Cunoaşte-te pe tine însuţi

Gnothi Seauton- Cunoaşte-te pe tine însuţi

Maximă înscrisă pe frontonul templului lui Apolo din Delfi, devenită principiul fundamental al filosofiei lui Socrate.

Cu toţii ştim de inscripţia delfică “Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Diferite persoane mi-au oferit diferite motivaţii pertinente de ce are rost să te cunoşti. A te cunoaşte pe tine însuţi este cea dintâi cerinţă pe care ne-o porunceşte raţiunea. Ea este temelia cunoaşterii şi a înţelepciunii. Cine nu-şi cunoaşte cusururile, nu şi le poate îndrepta, cine nu-şi cunoaşte nevoile nu are nici o grijă de a le împlini, cine nu ştie ce-nseamnă binele şi răul, nici defectele de orice fel, nu se poate gândi la îngrijirea şi lecuirea lor. Cunoscându-te şi înţelegându-te pe tine, vei putea cunoaşte şi înţelege pe semenul tău, adoptând faţă de tine şi faţă de el un comportament corespunzător.

Este oare posibil să ajungi să te cunoşti pe tine însuţi? Cum ai putea să înveţi să faci acest lucru? La aceste întrebări răspunsurile sunt tot mai confuze. Poate pentru că fiecare înţelege altfel cuvântul „cunoaştere” şi „sine”. Fiecare om doreşte să fie fericit, asupra acestui punct există o claritate deplină, confuzia domneşte asupra căilor de realizare a fericirii. Există o singură stare a fericirii, am putea-o numi starea naturală sau starea qigong şi cu toţii am trăit-o când eram copii. Când devenim adulţi – şi toţi copiii, nu se ştie de ce, doresc să fie mari – undeva pe drum pierdem acea candoare şi inocenţă, şi cu ea acea stare de graţie. Am putea-o numi foarte bine ieşirea din rai şi asta nu s-a întamplat în vremuri biblice, ci în viaţa fiecărui om, din nou şi din nou. Eram fericiţi, dar fără s-o ştim. O aflăm doar în momentul în care nu mai suntem. Există o singură stare a fericirii, dar în schimb nenumărate motive specifice de nefericire. Am dori să ne întoarcem, dar nu putem. Drumul ne este barat. Fluxul vieţii ne împinge înainte cu forţa unei fluviu gigantic. Ne arată de unde venim, ne arată clar că fericirea este conţinută în acea stare originară, dar ne indică la fel de clar că viaţa doreşte de la noi nu o fericire inconştientă de copil, ci una conştientă, de om matur, responsabil de actele sale.

Omul îşi creează singur propria fericire şi nefericire, cât şi a celorlalţi, nu numai a celor din jurul său, ci a tuturor din lumea largă. Suntem legaţi de toţi ceilalţi prin fire nevăzute. Tot ceea ce radiază în jurul său un om provine de la ceea ce conţine în interiorul său. Lumea este o oglindă gigantică ce reflectă interiorul nostru. Toate evenimentele, toate obiectele şi persoanele pe care le întâlnim sunt condiţionate de anumite evenimente interioare. Ne cunoaştem cu toţii povestea vieţii, cu suişurile şi coborâşurile ei, dar aceasta este doar ceea ce vedem în exteriorul nostru şi suntem complet neştiutori de povestea vieţii noastre interioare. Această necunoaştere este sursa nefericirii noastre.

Avem o anumită carieră pentru că la un moment dat am fost atraşi de profesorul ce preda materia respectivă sau avem o anumită familie pentru că am avut o anumită atracţie pentru o anumită persoană. Ne-am pierdut slujba sau am divorţat pentru că aveam o anumită adversitate faţă de unele comportări ale şefului sau ale partenerului de viaţă. Ne putem aminti cu lux de amănunte comportările celor din jur, dar ne amintim cu greutate sau deloc ce gândeam sau ce simţeam chiar în momentul în care observăm evenimentele exterioare. Doar când realizăm că suntem nefericiţi încercăm să găsim o cale de a ne rezolva problema şi devenim preocupaţi să căutăm fericirea. Dobândim anumite boli şi nu ştim ce anume le-a cauzat. Doar când realizăm că suntem bolnavi, acceptăm să ne ducem la doctor şi să urmăm un tratament. Latura pozitivă a nefericirii este că ne îndeamnă să ne cunoaştem corpul şi mintea.

Dar cum să înveţi ceva despe tine? Deoarece oamenii au atenţia îndreptată spre exterior, ei sunt înclinaţi să caute în exterior, în cărţi sau discutând cu alte persoane. Nu este nimic greşit în asta, dar această cale este valabilă doar până ce alegem tratamentul, până ce alegem metoda şi şcoala. În cazul de faţă se consideră că nu mai sunteţi începători şi că aţi ales metoda qigong şi şcoala Qilingong. Cu siguranţă aţi comparat şi v-aţi perindat şi pe la alte şcoli. Şi chiar după ce v-aţi ales metodele şcolii Qilingong continuaţi să vă duceţi la alte şcoli şi să urmaţi şi alte cursuri. La acest nivel de început este foarte greu de întrezărit calea de urmat şi cum să te foloseşti de cunoştinţele dobândite. Pentru că toate aceste cunoştinţe fac parte din cunoaşterea acumulată din exterior. Puteţi lua un manual oricât de bun de psihologie şi să începeţi să comparaţi trăsăturile psihologice din el cu caracteristicile structurii voastre interioare. Încercaţi să luaţi o coală de hârtie şi s-o împărţiţi în două coloane. În prima coloană puneţi trăsăturile psihologice din manual, în a doua coloană cele observate la voi. Ce vă va uimi probabil este cât de clar şi impersonal sunt definite trăsăturile din manual şi cât de vag şi pline de subiectivitate sunt trăsăturile personale. Psihologii cunosc acest halou al subiectivităţii legat atât de persoana proprie cât şi de orice persoană apropiată pe care o cunoaştem de multă vreme. Când cunoaştem o persoană prima dată avem o primă impresie, alb pe negru, de atracţie sau respingere, care se nuanţează tot mai mult cu cât cunoaştem mai bine persoana.

Este mult mai simplu şi uşor să ne formăm o opinie despre cineva din părerile celorlalte persoane. Acelaşi lucru ni se aplică şi nouă. Ne formăm o părere despre noi pornind de la părerile celorlalţi despre noi, indiferent că acestea sunt păreri directe ale unor persoane vii sau sunt păreri deduse de noi din cărţi. Observăm două probleme cu această metodă de cunoaştere a noastră: prima, că este o cunoaştere acumulată din exterior şi a doua, că este legată de cunoaşterea a ceea ce cred alţii despre noi, pentru că este o cunoaştere obţinută prin comparaţie. O a treia caracteristică a acestei cunoaşteri este că de obicei este la nivelul discursurilor şi nu este practică, adică dacă ne punem problema dacă ne-a rezolvat măcar una din problemele pe care le avem nu am putea face o afirmaţie fermă. Mai există şi alte caracteristici mai subtile, dar mult mai grave. Metoda este una statică, care consideră interiorul nostru ca fiind un obiect cu anumite proprietăţi, când în realitate mintea noastră este dinamică, este un proces. Este ca şi cum am vrea să realizăm imposibila sarcină de a studia mişcarea curgerii unei ape folosindu-ne de o singură fotografie. Cea mai dificilă caracteristică a minţii, dar şi cea mai benefică nouă ca fiinţe umane, este că ea se schimbă în chiar momentul când o studiem. Atunci ce anume studiem?

 

Acestea sunt limitele acestei metode de cunoaştere acumulată şi ea este unica metodă folosită în sistemul academic, cea de acumulare şi de comparare a unor cunoştinţe exterioare. Deoarece ne este inoculată de pe băncile şcolii primare, chiar dacă ajungem la şcoala Qilingong unde se foloseşte un alt tip de metodă (vom vorbi mai jos despre ea) avem tendinţa inerţială să continuăm cu vechea metodă. Care este efectul vechii metode? Oamenii care vin în contact cu o şcoală sunt foarte entuziaşti la început până curiozitatea  le este satisfăcută şi încep să citească tot ce reuşesc să găsească despre qigong. Mărturisesc că am avut şi eu această tendinţă considerând că nu voi fi un bun qigong-ist dacă nu aş ştii toate meridianele şi punctele de acupunctură.

 

În perioada următoare când nu se întâmplă suficiente schimbări care să alimenteze curiozitatea, poate interveni rutina şi plictiseala, o demotivare şi o îndepărtare pe nesimţite de la metoda şcolii şi de aici dorinţa de încerca alte şcoli, de obicei cu acelaşi rezultat, până când în cele din urmă, căutătorul „descoperă” metoda cunoaşterii directe, care i-a fost predată încă de la început în orice şcoală adevărată prin care a trecut. Atunci căutătorul devine un bun qigong-ist, un bun creştin, un bun budist sau un bun psihoterapeut, fără să realizeze decât într-o fază ulterioară că problema nu era metoda şcolii, ci „dificultatea” asimilării de către el a unei metode de cunoaştere directă. De aceea cei care se apucă de qigong sunt rugaţi ca dintre zecile de metode să-şi aleagă una singură şi să o practice constant şi consecvent „o sută de zile”.

Descoperirea metodei cunoaşterii directe este un eveniment deosebit pentru că înseamnă găsirea singurei metode valabile prin care putem să ne cunoaştem pe noi înşine. În fiecare din căi are alt nume şi există alte tehnici ajutătoare pentru a ajunge acolo. La greci era legat de iniţierea prin care se putea intra în templu. În meditaţia vipassana este numită concentrarea de acces. În creştinism se obţine urmând rugăciunea inimii. În Zen (sau Chan) este poarta fără poartă. În qigong este „poarta qigongului”, deoarece conform tradiţiei daoiste este definit în Dao De Jing ca poarta spre misterul misterelor, acolo unde începe Calea Dao. Intrând pe diferitele porţi ale diferitelor tradiţii se ajunge în acelaşi loc. Dacă treci de poarta qigongului este imposibil să mai ai o atitudine de dispreţ faţă de alte căi sau faţă de alte şcoli. Deşi ca deschidere a minţii poate fi un adevărat şoc, nu este vorba de iluminare, ci de o metodă practică şi concretă de a ne cunoaşte. Nu este o metodă care este predată doar celor iniţiaţi în qigong. De fapt este metoda „stării qigong” care este predată printre primele la cursurile de qigong ale maestrului Lin Kai Ting. Starea de qigong este sămânţa metodei, iar „poarta qigongului” este fructul metodei. Precondiţia oricărei tehnici qigong este intrarea în starea qigong sau de linişte a minţii. Rezultatul tehnicilor qigong este că treci prin „poartă” şi afli intuitiv ceva despre tine şi lumea din jur. De multe ori această cunoaştere directă nu o poţi exprima prin cuvinte, este o înţelegere fulgerătoare, intuiţională, sintetică, iraţională. Ulterior intervine mintea şi o îmbracă într-o formă perceptibilă. Nu este necesar ca această cunoaştere directă să fie de natură „intelectuală”, ci poate fi resimţită ca vitalitate şi energie sau ca un sentiment de bucurie. Poate fi resimţită şi ca energie pură, qi sau nu poate fi simţită deloc, doar ca o conştientizare.

De ce starea de qigong nu este de la început o poartă? Datorită minţii începătorului care nu se poate concentra. Prin concentrare nu înţelegem un efort, ci intrarea într-o stare de linişte şi claritate a minţii. La început începătorului îi fuge mintea de la un gând la altul, formând o ceaţă mentală care crează confuzie. Motivele profunde se datorează unei înţelegeri greşite asupra lumii care nu poate fi rezolvată prin simple tehnici. Este nevoie de exemplul unui adevărat Maestru care să-i dea încredere elevului că este posibilă cunoaşterea de sine şi că tehnica pe care o predă este valabilă şi-l va conduce în direcţia dorită. Apoi urmează intenţia sinceră a elevului de a-l urma pe Maestru. De-abia apoi urmează practicarea tehnicilor cu sârguinţă şi din toată inima.

 

Acea ceaţă mentală ascunde rezultatele stării qigong. Indiferent că le percepe sau nu, starea qigong produce efecte ireversibile asupra minţii practicantului. Cunoaşterea directă te transformă pentru totdeauna. Cunoaşterea acumulată nu, cu ea doar aduni cunoştinţe. La început starea qigong apare la întâmplare la un moment dat când practicăm o anumită perioadă de timp. Cu înaintarea în practică este posibilă intrarea spontană în starea qigong când ne „amintim” să practicăm o anumită tehnică în timpul zilei. Chiar dacă durează doar o clipă poate determina o detensionare a întregului corp şi o învigorare a stării mentale. Asta ne arată că simpla observare a minţii (cu ajutorul minţii) în starea qigong poate produce modificări benefice instantanee. Se poate obţine o clarificare bruscă a minţii, luarea de decizii imperioase, dispariţia oricăror gânduri negative. În acest sens cunoaşterea directă este o cunoaştere practică, deoarece poate modifica „obiceiurile rele”. După realizarea acestor beneficii ale practicii, practicantul dobândeşte încredere şi doreşte să-şi amintească cât mai des să fie atent la cele cinci elemente: poziţie, respiraţie, stare mentală, energie şi scopul practicii. Acestea pot fi aplicate la orice activitate. Evident că bunul simţ comun ne va opri să fim atenţi la altceva decât la condusul maşinii.

