Ceai pentru o stare de bine

Când vremea posomorâtă de afară îţi strică buna dispoziţie şi te simţi lipsit de energie, caută remedii în cutiile cu ceai!

De cele mai multe ori problemele de la serviciu, asociate cu stresul din viaţa personală, provocat de diverşi factori, te fac să nu te mai simţi bine “în pielea ta”, să îţi pierzi buna dispoziţie. Cu siguranţă, fiecare dintre noi, am putea apela la o prietenă sau un prieten căruia să-i povestim of-urile noastre. Sau putem practica hobby-ul nostru preferat care ne-ar putea ajuta să trecem peste această stare de disconfort. Însă, uneori, este mult mai comod să te aşezi în fotoliu, savurând un ceai fierbinte care te poate ajuta să îţi recapeţi zâmbetul şi starea de bine.

Şi este minunat dacă acest ceai este un ceai informaţional, încărcat cu energie benefică. Se ia în gură puţin ceai şi se porţionează în trei înghiţituri egale care sunt trimise cu gândul în Xia Dantian sau la focarul afecţiunii.

Puterea vindecătoare a acestui ceai este întărită dacă îl bem când suntem în starea qigong. Pentru un efect mai profund, este bine să facem o meditaţie înainte de a savura ceaiul.

Anunțuri

Regim pe bază de carne sau vegetarian?

de John Thomas

„Omul înţelept nu mănâncă foarte multă carne, dar nici nu este un vegetarian radical. Secretul constă în calea de mijloc!”

Există o dogmă adânc înrădăcinată în convingerile celor preocupaţi de sănătate potrivit căreia vegetarienii ar fi mai inteligenţi şi mai sănătoşi decât cei care preferă carnea. Orice vegetarian ştie – pe bună dreptate – că atunci când un mâncător de carne se îmbolnăveşte sau îmbătrâneşte şi trece la un regim „vegetarian”, sănătatea lui se îmbunătăţeşte rapid.

Întrebarea este „de ce” se bucură mâncătorii de carne de o sănătate mai bună atunci când trec la un regim bazat îndeosebi pe legume şi fructe proaspete? Pentru simplul motiv că ei îşi echilibrează în acest fel dieta alimentară.

Personal, am trecut de ambele părţi ale baricadei: am fost mai întâi un mare mâncător de carne, apoi un vegetarian radical, după care mi-am revenit în simţiri. Iată ce am învăţat însă din această experienţă:

  1. Orice aliment impune un anumit stres asupra corpului fizic (dacă este consumat în exces şi pe o perioadă lungă de timp fără a respecta armonia celor cinci arome).
  2. Calitatea digestiei este cea care dictează rezultatele (funcţionarea organelor interne, în special a Stomacului şi Splinei).
  3. Secretul sănătăţii şi al vitalităţii constă în păstrarea echilibrului (yin-yang).

Sănătatea şi vitalitatea depind de capacitatea sau de incapacitatea noastră de a prelucra integral „alimentele”, nu de faptul că suntem vegetarieni sau mâncători de carne. Realitatea este că cu cât mâncăm mai puţin, cu atât mai mult vom trăi  De aceea, sfatul meu este să mâncaţi legume şi fructe proaspete, care nu generează un stres prea mare asupra organismului, şi să reduceţi cantitatea de carne ingerată, dar şi cantitatea totală de alimente pe care le consumaţi. (Ultima parte nu trebuie citită de anorexici sau cei malnutriţi; trebuie să mănânci un pic mai puţin, atât cât să nu te simţi sătul, asta nu înseamnă mult mai puţin, încât să ai permanent obsesia slăbitului; dacă mănânci foarte mult şi nu te îngraşi trebuie să vezi dacă nu ai o problemă funcţională; ideea de bază este de a restabili legătura dintre corp şi minte, să simţi cât şi ce anume are nevoie corpul şi să nu te mai ghidezi după teorii şi păreri exterioare, care la modul general sunt bune, dar n-au nicio legătură cu proprietăţile particulare ale corpul tău).

Tehnicile de vindecare, care includ şi o dietă echilibrată, necesită de regulă o reprogramare a felului în care gândesc oamenii. Chiar dacă acţionezi corect, gândirea negativă te poate doborî, căci corpul percepe realitatea minţii, nu pe cea obiectivă. 90% din bătălie se câştigă în planul minţii.

O persoană cu gândire pozitivă, fericită, plină de iubire, poate elimina orice formă de dezechilibru al corpului. Evident, opţiunile sale mentale corecte trebuie transpuse şi în plan fizic pentru ca succesul să fie deplin. Dumnezeu realizează miracole, dar îndeosebi pentru oamenii care iau decizii corecte! Aţi înţeles?

Ierbologie MTC

Noţiuni despre ierburi (herbs) în MTC

de Zhanwen Liu, Liang Liu

I. Patru naturi şi cinci arome. Natura şi aroma ierburilor sunt concepte de nivel sintetic înalt care înglobează proprietăţile lor medicinale. Atât natura, cât şi aroma unei ierburi trebuie luată în considerare pentru a înţelege acţiunea sa şi pentru a fi aplicată eficient în practică.

1.Cele patru naturi sunt: fierbinte, rece, cald şi răcoros.

Ele se grupează în două categorii antagonice: prima categorie formată din cald şi fierbinte, a doua categorie formată din răcoros şi rece. Există aspecte comune şi aspecte diferite în fiecare categorie. Natura caldă şi fierbinte au aspecte comune, dar ele diferă prin faptul că natura caldă este mai slabă decât cea fierbinte. Natura răcoroasă şi rece au aspecte comune, dar ele diferă prin faptul că natura răcoroasă este mai slabă decât cea rece. Uneori se face o gradare şi mai fină vorbindu-se de foarte fierbinte, foarte rece, puţin cald, puţin răcoros.

Există şi ierburi de natură neutră, în sens relativ, nu absolut. Adică care nu sunt nici semnificativ reci, nici fierbinţi. Unele dintre ele sunt puţin calde sau puţin răcoroase, deci în final aparţin uneia dintre cele patru naturi.

Principiul fundamental utilizat în practică este: „Încălzeşte ceea ce este rece şi răceşte ceea este fierbinte” adică „Foloseşte ierburile de natură fierbinte pentru a trata bolile date de Frig. Foloseşte ierburile de natură rece pentru a trata bolile date de Căldură.”

2. Cele 5 arome sunt: acru, dulce, acid, amar şi sărat.

Aromele acru, dulce şi tern (fără gust, insipid) aparţin lui Yang, iar aromele acid, amar şi sărat aparţin lui Yin.

a. Ierburile cu aromă acră au acţiunea de a dispersa şi stimula mişcarea qi-ului şi sângelui. Sunt folosite la bolile provenite din exterior sau la stagnarea qi-ului şi sângelui.

b. Ierburile cu aromă dulce au acţiunea de a restaura, de reglare a stomacului, de calmare a spasmelor. Majoritatea ierburilor cu arome dulci sunt umede şi umezesc Uscăciunea.

c. Ierburile cu aromă acidă au acţiunea de a restrânge sau stopa secreţiile sau vărsăturile. De exemplu cele utilizate la tratarea diareei sau a transpiraţiei cauzată de o boală.

d. Ierburile cu aromă amară au acţiunea de a elimina şi de a usca. Eliminarea are mai multe sensuri: de a elimina Căldura, de exemplu în tratarea constipării datorită Căldurii acumulate în intestine şi stomac; de a suprima qi-ului care se ridică anormal, de exemplu la tuse sau astm; de a dispersa Căldura, de exemplu de a seda din cauza agitaţiei provocate de o Căldură puternică. Acţiunea de uscare este folosită la tratarea bolilor cauzate de Umezeală, care pot fi de două tipuri: Umezeală-Frig şi Umezeală-Fierbinte. Umezeala-Frig este tratată cu ierburi amare şi natură caldă, iar Umezeala-Fierbinte este tratată cu ierburi amare şi natură rece. În plus, ierburile amare cresc Yin-ul.

e.Ierburile cu aromă sărată au acţiunea de a înmuia şi dizolva masele tari şi de a induce catharsis-ul. Sunt folosite la tratarea nodulilor subcutanaţi, a maselor abdominale, constipaţia determinată de acumularea Căldurii.

f. Tern şi astringent. Pe lângă cele cinci arome de bază, ierburile au proprietăţile de tern şi astringent. Chiar dacă aceste proprietăţi nu reprezintă arome propriu-zise, de multe ori acestea sunt grupate împreună cu aromele. Ierburile terne stimulează excreţia Umezelii prin inducerea diurezei. Sunt utilizate în tratarea edemelor sau dificultăţii la urinare. Ierburile astringente au o acţiune similară ierburilor acide. Sunt utilizate la tratarea transpiraţiei cauzate de o boală, diareei, urinării frecvente, spermatoreei, hemoreei.

II. Ridicarea (ascensiunea), coborârea (descinderea), plutirea, scufundarea.

Simptomele multor boli prezintă o tendinţă de mişcare acendentă (vomitarea sau tusea), descendentă ( diareea, prolapsul rectal), spre exterior (transpiraţia spontană sau nocturnă) sau spre interior (simptome exterioare netratate care se extind spre interior).

Ascensiunea şi descinderea sunt categorii opuse, la fel plutirea şi scufundarea sunt categorii opuse. Plutirea este ieşirea la suprafaţa (plutirea) corpului şi înseamnă dispersarea. Scufundarea este intrarea în interior şi înseamnă catharsis. În general, ierburile care cresc Yang-ul, curăţă suprafeţele, elimină Vântul, disipează Frigul, induc vomitarea şi deschid orificiile au capacitatea de a ridica şi de a pluti. Ierburile care elimină Căldura, stimulează diureza pentru a reduce Umezeala, sedează agitaţia mentală, pun sub control Yang-ul hiperactiv, sting Vântul endogen (exterior), disipează acumulările, suprimă qi-ul în ascensiune anormală, uşurează tusea şi respiraţia îngreunată au capacitatea de a coborî şi de a scufunda.

Aceste capacităţi sunt corelate de natura şi aroma ierburilor. Ierburile care ridică şi plutesc sunt acre şi de natură fierbinte sau caldă. Ierburile care coboară sau scufundă sunt acide sau amare şi de natură rece sau răcoroasă.

Modul de procesare poate modifica capacităţile ierburilor. Unele ierburi fierte în vin dobândesc capacitatea de a ridica, gătite cu ghimbir dobândesc capacitatea de a pluti, fierte cu oţet dobândesc capacitatea de a strânge, de a scufunda, fierte în apă sărată dobândesc capacitatea de a coborî. Folosirea altor ierburi poate contrabalansa capacitatea unei ierburi datorită capacităţii opuse a acelor ierburi. În acest mod se pot controla aceste capacităţi.

III. Afinitatea cu meridianele

Multe ierburi nu acţionează asupra întregului corp, ci asupra unei părţi. Afinitatea indică asupra cărui meridian şi organ intern acţionează selectiv ierburile. Deşi ierburile de natură rece elimină Căldura, unele sunt mai eficiente în eliminarea Căldurii din plămâni, altele din ficat etc. Altele sunt mai eficiente în restaurarea funcţionării plămânilor, altele a splinei etc. Analiza sistematică a modului în care ierburile acţionează asupra diferitelor părţi ale corpului a condus la principiul afinităţii cu meridianele. Acest principiul se bazează pe teoria zang-fu a organelor interne, a meridianelor şi observaţiilor medicale empirice. Meridianele leagă interiorul de exterior. Boala din exteriorul (sau de la suprafaţa) corpului poate afecta organele interne şi de asemenea boala care afectează un organ intern are simptome în exterior. Datorită acestei legături este posibil ca, pe baza analizării simptomelor exterioare, să se deducă meridianul afectat. De exemplu, problemele din meridianul plămânilor se pot manifesta prin tuse sau respiraţie îngreunată.

Problemele din meridianul ficatului se pot manifesta prin dureri laterale sau convulsii. Problemele din meridinanul inimii se pot manifesta prin tulburări ale cunoştinţei şi palpitaţii. Corelând acţiunile ierburile cu patologia bolii şi legătura cu meridianele este posibil să înţelegem asupra cărui meridian acţionează anumite ierburi specifice. De exemplu anumite ierburi tratează tusea şi senzaţia de apăsare pe piept, de aceea aceste ierburi au o afinitate cu meridianul plămânilor. Alte ierburi stopează convulsiile şi vor avea afinitate cu meridianul ficatului. Alte ierburi pot seda şi calma şi vor avea afinitate cu meridianul inimii.

O boală a unui organ intern poate fi cauzată de Frig sau Căldură, poate fi indusă de  puterea agentului patogen exterior sau de deficienţa internă şi poate prezenta o tendinţă de a se ridica şi pluti sau de a coborî şi scufunda. În funcţie de aceste caracteristici ale bolii se aleg ierburile specifice contracarării bolii. De exemplu o boală a plămâniloor cu tuse poate fi cauzată de Frig sau Căldură, de puterea patogenă sau slăbiciunea internă şi poate fi în interior sau în exterior. Mai multe ierburi pot avea afinitate cu meridianul plămânilor dar unele răcesc Căldura plămânilor, altele încălzesc Frigul plămînilor, alte întăresc plămînii, altele elimină agentul patogen din plămâni. Diferenţele dintre ierburi sunt într-adevăr mari. De aceea trebuie să se ia în considerare toate proprietăţile ierburilor pentru a obţine efecte terapeutice cât mai bune.

