Tabara qigong de la Sovata

În tabără, la prelegerile despre educaţia familiei am aflat că ar fi cazul ca să existe o ierarhie clară, acceptată de comun acord de toată familia, cine decide, ce atribuţii şi responsabilităţi are fiecare membru. Un fel de companie mai mică, în care fiecare se străduieşte pentru bunul mers al întregii companii. Dar la fel cum corpul pentru a acţiona are nevoie de cap, trunchi şi membre, tot aşa familia tradiţională are trei generaţii: bunici, părinţi şi copii. Dacă nu dorim să păţim ca şi vulpea care şi-a dat coada afară din vizuină pentru că i se părea că aceasta nu o ajută, ci se agaţă de tufişuri în timp ce fugea urmărită de ogari, tot aşa trebuie să existe o coordonare şi o ierarhie între diferitele părţi ale familiei. Nici prin cap nu ne-ar trece să nu ascultăm ce ne spune capul, dar unde nu-i cap, vai de picioare (sau de coadă). Dacă copiii nu-şi respectă părinţii şi asta trebuie să-i învăţăm noi, părinţii, pe copii, atunci va fi vai de ei pentru că n-am reuşit să-i educăm cum trebuie.

Un alt aspect care mi se pare remarcabil este cum teoria celor cinci elemente este folosită în domenii atât de diverse precum terapia sau relaţiile sociale. Pentru că relaţia de tip bunici-părinţi-copii este o relaţie care se stabileşte între oricare trei elemente consecutive dintre cele cinci elemente, să luăm relaţia Apă-Lemn-Foc. De exemplu Apa generează Lemn şi acesta generează Foc la fel cum bunici i-au creat pe părinţi şi aceştia pe copii. Dar Apa stinge sau limitează Focul la fel cum copiii trebuie să asculte de autoritatea capilor familiei tradiţionale, de bunici. În terapie relaţia Apă-Lemn-Foc apare ca relaţia Rinichi-Ficat-Inimă.

Cum am ajuns să mă duc în tabăra de la Sovata? La supermarket mă întâlnesc cu o colegă de la qigong şi îmi spune foarte încântată că se duce în tabără şi că ştiu eu ce bine este! Anul trecut mi s-a întâmplat la fel, aproape de trecerea de pietoni m-am întâlnit cu o altă colegă, dar după ce fusese deja în tabără şi eram curios să-mi mai spună noutăţi. Dar este adevărat că este foarte greu de descris de ce te simţi atât de bine la cursuri şi în tabără, pe lângă întâlnirea cu colegii de practică sau cu persoane care cu o zi înainte îţi erau străine şi după aceea rămâi în relaţii cordiale şi eşti încântat să te reîntâlneşti cu ele. Sigur că este vorba de Maestrul Lin Kai Ting şi de câmpul de qi pe care îl emite, dar aşa sună foarte plat şi nu redau deloc efervescenţa care se ridică din adâncul sufletului când deschizi o sticlă de şampanie bună. Poţi să participi la cel mai fastuos bal, dacă în adâncul sufletului nu te simţi bine, culorile şi sunetele petrecerii se estompează şi tu rămâi singur şi te suporţi cu greu. Dacă însă se întâmplă să se liniştească mintea şi să fie limpede ca un cristal, cele mai mărunte lucruri sunt o bucurie şi o revelaţie. Îmi amintesc de o caricatură în care el şi ea erau arătaţi în trei ipostaze: în prima scenă, în perioada romantică ei mergeau pe o bicicletă, strâns îmbrăţişaţi, în a doua, după căsătorie, ei merg cu o maşină mică şi deşi sunt mai depărtaţi unul de celălalt, dar încă îşi mai aruncă ocheade, în a treia, deja înstăriţi, merg cu o limuzină şi amândoi privesc ţepeni, fără să mai comunice, drept în faţă. Tot aşa, când pierdem legătura cu interiorul, cel mai luxos exterior nu poate umple golul creat.

Cu siguranţă că dincolo de impresiile personale ale fiecăruia, avem cu toţii acest lucru în comun, acest secret pe care deşi dorim să-l împărtăşim tuturor, spunem de fiecare dată celor care nu au mai fost, trebuie neapărat să te duci şi tu şi să vezi cu ochii tăi ce se întâmplă. Discutam cu cineva, îmi spunea că are o prietenă bună la qigong, a tot întrebat-o amănunte cum şi ce este cu qigong-ul ăsta, dar era o anumită barieră invizibilă, parcă nici cum nu reuşea să înţeleagă despre ce este vorba, deşi prietena îi spunea totul. Până la urmă s-a decis să meargă în tabără şi mi-a spus că într-adevăr cu totul altfel percepe şi înţelege toate fenomenele legate de qi. Cumva te imersezi în această atmosferă, interacţionezi numai cu persoane interesate de asta, trăieşti pentru nouă zile într-o lume complet diferită, ca şi cum ai ajunge pe o insulă pustie luxuriantă unde redescoperi viaţa originară.

Trebuie să se înţeleagă că nu este vorba de ceva abstract, de un paradis închipuit, ci se întâmplă într-un loc foarte concret, o staţiune foarte activă, Sovata, cu multă lume, multă forfotă ca într-un oraş mare, chiar am avut la început o anumită reţinere pentru atâta aglomeraţie, dorind să mă destind, să mă relaxez. În alte staţiuni din cauza crizei, multe hoteluri sunt închise. Deşi sunt vizitate în week-end, în restul zilelor este destul de linişte. În Sovata erau pensiuni la tot pasul, majoritatea camerelor erau ocupate, deşi erau peste tot plăcuţe cu Camere de închiriat, Csoba Szaba şi Zimmer Frei. La început copiii când au văzut plăcuţele credeau că pensiunea aparţine lui Csoba, apoi când au văzut că tot mai multe pensiuni sunt ale lui şi-au spus că acesta sigur este omul cel mai bogat din staţiune. Iar Zimmer  Frei era un fel de asistent al său.

Înainte de a ajunge în Sovata, ne-am oprit în Eremitu. Am avut noroc şi cu transportul. Am venit cu o prietenă, curioasă să studieze de departe deocamdată fenomenul qigong (nu a venit în tabără, dar a fost prin preajmă), în vizită la mătuşa ei. Deja în momentul în care am părăsit drumul principal dinspre Târgu Mureş spre Reghin şi am luat-o pe drumul secundar, am simţit cu toţii că parcă intrăm într-o altă lume. Era linişte, nu mai erau maşini, era o natură specială. Probabil că ni se transmiteau şi senzaţiile prietenei noastre, pentru că pe acolo a copilărit şi parcă vedeam totul cu alţi ochi. Pe drum a fost foarte cald, eram ameţiţi de căldură şi ne-am oprit în curtea mătuşii sub un nuc secular. Era o linişte care-ţi ţiuia în urechi şi în suflet. Treptat s-a ridicat o stare adâncă de bine, era prima meditaţie, de câteva ore, încă înainte să ajungem în tabără. Am stat la umbră şi când am plecat eram atât de transpuşi în altă lume astfel că atunci când am ajuns în Sovata nici cum nu ne puteam reveni, eram parcă îmbătaţi de starea asta de bine. Am reuşit foarte rapid să găsim pensiunea la care ne-am cazat şi deja urcam pe jos şi îl cunoşteam pe Csoba şi Zimmer asistentul său.

Am văzut de la distanţă lacul Ursu şi deja eram jos în holul de la hotelul Danubius. Scările foarte multe pe care te urcai erau ca treptele de la mausoleuri. Nu ştiu de ce mi-a venit spontan să intru la Spa, am văzut bazinul şi îmi tot roteam privirile, fără să văd mare lucru. Afară era cam cald şi încă eram ameţit şi transpus de meditaţie. Deja eram într-o „stare de plutire”, totul era OK, putea să se întâmple orice, eram cu ai mei, eram cazaţi la Sovata, eram în tabără, restul nu mai conta. Dar eram un pic agitat, unde e acea mare de practicanţi qigong, trebuie să fie pe aici prin preajmă, dar nu-i văd. Apropo de Spa-ul de la Danubius, are o mulţime de bazine, cu apă dulce, apă sărată, jacuzzi, saună uscată şi umedă, familia mea le-a luat pe rând, într-o vizită, duminica. Aş fi preferat să fie luni, când a plouat, dar asta este. Prin urmare, în preţul de cazare intră şi această facilitate de a merge la Spa şi intrări gratuite la lacul Ursu.

Am urcat cu liftul, am urmat lanţul birocratic. Era o masă la care era coadă şi evident că acolo trebuia să stau. Nu mai aveam răbdare aşa că m-am plimbat pe la toate mesele fără oameni de la care eram trimis la unica masă unde era coadă. Până la urmă mi-a venit ideea să-mi arunc privirea pe o hârtie lipită pe stâlpul cu masa aglomerată şi acolo era o schemă care îţi explica clar lanţul birocratic, trebuie să treci întâi pe la această masă, să plăteşti, apoi la vizita medicală, apoi pe la celelalte mese cu ecusoanele etc. Mi-am dat seama că românul este un oportunist, totdeauna caută o portiţă de scăpare, o scurtătură dacă e posibil, doar să nu urmeze calea obişnuită, legală. Oricum nu erau multe persoane în faţa mea, doar 2-3, dar cum spuneam, era ideea aceea: de ce să stau aici, la coadă, când dincolo, la celelalte mese nu este nimeni? Vizita medicală s-a terminat rapid, aveam fişa medicală completată de medicul de familie, mi s-a luat doar tensiunea, era ceva mai mare decât în fişă, era normal, era cald, şi cu 5 minute înainte urcasem treptele mausoleului. Mai târziu aveam să descopăr că din spatele hotelului se putea intra lejer direct din maşină, recepţia fiind la acelaşi nivel cu parcarea. Pentru cei cu probleme locomotorii cazarea şi participarea la programul taberei nu este deloc o problemă.

Destul de rapid am primit dacă nu ecusonul mult râvnit (pentru că nu mi-am făcut o rezervare din timp), cel puţin un ecuson temporar cu care să pot participa la exerciţiile de dimineaţă şi meditaţiile de la amiază şi de seară din primele zile. Până am aşteptat ecusonul m-am plimbat pe la standurile dintr-o cameră vecină unde aveam să aflu mai târziu că era Clubul Qilingong. Erau diferite lucruri: tricouri, pantaloni, reviste, CD-uri cu tehnicile energetice, CD-uri cu muzică, pietre semipreţioase, lănţişoare şi cercei, obiecte chinezeşti, reviste în limba chineză şi de prezentare a obiectivelor turistice din China etc.

În fiecare seară, Vlad Muntean organiza de la 20.30 în sala de proiecţie filme tematice artistice pe ecran mare, iar la ceainăria cu ceai informaţional se proiectau pe un ecran mic documentare. A fost o expoziţie de fotografii făcute în China, o ceremonie tradiţională a ceaiului în stil chinezesc, o prezentare a jocului mahjong, o prezentare a doamnei lector de limba chineză. Această iniţiativă cu Clubul Qilingong Vlad Muntean doreşte să o continue şi în Bucureşti, inclusiv cursurile de limbă chineză. Şi la Cluj există un centru chinez cultural foarte activ, Confucius, în cadrul Univ. Babeş-Bolyai, care are o colaborare fructuoasă cu Filiala de qigong din Cluj. Doritorii pot să participe la cursurile de limbă chineză sau la alte evenimente culturale.

A mai fost un concurs de tras cu arcul, organizat nu de un arcaş, ci de Puşcaşu. La banchet un alt practicant ne-a încântat, cu o voce deosebită, cu cântecele lui Luis Armstrong, iar Alecu, cu nelipsitul umor cu momente comice. Au mai fost câţiva artişti plastici, în acest an nu au fost expoziţii, dar în anii trecuţi au fost !!. M-am întâlnit cu Tic, personajul preferat din Cireşarii lui Constantin Chiriţă, jucat de Alexandru Boroş, care este şi el practicant de qigong. A fost o întoarcere nostalgică în timp, la filmul alb-negru din 1972. Am scris pe blog de dna Renate Müller-Nica, actriţă în Sibiu. Chiar înainte de tabără mi-a scris actriţa Anca Vlădescu, care dorea înfiinţarea unui centru Qilingong şi la Mangalia. În tabără mai multe persoane, după câteva zile, când au simţit efectele practice, întrebau cum se pot înfiinţa centre şi în oraşele mai mici.