Ideea de poartă a qigong-ului ne poate conduce la o dualitate între „mintea obişnuită” şi mintea în starea qigong. Ele sunt de nedespărţit, deşi una este o minte care nu este observată şi îşi permite să facă ce vrea şi cealaltă este o minte conştientă, lucidă. Nu putem opri fluxul gândurilor, dar acestea se ordonează spontan, dobândesc o armonie când sunt observate. Nu trebuie să urmărim tot acest şir de gânduri precum obiectele expuse într-un supermarket. Am deveni rapid foarte obosiţi. Le lăsăm să apară şi să dispară, le observăm doar trecerea, nu ne lăsăm atraşi sau respinşi de ele. Este posibil ca ele să dispară precum peştii în momentul în care încercăm să le observăm.

Ce putem obţine folosindu-ne de metoda cunoaşterii directe? În primul rând o comportare naturală mai bună cu cei din jur. Nu o comportare „mai bună” pentru că aşa este bine. Se topeşte noţiunea de „persoană rea”. Nu există aşa ceva. Există doar o persoană care uneori are o zi mai proastă şi ne vorbeşte urât, motivat sau nu. Ne-am observat gândurile şi atitudinea din acea clipă. A doua zi nu ne folosim memoria când ne întâlnim cu acea persoană şi o luăm de la capăt ca şi cum nici n-ar fi existat acea zi dinainte. Starea qigong este o stare de prospeţime care îţi oferă atâta vitalitate şi bucurie, încât fără să vrei faci un pas deschis, fără să-ţi fie frică, spre celălalt. Ce este important este că nu încerci să fii altfel decât eşti tu de obicei, nici mai bun, nici mai rău. Spor la practică şi cunoaşte-te direct pe tine însuţi!

Anunțuri

Misteriosul qigong

Misteriosul qigong – Interviu cu Silviu Itu

Emil: Ce principiu îl consideri important în qigong şi îl aplici în viaţă?

Silviu:Principiul ce l-am învăţat la qigong că poziţia cea mai puternică şi stabilă e joasă este general valabil. Exemplul concret este dat de oceanul care colectează toate râurile sau mai general toată energia şi care, cum spuneam, are poziţia cea mai joasă. El nu iasă în evidenţă, nu este sus, nu este la vedere. Eu mă străduiesc să-l aplic în viaţa mea. E cumva foarte diferit de principiile marketing-ului modern care te fac cunoscut, la modul agresiv, ieşi mereu în faţă. De multe ori mă întreb dacă asta este soluţia potrivită pentru vremurile noastre fiindcă necesită timp. La o afacere dacă procedezi în felul acesta, cum procedez eu la cabinet, aceasta necesită timp. Eu sunt convins că rezultatele vor fi bune, dar…

Emil: Eu cred că e vorba de răbdare. Cum oceanul are răbdare…Singura problemă este că viaţa noastră este mai scurtă.

Silviu (râzând): Atunci trebuie să găsim metode ca s-o prelungim, ca să ne bucurăm de ea. Ei vezi, la chestia asta nu m-am gândit.

Emil: Deci până la urmă ajungem la longevitate. Dacă vei trăi suficient de mult vei vedea şi roadele muncii tale.

Silviu: Dacă cumva crezi în reîncarnare vei beneficia oricum de roadele tale în altă viaţă.

Emil: Iar acum doresc să te întreb cum ai ajuns la qigong. Ai spus că de la început ai avut dorinţa asta de a face psihologia şi în final ai reuşit să-ţi realizezi visul.

Silviu: Asta a fost de când eram elev, nici nu puteam pe vremea aceea deoarece s-au desfiinţat facultăţile de psihologie. Am ajuns la qigong în 1997, când am rămas singur în afaceri, când în urma mai multor asocieri m-am despărţit de ultimul asociat. Tot atunci, în acea perioadă am decis să-mi schimb şi modul meu de a trăi. Am început să caut în stânga şi dreapta şi alte lucruri decât ceea ce făceam până atunci şi le consideram importante şi anume să câştigi bani din afaceri sau să trăieşti din afaceri, ca mod de a trăi nu neapărat că o făceam pentru mai mulţi bani. În 1999 am aflat cumva de cursul Maestrului Lin Kai Ting. Îi spusesem unui prieten că m-ar interesa ceva legat de aikido şi dacă vine un maestru mă apuc de aikido. În 1999 nu a venit un maestru de aikido, ci de qigong…

Emil: Şi ştiai ceva de qigong pe atunci?

Silviu: Intâmplător ştiam, dar lucruri destul de superficiale. Am fost abonat pe vremea lui Ceauşescu la China Today, era revista ambasadei chineze şi printre puţinele la care te puteai abona la poştă, şi acolo erau destul de multe articole despre qigong. Asta era între anii 1984-1989. Era cu qigong, taiji, wushu. Mă interesa qigong-ul şi m-am abonat la o revistă de qigong. În descriere scria că e în limba chineză, dar are totuşi rezumate ale articolelor în engleză. Când mi-a venit revista, toată era în chineză şi numai titlurile unor articole erau în engleză. Ani de zile am fost abonat, dar pentru că era în chineză, n-am reuşit să înţeleg ce este qigong-ul. Pentru că în China Today unde erau articole mai extinse nu se vorbea despre energie, ci despre exerciţiile care se fac şi în general erau exerciţii fizice, inclusiv alergare qigong, dar le lipsea exact motivaţia sau partea teoretică. Sigur că se făceau pentru sănătate. Dar lipsea baza, esenţa.

Apoi în 1999 cred că în primăvară am făcut un curs cu Maestrul şi după curs s-a produs o schimbare în felul meu de a percepe lumea şi am simţit un nou imbold de a-mi schimba viaţa. Apoi sigur că am început să practic qigong şi de-a lungul anilor am simţit că pot să fac şi ceea ce mi-am dorit să fac de la început, psihologia, şi în cele din urmă asta s-a împlinit. În 2011 am putut să încep. Aveam tot, am terminat facultatea, masteratul, tot ce era necesar ca să devin psiholog şi mi-am deschis un cabinet de psihologie.

Primul examen ce l-am dat şi l-am căzut ca trainer qigong a fost în 2002 la Voineasa şi l-am luat în cele din urmă la Stâna de Vale în 2003 şi de atunci am început să ţin sală, să ţin cursuri, cam atunci au început microcursurile de tehnici de bază şi Brocard. Şi Yi Jin Jing-ul nu l-am luat decât la vreo doi ani după ce am dat examen. Iar în 2004 am ajuns preşedintele Asociaţiei Qilingong din Cluj şi am fost cinci ani în această funcţie. În acea perioadă am predat singur sala, aşa a fost conjuctura, pentru că ceilalţi nu s-au putut prezenta la examene pentru că erau studenţi: Oana, Radu, Iuliu.

Emil: Şi cred că era dificil să ţii atâtea cursuri.

Silviu: Nu. Nu era. Pentru că era un lucru pe care mi l-am dorit foarte mult. Făceam un lucru care-mi plăcea foarte mult. Era un lucru în care credeam. Era o provocare. Şi asta lipsea la vechea activitate în afaceri când făceam termopane. După ce ai învăţat cum să le faci, nu mai înaintezi, nu mai sunt lucruri noi. În qigong simţeam că tot timpul progresez. Nu aş putea să spun până unde. Nu văd o limită în qigong. Am tot continuat, am fost trainer până în 2009. Când nu m-am mai dus la examene…

Emil: Probabil că a intervenit psihologia.

Şi acum să vedem şi partea bună sau mai roz a lucrurilor, ce a însemnat qigong-ul pentru tine şi cum ţi-a schimbat modul tău de viaţă.

Silviu: Până la urmă şi ceea ce mi s-a întâmplat în cadrul asociaţiei şi dintr-un punct de vedere poate fi văzut ca ceva negativ, a fost în acelaşi timp ceva bun. Adică m-a determinat cu atât mai mult să-mi văd de drumul meu, care nu este de a mă dedica qigong-ului cum am crezut la un moment dat. A avut un efect pozitiv până la urmă pentru că a trebuit să mă clarific ce vreau şi unde mă situez în toată problema şi a trebuit să-mi găsesc propriul drum fără să fiu dependent de qigong sau de structura asociaţiei de qigong. Eu în continuare ţin, de cinci ani, o sală dimineaţa pentru că există persoane care preferă să vină înainte de servici şi am avut şi de la şapte, şi de la şase la un moment dat. Şi această sală continuă şi astăzi.

Nu am pretenţia să afirm că această sală este de Qilingong pentru că în această sală nu ţin exclusiv exerciţii de qilingong, ci şi alte exerciţii de qigong, din alte stiluri, stilul Chang. Practic mă folosesc de qigong, dar sunt adăugate exerciţii de fitness, de taiji, de alte lucruri, toate împreună, fiindcă consider că partea asta de qigong pe care am învăţat-o, acest stil qilingong soft, pentru mine şi pentru alţi oameni, este doar o latură a lucrurilor. Este nevoie şi de dinamică, ceea ce nu este cazul în Qilingong. Dar aşa cum spunea şi Maestrul Yan Xin sunt vreo 3500 de şcoli de qigong, fiecare are vreo 10.000 de exerciţii, deci există variante.Eu nu am pretenţia să afirm că cei care vin la mine la sală învaţă în primul rând qigong, ci pur şi simplul fac nişte exerciţii pe care le cred utile pentru buna dispoziţie, sănătate şi condiţia fizică.

Emil: Dar totuşi rădăcina de unde ai pornit ca să înţelegi este qigong-ul.

Silviu: Sigur că da. Rămân la părerea mea că dacă cineva doreşte să facă qigong în profunzime atunci este indicat să facă cu un maestru de qigong, de exemplu cum este Maestrul Lin Kai Ting, pe care îl consider în continuare maestrul meu de qigong.

În primul rând începând practica de qigong, sub îndrumarea la distanţă a maestrului şi a celor mai apropiaţi, cum erau Ileana pe atunci, mi-am găsit drumul şi mi-am clarificat ce vreau de la viaţă. Mai mult mi-am găsit şi puterea şi curajul să fac paşii necesari pentru a-mi schimba viaţa aşa cum mi-am dorit. Din punctul acesta de vedere a fost foarte bine. Dar nu numai din acesta, din foarte multe puncte de vedere. Dacă fac o analiză şi le pun în balanţă dacă vrei, avantajele depăşesc cu mult dezavantajele.

Emil: Până la urmă şi dezavantajele. Te-au ajutat să lucrezi cu nişte oameni care ţi s-au părut dificili din diferite motive.

Silviu: Astăzi pot să-ţi spun ca şi psiholog că foarte multe din problemele pe care le avem, dintre emoţiile noastre, sentimentele noastre, gândurile noastre care ne chinuie sunt date de modul cum privim noi lumea, de părerile şi convingerile interioare. Dar nimeni nu spune că lumea trebuie să fie aşa cum o vrem noi, un ideal. Şi atunci eu am suferit, astăzi îmi dau seama de asta, pentru că am avut o anumită imagine despre cum trebuie să fie această activitate de qigong. Ori ea nu este aşa. Dar în sinea mea asta nu este o tragedie. Am făcut eu să fie pentru mine o tragedie. Astăzi pot să-i învăţ pe alţii că există puncte de vedere diferite, că există nişte cerinţe nerealiste pe care dacă le proiectăm asupra vieţii, adică încercăm să băgăm viaţa în şabloanele noastre, probabil că vom avea de suferit. Fiindcă viaţa este într-un fel şi noi o vrem altfel.

Emil: Pentru că erau alte persoane care aveau alte dorinţe şi ţeluri…

Silviu:…şi n-au perceput ca şi mine aceste lucruri. Pe alţii aceste lucruri nu i-au deranjat aşa mult. Aceste probleme s-au datorat mai degrabă rigidităţii mele în gândire decât…adică de faptul că apărea un singur punct de vedere, ceea ce doream eu. O lecţie foarte importantă în qigong în care cred şi acum este că cel mai important este binele general.

Emil: Să uiţi de tine, să te dai doi paşi înapoi şi să laşi şi pe alţii…

Silviu: Poate că da, poate că nu.

Emil: Poate că nu întotdeauna trebuie să facem asta.