De multe ori modificările patologice ale unui organ intern afectează funcţionarea altor organe şi a meridianelor corespondente. De exemplu multe boli ale plămânilor au adesea şi o insuficienţă a splinei. Tratarea bolii presupune utilizarea unor ierburi care întăresc splina astfel încât plămânii să fie hrăniţi şi să se poată vindeca. Ascensiunea anormală a energiei yang a ficatului se datorează unei deficienţe în energia yin a rinichilor. Tratarea bolii presupune utilizarea unor ierburi care hrănesc yin-ul rinichilor, astfel încât yin-ul ficatului să fie hrănit şi să poată controla yang-ul ficatului.

IV. Toxicitatea

Toxicitatea are un sens general şi un sens specific.

Toxicitatea a fost recunoscută încă din antichitate ca o proprietate intrinsecă a plantelor. Deoarece plantele au toxicitate, de aceea ele pot trata diferitele boli. În sens general, ierburile toxice au o acţiune terapeutică puternică. Ierburile care atacă o boală şi pot fi folosite la un tratament sunt toxice, în timp ce ierburile care restaurează o deficienţă şi pot fi luate timp îndelungat nu sunt toxice. „Când se folosesc ierburi extrem de toxice, se încetează tratamentul când şase zecimi din boală au fost vindecate. Când se folosesc ierburi toxice obişnuite, se încetează tratamentul când şapte zecimi din boală au fost vindecate. Când se folosesc ierburi puţin toxice, se încetează tratamentul când opt zecimi din boală au fost vindecate. Când se folosesc ierburi netoxice, se încetează tratamentul când nouă zecimi din boală au fost vindecate.”

În sens specific toxicitatea se referă la acţiunile nedorite, secundare, ale plantelor. De aceea, sunt folosite în nomenclatura modernă a ierbarelor termenii de otrăvitor şi neotrăvitor. Otrăvitor se referă la toxicitatea în sens specific. Când un anumit tip de ierburi este util într-un tratament, dar acestea sunt otrăvitoare, este adesea posibil să se adauge alte ierburi cu proprietăţi toxice care să contrabalanseze toxicitatea primului tip de ierburi.

V. Interacţia ierburilor

Principiile interacţiei ierburilor mai sunt cunoscute ca „cele şapte faţete ale ierburilor”.

1. Singur. Doar anumite boli pot fi tratate cu un singur tip de ierburi. De obicei este vorba de o boală simplă. Dar dacă boala este complexă un singur tip de ierburi nu sunt capabile să ia în considerare şi să trateze toate aspectele bolii. Atunci sunt necesare două sau mai multe ierburi şi este necesar să considerăm interacţia lor şi faptul că sunt combatibile.

2. Întărire mutuală. E o interacţiune în care ierburi cu proprietăţi asemănătare se completează şi se întăresc reciproc astfel încât ating un efect terapeutic mai puternic decât luate individual.

3. Asistenţa. E o interacţiune în care ierburi cu proprietăţi care se suprapun sunt folosite împreună, astfel că un tip de ierburi întăreşte efectul terapeutic al celuilalt tip.

4. Restrângerea. E o interacţiune a unor ierburi care sunt folosite împreună, astfel că un tip de ierburi restricţionează sau reduce acţiunea celuilalt tip.

5. Antidot. E o interacţiune a unor ierburi care sunt folosite împreună, astfel că un tip de ierburi reduce sau elimină complet efectul otrăvitor al celuilalt tip.

6. Inhibiţie mutuală. E o interacţiune a unor ierburi care sunt folosite împreună, astfel că efectul terapeutic al ambelor ierburi este redus sau pierdut complet.

7. Antagonism. E o interacţiune a unor ierburi care sunt folosite împreună, astfel încât produc un efect otrăvitor sau nedorit chiar dacă luate individual nu au niciun efect otrăvitor sau doar unul foarte redus.

Concluzia este că unele ierburi au efecte terapeutice prin cooperare, care trebuie exploatată la maxim. Alte ierburi îşi anulează reciproc efectele terapeutice. Alte ierburi îşi reduc sau anulează efectele otrăvitoare sau nedorite. Alte ierburi deşi sunt inofensive luate individual, devine otrăvitoare sau au efecte nedorite în combinaţie cu altele, aceste combinaţii fiind de evitat.

Urechi de lemn albe

Primele informaţii despre cultivarea ciupercilor datează din timpul dinastiei Tang (618-907 d.C.), urechile de lemn fiind primele ciuperci cultivate. Înainte de aceste ciuperci cultivate, ciupercile sălbatice au fost de foarte mult timp deliciul gurmanzilor. Există o monografie din dinastia Sung (960-1279 d.C) care descrie majoritatea ciupercilor sălbatice comestibile. Încă de acum 4000 de ani herbaliştii chinezi au folosit ciupercile în scop medicinal.

Termenul ciuperci „urechi-de-lemn” denumeşte fie doar o varietate de ciuperci Auricularia auricular, fie este folosit ca termen general pentru a denumi mai multe varietăţi de ciuperci înrudite. Numele şi-l trag de la forma ce aminteşte de o ureche, iar “de lemn” provine de la faptul ca ele cresc pe lemnul copacilor morţi. Există urechi de lemn albe şi negre.

Numele ştiinţific al ciupercii ureche-de-lemn (negre) este Auricularia Polytricha.

De obicei, se folosesc uscate şi necesită înmuierea în apă înainte de a fi gătite. Se înmoaie în apă rece timp de 20-30 de minute. In principiu rehidratarea ciupercilor uscate se poate face şi în apă rece, şi în apă fierbinte. Cu cât apa este mai rece, cu atât rehidratarea se face mai lent, dar cu atât mai mult se pastrează gustul ingredientului. O rehidratare în apa fierbinte poate dura doar 10 minute, dar se pierde din gust. Una în apa rece are nevoie de minim 1 oră, dar are avantajul că ciupercile sunt foarte gustoase. Pentru o variantă de rehidratare mai rapidă, dar care să şi păstreze bine gustul ciupercilor, utilizaţi apă calduţă şi lăsaţi ciupercile circa 30 de minute la înmuiat. Se clătesc şi se scurg, dupa care se îndepărteaza capătul tulpinii, acolo unde au fost ataşate de lemnul arborelui. Prin rehidratare îşi măresc dimensiunea de vreo cinci-şase ori, aşa că nu puneţi foarte multe pentru gătit.

Nu au un gust deosebit, dar au o textură crocantă, care rezistă şi după gătit. Sunt printre puţinele sau poate chiar singurele ciuperci comestibile cunoscute care păstrează acelaşi gust, atât proaspete cât şi uscate şi apoi rehidratate.

Sunt foarte populare în bucătăria chinezească, şi sunt folosite adesea în supe, preparate stir-fry (prăjit rapid în ulei, la foc iute, amestecând continuu) şi tocane, fiindca absorb gustul şi aroma celorlalte ingrediente din mâncare.

Se pot pregăti în două moduri: dacă se fierb mult se obţine o cremă fină; dacă se fierb puţin, 2-3 minute, sunt aproape intacte ca formă.

Au proprietăţi medicinale, se folosesc în special ca anticoagulante. Se crede de asemenea că îmbunătaţesc circulaţia sangvină.

Aşa arată ciuperca ureche-de-lemn albă sau Tremella fuciformis. Din punctul de vedere al medicinii tradiţionale chineze are o „natură” neutră şi o „aromă” dulce. Elimină focul plămânilor, întăreşte funcţia splinei şi pancreasului, promovează lichidele corporale (yin), creşte energia qi, învigorează sângele, lubrifică intestinele. Ajută la uşurarea tusei, uscăciunii plămânilor, sputei cu sânge, menstruaţiei neregulate, hipertensiunii, intoxicării cu alcool, stagnării sângelui, constipaţiei. Recomandat în bolile care au simptome de cancer, bronşită cronică, oboseală cronică. Este util în bolile a căror cauză este deficienţa yin a plămânilor.

Studiile ştiinţifice au arătat că previne arteroscleroza şi colesterolul micşorând nivelul de lipoproteine de densitate mică – aşa numitul colesterol „rău” din sânge. Are efect antitumoral crescând nivelele interferonului şi interleukinei-2 şi stimulează producţia macrofagilor care se luptă cu germenii. Este un stimulator al sistemului imunitar, care ajută la lupta cu infecţiile, în special cele cronice.

Pentru a creşte şi a se răspândi, tumorile trebuie să-şi creeze propriul sistem sanguin. Compuşii ciupercii se opun activării unei susbstanţe chimice din sânge numite factor de activare a plachetelor astfel încât este mult mai puţin probabilă formarea cheagurilor de sânge şi formarea unui sistem sanguin tumoral. Ciuperca s-a dovedit cea mai utilă în prevenirea leukopeniei, adică la persoanele cu un nivel scăzut de globule roşii, de exemplu la bolnavii de cancer, trataţi prin chemioterapie sau radiaţii.

Un articol de sinteză (review) despre proprietăţile ciupercii se găsesc în articolul din 2000:

Sergey V. Reshetnikov, Solomon P. Wasser, Ina Duckman, and Katherina Tsukor 2000. Medicinal Value of the Genus Tremella Pers. (Heterobasidiomycetes) (Review), International Journal of Medicinal Mushrooms 2:345-367.

În abstract este scris că:

„It is shown that the antitumor activity of Tremella mushrooms is due to immunomodulating effects of both humoral and cellular immune factors in the body. Tremella species also stimulate vascular endothelial cells; possess pronounced antiradiating effects; stimulate hematogenesis; demonstrate antidiabetic, antiinflammatory, hypocholesterolemic, antiallergic activities; and show hepatoprotective effects. Tremella glucuronoxylomannan can be recommended to improve immunodeficiency, including that induced by AIDS, physical stress, or aging, and to prevent senile degeneration of microvessels, maintaining better blood perfusion conditions in vital organs.”

Aceste efecte apar în urma unui consum de lungă durată a acestei ciuperci.

O reţetă des întâlnită în restaurantele chinezeşti este pui cu urechi de lemn negre.

Modul de pregătire de pe site-ul www.cevabun.ro

Porţii: 2

Timp preparare: 20 minute

Ingrediente:

  • 400 gr piept de pui (sau pulpă dezosată)
  • 30 gr urechi de lemn uscate
  • 1 linguriţă amidon de porumb
  • 1 ceapă roşie
  • 1 linguriţă praf de curry
  • 10 linguri de sos soia
  • 2 linguriţe de sos Hoisin
  • 4 linguri ulei

Preparare:
1.
Urechile de lemn se pun la hidratat într-un bol cu apă caldă şi două linguri de sos de soia unde vor sta 10 minute  (până se umflă) . Ceapa se curăţă şi se taie mărunt. Carnea de pui se taie cuburi potrivit de mari.

2.Se face un sos din sos hoisin, restul de sos soia, amidonul şi 8 linguri de apă.

3. Se încinge bine uleiul într-un wok (sau tigaie cu fundul rotunjit). Când uleiul e foarte încins se adaugă carnea de pui şi se amestecă energic. Carnea de pui trebuie să se pătrundă bine şi să fie uşor rumenită.

4.Când carnea de pui e gata se adaugă ceapa şi praful de curry. Când ceapa s-a înmuiat şi devine sticloasă se adaugă urechile de lemn scurse bine şi sosul. Sosul trebuie să dea două-trei clocote înainte de a fi luat wok-ul de pe foc.

Se serveşte imediat, cu orez sau tăieţei fierţi.

De ce se foloseşte wok-ul?

Avantajul cel mai important al wok-ului, în afară de materialul din care este construit, este forma sa concavă. Aceasta produce o mică zonă fierbinte la fundul vasului care permite ca mâncarea să fie gătita în căldura intensă folosind relativ puţin ulei. Marginile largi uşurează amestecarea solidelor în lichide şi oferă o mai mare siguranţă în ce priveşte stropii de lichid ce ar putea sări în afara vasului. De asemenea, bucatelele de ingrediente, mai întotdeauna tocate mărunt, sau tăiate cubuleţe, sar foarte greu în afara wok-ului.

Ca design, wok-urile sunt concepute pentru a fi utilizate deasupra unui cuptor îngropat, cunoscut sub numele de hukang, unde flacăra este direcţionată direct spre fundul wok-ului, fără a exista scăpări în lateral. Aceste cuptoare foloseau drept combustibil lemnul sau cărbunele. Grătarele curbate ale acestor cuptoare ofereau stabilitate wok-ului, curbat şi el, ceea ce permitea alimentelor sa fie gătite la temperaturi foarte înalte. Acest tip de cuptoare suntînca folosite de bucătarii profesionişti în majoritatea restaurantelor chinezeşti.

Postul qigong

            Evident nu o să vă spun cum se ţine un post normal sau un post qigong. În schimb o să discut câteva consecinţe ale senzaţiei „nu-mi este foame”. Când nu ţii post în viaţa cotidiană, atât timp cât nu ţi-e foame, nu mănânci. Iar când ţi-e foame mănânci. Iar când nu ţi-e foame nu te gândeşti la mâncare. Atât timp cât corpul nu are această nevoie elementară nu suntem atraşi de mâncare. Putem să inspirăm pe stradă diferite mirosuri îmbietoare, să vedem în vitrine diferite meniuri atrăgătoare, dacă am mâncat cu puţin timp în urmă şi avem o senzaţie de saţietate, toate aceste senzaţii au un caracter neutru. Sunt senzaţii plăcute, dar nu ne atrag. Ar trebui să ne oprim aici, nu mai este nimic de adăugat. Atât timp cât ne ascultăm corpul, acesta creează un minim de gânduri. Când corpul nu are necesităţi, mintea noastră e tăcută, nu apare mereu acelaşi gând „sunt sătul, sunt sătul”. În schimb când ne este foame ni se semnalizează insistent, din nou şi din nou, că există o necesitate care trebuie satisfăcută: „mi-e foame, mi-e foame”.