A venit ca de obicei măicuţa Georgiana, cu vorbe bune pentru toţi. Am pomenit-o la artişti pentru că a vrut să-mi precizeze că e cazată alături de alţi artişti, care pun mult suflet în munca lor. Persoanele care interacţionează mult cu alte persoane simt cel mai rapid că practica qigong le înlesneşte deschiderea spre ceilalţi, le măreşte charisma, dacă o au. Dar şi persoane mai timide, mai retrase, care de obicei preferă singurătatea mi-au spus că brusc au putut trece fără probleme peste inhibiţii şi au putut discuta cu persoane complet necunoscute care au venit şi ele la în tabără sau la curs. Iar asta se întâmplă în România, unde de bine de rău poţi să te opreşti în parc sau pe stradă şi să începi o conversaţie cu un necunoscut. În alte locuri şi ţări chiar şi vecinii care stau în case alăturate de ani buni nu povestesc unii cu alţii. Iar asta chiar că este o problemă şi devine o problemă şi la noi. Vârstnicii ar dori să converseze, dar tinerii lucrează din răsputeri şi nu-i mai vizitează şi este destul de greu să găseşti persoane care au aceleaşi interese. Acesta este un alt motiv pentru care persoane în vârstă vin la qigong: să socializeze! Dar nu aşa ca discuţiile între bătrâni: mă dor şalele, de-abia mă mişc, vai de capul meu cu bătrâneţile mele! Este acel aspect tonic: mă menţin pe poziţie, fac ce pot să fiu sănătos, încerc să depind cât mai puţin de medici, practic o medicină preventivă, de mine şi de atitudinea mea depinde cât de tânăr şi sănătos sunt.

Mă întreba cineva dacă persoanele în vârstă pot practica qigong, se referea probabil dacă poate face exerciţiile fizice. Când am revăzut-o pe Silvia, nu am mai avut niciun dubiu ce să răspund. Ea este cel mai în vârstă trainer, are peste 70 de ani. La modul cum făcea exerciţiile de mobilitate mi-am spus că nu ştiu dacă sunt în stare să mă aplec atât de bine ca dânsa deşi am cu 30 de ani mai puţin. Pe termen lung qigong-ul pur şi simplu te reîntinereşte. Dar este şi componenta mentală. Mihaly mi-a povestit de soţia sa, Ileana, trainer în Baia-Mare, care a trecut printr-o schimbare uluitoare în ultimii ani, pur şi simplu a renăscut.

Mi-e foarte greu să îi menţionez pe toţi participanţii, fiecare are propria poveste de spus. Este important de precizat că qigong-ul nu este o filosofie, sau o concepţie abstractă, ci sunt tehnici concrete, pragmatice, pentru oameni ocupaţi, destul de stresaţi cu viaţa tumultoasă de la noi din ţară, în special din ultima perioadă. Mulţi veneau direct de la servici, îşi începeau chiar atunci concediul, erau obosiţi, şi încă nu s-au relaxat. Alţii veneau cu speranţa în suflet că îşi vor îmbunătăţi starea de sănătate. Practicanţii mai vechi doreau să se întâlnească cu cât mai mulţi colegi, să-i revadă după un an de zile. Începătorii erau curioşi să vadă cum va decurge pregătirea, învăţarea tehnicilor, dacă vor rezista să stea în meditaţie. Cineva îmi spunea că dacă trebuia să stea într-o poziţie statică, însuşi acel gând îl împingea să se mişte, să facă ceva. Lumea în după-masa premergătoare deschiderii era în efervescenţă: înscrieri în tabără, vizită medicală, cazare, diferite probleme administrative, un continuu du-te vino.

Iar la ora 18.30 a avut loc deschiderea taberei, întâlnirea cu Maestrul Lin Kai Ting şi Monica, care nu numai ne traducea, dar încerca să redea sensul mai profund, spiritul, nu numai litera, forma formală exactă a discursului maestrului. Erau în jur de 360 de scaune, unele neocupate, unii participanţi încă nu sosiseră (a doua zi sala era arhiplină, s-au mai adus scaune suplimentare). Bineînţeles că majoritatea erau din România, dar au fost participanţi şi din Ungaria, Germania, Marea Britanie, SUA, etc. aşa că se poate spune că a fost o tabără internaţională. Organizatorii stăteau la capătul fiecărui rând, în cazul unei probleme medicale să poată să acorde primul ajutor. În primele zile a fost Oana Branga, medic la SMURD la Cluj şi pe tot parcursul taberei a fost un medic din Bucureşti. Bineînţeles că şi la hotel există personal medical calificat, dar tabăra are propriul personal medical. Organizarea se spune că este bună, atunci când este invizibilă şi când totul merge ca pe roate. La sfârşitul taberei Maestrul Lin Kai Ting le-a mulţumit tuturor organizatorilor şi atunci am aflat cât de  multe persoane erau implicate în organizare.

După salutul qigong, s-a făcut o expunere sumară a ceea ce este qigong-ul, meditaţia, şi s-a ajuns la programul zilei, în special la faptul că exerciţiile fizice urmau să fie făcute de la 6.30 la 8.00 pe pontonul de la lacul Ursu. Din practica qigong se ştie că cel mai bun qi este între orele 5.00-7.00 dimineaţa. Aşa că la ora 5.30 mă trezeam şi cel târziu la 5.50 urcam alene dealul din oraş spre staţiune. Încă era întuneric, pe cer se vedea luceafărul de dimineaţă, semn că soarele avea să răsară şi el şi încă o stea. Deja când ajungeam nu-mi mai era răcoare sau frig lângă lac, era ca şi cum deja făcusem exerciţiile de mobilitate. Eram în priză, nu-mi era deloc somn. Era foarte linişte, toată lumea încă dormea sau visa şi această lipsă de gânduri active în spaţiu este şi ea foarte importantă pentru practică.

De aceea e mult mai greu să faci qigong în miezul zilei, în forfotă şi sub privirile curioase ale oamenilor. Pentru asta trebuie să te retragi într-un parc, dar şi atunci gândurile oamenilor, care nu au bariere spaţiale, te împresoară. Dar aceste gânduri, nu sunt nici ale lor şi nici ale tale, ele vin şi pleacă. Cu condiţia să nu le opreşti. Cum le oprim? Tot rumegăm aceeaşi suită de gânduri, de exemplu tot felul de jigniri imaginare pe care alţii ni le-au făcut sau faptul că le-am apărut într-o lumină nefavorabilă. Aceste gânduri roiesc ca muştele în jurul unui defect al nostru, de exemplu importanţa de sine. Orice eveniment îl legăm de noi, de exemplu un vecin îşi pune o poliţă în apartament şi dacă stăm la bloc îl auzim cum bate în perete şi cu siguranţă că o face ca să ne scoată din minţi în timpul orelor de linişte. Dar chiar dacă ne mutăm la casă, ca să scăpăm de vecinii care ne inundau apartamentul, evident cu scopul de-a ne produce nouă o daună cât mai mare, tot nu scăpăm de intruşi. Copilul vecinilor va nimeri cu mingea peste gard exact peste florile pe care le-am cultivat cu atâta grijă.

Gândurile roiesc în jurul defectelor noastre şi acestea formează ego-ul nostru. Cât de multe gânduri avem? ne-a întrebat Maestrul şi tot el ne răspundea, cam 1280 de gânduri pe secundă. Nici nu mi se părea aşa de mult. Dar…, a adăugat el, urmat de 12 zerouri. Scopul meditaţiei este de a uita de tine. Când uiţi de tine, când nu mai eşti mereu în centrul evenimentelor din jur, evenimente care de obicei nu au nici în clin nici în mânecă cu tine, doar faptul că le percepi, atunci poţi să-ţi linişteşti mintea, să reduci numărul de gânduri. Meditaţia nu este pur şi simplu o postură statică, cea de a sta pe un scaun ca un bolovan sau prăbuşit ca un buştean. Este în primul rând o stare de spirit, o stare a minţii (numită, cum altfel, stare qigong), când eşti foarte alert, când eşti în siguranţă, dar în acelaşi timp eşti foarte atent ca şi cum viaţa ta ar depinde de asta. Şi chiar depinde. Vei fi surprins să constaţi ce mult contează această stare de conştienţă, când nu te laşi purtat de şuvoiul de gânduri şi le laşi să treacă. Adevărata ta viaţă începe din momentul în care acest flux de gânduri se reduce măcar un pic. Scopul meditaţiei este chiar acela de a micşora numărul de gânduri hoinare. Iar aceste gânduri ne iau din energie. Când reuşim să recuperăm această energie, aceasta poate fi folosită pentru activităţi mai utile, să ne refacă şi să ne vindece corpul. De aceea meditaţia are efect terapeutic.

Mulţi începători au simţit acum în tabără pentru prima dată această energie. Cu cât mintea se linişteşte mai mult cu atât această senzaţie energetică este mai puternică. Cineva, încurajat de această simţire, a început „să vâneze” aceste fenomene şi senzaţii energetice. Iar atunci nu le-a mai simţit, ele dispăreau. Motivul este că mintea începe din nou să se agite, fiind atrasă de peisajul energetic, la fel cum era atrasă înainte de peisajul exterior fizic. De aceea oricât de ciudate sau interesante sunt aceste senzaţii sau fenomene qigong trebuie să le lăsăm să se producă spontan, de la sine, nu să le căutăm cu lumânarea. Importantă este starea minţii, ca aceasta să se liniştească şi atunci putem descoperi uşor lumea energetică. Cu cât se linişteşte mai mult, cu atât putem simţi o energie mai subtilă.

În tabără spuneam că dimineaţa facem exerciţiile fizice, iar la amiază şi seara facem meditaţie şi ascultăm prelegerile. Vom fi suprinşi să aflăm că exerciţiile fizice sunt chiar şi ele o meditaţie. Pentru că dacă le practici corect, gândurile se diminuează şi intri într-o stare de linişte. Atunci totul este bine, oricum ar fi în exterior. O numim stare qigong sau stare fără gânduri. Întotdeauna o compar cu starea pe care o are îndrăgostitul aflat lângă persoana iubită. Atunci nu mai contează ce se întâmplă în jur, atenţia noastră este captată de persoana din faţă. Tot aşa, în starea qigong suntem atât de absorbiţi de interiorul nostru adevărat, încât uităm de noi.

Maestrul ne spunea că nu e uşor să ajungem la această stare qigong, de aceea o luăm treptat, pas cu pas. Începeam practica de dimineaţă cu exerciţiile de mobilitate, colectarea de energie, Yi Jin Jing, qigong-ul vibrator. La sfârşit era o scurtă meditaţie când eram la malul mării şi soarele răsărea din mare. De obicei chiar atunci soarele ne lumina şi pe o fâşie de pe ponton soarele ne mângâia pleoapele. Era poate un lucru minor, dar atât de bine se potrivea cu tot ce trăiam, încât simţeam cum întreaga natură conlucrează cu noi ca să fim fericiţi. Din adâncul sufletului răsărea acest sentiment de împlinire, de satisfacţie pentru practica reuşită, de recunoştinţă vieţii pentru clipele oferite.

În tabără era important că puteam verifica pe noi în mod direct ceea ce ne spunea maestrul la prelegerile teoretice. De aceea acestea au valoare, pentru că nu sunt doar o filozofare goală, ci este o filozofie rezultată din experienţa acumulată prin practică şi ne era transmisă nu numai prin vorbe, ci simultan şi prin qi.

