Naruto: qigong pentru copii

            Deşi mulţi copii probabil ştiu că Naruto este un serial cu multe episoade despre copii-ninja, ei poate că nu ştiu că aceste filme au început cu o revistă foarte populară în Japonia de benzi desenate.

naruto

Iar ceea ce vedem în copilărie ni se întipăreşte foarte bine în minte şi chiar dacă atunci când mai creştem putem spune că au fost nişte copilării, rămâne acea aromă nedefinită, specială, nostalgică. Îmi amintesc  cum şi eu răsfoiam benzi animate franceze cu Pif. Şi un motan insomniac vine la el să-i ceară sfaturi ce poate să facă. Şi Pif îi spune să numere oiţe, să le lase să treacă prin poarta stânei şi să le numere. Motanul aproape aţipit ajunsese deja la 998, 999, când…în loc de oiţă, apare un berbecel şi…îl loveşte cu coarnele şi motanul se trezeşte.

Între anii 1980-1999 China a fost pur şi simplu străbătută de un val de entuziasm pentru qigong şi poate fi numită, pe bună dreptate, începutul erei qigong-ului. În această perioadă foarte scurtă, dar specială, majoritatea chinezilor au aflat ce este qigong-ul şi milioane de chinezi l-au şi practicat. Oameni din toate categoriile sociale: ţărani, muncitori, intelectuali, oameni simpli sau înalţi demnitari guvernamentali, femei şi bărbaţi, bătrâni şi tineri au cunoscut această nouă ştiinţă a vieţii, nouă pentru ei, transmisă cu grijă de la maestru la discipol în temple timp de mii de ani.

O cauză exterioară a fost proiectarea filmului Templul Shaolin în 1982 în toate cinema-urile chinezeşti. Toţi doreau să-l vadă, era o modă la fel ca cea mai recentă cu filmul Avatar sau mai veche cu Titanicul. În scurt timp templul Shaolin, un templu budist, a devenit celebru şi admirat de toate lumea. Vârstnicii au început să-şi reamintească legendele şi poveştile despre oameni care practicaseră artele marţiale, iar cei tineri îi ascultau şi erau în dubiu dacă să-i creadă sau nu. În acest fel, chinezii aflau de Bodhidarma sau Da Mo, şi de anumite tehnici aduse de el din India.

Multe persoane au devenit pelerini, au început să viziteze şi să studieze la templul Shaolin, iar unele au dorit chiar şi să se călugărească. În şcoli, tinerii şi copiii imitau diferite figuri învăţate din filmele de arte marţiale sau de gongfu (cu înţelesul de măiestrie) cu strigăte şi ţipete specifice. Şi la noi au fost foarte populare filmele cu Bruce Lee, Jackie Chan şi alţii.

Totuşi, budismul deşi era considerat o religie naţională, a fost importat din India. În schimb, taoismul era considerat mai aproape de inima poporului, fiind o creaţie chinezească proprie, indigenă. Ca o contrapondere la gongfu-ul Shaolin a apărut wugong (wu – marţial, gong – îndemânare) Wudang, muntele Wudang fiind un loc sacru al taoismului. Mişcările sunt încete şi delicate precum curgerea apei, dar loviturile sunt mai puternice şi mai apte să inspire veneraţia. Taiji sau Taichi este cel mai cunoscut reprezentant al wugong-ului taoist. Acesta întăreşte sănătatea, dar poate fi folosit şi în luptă.

Dar înainte de filme, sau odată cu ele, au fost introduse în China din Hong Kong, Taiwan şi Japonia, nuvelele şi benzile desenate despre supereroi şi supermen. Cum îi faci pe copii să citească? Oferindu-le cărţi care să-i pasioneze, care să le ofere o intrigă şi personaje cu care doresc să se identifice. Aceste nuvele xiaoshuo ( shuo – povestire, xiao – mică)  despre cavaleri rătăcitori wuxia (wu-marţial, xia – cavaler), un fel de haiduci de-ai noştri, care făceau dreptate au aprins imaginaţia tinerilor. Oricine avea o îndemânare în artele marţiale putea deveni un erou cu capacităţi speciale care impunea justiţia.

Aceasta s-a întâmplat pentru că exista un gol mare în educaţie. Vârstnicii nu mai erau respectaţi şi nici concepţiile lor tradiţionale. Tinerii căutau ceva nou, neperimat, ceva care să le ofere o direcţie spre care să aspire. Acest gol avea să fie umplut de aceste nuvele wuxia străine. Aceste nuvele wuxia erau împrumutate de la unul la celălalt, erau copiate noaptea înainte de culcare. După primul volum urmau altele şi copiii învăţau să citească şi absorbeau ca un burete noţiuni noi despre manevrarea qi-ului. Aceste nuvele au stimulat extraordinar imaginaţia şi au creat o deschidere pentru acceptarea existenţei capacităţilor speciale şi a altor lumi, a spiritelor. Pentru unii, personajele erau atracţia principală deoarece aveau atât de multe calităţi dorite. Dar alţii au fost atraşi de acele tehnici misterioase, de îndemânarea marţială wugong. Wugong-ul era folosit de versiunea chineză a supermen-ului, cavalerul wuxia, pentru a restabili ordinea şi dreptatea. Iar cum wugong era arma principală, cei care credeau că aşa ceva există, au fost inspiraţi să-l caute în lumea reală, să înveţe să-l practice, consumând o grămadă de timp şi energie pentru asta.

Dar ne poate învăţa ceva Naruto, un serial în care ninja se luptă în fiecare episod şi există foarte multă violenţă şi scene de arte marţiale în aceste desene animate?

Naruto, un copil foarte neastâmpărat, pus pe şotii şi încălcarea tuturor regulilor comunităţii. Un copil care crează numai probleme, un rebel, un încurcă-lume, un copil care nu poate fi controlat, nici îndrumat, nici educat.

Cum poate fi educat un asemenea copil? Care este cauza pentru care este aşa?

Dacă ar fi el copilul nostru ce ne-am face cu el?