Silviu: Este un nivel în qigong în care să-i pui în primul plan pe ceilalţi. Nu cred că am ajuns la nivelul acela. Nu am pretenţia asta. Dar în orice caz, cum ţii cont de tine, trebuie să ţii cont şi de ceilalţi şi este un lucru de bun simţ. Şi ce mi-a adus qigong-ul în viaţă: disciplină. Pentru că mi-am impus un program de practică zilnică şi acest program şi care dura în cele din urmă 2-3 ore, fără să pun la socoteală sala şi microcursurile, m-au obligat să trăiesc într-un anumit fel. Dacă te scoli dimineaţa la 5 ca să practici e puţin probabil că te poţi culca seara la 12 sau la 1 noaptea, stând la TV sau la calculator. Asta m-a obligat să mă gândesc ce fac seara înainte de culcare: mănânc mult, nu dorm noaptea, beau mult atunci dimineaţa mă scol greu şi îţi reglează toată ziua până la urmă. Tot ce faci în timpul zilei era important pentru că qigong-ul, după viaţa de familie, devenise lucrul cel mai important din viaţa mea. Şi mai mult, practicând în mod perseverent, cum ne sfătuia Maestrul, am depăşit nişte limite care în mod obişnuit credeam că nu pot fi depăşite, nici eu nu credeam că le pot depăşi şi atunci lucrul acest mi-a dat curaj. Să fac lucruri care păreau grele, să fac o facultate la 47 de ani, să-mi schimb complet viaţa, pentru că de fapt asta s-a întâmplat. Şi cred că exerciţiile de qigong făcute cu discernământ, făcute în mod echilibrat, asta e foarte important, te ajută foarte mult să-ţi creşti calitatea vieţii. Eşti mai liniştit, eşti mai sănătos şi trăieşti mai mult. Sigur că ultimul aspect nu mai contează aşa mult. Cred că acţiunile tale îţi influenţează viitorul şi prezentul este influenţat de ceea ce ai făcut în trecut. Eu cred în asta, le-am crezut într-un fel întotdeauna. Eu cred că este foarte bine că am reuşit să ajung la qigong, să vină Maestrul în oraşul meu, a fost uşor să mă duc la cursuri. Dacă o iei aşa, am o karmă bună. Ce mi-am dorit când am fost abonat la revista de qigong s-a împlinit.

Emil: Unii se duc în China ca să găsească un maestru, iar aici a venit în oraşul tău.

Silviu: Şi chiar acum, după atâţia ani am convingerea interioară că dacă doresc să apelez la el pot să apelez la el. Lăsând la o parte acele probleme care m-au îndepărtat de federaţie şi asociaţie, dar relaţia mea cu Maestrul, din punctul de vedere al qigong-ului, a rămas neschimbată. Eu practic în continuare, îl respect în continuare ca maestru de qigong şi am încredere în el ca şi om, ca şi persoană. Comportamentul, asta am învăţat la psihologie, nu trebuie să-l generalizăm la toată persoana. Să nu facem o evaluare globală. Dacă un comportament al unei persoane este greşit valoarea acelei persoane nu scade. Noi putem condamna comportamentul greşit al unei persoane, dar persoana rămâne la aceeaşi valoare. Există o valoare că eşti om, este o valoare intrinsecă. Faptul că un om se comportă rău într-o situaţie sau mai multe situaţii, noi acel comportament îl condamnăm. Un om care întârzie la întâlniri, dacă suntem oameni foarte riguroşi considerăm că este un om neserios, dacă e un om neserios ne putem gândi imediat că e un om în care nu poţi avea încredere, dacă e un om în care nu poţi avea încredere considerăm că este şi un om rău. Şi tragem această concluzie din faptul că întârzie. Şi faptul că întârzie este doar o trăsătură şi nu poate fi generalizat la tot. Şi noi avem tendinţa să ştim cum stăm cu oamenii în general, să-i clasificăm repede, că dacă i-am clasificat e mai comod. Nu putem concepe că oamenii sunt odată într-un fel, odată în alt fel. Dar oamenii aşa sunt, mai degrabă decât constanţi în toată viaţa şi tot comportamentul. Şi ar fi un lucru pe care ar trebui să-l înţelegem. Învăţând lucrurile astea de la pacienţii mei îmi dau seama că şi judecăţile mele referitoare la trecut, inclusiv din qigong, dar nu numai, s-ar putea să fie viciate, sau eronate. Noi când ne-am format o părere foarte rigidă avem tendinţa de a selecţiona ceea ce nu ne place. Căutăm doar faptele care ne confirmă părerea. Celelalte le negăm şi considerăm că nici nu există. De multe ori spunem: asta nu s-a întâmplat, aşa nu a fost. Lucrurile astea le-am învăţat, ştiu că există şi ştiu că în felul ăsta m-am comportat şi eu în trecut.

Şi există o întrebare: cum poţi schimba trecutul? Trecutul nu poţi să-l schimbi. Poţi să schimbi doar modul cum te raportezi la el. Şi acesta deja este un lucru destul de important.

Emil: Şi în felul ăsta schimbi şi trecutul. Sau efectul trecutului asupra prezentului.

Silviu: Sigur că da. Unele lucruri te afectează atât de mult şi sunt atât de tragice încât mi-e greu să folosesc această teorie, dar acele cazuri sunt chiar puţine. Faptul că mi-am pus aceste probleme şi am încercat să le înţeleg se leagă în mod direct de practica de qigong.

Emil: Cred că aceste probleme te fac să judeci. E ca la rezolvarea unei probleme. În momentul în care reuşeşti să-i dai de capăt sau să te detaşezi suficient ca să obţii o rezolvare emoţională. Când poţi spune: asta m-a afectat foarte mult în trecut, dar m-am detaşat şi am rezolvat emoţional problema. Dacă nu raţional, atunci emoţional.

Silivu: Asta le spun la cei care apelează la consilierea mea. Noi nu suntem roboţi: nu suntem doar raţionali. Avem emoţii prin faptul că suntem oameni. Şi partea aceasta legată de emoţii este la fel de importantă ca şi partea raţională. Câteodată ne afectează mai mult sau este mai importantă decât partea raţională. Şi aşa este cum spui tu. Trebuie să ţinem cont de cum ne „gestionăm” emoţiile. Dar putem să lucrăm asupra emoţiilor. Dacă este vorba de o emoţie iraţională care provine din felul nostru iraţional de a fi pe care l-am format nu ştim cum sau l-am preluat, atunci rezultatul este acela că nu ne este bine. Avem sentimente puternice de dezamăgire, de deznădejde etc. Dar dacă schimbăm reperele, dacă analizăm de ce am evaluat eu aşa sau de ce am avut judecata asta, atunci realizezi că şi emoţiile poţi să le schimbi. Este un sistem foarte interesant. Este şi ceea ce am învăţat eu de la qigong, de la Maestru şi ceea ce am descoperit în timpul meditaţiilor.

Emil: Poţi să-ţi aminteşti anumite momente mai speciale când ai avut un fel de revelaţie sau o deschidere?

Silviu: Am practicat Zhuang-ul degetelor sabie cel mai mult ca exerciţiu. Mi s-a părut că este printre cele mai grele şi eu întotdeauna m-am considerat un om care pot să fac lucruri grele şi foarte grele şi am considerat că dacă pot să le fac trebuie să le şi fac. Nu numai să cred că pot să le fac. Atunci am început să practic Zhuang-ul şi până la urmă dacă faci acest exerciţiu intri într-o stare de meditaţie, stare de qigong. Poziţia statică favorizează asta. Doar se spune că nu poţi depăşi un anumit nivel dacă nu intri într-o stare specială. Şi lucruri la care nu le găseam răspunsul, după o practică mai îndelungată, după câteva luni, dintr-odată primeam răspunsul la întrebări sau probleme pe care le aveam. Şi una dintre problemele pe care le-am avut era de a înţelege cum funcţionează lumea asta. Sigur că nu am aflat în Zhuang secretul lumii, dar am descoperit de fapt un adevăr de luat în seamă de toată lumea că există nişte legi ale Universului. Ori aceste legi guvernează cum se desfăşoară lucrurile în Univers. Dacă noi trăim conform acestor legi suntem în armonie şi ne va fi bine. Dacă noi facem acţiuni care contravin legilor Universului, nu neapărat o persoană, un Dumnezeu ne pedepseşte, ci consecinţele care nu sunt în acord cu modul în care este făcută lumea şi atunci vom suferi.

Şi atunci primul lucru ar fi de fapt să descoperi cum funcţionează, care sunt legile acestui Univers. Am descoperit ceea ce am zis că este prima dintre legi în care există un schimb între noi ca persoane şi restul lumii. Şi acest schimb are nişte reguli. Dacă vrei să obţii ceva de la lume regula spune că trebuie înainte să dai. Sigur că această regulă la nivel mental o citisem înainte de nenumărate ori şi ne spusese şi Maestrul la curs, dar în timpul practicii am avut o revelaţie că aşa stau lucrurile, pur şi simplu. Şi asta a determinat o schimbare majoră în viaţa mea fiindcă dacă înţelegi lucrul acesta şi-l aplici şi noi am învăţat la qigong că există această tehnică, cu adevărat lucrurile se schimbă, decurg altfel în viaţa ta. Într-un fel, poţi să zici că este misterios, mai mult există nişte mistere, lucruri de neînţeles, care nici nu trebuie să le înţelegi tu foarte bine, important este să ştii ce faci şi ce efect are, chiar dacă nu ştii cum. Nu este important să ştii ce este în acea cutie neagră. Important este ce ai băgat în ea şi ce iese. E un mister. Să cauţi explicaţii la lucruri care nu au o explicaţie evidentă, dar poţi s-o foloseşti, dacă faci asta obţii aia. Nu neapărat în termenii de a obţine sau de a profita, ci în sensul de consecinţe. Acesta a fost un „flash” pe care l-am avut şi a fost foarte important.

Am mai avut revelaţii la încurajarea lui Ileana că dacă depăşeşti un anumit prag vei putea face fără probleme de acum încolo. Aşa a fost cu Zhuang-ul dar asta se poate generaliza la orice lucru din viaţă. Dacă treci de anumite obstacole ai puterea şi determinarea şi voinţa şi răbdarea atunci vei putea face mult mai mult, lucru pe care nici nu poţi să te gândeşti că este posibil. Şi în privinţa asta mi se pare că qigong-ul este important pentru viaţa mea că se poate aplica. Ce nu se poate aplica din qigong în viaţa mea nu are valoare. Un sistem rupt de viaţă este în regulă. Te duci la mănăstire, trăieşti după regulile din mănăstire şi e convenabil. Vii în lume şi nu poţi trăi ca în mănăstire înseamnă că nu este valabil în lume. Metodele din qigong şi felul în care îţi poţi trăi viaţa prin qigong dacă se poate adapta la viaţa ta, dacă poţi integra.

Emil: Nu este numai tehnica, ci faptul că atunci când ieşi în lume şi poţi folosi o tehnică atunci poţi spune că este tehnica ta.

Silviu: Qigong-ul este complex. Este şi simplu şi complex. Până la urmă metodele sunt simple, aplicarea lor este complexă. Nu se pune problema ca tu în viaţa de zi cu zi să foloseşti o tehnică formală dacă vrei. De exemplu atunci când ai nevoie să capeţi putere te bagi într-un colţ undeva şi faci Zhuang-ul degetelor sabie. Nu acesta este modul de a aplica qigong-ul în viaţa de zi cu zi. Ci este să intri în starea aceea fără să faci exerciţiul. Ai puterea în urma practicii să o foloseşti. Acestea sunt lucrurile care sunt complexe. La pregătirea de traineri de la Sovata, Maestrul ne-a pus să explicăm cum predăm Brocardul. Şi au fost diferite grade de la cei care explicau cu lux de cuvinte fiecare mişcare, cum să ţii palma, la ce distanţă de cap, la ce distanţă deasupra umărului, adică foarte detaliat şi explicit, până la stilul meu în care explicaţiile erau minime şi care cereau de fapt celor care învăţau să mă imite, să înveţe prin imitaţie într-o primă fază. Maestrul m-a rugat atunci să le prezint la ceilalţi cum predau eu qigong-ul. De fapt nu era nimic nou în toată treaba, eu încercam să-l imit la rândul meu pe Maestru care are o predare tradiţională prin observaţie şi imitaţie. Prin această predare ani de zile îţi observi maestrul şi încerci să-l imiţi. În momentul în care imitaţia este destul de bună, Maestrul consideră că ai depăşit sau ai trecut la un anumit nivel. Examenele îi diferenţiază pe cei cu răbdare de cei fără răbdare, pe cei perseverenţi de cei superficiali şi începe să te înveţe mai în detaliu. Şi acesta este modul tradiţional şi se poate aplica în foarte multe domenii şi la multe exerciţii fizice fără discuţie. În ştiinţa actuală trebuie să citim foarte mult, să învăţăm foarte mult fiindcă totul e în concepte, în cuvinte. Dar şi aici nu ar strica să avem un maestru care nu ne învaţă neapărat cum să rezolvăm o problemă, ci ne învaţă cum să abordăm lucrurile. Dar încă din trecut la partea asta de qigong, de exerciţii fizice şi de meditaţie un maestru mi se pare că este foarte important. Eu l-am avut ca exemplu pe Maestrul Lin Kai Ting.