Natura joacă un rol foarte mare în a ne armoniza interiorul. Această practică matinală pe pontonul de la lacul Ursu, aflat într-o căldare destul de adâncă, cu o înclinare accentuată, înconjurată de dealuri împădurite, era cât se poate de armonioasă. Modul cum se îmbină fluiditatea apei cu stabilitatea pământului. Am urmărit o frunză care stătea pe lacul aparent complet imobil şi am avut surpriza să descopăr că exista un curent circular încet, apa se mişca. Aceste mişcări paşnice, aproape invizibile, la fel ca mişcarea norilor pe cer sau ridicarea înceată a fuioarelor de abur de la suprafaţa apei, tresărirea discretă a frunzelor, sau mişcarea treptată a umbrei dealurilor şi saturarea în culoare a porţiunilor atinse de răsăritul soarelui.

Iar ora când se alege practica contează şi ea foarte mult. Pe vremuri când mergeam la parapantă dimineaţa devreme era o perioadă anumită care trebuia prinsă pentru a face zboruri deal-vale. Destul de târziu după crăpatul zorilor, când deja roua era zvântată, pentru a nu uda pe iarbă parapanta care fiind prea grea nu mai putea zbura. Dar nu prea târziu, ca să nu se creeze turbioane de aer cald prea puternice, care fac zborul imposibil. Era o perioadă anumită când atmosfera era nemişcată ca un cristal, este o perioadă de linişte deosebită. Iar după aceea energia soarelui este înmagazinată treptat de atmosferă şi începe să bată treptat un vânticel din ce în ce mai tare. Practica de qigong nu este făcută niciodată doar cu corpul nostru, ci este o interacţiune între noi şi natură, ne lăsăm pătrunşi de energiile din jur. Această deschidere ne permite să gustăm dulceaţa mângâierii soarelui pe pleoape, să râdem odată cu soarele, să ne bucurăm că suntem în viaţă. Este o practică umanistă, pentru că redevenim oameni împliniţi, este o practică ecologică, pentru că reînodăm un contact pierdut cu natura. Nu facem nimic contra naturii exterioare şi a celei interioare. Energia yang se naşte la miezul nopţii, când este cel mai bine să o colectăm, de exemplu cu qigong-ul dormind. În timpul zilei această energie este deja prea puternică, este asemănătoare cu energia solară cedată atmosferei când există turbioane prea puternice de aer cald. De aceea ea poate fi colectată în condiţii optime între 5-7 dimineaţa, când există un anumit calm atmosferic şi un anumit echilibru între energiile yin-yang.

Dacă suntem atenţi la programul taberei observăm că orele practicii sunt alese cu grijă. Meditaţia de amiază prinde exact perioada orelor 11-13 când se naşte energia yin şi natura însăşi ne ajută să medităm mai bine la acea oră. În China tradiţională oamenii se retrăgeau în case la acea oră pentru a trage un scurt pui de somn sau pur şi simplu să se relaxeze sau odihnească puţin ştiind că în acest fel îşi regenerează această energie. Ni se spunea că atunci când şedem pentru meditaţie să fim ca un clopot. În zilele următoare de la club a fost adus un gong. Sunetul a umplut întreaga sală şi a rezonat secunde întregi după prima lovitură. Clopotul aşezat pe sol este foarte stabil. Am văzut clopote foarte grele care pur şi simplu au intrat în pământ după câteva secole. Dar dacă clopotul este ridicat şi începe să producă sunetul, acesta este uşor şi pluteşte spre toate cele patru zări. Când stăm în meditaţie suntem la fel de neajutoraţi şi neîndemînatici în corpul fizic ca o broască ţestoasă la soare. Dar când pătrundem în starea profundă de meditaţie se întâmplă această expansiune a conştiinţei noastre, ne simţim foarte uşori, plutim, umplem întregul spaţiu, suntem ca sunetul de clopot. Nu există limite până unde se poate întinde şi înălţa acest sunet inaudibil.

În primele zile era foarte greu să meditezi, îţi treceau o mulţime de gânduri prin cap, te şi mirai cum de sunt aşa de multe. Parcă atunci când erai treaz şi te agitai nu erau aşa multe. Iar acum ştiam că meditaţia este utilă pentru a diminua numărul de gânduri rătăcitoare, hoinare, dar parcă în loc să se diminueze, erau şi mai multe. Dar după aceea ne-am prins că pur şi simplu nu mai eram atenţi la ele, iar acum când făceam meditaţie brusc ne-am dat seama cât de multe sunt. Gândurile îţi fură din energie, dar te şi obosesc, te fac să nu mai fii atent la ele şi atunci este ca şi cum o ceaţă se coboară peste mintea ta. Această ceaţă ne face să facem greşeli şi să nu mai judecăm bine. Iar dacă nu mai gândim bine şi corpul fizic are de suferit.

Cineva din sală a întrebat cum se poate deveni înţelept. Maestrul a răspuns că înţelepciunea e acoperită şi ascunsă de gândurile hoinare. Dacă poţi diminua măcar cu 1% din numărul gândurilor rătăcitoare, atunci automat vei dobândi 1% înţelepciune. Dezvoltarea spirituală înseamnă că mintea este din ce în ce mai clară şi cu cât trece timpul, înseamnă că progresezi spiritual dacă eşti din ce în ce mai bine.

Nu numai diminuarea gândurilor hoinare, ci şi îndepărtarea gândurilor rele, adică să tot rumegi mereu aceleaşi idei este benefic şi te poate scăpa de despresie. Prin meditaţie poţi scăpa de aceste gânduri rele. În ultima zi de tabără Alina ne-a mărturisit cum în primele zile era fără vlagă, nici măcar nu putea să-şi ţină mâinile sus la exerciţiile de dimineaţă. Dar în jur toţi puteau, chiar şi persoane mult mai vârstnice şi atunci nu putea rămâne mai prejos. Acum spunea că nu o mai dor braţele, se simte mult mai bine fizic, dar ce este mai important este că simte plină de bucurie. Acum o săptămână a pierdut pe cineva drag şi aici în tabără venise în negru, nu era într-o stare sufletească care să o facă să simtă bine. Liliana ne-a spus că a avut o prăbuşire sufletească, că deja devenise depresivă. În ultima vreme a trebuit să o îngrijească tot timpul pe mama sa care are probleme de sănătate şi nu este deloc uşor să ai grijă de cineva bolnav cronic. Acum la sfârşitul taberei mărturisea că are un sentiment de fericire, chiar dacă mama sa nu şi-a revenit, dar măcar pentru o vreme a uitat de toate grijile şi asta-i dă forţă să continue s-o îngrijească.

Qigong, arta cultivării vieţii

(de pe site-ul www.bihon.ro)

de Sebastian Kovacs

ORADEA – Bărbaţi şi femei de toate vârstele se strâng în fiecare seară la Spitalul de Copii din Oradea pentru a practica Qigong (pronuţat „cicung), o tehnică de exerciţii fizice chinezeşti vechi de câteva milenii.

Potrivit antrenorilor Carmen Şerbănescu şi Tamas Andras, practicanţii acestei discipline dorm mai bine, se simt mai sănătoşi şi se declară mai echilibraţi din punct de vedere mental şi emoţional.

Antrenamentul de Qigong constă în exerciţii fizice simple. Deşi par puţin bizare la prima vedere, mişcările fluide sunt menite „a colecta” şi „cultiva” energia vieţii, spun cei doi antrenori orădeni.

„Avem exerciţii care nu necesită un efort fizic deosebit, atât statice cât şi dinamice. Acestea sunt coordonate foarte bine cu respiraţia pentru că există o anumită circulaţie a energiei în organism”, spune Carmen Şerbănescu, antrenor de Qigong şi profesor universitar în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Oradea.

În timul unui exerciţiu, practicanţilor li se cere să-şi imagineze o minge de energie a cărei densitate sporeşte datorită mişcărilor circulare ale palmelor. Apoi razele globului hranesc corpul şi mintea cu razele sale. „Efectele asupra vieţii sunt multiple, începând de la starea de sănătate, de calm, de bine şi continuând până la modul în care dormi, mai relaxat şi mai odihnit”, spune Tamas Andras, antrenor de Qigung.

Tamas a luat contact cu Qigong-ul în 2003 la puţin timp după înfiinţarea asociaţiei orădene. Cu timpul a progresat până la nivelul de trainer, devenind între timp şi secretarul Federaţiei Naţionale de Qigong. La nivel naţional, asociaţia este condusă de maestrul Lin Kai Ting, un chinez stabilit la Bucureşti cu mult timp în urmă.

În momentul de faţă, circa 50 de orădeni cu vârste cuprinse între 12 şi 60 de ani practică această tehnică în săli de sport închiriate la Liceul Lorantffy Zsuzsana şi Spitalul de Copii.

Note de la un curs de Qigong

(de pe site-ul www.sibiul.ro )

de Doina Popa

Cu putin timp in urma (25 iunie-1iulie 2012), in aula Universitatii ” Alma Mater ” din Sibiu s-a desfasurat un curs de initiere in Qigong sustinut de maestrul Lin Jai Ting. Durata cursului: sapte zile. Prezenta in numar mare din Sibiu ca si din alte orase ale tarii (Medias, Sebes, Constanta, Galati, Rm. Valcea, Bucuresti) este dovada interesului sporit pentru acest fel de cursuri.

De ce vin oamenii la cursurile maestrului?

Pentru ca surprize placute te asteapta chiar din primele zile de curs. Fumatul, viciu daunator sanatatii tale si a celor din jur, poate fi inlaturat prin vointa proprie. Greutatea corporala poate fi diminuata cu cateva kilograme fara nicio restrictie alimentara.

Odihna nocturna se regleaza fara ajutor medicamentos. Ascultand prelegerile maestrului si incercand sa aplici in viata ta aceste invataminte, vei pasi curand spre sanatate, longevitate.

Caci Qilingong, scoala maestrului Lin Kai Ting, nu ia atitudine din punct de vedere politic. Nu conteaza partidele la putere sau in opozitie. Nu este impotriva nimanui. Pentru noi conteaza fiinta umana. Noi tratam oamenii in mod egal. Toti semanam. Toti oamenii isi doresc acelasi lucru indiferent de convingerile religioase sau politice. Toti dorim sa fim sanatosi, inteligenti, longevivi – spune maestrul.

Iar prin acordarea respectului – tehnica inalta in scoala Qilingong – aduci armonie in corpul tau, in jurul tau si astfel poti comunica mai usor cu semenii.

prezentare video

Beneficiile qigong-ului

(de pe site-ul eugenol.ro)

Care este valoarea qigong-ului? Nu este periculoasă practicarea sa?

de Cristina Ghita

Orice poate fi periculos, mai ales joaca nesupravegheata… ar fi indicat ca initierea sa se faca sub supravegherea unui instructor/maestru calificat. Daca incepi sa mergi regulat la o sala si sa faci antrenamente de qigong, incet incet inveti cam despre ce e vorba si normal ca poti sa faci o sumedenie de exercitii si singur, acasa. Exista multe exercitii fara potential periculos, de regula exercitiile complicate si periculoase incepi sa le faci doar atunci cand simti nevoia de a progresa/avansa mai sus. Treaba asta vine cu timpul, cand pur si simplu esti pregatit. La mine momentul nu a venit, pentru ca din pacate nu am timp sa ma aplec sarguincios asupra acestei discipline…Eu ma multumesc cu starea de buna dispozitie, cu scurtul moment de meditatie de 5 minute si cu exercitiile de mobilitate, in cadrul antrenamentului de la sala…
Eu una insist foarte mult pe initierea in sistemul filozofic, ca altfel nu prea intelegi cu ce se mananca treaba asta. Daca te uiti prin filmulete sau pe youtube, ai sa vezi ca practicantii fac tot soiul de miscari ciudate, uneori hilare, dar pentru ele exista o explicatie, si cu cat o intelegi mai repede, cu atat mai bine.

care este valoarea?
Pai am sa iti povestesc cum, plecand seara de la cabinetul stomatologic, pe vremea cand incepeam antrenamentul la 20.30 si terminam pe la 22, eram obosita moarta cand ajungeam la sala, abia ma taraiam. dupa antrenament plecam plina de energie, disparuse oboseala si ma simteam fresh. Bine, in anumite limite…era un interval de o ora jumate in care nu ma mai gandeam la problemele de la cabinet sau de acasa, eram atenta la exercitii, pur si simplu, ma detasam gandindu-ma la cuvintele maestrului, un om citit si care are multe de spus…

Asa ca valoarea consta in efectele benefice ale miscarii propriu zise, mobilizarea articulatiilor, a coloanei vertebrale, dar si a genunchilor si micilor articulatii ale degetelor; se fac exercitii de respiratie, se lucreaza musculatura…pana aici e vorba de beneficiile miscarii fizice.