El trăieşte într-o mică comunitate, Konoha, satul Frunză, condus de cel mai puternic şi înţelept ninja local, un Hokage. Dealul din spate este sculpat cu potretele celor patru Hokage precedenţi care şi-au dat viaţa pentru comunitate. Seamănă cu dealul sculptat ce îi conţine pe preşedinţii americani.

Naruto s-a găsit să le picteze feţele şi aceştia arată acum ca nişte rokeri şi punkişti. Evident că asta a făcut-o în timpul orelor de clasă. Pentru că nu este prea interesat de ceea ce se întâmplă la oră, pentru că deja şi-a picat două examinări. Deşi nu este vorba de o şcoală obişnuită cu lecţii obişnuite. Ci în stilul lui Harry Potter, unde acesta se ducea la o şcoală de magie, aici avem versiunea orientală, o şcoală de ninja care te învaţă să controlezi qi-ul. Prima probă la şcoală este un jutsu de transformare. Dacă credem că oamenii sunt atât de diferiţi, atunci această probă ne arată că este o aparenţă. Putem lua orice aparenţă, să semănăm cu profesorul sau cu…altcineva, cum face Naruto.

Naruto este pus să cureţe feţele pictate, dar Iruka, profesorul său, doreşte să afle motivul care l-a determinat să facă asta. De ce copiii şi tinerii de la noi fac lucruri atât de nebuneşti, de absurde, de iraţionale? Vor să iasă în evidenţă, să atragă atenţia, să fie remarcaţi, să facă ceva deosebit? Dar de ce? Naruto este orfan, nu a cunoscut niciodată dragostea părintească. Nu a ştiut cum să iubească, nu ştie să respecte o autoritate. Câţi copii de la noi, deşi au părinţi, de fapt aceştia nu sunt prezenţi. Unii sunt plecaţi în străinătate să lucreze, alţii deşi sunt în ţară nu vin decât seara târziu acasă. Fiind lăsaţi la voia întâmplării nu ştiu cum să se comporte, pe cine şi ce să respecte, nu au un sistem de valori clar şi nu deosebesc ce e bine şi ce e rău.

Naruto1

Un profesor adevărat îţi câştigă inima şi respectul. Iruka putea să-l treacă pe Naruto la examenul de absolvire. Toţii colegii săi reuşesc să se cloneze în alte trei clone (în qigong se cheamă corpuri yin, pentru că nu au o realitate materială, sunt ca nişte fantome, în film sunt ca nişte baloane de săpun care se sparg la atingere), doar Naruto realizează o singură clonă debilă, inutilă. Iruka, din milă pentru situaţia sa de orfan, putea să-l treacă. Dar n-o face, pentru că are încredere că poate mai mult. Îl respectă ca elev. Deşi este o experienţă dureroasă să nu fie trecut, Naruto creşte în interior. Se clădeşte un sistem de valori, se pune fundaţia. Tehnicile sunt o problemă secundară. Dacă moralitatea are de suferit, Naruto poate deveni un pericol public, dacă este foarte îndemânatic tehnic şi nu ştie ce e bine.

Naruto este urât de toată lumea, dar nu ştie de ce. Noi în ce general suntem plăcuţi de anumite persoane, dar altele nu ne plac şi nu ştim de ce. Naruto descoperă că în interiorul său este o forţă a naturii, o vulpe cu nouă cozi, o sursă de energie aproape inepuizabilă, dar necontrolabilă. Ar trebui să ne gândim că acelaşi lucru este valabil şi pentru noi. Nu suntem plăcuţi pentru că nu ne-am rafinat acea energie brută, distructivă dacă nu este controlată. Oamenii simt că le putem face rău şi le este teamă. Ne putem face rău şi nouă înşine, pentru că nu ştim consecinţele acţiunilor noastre. Controlul acestei energii ne poate schimba şi ne poate schimba în bine relaţiile cu cei din jur. Naruto doreşte să fie acceptat şi respectat de cei din comunitate. Controlul energiei presupune şi schimbarea din interior a persoanei şi are ca efect în cele din urmă schimbarea relaţiei cu ceilalţi.

Naruto-And-His-Fox-uzumaki-naruto-shippuuden

Naruto nu este singurul care doreşte să devină Hokage, deşi nu ştie ce presupune asta, el vede doar că toţi îl respectă pe acest ninja în vârstă. Konohamaru doreşte acelaşi lucru, el este nepotul Hokage-ului, un copil răsfăţat, obişnuit ca toţi să-i facă pe plac. Nepotismul este în floare chiar şi în acest mic sătuc. Un microunivers social, un pământ în miniatură. Konohamaru este pus la punct de Naruto şi această lecţie morală este mai valoroasă decât orice tehnică de ninjutsu pe care o poate învăţa de la profesorul său, care-l priveşte, ca toţi ceilalţi, pe Naruto de sus. Konohamaru îl acceptă pe Naruto ca profesorul său pentru că este primul care îl vede aşa cum este şi nu ca nepotul Hokage-ului. Este o suferinţă să fii nepotul cuiva şi Naruto îl vindecă şi îi arată calea cea bună.

Un ninjutsu sau o tehnică, ni se explică, se obţine prin unirea energiei corporale cu cea spirituală şi intrarea într-o postură. Aceasta înseamnă manipularea qi-ului. Dar în afară de poziţie, respiraţie, gândire şi traseul energetic mai avem scopul. Scopul este foarte important. Să nu înveţi o tehnică doar pentru tine, ci pentru beneficiul celorlalţi, a comunităţii. Cultivarea caracterului este esenţială în punerea fundaţiei. Chiar şi pentru un copil atât de mic ca şi Konohamaru. Naruto îi arată că nu există o cale regală sau o scurtătură, ci doar calea perseverenţei şi curajului de a creşte, pas cu pas. Treptat renunţăm să ieşim în evidenţă cu orice preţ, doar ca să fim remarcaţi de alţii, şi facem ceea ce trebuie făcut, în linişte şi fără a ne aştepta la recompense. Doar pentru că ne simţim bine să facem lucrurile ca lumea.