Problemele pe care le creăm legate de mâncare nu pot fi înţelese limpede decât atunci când suntem sătui. Sătui câteva zile. Ca să fii sătul este imperios necesar să ai o altă sursă de energie. În acest caz poţi să spui că nici nu ţii în realitate un post. Doar schimbi sursa de energie. Diferenţa cea mai mare constă în faptul că o energie provine din mâncare, care are anumite proprietăţi, iar cealaltă energie provine din ceva nematerial, fără calităţi perceptibile de cele cinci simţuri. Ce putem înţelege când suntem sătui câteva zile? Că dintr-odată avem foarte mult timp liber. Timp în care putem face altceva decât să fim prinşi în activităţi legate de mâncare. Pentru că, deşi ni se pare că pierdem puţin timp mâncând, poate o oră, maxim două ore pe zi, activităţile conexe ne răpesc cu mult mai mult timp. După ce am mâncat trebuie să adunăm de pe masă şi să spălăm vasele. Înainte de a mânca trebuie puse vasele şi tacâmurile pe masă. Mâncarea trebuie gătită, trebuie cumpărată, trebuie depozitată.

Cele mai multe griji pe care şi le face o gospodină nu sunt legate de lipsa de mâncare, ci de veşnica întrebare: ce să le gătesc a lor mei în următoarele zile? Pentru că problema nu este de a fi sătul, problemă care se rezolvă uşor. Ci de a prezenta şi a oferi mâncarea într-un anumit fel. Spunem că mâncăm pentru a fi sătui. Dar ştim cu toţii că nu este aşa, dar nu o recunoaştem. Când gospodina care este de obicei mama, soţia, fiica, bunica (şi mai rar cineva de sex masculin) ne întreabă ce vrem să mâncăm, răspundem în doi peri, ca şi cum problema nu ne interesează. Dar când masa este pusă am fi dorit altă mâncare decât cea prezentă. Motivul este că mâncarea are anumite proprietăţi care pot varia considerabil. De fapt noi nu dorim să fim sătui, ci dorim să avem senzaţii cât mai diverse. Suntem flămânzi de senzaţii noi, nu suntem flămânzi de mâncare. Când schimbăm sursa de energie şi aceasta devine imaterială, descoperim că „foamea” noastră este în mică măsură o necesitate fiziologică. Majoritatea gîndurilor noastre legate de mâncare nu sunt deloc legate de necesităţile corpului nostru. Gândurile noastre sunt fictive, nu sunt ancorate în realitatea corpului nostru.

Nu ne este foame de mâncare. Mâncarea face parte din peisajul obligatoriu al socializării. Organizăm o petrecere, apare şi mâncarea şi băutura. Nu putem să fim relaxaţi şi în largul nostru cu alţii, dar atunci când suntem sătui şi avem câteva pahare la bord devenim expansivi şi comunicativi. Bem o cafea cu colegii pentru socializare. Mai târziu suntem convinşi că nu putem trăi fără calităţile cafelei. Băutura şi mâncarea ne relaxează. Chiar dacă nu simţim nevoia să mâncăm ceva consistent suntem gata să înghiţim cantităţi mari de chipsuri, biscuiţi, alune atunci când învăţăm înaintea unui examen. Nici coca-cola şi cafeaua nu sunt de neglijat pentru a elimina stresul examenelor. Încercăm să folosim mâncarea şi băutura ca un vehicul al frustrărilor noastre. Nu ne place cum arătăm, avem coşuri pe faţă, credem că suntem prea obezi, cu siguranţă mâncarea este de vină. Este nevoie să schimbăm regimul alimentar, să variem calităţile mâncării îngurgitate. Mintea nostră nu ascultă necesităţile corpului şi tot ea vine cu soluţii aiuritoare care n-au nici în clin nici în mânecă cu realitatea. Cu faptul că atunci când suntem agitaţi, mintea devine o cortină opacă ce ne ascunde treptat sub straturi tot mai groase ceea ce ar trebui să observăm şi să ne dăm seama imediat.

Este adevărat că mintea şi corpul formează un tot întreg. Dar mintea ar trebui să fie tăcută mereu şi activitatea ei ar trebuie să constea doar în observarea şi rezolvarea imediată a necesităţilor corpului. În momentul în care mintea nu mai face acest lucru şi începe să dezvolte gânduri fanteziste, corpul are de suferit, apar dereglările fiziologice. Putem spune că dereglările fiziologice sunt o activitate anormală, fantezistă, a minţii.

Am putea fi tentaţi să dăm vina pe varietatea prea mare a alimentelor moderne. Atunci de la atracţia pentru mâncare trecem subit în extrema cealaltă, a respingerii ei. Vom spune imediat că această varietate excesivă se datorează procesării excesive. Vom dori să revenim la alimente cât mai simple, cât mai „eco”. Dar de fapt este dorinţa noastră secretă de a reveni la o minte mai simplă. Dar poate o minte complicată, doar prin ea însăşi, să revină la o minte simplă? Ar fi o contradicţie. O minte complicată când încearcă să se deznoadă se va înnoda şi mai tare în ea însăşi. Vom începe să calculăm caloriile, glucidele şi proteinele, să clasificăm e-urile în cele bune şi cele rele. Nu există sfârşit pentru a pune noi şi noi etichete în care să încercăm să clasificăm şi să calculăm toate caracteristicile mâncării noastre. Lipseşte o singură etichetă pe care nu avem sinceritatea să ne-o lipim pe frunte. Pentru că doare şi ne simţim prost. Să scriem: inutilă. Mintea, în modul în care o folosim, este complet inutilă. Se prosteşte de la atâtea calcule inutile. Trebuie să înţelegem că este fără rost ceea ce facem.

Nu respingem clasificările şi calculele. Poate fi uneori interesant să ştim, din curiozitate, câte calorii conţine un aliment. Din curiozitate putem calcula o dietă alimentară bazată pe anumite alimente. Dacă ne-am asculta corpul, aceste calcule pentru o dietă ar rămâne pentru totdeauna la nivelul unei curiozităţi, a unui hobby pe care îl putem face dintr-o plăcere dezinteresată. Sunt rare cazurile când aceste calcule trebuie făcute din necesitate, de exemplu în cazul unui diabet congenital, când este o problemă de viaţă şi de moarte să ştim cât de mult putem mânca şi când. Când avem de-a face cu asemenea cazuri de-abia atunci ne dăm seama ce minunăţie este corpul nostru sănătos, cu câtă grijă îşi reglează în mod natural toate activităţile fiziologice. Să nu ne jucăm şi să nu experimentăm cu corpul nostru! Este cu mult mai înţelept decât putem bănui. Dacă ne gândim la evoluţia noastră, putem spune că are înţelepciunea câtorva milioane de ani în care a încercat diferite căi şi a ales-o pe cea mai bună după multe experimente. Iar noi credem că, învăţând în stânga şi în dreapta, de pe internet sau de la prieteni, putem să ne comparăm cunoştinţele încropite de mântuială cu această înţelepciune milenară. Dacă înţelegem în sfârşit inutilitatea acestei vânzoleli a minţii obişnuite putem avea acces direct la înţelepciunea corpului nostru. Tot ce trebuie să facem este să fim atenţi la ce ne spune, să ne liniştim mintea şi să ascultăm.

De obicei un post normal durează în timpul săptămânii o zi, miercuri şi/sau vineri. În apropierea Paştilor, a Crăciunului, a Sfintei Maria sau a altor evenimente deosebite, aceste posturi, conform tradiţiei creştine, pot dura chiar şi patruzeci de zile sau şapte săptămâni. Este uşor să ţii post când nu eşti preocupat de această problemă a mâncării. Se ştie că greutatea capului este aproximativ o zecime din cea corporală, dar poate cheltui până la jumătate din energia corpului. Când corpul nu mai primeşte mâncare, a gândi este un lux. Toate gândurile inutile dispar mai uşor. În acestea condiţii este mai uşor să medităm sau să ne rugăm. Dar în momentul în care încetăm postul, gândurile inutile revin pentru că nu am eliminat motivul apariţiei lor. De aceea este util să ne folosim în timpul postului de această încetare temporară a agitaţiei superficiale pentru a privi mai profund la rădăcina apariţiei acestor gânduri inutile.

Chiar şi renunţarea parţială la mâncare sau înlocuirea cu mâncare mai uşoară şi mai puţină poate fi benefică organismului, care are un timp de răgaz mai îndelungat şi se poate reface mai uşor de pe urma exceselor alimentare. Dar este necesar să nu devenim prea „sofisticaţi” în acest domeniu. Dacă vom rămâne la fel de preocupaţi de mâncare în timpul postului ca şi în perioadele obişnuite ale anului nu am făcut nimic. Industria alimentară nu are nicio vină dacă încearcă să satisfacă cerinţele consumatorilor. Este foarte bine că găsim mai multe „alimente de post”, dar mi se pare un pic excesiv când aud de reţete de preparate de soia care sunt atât de reuşite în a imita şi a înlocui carnea. Cine încearcă cui să fure pălăria? Dacă nu mă pot abţine de la mâncarea care conţine carne de ce să ţin cu orice preţ să o înlocuiesc cu altceva? Ce doresc să arăt cu faptul că m-am abţinut patruzeci de zile de la mâncare dacă în fiecare zi nu am făcut altceva decât să visez cu ochii deschişi diferite feluri de mâncare, iar în clipa următoare mi-am irosit energia pe încercarea de a refula aceste viziuni? Cu siguranţă nu ne mai putem întoarce în timpul dinaintea descoperirii mirodeniilor. Mâncarea este mai gustoasă în era modernă şi ne atrage. Dar are rost s-o facem searbădă în mod voit numai ca să avem poftă de mâncare? Sau să presărăm soia cu mirodenii ca să aibă gust de carne?

Un post este destinat purificării interioare a corpului şi minţii. Un post este ca o rugăciune pe care nu o facem în public şi nu ne lăudăm cu ea. Încercaţi să ţineţi post fără să ştie nimeni din afara familiei că-l ţineţi. Mergeţi la servici, faceţi aceleaşi activităţi ca şi înainte, nu staţi somnolenţi în pat fără vlagă că nu aţi mâncat. Încercaţi să urmaţi acelaşi tipic cotidian şi observaţi ce se întâmplă.

Ne dăm seama că nu mâncăm ca să ne potolim foamea. Majoritatea mâncării pe care o îngurgităm o mâncăm cu alt scop decât cel de a fi sătui. De aceea ne este atât de dificil să ţinem un post. Chiar dacă înlocuim energia extrasă din mâncare cu altă energie, aceasta nu ne satisface, pentru că noi nu foloseam mâncarea doar ca să extragem energia din ea. În afara postului, adică în viaţa cotidiană putem reduce destul de mult cantitatea de mâncare pe care o consumăm. Dacă o reducem nu mai folosim mâncarea în alte scopuri. După perioada de creştere corpul nu mai are nevoie de atât de multă mâncare. Începând de la treizeci-patruzeci de ani s-a estimat că, odată cu înaintarea în vârstă, un organism uman sănătos poate scădea aportul de alimente cu 10% în decurs de zece ani, pentru că nu mai are nevoie de atâtea resurse. Dar noi continuăm să avem aceeaşi poftă de mâncare datorită unor obiceiuri neschimbate. Evident că începem să punem şi pe noi dacă în plus ducem şi o viaţă sedentară. De aceea oamenii cred că dacă ţin post pot slăbi. Dar într-un  post este posibil şi să ne îngrăşăm. Pentru că organismul se reglează şi revine la greutatea sa normală.

Dar este posibil ca într-un post să nu mâncăm nimic timp îndelungat? Acest efect se numeşte bigu (în traducere abţinerea de la grâne). Sunt cunoscute astfel de cazuri. Odată un copil a căzut într-o râpă şi părinţii şi oamenii din sat l-au căutat vreme îndelungată fără succes. După o sută de zile l-au găsit întâmplător acolo unde căzuse şi încă era în viaţă, deşi acolo unde se afla nu existau decât pietre şi pământ. Chiar şi după ce a revenit în sat, copilul nu a mai mâncat nimic de atunci până la moarte. Copilul a povestit că a văzut nişte broaşte ţestoase care stăteau neclintite pe nişte pietre mari şi din când în când „înghiţeau aerul”. Toată ziua le urmărea şi neavând ce face, a început să le imite în joacă. Şi-a dat seama la un moment dat că nu îi mai este foame. Această tehnică de înghiţire a aerului şi a salivei poate fi atât de hrănitoare încât să nu îţi mai fie foame. Este o metodă qigong avansată de colectare a energiei. Este atât de simplă încât mintea obişnuită cu greu crede că poate funcţiona. Copilul nu ştia ce face şi nu se gândea că este singura sa şansă de supravieţuire. Copilul se juca, nu se gândea să obţină ceva şi asta i-a salvat viaţa.

Sunt cunoscute destul de multe cazuri de persoane care au practicat tehnici energetice qigong şi au dobândit spontan această capacitate specială numită bigu. Aceasta a durat uneori o perioadă şi a dispărut, alteori era parţială, aportul de alimente scăzând mult, dar nu de tot. Dar sunt cunoscute şi cazuri ca cel pomenit când capacitatea s-a păstrat până la moartea corpului. Şi în cultura vestică sunt cunoscute astfel de cazuri, există cazuri cunoscute de călugări de pe muntele Athos şi chiar şi la noi în ţară. Aceşti călugări ne amintesc de taina euharistiei, de pâinea care ne hrăneşte şi de vinul care ne curge prin vine. Ei spun clar că persoanele care ştiu această taină şi o folosesc nu sunt în mod necesar persoane sfinte şi o persoană sfântă nu deţine neapărat această capacitate sau nu doreşte să o arate în public, fiind capabilă să digere şi hrana obişnuită. Astfel că taina rămâne intactă.