Mai departe, se lucreaza cu energia, se fac tot siul de exercitii de vizualizare, care mie imi plac foarte mult.Nu stiu cum sa iti descriu, ca sa nu starnesc hohote de ras…exista, de exemplu, un exercitiu al curcubeului de Qi, pe care eu il iubesc de-a dreptul: ne imaginam ca tinem un curcubeu pe palme, si vizualizam culorile incepand de la rosu si pana la violet. E foarte interesant cum aceasta derulare a culorilor ma face fericita, ma inveseleste…exista ceva mai profund decat simpla bucurie a culorilor, si anume asocierea gandului si deci a energiei fiecarui plex energetic si anumitor organe cheie endocrine…
Deci sunt treburi interesante, care imbina interesul meu pentru filosofie cu notiunile de medicina… ok, iata si lucrul cu energia.
Mai ramane sa ne intrebam ce facem pentru spirit? scurte meditatii, in timpul carora ne gandim la un singur lucru odata…lucru deloc usor.
Temele de meditatie sunt diverse, pornind de la unele, poate, mai abstracte, de exemplu, ne imaginam ca zburam, asezati in causul unei frunze de lotus, si vizitam tot soiul de locuri minunate, pe care nu le-am vazut niciodata sau pe care le-am vazut si ne-au ramas in suflet: dealuri, vai, munti, insule, etc.
Alta tema de meditatie ar fi, de exemplu, aceea ca nu putem evita stresul, trebuie doar sa il abordam altfel, trebuie sa vedem ceea ce vrem sa vedem si sa auzim ceea ce dorim sa auzim. Adica pe romaneste sa ignoram ceea ce ne deranjeaza, in loc sa punem la suflet…

Scoala mea are antrenamente de 2 ori pe saptamana, si ori de cate ori se strang mai multi cursanti noi, se face un curs de initiere, ca sa te obisnuiesti putin cu ideile, pentru ca e ceva nou. imi amintesc prima mea vizita la sala, pe vremea aia se faceau antrenamente in sala de balet a teatrului de opereta…am intrat acolo si cand i-am vazut pe toti oamenii cum se miscau…m-am intrebat in ce secta am intrat oare??
E firesc sa apara tot soiul de intrebari, de temeri. De asta e bine ca recomandarea de a alege o scoala sau alta sa vina din partea unor prieteni/colegi care inspira incredere.
Chiar nu imi propun sa fac reclama unei scoli sau alteia, eu afirm doar ca pe mine qigong-ul este o conduita de viata, la care nu incetez sa aspir, chiar daca nu reusesc sa pun mereu in practica lucrurile pe care le aud acolo…
Ar mai fi de zis ca e bine ca la antrenamente sa ti se explice exact miscarile, insemnatatea lor, lucru care in China nu se prea face.

Călcâiul lui Ahile

De ce călcăm pe călcâi în diferite exerciţii de qigong (tehnicile de mobilitate, Yi Jin Jing, qigong-ul mergând, etc.)?

M-am aşezat pe o bancă în parc şi am început să urmăresc cum calcă oamenii pe talpa piciorului. Este o experienţă foarte instructivă, putem învăţa multe despre o persoană doar privind cum merge. Doarece era cald, oamenii aveau sandale sau pantofi cu găuri şi se putea vedea bine cum îşi distribuie greutatea pe talpă. Persoanele cu burtă se lăsau mai mult pe spate. Copiii mici, care abia au început să meargă, aveau tendinţa să meargă pe vârfuri, să ţopăie ca nişte ieduţi. Un bărbat cu pantofi noi şi lucioşi călca cu paşi mai mici decât putea, ca şi cum se împiedica de o pietricică la fiecare pas; probabil pantofii îl strângeau şi nu era obişnuit cu ei.

Era interesant de urmărit pe ce calcă oamenii, pe călcâi, pe laba piciorului sau pe vârfuri, cum se distribuie greutatea. Mă uitam şi la porumbei, care au picioare cu doar trei degete care formează o bază triunghiulară şi un pinten în spate, în prelungirea degetului din mijloc.

Şi oamenii au o bază triunghiulară, cu un vârf pe călcâi, care preia aproximativ 60% din greutatea corporală, şi celelalte două vârfuri pe laba piciorului, care preiau fiecare 20% din greutate. Modul în care se distribuie pe cele două vârfuri de pe laba piciorului se poate vedea în mers şi în forma pantofului. Cei care călcau în interior aveau tălpile şlapilor mai ridicate în exteriorul lateral şi mai coborâte în interior, între picioare.

A călca cu o greutate uniform distribuită ne reduce mult din consumul energetic şi ne poate vindeca o serie de boli. A face zhuang-ul degetelor sabie te ajută să conştientizezi o distribuţie corectă a greutăţii corporale pe talpa piciorului. Dar nu numai atât.

Unele persoane mergeau cu vârfurile larg depărtate, mai rar cu ele spre interior. Majoritatea mergeau cu tălpile paralele, cu vârfurile uşor spre exterior. În zhuang şi alte exerciţii de qigong învăţăm să ţinem tălpile paralele astfel încât să avem cea mai mare stabilitate dată de o bază dreptunghiulară. În celelalte cazuri baza este un trapez şi stabilitatea este redusă. Când vrem să cădem în lateral sau să ne lăsăm rapid jos, automat vârful piciorului se îndreaptă spre interior. Dacă ne îndreptăm vârful piciorului spre exterior vom simţi că ne este uşor să cădem în faţă sau să ne repezim înainte. Aceste mişcări cinetice de cădere sau de modificare a poziţiei sunt deja conţinute la modul potenţial în poziţia pe care o avem. Poziţia actuală conţine în ea anumite posibilităţi predilecte de manifestare a energiei în viitor. Prin ceea ce facem în prezent alegem căile de manifestare a energiei în viitor.

Prin picior se realizează o conexiune între energia internă cu energia terestră. Dacă această energie este blocată pot apărea probleme de sănătate la organele interne. Modul cum mergem, călcăm şi stăm în picioare poate modifica modul cum ne conectăm. Un rol deosebit de important în această conexiune energetică îl joacă călcâiul. Călcând pe călcâi activăm această conexiune, în particular meridianul rinichiului, aducem energie în oase, acumulăm jing, evităm osteoporoza, suntem mai plini de vitalitate. Ne alungim tendonul lui Ahile, acţionăm asupra ficatului şi bilei. Dacă dorim să trăim mult este bine să fim mai puţin sedentari, să mergem mai mult pe jos călcând apăsat pe călcâi ca în qigong-ul mergând.

Miturile greceşti nu sunt simple poveşti, sunt poveşti cu tâlc. Când mama lui Ahile a vrut să-l facă invulnerabil şi l-a scufundat în Styx i-a lăsat numai călcâiul neudat pentru că îl ţinea pe Ahile de călcâi. Vulnerabilitatea noastră energetică este dată de călcâi. Dacă energia terestră nu mai trece prin călcâi ne pierdem imunitatea, chinezii îi spuneau energie de apărare wei qi. De aceea ne străduim prin practica qigong să ne reconectăm la energia terestră lucrând energetic pe călcâi.

Modul cum călcăm nu se reduce la juliturile pe care le facem în talpă sau la degete, ci la sănătatea întregului corp. Unele  persoane calcă greoi, ca şi cum ar fi coborât pe o scară din pod. Unii oameni sunt foarte rigizi, îşi ţin coloana foarte dreaptă, ţeapănă, şi asta se reflectă în mersul săltat, segmentat, format parcă numai din unghiuri ascuţite. Alţii calcă uşor şi lin. La alţii mişcările se leagă, există o coeziune internă. Este suficient să ne uităm ce anume nu se leagă în mişcarea generală, ce zonă este stridentă, iasă la iveală şi acolo avem o problemă. O femeie mergea ca o raţă, lăsându-se greoi când pe un picior, când pe celălalt. Săraca se vedea că are probleme la nivelul şoldurilor, probabil avea osteoporoză sau artrită şi din cauza înţepenirii din acea zonă se balansa mult mai mult în lateral.

Prin qigong te poţi vindeca de osteoporoză, dar qigong-ul nu este un panaceu universal. Înainte de toate trebuie să vrei tu să te vindeci. Dacă vrei şi depui suficient efort, vei reuşi. Cu siguranţă că nu este o practică uşoară, ci necesită perseverenţă. Este probabil mai uşor să mergi la un maseur şi să îţi facă un masaj energetic în părţile înţepenite de atrită şi osteoporoză. Sau să faci şedinţe de acupunctură sau să iei medicamentele corespunzătoare bolii cronice pe care o ai. Dar în acest fel nu-ţi dezvolţi dorinţa de a te vindeca. Când te implici personal în vindecarea ta ai mult mai mulţi sorţi de izbândă. Pentru că există posibilitatea să înţelegi că trebuie să schimbi anumite lucruri în viaţa ta care ţi-au cauzat boala şi-ţi întreţin starea de boală.

Se spune că „unde nu-i cap, vai de picioare”. Majoritatea problemelor ne vin de la cap, de la problema emoţiilor negative şi stres. Se pare că, pentru a rezolva problemele capului trebuie să avem grijă de picioare. Este interesant că din antichitate chinezii au considerat că de obicei o boală nu trebuie tratată în locul unde se manifestă, ci în partea opusă. Ideea era că dacă o boală se produce într-un organ din cauza unei deficienţe energetice, cu siguranţă acea energie pierdută poate fi regăsită în altă parte din corp. Dacă acea energie era adusă înapoi se restabilea echilibrul energetic. De aceea multe probleme emoţionale şi psihice pot fi rezolvate acţionând asupra tălpii şi călcâiului. Din cauza unui exces de energie în cap datorat gândirii excesive, grijilor prelungite, putem avea probleme de hipertensiune, dureri de cap care pot fi rezolvate prin diferite exerciţii de qigong în care avem o împământare eficientă prin intermediul călcâiului şi tălpii. Atunci putem îndeplini o maximă de sănătate a chinezilor antici: „să-ţi păstrezi mintea rece şi picioarele calde.” Se referă la faptul că picioarele sunt legate de elementul Apă, iar mintea sau inima de elementul Foc. Având grijă să încălzim apa deasupra focului şi să nu punem o oală pe foc fără să punem în ea apă vom evita supraîncălzirea corpului din cauza pasiunilor excesive şi vom obţine aburul (qi-ul) cu care ne putem reînsănătoşi şi reîntineri organismul.

Prin tălpi şi călcâi putem acţiona asupra mişcării fluidelor din corpul nostru. De exemplu varicele din picioare sau problemele legate de vezica urinară. Modul în care are loc schimbul de substanţe la nivelul intestinului subţire şi împingerea deşeurilor în intestinul gros sunt legate de picior. După o masă de prânz copioasă (dar este mai indicat să ne oprim din mâncat un pic înainte de a avea senzaţia de saţietate) în loc să ne întindem se spune că cea mai pună siestă este să faci 99 de paşi. Prin mers, călcând pe călcâi aducem energie necesară digerării. Este posibil să avem suficientă energie din organism, dar de ce să nu ajutăm cu energie din exterior acest proces metabolic dacă ştim cum să o facem? Această energie externă nu numai că ne ajută la digestie, dar în timp poate să înlocuiască o parte din energia pe care o extragem în mod obişnuit din mâncare. Astfel vom mânca mai puţin şi vom avea nevoie de mai puţină energie pentru a întreţine procesul digestiei. Dar nu trebuie să ne reţinem ca să mâncăm mai puţin, ci trebuie să lăsăm ca acest proces să decurgă în mod natural, altfel riscăm să devenim anorexici. Nu totul poate fi rezolvat cu picioarele, ci mai avem nevoie şi de cap!