Naruto face greşeli, se corectează, continuă, este el însuşi, este veritabil, nu este nicio clipă fals, nu încearcă să fie altcineva. Este natural. Datorită lui Iruka şi a celorlalţi ca el a găsit o cale a inimii şi continuă pe ea şi creşte. Este un ninja-surpriză, găseşte soluţii inedite de a ieşi din impas, este un izvor de bună-dispoziţie pentru cei care privesc. Îi pune pe toţi în impas şi în încurcătură şi îi face să-şi regândească concepţiile.

Pediatria – între medicina vestică şi cea tradiţională chineză

de Oana Simijdean

Adaptare după Dr Zhaoling Ren, specialistă in Medicină Tradiţională Chineză, profesor al Academiei de Medicină Tradiţională Chineză din Beijing, actualmente medic în Minnesota, SUA.

Există multe domenii de studiu în medicina traditională chineză, precum există şi în medicina vestică. Pediatria medicală chineză este unul dintre interesele principale ale medicinei traditionale chineze. Medicina Traditională Chineză (MTC) întelege că, din punct de vedere fizic, copiii au caracteristici care sunt diferite de cele ale adultilor. In mod normal, corpul copiilor este considerat a fi mai sensibil. Organele lor interne sunt mai delicate. In general, corpul este privit în termeni de yin şi yang, unde yang este cald şi activ, in timp ce yin este răcoros şi relativ liniştit. Corpul copilului este considerat ca având mai mult yang şi are tendinta de a fi mai fierbinte şi transpirat. Când copiii se imbolnăvesc, ei reactionează diferit. Simptomele lor şi conditiile se vor schimba mai repede decât la adulti, variind rapid între însănătoşire şi agravare.

Sistemul imunitar

MTC doreşte să ştie cât de putemic este corpul copiilor in lupta impotriva bolii. Este mai putin probabil să se imbolnăvească copiii cu un sistem imunitar mai puternic. Dar, câteodată corpul lor are deficiente. Unii copii se nasc cu un tip de corp mai firav sau cu anumite deficiente genetice. Această constitutie mai firavă poate proveni din alimentatie sau depinde de cum a fost copilul crescut. Starea fizică a mamei din timpul graviditătii poate de asemenea să contribuie la un sistem imunitar mai slab. Istoria familiei din punct de vedere genetic şi starea corpului părintilor vor fi de asemenea luate în considerare. In special în Statele Unite, sunt examinate tipurile de medicamente administrate copilului şi câte antibiotice a luat, deoarece acestea afectează direct sistemul imunitar al corpului. A treia arie care trebuie luată în considerare este cum afectează emotiile sănătatea. Ca şi adultii, copiii pot avea probleme emotionale care să cauzeze o slăbire a sistemului imunitar.

Natura şi rolul ei

Vântul, frigul, umezeala şi uscăciunea — factori legati de diferite anotimpuri — împreună cu alte schimbări anormale pot cauza imbolnăvirea unui copil. Luarea pulsurilor (n.r. este vorba de pulsurile specifice organelor interne), examinarea limbii, cercetarea stării generale a unui pacient, istoria stării de sănătate a acestuia şi chiar emotiile ce îl caracterizează, sunt metode de diagnosticare a unui adult. Totuşi, în cazul copiilor, diagnosticarea este mai dificilă, pentru că pulsurile lor sunt diferite de cele ale adultilor. De asemenea, copiii nu vorbesc prea mult, făcând examinarea şi diagnosticarea foarte dificile. O modalitate de a culege informatii este să fie întrebati părintii. O altă metodă este să se examineze degetele copilului. De-a lungul degetului arătător există o linie, un vas de sânge. Pentru copiii sub 3 ani, cu febră şi o stare acufă, această linie se poate mări şi inchide la culoare. Pe măsură ce febra creşte, lungimea liniei creşte, indicând agravarea. Specialistul în medicină traditională chineză se poate uita de asemenea la culoarea şi încărcătura limbii, precum şi să facă o examinare generală.

Beneficiile acupuncturii

Copiii pot beneficia de tratamentul prin acupunctură. MTC poate să trateze cu eficientă o largă varietate de probleme de sănătate ale copiilor, de la răceli, tuse infectii virale, până la afectiuni ale creierului. Cercetări clinice făcute in China au arătat un mare succes în tratarea pneumoniei prin medicina traditională chineză. Intr-un număr de studii de pediatrie, copiii tratati cu ajutorul Medicinei Traditionale Chineze s-au insănătoşit mai repede decât cei tratati cu antibiotice. Conditiile neurologice sunt părtile unde copiii sunt cel mai des tratati prin acupunctură. Ea este folosită pentru a trata multe cazuri de afectiuni (chiar şi leziuni) ale creierului, cauzate de accidente la naştere. S-a demonstrat că acupunctura a avut succes la imbunătătirea stării unor copii paralizati, intr-unele dintre aceste cazuri. In tratarea infectiilor, MTC evită folosirea antibioticelor. Pentru multi părinti din China, prima alegere este folosirea unui ceai de plante recomandat de specialistul in MTC. Totuşi, când este vorba de tratarca copiiior, starea lor trebuie examinată cu atentie specială. De exemplu, dacă se folosesc medicamente specifice MTC, aşa numitele „herbs”, doza şi concentratia lor trebuie urmărite cu atentie deosebită, deoarece copiii sunt mai sensibili la tratament. Si când se apelează la acupunctură trebuie avut în vedere ce nivel de stimulare poate suporta copilul şi cât de mult trebuie mentinute acele de acupunctură în punctul stimulat.

Imbunătăţirea stării generale de sănătate

Cum putem imbunătăti sistemul imunitar al copiilor? In primul rând, trebuie să îmbunătătim starea de sănătate generală a copilului, deoarece sistemul imunitar este doar o parte din sistemul întregului corp, care implică totalitatea organelor. Câteodată se poate intâmpla ca la copil să nu apară nici un simptom. Este bine să duceti copilul la o examinare generală, la un specialist in MTC, la fel cum îl duceti la un medic de medicină vestică. Specialistul poate descoperi un dezechilibru energetic in corp şi poate face recomandări in legătură cu ce fel de alimente să mănânce copilul si ce alimente să evite. In al doilea rând, trebuie avut grijă ceea ce priveşte suprafolosirea şi abuzul de antibiotice. Copiii trebuie, de asemenea, să facă multă mişcare în aer liber. Dacă se adaptează la natură când sunt tineri, vor beneficia de acest lucru în viitor.