Deşi este bine să se păstreze fiecare tradiţie pură, pentru că ar suna ciudat să înlocuim în rugăciunea „şi dă-ne nouă astăzi pâinea cea de toate zilele” cuvântul pâine cu altceva, totuşi pentru cei care doresc să ştie, este clar că oamenii, indiferent de credinţe, au aceeaşi structură mentală şi energetică. Chinezii au avut aceeaşi problemă când au trebuit să se pună de acord în legătură cu termenii din yoga şi din religiile budistă, taoistă şi confucianistă. Taoiştii vorbeau de cinabru şi meridiane energetice, budiştii de anumite stări supramentale, yoginii de chakre, iar confucianiştii de relaţiile umane. Deşi este limpede pentru oricine că pâinea se referă la qi, iar vinul la qi-ul intern care curge prin meridianele energetice, orice altă comparaţie dintre calităţile obiectelor materiale şi qi trebuie să se oprească aici. Restul este tăcere şi o taină. Motivul este unul cât se poate de practic. Dacă ne lansăm în fantezii legate de această asemănare şi începem să raţionalizăm la nesfârşit este posibil ca mintea să nu fie niciodată suficient de limpede pentru a percepe în mod direct acest fenomen energetic.

Este posibil să convingi o persoană sătulă că această energie te poate hrăni şi îndestula, dar acest lucru este aproape imposibil de făcut cu o persoană flămândă. Sunt pomenite diferite minuni săvârşite de Iisus când îi hrăneşte pe oameni cu doar câteva pâini sau numai cu câţiva peşti. Pentru că aceşti oameni nu credeau, era necesar ca energia să fie materializată. Este evident că după ce aceştia s-au săturat, Iisus a putut să-i convingă de existenţa „pâinii cea de toate zilele”. La ieşirea din Egipt se aminteşte că şi Moise a făcut o minune similară hrănindu-i pe oameni cu mană cerească. Istoricii raţionalişti din zilele noastre au descoperit că această mană ar putea fi secreţia unor pomi, asemănătoare vatei de zahăr, care putea fi luată de vânt şi putea ajunge la distanţe mari în deşert. Este posibil ca energia să se fi materializat în acest mod sau este posibil ca minunea să fi coincis cu acest fenomen natural. Nu avem de unde ştii.

Reţinem doar faptul că fiecare om va da propria sa explicaţie acestor fenomene deosebite în acord cu înţelegerea pe care o are. Nu am fost acolo ca să ştim ce s-a întâmplat şi chiar dacă am fi asistat la un asemenea fenomen nu este sigur că am fi înţeles ce se întâmplă. Deşi am înlocuit cuvântul minune cu cuvintele materializarea energiei, asta nu înseamnă că aceste cuvinte ne explică mai mult în ce constă această minune. Nu ştim cum se produce această materializare a energiei şi nici fenomenul invers de transformare a materiei în energie. Suntem capabili în prezent cu ajutorul tehnologiei să producem într-un laborator de chimie sau într-un reactor nuclear substanţe şi elemente noi, dar nu suntem capabili să o facem netehnologic. Oare chiar aşa să fie?

Ar trebui să ne gândim că suntem capabili să extragem din mâncare energia necesară funcţionării corpului nostru. Corpul nostru ştie cum s-o facă doar că, deşi considerăm că acest corp ne aparţine, habar nu avem cum o face, nu conştientizăm procesele prin care reuşeşte acest lucru. Este posibil ca, dacă am ştii cum o face în interiorul nostru, să putem externaliza această energie. Este de asemenea posibil ca, dacă am ştii ce procese se petrec în interiorul nostru, să putem inversa aceste procese, astfel încât, în loc să producem energie din materie, să materializăm energia. Trebuie să ştim că şi acest lucru îl face organismul nostru. Ştim de la biologie că mâncarea este mărunţită până la nivel molecular şi aceste molecule nou obţinute sunt unite în structuri noi şi se adaugă la masa noastră corporală. Deşi moleculele sunt considerate nişte obiecte materiale, proprietăţile lor sunt mult mai asemănătoare calităţilor energiei. De aceea putem spune că mâncarea materială a fost transformată în energie pentru ca ulterior să fie materializată din nou în materia corporală.

Ar trebui să ne gândim că indiferent ce mâncăm şi indiferent ce fel de celule şi ţesuturi sunt distruse în corpul nostru, acesta ştie cum să refacă şi să înlocuiască exact acele zone, parcă ar avea un model după care se ia. Corpul nostru energetic conţine nu numai energia necesară funcţionării corpului, ci şi informaţia necesară transportării energiei. Prin tehnologie putem arunca o privire din exterior asupra nivelului fizic al proceselor care se produc în corpul nostru. Prin tehnicile energetice putem arunca o privire din interior asupra nivelului energetic al aceloraşi procese. Simpla practicare a tehnicilor energetice ne permite să îmbunătăţim aceste procese de transformare a mâncării în energie şi apoi procesul invers prin care reparăm daunele şi schimbările survenite în decursul timpului. Această practică este numită externă, deoarece, deşi este foarte utilă, nu conştientizăm ce se întâmplă în corpul nostru. În momentul în care începem să conştientizăm ce se întâmplă în interiorul corpului, avem de-a face cu o practică internă, neigong, sau alchimia internă.

Există persoane care-şi pot modifica voit ritmul bătăilor inimii, ritmul respiraţiei, încetarea respiraţiei, îşi pot mări secreţiile bilei, pot grăbi vindecarea unei răni, îşi pot modifica temperatura corporală etc. Aceste persoane utilizează energia pentru a controla şi modifica procesele fiziologice. Este clar că o asemenea persoană trebuie să fie sănătoasă. De aceea primul nivel în qigong este cel al unei persoane sănătoase. Ce s-ar întâmpla dacă un bolnav cardiac şi-ar mări voit ritmul bătăilor inimii? Ştim că o poate face involuntar în cazul unor emoţii puternice. Este el capabil să-şi încetinească în mod voit aceste bătăi? Ce se întâmplă cu o persoană care-şi încetează în mod voit respiraţia? Dacă ea nu este capabilă să treacă la un alt tip de respiraţie oare nu se va asfixia? Ce se întâmplă cu o persoană care stă în mod voit într-o cadă cu gheaţă şi nu reuşeşte să se încălzească intern? Nu va face ea oare un şoc hipotermic? De obicei asemenea persoane care se antrenează intens apar în spectacolele de la circ. Dar există şi persoane normale care sunt puse în condiţii extreme şi reuşesc să supravieţuiască datorită utilizării acestor capacităţi energetice latente. De multe ori aceste persoane sunt izolate şi nu au hrană până când sunt descoperite de echipele de salvare. Deşi lipsa hranei este văzută ca un dezavantaj major în supravieţuire, nu este aşa. Postul pe care îl fac în mod involuntar le deschide temporar calea spre capacităţi energetice nebănuite şi acest post constituie de fapt cheia salvării lor. Dacă încearcă să repete în condiţii obişnuite ceea ce au reuşit în condiţii extreme nu vor mai reuşi nimic. Din ce cauză? Lipseşte decizia fermă de a nu mânca. În condiţii extreme aceste persoane ştiu că nu este nimic de mâncare. În condiţii obişnuite ele ştiu că oricând pot renunţa la post şi se pot hrăni. Pentru a avea fermitate în condiţii obişnuite este nevoie de voinţă. Iar aceasta, în condiţii obişnuite, se poate dobândi doar treptat, prin exerciţiu constant şi repetat.

Deşi se intră brusc în post, după terminarea postului este necesară revenirea gradată la alimentaţia normală. Efectele interesante la terminarea postului sunt legate de  savoarea şi aroma deosebită a alimentelor. Deşi mâncarea este aceeaşi putem aprecia cu adevărat gustul mâncării. Postul ne şterge memoria legată de mâncare şi după terminarea postului parcă vedem mâncarea pentru prima dată. Ne dăm seama că, nefiind conştienţi când mâncam înainte de post, simţurile ni se tocesc, iar mâncarea ni se pare fadă. Pofta de mâncare este legată de această conştientizare a mâncării. Când nu mai suntem conştienţi, încercăm să înlocuim această tocire a sensibilităţii prin mâncăruri exotice sau care arată cât mai apetisant. După post putem constata că şi gustul unui măr are proprietăţi cât se poate de exotice de care nu eram conştienţi.

Această nouă atenţie dobândită poate fi folosită pentru echilibrarea energiei corporale. Proprietăţile mâncării nu mai sunt folosite pentru a ni se părea mai gustoasă mâncarea, ci în scop medical şi energetic. Ne putem vindeca diferite afecţiuni ale organelor folosind diagrama celor cinci elemente. Putem folosi cele cinci gusturi: sărat, acru, dulce, amar, picant, pentru a ne armoniza energetic în interior. Dar pentru asta a fost necesară o purificare prealabilă a simţurilor cu ajutorul postului. Nu mai suntem atenţi doar la aspectul superficial al mâncării, ci percepem anumite conexiuni, informaţii ascunse în spatele greutăţii, consistenţei, texturii, tăriei, culorii, gustului, mirosului unui simplu fruct cum este de exemplu un măr. Un măr conţine o bogăţie de informaţii energetice pe care le ascunde graba noastră de a ne potoli foamea în cel mai scurt timp cu putinţă. Noi nu mai degustăm un măr la fel cum degustăm un vin fin, ci doar efectuăm o operaţie mecanică de masticaţie, în timp ce suntem cu gîndul aiurea sau cu ochii aţintiţi pe televizor sau pe o carte.

Noi dorim să intrăm în lumea energiei, dar nu avem răbdare nici măcar cu lumea simţurilor obişnuite. Dacă atenţia noastră lipseşte, dacă nu suntem prezenţi, nu percepem nimic, noi suntem altundeva, dar nici acolo nu suntem prezenţi complet. Problema noastră este această dispersare a atenţiei, nu putem să fim cu toată atenţia concentraţi nici măcar pe lucrurile cele mai simple cum ar fi mâncarea. Nu ni se pare captivant să acordăm atenţie unor lucruri atât de triviale precum mâncatul, care nu se pot compara cu un meci de fotbal sau o gală a modei. Şi totuşi chiar în aceste lucruri mărunte constă acea bucurie de a trăi. Nu în fiecare zi vedem un meci sau o gală, dar în fiecare zi mâncăm de trei ori pe zi. Câte mese ne mai putem aminti de-a lungul anilor? Ce gusturi şi ce mirosuri legate de mâncare ne mai rămân după ani şi ani în minte? Majoritatea sunt legate de perioada copilăriei, când totul părea atât de nou, atât de extraordinar. Mesele de mai târziu sunt de obicei legate de un anumit context social. Ne amintim datorită emoţiilor puternice legate de acel eveniment, mai puţin de calităţile mâncării în sine. Este mai important cu cine am petrecut, cine a fost prezent, mâncarea ne mai fiind un personaj activ, ci doar un decor.

Ce poate face un post pentru noi? Să ne ofere din nou acea prospeţime aproape copilărească a simţurilor, ne face mai compleţi, mai prezenţi, ne face să ne bucurăm mai mult de aceste plăceri simple ale vieţii şi ne ajută să ne cunoaştem mai bine. Gusturile şi preferinţele noastre se schimbă, această modificare este strâns legată de energetica corpului nostru. Observând ce ne atrage, ce ne place, ce evităm, ce ne respinge, putem să ne înţelegem mai bine. Perceperea directă a energiei nu este posibilă de la început. Ea trebuie să treacă la început prin cele cinci simţuri, apoi prin minte. Chiar şi când încercăm să explicăm această percepţie ne dăm seama că o putem face doar explicând apariţia unei anumite arome, unui anumit miros, unui anumit gust. Putem separa această percepţie directă a energiei de percepţia indirectă prin simţuri doar dacă ştim exact ce ne oferă aceste simţuri. Această decelare nu este deloc atât de simplă pentru că de obicei percepem amestecat. Purificarea simţurilor înseamnă o clarificare a acestor două percepţii: directe şi senzoriale. Iar postul ne oferă posibilitatea unei percepţii directe datorită dispariţiei percepţiei senzoriale legate de mâncare. De fapt nu dispar senzaţiile, ci acel ceva care le blochează să fie fluide, modificabile. Acel ceva se blochează în anumite preferinţe pe care le considerăm „ale noastre”. În loc să mai percepem calităţile unui fruct, scoatem imediat din memorie eticheta potrivită „măr” şi toate proprietăţile aferente, care corespund unui măr generic, nu cel care se află în acel moment în faţa noastră. Prin post, această rutină, această legătură inconştientă automată cu memoria este scurt-circuitată. Mărul ce-l avem în mână chiar în clipa asta nu mai este un măr generic şi de aceea îi putem acorda întreaga noastră atenţie. Devine cel mai exotic fruct pe care l-am ţinut vreodată în mână. Poate fi o senzaţie la fel de complexă ca cea a primilor navigatori europeni poposiţi pe meleagurile americane care au gustat fructele tropicale de acolo.

Nu este posibil să intrăm în lumea energiei fără această uimire copilărească faţă de creaţiile naturii. Chiar şi atunci când aceasta are loc prin cele şase simţuri. Postul nu este o abstinenţă, este descoperirea lumii lui Epicur. Poftă bună!