My foot (Graphite pencil study)

Totuşi este drept că ideile bune ne pot veni de la picioare. Multe persoane povestesc că ideile bune le-au venit în urma unei plimbări, când se stabilea un anumit echilibru şi ritm în respiraţie şi mers. Atunci mintea se liniştea şi din obscuritatea subconştientului ieşeau la iveală ideile fertile. Şcoala peripatetică este binecunoscută pentru faptul că discuţiile între membrii ei erau purtate în timp ce aceştia se plimbau agale. Într-adevăr există o legătură între ritmul respiraţiei şi al mersului care linişteşte mintea şi acest fapt îl cunoşteau taoştii când dădeau sfatul „să respirăm prin călcâie”, adică de a urca energia terestră prin călcâie.

Datorită importanţei călcâiului de a fi în contact cu pământul este într-adevăr o problemă că frumuseţea sau noţiunile legate de frumuseţe, în particular moda, nu este întotdeauna compatibilă cu sănătatea. Din păcate, moda femeilor pentru tocuri înalte, antrenează în timp probleme la organele interne, deoarece tendonul lui Ahile este comprimat şi nu deblochează energia la nivelul piciorului. De abia în ultima vreme a început să se înţeleagă în vest că sănătatea este strâns legată de cât de lejer şi degajat ne simţim când purtăm un pantof. Dar majoritatea cercetării a fost îndreptată în domeniul sportiv, în domeniul performanţei, unde s-a studiat cum trebuie să fie un pantof pentru a atinge un maxim de eficienţă. La cursurile de qigong suntem rugaţi să venim cu pantofi cu talpă joasă în care să ne simţim bine şi de obicei aceştia sunt tenişi, bascheţi, adidaşi, adică pantofi din domeniul sportiv.

Prin călcâi şi tălpi putem nu numai să primim energia terestră, dar putem şi elimina energia patogenă Bing qi. Putem simţi cum aceasta se desprinde ca nişte bucăţi de noroi prinse de talpă. Când scăpăm de ele ne simţim mai uşori, ne vine să zburăm. Vitalitatea pe care o simţim după ce practicăm vine şi din faptul că am înlocuit o energie grea, care intră în pământ cu o energie mai uşoară, care urcă din pământ. Când ne scuturăm în qigong-ul vibrator, conducem această energie grea în pământ. La fel facem şi la ultimul exerciţiu din Brocard.

Pentru a ne creşte sensibilitatea tălpilor când mergem la mare sau la iarbă verde putem să mergem mai mult timp desculţi fiind atenţi la senzaţiile din tălpi: căldură, granulaţie (nisip uscat sau ud, pietriş, asfalt curat sau cu nisip sau praf), rigiditate (beton, gresie, podea, plăci cauciucate), densitate (pământ afânat, noroi, diferite soluri), textură (lemne, iarbă, scoarţă de copaci) etc. Să păstrăm în memorie senzaţia de atenţie şi uimire a senzaţiilor noi simţite. Apoi chiar când mergem încălţaţi să folosim atenţia pentru a simţi solul chiar dacă de acesta ne desparte talpa pantofului. Este o modalitate utilă de a ne mări aria de sensibilitate a corpului. Este posibil să realizaţi că aţi simţit dintotdeauna mai multe, dar conştientul vostru a cenzurat o mare parte din bogăţia de senzaţii subliminale.

Qigong-ul şi lumea animalelor şi plantelor

La fel cum există nenumărate specialităţi precum horticultura, viticultura, silvicultura, medicina veterinară şi în qigong există o mulţime de aplicaţii practice îndreptate spre îmbunătăţirea relaţiilor dintre om şi natură. Trebuie să înţelegem că toate fiinţele vii vor la fel de mult să trăiască, indiferent că sunt plante sau animale. Deoarece ele sunt necuvântătoare, ele nu ne pot spune prin viu grai doleanţele lor. Prin qigong putem avea o comunicare directă cu ele, putem să aflăm ce vor şi să le înţelegem mai bine. Animalele ne simt stările de spirit, nu este nevoie să vorbească cu noi ca să ştie foarte precis ce emoţii avem în acel moment. Chiar dacă la nivel raţional ne putem „ascunde” de semenii noştri printr-o vorbire şi înfăţişare plăcute, emoţiile noastre negative vor ieşi întotdeauna la suprafaţă şi cum se spune „ne dăm arama pe faţă”. Cu animalele nu ne putem ascunde. Ele ne văd limpede la nivel emoţional. Şi în funcţie de acest nivel mai fundamental se vor comporta ca atare cu noi. Putem fi buni prieteni cu cineva, iar câinele acelei persoane să nu ne „placă”. La nivelul superficial, raţional, putem să fim în regulă, dar câinele simte că avem probleme la nivel emoţional şi o exprimă deschis prin comportarea sa. De aceea interacţia cu animalele este un bun prilej pentru autoevaluare, pentru a ne urmări emoţiile negative şi a ne schimba comportamentul. În timp, este posibil ca acel cîine să îşi schimbe atitudinea faţă de noi.

La fel cum animalele ne intuiesc stările de spirit şi noi putem face acelaşi lucru. Deoarece femeile au această intuiţie mai dezvoltată, mulţi o numesc intuiţie feminină. Ştii cu certitudine ceva, fără să ştii de unde ştii acest lucru. Ai intuit. Multe persoane, în special bărbaţii, când compară raţiunea cu intuiţia, o consideră pe ultima ca fiind foarte vagă şi neputând oferi o informaţie precisă. În plus, intuiţia este ca şi vremea, uneori plouă cu intuiţii, alteori este secetă vreme îndelungată. De aceea se consideră că spre deosebire de raţiune, intuiţia nu este o metodă utilă de cunoaştere pentru că nu poate fi folosită în orice moment. Lucrurile nu stau chiar aşa.

Intuiţia este metoda principală din qigong şi prin practică poate deveni un instrument de cunoaştere directă, la fel de utilă ca raţiunea, care este, însă, o metodă de cunoaştere indirectă. Intuiţia poate fi dezvoltată şi poate fi folosită oricând. Când intrăm în starea qigong, întotdeauna intuiţia noastră se deschide şi începe să funcţioneze. Motivul pentru care în viaţa cotidiană intuiţia apare doar sporadic este că intrăm în starea qigong din întâmplare, dacă nu suntem practicanţi de qigong. În plus nu ne dăm seama ce s-a întâmplat, că brusc nivelul nostru de conştienţă s-a schimbat. Când nu numai simţim lucrurile din jur, ci suntem conştienţi că simţim, devenim dintr-odată mult mai intuitivi. La fel cum unei pisici i se zbârleşte părul şi intră într-o stare de alertă când simte că se întâmplă ceva neobişnuit în apropiere, tot aşa se întâmplă şi cu noi, avem o stare de claritate a minţii şi începem să intuim nu numai la nivel mental, ci cu întregul corp.

De la practica qigong ştim că suntem ca o antenă care poate recepţiona tot felul de semnale. Când intrăm în starea qigong este ca şi cum partea superficială a cupolei observatorului în care era antena, se dă la o parte (este partea noastră raţională, socială, prin care comunicăm cu semenii noştrii prin viu grai), şi antena este brusc capabilă să recepţioneze semnalele. Antena este corpul nostru energetic, de care suntem brusc conştienţi, pentru că el se activează în cadrul practicii qigong.

Dacă nouă, oamenilor, ne trebuie o anumită perioadă pentru a ne deschide cupola intuiţiei, în schimb animalele şi plantele sunt permanent conectate la aceste semnale. Ele sunt fiinţe intuitive în cel mai înalt grad şi putem să ne educăm la şcoala lor. Copiii mici care nu vorbesc interacţionează foarte bine cu animalele şi plantele pentru că ei comunică la acest nivel fundamental. Apoi treptat, în momentul în care încep să vorbească şi sunt educaţi doar raţional de semenii noştri, îşi pierd treptat această capacitate de intuiţie şi ea se manifestă doar sporadic. Această intuiţie poate fi redobândită prin grija noastră faţă plante şi animale. Dacă avem acasă sau în grădină plante, simpla grijă constantă de a le uda, de a le privi, de a le curăţa, de a le schimba pământul, de a le pune substanţe nutritive, ne apropie de o lume nouă. Plantele nu mai sunt un simplu hobby, ci pot deveni mai mult decât atât, un prieten cu care să comunicăm, un învăţător de la care putem învăţa multe lucruri. Dar la bază trebuie să stea acea grijă tandră, fără ea nu putem înainta. Dacă plantele ne sunt indiferente, nu avem niciun motiv şi nicio dorinţă spre a le cunoaşte mai bine. Numai cu cineva cu care ne simţim bine şi îi dorim binele, simţim dorinţa să ne împărtăşim secretele şi dorim să îl cunoaştem.

Plantele sunt ca oamenii, chiar şi cele din aceeaşi specie, fiecare este în felul ei, are alte necesităţi şi trebuinţe. Sunt poate mai lente în a reacţiona, decât noi, oamenii, dar şi ele simt şi trăiesc. Se poate vedea în decurs de câteva minute cum îşi deschid frunzele la lumină, cum se rotesc căutând lumina, cum se energizează în momentul în care le udăm, deoarece seva este urcată prin tulpină. Sistemul lor energetic nu este diferit de al nostru. În momentul în care ne conectăm la sursa noastră de energie şi semnale suntem la fel ca o plantă udată, prin toate meridianele noastre energetice începe să circule qi-ul la fel ca seva care este circulată în plante. În timpul nopţii, plantele îşi coboară şi îşi conservă seva în rădăcini şi la fel facem şi noi, ne conservăm energia profund în corpul nostru şi îl regenerăm. În timpul zilei, plantele îşi trimit seva spre frunze şi la fel facem şi noi, ne trimitem energia în jurul corpului nostru, pentru apărare şi pentru perceperea mediului. Faptul că plantele nu se mişcă nu trebuie să ne inducă în eroare că nu pot percepe. Ele au un sistem energetic la fel de dezvoltat ca al nostru. Când practicăm meditaţia, cu cât nemişcarea este mai mare, cu cât mintea este mai liniştită, cu atât fluxul de energie este mai intens şi interacţionăm mai puternic cu mediul. Datorită nemişcării lor, plantele sunt practic permanent într-o meditaţie profundă şi interacţionează energetic foarte puternic cu mediul. Dacă ne îngrijim de plante putem învăţa de la ele meditaţia. La nivel superficial o învăţăm de fiecare dată când ne petrecem timpul în natură, în aer liber la iarbă verde. După câteva ore ne simţim energizaţi, avem o stare de plinătate, suntem din nou întregi. Suntem mai liniştiţi, relaxaţi, fără griji. Este efectul interacţiunii noastre energetice cu plantele.