Exerciţii qigong pe perioada sarcinii

Întrebare: Ce exerciţii qigong sunt contraindicate pe perioada sarcinii şi care sunt benefice mamei şi fătului?

de Eugen Ţurlan

Perioada sarcinii este o perioada foarte speciala.
Sunt anumite exercitii care nu trebuie sa le faceti în aceasta
perioada si as incepe chiar cu baterile qigong.
Chiar daca cineva se afla intr-o perioada de inceput a sarcinii, nu faceti aceste bateri. Cu atat mai mult in privinta degetelor sabie, nici aceasta tehnica nu trebuie sa o faceti.
O alta tehnica care trebuie sa o evitati este „ridicarea rinichilor” si de asemenea qigong-ul vibrator.
Trebuie sa evitati sa faceti efort.
Chiar daca simtiti ca va lipsesc aceste tehnici din programul
dumneavostra zilnic, 🙂 , este bine sa va concentrati pe alte
tehnici speciale pentru perioada sarcinii. O tehnica care are foarte bune efecte atat pentru mamica, cat si pentru copil este „cultivarea energiei”.
Dupa parerea mea insa cred ca in perioada sarcinii trebuie sa va concentrati pe tehnica educatiei prenatale. E cea mai importanta. Poate nu stiati dar in aceasta perioada se formeaza caracterul copilului, in aceasta perioada va puteti invata copilul multe lucruri.
Daca ascultati muzica buna, copilul dvs. va avea talent in muzica si astfel poate sa ajunga un faimos compozitor, interpret sau, de ce nu, un faimos dansator. Mai puteti sa va invatati copilul de exemplu matematica si astfel in viitor sa inteleaga foarte bine matematica.
Nu uitati ca il puteti invata qigong in timpul sarcinii. Astfel va deveni un „copil qigong”, un copil foarte special, care va
beneficia de un start foarte bun in viata. Cine stie, poate in
viitor va putea aduce o mare contributie binelui oamenilor.

Mamicile si nu numai, 🙂 , trebuie sa pastreze in acele momente numai emotii bune, numai ganduri bune.
Cred ca este pasionant acest moment in viata fiecarui cuplu, intr-adevar poate unul dintre cele mai speciale momente din viata fiecaruia.

de Andreea Verdet

Nasterea e un moment extraordinar in viata si sarcina e extrem de importanta pentru dezvoltarea „puiului de om”. Stiu ca ai spus si tu, as vrea si eu sa subliniez inca o data ca emotiile, sentimentele parintilor sunt extrem de importante pentru copil. Acestea il influenteaza foarte mult in dezvoltarea sa psihica, emotionala si chiar si in dezvoltarea fizica din timpul sarcinii. Stim ca emotiile sunt energie si emotiile negative, stresul, teama, furia, sunt energii „negative”, energii tulburi care pot otravi copilasul. De aceea e bine ca parintii ca fie cat mai linistiti in aceasta perioada si sa transmita iubire copilului ajutandu-l astfel sa se dezvolte armonios.

Am spus mereu „parintii” si nu doar mama, pentru ca exista o legatura puternica si intre tata si copil. Schimb de informatie si energie se face si intre tata si copil, chiar daca cel mic „locuieste” in burtica mamei.
Practic copilul preia informatie din campul energetic al parintilor lui. Ambii parinti sunt importanti in egala masura, deci pe cat posibil tatal ar fi bine sa se implice direct in ceea ce priveste sarcina si chiar
nasterea.:)

Da! Sunt o mamă fericită!

de Ana Maria B.

Şi eu mi-am dorit mult să am un copil. Când am rămas însărcinată arn fost foarte fericită, Insă pe măsură ce zilele si săptămânile treceau îmi era din ce in ce mai dificil. Organismul meu a suportat foarte greu sarcina, mă simţeam rău, am avut o stare generală foarte proastă, cu dereglări hormonale care au condus la decalcifieri masive. Naşterea a fost neobisnuit de dificilă, iar în primele săptămâni după naştere m-am simtit devastată atât fizic, cât şi emoţional. Mi-am revenit greu şi toate aceste experienţe m-au făcut să ezit în a mă mai gândi la eventualitatea celui de-al doilea copil, cu toate că mi-am dorit totdeauna să am doi copii.

În dorinţa de a-mi ameliora starea generală am început să practic gigong. Cultura chineză era o veche pasiune a mea, iar practicile tradiţionale chineze m-au fascinat mult. Am fost fericită că am avut ocazia să învăt gigong, că am avut marea sansă de a-l întâlni pe Maestrul Lin Kai Ting şi m-am considerat norocoasă că în practică, am avut parte de o îndrumare la un nivel foarte inalt. După doar câteva săptămâni de practică starea mea s-a ameliorat spectaculos.

După un timp, pe măsură ce mi-am revenit, ideea de a mai avea un al doilea copil nu mă mai speria, dar nici nu mă simţeam pregătită să iau această hotărâre. Nu am făcut nimic special în acest sens, am lăsat lucrurile să-şi urmeze cursul firesc.

După un timp, mi-am dat seama că sunt din nou însărcinată şi în acel moment am simţit o mare bucurie. Eram inexplicabil de fericită. Toţi cei din jurul meu care cunoşteau încercările prin care trecusem la prima sarcină şi naştere s-au mirat de atitudinea mea. Cei foarte apropiaţi mi-au sugerat chiar că ar fi bine să renunt la această sarcină. Reacţia mea a fost extrem de categorică, aproape violentă. Doream foarte mult! Sinceră să fiu, eu însămi eram surprinsă de propriile mele reacţii.