Emil: Mi se pare extraordinar ce spui, faptul că tehnicile qigong sunt vârful aisbergului şi folosindu-te de ele ajungi până la urmă la tine, pentru că asta cred că este cel mai important. Să ajungi la tine.

Silviu: Eu nu cred că tehnicile sunt un nivel care se poate depăşi. Eu cred că trebuie să practici toată viaţa. Mi-a fost greu să înţeleg ce trebuie să practic în qigong. Indicaţiile Maestrului au fost destul de lapidare. Adică ca să evoluezi, să te dezvolţi în qigong şi în general. Indicaţiile au fost ceva de genul, să faci un exerciţiu mai mult timp, poate trei luni, poate şase, poate un an, poate un an jumate. Hai să spunem că-ţi zicea un minim, dar nu-ţi zicea un maxim. Dar zicea că pe urmă o să simţi dacă ar trebui sau nu să practici ceva anumit. Şi mi s-a părut întotdeauna imprecisă treaba asta şi mie şi celorlalţi traineri.

Astăzi găsesc o explicaţie că sunt nişte decizii pe care trebuie să le iei tu în cunoştinţă de cauză. Să spun că conform naturii mele eu am exagerat cu practica, atât de mult încât interfera cu viaţa mea familiară şi profesională. Sigur că era dorinţa mea de a face preponderent qigong, dar mi-am dat seama că acest lucru nu poate să continue la nesfârşit, să practic foarte mult, căci îmi voi neglija interesele mele legate de familie, de profesiune. Şi cred astăzi referitor la qigong că trebuie să practici la început intens pe o perioadă de câţiva ani, destul de extins în timp, şi eu sunt aici cam aproximativ (zâmbeşte). Dar chiar de la început este necesar să păstrezi un echilibru între practica de qigong şi viaţa ta. Inevitabil viaţa ta se schimbă când faci ceva în mod repetat, în fiecare zi, un număr de ore un lucru, indiferent care. Că te duci la bazin, că citeşti cărţi, că stai în birt. Cumva trebuie să le integrezi în viaţa ta. Practica de qigong îţi cere de fapt să-ţi schimbi viaţa. Eu fumam când m-am apucat de qigong. Mi-a fost evident că nu pot să practic qigong şi să fumez. Eu nu am putut, poate alţii pot. De asemenea a trebuit să-mi fac un regim foarte regulat, foarte calculat de viaţă ca să pot să am timpul să practic cât doream.

Iar la exerciţii la început învăţăm forma şi cred şi astăzi că nu avem nevoie de multe explicaţii. E foarte greşit, cred eu, să ceri şi să primeşti explicaţii când tu încă nu stăpâneşti forma. Nu-ţi foloseşte la nimic decât să te bage în ceaţă. Te derutează, iar sub aspectul evoluţiei foarte probabil că te va trimite într-o direcţie greşită. Mai mult îţi vei spune sau vei trage o concluzie greşită asupra a ceea ce faci tu şi a ceea ce este qigong-ul. Poţi să ai impresia că practici un exerciţiu foarte bine dacă ştii explicaţiile în detaliu atât asupra efectelor cât şi detalii de tehnică. Şi poţi să practici foarte mult, timp de o oră, două, trei, dar tu de fapt să fii pe o cale greşită. Fiindcă ai sărit etapele. În qigong etapele nu se pot sări decât cu repercursiuni negative. Poţi să stai o oră în Zhuang-ul degetelor sabie în zece şedinţe. După asta poţi deveni foarte anxios, să ai senzaţii pe care nu le înţelegi şi să renunţi. E un exemplu la ceea ce nu trebuie să faci. Nu poţi sări etapele. Corpul trebuie să se transforme, vorbim de qigong, vorbim de transformare. Este o expresie că „singurul lucru stabil sau permanent este transformarea”, dar eu cred astăzi treaba asta.

Emil: Acest echilibru cu viaţa l-am observat şi eu. Este acest entuziasm al începătorului care învaţă ceva foarte nou şi tot vrea să facă asta dar nu-şi dă seama că şi aici trebuie să ai un echilibru să nu neglijezi restul, să spui că ce am făcut înainte e vechi şi perimat.

Silivu: E o cale destul de sigură de a te înstrăina, de a ieşi în afara vieţii normale. Trebuie să folosim exemplul că practica qigong este ca focul de pe vremuri când trebuia să ţii focul mereu aprins pentru că era foarte greu să-l aprinzi într-o casă tradiţională chineză. Când găteai puneai lemne pe foc şi oala la fiert, dar când plecai de acasă lăsai focul acoperit să ţină apa călduţă, ca să nu depui mari eforturi să reaprinzi focul. Şi când aveai vreme să găteşti găteai. Aşa este şi cu practica qigong când ai timp şi practici formal înteţeşti focul, în rest îl laşi acolo, dar nu stingi focul. Tot timpul ai grijă. Aşa e dacă ai copii mici, dacă ai alte probleme, mai mult îl întreţii, când poţi îl înteţeşti. Când eşti mai liber, când eşti singur, sau ai perioade propice practicii atunci îl înteţeşti şi pe urmă iarăşi doar îl întreţii. Asta este normal.

Emil. Prin urmare obstacolele acelea nu sunt obstacole, ci un mod prin care nu ţi se permite să exagerezi, de a înteţi exagerat focul, de a nu face evaporarea rapidă din oală şi a arde oala. Aceste evenimente apar în viaţă exact ca să găseşti un echilibru între practică şi viaţa ta.

Silviu: M-am gândit mult la evenimente care nu mi-au convenit în qigong. Când nu te mai afectează aşa de mult, doar atunci te poţi detaşa de ele. Şi ele mi-au schimbat viaţa. Mi-au îndreptat-o înspre ce doream cu adevărat. Mă folosesc de o expresie luată din istorie în care se spunea că adevăratul maestru nu este cel care te învaţă, ci cel care-ţi pune piedici.

Emil: Fără să te descurajeze. Ci străduindu-se să te împingă din spate. Îţi pune piedică, dar în acelaşi timp îţi repetă: încearcă.

Silviu: Maestrul ne-a spus ceva asemănător la practica de la Olăneşti. Ne-a spus că modul în care te învaţă un maestru este de multe ori de neînţeles pentru un discipol. Ne-a dat următorul exemplu. Un maestru trăia într-o peşteră şi avea mai mulţi discipoli. Îi punea pe toţi să stea în genunchi pe o piatră ore în şir. Şi încet-încet toţi discipolii au plecat considerând că îşi pierd vremea. Îi punea să care găleţi cu apă din vale. Unul singur a rămas şi cu încăpăţânare făcea tot ce îi spunea maestrul. Stătea în genunchi pe piatră şi căra găleţi cu apă. Şi la un moment dat după o vreme mai îndelungată şi el şi-a pierdut răbdarea şi i-a spus: Maestre, eu fac tot ce spui, dar nu am învăţat nimic, eu tot numai stau în genunchi şi car la găleţi cu apă. Maestrul îi spune: Ei bine ia piatra aia pe care ai stat. Aceea era o piatră foarte plată şi foarte grea. Ii spune: ia-o şi loveşte-o de genunchi. Discipolul ridică piatra care avea peste 100 de kilograme şi în momentul în care a lovit-o de genunchi a rupt-o. Maestrul l-a învăţat printr-o metodă de neînţeles aparent chinuindu-l şi pedepsindu-l, dar i-a întărit foarte mult şi corpul şi voinţa.

Asta s-a întâmplat şi după ce ne-a povestit asta, Maestrul mi-a suspendat sala de dimineaţă pentru că nu îndeplinisem nişte cerinţe legate de asociaţie şi avea dreptate. A fost o promisiune de a mea nerespectată şi penalizată. Când mi-a înmânat diploma Maestrul mi-a spus că măsurile pe care le-a luat nu sunt întotdeauna de înţeles şi că ceea ce a făcut este în favoarea mea.

Revenind la metoda de predare prin observare şi imitaţie, aceasta mai are şi alte elemente importante. Unul dintre ele este că noi nu ne grăbim să învăţăm. Ţelul nu este de a învăţa repede cum să facem. Fiindcă nu ăsta este scopul. În sine metoda devine un scop, nu să ajungi să stăpâneşti tehnicile. Fiindcă nu ăsta este scopul la care subsumezi totul. Şi dacă prezinţi lucrurile şi le faci în modul ăsta nu mai are importanţă dacă îl imit pe maestru sau pe trainer, dar nu fac perfect. Este un mod în care nu ne legăm de detalii. Asta am învăţat-o la karate. Acolo îţi trebuie zece ani să ajungi la centura neagră sau poate niciodată. Că nu-i important. Nu-i important că ai greşit. Faci cât poţi. Nimeni nu-ţi spune, uite, faci de 10 ani şi nu faci ca lumea. Fiindcă nu-i important. Nu-i important să-i dovedeşti cuiva că tu ştii. E o mare schimbare. Şi atunci totul e relaxat. Dacă nu-i important că mâna o ţinem cu doi centimetri mai jos sau cu degetele îndoite nu ştiu cum, ci faci cum poţi, totul este să meargă în continuare şi iarăşi repeţi şi slefuieşti puţin câte puţin. E altă metodă. Nu e legată de un curs finit ca timp şi foarte clar ca bani.

 

Qigong-ul şi mintea subconştientă (II)

de Erle Montaigue

Priviţi în interiorul vostru şi veţi găsi ceea ce căutaţi. Noi, oamenii, suntem de asemenea animale. Totuşi, datorită sofisticării tot mai mari în problemele fizice, ne-am pierdut capacităţile ascunse pe care alte animale de pe această planetă încă le-au păstrat. Strămoşii noştri ne vorbesc, ei sunt în noi, în celulele noastre. Întreaga informaţie de la începutul timpului ne-a fost transmisă în momentul în care ne-am născut (de aceea îi spunem informaţie sau qi prenatal). Am pierdut abilitatea să accesăm această informaţie deoarece ne bazăm pe creierul conştient prea mult. Adesea vom primi sfaturi prin vise sau prin revelaţii sau prin alte canale. Totuşi, de multe ori, acest sfat vine de la strămoşii noştri, chiar prin celulele noastre. O putem numi intuiţie sau instinct, nu contează, noi primim acest sfat din interior şi când nu ascultăm acest sfat se întâmplă evenimente în viaţa noastră care ne silesc să-l ascultăm!

E suficient să ne uităm la animale pentru a vedea adevărul. De exemplu cum ştie elefantul unde să se ducă atunci când apar pericole precum o secetă severă care afectează viaţa turmei? Elefantul nu are niciun motiv să călătorească mii de mile spre locurile unde a mai rămas apa, dar conducătorul turmei îşi duce familia exact acolo unde strămoşii i-au spus să se ducă. De unde ştie asta? Informaţia este în celulele sale. Este transmisă din generaţie în generaţie până ce este necesară. Toate animalele au această abilitate sau informaţie ascunsă şi sunt capabile să o acceseze subconştient, instinctual, oricând au nevoie. De fapt acolo este mult mai multă informaţie decât doar cea de a-şi găsi drumul spre casă.

Prin urmare cum ştie elefantul cum să acceseze această sursă de informaţie? Răspunsul este că nu ştie! Nu poate să-şi spună conştient: „Ei bine, unde este acea informaţie”, este întotdeauna acolo deoarece elefantul nu o caută. Animalul este întotdeauna lipsit de conştienţa sinelui. Noi, oamenii, suntem plini de sine, întotdeauna încercând să găsim acel de ce! Deşi ni se pare că asta ne caracterizează şi ne face să fim umani, de fapt ne închidem informaţia internă determinându-ne să ne bazăm doar pe mijloacele conştiente de supravieţuire. Nouă oamenilor ne place să ne jucăm acel joc de a fi un guru sau o persoană iluminată etc. Dar animalul nici măcar nu ştie aceste lucruri, el doar este. Animalele niciodată nu întreabă de ce, ele doar fac ceea trebuie să facă. Noi, pe de altă parte, întotdeauna întrebăm de ce şi întotdeauna opunem rezistenţă la lucrurile pe care ar trebui să le facem.

Noi, ca animale, de asemenea folosim această informaţie antică în momente deosebite când se pune problema supravieţuirii noastre. Şi o putem accesa simplu doar ascultând să nu ascultăm! Devenind goi în interior suntem capabili să auzim ceea ni se spune. Şi oare nu despre asta ni se spune în qigong? Devind goi astfel încât informaţia internă poate ieşi la suprafaţă şi vorbi cu noi. Strămoşii noştri sunt capabili să ne vorbească chiar din interiorul celulelor noastre, dar prima dată trebuie să scăpăm de mintea conştientă printr-un fel de meditaţie.