În pădure putem îmbrăţişa trunchiul unui copac. Unele persoane cred că pot „fura” energia unui copac, la fel cum pot lua şi din energia unui om. Deşi acest lucru este posibil, este un mod foarte îngust şi mărginit de a înţelege modul în care ne vitalizăm datorită interacţiunii cu plantele. În realitate ne deschidem atât de mult percepţiile încât nu mai există o graniţă între noi şi plante. Deoarece nu mai există o graniţă, dispare însăşi noţiunea de a lua. Pentru că a avea înseamnă să-ţi aparţină ţie, delimitat de restul. În plus, când se intră în starea de meditaţie, dispare noţiunea de exterior şi interior. Energia pe care o simţim brusc în interiorul nostru parcă izvorăşte din nimic, vine de pretutindeni. Consider că această vitalizare se produce datorită armonizării noastre cu plantele, care ne ajută să intrăm în starea de meditaţie, stare în care ne conectăm cu sursa de energie care este pretutindeni. Plantele ne ajută să ne cuplăm, să ne conectăm mai uşor la această sursă de energie. Cu cât deschiderea noastră este mai mare, cu atât sunt mai multe canale energetice deschise. Deschiderea înseamnă un flux de energie, care atât intră, cât şi iasă. A încerca numai să iei, fără să dai, produce un dezechilibru energetic, care determină blocarea energetică şi închiderea canalului energetic. A interacţiona cu un copac înseamnă nu numai să iei, ci şi să dai. Le oferim ceva ce nu au, din energia noastră umană, şi în schimb primim ceva ce nu avem.

A fi egoist înseamnă să te gândeşti mereu numai să iei şi să nu oferi nimic în schimb. Această înţelegere simplă a moralităţii ne permite să practicăm qigong. Fără această înţelegere nu este posibilă nicio deschidere energetică reală faţă de fiinţele din jur. De aceea este atât de importantă moralitatea în qigong. Moralitatea este legată atât de sensibilitatea noastră ca fiinţe energetice, cât şi de calitatea noastră. Egoismul nostru blochează semnalele şi deschiderea noastră spre exterior. Moralitatea ne deblochează şi ne face mai sensibili. Moralitatea de asemenea ne face mai conştienţi ce canale energetice deschidem, cu ce anume ne acordăm. Putem să ne deschidem energetic, dar să selectăm canale energetice care se acordă cu emoţiile noastre negative. Atunci vom atrage evenimente şi fiinţe care se „hrănesc” cu aceste energii negative. Până nu suntem responsabili şi conştienţi de canalele energetice deschise, suntem protejaţi de egoismul nostru. Egoismul este cupola antenei noastre ce ne protejează de recepţionarea oricărui semnal-energie din exterior. Putem spune că practica qigong se face pe trei nivele. Un nivel, legat de qi, ne creşte sensibilitatea antenei cu care recepţionăm. Alt nivel, legat de shen, ne permite să selectăm mai bine semnalele. Cele două nivele sunt interconectate: cu cât putem selecta mai bine un semnal, eliminând bruiajul sau semnalele-parazit, cu atât creşte şi sensibilitatea noastră. Nivelul fundamental, legat de jing, ne creşte sensibilitatea antenei datorită îmbunătăţirii antenei. Dar însăşi antena este făcută din energie, din jing. O parte din energia recepţionată este utilizată la fabricarea antenei.

Antena ce o avem în noi, corpul energetic, este o antenă atât de recepţie, cât şi de emisie. De aceea orice animal şi plantă poate comunica cu noi şi ne poate „citi”. Pentru că noi emitem „emoţional” sau energetic spre alte fiinţe.  În funcţie de ceea ce emitem ne conectăm cu anumite fiinţe sau cu altele. Evenimentele care se întâmplă în viaţa noastră se datorează canalelor energetice care se deschid la un moment dat. Putem înţelege acum de ce este necesar să avem gânduri bune şi emoţii pozitive. Atunci vom emite pe anumite canale şi sensibilitatea noastră de recepţie se va acorda pe aceste canale. Se pot emite şi emoţii negative, şi o facem de multe ori, dar atunci nu trebuie să ne mirăm că vom recepţiona semnale din acelaşi diapazon.

În practica qigong vorbim de colectarea qi-ului. Putem colecta numai ceea ce putem recepţiona, iar ceea ce recepţionăm este din acelaşi diapazon energetic cu ceea ce emitem. Dacă nu ne schimbăm mintea şi obiceiurile greşite vom recepţiona numai qi negativ. De fapt nu prea există qi negativ. Există doar o stagnare a qi-ului, bing qi. Dacă am fi conştienţi de natura energiei emise, cu siguranţă că nu am dori să emitem emoţii negative. Pentru că dacă am ştii, cu siguranţă n-am mai face-o, pentru că această energie am recepţiona-o înapoi. Din ce cauză se întâmplă asta? Grosul energiei negative produse se reflectă de cupola egoismului nostru. Ceea ce am trimis se reflectă şi se întoarce la noi. Egoismul nostru ne blochează atât semnalele din exterior, cât şi reflectă majoritatea semnalelor emise de noi (de obicei negative). Egoismul nostru este format din qi stagnant, bing qi. Această energie este o energie murdară de care nu trebuie însă să ne temem. Pentru că este inofensivă, în sensul că nu este activă, este inertă, stagnantă. Bing qi este o energie joasă şi reflectă doar energia joasă. Energia înaltă, plină de iubire, poate trece prin cupola egoismului, atât la emisie, cât şi la recepţie. Treptat, acest flux de energie înaltă, îndepărtează cupola, pentru că nu mai este nevoie de ea, la fel cum razele soarelui evaporă norii şi îi topesc.

De fiecare dată când intrăm în starea qigong, uităm de noi, de egoismul nostru. De fiecare dată când suntem în această stare, avem posibilitatea să ne dezvoltăm intuiţia, să recepţionăm semnale de la animale şi plante care ne măresc înţelegerea a ceea ce suntem cu adevărat. Intuiţia este ca strălucirea unui fulger noaptea. Ne luminează pentru o clipă realitatea din jur. Integrarea în conştiinţa obişnuită a ceea ce am văzut în acea străfulgerare poate dura mult timp. Acordarea la noile semnale şi înţelegerea lor reprezintă practica cultivării qi-lui.

Sigur că ne putem implica într-o mulţime de acţiuni ecologice, de salvare a animalelor fără stăpân etc. Dar la modul concret, dacă avem în jurul nostru un animăluţ sau o plantă, ne vom strădui să îl îngrijim fără niciun gând ulterior, fără a aştepta recunoştinţa sau alt rezultat, ci pur şi simplu pentru că vrem să facem acel lucru, nu putem face altfel. Este posibil atunci să începem să simţim un sentiment adânc de recunoştinţă pentru întâlnirile ce ne-au fost oferite cu învăţătorii noştri din lumea plantelor şi animalelor. Atunci poate vom fi mai îngăduitori şi mai deschişi cu semenii noştri, oamenii. Pentru că plantele şi animalele ne „văd” altfel. Întorcând această vedere, educată la şcoala lor, asupra oamenilor, vom fi cuprinşi de o adâncă uimire şi curiozitate: cum de aceste fiinţe cu calităţi atât de neobişnuite nu-şi cunosc deloc aceste calităţi? Cum de este posibil ca un câine maidanez să aibă o „viaţă de câine” mai fericită decât a unui om? Acesta este paradoxul condiţiei umane.

Qigong-ul în viaţa cotidiană

            Atâta timp cât consideri că qigong-ul este doar un hobby pe care-l poţi practica separat de viaţa ta, la fel cum faci cu celelalte activităţi care-ţi plac, el nu te va învăţa decât puţine. Dar când vei practica qigong în viaţa cotidiană vei descoperi în qigong un aliat de nădejde, atunci vei începe să vezi eficacitatea sa. Este evident că nu putem face multe tehnici pe care le facem la sală sau acasă. Ni se pare că nu putem face o meditaţie în mijlocul mulţimii. Dar oare a medita înseamnă doar a sta nemişcat? Că nu putem face mişcările încete şi ample. Dar oare chiar este necesar?

Când ne grăbim pe stradă la servici sau la şcoală, chiar trebuie să ne grăbim? Sau cumva mintea noastră este atât de plină de ceea ce trebuie să facem în ziua respectivă încât cu cât rumegăm din nou, iarăşi şi iarăşi, proiectele ce le avem în minte, ne vine să grăbim pasul? Ce se întâmplă dacă doar pentru câteva momente ne dăm seama de asta şi schimbăm ritmul paşilor noştri? Nu prea mult, doar câteva secunde, astfel încât, chiar dacă suntem foarte grăbiţi, asta nu o să ne întârzie decât câteva clipe. Dar cât de preţioase sunt aceste clipe! Noul ritm ce-l impunem corpului se transmite şi minţii. Mintea cu câteva clipe înainte era undeva în viitor, trăgea corpul cu câţiva paşi în faţă şi-l dezechilibra. Clipele în care ne dăm seama de asta şi revenim la un alt ritm, aduc mintea înapoi în prezent şi reechilibrează corpul. Energia se reîntoarce în corp, pentru că mintea este prezentă aici şi nu în alte spaţii siderale. Doar câţiva paşi din Qigong-ul mergând pot modifica ritmul minţii voastre şi corpul se poate relaxa.

Poate că lucraţi la un birou. Acolo este posibil să aveţi de completat o mulţime de hârtii care vă fac capul calendar. Sau poate că executaţi o muncă manuală, lucraţi la o maşină. Dar întotdeauna există nişte timpi morţi, de câteva clipe când trebuie să treceţi de la o activitate la alta. În aceste momente de schimbare a activităţii este posibil să vă amintiţi de qigong. Dacă vă dor ochii puteţi face un exerciţiu. Sau vă puteţi masa tâmplele şi faţa. Sau să executaţi tehnica Cocorul nemuritor duce ciocul să bea apă. Sau să vă masaţi punctul Dai Zhui. Am dat doar câteva exemple, dar în funcţie de situaţie puteţi fi inventivi şi să practicaţi alte tehnici. Ideea este „de a ascuţi cuţitul când se toceşte”. Când mintea este prinsă de activităţi exterioare ea se toceşte, iar corpul pierde energie şi devine obosit.

Biroul poate fi şi scaunul unui şofer. Un şofer care conduce ore în şir zilnic are nevoie de o perioadă de timp pentru a se odihni. Îşi pune capul pe volan şi nu se gândeşte la nimic. Sau poate să doarmă. Sau iasă la aer şi îşi dezmorţeşte corpul. Corpul simte instinctiv ce este mai bine pentru el şi-şi cere drepturile. El trebuie să-şi reîncarce bateriile descărcate. Qigong-ul chiar asta face. Foloseşte fenomenele naturale pentru a ne reîncărca cu energie. Seara ne culcăm obosiţi, dormim bine şi dimineaţa ne simţim odihniţi şi plini de energie. Noi credem că somnul ne-a reîncărcat cu energie. Dar nu este aşa. Majoritatea timpului visăm şi în doar câteva minute pe noapte ne reîncărcăm cu energie. Dacă am putea rămâne conştienţi pe tot parcursul nopţii sau am fi treziţi la anumite intervale de timp am constata acest lucru. Qigong-ul foloseşte această modalitate naturală de conectare la sursa de energie din timpul somnului, doar că o face în stare de trezie.

Oamenii încă din antichitate au descoperit că nu este necesar să doarmă pentru a se încărca cu energie, ci acest lucru este posibil şi prin diferite alte tehnici. Aceste tehnici preiau caracteristicile pe care trebuie să le aibă corpul şi mintea pentru a se conecta la sursa de energie. Iar aceste caracteristici nu au nimic de a face cu somnul, sunt complet independente de această activitate. Somnul este doar pregătirea naturală a corpului pentru a îndeplini condiţiile de receptare a energiei. Dar este o căutare puţin haotică, la fel ca cea a unui beţiv care merge doi paşi înainte, unul spre dreapta, altul spre stânga, şi încearcă să ajungă acasă. Dacă ţi-e limpede cum să ajungi acasă vei ajunge într-un timp foarte scurt. Prin qigong este posibil ca într-un timp scurt, sau chiar şi instantaneu, să intri într-o stare de receptivitate a energiei. În câteva clipe te poţi încărca din nou cu energie.

De ce devine qigong-ul în acest fel un aliat de nădejde? Pentru că dacă poţi practica qigong-ul în viaţa de zi cu zi ai posibilitatea să te încarci cu energie. Iar dacă nu mai eşti atât de obosit nu mai faci atât de multe greşeli. Oboseala determină greşelile şi deciziile proaste. Corpul care are energie la dispoziţie determină o minte mai clară, mai limpede. Iar o minte mai limpede te va scuti de activităţi inutile. Prin care pierzi energie.