Sarcina nu a fost prea confortabilă din punct de vedere fizic, dar starea mea sufletească a fost excelentă. Naşterea a fost uimitor de uşoară. În acel moment am avut un sentiment pe care nu-l mai avusesem niciodată, un sentiment de seninătate, de fericire şi bucurie, cu totul aparte, ceva ce mi-a rămas viu în suflet si nu poate fi exprimat în cuvinte.

Acest copil încă din primele zile s-a dovedit a fi un copil senin şi deosebit de liniştit. Plângea foarte rar şi niciodată noaptea, căci dormea foarte adânc. Când  plângea, cauza putea fi identificată foarte uşor, ceea ce nu prea se întâmplă, în majoritatea cazurilor, la nou-născuţi.

În prima lună după naştere am locuit condiţii mai dificile, cu aglomeraţie şi multă agitaţie in jur. In mod obişnuit,în această perioadă, mamele lăuze au o sensibilitate deosebită, o labilitate emotională ieşită din comun şi probleme de sănătate legate de modificările hormonale survenite după naştere. La mine a fost cu totul altfel. Copilul meu radia în jur o atmosferă de calm şi stabilitate, stare care mi se transmitea şi mie. Majoritatea celor care o cunosc pe fetiţa mea, care acum are opt ani, spun este un copil deosebit. Este foarte vioi şi tonic, dezinvolt şi comunicativ. Îi farmecă pe toţi cei cu care vine în contact. Eu pot afirma cu convingere un lucru: practica de gigong, sub o îndrurnare cotnpetentă, poate ajuta enorm orice femeie care îşi doreşte să devină o mamă fericită.

Tehnica de a redeveni copil

de Oana Georgeta Branga

«Odată cu mintea se schimbă şi inima … »

Aminteşte-ţi de copilărie, de vremea  ” când aveai vreo 6-7 anişori, eşti foarte  fericit, fără griji, fără probleme … ”

Acestea sunt cuvintele pe care mulţi  dintre dumneavoastră vi le amintiţi probabil  de la cursul Maestrului Lin Kai Ting. Dar  v-aţi gândit vreodată la semnificaţia profundă şi la invăţătura care stă în spatele  acestor vorbe?

Pentru cei mai mulţi oameni, copilăria a  reprezentat într-adevăr o perioadă, o etapă a  vieţii, în care au fost foarte fericiţi şi, după cum ne îndruma Master să invăţăm de la tot  ce ne înconjoară, avem multe de învăţat şi  de la copii. Poate că cei mai mulţi dintre noi  credem că, dacă am trecut de copilarie şi  ne-am maturizat, ştim totul despre ea, ca  atunci când citeşti o carte şi reţii întreaga  informatie pe care aceasta o contine; dar …  nu e aşa.

Dacă ne gândim la comportamentul  unui copil ne vom da seama că el nu se  îngrijorează niciodată, nu-şi face probleme  în legatură cu situaţia în care se află, nu are grija zilei de mâine şi, mai ales, e mereu  fericit si zâmbitor. Sufletul unui copil e  foarte pur; el nu se gândeşte niciodată la un  lucru în sine ca fiind rău şi nici măcar nu-l  concepe astfel; nu cunoaşte ura, invidia.  Chiar şi atunci când intră în conflict cu  partenerii de joaca, asta nu dureaza mult şi  în scurt timp sunt din nou cei mai buni prieteni.

Gândiţi-vă la perioada în care un copilaş invata sa mearga.  La inceput îi este  greu, cade, poate chiar se loveşte, dar nu  renunţă şi de fiecare dată „se ridică” şi  merge mai departe, până când într-o zi,  datorită perseverenţei sale, va reuşi să  meargă. Câţi dintre adulti au puterea de a  merge mai departe dupa ce au avut mai  multe eşecuri?

Copiii sunt mereu vioi şi neobosiţi pentru simplul fapt ca nu se gândesc vreodată  că ar putea fi obosiţi, la fel cum nu se gândesc că ar putea răci dacă se joacă prea mult în apa rece a unui râu de munte.

Procesul de maturizare rezultat în urma  confruntării cu greutăţile vieţii ar trebui să  ducă la înţelepciune, deoarece din fiecare  eveniment prin care am trecut ar trebui să
învăţăm ceva, şi nu la trăsături negative de  caracter sau la teama de a nu ni se întampla  ceva rău …

Tehnica redevenirii copil nu înseamnă  a te comporta exact ca un copil, ci a învăţa  să ai permanent un suflet bun, ca de copil.  Pentru ca un adult să redevină copil, trebuie să se elibereze de toate poverile psihologice care îl opresc. Pentru a obţine  eliberarea de aceste poveri, trebuie să te  educi astfel încât să înveţi să ierţi totul şi pe  toţi, să fii bun, amabil cu toată lumea şi să-ţi tratezi semenii ca pe învaţătorul tău, ca
pe rudele tale.

Şi să vă mai spun un secret! Procedând  astfel, lăsând la o parte grijile, problemele  care ne înconjoară şi fiind mereu fericiţi şi  încrezători asemenea unui copil, deci  păstrând un suflet de copil, vom rămâne  chiar şi fizic mereu tineri.

Ultima bucată din Atlantida

(umor)

de E. Shatiko

 

Cu ocazia zilei de naştere a prietenului meu m-a sunat soţia lui şi oftând mi-a spus:

– Aş vrea să-ţi atrag atenţia. Tu, bineînţeles, poţi să-i dăruieşti ce vrei, dar acum Felix colecţionează numai lucruri rare şi ciudate, aşa că nu cheltui pe servicii … cum ar fi cele de cristal.

– Porţelanul merge? – am întrebat timid.

– Drept cine ne iei? Merge doar ceva antic, arhaic, o bucată cu totul neobişnuită de copac straniu, sau un diamant brut, neprelucrat, sau oasele unui animal preistoric.

– Neapărat preistoric? Dar o ceşcuţă?

– Merge, dacă-i dinainte de potop!

Am oftat şi am promis:

– Ei bine, mă voi strădui să obţin ceva preistoric sau în cel mai rău caz, ceva ce şi-a dat duhul cu mult timp în urmă.