Noi avem un corp, o minte şi un spirit. Acestea trebuie să fie în armonie. Atunci când practicăm meditaţia şezând, noi folosim numai o singură parte. Aşa că eu consider că trebuie să medităm cu mintea, corpul şi spiritul. Pentru a face asta, trebuie să practicăm anumite mişcări lente în timp ce medităm. Aceasta produce multe modificări chimice şi electrice în corp care permit ca informaţia internă să devină accesibilă. De ce oare mulţi scriitori, poeţi, artişti obţin cea mai preţioasă informaţie atunci când se plimbă în pădure sau în natură? Deoarece ei nu numai îşi golesc mintea, ci şi îşi exersează corpul în acelaşi timp.

Acesta este motivul pentru care qigong-ul este o practică ideală pentru golirea minţii pentru a o putea apoi reumple cu informaţie utilă. Dar pentru asta, practica trebuie efectuată într-un loc liniştit la fel ca o plimbare în natură. Cunosc unele persoane care practică în faţa televizorului deoarece se plictisesc să nu facă nimic! Este cea mai greşită practică, să execuţi un exerciţiu pentru a-ţi goli mintea pentru a ţi-o umple cu gunoiul de la televizor! Ar fi bine să fii într-un spaţiu unde sunt numai sunete naturale şi o frumuseţe naturală, trebuie să vă îndepărtaţi de zgomotele şi priveliştile urbane pentru a putea să vă accesaţi informaţia internă. Aceasta s-ar putea să nu fie cel mai practic mod pentru persoanele ce locuiesc sau lucrează în oraşe, totuşi, nu trebuie făcut tot timpul. Chiar şi dacă reuşeşti să ieşi măcar o dată pe săptămână să practici, va fi suficient pentru a-ţi accesa informaţia ancestrală. Atunci, ideile vor ieşi la suprafaţă în mintea conştientă pentru a putea fi folosite mai târziu. Este important să le notăm, ce ne-am gândit, ce am simţit în acel moment, pentru că s-ar putea să fie foarte disparate şi confuze chiar atunci. Dar ulterior, la un moment dat, recitindu-le e posibil ca mintea subconştientă să ni le traducă şi să înţelegem cu mintea conştientă. Pentru că este vorba de o informaţie personală, care nu este utilă altora, ci îţi este menită numai ţie, pentru că ea provine de la strămoşii tăi numai pentru tine.

Deşi am spus că este bine să practicăm în natură, asta nu înseamnă că trebuie să ne izolăm şi să trăim într-o mănăstire cărând ciubere grele cu apă în susul şi josul munţilor timp de 20 de ani, sau să curăţăm podelele în fiecare dimineaţă stând într-o poziţie ciudată, având în spate un călugăr care ne izbeşte cu un băţ, totul pentru a dobândi putere internă, după cum ni se arată în acele filme atrăgătoare, dar care ne induc un punct de vedere greşit de cum se cultivă energia internă. Cu toţii avem în interiorul nostru o mănăstire şi putem să ne ducem la ea oricând dorim. Nu ai nevoie de un învăţător pentru a cultiva, dar este de un real ajutor la început să ai un ghid să-ţi arate mişcările. Apoi eşti propriul tău învăţător în propria ta mănăstire, ai tot ce-ţi trebuie în interiorul tău. De fapt fiecare fiinţă umană de pe această planetă are în interiorul fiecărei celule, fiecare bit de informaţie care a fost vreodată descoperit. A ajunge la această informaţie este de fapt partea grea şi ţine de practică.

Alege ce vrei să fii sau ce doreşti, plăteşte preţul, oricare ar fi acesta, aşteaptă, şi va fi al tău, aceasta este legea naturii. Dacă plăteşti, se cuvine să îl primeşti. Dar atenţie, trebuie să ştii înainte de asta ce înseamnă să plăteşti şi ce înseamnă se cuvine. Aceasta este de asemenea o lege a naturii, sau cea a lui yin şi yang.

La început când te antrenezi în artele interne, eşti capabil doar să-ţi foloseşti puterea fizică, care provine din muşchi şi tendoane. Înaintând în practică după câţiva ani, începem să simţim o putere mai mare decât cea pe care o obţinem numai prin antrenament fizic. Adică începem să utilizăm un mic procent a ceea ce se numeşte putere internă, acea putere inexplicabilă care vine când într-adevăr avem nevoie de ea. Puterea internă nu poate fi chemată oricând pentru spectacol, dar ea vine automat când avem cel mai mult nevoie de ea, de exemplu într-o situaţie când viaţa ne este pusă în pericol.

Unii atleţi vor experimenta o mică parte din această putere internă atunci când se străduiesc să sară, să fugă sau să înoate un pic mai rapid sau mai sus sau mai mult timp şi contrar tuturor evidenţelor că s-a atins limita posibilă, vor reuşi.  Se pare că un surplus de putere provenită din ei le vine în ajutor, ceva ce mulţi n-o vor mai experimenta vreodată. În qigong  încercăm să obţinem şi, lucru şi mai important, să controlăm această putere internă, să o deschidem sau să o închidem, să o pornim sau să o oprim, de la un buton invizibil, oricând este nevoie de ea. Dar nu poate fi folosită numai pentru a o demonstra, pentru a face spectacol. Ea vine numai când avem absolută nevoie de ea. Partea subconştientă a minţii nu ştie ce înseamnă a arăta ceva doar demonstrativ. Este ca şi comparaţia dintre un tăietor de lemne şi un om care face body building, pentru a avea o structură musculară impresionantă. Ultimul va arăta impresionant, dar nu are forţa unui tăietor. De ce? Pentru că creierul subconştient nu are niciun motiv să dezvolte forţa unui corp doar trăgând de nişte fiare. În schimb are un motiv să dezvolte forţa de a tăia lemne, astfel că creierul determină corpul să fie puternic exact în părţile în care este necesar pentru îndeplinirea acestei activităţi.

Dezvoltarea corpului prin anumite tehnici de qigong se datorează minţii subconştiente care întăreşte corpul treptat acolo unde este necesar. Acest corp nu va arăta ca cel al lui Mr. Univers, dar va avea putere internă. Aceasta se va manifesta automat când avem nevoie de ea. La fel cum s-a întâmplat cu un tânăr care a ridicat o mare greutate de pe tatăl sau mama sa ca să le salveze viaţa, iar mai târziu, după acea întâmplare, încercând în condiţii obişnuite să mişte acea greutate, n-a reuşit nici măcar să o clintească din loc. Cu cât progresăm vom utiliza un procent mai mare al puterii interne şi mai puţină forţă fizică. Dar această putere se manifestă doar în măsura în care facem un efort fizic sau avem un contact fizic.

Dar există o putere internă mult mai puternică, care îţi poate schimba viaţa şi destinul, care îşi va arăta de ce eşti aici, în această viaţă. Unii îi spun putere divină, alţii universală, alţii vorbesc de acele 90% procente nefolosite ale minţii noastre. Din experienţa mea, această putere provine din alte surse, din jurul corpului, sau din apropiere, şi sunt legate de el. În medicina chineză tradiţională se numeşte shen, spirit. Cu această putere suntem capabili să schimbăm circumstanţele fizice din jurul nostru. Aceasta nu va veni imediat, doar după câteva săptămâni de practică, ci trebuie să te ţii de o practică îndelungată, zilnică. Încet, vei observa că mici lucruri se schimbă în jur, se poate să doreşti ceva să se întâmple şi se întâmplă. La începtu vei considera că este vorba de o coincidenţă, dar cu cât mai multe lucruri se întâmplă, vei învăţa să ai încredere în tine şi în puterea pe care o ai asupra circumstanţelor. Cantitatea de putere pe care o generezi va depinde de cum te antrenezi şi ce faci în viaţa ta de zi cu zi. Şi aici zace partea dificilă. Uneori va trebui să-ţi schimbi obiceiurile pe care le-ai dobândit în decursul multor ani, obiceiuri pe care nici nu ştiai că le ai. Dar schimbându-te şi învăţând, acea informaţie internă ţi se va revela, sau mai degrabă tu o vei auzi pentru că ea întotdeauna a vorbit, şi vei învăţa ce să faci sau ce să nu faci.

Qigong-ul şi mintea subconştientă (I)

de Erle Montaigue

Mulţi oameni cred că există o diferenţă între artele marţiale interne, terapie sau autovindecare şi ezoterism daoist, budist sau confucianist. Dar de fapt învăţarea qigong-ului, sau artelor interne, stă la baza tuturor acestor cinci domenii. Învăţarea pur şi simplu a qigong-ului ne dă această deschidere necesară pentru a aborda toate aceste domenii. Din păcate oamenii se „specializează” prea repede în acest domeniu, punând accent numai pe aspectele de terapie, sau numai pe cele de luptă şi apărare. Dar când a fost inventat qigong-ul, scopul său a fost de a cultiva un anumit stil de viaţă, să-i spunem holistic, integrat. Când maeştrii antici au inventat formele şi toate căile de a progresa cu ajutorul tehnicilor, ei s-au gândit la dobândirea unei minţi, unui corp şi spirit sănătos. Astfel încât când le ai pe acestea, să-i poţi ajuta şi pe alţii să fie sănătoşi la toate cele trei nivelele. Astfel că în fiecare mişcare pe care o facem o putem aplica nu numai pentru auto-vindecare, dar şi pentru terapia altor persoane ca aplicaţie medicală, ca auto-apărare în arte marţiale sau ca auto-conştientizare în domeniul spiritual, aducându-ne puţin mai aproape de spirit, sau cum spunem în vest, de Dumnezeu. Qigong-ul poate aduce pe cineva care s-a îndepărtat de „cale” şi să-l aducă înapoi, indiferent ce înţelege fiecare persoană la un moment dat prin asta. Poate fi tot atât de bine o cale de iluminare, sau pur şi simplu să însemne un scop personal, clar-definit în viaţă.

Problema cu tehnicile qigong înalte este că sunt foarte simple şi aici rezidă pericolul pentru un elev de a subestima tehnicile şi de a crede că ştie deja o anumită tehnică de practică. Ei o învaţă şi apoi cred că a fost uşor şi învaţă următoarea tehnică sau îi învaţă pe alţii acea tehnică. Dar ei au învăţat doar partea tehnică superficială a acelei metode de practică. În realitate trebuie să continui să înveţi şi să te antrenezi în aceste tehnici întreaga ta viaţă şi tot vei mai avea ceva de învăţat.

În domeniul terapeutic, qigong-ul şi medicina chineză tradiţională tratează corpul complet diferit decât o facem noi în medicina vestică. Nu se tratează boala evidentă sau organul care este afectat, ci se tratează întregul corp într-un mod holist, unitar. Se tratează cauza bolii şi nu efectele ei. În qigong sunt două metode terapeutice. Prima metodă este „să punem mâna”, adică să ne folosim puterile terapeutice pe care le dobândim prin practicarea qigong-ului, datorate creşterii qi-ului sau energiei interne. Atunci suntem capabili să punem mâna pe pacienţi şi să transferăm qi. Dar la fel se face şi în artele marţiale, are loc un transfer de qi. În terapie transferăm energia benefică în zona afectată sau în întregul corp al bolnavului pentru a-i ajuta propriul mecanism de însănătoşire să îl vindece. Astfel că, indiferent ce aplicaţii ulterioare avem în vedere ulterior, la bază stă cunoaşterea fundamentală a qigong-ului. De aceea, un artist marţial poate, şi în trecut era, şi un vindecător. De asemenea o persoană elevată spiritual poate deveni un vindecător sau un artist marţial.

A doua metodă terapeutică constă în capacitatea de auto-vindecare, când nu trebuie să ceri ajutorul nimănui. De aceea este o întreagă ştiinţă în sine. De fapt, fiecare mişcare pe care o facem în qigong, indiferent de stil, a fost inventată de oameni de geniu. Fiecare mişcare ne ajută să ne vindecăm anumite organe sau boli. Fiecare mişcare, oricât de mică şi neînsemnată ar putea părea în întregul formei respective de mişcare, trimite qi dătător de viaţă prin diferite meridiane în corp, astfel că irigă diferite organe interne cu această energie. Deblochează zonele stagnante astfel că se restabileşte o curgere normală a qi-ului prin acele meridiane şi asta ne vindecă. Când reuşim să redobândim o curgere normală şi un sistem energetic funcţional, ne putem vindeca nu numai pe noi, ci şi pe alte persoane emiţând energie prin mâini sau mental. Această energie internă poate fi folosită atât la vindecarea altora, cât şi la auto-apărare.

Există un nivel bazic, general, de antrenament, după care pot fi învăţate tehnici specifice domeniului de aplicaţie. Dar mai există şi aplicaţia spirituală. La început, la nivelul bazic ne dăm seama că avem o energie internă, că dobândim o putere. Dar apoi poţi învăţa aspecte practice, concrete, ce anume trebuie să faci pentru a deschide capacitatea corpului şi minţii pentru a folosi subconştient acele mari puteri pe care le avem mereu în jurul nostru, în loc să le blocăm, rămânând fiinţe umane cu o logică şi raţiune limitată. Suntem de fapt cu toţii capabili să folosim marile puteri ale Universului nu numai pentru a ne auto-vindeca sau a-i vindeca pe alţii, dar şi să facem ca anumite evenimente să se întâmple în viaţa noastră de zi cu zi. Dar aceste puteri niciodată nu pot fi folosite pentru a-i răni pe alţii.