Dar sunt lucruri pe care considerăm că nu le putem controla. Lucruri care depind de circumstanţe exterioare. Trebuie să ne întâlnim cu o altă persoană şi aceasta întârzie din anumite motive. Sau trebuie să ajungem într-un loc şi suntem împiedicaţi de trafic. Trăim într-o lume în care suntem angrenaţi în proiecte şi activităţi care depind nu numai de noi, ci şi de alte persoane. Credem că qigong-ul ne poate ajuta numai în ce ne priveşte şi că nu putem modifica circumstanţele exterioare. Deoarece nu ne cunoaştem, nu vedem cum este posibil ca qigong-ul să modifice ceva din exteriorul nostru. Putem spune că acest corp energetic pe care-l avem interacţionează cu exteriorul în moduri inexplicabile pentru mintea obişnuită. Prin practica qigong se realizează o conectare mai bună între noi şi exterior, are loc un schimb mai eficient de informaţie. În măsura în care nu ne gândim doar la timpul nostru, ci şi la timpul altora, când nu ne gândim doar la efortul nostru, ci şi la efortul altora, este posibil ca treptat activităţile noastre să se armonizeze cu ale altor persoane cu care lucrăm sau colaborăm. În acest caz apar circumstanţe favorabile pentru noi pentru că ne gândim la alţii şi oferim permanent circumstanţe favorabile altora. Este posibil ca aceasta să ne conducă la o înţelegere mai profundă cât de interconectaţi suntem cu alte persoane şi cât de mult depindem de ceilalţi.

Din aceste scurte exemple putem intui utilitatea qigong-ului. Stabilind armonia interioară în noi vom dobândi mai multă energie, vom fi mai puţin obosiţi şi vom face mai puţine greşeli. Având o minte mai limpede este posibil să devenim mai inventivi sau chiar mai creativi. Dacă această armonie reuşim s-o „externalizăm” în relaţiile noastre cu ceilalţi este posibil să colaborăm mai bine cu ceilalţi. Dar am prezentat mai mult relaţii de „business”, în care raţiunea primează, iar emoţiile şi inima joacă doar un rol secundar. Sperăm să prezentăm cu altă ocazie şi cazuri concrete când qigong-ul ne poate ajuta în problemele inimii.

 

Metoda tradiţională şi metoda modernă de qigong


 Desigur că această teorie Zi Wu Liu Zhu a circulaţiei energiei prin meridiane este foarte utilă, dar ce ne facem dacă nu simţim nimic energetic, dacă suntem de-abia la început în ale qigong-ului. Putem citi foarte mult şi putem ştii toate punctele energetice de pe meridiane, dar să nu avem deloc o cunoaştere directă, o experienţă personală din practică. Trebuie să înţelegem şi că un practicant mai vechi nu ştie nimic. Este adevărat! El nu are cunoştinţe despre qi, nu ştie nimic de meridiane, de puncte energetice. El doar experimentează qi-ul în mod direct, iar acesta îi spune tot ce trebuie să ştie (mai puţin denumirile). Uneori îi spune foarte puţin, alteori prea mult.

Cum reuşeşte un practicant de qigong să simtă şi să manipuleze qi-ul? Ar trebui să ne întrebăm cum reuşim să vedem şi cum reuşim să ne mişcăm o mână când vrem să facem asta? Ne dăm seama că habar nu avem. Şi totuşi în aceste operaţii am executat primele exerciţii de qigong, pentru că prin mişcarea mâinii am manipulat qi-ul, deoarece există o intenţie mentală, care produce o circulaţie a qi-ului prin meridianele mâinii, care determină o mişcare a mâinii. Dar gândurile sunt qi, meridianele mâinii sunt qi, mâna este qi! Manipularea mâinii presupune o manipulare a qi-ului cu diferite grade de subtilitate. Dar nu apreciem această manipulare a mâinii pentru că noi dorim o manipulare a qi-ului şi credem că este ceva foarte diferit de asta. Trebuie să înţelegem că aproape toate exerciţiile de bază în qigong sunt mişcări ale corpului cu anumite activităţi mentale pentru că ştim cum să manipulăm qi-ul în aceste mişcări. Doar că nu îl simţim.

De ce nu simţim qi-ul? Este posibil să avem puţin qi intern  şi când îl circulăm să fie prea slab pentru a-l simţi. Rezolvarea constă în creşterea qi-ului intern, aducându-l din exterior prin colectare în întregul corp şi cultivarea în Xia Dan Tian.  Dar chiar şi când avem un qi intern puternic şi alte persoane ne simt qi-ul, este posibil ca noi să nu avem sensibilitatea necesară de a-l percepe. Motivul este că percepţiile energetice sunt qi mai subtil pe care nu-l avem. Pentru a-l obţine trebuie să rafinăm qi-ul colectat şi cultivat. Când simţim meridianele şi punctele energetice primim o informaţie energetică sub formă de qi rafinat. Cu cât circulăm mai mult qi-ul pe anumite trasee energetice cu atât qi-ul devine mai rafinat şi meridianele respective devin mai sensibile. Cu cât anumite puncte devin mai sensibile cu atât avem un feed-back mai bun de ceea ce facem şi putem aduce mai mult qi din exterior. Qi care poate fi circulat şi ne face mai sensibili.

Aceasta este metoda antică, tradiţională, de qigong, când „câştigăm” qi din exterior. Când mâncăm ştim că avem energie pentru metabolismul corpului. Această energie se numeşte Zhong qi şi este legată de funcţiile Stomacului şi Splinei. Corpul nostru are capacitatea de a transforma hrana în Zhong qi. Acest qi extras din hrană este combinat cu qi-ul extras din aer astfel că în Intestinul gros şi Plămân este produs un nou tip de qi, Zong qi. Mai există un tip de qi, Ying qi care este asociat Inimii şi Intestinului subţire şi circulă prin sistemul circulator. Ultimul tip de qi, Wei qi, care provine din Yuan qi şi care este asociat Ficatului şi Vezicii biliare, are un rol defensiv şi este asociat sistemului imunitar. Această clasificare a qi-ului în cinci tipuri este destul de laxă, de fapt doreşte să ne atragă atenţia asupra interdependenţei qi-ului din diferite organe şi meridiane conform legăturii dintre cele cinci elemente, chiar dacă nu există o legătură spaţială între ele.

La fel cum memoria noastră nu este organizată spaţial, un miros aducându-ne aminte de o situaţie în care am fost foarte jenaţi deoarece eram priviţi cu intensitate de nişte ochi în care se reflecta un nor de pe cer, care ne aminteşte de ploile tomnatice cu acel miros nedefinit etc. în maniera lui Proust, tot aşa trebuie să înţelegem că cele doisprezece meridiane cu punctele lor sunt doar o manieră spaţială de a ne organiza o informaţie legată de corpul nostru energetic la nivelul corp-minte. În realitate această informaţie despre corpul energetic este mult mai asemănătoare cu modul în care este organizată memoria noastră. De aceea, ni se oferă pe de o parte o învăţătură din cărţi cu sute de puncte de acupunctură cu nume chinezeşti foarte poetice şi cu zeci de prescripţii la anumite ore şi pe anumite puncte pentru diferite boli, iar pe de altă parte există această practică de tratament qigong paradoxală, aparent ilogică, când un Maestru nu face nimic vizibil cu ochiul liber sau execută anumite procedee ciudate şi tratează un pacient conform intuiţiei. Mă refer la modul cum vede şi percepe un începător sau o persoană care nu a mai avut niciodată de-a face cu tehnicile energetice. Chiar şi în cazul acupuncturii, pacientul vede numai acul, sau în cazul masajul oriental numit Tui Na, pacientul vede numai degetul pregătit de masare. Dar acesta este doar vârful aisbergului, ce e important este ascuns vederii noastre. Partea importantă este că Maestrul simte energetic în corpul său corpul pacientului şi îl vindecă printr-o armonizare între organul său sănătos şi cel bolnav al său. Această armonizare are loc printr-un schimb de informaţii între corpul Maestrului şi pacient, numită emisie de qi. Pentru ca această emisie de qi să aibă loc este necesar ca Maestrul să fie într-o stare de linişte, de contemplare, numită stare qigong. Dar şi pacientul trebuie să fie receptiv şi concentrat pe o singură problemă. De aceea este nevoie de un suport material, de ceva care să atragă atenţia pacientului şi să i-o menţină concentrată şi trează. Acesta poate fi un ac, un deget care face masaj sau o voce. De exemplu, în metoda Tui Na (ad litteram împins şi tras) există o metodă specifică numită complet Yi Zhi Chan Tui Na Fa, adică metoda Fa de masaj Tui Na prin contemplarea Chan (mai cunoscută în occident prin varianta japoneză de Zen) a unui singur Yi deget Fa, pentru a indica mai clar că atât Maestrul, cât şi pacientul, sunt într-o stare de contemplare, sau stare qigong.

Şcoala Qilingong, a Maestrului Ling Kai Ting, se bazează atât pe metodele tradiţionale, antice, de câştigare a qi-ului din aer sau Univers, cât şi pe cele moderne, bazate pe  emisia de qi intern a Maestrului. Trebuie să precizăm că ultima metodă, deşi teoretic pare simplă, presupune un nivel înalt de măiestrie. Pentru o persoană care doar emite energie internă fără să reuşească să-şi refacă qi-ul intern prin aducerea sa din exterior, pot apărea consecinţe grave. Această emisie de qi este folosită atât la vindecarea pacienţilor, cât şi la înaintarea practicanţilor în practica qigong. Începătorilor le dă încrederea, esenţială în primele etape, că există qi şi acesta poate fi perceput. Prin metoda tradiţională, capacitatea de a simţi şi vedea qi-ul necesită ani buni de practică. Prin metoda modernă, special concepută pentru practicanţii ocupaţi, aceştia îşi pot dezvolta capacitatea de a simţi qi-ul într-un interval foarte scurt şi pot chiar dobândi capacităţi speciale datorită emisie de qi.

Am putea ajunge la concluzia că metoda tradiţională ar deveni superfluă, dar nu este aşa. Când primeşti un cadou exotic, neobişnuit, este foarte dificil să-i apreciezi valoarea. Chiar dacă plăteşti o sumă de bani, care nu este întotdeauna mică, pentru cursuri, nu realizezi încă ce ai primit. Te cramponezi de cunoştinţele teoretice primite, de metodele învăţate, dar faptul că ai primit un qi intern de o calitate şi subtilitate înaltă, este dificil sau practic imposibil de cuantificat. Acest qi este cheia pentru o viaţă nouă, te deschide pentru o lume nouă. Îţi permite să înţelegi şi să simţi într-un mod nou. Te poate vindeca şi îţi poate prelungi viaţa. Dar cadoul este pe perioada cursului. După curs nu ţi se ia nimic înapoi, dar dacă nu continui cu metoda tradiţională, dacă nu pui suflet şi efort în continuare, cadoul este pierdut, pentru că nu l-ai apreciat suficient. Uneori nici nu realizezi că anumite manifestări sunt efecte ale sale. Doar la un moment dat te trezeşti parcă mai puţin inteligent, mai restrâns, cu mai puţină empatie pentru cei din jur, mai lipsit de chef, de vlagă, într-o stare de amorţeală. Situaţia este bună când îţi dai seama de asta. Dar de obicei ne luăm cu grijile zilnice şi coborâm treptat fără să vrem.