Alchimia dulceţii din nuci verzi

Ce vom descrie în continuare nu este o trivializare a alchimiei. Vom vedea că până la obţinerea dulceţii vom trece prin toate stadiile alchimice de la nigredo la albedo şi la rubedo. Trebuie să înţelegem că alchimia nu este o teorie abstractă, ci este o aplicare practică la situaţiile concrete ale vieţii cotidiene. Orice activitate pe care o avem în viaţă poate fi o operaţiune alchimică dacă avem atitudinea corespunzătoare. Când obţinem dulceaţa trebuie să punem tot sufletul în toate fazele obţinerii ei, ca şi cum am obţine nu o simplă dulceaţă, ci chiar elixirul vieţii. A doua prejudecată în legătură cu alchimia pe care trebuie să o eliminăm este că nu avem nevoie de un laborator sofisticat, ci este suficient să utilizăm obiectele şi situaţiile din jurul nostru, de exemplu pe cele pe care le găsim în orice bucătărie. Nu există persoană, indiferent de sex, vârstă şi alte caracteristici personale, care să nu poată efectua aceste activităţi. Nu există persoană mai favorizată sau mai defavorizată de soartă. Toţi au şanse egale de a progresa. Fiecare începe cu ce instrumente are la dispoziţie, cu îndemânarea pe care o are în acel moment, este suficient să dorească să obţină dulceaţa unei noi vieţi.

Pentru a obţine dulceaţa este nevoie de o reţetă. Reţeta include o listă atât a ingredientelor iniţiale, cât şi a instrumentelor şi condiţiilor de lucru. Avem nevoie de:

-120 nuci verzi mici

-1 kg de zahăr

-1 lămâie

-3 căni cu apă

-2 plicuri de zahăr vanilat

Practicând qigong vom vedea că o reţetă alchimică este aur curat, dacă reuşim să obţinem dulceaţa, bineînţeles. Numai un Maestru veritabil în arta alchimică cum este Lin Kai Ting ne poate oferi o reţetă care să producă efectul scontat. Acţionând asupra materiei prin tehnicile qigong producem o transformare a spiritului, iar acţionând cu ajutorul spiritului putem dobândi măiestria în transformarea materiei. Nu trebuie să credem că atunci când pregătim o dulceaţă, pregătim doar o simplă dulceaţă. Qigong-ul ne face atenţi nu numai la conţinutul gândirii, ci şi la ce este mintea, la activitatea ei. Nu vom fi atenţi doar la pregătirea dulceţii, ci la cum o pregătim şi în acest mod este posibil să obţinem adevărata dulceaţă a vieţii.

De ce avem nevoie de exact 120 şi nu de 119 nuci? Iată că fără să vrem intrăm pe tărâmul alchimiei, deoarece numărul 12 este legat de manifestarea în spaţiu şi timp a „ceva”. Nucile nu sunt ceva invizibil, dificil de cuantificat, ci sunt manifestări cât se poate de concrete ale luminii solare. Nucul a extras prin frunzele sale acel „ceva” din lumina solară, putem să-l numim Foc, şi l-a înmagazinat în nuci. Această extragere s-a putut efectua doar când frunzele erau îndreptate spre o anumită direcţie spaţială, simbolic Răsăritul sau Estul, şi la un anumit moment de timp, numit simbolic Zi, momentul „când creşte iarba”. Spaţiul şi timpul alchimic nu coincid cu spaţiul şi timpul fizic, ci apar în locuri şi momente arbitrare, dacă anumite condiţii sunt satisfăcute. În funcţie de satisfacerea anumitor condiţii specifice avem 12 momente de timp şi 8 direcţii spaţiale specifice. Clipa de graţie începe la momentul Zi când suntem centraţi în Centrul pătratului Luo Shu şi ne îndreptăm atenţia spre Est. Estul înseamnă ascensiunea soarelui şi yang-ul adevărat este în creştere. Ideea principală este că pentru fiecare om există în decursul zilei şi vieţii sale anumite locuri şi momente când ajunge în anumite noduri energetice ale lumii unde poate colecta o energie specială, foarte înaltă. Dar oamenii obişnuiţi trec pe lângă şansa lor în fiecare zi şi rămân numai cu amăreala, iar nucile nu sunt colectate şi dulceaţa vieţii nu este obţinută. Mare păcat! Pentru că este suficient pentru toţi şi încă se mai poate primi şi pe deasupra.

Nucile pentru dulceaţă se adună la începutul lunii iunie în perioada când yang-ul adevărat începe să crească. Trebuie să înţelegem că această perioadă a yang-ului adevărat în creştere este diferită pentru fiecare fruct în parte. Prima dată apar căpşunile, apoi cireşele, vişinele, caisele, nucile. Dacă dorim să adunăm nuci pentru prăjituri este suficient să aşteptăm luna august sau septembrie, când nucile cad singure din nuc. În această perioadă yang-ul adevărat este în descreştere, iar yin-ul adevărat este în creştere. În funcţie de ce anume dorim să obţinăm în operaţiunea alchimică vom face o colectare a energiei în anumite perioade ale anului, ale lunii sau ale zilei. Această colectare se poate face direct prin tehnicile qigong de alchimie internă sau se poate face prin alchimia externă, adică prin colectarea energiei de un anumit tip în plante medicinale, fructe, rădăcini, care sunt recoltate la anumite perioadă, prelucrate şi ingerate pentru a produce un anumit efect energetic care se manifestă fiziologic. De exemplu pentru a ridica nivelul yang-ului în corp se preparau la palatul împăratului chinez leacuri care nu erau dizolvate în apă, ci în roua colectată dimineaţa devreme ce conţinea o cantitate mai mare de yang adevărat în creştere. De asemenea yang-ul adevărat este în creştere în primul pătrar al lunii.

În funcţie de afecţiune şi de disbalansul energetic se întăreşte componenta yin sau yang a organismului uman folosind alchimia externă în tratamentul cu  plante. Mâncarea pe care o preparăm depinde de ingredientele şi de momentul zilei când o pregătim, cât şi de starea de spirit a bucătarului. Nu mâncarea sau dieta în sine este importantă, ci modul în care armonizăm energiile externe cu energiile interne. Dacă ştim cum să armonizăm aceste energii mâncarea cea mai banală poate fi un leac vindecător. Atunci când operaţia este executată la locul şi timpul potrivit. Sper că am reuşit să schimb un pic atenţia voastră de la ce mâncăm la când şi unde mâncăm şi în special cum mâncăm.

Când tăiem o nucă verde în două vedem efectul unor energii care sunt invizibile ochiului. Când yang-ul adevărat este în creştere observăm că sub coaja verde avem un nucleu alb puţin diferenţiat. Când yang-ul adevărat se apropie de maturitate, nucleul alb se diferenţiază într-o coajă exterioară, o pieliţă intermediară şi un miez interior. Biologul are dreptate când ne va explica alte detalii şi alte cauze, dar acestea sunt valabile doar în planul fizic. Cauzele mai profunde trebuie căutate în planul energetic.

Nucile pot fi spălate în exterior, dar această operaţie de cosmetizare nu ne ajută prea mult la obţinerea dulceţii. A fi prezentabili în exterior fără a efectua o operaţie de curăţire în interior este o pierdere de vreme din punctul de vedere al alchimiei. Pentru a face dulceaţa trebuie să facem această „muncă neagră” – nigredo şi să nu ne fie ruşine să ne murdărim. Pentru că în momentul în care îndepărtăm coaja verde lucioasă, curată, prezentabilă, ne murdărim imediat pe mâini cu tanin. Operaţia nigredo începe în momentul în care realizăm că dulceaţa se poate obţine doar prin înlăturarea amărelii din viaţa noastră, coaja verde amară. Emoţiile negative formează această coajă a egoismului nostru care desparte „ceea ce este al nostru” de „ceea ce nu este al nostru”. Nu putem să ne bucurăm de dulceaţa fructelor din pomul vieţii până ce nu înlăturăm obstacolele amare, care nu sunt nicidecum exterioare, ci sunt prinse organic de noi, ni se pare că fac corp comun cu fructul şi ne caracterizează. Procesul de rupere a cojii este perceput aproape ca o despuiere şi sărăcire a personalităţii noastre false. În locul verdelui prezentabil, tineresc, nu rămânem cu un alb strălucitor, ci dimpotrivă, cu un negru care nicicum nu iasă de pe mâini. În această fază alchimică este important să fim optimişti, să nu ne învinovăţim pentru vini imaginare. Dacă dorim să obţinem un corp alb, plin de energie pozitivă, înaltă, zhen qi, trebuie să eliminăm taninul, energia patogenă, bing qi. Nu trebuie să ne temem de ea, pentru că înţelegem că această coajă exterioară ne-a protejat şi a fost utilă în creşterea noastră. Dar acum am ajuns la un moment al dezvoltării noastre când trebuie să îndepărtăm această coajă şi negreală de pe mâini. Poate am fi preferat să nu începem această operaţie. Parcă era mai bine doar să vorbim de alchimie decât s-o practicăm efectiv.

Pentru a decoji nucile ne folosim de un cuţit care este un Metal al minţii noastre. Dacă la bucătărie avem un cuţit gata fabricat, în alchimie trebuie să ne colectăm atât ingredientele, cât şi să ne fabricăm propriile instrumente.  La început cuţitul este foarte bont, este mai mult perseverenţă şi răbdare, decât ascuţime a minţii sau înţelepciune. Lipsa de voinţă şi absenţa „argintului viu” din mintea noastră se datorează aceleiaşi cauze: este mult mai simplu şi rezistenţa este minimă în a-i imita pe alţii şi în a nu încerca să rumegi de unul singur problemele personale. Cu cât discriminarea şi voinţa noastră creşte vom observa că tăişul este mai ascuţit şi lama cuţitului străluceşte mai tare. Pentru că este simplu să vezi cu ochiul fizic partea neagră, oxidată, moartă şi partea albă, vulnerabilă, nouă, vie şi cu totul altceva să vezi ce e bine şi ce e rău pentru tine din punct de vedere spiritual. Nu deţinem decât într-o formă foarte primitivă un tăiş spiritual adecvat pentru a separa cele două componente, albă şi neagră, pentru că în această etapă nu ştim să facem încă deosebirea între ele. Le denumim simbolic zhen qi şi bing qi, dar nu ştim ce înseamnă ele. Nu ştim ce să evităm în viaţă şi de aceea nu suntem capabili să îndepărtăm învelişul egoismului nostru. De asemenea nu ne este clar ce anume ne împinge înainte în viaţă, care este scopul nostru, ce avem de făcut. Nigredo este o operaţie pe care o efectuăm pe întuneric, rar conştienţi de ceea ce facem. Rarele momente de conştienţă se datorează momentelor în care suntem în starea qigong, atunci când practicăm qigong. În acele momente suntem centraţi şi procesul alchimic produce din Pământul central Metalul. Prin efortul nostru de a aduce energie pozitivă şi de a elimina energia negativă noi lucrăm asupra Lemnului. Lemnul este nuca noastră, corpul şi mintea obişnuită, pe care încercăm să o decojim folosind Metalul, voinţa noastră în formare.

Nucile curăţate sunt puse în Apă, alt element care trebuie fabricat şi care nu este disponibil în mod simplu, deschizând doar un robinet. Această apă trebuie schimbată de mai multe ori, pentru că nucile noastre produc o apă galbenă, foarte amară, care trebuie aruncată. Cu un cuţit mai ascuţit îndepărtăm resturile de coajă, care nu mai este verde, apoi neagră, ci galbenă. Apa devine şi ea mai pură pentru că majoritatea cojii, care înnegrea apa, a fost îndepărtată. Aceste operaţii se repetă mereu şi mereu, ad infinitum. Este o operaţie cu adevărat migăloasă şi nimeni nu ne poate spune când se va termina. Reţeta este laconică: după suficiente spălări va apărea corpul alb interior. Dar ce înseamnă acest corp alb şi cum arată putem doar presupune şi specula, ceea ce nu e bine pentru că ne putem lenevi.

Ce este important de reţinut este că există o legătură organică între Foc, Lemn, Apă, Pământ şi Metal. Cu cât ne apropiem mai mult de corpul alb, discriminăm mai bine, ne putem centra şi medita mai bine, obţinem cantităţi mai mari de apă pentru a curăţa. Învăţăm fără să vrem şi alte operaţii: filtrarea apei, ascuţirea metalului, etc. pentru că observăm natura duală a celor cinci elemente: Lemnul este nuca albă în interior şi cu coaja neagră-verde; Apa poate fi atât curată, vie, cât şi galbenă, amară, moartă; Metalul poate fi tocit, bont, dar poate fi şi ascuţit; Pământul poate fi centrat în jurul personalităţii false sau poate fi adunat în jurul centrului spiritual, adevărat; Focul poate fi ascuns de ignoranţă sau se poate manifesta deschis sub forma înţelepciunii. Cele cinci elemente sunt doar forme ale unui singur element, ale unui unic principiu, cvintesenţa (esenţa celor cinci) lumii, copilul din noi, dacă dorim să-l umanizăm. El are trei caracteristici jing, qi şi shen, dar acestea pot fi atât de generale încât se pot extinde de la  energiile din Triplul încălzitor la Microcosmos, Macrocosmos şi Dao.

Până la urmă totul se reduce la un unic principiu, Dao. Unii cred că pentru a ajunge la Dao trebuie să practice qigong ani de zile şi ca o încununare a practicii lor, cândva vor reuşi să trăiască în Dao şi să păşească pe cale. Alţii cred că Dao poate fi înţeles într-o singură clipă, într-o străfulgerare de intuiţie. Oare cine are dreptate? Şi unii şi alţii au dreptate. Ultimii au dreptate pentru că intrând în starea qigong îl cunoşti direct, nemijlocit de simţurile corpului şi conceptele minţii.  Primii au dreptate pentru că, deşi ţi se oferă acest mod de a-l cunoaşte nemijlocit încă de la primii paşi în şcoala Maestrului Lin Kai Ting, pentru că a intra în starea qigong este printre primele tehnici ce le înveţi, se petrece o transformare în timp a practicantului, care cunoaşte la început efectele exterioare şi apoi tot mai interioare ale prezenţei divine din sine. Până când dintr-odată, se petrece un salt, care este o graţie divină acordată practicantului, când practicantul trece de la mintea sa obişnuită la o altă conştiinţă.