Cu toate acestea n-am rezistat să nu mă duc pe la magazinele de cadouri, unde am ajuns la exasperare văzînd numai lucruri prelucrate, date cu lac sau aurite.

Ce să mai spun, seara eram disperat, iar pe deasupra fiul meu de cinci ani a apărut cu un rest din căptuşeală într-o mână şi în cealaltă cu o bucată de asfalt proaspăt, aş zice chiar reavăn, cu care dorea neapărat să doarmă.

Parţial, prin viclenie, parţial prin întreaga autoritate de tătic, am reuşit în cele din urmă să-i iau ambele obiecte şi să le ascund în buzunar.      La ziua de naştere am apărut ultimul şi doream să dispar într-un colţ, dar soţia sărbătoritului şi el m-au prezentat cu glas tare oaspeţilor, iar apoi toţi şi-au aţintit privirea asupra mea aşteptând surpriza. Am înţeles că nu mai am nici o şansă, am început să mă caut prin buzunare, am scos şi am pus pe masă o bucată de asfalt.

S-a făcut o linişte mormântală şi am înţeles că e momentul să mă duc să-mi caut paltonul.

Felix s-a repezit la bucata de asfalt, dar… în loc să mi-l arunce în cap, a exclamat cu o voce răguşită de emoţie:

– Lavă proaspătă?! Dintr-un vulcan recent erupt? Nu? Sau ce, a erupt din nouPopocatepetl?

-Popocatepetl, scuză-mă, popo… încă n-a luat foc, am spus eu. – Dar am să te mai ţin puţin pe jar.

– Nu mă chinui! – m-a rugat Felix, mirosind bucata şi încercând-o cu dinţii. Nu mă chinui, te rog! Doar nu cumva nu este de pe planeta noastră?

Toate aceste vorbe au început să mă plictisească.

– De pe a noastră, de pe a noastră, i-am spus. – Da! Iar dacă chiar vrei să afli – este asfalt.

– Câte milenii, câte mii de ani are? – mă întrebă Felix cu vocea sugrumată.

– Atlantida când s-a scufundat? – l-am întrebat privindu-l superior. Acum 25 de mii de ani? Asta-i ultima bucată. Amintiri din viitor, cu alte cuvinte…

Felix a ridicat bucata de pe masă şi a spus cutremurat:

– Şi toată – doar pentru mine?

– Toată! – i-am spus. – Bineînţeles că acum o să ţi-o ceară toate muzeele din lume. Acum vei putea face o schimbare revoluţionară în arheologie, geologie, să nu mai spunem de atlantologie!

Oaspeţii invidioşi au început să murmure, iar unul din ei, care i-a dăruit sărbătoritului o cutie şic de ciocolată, a mormăit:

– Mintenaş îngheaţă apele…

– Să îngheţe? – l-am întrebat vizibil atins. – Ei bine, atunci să vă arăt ceva şi mai şi!

Am smuls din buzunar restul de căptuşeală adus de fiul meu şi l-am scuturat în faţa ochilor săi:

– Bătrâne, asta n-am s-o mai suport, – cu glas stins, după atâtea surprize, spuse Felix.

Am aruncat ghemotocul de vatelină pe masă şi am declarat:

– O bucată de zebră. Fâşia albă. Fâşia neagră îmi rămîne mie.

– …îngheaţă, îngheaţă! – repeta încăpăţânat oaspetele care dăruise cutia cu ciocolată.

Eu gândeam altfel…Data viitoare am să vin cu ceva mai de efect. Mi-am amintit cum fiul meu mi-a povestit că într- un colţ din curtea noastră, acolo, unde se termină asfaltul, sub gard zace ceva, care, uite! sclipeşte şi de trei săptămâni n-a ruginit…Poate că este de dincolo? Din alte sfere? Miracolul e la-ndemâna noastră, ne lipseşte un suflet de copil…

 

Păpuşa Angelica

 

Ca de obicei revelaţiile provin din lucruri simple, aflate în văzul tuturor, de care te împiedici mereu, dar uiţi să te mai miri de ele. Aspectul banal ar fi că lui fiică-mea de câţiva anişori îi place o păpuşă Angelica, care-i cam ponosită şi cam murdară de cât a fost dusă şi trasă prin toate ungherele casei. A luat-o de la nepoatele mele care şi ele ţineau foarte mult la ea. Înainte a aparţinut sorei mele şi înainte mamei şi poate bunicii. Toţi au ţinut foarte mult la ea deşi nu este cu nimic deosebită şi nu are nici una din calităţile noilor păpuşi sofisticate care ştiu să închidă ochii, să spună mama, plângă şi să facă multe alte lucruri. Copiii care au trecut pe la noi s-au dus invariabil la ea deşi aveau şi alte păpuşi şi jucării şi au purtat-o în braţe până la plecare după care plângeau că nu vor să renunţa la ea.

Ce avea Angelica atât de deosebit faţă de celelalte păpuşi? Păpuşarul a pus suflet când a făcut-o pe Angelica şi i-a transmis acel ceva ce a făcut-o atât de deosebită. Cu cât punem mai mult suflet în ceea ce facem cu atât creştem mai mult, devenim mai creativi. Mi-am spus: evrika, asta e! Să faci ceea ce ţi-ai dorit dintotdeauna să faci, dar n-ai făcut. Ai amânat mereu din lipsă de timp, de chef, aşteptând un moment mai prielnic, când conjuctura va fi mai favorabilă şi tu mai în formă. Când realizezi că eşti înconjurat de cenuşiu şi plictiseală dacă nu introduci în viaţa ta ceva creator, ceva care-ţi aparţine, ce e intim legat de sufletul tău. Si simţi că trebuie să începi chiar în acel moment, chiar Acum. Doar ceea ce faci Acum poate fi făcut şi este cel mai important. Restul sunt amintiri plăcute sau regrete a ceva ce ţi-a plăcut să faci sau dacă e vorba de viitor sunt năzuinţe a ceva ce ţi-ar plăcea să faci, dar care poate rămâne de domeniul speranţelor dacă nu sunt împlinite Acum. Asta e! Să fii creator, să faci ceva minunat şi magic (din punctul tău de vedere, nu contează ce spun alţii), să simţi acea exaltare tinerească că totul este posibil. Să simţi cum bucuria îţi pătrunde în suflet când realizezi acel ceva care este vocaţia ta, cu care creşti spiritual şi cu care dobândeşti măiestria. Si atunci această bucurie o poţi dărui şi celor din jur, le poţi da încredere că şi ei pot să-şi găsească vocaţia şi s-o împlinească.  Aici ne apropiem de izvorul vieţii, de năzuinţa către idealul pe care dorim să-l împlinim. Este seva purificatoare care ne dă vitalitate şi verticalitate. Fiecare gând şi dorinţă conformă cu idealul nostru ne umple de energie şi fiecare idee contrară ne lipseşte de energia necesară atingerii idealului. Încrederea în viaţă te înalţă, te face să ai dorinţe înalte, să vrei să urci, să zbori, să creşti, să devii.

