chiar dacă în unii iubirea mai pâlpâie, ei o ascund şi o închid adânc în interior. Astfel că avem impresia că nu există iubire, că aceasta ar exista undeva departe, la modul ideal. Dar în realitate, iubirea este încă aici. Dar pentru că oamenii nu cred că alţii ar fi capabili de iubire adevărată, oamenii se protejează nemanifestându-şi iubirea. Fiecare doreşte să fie iubit, dar îi vine foarte greu să iubească necondiţionat pe alţii. Pentru că oamenii şi-au pierdut încrederea în alţii şi  în ei înşişi. Le este frică să ceară pentru că le este frică să nu fie respinşi. Astfel că fiecare doar aşteaptă şi speră într-o minune. Dar dacă nu oferi, nu primeşti! Astfel că nefăcând nimic adevărata iubire este îngropată treptat în răceală şi îngheaţă în indiferenţă. Inimile se închid şi iubirea este ascunsă. Lumea competitivă modernă a creat un mediu de confuzie şi scepticism care-i îndepărtează pe oameni de experienţa iubirii care există în inimile lor. Şi atunci cum ai putea să fii fericit şi să consideri că duci o viaţă adevărată? Doar când eşti trezit la iubire poţi înţelege adevăratul sens al vieţii.

Adevăratul qigong trezeşte înţelegerea izvorâtă din inimă astfel că oamenii pot avea o viaţă naturală centrată pe iubirea necondiţionată. Qi-ul nu este niciodată separat de iubire. Prin practica qigong, adevărata iubire este mereu cu tine – sentimentul că inima ţi-e uşoară nu te părăseşte niciodată. O minte sănătoasă prin practica qigong cooperează cu fluxul de qi din corp. În final, practicantul realizează că nu trebuie să-şi folosească mintea şi inima pentru a pune în mişcare fluxul de qi. Aceasta se petrece spontan şi natural, de la sine. Atunci viaţa nu mai este niciodată separată de starea qigong. Atunci viaţa se stabileşte deplin în această stare.

 

Previous Older Entries