Ca începător, ţi se pare că înveţi aşa de multe la început, sunt aşa de multe piese micuţe de puzzle astfel încât adesea şi se pare că niciodată nu vei reuşi să le pui pe toate împreună. Dar, treptat, prin practică, toate aceste piese, puse împreună, vor forma o singură piesă solidă, care va rămâne cu tine până la sfârşitul vieţii. Dar trebuie să practici şi să practici tehnicile pe care le-ai învăţat pentru a fi capabil să pui piesele împreună. Pot să treacă multe ore de experimentare până să te prinzi de o chichiţă, alteori îţi trebuie ani întregi până găseşti piesa potrivită, dar în final când acestea se pun împreună rămâi uimit şi te întrebi de ce ţi-a luat aşa de mult timp să pricepi ceva atât de evident. Dar tu de fapt te-ai schimbat, nu mai eşti acelaşi. Aceste tehnici sunt destinate ca tu să ajungi la sfârşitul gândirii tale raţionale, acolo unde nu mai trebuie să te gândeşti ce vrei să faci cu tehnica respectivă, cum vrei să o aplici, ci pur şi simplu o execuţi spontan, şi obţii un rezultat.

Aceasta este frumuseţea acestor tehnici, tot ce trebuie să faci este să practici! Totuşi, ca vestici, totdeauna dorim să punem carul înaintea boilor, punem prea multe întrebări încercând să ajungem unde dorim mai repede, încercăm să intelectualizăm şi să ne folosim mintea conştientă în loc să-i permitem corpului să înveţe ceea ce are de învăţat. Dacă gândeşti şi intelectualizezi prea mult, niciodată nu înveţi. Asta pare straniu gândirii noastre vestice, deoarece majoritatea am avut o educaţie scolastică unde numai partea logică a creierului a fost dezvoltată. Şi în acest fel suntem educaţi să nu învăţăm! Tot timpul fiind educaţi să gândim, adică doar o singură activitate mentală numită „gândit”, partea stângă a creierului ce se ocupă de intuiţie şi mişcările spontane este rămasă în urmă şi de asemenea mecanica corpului nostru rămâne în urmă, aşa de mult, încât la o vârstă mijlocie, deşi avem fizicul unui adult, partea sa funcţională este cea a unui copilaş!

De aceea filozofia chineză ne educă să învăţăm împreună cu corpul nostru, să permitem mişcărilor să ne înveţe la nivel subconştient, să nu mai trecem tot ce facem prin „gândit”. Este o educaţie „corporală”.

La toate popoarele aborigene, vârstnicii îi învaţă pe copii anumite jocuri corporale. Scopul acestor jocuri este de a-i învăţa într-un mod amuzant pe copii, dar într-un mod corporal, fără cuvinte şi prea multe explicaţii, acele aspecte ale vieţii de care au nevoie pentru supravieţuire, atunci când vor deveni adulţi. De multe ori, mecanica corporală necesară supravieţuirii este învăţată prin dansuri. Anticii ştiau, spre deosebire de oamenii „sofisticaţi” de astăzi, că a încerca să-i înveţi pe copii anumite deprinderi logice sau să-i forţezi să înveţe ar fi un eşec şi o cale sigură de exterminare a speciei lor. Aşa că ei au inventat jocuri atrăgătoare care-i pot învăţa pe copii tot ce au nevoie în viaţă fără ca ei să ştie de fapt că au fost învăţaţi! Mecanica corporală a acestor lecţii timpurii pătrunde în creierul subconştient şi sunt uitate în momentul în care copilul devine adult, dar ele sunt încă acolo, în corp! Corpul a preluat de la joc esenţa jocului învăţând corpul să facă exact ceea ce trebuie să facă fără să se mai gândească la asta conştient, lăsând mintea conştientă să se ocupe de lucrurile de care are nevoie.

Noi, vesticii, încercăm mereu să învăţăm ceea ce ar fi trebuit să învăţăm în copilărie, dar niciodată nu am făcut-o. Ne întrebăm de ce nu ne putem mişca corect sau suntem incapabili să ne menţinem echilibrul, sau de ce avem vieţi sociale restrânse sau de ce avem viaţa de cuplu distrusă etc. Motivul este că niciodată nu am învăţat ceea ce trebuia să învăţăm în copilărie. Dezechilibrul oamenilor din vest se datorează educaţiei prin care se dezvoltă doar partea raţională, logică, în timp ce partea intuitivă, subconştientă rămâne nedezvoltată şi neexplorată.

Qigong-ul este o cale prin care ne întoarcem la acea învăţare. S-ar putea să fie un pic prea târziu, dar este mai bine mai târziu decât niciodată. De fapt, nu contează la ce vârstă se apucă cineva de practică, mintea nu este niciodată prea în vârstă, deoarece ea nu îmbătrâneşte doar dacă o anumită stare patogenă a pătruns în ea printr-o gândire greşită, obicei de mişcare inadecvat, o alimentaţie necorespunzătoare, dar acesta este un alt discurs.

Corpul nostru are nişte „butoane”. Suntem născuţi cu anumite butoane care ne spun să facem anumite lucruri subconştient, de exemplu cum un câine mascul, la o anumită vârstă, începe să ridice un singur picior. S-ar putea să nu fi văzut niciodată un alt câine făcând acest lucru, dar o face ca şi cum un programator i-ar fi programat-o asta în creierul său. Iar asta nu este prea departe de adevăr. Suntem născuţi cu anumite butoane, cele care ne spun să plângem, să mergem în patru labe etc. Dar apoi sunt alte butoane pe care le învăţăm din experienţă. La fel în qigong, vorbim de qi-ul cu care suntem născuţi ca fiind prenatal, iar cel pe care-l obţinem când creştem ca qi post-natal. Este vorba de corpul cu care ne naştem, iar apoi de corpul pe care-l creştem urmând un anumit stil de alimentaţie şi viaţă. Dar sunt şi acele butoane care ne fac să ne tragem mâna din foc spontan, iar apoi să ne tragem înapoi când o maşină vine spre noi.

Butoanele nu sunt numai pentru a reacţiona la ceva din exterior, ci şi să producem anumite schimbări în exterior. Copilul învaţă să plângă pentru a apăsa butonul „mama vine”. Învăţăm butoanele sociale pentru a fi remarcaţi, pentru a obţine ceea ce dorim. Învăţăm butoane cu care reuşim să apăsăm butoanele altor persoane, să facă ceea ce dorim noi să facă, să îi manipulăm, deoarece prin asta acele persoane vor determina apăsarea altor butoane în noi, care ne produc anumite emoţii de mulţumire, de vanitate, de sentiment al puterii, de compasiune, de tandreţe, de afecţiune. Aşa zisele persoane de succes sunt persoane care devin conştiente de aceste butoane şi învaţă să le folosească în interesul personal. Actorii învaţă să joace roluri cu care să-i impresioneze pe cei din jur, unii actori talentaţi au ajuns chiar preşedinţi de stat în acest mod. Un Casanova devine expert în a atrage femeile din jurul său. Problema este că aceste butoane funcţionează doar atât timp cât cel manipulat nu este conştient de butoanele care îi sunt acţionate. De aceea manipularea devine tot mai sofisticată, deoarece cei manipulaţi devin tot mai conştienţi. De exemplu ne uităm la filmele mute şi ni se par naive. Doi actori conştienţi de butoanele lor vor evita o confruntare directă explicită.

Dar ce se întâmplă când un actor mai mult sau mai puţin conştient sau o persoană manipulatoare apasă butoanele ştiute şi persoana din faţa sa nu reacţionează în modul ştiut, sau reacţionează imprevizibil? Manipulatorul se poate bloca pentru o clipă, apare o desincronizare şi decoordonare a ceea ce face. Chiar dacă va încerca să ascundă acest lucru, este un şoc foarte puternic. Înainte ca el să reuşească să schimbe tactica, el este învins.

Toţi în viaţă suntem nişte manipulatori. Avem un set restrâns de butoane pe care ştim să le apăsăm şi care produc rezultate previzibile. Dar o altă persoană sau viaţa, la un moment dat, este imprevizibilă, şi ne şochează. Atunci avem două posibilităţi: să învăţăm alte butoane sau să renunţăm pur şi simplu la butoane, să renunţăm de a mai manipula sau a produce un rezultat previzibil. Lăsăm lucrurile să curgă. Dar asta ne întoarce la punctul iniţial: ce butoane am vrut în ultimă instanţă să acţionăm în noi înşine prin intermediul celorlalţi? Pentru că am învăţat să-i manipulăm pe ceilalţi pentru a ne satisface anumite dorinţe. În ce constau acestea? Oare acestea nu sunt tot un fel de butoane? Oare nu putem învăţa de la bun început să le acţionăm? De ce este nevoie de acest mod foarte întortocheat de a acţiona asupra altora când tot ce vrem este să acţionăm nişte butoane care se află în interiorul nostru? Aceasta este metoda conştientizării faptului că avem în interiorul nostru nişte butoane la nivel cauzal, care se pornesc şi se opresc, şi care ne determină să facem toate acele acţiuni manipulatorii pentru a avea anumite dorinţe satisfăcute. Viaţa este o oglindă care ne arată efectul acelor butoane interioare, pentru a le conştientiza. Putem vedea viaţa noastră în două moduri. În primul mod, ceea ce se întâmplă în viaţa noastră este dorinţa să ne satisfacem o anumită dorinţă obscură, subconştientă. În al doilea mod, ceea ce se întâmplă în viaţa noastră se datorează apăsării unui buton interior. Toată acţiunea noastră ulterioară pe care o exercităm în exterior se datorează manipulării noastre interioare datorate apăsării acelui buton intern.

Deşi ne putem crede oameni de succes care obţinem în viaţă ceea ce dorim, realitatea este că suntem manipulaţi să facem ceea ce facem datorită apăsării unor butoane interioare. Iar la fel ca majoritatea dorinţelor obscure pe care le avem, aceste butoane se află în creierul nostru subconştient. Facem ce facem, dar nu ştim motivul pentru care o facem, din adâncul minţii noastre se ridică la suprafaţă o motivaţie sau dorinţă că vrem ceva. Această parte instinctuală, subconştientă, poate fi scoasă treptat la suprafaţă făcându-ne să ne înţelegem. Aceste butoane formează sistemul nostru energetic intern. Ele stau chiar la baza mecanicii corpului nostru. La acest nivel este dificil de a mai face o distincţie între componentele corpului şi programele sau activităţile metabolice ce le îndeplinesc. Toate acestea sunt butoane interne.  Conştientizând aceste butoane şi învăţând să le folosim putem produce modificări în structura corpului. De aceea, prin qigong, folosind mintea instinctivă putem să ne vindecăm corpul. Este ca şi cum am pătrunde adânc în maşinăria corpului nostru să-l reparăm, după care putem ieşi la suprafaţă să ne folosim mintea conştientă care gândeşte.

Qigongul şi adaptarea socială

de Kuzmich

1. Specializarea îngustă

Greşeala principală a persoanelor care se ocupă de qigong este gândul că, atingând măiestria vor putea preda qigong sau vindeca pacienţii, primind o răsplată decentă pentru a trăi bine. Dar la contactul cu viaţa reală aceste speranţe se sparg repede.

În prezent medicina orientală are o «nişă ecologică» mică, dar stabilă, în interiorul căreia poziţiile sale sunt sigure. Pentru a lărgi această nişă, practicantul trebuie să se dezvolte în mai multe direcţii. Aici este util să urmaţi sfatul: «Nu puneţi toate ouăle într-un singur coş». Să explicăm ce înţelegem prin acest sfat. Astăzi toate tipurile de muncă sunt organizate în aşa fel încât omului i se ia cât mai multă energie şi i se plăteşte cât mai puţin.

Subcalificarea îl determină pe om să trăiască constant cu frica  de a-şi pierde serviciul, ştiind că locul său de muncă poate fi ocupat de mulţi alţii.

Calificarea înaltă de asemenea nu garantează nimic. Specializarea îngustă îl face pe om dependent de sistemul în care lucrează. De exemplu dacă în oraş există un singur ziar, atunci toţi jurnaliştii oraşului depind complet de patronul editurii.

O persoană obişnuită atinge măiestria într-un singur tip de activitate, şi se opreşte la aceasta. El se înrădăcinează în sistem, devenind o rotiţă a ei.

Dar un practicant de qigong care atinge măiestria are alte posibilităţi. Învăţarea qigongului este un proces îndelungat care necesită concentrarea eforturilor pe durata multor ani. Numai atunci apare un rezultat. Odată ce a parcurs acest drum, un maestru poate parcurge acest ciclu putând învăţa orice altă specialitate.