Dincolo de straturile sale de negreală, de ignoranţă a minţii obişnuite, practicantul descoperă corpul alb şi strălucitor al conştiinţei sale, copilul interior. Acesta nu este Dao, este un mesager al său care ne arată că qi-ul este o inteligenţă universală. De asemenea, qi-ul nu este Dao. În acest mod se trece la stadiul de albedo. Dar nu trebuie să se creadă că stadiul de nigredo s-a terminat. Dimpotrivă. De-abia acum începe cu adevărat stadiul de nigredo, necesitatea înlăturării impurităţii din noi. De-abia acum, albul strălucitor ne arată ce mare şi multă este negreala noastră. Dar nu trebuie să disperăm. Când înţelegem ce să evităm este un pas înainte important în dezvoltarea noastră spirituală. A nu avea emoţii negative înseamnă să evităm să mai murdărim puritatea naturală a minţii noastre. Trebuie să înţelegem că această interpretare este dualistă. Vrem să fim într-o stare continuă de pace mentală, de beatitudine, pentru că înţelegem că acesta este albul nostru interior. Iar pe de altă parte dorim să eliminăm activitatea minţii, pentru că orice gând, bun sau rău, impurifică starea naturală a minţii şi este perceput ca o negreală.

Când albul (sau albastrul cerului) este doar o spărtură minusculă în nori negrii de furtună suntem foarte stresaţi şi chiar se va întâmpla de multe ori să pierdem starea noastră de pace. Când înţelegerea noastră progresează prin practică descoperim cerul infinit al minţii noastre pe care sunt doar câţiva norişori albi, vaporoşi care se topesc şi reapar spontan din el. Atunci înţelegem că albul şi negrul sunt doar două stări particulare ale minţii noastre, starea pasivă, pură, şi starea activă, haotică. Când putem echilibra cele două energii, când putem acţiona, înotând pe peştele yang, centraţi pe ochiul său pasiv yin sau când putem rămâne inactivi ca peştele yin fiind atenţi la ochiul său yang, înseamnă că începem să înţelegem ceva din Arta lui Dao. Dao nu este departe, este chiar axul central al fiinţei noastre, un axis mundi. Din Dao se generează şi în Dao se întoarce în fiecare clipă totul. Ne putem imagina Dao ca ochiul uraganului, este vid şi este Arta care permite teribilul vârtej din jurul său. Dacă suntem centraţi nu suntem prinşi niciodată de iureşul frenetic al vieţii din jur, suntem în ochiul ciclonului. Putem să ne trăim viaţa şi totuşi, dacă nu suntem atraşi spre exterior de cele cinci simţuri sau spre interior de cele şapte dezechilibre interioare suntem mereu în armonie, în centru. La nivelul minţii obişnuite nu vedem acest uragan teribil universal, numit roata samsarei. Datorită ignoranţei noastre percepem doar o briză slabă şi mici neplăceri cotidiene. Nu vedem cum suntem angrenaţi în curenţii universali. Credem că, ce simţim, gândim, credem, ne aparţine şi asta ne protejează de suflul spiritului lumii. Acest vânt bate în întregul Univers pentru a ne smulge aceste iluzii personale pentru a ne face să vedem forţele universale. Când am descoperit conştiinţa din noi, albul, şi am îndepărtat o parte din coaja neagră suntem izbiţi de energia tot mai mare a vieţii. O numim apă vie pentru că ne dăm seama că ne hrăneşte albul, şi apă moartă când are funcţia de a îndepărta negreala (dar este important de reţinut că este aceeaşi apă) şi de a menţine albul strălucitor. Lămâia ce o folosim la dulceaţa noastră are un caracter antioxidant şi are chiar acest scop de a menţine nucile noastre albe. Înţelegem acum ceva: ignoranţa noastră, coaja, avea ea însăşi un rol de protecţie antioxidant. Până ce nu înţelegem ce este viaţa cu adevărat, ignoranţa este stratul de protecţie împotriva oxidării vieţii, care este moarte. Energia pe care o descoperim este apa moartă ce omoară impurităţile noastre şi ne cauzează moartea dacă rămânem în mizeria noastră, cocoţaţi ca un cocoş trufaş pe grămada noastră de gunoi. Aceeaşi energie, nu alta, este apa vie care ne hrăneşte sufletul. În toate poveştile se vorbeşte de apa vie şi moartă. În Biblie de asemenea se aminteşte de apa care ieşea din grădina Edenului şi se desparte în patru braţe. Cele patru braţe sunt cele patru elemente care se învârt în jurul centrului, grădina Edenului. De aceea diagrama celor cinci elemente, svastika indiană şi crucea creştină au aceeaşi semnificaţie. Este nevoie de exact patru forţe şi de o a cincea, care este fiecare din celelalte şi totuşi separată, pentru ca să le echilibreze. Folosind această Artă suntem în grădina Edenului, protejaţi de iureşul samsaric al vieţii şi totuşi trăind plenar, în ochiul uraganului. Cele patru braţe mai hrănesc cu apa lor patru ţări, care sunt cele patru lumi interioare amintite în Cabală.

Stadiul de albedo ne revelează conştiinţa noastră. Acest copil ne conduce la lumea noastră interioară, acest Eden îngropat în fiecare din noi, care totodată este unul singur. În această grădină descoperim pomul vieţii şi pomul cunoaşterii. Pomul cunoaşterii sunt cei doi peşti din diagrama yin-yang, este mintea noastră care discriminează. Întreaga noastră lume pe care o vedem în jurul nostru este construită din această discriminare. În lumea noastră interioară toate planele psihice sunt construite din aceeaşi discriminare şi aceasta este semnificaţia canalelor stâng şi drept, sau Ida şi Pingala, sau cunoaşterea binelui şi răului. Şi totuşi, la fiecare nivel există acel cerc din diagrama yin-yang, care este Dao, din care se generează şi în care dispar toate dualităţile. Un pendul poate să oscileze la nesfârşit din stânga în dreapta, arătându-ne că mişcarea are aparent o cauză vizibilă, transformarea binelui în rău şi invers, dar mişcarea este de fapt produsă de nemişcare, de acel punct central de care este atârnat pendulul. Această unire a contrariilor este pomul vieţii şi înseamnă descoperirea lui Dao, a treia forţă misterioasă care permite atât unirea contrariilor şi întoarcerea lor la origini, în marele Vid, cât şi separarea contrariilor şi crearea întregii lumi.

Este suficientă o singură clipă de intuiţie pentru a cunoaşte sămânţa Dao, dar nu este suficientă o viaţă întreagă pentru a descoperi întregul pom al vieţii şi legătura sa cu pomul cunoaşterii. De fiecare dată când suntem în starea qigong, pendulul nostru trece prin axul central şi putem face saltul de la mintea legată de corpul nostru ce oscilează între yin şi yang la conştiinţa punctului central. Nu există o diferenţă între mintea începătorului, mintea practicantului avansat şi mintea unui Maestru când acestea sunt în starea qigong. Maestrul asta doreşte să ne înveţe: să nu mai căutăm în exterior, ci folosindu-ne de tehnicile qigong care ne aduc în această stare specială de centrare să  ne cunoaştem în interior. Oricât de mult dorim să sărim nişte etape de dezvoltare, acest lucru nu este posibil. Nu putem înainta pe verticală, zburând în sus şi în jos în ochiul ciclonului, sau urcând şi coborând pe scara lui Iacob, dacă nu rămânem în centru.

Dar atunci prin ce ne deosebim de un Maestru? Prin fructele din pomul vieţii care sunt înţelepciunea practicii. El a făcut dulceaţa şi ne serveşte şi pe noi pentru a o gusta. Ne oferă reţeta pentru a o produce şi ne asistă în toate etapele de fabricare alchimică. Dar pentru a avea dulceaţa trebuie singuri să o pregătim măcar o dată, să trecem prin toate operaţiile alchimice. Centrarea şi toate operaţiile nu se realizează o dată şi cu asta am terminat, am dobândit înţelepciunea. Nu. Această înţelepciune este dinamică. Putem fi într-o clipă centraţi după care ne decentrăm. Recentrîndu-ne învăţăm un echilibru mai bun şi aplicarea în noi situaţii. Înţelepciunea noastră se adânceşte. Uităm că ştim pentru a permite ştiutului spontan să se manifeste continuu, să se reînvie clipă de clipă o dată cu viaţa. Suntem conştienţi o clipă de ceea ce ştim dar nu ne mai legăm de cunoaşterea dobândită cum am făcut înainte. O lăsăm să vină şi să plece. Mintea este pură dacă lăsăm ca cunoaşterea să fie directă, să vină când avem nevoie de ea şi să o părăsim, să-i permitem să plece. Dacă nu pleacă nu poate veni o nouă undă de inspiraţie. Un Maestru curge odată cu curgerea Naturii şi de aceea deşi se transformă clipă de clipă, el este imobil face de curgerea în sine şi nu este atins de aceasta. Rezistenţa noastră la curgerea universală crează acele turbione în urma noastră care determină karma noastră. Deşi un Maestru are şi el o karma el nu mai este atins de ea pentru că este una cu devenirea universului. Poate dispărea Universul? Nu. Deşi se transformă necontenit el rămâne pentru totdeauna.

Toate stadiile alchimice le putem vedea în natură. Fructul la început este verde, dar treptat se coace sub razele soarelui, Focul central. Când fabricăm dulceaţa noi repetăm operaţia de coacere fierbând albul nucilor verzi. Această fierbere este o coacere în acord cu natura. Noi doar repetăm operaţia de coacere folosind înţelepciunea directă a minţii, Focul. Dar cum am spus, noi nu realizăm o operaţie artificială, ci doar permitem Artei să se manifeste, permitem legilor naturii să acţioneze. Coacerea este operaţia rubedo, când accentul se pune pe acţiunea Focului. Curăţarea este operaţia albedo, când accentul se pune pe acţiunea Apei. Ridicarea plăntuţei sufletului nostru din sămânţa adormită, ascunsă în solul negru este operaţia nigredo. Dar în ultimă instanţă există un singur agent universal Dao, o singură operaţiune alchimică Arta care este tot Dao, care se face sub acţiunea unei singure legi, legea lui Dao.

În operaţia de coacere a fructului vom observa că pe lângă acţiunea directă a Focului din razele solare avem nevoie de circulaţia sevei Apei, care are un curent de expansiune care permite Lemnului să crească şi fructului să se mărească, cât şi un curent de solidificare prin care are loc o diferenţiere internă în fruct, o întărire, caracteristică Metalului. Stabilitatea Pământului asigură înălţarea pomului şi coacerea fructului, dar se referă în special la această echilibrare de curenţi: ascendent (Foc), descendent (Apă), expansiune (Lemn), solidificare (Metal), central (Pământ). Aceste mişcări se manifestă dual în organism. Ele pot fi studiate cu ajutorul trigramelor, folosind liniile continue şi întrerupte. Mişcarea centrală  este linia continuă yang, iar mişcarea stânga-dreapta este linia întreruptă yin. Revelarea mişcării centrale este utilă când suntem interesaţi de procesul de unificare, pentru a urca în pomul vieţii. Revelarea mişcării stânga-dreapta este utilă când suntem interesaţi de aplicaţiile practice ale legii lui Dao, pentru a coborî în pomul cunoaşterii. Mişcarea centrală este numită prenatală pentru că este universală şi eternă. Mişcarea stânga-dreapta este postnatală, apărută după diferenţierea ce a urmat naşterea. Aceste mişcări duale ale celor cinci elemente formează în total zece ramuri cereşti.

Aceste mişcări trebuie să le simţim cum conlucrează în interiorul organismului nostru la cele trei nivele energetice: corp-respiraţie-minte sau jing-qi-shen. De aceea avem opt mişcări interioare (sau opt direcţii) corespunzătoare la cele două mişcări duale (ale celor cinci elemente) manifestate pe cele trei nivele energetice. Cele opt mişcări sunt asociate cu cele opt trigrame. Armonizarea acestor opt mişcări din interiorul corpului nostru cu cele opt mişcări din  exteriorul nostru se poate realiza studiind hexagramele, care sunt îmbinarea unei trigrame interioare (jos) cu o trigramă exterioară (sus). „Exteriorul” nostru nu este neapărat ceva exterior nouă, ci poate fi o forţă sau un proces obscur sau superior, pe care nu-l înţelegem.