Capacităţi speciale

Multe persoane sunt interesate de dobândirea unor capacităţi speciale şi doresc să ştie prin ce tehnici se poate obţine o capacitate specifică. Răspunsul este simplu, dar deloc banal: să-ţi schimbi ideile fixe şi să ai o viaţă impecabilă, să urmezi de-ul, moralitatea. Aceasta atrage după sine soluţia, apare spontan şi natural o capacitate specială.

Aceasta nu apare pentru a ne întări importanţa de sine, ci pentru a ne trezi uimirea în faţa miracolului lumii, pentru a ne aşterne din nou pe buze un zâmbet de copil.

Deşi în acest secol au avut loc poate cele mai multe schimbări şi descoperiri, acel organ al omului care îi permitea să se întrebe şi să rămână uimit practic s-a atrofiat.

Dacă înainte oamenii se extaziau în faţa misterului insolvabil a unei corole de lumină, cum lui Lucian Blaga îi plăcea să spună, astăzi oamenii privesc nepăsători zborul unui avion şi vorbesc plictisiţi la un telefon mobil. Prin ce ungher al minţii mai sălăşluieşte amintirea lui Icar sau a Pithiei din oracolul din Delphi? Aceste mituri ne vorbesc de capacităţile noastre potenţiale.  Dacă omul nu ar fi avut aceste capacităţi potenţiale, în stare latentă, i-ar fi fost imposibil să inventeze maşinăriile moderne. Doar omul are posibilitea de a alege ce  cale să urmeze: să dezvolte capacitatea internă, de exemplu levitaţia sau s-o exteriorizeze construind un avion, să practice telepatia sau să utilizeze un telefon mobil. În spatele fiecărei descoperiri actuale stă efortul a multe generaţii de oameni de a-şi schimba modul de a gândi, ideile fixe care existau în societate în timpul lor.

Dacă Einstein nu şi-ar fi schimbat ideea fixă primită de la Newton despre spaţiul şi timpul absolut, n-ar fi descoperit niciodată teoria relativităţii. Cu toate că suntem zguduiţi continuu de schimbările introduse de ştiinţă, realizăm cu greu că misterul Universului este nesfârşit, iar ceea ce ştie ştiinţa este la nivelul cunoaşterii de grădiniţă. E interesant că doar marii oameni de ştiinţă care au suferit îndelung gestaţia descoperirii lor intuiesc adevărata dimensiune a ignoranţei umane. Restul sunt doar admiratori ai raţiunii, nu practicanţi. Newton era umil şi înţelept când spunea că se simte ca un copil în faţa Mării Necunoscutului, care se joacă pe plajă, ridică o cochilie, râde, şi e atras de alta. După 2 milenii de descoperiri ştiinţifice, omul şi capacităţile sale rămân marea necunoscută.

Trebuie să acceptăm că potenţialul corpului uman este nelimitat şi că trebuie să avem încredere în faptul că poate fi dezvoltat.

Lumea imaginară

(Sperăm că nu a voastră! Veţi vedea de ce!)

de Erica

Era o seară plictisitoare de miercuri. Totul  era liniştit. Afară  ploua. Fratele meu se juca la calculator, iar eu mă odihneam uitându-mă la televizor. Se auzi un zgomot din  camera alăturată. Dintr-odată uşa se deschise şi apăru un băieţel de vreo 11 ani care îmi spuse:

– Am terminat de construit cortul. Vino să-l vezi!

Am mers după el. Era o căsuţă jigărită din pături, dar făcută cu multă grijă (desigur, eu puteam face una şi mai bună).

– Ce ar fi să o chemăm pe prietena ta să vină să se joace cu noi, spuse el.

– Este o idee minunată! am răspuns.

În zece minute prietena mea era deja la noi, gata de joacă. Dintr-odată mi-a venit o idee:

– Să ne jucăm ‘’de-a v-aţi ascunselea’’  (care era desigur o idee genială într-o casă mare ca aceasta!).

– Nu! spuseră toţi în cor ( deoarece veniră şi fraţii şi surorile mele), nici gând, e un  joc stupid, pe care, normal, nu ne lasă nimeni să ne jucăm în casă! Doar ştii si tu …

Atunci s-au oprit. Îsi dăduseră seama de ceva: ERAM SINGURI ÎN CASĂ!!!

Înainte de a putea să spunem altceva am început să facem gălăgie, să stropim cu apă şi să ţopăim prin casă foarte veseli.

După vreo două ore se auzi o voce. Ale, prietena mea a început să ţipe. Toţi ne-am adunat lângă ea. Ne uitam în jur şi am început şi noi să ţipăm.

Casa era distrusă! Tablourile sparte, canapelele aveau arcuri ieşite, TOT, ABSOLUT TOT ERA DISTRUS!

Dintr-odată se auzi un scârţâit. Era uşa din faţă. Începea să se deschidă. AU VENIT, şuşoteau toţi îngroziţi! Intrară doi oameni înalţi , îmbrăcaţi în pelerine de ploaie cu umbrelele larg deschise.