Dacă un om are o calificare înaltă în două domenii, el dobândeşte o libertate minimală de manevră. El nu mai este dependent, are o alegere. El poate alege condiţii mai bune de muncă. Trei specialităţi asigură o existenţă stabilă, încrederea în ziua de mâine. Trei puncte de reazem oferă cea mai stabilă bază. Patru  puncte de reazem reprezintă o libertate absolută de mişcare. Patru membre îi permit căţărătorului să urce pe orice fel de stâncă. Patru specialităţi crează un maestru.

Omul obişnuit nu este capabil să renunţe la atracţiile lumii, să-şi adune forţele pentru o astfel de dezvoltare. Qigongul permite, rămânând în lume şi societate, să eviţi capcanele lumii. Maeştrii din trecut reuşeau să combine tipuri de activitate «incombatibile» cum ar fi medicina şi comerţul, predarea caligrafiei şi păzirea mărfurilor, practicarea agriculturii şi compunerea versurilor.

2. Înţelegerea îngustă a posibilităţilor oferite de practica qigong

Practica qigong îl dezvoltă pe om spiritual, îi permite să se ocupe şi de alte arte. Un practicant care a  dobândit măiestria nu îi este dificil să înveţe atât aspectul terapeutic al qigongului cât şi aplicarea sa la artele marţiale. Neglijarea învăţării practicilor interdisciplinare este un semn de lene şi blocaj al evoluţiei interioare. În antichitate se considera că un om poate atinge perfecţiunea atât în arte marţiale cât şi în ichebana, pictură, muzică şi cultivarea plantelor.

3. Aplicarea qigongului în condiţii extreme

Qigongul îi permite omulu să atingă armonia cu lumea exterioară. Aceasta îi permite practicantului să se adapteze în situaţii în care un om obişnuit nu se poate descurca.

Acesta este un aspect foarte important al practicii qigong. În esenţă acesta nu este scopul practicii, ci mai degrabă un «efect secundar», dar folosirea sa în societate dă rezultate vizibile. Să vorbim mai concret despre asta. Multe «nişe ecologice» sociale oferă oamenilor o serie de avantaje în salariu, grad de libertate, etc. Dar în interiorul acestor tipuri de activităţi condiţiile sunt de aşa natură încât omul îşi pierde sănătatea şi se uzează rapid. Diferite meserii cum ar fi cea a artistului sau militarului, sunt unite prin faptul că este necesar să faci faţă stresului. Un practicant de qigong în astfel de condiţii reuşeşte să-şi găsească echilibrul interior şi să rămână el însuşi. Acolo unde un om obişnuit se topeşte văzând cu ochii, un practicant poate exista liniştit şi fără eforturi, necoborând nivelul rezultatelor muncii sale.

4. Aplicarea qigongului în tipurile de activitate de rutină.

Un practicant nu poate să nu-şi manifeste capacităţile, ocupându-se chiar şi de activităţi care nu sunt considerate prestigioase sau populare. De exemplu un grădinar practicant de qigong va avea parcuri mai armonioase şi plante mai sănătoase. Un comerciant practicant de qigong va atrage de trei ori mai mulţi clienţi decât colegul său morocănos şi preocupat. Chirurgul practicant va face operaţii mai repede, mai uşor şi mai eficient, decât un medic obişnuit. Juristul practicant va fi mult mai greu de păcălit.

În fiecare activitate practicantul aplică principiile yin-yang. Cu timpul dobândeşte nu numai o calificare înaltă, ci şi un nivel artistic.

Atenuarea suferinţei

 

de Ileana Cazacu

Întrebare „Ne ajută qigong să anulăm sau măcar să atenuăm suferinţele provocate de neîmpliniri, evenimente dramatice sau pierderi ale unor persoane dragi?’

Să începem cu suferinţele mai mici. Uneori puteţi suferi pierderi sau îndura mari nedreptăţi. Pentru că adesea se întămplă că cineva primeşte mai mult, iar tu primeşti mai puţin; aitcineva este promovat, tu nu eşti promovat. Nu trata aceste lucruri ca fiind ireversibile.

Qigong-ul te învaţă să ai o viziune mai aparte asupra vieţii. Metoda de a suporta suferinţele este aceasta: să nu privesti nici un lucru din viaţa ta ca fiind greu de realizat. Tot timpul să-ţi vezi viaţa, munca, studiile, odihna ca pe ceva normal. Foloseste acest mod de gândire si atitudine pentru a trece peste ceea ce alţii percep ca fiind obstacole ale vieţii. Practicanţul de qigong nu ar trebui să se plângă de greutăţi, să nu considere ca fiind de netrecut conflictele, ratările, dificultăţile si chiar când este acuzat pe nedrept. Asta include si a fi deprimat, deznădăjduit.

Dacă ai un insucces, atunci există un motiv pentru insuccesul acela. Greseala este cheia viitorului succes, asa că nu-ţi face griji si probleme. Invaţă din ea! Dificultăţile sunt baza pentru a forma si analiza sufletul cuiva. De aceea, nu trata dificultăţile ca fiind obstacole de care să te impiedici, ci un prilej de a deveni mai puternic, de a te întări. Foloseste această mentalitate pentru a putea trata totul ca fiind benefic pentru toţi, inclusiv pentru tine.

Cât priveste marile suferinte provocate de evenimente cruciale, dramatice si în care pierdem fiinţe apropiate, qigong te învaţă cum trebuie să depăsesti criza pentru ca viaţa să meargă mai departe.

De ce sunt necesari Maeştrii?

de Ioana Ursu

Fiinţă umană nu poate evolua singură, abandonată ei însăşi: este nevoie să primească impulsuri din lumea exterioară, din natură, din evenimente şi, bineînţeles, de la fiinţe umane superioare, de la Maeştri. Ea are nevoie să vadă, să audă si chiar să primească lovituri, să sufere. Dacă nu este trezită, zgâlţâită, nu va face nimic, nu va evolua.

Ceea ce este adevărat în planurile fizic si psihic este adevărat într-un mod mai subtil si în planul spiritual. De aceea marii Maeştri sunt atât de necesari: datorită vieţii pure, datorită emanaţiilor lor, datorită sentimentelor şi gândurilor lor pline de iubire si de lumină, aceste fiinţe reusesc să modifice, să schimbe ceva în noi.

Un Maestru este ca un tată  sau ca o mamă în planul spiritual: el îşi educă şi hrăneste copiii si discipolii. Şi aşa cum copiii nu pot rămâne veşnic alături de părinţil lor, găsindu-şi propriul drum pentru a se dezvolta cum trebuie, tot aşa nici discipolii nu trebuie să rămână la infinit dependenţi de Maestrul lor, ci să meargă mai departe, spre Lumină. Dar, de multe ori când întâlnesc un Maestru spiritual, oamenii nu stiu să găsească atitudinea potrivită. In loc să înveţe datorită lui să-şi dezvolte adevăratele puteri, ei contează pe Maestrul lor ca să-i purifice, să-i vindece, să găsească soluţii pentru toate problemele pe care le au, să-i facă fericiţi şi bogaţi.

Intr-un Maestru, ei caută un om desăvârsit, cumsecade, care să le preia toate poverile. Maestrul îţi dă învăţătura şi puterea de a-ţi depăşi problemele, de a te depăşi pe tine însuţi. Şi dacă nu ai reusit încă, nu înseamnă că Maestrul este de vină, ci că tu mai ai de lucru cu tine însuţi, că tu trebuie să-ţi schimbi starea interioară, să-ţi găseşti un echilibru interior ca să poţi merge spre evoluţie. Un Maestru poate fi alături de tine prin numeroase metode. Maestrul Lin Kai Ting, prin cursurile sale, prin învăţăturile sale, pe care le regăsiţi aici, vă îndrumă în toate situaţiile, de orice natură, vă ajută să iesiţi din impas atunci când este nevoie.

Indrăzneşte să visezi…şi acţionează!!!

de Radu Şerban

De multe ori visele nu se realizează pentru că visăm cu ochii deschişi. Poate că nu este visul adevărat. Visarea – un vis cu ochii deschişi este bazat pe noroc. Este ca o loterie. Un vis îndrăzneţ se bazează pe disciplină. Visul îndrăzneţ este focalizat pe drumul până la destinaţie.

Visarea este focalizată doar pe destinaţie, neluând în seamă calea până acolo. Ea continuă aşteptările sănătoase, timp ce visul îndrăzneţ continuă nemulţumiri constructive.

Una minimalizează valoarea unei munci făcute cu trudă, în timp ce celălalt valoare maximă unei munci făcute cu trudă.

Visurile cu ochii deschişi, adică visarea, creează inerţie, pe când cele indrăzneţe due la acţiune şi dau un avânt. Visarea duce la izolare, în timp ce visele indrăzneţe conduc la munca in echipă. Visarea evită riscul în timp ce visul indrăzneţ înfruntă riscul ca pe ceva necesar.

Visul cu ochii deschişi face pe altcineva responsabil, în timp ce visul îndrăzneţ te face pe tine responsabil.

Cine este responsabil pentru visele visurile tale? Dacă alţii sunt responsabili pentru ele, acestea nu se vor realiza niciodată.

De multe ori, frica este cea care ne împiedică să ne realizăm visele. „O viaţă sigură ne face să avem regrete târzii”. Toţi avem talente şi vise, iar câteodată ele nu se potrivesc unele cu altele, dar de multe ori le compromitem pe amândouă înainte să vedem dacă se potrivesc sau nu. Mai târziu, oricât succes am avea, ne uităm înapoi tânjind după vremea când am fi putut să ne exploatăm adevăratele talente şi vise la maximum.

Nu trebuie să te gândeşti niciodată că visele ar trebui să fie prudente. Nu trebuie să consideri niciodată că visele şi talentele tale sunt prudente. Niciodată nu au avut acest scop. Au fost create pentru a-ţi aduce bucurie. Deci, poate că frica a stat în calea viselor tale sau visul era nepotrivit.

Oamenii care critică ne descurajează, mai ales la începutul visului nostru. Suntem entuziasmaţi de visele noastre, dar dacă cei apropiaţi nouă ne critică şi nu ne susţin, aceste vise se vor pierde. La inceput, visul este cel mai fragil. Dacă oamenii devin cinici şi critici când noi încă gustăm din stadiul împliniriii visului, poţi pierde foarte uşor energia necesară pentru a realiza ceea ce îţi doreşti.

„Oamenilor nu le place să vadă pe alţii urmându-şi visul, ceea ce îi face să vadă cât sunt ei de departe de propriul lor vis. Incercând să vă descurajeze pe voi, ei se întorc, de fapt, în zona lor de confort.”

De multe ori nu ne realizăm visele din cauza obiceiurilor în muncă, a atitudinii şi lipsei disciplinei. Implinirea visului nostru se află în interiorul nostru. Deci nu alţii sunt responsabili de reuşita sau nereuşita noastră.

Diferenţa dintre un vis şi un gând plin de dorinţă este în activitatea noastră.

Cred cu adevărat că cei care nu îşi realizează visele nu văd, nu îşi dau seama că acesta este un proces zilnic. Când ne gândim la un vis, ne gândim la un alt loc, la o altă zi, când, de fapt, visele se împlinesc astăzi, acolo unde suntern acum, şi pentru că nu ne gândim la ziua de azi, la locul în care ne aflăm acum, nu începem procesul care ne-ar

duce la visul nostru pentru câ ne gândim o să se întâmple. Ne punem în viitor în loc să ne punem în prezent şi ne proiectăm acolo în loc să analizăm locul în care ne aflăm acum.

Cele zece secrete ale succesului

1. Modul în care gândeşti înseamnă totul. Fii întotdeauna pozitiv, gândeşte-te la succes şi conştientizează înprejurările negative. Gândeşte-te: în ce fel de mediu imi petrec timpul? Când sunt la serviciu, stau intr-un mediu pozitiv sau negativ? Analizează-te: gândeşti pozitiv sau negativ? Indiferent de circumstanţe, să nu disperi. Viaţa este plină de provocări depinde de noi să fim putemici. Trebuie să fim un exemplu.

2. In privinţa adevăratelor visuri şi ţeluri ale tale. Trasează-ţi ţeluri exacte şi fă un plan pentru a le atinge. „Telurile sunt combustibilul care te duce la realizări”. Patru întrebări importante pe care să ţi le pui:

Care sunt talentele tale? La ce eşti bun? Te iubesc cei din jurul tăn? Dar prietenii?

Care sunt cele 5 lucruri care-ţi plac la tine?

Ce oameni te fac să te simţi special atunci când eşti în preajma lor, oameni în compania cărora te sirnţi încurajat?

Ce moment de triumf important îţi aminteşti? Care sunt cele mai importante 10 momente din viaţa ta?

3. Nu este suficient doar să ai vise importante, ci şi acţioneazăl Telurile nu înseamnă nimic fără acţiune. Să nu-ţi fie frică să începi acum! „Visele nu lucrează dacă tu nu lucrezi. Doar faptele noastre demonstrează ce fel de oameni suntem. Nu cred în soarta care se abate asupra oamenilor indiferent ce fac ei, dar cred în soarta care se abate asupra oamenilor care acţionează.”