În faza nigredo încercăm să îndepărtăm ceea ce credem că este negreala. Cineva spunea că este precum măturatul sau spălatul hainelor. Îl faci o dată, iar se depune praful, iar se murdăresc hainele, o iei de la capăt cu curăţatul. Este o muncă care nu se mai termină. Te întrebi la un moment dat dacă are rost s-o mai faci. Dar ce bine te simţi să fie curat în casă sau să îmbraci haine curate. Aşa este şi în noi un imbold spre această curăţenie lăuntrică. Suntem mereu atraşi de lucrurile exterioare şi devenim confuzi, tulburaţi. Dacă nu putem vedea mişcarea inversă, de reînnoire, de curăţire, de albire, vom rămâne mereu la scoaterea petelor. Pentru a trece la albedo este mai mult o schimbare de optică de la a vedea petele la a vedea albul hainelor pe care sunt petele negre. De la conţinutul minţii la mintea din care se generează fără încetare aceste gânduri. Ce le generează? De unde apare această activitate necontenită a minţii? Când reuşim cât de puţin să ne desprindem de atracţiile spre exterior apare o strângere a minţii, o concentrare la cele interioare. Mintea se adună, se relaxează, nu mai este difuză, tensionată. Apare o stare de bucurie fără motiv pentru că inima se calmează, iar corpul se relaxează. Energia „internă” care era răspândită peste tot prin Univers, peste tot unde se ducea gândul nostru, este adunată acum în noi pentru că gândul nostru se întoarce la locul în care ne aflăm. De aceea o putem percepe în corpul nostru ca şi vitalitate. Această stare o percepem ca pe o stare albă, pură, în comparaţie cu starea neagră de agitaţie.  Dar dacă încercăm să reţinem această stare albă, dacă ne agăţăm de binecuvântările ei, o, oroare, aceasta se preschimbă într-o stare neagră. Aceasta ne conduce la starea rubedo, la condiţia de natural. Trebuie să lăsăm mintea să vină şi să plece. Să urmărim această mişcare a minţii care este ca mişcarea inimii: se strânge, se adună, se opreşte, se relaxează. În faza de nigredo sau albedo noi ne chinuim să îndepărtăm coaja sau tindem spre albeaţa interioară a fructului, iar natura tot timpul realizează foarte natural această îndepărtare a cojii. Pentru faza rubedo trebuie să învăţăm această naturaleţe de la coacerea fructelor. O nucă sub influenţa Focului se coace treptat şi când îi vine vremea coaja verde se usucă şi se desprinde de la sine, în mod natural, fără niciun efort. Când reuşim să ne desprindem din acest ciclu nesfârşit care constă în respingerea negrelii din noi şi atracţia pentru albeaţa din noi descoperim acest drum natural, central, care ne conduce la înţelegere, la îndepărtarea ignoranţei legate de funcţionarea minţii noastre.

De-abia acum putem începe din nou faza de nigredo înarmaţi cu această înţelepciune, care nu este o cunoaştere acumulată, ci este o mişcare continuă, intuitivă, de observare a mişcării minţii. Există o mişcare a minţii universale prin noi şi prin lume. Este ca o mişcare a aerului pe care o urmărim în zborul nostru. Zborul nostru este natural dacă urmează îndeaproape toate schimbările curgerii aeriene. Păsările nu depun decât un minim de efort, se pot roti ore întregi în aer fără să obosească. Dacă putem aplica această înţelegere la viaţa noastră putem să trăim o zi întreagă fără să mai fim obosiţi seara. Este posibil să nu ne mai fie somn pentru că nu mai suntem obosiţi mental. Pasărea shen a rămas intactă, neatinsă de zbor, ea poate continua să zboare la nesfârşit în aerul calm. Ce este negreala în această fază? Oboseala. Ea se strecoară încet, încet, nu ştim de unde. Ea pătrunde în noi din trecut. De fiecare dată când nu răspundem spontan la mişcarea aerului din acea clipă, când suntem surprinşi de neprevăzut şi într-o încordare plină de spaimă ne blocăm şi aplicăm o mişcare învăţată din trecut. Noul înseamnă viaţă şi este posibil doar dacă scurtcircuităm memoria noastră. Doar dacă renunţăm la certitudine, la ceva învăţat dinainte. Doar când suntem goi faţă de trecut. Agăţarea faţă de certitudinea trecutului naşte teama faţă de incertitudinea viitorului. Chiar şi când încercăm să scăpăm de trecut, de o istorie personală plicticoasă, este doar pentru a găsi contrariul în viitor. Am dus-o prost în viaţă până acum, atunci dorim să evadăm într-o credinţă  viitoare călduţă despre rai, reîncarnare, nemurire.

Prepararea elixirului neantizează toate aceste posibilităţi iluzorii. Deţinerea acestui elixir, a înţelepciunii zborului în acord cu mişcarea lumii, are un efect atât de puternic în clipa prezentă încât acesta poate lumina trecutul şi viitorul practicantului. Pentru că practicantul este fericit acum, pur şi simplu nu îi mai este teamă de incertitudinile viaţii şi acceptă toate capriciile ei cu recunoştinţă. Acest elixir nu poate fi deţinut. El vine şi pleacă. El este primit şi este oferit cu dărnicie celorlalţi. Pierzându-l l-am recâştigat. Ţinându-l ascuns, doar pentru noi, îl pierdem. Trebuie să înţelegem această mişcare continuă a minţii noastre, care este mintea universală. Ce contează că ne dăm de o sută de ori, de o mie de ori de-a berbeleacul când încercăm să zburăm? Spiritul din noi, dacă-i permitem, va încerca din nou şi din nou să ne înalţe de la pământ! Dar acestea sunt cuvinte mari: spirit, suflet. Le folosim fără să înţelegem ce înseamnă, inclusiv subsemnatul. Pentru a putea cu adevărat să zburăm este nevoie de viteză. Mintea obişnuită pe care o avem nu este flexibilă, nu este suficient de rapidă. Moare, ca un motor de avion înecat, de fiecare dată când este prea plină, indiferent cât de subtil este conţinutul său. Pentru a desprinde un avion de la sol de ce anume avem nevoie? De aripi, de o dorinţă fermă de a ne desprinde de la sol şi de viteză. Avionul poate decola şi se poate desprinde de la sol numai dacă are viteză. O viteză cu adevărat mare. Dacă avem o viteză mică putem ajunge în satul învecinat. Dacă mărim viteza putem ajunge într-o ţară vecină, dar tot pe Pământ. Dacă avem o viteză cu adevărat mare putem începe să ne eliberăm. La început de gravitaţia Pământului. Putem ajunge pe Lună. Apoi pe Mercur, apoi pe Venus, apoi pe Soare. Totul este legat de viteză. Ne antrenăm pe Pământ pentru viteză. O viteză dincolo de orice limitări. Teleportarea? Este o limitare, pentru că credem că spaţiul este o limitare. Clarviziunea? Este o limitare, pentru că credem că timpul este o limitare la a ştii ce ne aşteaptă. Dar de fiecare dată ne vom întoarce la unica noastră limitare, mintea noastră. Ea este alfa şi omega. Începutul şi sfârşitul limitării noastre.

Dieta în armonie cu energiile zilnice (IV)

Cina

de Florela Carmen Andrei

Masa de seară are loc într-un moment al zilei corespunzător sezonului de toamnă şi precede lunga noapte asemănătoare iernii.

Mişcarea naturală a Qi-ului este în acel moment al zilei în jos şi către interior. Qi-ul devine mai mult yin-material şi mai puţin yang. În mod natural, lucrurile intră în repaus, îi condensează forma şi îi conservă energiile. Nei Jing (tratatul de medicină internă al Împăratului Galben) se referă la toate acestea ca fiind vremea recoltei şi depozitării.

M.T.C. susţine că rinichii sunt cele mai active organe în perioada de timp în care mulţi dintre noi iau cina, adică între 5.00 şi 7.00 pm. Acesta este timpul în care rinichii refac vitalitatea nativă, adică în această perioadă ei stochează încă o dată Qi în interior pentru a ne permite să ne menţinem vitalitatea interioară, în timp ce la exterior alunecăm într-un repaus profund.

Începutul serii este, de asemenea, perioada în care alimentăm Qi-ul de tip yin din interior, caracterizat de răcoare şi umezeală. M.T.C. afirmă că mâncărurile acre, sărate şi amare au energii care condensează în perioada de timp a serii şi nopţii. In general, M.T.C. se pronunţă împotriva consumului frecvent şi în cantitate mare de alimente îngheţate sau crude, deoarece ele tind să afecteze splina şi stomacul umezindu-le, stingându-le focul. Deoarece alimentele sărate, amare şi unele dintre cele acre tind să aibă energii reci, este recomandat ca ele să fie ingerate sub formă preparată. In acest fel li se poate reduce impactul asupra sistemului digestiv, păstrând in acelaşi timp beneficiile yin-ului pe care le oferă.

Seara marchează începutul predominanţei Qi-ului yin, materializat. Pentru a reflecta acest lucru în masa de seară, universalele cereale pot fi asociate cu alimente mai energetice, cu forme care condensează şi coboară energia şi cu gust mai acru, mai sărat sau mai amar. Legumele rotunde cum ar fi ceapa, dovlecii tari de iarnă sau cei noi, de vară, ca şi varza au formă ce condensează, iar rădăcinoasele, mazărea şi leguminoasele granulare mici şi fasolea au o formă ce condensează şi coboară. Toate aceste alimente ne pot ajuta să condensăm şi să ne înrădăcinăm propriile energii pentru o noapte lungă şi sedentară. Mai ales fasolea, care are forma rinichilor, intensifică în mod deosebit funcţia de stocare a acestora, în special dacă este preparată sub formă de supă sărată însoţită de alge de mare sărate.

Fructele şi dulciurile tind, de asemenea, să aibă o energie care condensează şi coboară şi astfel masa de seară este cea mai nimerită pentru a savura un desert. Însă, deoarece aceste alimente au o natură rece şi umedă, este bine să nu fie consumate în exces pentru că ar putea slăbi cu mare uşurinţă splina. Cărţile despre bucătăria chineză scrise de autori occidentali deplâng faptul că desertul nu este un element frecvent în dieta chineză. Această absenţă reflectă clar respectarea principiilor medicinii chineze. Conform cu aceasta, pofta de dulciuri indică adesea o dereglare a splinei. Nei Jing spune că alimentele adecvate splinei sunt cele sărate. Se pare că fructele şi dulciurile îi atrag în special pe cei care nu îşi tonifică regulat splina cu dulceaţa substanţială a cerealelor ca esenţă a dietei lor. Dieta tradiţională chineză conţine, de asemenea, multe condimente sărate şi această combinaţie de cereale dulci şi asezonare sărată pare să menţină splina chinezilor foarte fericită, aşa cum o sugerează lipsa dulciurilor chinezeşti.

Nei Jing recomandă mazărea şi leguminoasele granulare (lintea) ca sursă de gust acru. Oţetul din vin de orez brun şi cel din mere sunt, de asemenea, alimente calde şi acre, potrivite pentru momentul serii, asemănate cu toamna. Aroma amăruie poate fi obţinută din grâu, rădăcinoase, cum ar fi lipanul, napul turcesc, napul suedez şi ridichile, iar dintre fructe din migdale şi caise. Toate aceste alimente hrănesc yin Qi-ul. Deşi aceste arome şi alimente pot fi predominante în masa de seară, este de asemenea important să asigurăm yin şi un aport de yang contrastant. Incorporând o largă varietate de feluri de alimente ce dau gust acru şi sărat, folosind legume rotunde şi rădăcinoase, ne punem în armonie cu Qi-ul material ce condensează.

Totuşi, verdeţuri sau garnituri cu aromă pătrunzătoare (pu-ternice), cum ar fi busuioc, oregano, cimbru, salvie, usturoi sau pătrunjel, pot asigura aportul interior de yang care urcă, împiedicând yin-ul să facă implozie. Cu asemenea adaosuri de ierburi, o masă cu alimente care condensează şi coboară poate face ca cina să cadă greu, în loc să dea senzaţia de energie şi corp uşor.

Eminentul specialist în herbologie (ramură a Medicinii Tradiţionale Chineze) dr. Michael Tierra, autorul tratatului „Planetary Herbology” şi „The Way of Herbs” (Calea Plantelor sau Leacurilor), arată că dieta chineză permite includerea în meniul zilnic a 24 uncii (700 g) de carne (vită, porc, oaie etc.), iar o cantitate mai mare decât aceasta ar putea introduce în sistem un exces de toxine. Dr. Henry Lu, autorul lucrăriu „Sistemul Chinezesc al Curelor Alimentare”, recomandă consumul de came sub formă de supe, subliniind faptul că în acest mod, o cantitate mică de carne este uşor de digerat şi bine tolerată de organism. In ceea ce priveşte carnea de pasăre, aceasta este foarte apreciată de Medicina Chineză pentru proprietăţile sale tonice, gustul plăcut şi pentru că este uşor de digerat.

Masa de seară ar putea fi privită ca un tradiţional festin de ziua recoltei, aşternând pe masă o mai mare diversitate de alimente, incluzând ceva peşte sau pasăre, adăugând ocazional un desert simplu din fructe (cel mai bine ar fi să fie servite fructe uscate sau coapte, pentru a contrabalansa natura lor care este, in general, rece şi umedă). Pentru a încununa masa de seară, ar fi chiar indicat să se consume puţină „cafea” din vreun fel de rădăcină amăruie prăjită, cum ar fi cea de păpădie sau cicoare. Pe lângă faptul că are un efect tonifiant pentru rinichi, savoarea amară a acestor rădăcini este calmantă (uşor sedativă), cu efect in eliminarea excesului de „foc” şi „căldură” al agitaţiei şi iritabilităţii de peste zi, instalându-se tihna pentru o noapte de odihnă.