– Am venit acasă dragilor, spuseră ei şi, înainte ca noi să putem reacţiona, mama a leşinat.

Tata a început să ţipe în timp ce mama repeta inconştientă: Mizerie…distrugere… (şi voi aţi face la fel dacă cea mai mare temere a voastră ar fi mizeria !)

Am scăpat ca de obicei cu o mică pedeapsă şi un lucru de genul:”Pedepsiţi! …La culcare fără cină!” Normal ca noi a trebuit să facem curat dimineaţa în timp ce mama era plecată la cumpărături cu tata.

Copiii văd ceva ce noi deja nu mai vedem

În tabăra de qigong de la Mărişel copiilor li s-au dat culori şi hârtie şi aceştia au început să deseneze. Picturile şi desenele au fost expuse în sala de mese. Cei mari au fost încântaţi. Cei mici de asemenea. Dar ce doresc să ne spună copiii?

Copiii ne pun întrebări. Iar noi, cei mari, care ştim ce e rău şi ce e bine, care ştim să deosebim negrul de alb, vinerea de joi, un om bun de un om rău, noi, bineînţeles, răspundem. Doar noi deja am trăit viaţa! Iar ei, cei mici, ce ştiu? Şi cu toate acestea, privind desenele copiilor, ai vrea să nu răspunzi, ci să întrebi. Dragii mei, ţi-ar plăcea să întrebi, de unde aţi apărut, voi cei mici, care observaţi totul, care sunteţi aşa de veseli, atât de plini de energie, de curaj, de încredere? Ah, sigur că da, veniţi din copilărie, de unde venim cu toţii. Dar voi răspundeţi altfel. Voi spuneţi: Sunt din Bucureşti, eu sunt din Cluj, iar eu din Vâlcea, iar eu…din toate colţurile ţării!

Desenele copiilor… Cu ce încep copiii? Fiecare începe în felul său. Un copil a rămas uimit de roua dimineţii. „Dar roua poate fi roşie? Poate, n-ai avut suficiente culori?” – „A, ăsta e soarele, a căzut în iarbă şi s-a spart în multe, multe bucăţele.” „Iar la tine de ce soarele e negru?” La început linişte deplină. Apoi dintr-odată: „Pentru că s-a supărat.”

Te uiţi la desenele copiilor şi începi să te bucuri, să zâmbeşti şi să te întrebi: „De ce la voi este totul atât de interesant? Voi încă habar nu ştiţi ce este viaţa, încă n-aţi „învăţat” cum trebuie să faceţi artă.” Poate e totul captivant, pentru că inima voastră e plină de iubire şi bunătate şi încă nu v-aţi pierdut calitatea de a vă arăta sincer şi deschis sentimentele. Sau poate pentru că, vouă înşivă vă este foarte captivant şi vi se întâmplă prima oară. Cum să nu fie interesant când  seara casa aceea de lemn pare un castel din poveşti, iar bivolul acela are nişte coarne atât de mari, iar mama are nişte ochi aşa de albaştri. Trebuie neapărat să fie desenate.. Pe portret ochii ocupă jumătate din faţă, şi totuşi, sunt ochii mamei. Dar asta ţine deja de tainele talentului…

Uite, acest copil nici nu ştie să citească, numără pe degete până la zece, dar deja desenează complet absorbit de ceea ce face, cu un băţ în nisip, cu creta pe asfalt şi cu creionul pe hârtie. Bineînţeles că micul desenator nici n-a auzit de legile perspectivei, bineînţeles că omul acela de pe desen este deasupra casei, iar acel iepure nu poate fi deosebit de un lup, dar în schimb în fiecare desen există zborul fanteziei, sinceritatea sentimentului şi acel sens tainic care există în orice poveste. Dar principalul nu este desenul gata făcut, ci acţiunea în sine, pentru că atunci copilului i se deschide una dintre cele mai luminoase bucurii ale omului – bucuria creaţiei.

Nu există copii netalentaţi. Fiecare are fantezie, o percepţie vie. Trebuie să le acorzi doar puţin timp, puţină atenţie ca să trezeşti în ei omul de artă, creatorul…

Îmi amintesc cum uneori fiică-mea se tot foia prin casă, nu-şi găsea locul şi-i spuneam: „desenează”. Iar ea: „hai împreună”. Asta însemna că trebuie să asist la procesul creativ. La început nu înţelegeam de ce are nevoie de mine, credeam că trebuie să-i explic ce să facă. Dar nu mă întreba niciodată. Într-o zi am înţeles: însuşi faptul prezenţei mele şi atenţia ce i-o acordam transforma desenatul în ceva mult mai important şi semnificativ în ochii ei. Desenatul devenea în acest fel ca o şcoală a încrederii şi respectului de sine.

Pentru copii desenul este înainte de toate un mijloc de comunicare. Cuvintele, pentru a fi exprimate, au nevoie de construcţii mentale, iar acestea îngreunează comunicarea. Copilului i se pare un mijloc prea sărac de exprimare pentru a spune tot ce simte. Emoţiile au nevoie de spaţiu, de o exprimare grafică. La actul creaţiei participă nu numai mâna vopsită în toate culorile curcubeului până la cot; întregul corp desenează: degetele de la picioarele desculţe sunt încordate, parcă ele ar ţine pensula, dinţii rod pensula în scurtele momente când copilul îşi admiră desenul, când se uită din alt unghi, căutând încă un colţişor liber pe foaie, ochii privesc undeva departe, departe, spre ceva invizibil pentru noi şi colţurile gurii sunt încreţite de un surâs imperceptibil.

Copiii au logica lor. Noi, adulţii, rămânem uimiţi de libertatea fanteziei lor. Dar copiilor le sunt necunoscute legile naturii. Şi ei, plini de curaj, cuprind necuprinsul. Copiii se bazează pe cunoştinţele despre lume pe care au apucat să le descopere. Nu este numai faptul că ştiu mai puţin decât noi, ci faptul că ei ştiu altfel. Copiii văd ceva ce noi  nu mai vedem.

Previous Older Entries