Vorbim despre ce înseamnă a acţiona: Asta însearnnă că ştiu că am în faţa mea aceste proiecte, construiesc pentru fiecare dintre ele câte un dosar şi pentru că ştiu ce cuprind aceste proiecte. Nu le cunosc conţinutul, însă deoarece cunosc intenţia şi — pe măsură ce citesc – învăţ, îndosariez toate aceste lucruri. Acţionaţi acum! Faceţi astăzi ce aveţi de făcut. În momentul în care ai o idee, pune-o în practică. Secretul este ce faceţi astăzi, nu ce o să faci mâine.

4.Al 4- lea secret al succesului: nu te opri niciodată din invăţat. Invăţatul a fost definit ca fiind un comportament in schimbare. Trebuie să invăţăm să gândim şi să acţionăm. Două modalităţi de invăţare: ori învăţăm din experienţă, din greşelile proprii; ori prin inţelepciune, adică din greşelile altora. Profită de orice ocazie pentru a face schimb de experienţă. Nu rata nici o ocazie pentru a face schimb de experienţă cu cineva. Bucură-te când eşti contrazis. Cu cât întâlneşti mai mulţi oameni care nu au aceeaşi părere cu a ta, cu atât înveţi mai mult.

Inconjoară-te de oameni care au o gandire bună. Intotdeauna să priveşti lucrurile la scară mare. Este ca într-un puzzle. Cheia este să ai viziunea. Este cheia unei combinaţii perfecte. Să ştii cum o să arate puzzle-ul la sfârşit. Deci, în fiecare zi să citeşti şi să îndosariezi, în fiecare zi să împărtăşeşti cu alţii, să nu te opreşti niciodată din învăţare.

5. Al 5-lea principiu este să fii perseverent şi să munceşti din greu. Este un maraton, nu un sprint. Nu renunţa să munceşti niciodată. „Perseverenţă şi muncă asiduă.” Succesul nu se bazează pe locul în care incepi, ci pe locul în care termini.

6. Oamenii de succes care-şi realizează visele învaţă să vadă detaliile. „Un minut de gândire contează mai mult decât o oră de vorbit”. Ei invaţă din greşeli. Invaţă să analizezi detaliile.

7. Focalizează-te pe banii şi pe timpul tău. Nu-i lăsa pe alţii să te distragă. 0 regulă este : ,Lucrează unde eşti puternic 80% din timpul tău, lucrează unde poţi să înveţi 15% din timpul tău, lucrează unde eşti slab 5% din timpul tău.”

8. Să nu-ţi fie frică să fii creativ, fii diferit. Căutaţi oportunităţi peste tot, acceptaţi provocările, redefiniţi-vă permanent ţelurile, dezvoltaţi-vă propriile idei. Sunt atâtea concepte şi idei pe care le puteţi lua din alte domenii. Bazaţi-vă pe intuiţie. Gândiţi pe termen lung şi perseveraţi atunci când alţii vor să renunţe. Urmăriţi reacţiile pozitive şi negative ale angajaţilor, clienţilor. Lucraţi reţele şi construiţi-vă o echipă care lucreze la proiectele voastre. Să fii creativ, să nu-ţi fie frică de a fi diferit! „Dumnezeu te va ajuta să fii tot ceea ce vrei să fii. Fii ceea ce intenţionezi să devii!

9. Implică-te afectiv in relaţiile şi comunicarea cu oamenii. Oamenii sunt capabili să comunice foarte bine şi să stabilească relaţii prin comunicare. Este foarte important să comunici afectiv cu oamenii. Nu contează cât de mult munceşti. Nu ai succes decât dacă ştii să munceşti cu ceilalţi.

10. Să fii onest, să fii un om pe care pot conta. Tot ceea ce s-a spus până acum nu are valoare daă nu-ţi asumi responsabilitatea. Nu-i lăsa pe alţii să-ţi creeze lumea. Dacă-i laşi, ei o vor crea prea mică pentru tine. Foloseşte cele 10 principii ale succesului şi fă-le să devină realitate!

Optimizarea psihologică (II)

de V. Nour

Aşadar, spaima, cu întregul ei cortegiu de trăiri negative, rămâne unul dintre cei mai aprigi duşmani ai omului, pentru că sapă în el maladii incurabile, uneori chiar sămânţa morţii.

Un basm oriental reflectă influenţa spaimei asupra unor colectivităţi umane, astfel: un arab intâlneşte pe drum cea mai teribilă epidemie, care era Ciuma, şi o întreabă:

,,Hei, nefericito, încotro vrei să mergi?”.

Şi aceasta, hidoasă, îi răspunde:

„La Bagdad, pentru că vreau să omor 5.000 de oameni!”.

După o lună, Intâmplarea îi aduce din nou pe cei doi faţă în faţă:

„Ai spus că vei lua numai 5.000 de oameni şi când colo ai răpus 50.000 de oameni!”, îi spune arabul, oftând din adâncul fiinţei sale, pentru că îi luase şi o parte din familia sa.

„Ba nu, ii răspunde aceasta, eu m-am ţinut de cuvânt, am luat fix 5.000 de oameni. Ceilalţi au murit de frică.”

Parabola aceasta vrea să adeverească faptul că mulţi dintre semenii noştri suferă şi se imbolnăvesc din pricina propriei lor imaginaţii! Ceea ce gândim în orice clipă se reflectă pe calea impulsurilor nervoase şi a secreţiilor glandelor, până în ultima dintre miliardele de celule ale trupului nostru. lar noi vă oferim exemplul unui caz strict autentic, pe care semnatarul accstor rânduri l-a cunoscut şi investigat ca ziarist.

Medicul cardiolog ION M. în vârstă de 52 de ani, se prezintă la cabinetul unui coleg de-al său acuzând o răguşeală asociată cu o tuse seacă. Ecografia prezintă o tumoare în zona hilului pulmonar. Fumător inrăit, ION M. mai are o mică rezervă de entuziasm şi ii spune colegului său: „Nu pot să cred că am cancer!”. Acesta ii răspunde: „Aparatul nu poate minţi!”. Disperat, ION M. intră intr-o pasă neagră; nu mai mănâncă, noaptea se confruntă cu insomnii rebele. Familia, îngrijorată, încearcă totuşi să-l convingă să mai facă un control. ION M. refuză şi se prăbuşeşte fizic şi psihic, notându-şi într-un caiet toate stările depresive prin care trece zilnic. Până într-o zi, când este vizitat de un vechi amic sosit din Australia, unde emigrase in urmă cu 20 de ani. Amicul îl ascultă cu atenţie pe prietenul său, care devenise de nerecunoscut; prăbuşit şi imbătrânit….

„Ioane, ii spune vizitatorul, ce-ar fi să faci şi un R.M.N., cunosc un caz similar în Sydney, oraşul în care locuiesc. Ştii, uneori mai greşesc şi medicii!”

Împins de familie şi de prietenul său, ION M. face o nouă investigaţie, în urma căreia se constată că in hilul din bronhia dreaptă se formase un cheag de ulei mentolat, din care bolnavul inspirase câteva săptămâni în şir, înainte să se prezinte la medic, pentru că îl deranja tusea seacă. S-a extras uleiu1 mentolat din bronhie şi cheagul a dispărut. Este greu de descris uluitoarea revenire la viaţă în următoarele săptămâni a celui ce se credea definitiv pierdut! „Păstram ca ultimă strategie ideea de a mă sinucide, pentru că n-aş fi suportat stadiul final al bolii. Dacă n-ar fi venit prietenul mett din Sydney să mă sfătuiască să fac un nou consult, aş fi fost pierdut! A fost o revelaţie divină!”

ION M. s-a refăcut psihic rapid, dar evenimentul trist prin care trecuse l-a marcat pozitiv. S-a lăsat definitiv de fumat şi a devenit foarte credincios.

Dar exemplul care m-a fascinat cu adevărat a fost cel al lui Nikolai Morozov, un revoluţionar convins, fost student al Universităţii din Petersburg, care in 1822 a fost arestat pentru complot împotriva ţarului Alexandru al III-lea. Fire extrem de emotivă şi cu o sănătate şubredă, Morozov a fost condamnat de justiţia ţaristă la închisoare pe viaţă. Incarcerat la vestita inchisoare Schlusselburg, care fusese construită pe locul unei mlaştini, cu celule de 1 mx1m, foarte umede; acest loc de detenţie era un fel de condamnare la moarte, pentru că nici un prizonier nu supravieţuise acolo mai mult de 7-8 ani! Incarceraţii nu erau scoşi la plimbare zilnică, nu puteau primi vizitatori şi nici scrisori. Izolarea devenea astfel totală şi Morozov era convins că va pieri curând. Şi semnele s-au arătat repede; boala s-a accentuat, picioarele i s-au umflat, nu se mai putea mişca. Au apărut semne de slăbiciune fizică, pe fondul unor grave tulburări psihice, cu halucinaţii şi coşmaruri ingrozitoare. Ajuns la limita de jos a forţelor sale fizice şi psibice, Morozov şi-a răsucit în minte o idee, care ar fi putut părea in acele condiţii de-a dreptul nebunească: „Să mă lupt pentru viaţă cât imi vor rezista puterile”. A inceput să exerseze diverse mişcări musculare, asociate cu un program ferm de a nu se gândi nici la trecut, nici la viitor, născocea formule matematice, ca atunci când era student. Prin crăpătura cât -un lat de palmă a tavanului a inceput să observe cerul dirnineţii, amiezii şi al nopţii. Prieteni îi erau porumbeii sălbatici, care se auzeau gangurind de dincolo de zidurile celulei. Invăţase să-i recunoască după gângurituri! Singur în „celula morţii” a petrecut fix 22 de ani scriindu-şi in memorie zeci de milioane de ecuaţii matematice, mii şi mii de poezii, cu ochii mereu pe o porţiune de cer cât latul palmei! A fost eliberat in 1905, când avea 46 de ani, cu părul alb complet, dar cu o exuberanţă adolescentină şi cu trupul complet sănătos. La câţiva ani a devenit directorul Observatorului Astronomic din Petersburg, a scris 18 cărţi, şi-a intemeiat o familie şi a trăit 94 de ani!

Ce s-ar fi întâmplat dacă Nikolai Morozov ar fi cedat spaimei, cu gândul că nu va supravieţui mai mult de 7-8 ani, este lesne de închipuit. Reprogramându-şi mentalul şi exersându-şi zilnic dorinţa de viaţă, in condiţiile de exterminare oferite de celula jilavă, Morozov ne oferă (reprezintă pentru posteritate) un strălucit exemplu despre ceea ce poate să facă orice om cu propria sa personaiitate, indiferent de condiţiile in care işi duce zilele!

Anevoiosul drum al căutării de sine

de Victor Ianculescu

Dictonul propovăduit de SOCRATE, marele filozof grec al secolului IV inainte de Christos, „Cunoaşte-te pe tine însuţi” rămâne şi astăzi temelia pe care, prin căutare de sine, intelegere şi tenacitate, orice om îşi poate construi sau reconstrui un nou chip; al celui înţelept, tolerant şi puternic. Adică al celui fericit, pentru că e împăcat cu propria sa condiţie existenţială, de int-grat în energiile universului, ale epocii in care trăieşte în relaţiile interpersonale. Site-ul nostru se adresează tuturor curentelor, modului nou de a-şi inţelege propria viaţă, chiar pentru cei care şi-au risipit anii în experienţe care nu le-au adus nimic benefic, dar şi tinerilor, sau celor mai puţin tineri, problemelor de sănătate şi mentalitate ale acestora.

Este cunoscut faptul că după 40 de ani metabolismul îi incetineşte activi-tatea, odată cu declinul funcţillor organice. Este un dat natural prin care orice om trece. Şi faptul este dovedit printr-o observaţie simplă: toti cei trecuţi de această virstă câştigă greutate, chiar dacă vor consuma aceleaşi alimente, în aceeaşi cantitate şi vor executa aceeaşi activitate ca la 30 sau 20 de ani. Atunci, indeobşte fiecare îşi pune întrebarea: „Cine sunt şi ce-i de făcut?” Şi iată, există răspunsul pe care noi vi-l prezentăm în textul şi subtextul tematicilor abordate. De la făurirea unui mental echilibrat până la exersarea în sălile de practică ale şcolii noastre – fiecare invaţă să-şi cunoască limitele fizice, psihice, să trăiască la adevăratul potenţial pe care îl deţine. Atenţie la proporţii; vă oferim în postările care urmează subiecte de meditat, noţiuni de psihologie şi optimizare, revelaţii trăite de practicanţi, inforrnaţii despre dietă, fitoterapie. Aşteptăm să ne scrieţi ce anume aţi dori să mai cuprindă site-ul, întrebările şi nelămuririle pe care le aveţi. Pentru că aşa cum ne angajam de la prima postare, numai împreună cu dvs. putem continua. Dumneavoastră, cititorii, sunteţi oaspeţii noştri de seamă şi unica justificare a existenţei acestui site.

Previous Older Entries