Dieta în armonie cu energiile zilnice (II)

Micul dejun

de Florela Carmen Andrei

Mişcările Naturii pe care le observăm în schimbarea anotimpurilor, după cum scriam, se petrec, deşi la o scară mai mică, pe durata unei zile şi de la o zi la alta, parcurgând ciclurile vieţii fiecăruia dintre noi. Dimineaţa noastră corespunde copilăriei si primăverii, miezul zilei — vieţii de adult şi verii, seara — maturităţii şi toamnei, iar miezul nopţii – nefiinţei şi iernii. Practicarea unei diete zilnice care urmează Curgerea Naturală duce la intensificarea „senzatiei qi-ului”. Aşa cum, mai degrabă, îţi iroseşti energia dacă te împotriveşti curentului râului, la fel şi dieta care nu este în armonie cu mişcarea Naţurii îţi va slăbi Qi-ul. Pe de altă parte, înotând în sensul curgerii râului, vei avea senzatia propriei forţe mult mărite: tot asa, o dietă care se armtonizează Naturii va amplifica „experienţa personală a Qi-ului”. Folosind principiile care stau la baza medicinei chineze, să vedem în continuare cum putem crea un mod practic de a mânca în armonie cu energiile zilnice şi astfel să ne intensificăm „senzaţia Qi-ului”. Să începem cu…

MICUL DEJUN

Micul dejun vine după ce ne trezim , din somnul nostru natural. Acest moment este primavara zilei; acum recapitulăm perioada când eram bebeluşi, mişcându-ne de la poziţia culcat la mersul „în patru labe” (târându-ne mai întâi pentru a ne da jos din pat), la statul şi mersul în picioare. Dimineaţa are energia yang în creştere, pe care o are primăvara. Qi-ul yin (rece, umed, material) slăbeşte, pe măsură ce Qi-ul yang (cald, energetic) începe să crească.

Dimineaţa devreme, sistemul nostru digestiv este sensibil precum al unui copil. Astfel, texturile şi valorile nutriţionale ale laptelui mamei sau ale mâncării pentru bebeluşi sunt cele mai potrivite. Interesant este că cerealele integrale au un raport de proteine cu carbohidraţi şi un gust dulce care practic copiază laptele de mamă. Aceasta sugerează că fiertura moale de cereale ar fi o materie primă deosebit de potrivită, în jurul căreia să construim un mic dejun natural. De fapt, medicina tradiţională chineză a determinat că stomacul are activitatea cea mai intensă intre 7:00 şi 9:00 dimineaţa, momentul zilei când, de obicei, luăm micul dejun. Stomacului îi plac mâncărurile calde şi umede şi îi displac mâncărurile uscate. Ca atare, pentru a fi în armonic cu energia dimineţii, poate ar fi cel mai bine să urmaţi sfatul bunicii şi să mâncaţi fiertură caldă de cereale în loc de pâine prăjită sau cereale reci.

Mulţi occidentali sunt obişnuiţi să mănânce fructe şi dulciuri amestecate cu cerealele. Cu toate acestea, mâncărurile dulci care conţin zahăr, inclusiv fructele, au în general o energie yin, rece, condensatoare, conform herbaliştilor chinezi. Această energie este tocmai opusul tendinţei Qi-ului dimineţii şi, ca atare, acestea nu sunt mâncăruri tocmai potrivite pentru prima masă a zilei. Natura rece şi umedă a dulciurilor şi fructelor poate fi temporar stimulativă, dar, de fapt, poate limita în intregime „focul” digestiv al splinei, făcând pentru aceasta imposibilă transformarea unei hrane mai consistente în Qi. Aceasta poate duce la senzaţia binecunoscută a moleşelii ce apare pe la mijlocul dimineţii şi de aici nevoia de stimulente sau şi mai multe dulciuri, pentru a îndepărta efectele reducerii Qi-ului din cauza hranei.

Principiile medicinei tradiţionale chineze sugerează că încercarea de a folosi la micul dejun mâncăruri îngreunate cu dulciuri pe bază de zahăr sau fructe pentru a tonifica splina este un slab înlocuitor al hranei pe bază de cereale la toate mesele. Aceste mâncăruri dulci, care sunt mai substanţiale, hrănesc splina şi astfel Qi-ul la un nivel mult rnai profund decât stimularea superficială dată de dulciuri.

Pentru micul dejun: ovăz, orz, mei, şi orez sunt foarte potrivite pentru a fi gătite fierte. Pentru a fii în armonie cu Qi-ul dimineţii, este important să servim hrană cu energie predominant yang, ascendentă, caldă, cu gust uşor condimentat. Hrana poate consta din crudităţi sau poate fi pregătită la aburi sau prin fermentare, ambele fiind tehnici care au o energie de iluminare. Verdeţurile fierte pe aburi se potrivesc acestei reţete, precum germenii (ex. grâu incolţit), legume murate in sare (nu în oţet), în special verdeţuri, ridichi sau cepe murate picante praz, pătrunjel proaspăt sau uscat. Lucrurile care încolţesc sau cresc în sus ne ajută să ne ridicăm la nivelul provocării unei noi zile.

Nimeni nu s-ar gândi să hrănească un bebeluş cu costiţă, câmaţi, friptură sau alte astfel de mâncăruri. Conform Medicinei Tradiţionale Chineze, digerarea acestor tipuri de mâncăruri este dificilă şi este cel mai bine ca ele să fie consumate în cantităţi mici, într-un moment când „focul digestiei” noastre este mai putemic. Dacă se mănâncă alimente pe bază de came in cantităţi mai mari in acest moment, când încercăm să ne trezim, rezultatul ar putea fi acela că, mai repede decât ne gândim, digestia ne-ar trage inapoi către somn!

Exemplu de mic-dejun: Fiertură de cereale, garnisită cu o cantitate mică de germeni, cu pătrunjel verde sau uscat ori cu arpagic. Legume fierte la abur. Murături în saramură.

Harul plantelor – Obligeana

 

de Lucia Stoica

 

Prin descrierea unor plante medicinale în această postare, doresc să dau acces bolnavilor la forţa tămăduitoare a plantelor, prezentând unele plante recomandate în bolile de pancreas, splină şi stomac.

Pancreasul este o oglindă cu secreţie mixtă:

1. externă – secretă sucul pancreatic cu fermenţi digestivi şi se varsă în duoden;

2. internă – secretă glucagonul, care intervine în momentul în care cantitatea de zahăr din sânge este crescută. Pentru buna funcţionare a pancreasului putem folosi obligeana. Cunoscută şi sub denumirea „crinul de apă”, este răspândită pe lângă bălţi, lacuri şi pe malul apelor liniştite. Rădăcina este bună şi la curăţirea de mucozităţi a intestinelor. De asemeni, se recomandă în cazul stomacului cu secreţii abundente.

Se pune 1 linguriţă de rădăcină sfărâmată în 1/4 litri apă rece şi se lasă de seara până dimineaţa. Dimineaţa se încălzeşte uşor amestecul (ca şi cum ar fi stat la soare), se strecoară şi se bea câte o inghiţitură înainte şi, respectiv, după mese (dimineaţa, prânz, seara). Deci vor fi în total 6 inghiţituri pe zi. Principalul element chimic care favorizează pancreasul este potasiul. Deci se recomandă consumarea legumelor bogate în potasiu: ţelina, pătrunjelul, dovleacul, fasolea verde sub formă de supe sau pireuri. In viitor vom vorbi şi despre stomac, organul care este responsabil cu aducerea în organism a energiei vitale prin digerarea alimentelor şi extragerea elementelor nutritive. Problemele stomacului sunt foarte frecvente la omul modern din cauza stresului şi a lipsei de timp pentru o alimentaţie corectă.

Dieta în armonie cu energiile zilnice (I)

prelucrare de Oana Simijdean

Deşi mare parte din cercetările şi discutiile modeme despre modalităţile de a intensifica „senzaţia Qi-ului” se învârt în jurul disciplinelor corpului minţii — respiraţiei cum sunt Qigong-ul şi Taijiquan-ul, Medicina Tradiţională Chineză (MTC) recunoaşte disciplina dietei ca la fel de importantă în această privinţă. Intr-adevăr, în Axa Spirituală (Ling Shu Jing) se spune că „Dacă nu se mănâncă mâncare o jumătate zi, Qi-ul este slăbit, dacă nu se mănâncă o zi întreagă, Qi-ul este nefolositor”. Aceasta arată clar importanţa disciplinei dietei într-un stil de viaţă proiectat pentru a spori „experienţa personală a Qi-ului”.

Interesant este că MTC susţine că Qi-ul uman îşi are originea în Gu Qi, care înseamnă „Qi-ul cerealelor”. Deci, medicina chineză consideră cerealele, în special orezul, dar şi toate celelalte cereale, ca fundamentul vitalităţii uman.e. Conform fitoterapiei (herbologiei) tradiţionale chineze, gustul cerealelor este, în general, dulce şi acest gust tonifică splina şi stomacul, care împreună sunt responsabile de transformarea Gu Qi în Zhen Qi, adevărata vitalitate umană.

Dieta tradiţională chineză reflectă importanţa cerealelor faţă de toate celelalte mâncăruri, pentru întreţinerea bunăstării corpului urnan. Chinezii au făcut din cereale, în chineză fan, principala componentă a dietei lor timp de secole şi toate celelalte mâncăruri, vegetale sau animale, sunt folosite mai degrabă pe post de condimente, pentru a mări plăcerea de a consuma mâncăruri pe bază de cereale.

Inţelepciunea acestui stil de dietă bazată pe cereale a fost recent verificată prin proiectul de mari proporţii „Sănătatea Chinezilor”, un studiu despre tiparele de dietă actuale in China, condus de specialişti ai Academiei Chineze de Medicină Preventivă şi ai Universităţilor Oxford şi Cornell. Studiul a descoperit starea sănătăţii şi cea nutriţională a populaţiei din China sunt, in general, superioare celor ale oamenilor din societăţile industrializate occidentale. In special frecvenţa afecţiunilor de inimă, a cancerului şi a altor boli degenerative, care din punctul de vedere al MTC sunt tulburări ale sangelui şi ale Qi-ului, este mult mai scăzută in China decât în Statele Unite. Cercetătorii au ajuns la concluzia că aceasta se datorează în mare parte predominanţei cerealelor şi consumului minim de produse animale în dieta tradiţională chineză, deoarece oamenii care trăiesc în zonele urbane ale Chinei şi se hrănesc după o dietă netradiţională, cu mai multe produse animale şi mai puţine cereale, suferă de boli degenerative in procente care se apropie de cele din societăţile industrializate occidentale.

Conform unor cercetări efectuate la Universitatea Cornell T. de către Colin Campbell, unul dintre coordonatorii acestui proiect, dovezile sunt suficient de convingătoare pentru ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii să îl roage să fie coautor al unui document adresat naţiunilor dezvoltate, intitulat „Mai multă carne nu înseamnă o sănătate mai bună”, iar guvernul Chinei a oprit planurile sale anterioare de a dezvolta un şeptel şi o industrie de produse lactate de mari proporţii. Epidemiologia nutriţională modernă acordă sprijinul său viziunii Medicinei Tradiţionale Chineze, care arată că cerealele reprezintă sursa esenţială pentru Qi-ul, sănătatea, vitalitatea şi longevitatea omenirii.

Folosirea unei diete compuse în principal din cereale integrale poate fi considerată unul dintre cele mai importante aspecte ale unui stil de viaţă care urmăreşte sporirea „senzaţiei qi-ului”. Cu toate acestea, MTC susţine că, în ceea ce priveşte regimul alimentar al unei persoane, ar trebui luat in considerare mai mult decât doar aceste principii generale. Principiile Medicinei Tradiţionale Chineze sugerează de asemenea că este important să mănânci în armonie eu transformările energetice manifestate ciclul anotimpurilor in Natură.

In cartea sa Bazele Materia Medica (1578), Maestrul herbalist ShiChen Li (1518-1593) spune că „primavara ar trebui să consumăm mai mult mâncăruri drastice (iuţi şi foarte condimentate) şi calde pentru a ramâne în armonie cu mişcarea ascendentă a anotimpului; vara ar trebui să consumăm mai mult mâncăruri energizante şi fierbinţi, pentru a fi în armonie cu mişcarea către exterior a anotimpului; toamna ar trebui să mâncam mai mult mâncăruri acre şi calde, pentru a fi în armonie cu mişcarea descendentă a anotimpului; iarna ar trebui să consumăm mai mult mâncături amare şi reci pentru a fi în acord cu mişcarea către interior a anotimpului”.

Mişcările Naturii pe care le observăm în schimbarea anotimpurilor se petrec, deşi la o scară mai mică, pe parcursul unei zile şi de la o zi la alta, parcurgănd ciclurile vieţii fiecăruia dintre noi. Dimineaţa noastră corespunde copilăriei şi primăverii, miezul zilei — vieţii de adult şi verii, seara maturităţii şi toamnei, iar miezul nopţii – morţii şi iernii. Practicarea unei diete zilnice care formează curgerea naturală duce la intensificarea „senzaţiei Qi-ului”. Aşa cum, mai degrabă îţi iroseşti energia dacă te împotriveşti curentului râului, la fel şi dieta care nu este în armonie cu mişcarea Naturii îţi va slăbi Qi-ul. Pe de altă parte, înotând în sensul curgerii râului vei avea senzaţia propriei forţe mult mărite; tot aşa, o dietă care se armonizează cu Qi-ul Naturii va amplifica „experi-enţa personală a Qi-ului”. Ba mai mult, şi probabil mai important, o dietă în armonie cu Qi-ul Naturii este cu adevărat de mare ajutor, este susţinută practie şi ecologic. O astfel de dietă oferă o hrănire reală şi are un sprijin practic, deoarece mai degrabă se va armoniza decât să intre in conflict cu propriile noastre cicluri fiziologice interioare, care le reflectă pe cele ale mediului inconjurător şi este susţinută ecologic datorită armoniei în care se află cu ciclurile naturale ale Qi-ului. Folosind principiile care stau la baza medicinei chineze, să vedem cum putem crea un mod practic de a mânca în armonie cu energiile zilnice şi astfel, să ne intensificărn „senzaţia Qi-ului”.

Previous Older Entries