Ce se întâmplă? Dacă mai putem să ne punem această întrebare înseamnă că nu este totul pierdut, mai există o speranţă. S-a întâmplat că am pierdut qi-ul intern, cadoul oferit. Am pierdut cele trei comori, lucrurile exterioare ne-au luat ochii. Shen-ul este o intuiţie subtilă, o claritate sintetică a minţii, qi-ul este o empatie, jing-ul este o vitalitate tinerească. Am putea spune că nu avem timp să practicăm. Dar dacă ne uităm cum stăm cu timpul vom descoperi că există acei timpi morţi când nu facem nimic sau suntem prea obosiţi şi lipsiţi de chef pentru a face ceva. Este necesar să dobândim discernământul, să vedem ce activităţi sunt esenţiale şi ce anume nu ne este folositor. Cel mai greu este să-ţi schimbi obiceiurile. La curs poţi să ai o minte foarte limpede cu care poţi să vezi mult mai bine ce obiceiuri îţi sunt dăunătoare. Numai o asemenea claritate îţi permite o adunare a voinţei dispersate într-o adevărată forţă care poate produce schimbarea. Această voinţă poate fi folosită pentru a-ţi aminti să practici qigong în acei timpi morţi.

Când nu ai chef, ce faci? E cel mai simplu să stai pasiv în faţa televizorului sau calculatorului. Dar dacă poţi practica în acest timp, e mai bine. Dar dacă totuşi rămâi agăţat de televizor sau calculator îţi poţi ridica măcar rinichii. Este necesar să-ţi propui anumite lucruri şi să le faci. Voinţa se formează observând că poţi face aproape orice activitate şi să o faci cu plăcere şi să pui suflet în ea. Orice activitate devine mai uşor de făcut. Nu mai apare acea rezistenţă iniţială, chiar înainte de a face o activitate catalogată ca „neplăcută”. Cel mai interesant este că dispare această clasificare în activităţi plăcute, reconfortante şi neplăcute, obositoare. Voinţa este tot legată de shen. Dar shen-ul este legat de jing. Dacă nu ai energie şi voinţa de a face ceva lipseşte.

Când primeşti la curs un program pentru fiecare zi primeşti fără să ştii shen. Mintea ta se structurează în jurul priorităţilor importante. Are loc o deplasare a centrului de greutate de la scop la mijloc. Activităţile ce le făceai în trecut erau axate pe ţintă: trebuie să gătesc deseară o cină pentru oaspeţi, trebuie să termin proiectul etc. Dar cea mai mare parte dintr-o activitate nu este ţinta, îndeplinirea scopului propus, ci timpul petrecut în acea activitate. Modul în care se află mintea şi corpul în acea activitate este esenţial. Se poate practica qigong fără să faci niciun exerciţiu învăţat de qigong. Pregăteşti mâncarea, respiri qigong, tai, presari, cureţi, mesteci cu mişcări conştiente din qigong, eşti într-o stare de linişte, o stare qigong. Amintirea de tine şi practica qigong în timpii morţi îţi permite să extinzi încet, încet, aria activităţilor qigong şi la activităţi obişnuite. Simpla amintire a poziţiei, corpului şi activităţii mentale te poate determina să reeiei acea activitate dintr-o perspectivă qigong, mai calmă şi mai relaxată, îţi poate da o anumită distanţă şi detaşare.

Dar nu multe persoane pot trăi autonom. Prin qigong putem deveni independenţi, realizând, paradoxal, cât de mult depindem de ceilalţi. La cursuri apare o deschidere spre ceilalţi, o empatie, care ne poate ajuta să înţelegem cât de mult pierdem în relaţiile noastre cu ceilalţi gândindu-ne numai la noi, la profitul nostru, la grijile noastre. În sfârşit, putem auzi şi vocea lor care nu mai este acoperită de vacaramul gândurilor noastre egoiste, care pot fi foarte bine intenţionate, cu scopuri înalte şi caritabile. Această deschidere interioară, chiar dacă nu este exteriorizată prin efuziuni, ne poate topi încet-încet inima. Nu trebuie să încercăm să fim mai buni. Doar să fim noi înşine lăsând acea deschidere să crească. Când eşti tu însuţi eşti natural. Când încerci să fii mai bun decât eşti te poţi pierde pe tine. Un fruct nu este perfect pentru că e copt. E doar mai gustos. Un fruct verde este tot un fruct. Încet-încet sub razele solare el se coace natural.

De la Maestru primim un cadou, o sămânţă pe care cu grijă o creştem natural, fără grabă. Dacă urmărim rădăcinile plăntuţei vom descoperi cum acestea se împletesc cu rădăcinile celorlalte plante. Vom descoperi că nu este doar cuvântul eu, ci noi. Aceeaşi sevă a vieţii urcă prin noi toţi, oameni, fiinţe vii, pământ, Univers. Acest sentiment este la început doar o aspiraţie mentală, dar treptat el poate deveni tangibil şi precis. Poate fi perceput în mod nemijlocit, direct, nu doar cu mintea, ci cu întregul corp. Este qi. Dar nu e doar un cuvânt. El poate fi respirat, înghiţit, transformat, circulat, eliminat, îndepărtat. Ne putem scufunda în el, devine un spaţiu în care trăim. Iar acest spaţiu dobândeşte profunzime şi întindere. E ca şi cum te uiţi în jur şi nu ai avea sentimentul perspectivei şi dintr-odată lucrurile din jur au un volum şi o rotunjime. Le simţi din interior şi aceasta îţi dă un sentiment de împlinire, de preaplin al inimii. Este o unire, aproape amoroasă, dar mult mai blândă, calmă şi tandră, între interior şi exterior. Datorită acestui caracter foarte intim, pe care fiecare practicant de qigong îl resimte în modul său propriu, oamenii evită să-l spună cu glas tare şi doar prin indicii indirecte la prieteni. Este ca un lucru tainic pe care nu-l spui, dar îl percepi perfect la altcineva, când eşti în comuniune cu el, în acelaşi gând, pe aceeaşi lungime de undă. De multe ori ne îndrăgostim de o persoană doarece condiţiile au fost prielnice acestei manifestări a liniştii interioare şi deoarece nu înţelegem ce s-a întâmplat credem că acea persoană deţine cheia. Când ne închidem din nou, cheia este pierdută, dragostea pentru acea persoană risipită şi ne întrebăm unde ne-a stat capul, oare am fost în săptămâna cea oarbă, ce-am găsit în persoana cu care suntem? Dar şi în aceste relaţii cu persoana iubită trebuie să întreţinem acea deschidere, acea comuniune. Acel moment iniţial de îndrăgostire bruscă are nevoie de apă şi de îngrijire. Nu putem fi neglijenţi pentru că se va ofili. Dacă suntem noi înşine şi curăţăm acest izvor de apă care tămăduieşte sufletul, orice persoană din jur va fi iubită de noi. Ceva, ceva începe să se schimbe în Universul din jurul nostru. Nu ne mai apare ostil şi străin.

Ţin minte că la început, într-o tabără, am întrebat pe cineva cum vede lumea. Stăteam la iarbă verde, era cald, plăcut. A răspuns într-o doară: Păi, văd cerul, norii, pămîntul, copacii. După câţiva ani de practică l-am întrebat din nou. Şi-a amintit de discuţia anterioară într-o străfulgerare şi a început să spună pe îndelete:  văd cerul, norii, pămîntul, copacii. Şi la întrebarea mea nerostită: dar la ce a folosit toată practica asta de qigong? nu văd nicio diferenţă între răspunsuri! am început să râdem şi să râdem. Totul era la fel, dar altfel.

Qilingong – Şcoala comunicării

de Victor Ianculescu

Este cert că şcoala QilinGong, patronata spiritual de Master Lin Kal Ting, nu poate fi şi nici nu este doar un set admis de tehnici care conservă echilibrul funcţional, asigurând sănătatea individului sau revenirea la ea. Ea demonstrează pluralitatea de sensuri în care se ajunge, prin exercitii, la confort fizic, sufletesc şi mental. Este o şcoală a perfecţiunii şi un drum, e adevarat, pentru unii dintre noi, anevoios, care duce la optimizare totală.

Pe acest site veţi descoperi cu încântare mărturisiri incitante, revelaţii şi descrieri de stări prin care au trecut unii practicanţi la inceput, felul în care viaţa lor s-a schimbat, a devenit mai plină, mai luminoasă, după ce s-au hotărât să se apropie de QilinGong. Dar cel mai interesant fapt din cele dezvăluite de către aceştia este recunoaşterea unei simpatii generale care îi uneşte pe practicanţi, un fel de solidaritate sufletească pe care psihologia ar numi-o empatie in sensul de a percepe viaţa sufletească a altuia, pentru a-i ajuta să se descopere şi să se depăşească pe sine. In mintea şi sufletul celui care ia prima oară contact cu QilinGong se produce o schimbare de viziune asupra vieţii şi relatiilor interpersonale. El simte că deţine resursele interioare spre evoluţie, că le-a avut dintotdeauna, dar fascinanta întalnire cu şcoala Maestrului Lin Kai Ting i-a ajutat să se dumirească. Se produce în interiorul său o adevărată ruptura de trecut, spre un prezent şi viitor de altă natură, mai bogat in sensuri, in trăiri, în înţelegere. Si în acest moment intervine acea „baie de comunicare” pe care colegii de sala i-o oferă inevitabil, pentru  că această comunicare izvorăşte din însăşi semnificaţia QilinGong.

Putem afirma cu hotărâre că această şcoală, structurată pe cele trei niveluri de evoluţie: fizică, mentală şi afectivă, este şi una prin excelenţă a comunicării intre semeni. Şi comunicarea este un dar esenţial al comunităţii planetare. Ce altă recunoaşte mai importantă poate căpăta acest fenomen care este QilinGong atunci când devine tot mai necesar şi altor structuri umanitare…Este o dovadă a universalităţii sale.

Qigong – „tehnologia spaţială”

Dacă vrei să construieşti o corabie, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.

Albert Camus

La începutul erei spaţiale era o competiţie acerbă între cine va trimite primul om în spaţiu, cine va realiza primul înconjurul planetei, cine va ajunge primul pe Lună. Era o goană după prestigiu, influenţă politică, militară şi financiară. Deoarece aşa de puţini oameni au ajuns în spaţiul cosmic şi au văzut toată planeta, ca un întreg, de sus, evident că a rămas o miză uriaşă să fii şi tu printre ei. Dar pe lângă acest profit individual, pe care fiecare astronaut îl are ulterior în lumea oamenilor, există acea componentă, care i-a împins încă dintru început, să dorească să ajungă acolo sus. Nu există om, care odată ce “a ţinut în palma sa” întreaga planetă să nu fie inundat de acel sentiment de recunoştinţă, de imensă gingăşie pentru acel glob minuscul atât de fragil, atât de viu, atât de drag. Nu există astronaut, care odată întors pe Pământ, să nu fie pentru totdeauna schimbat, în fiecare acţiune a sa se va reflecta, chiar şi dacă fin şi aproape invizibil, ca un abur, acea înţelegere globală, că acea lume, care era atât de largă şi în care te pierdeai fără să-ţi ştii locul, este doar una din lumile posibile. Sentimentul de măreţie şi uimire în faţa imensităţii infinitului nu te nimiceşte ca fiinţă umană, ci din contră, te împlineşte, îţi dă adevărata măsură a lucrurilor. O mulţime de lucruri în care credeai, prestigiu, carieră, bunăstare materială, siguranţă personală, cad de pe piedestalul profitului individual şi de scop în sine şi revin la valoarea lor de mijloace, pe care le utilizăm, dar nu ne mai pot aprinde imaginaţia şi încălzi sufletul, la fel cum nu ne mai putem entuziasma, ca adulţi, că ştim tabla înmulţirii. Deoarece nu suntem astronauţi, putem doar să credem şi să încercăm să înţelegem ceea ce au scris astronauţii în autobiografiile lor.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru tradiţiile orale şi scrierile spirituale, care ne descriu o mulţime de lumi posibile şi le ascultăm cu uimire şi încântare, ca nişte copii la gura sobei. Pentru noi sunt poveşti. Sunt o altă lume, poate minunată, dar care nu se îmbină nicicum cu realitatea cotidiană. Este această sciziune, peste care nu putem trece, între lumea sacrului şi profanului. Este o linie foarte fină, invizibilă, care ne divide, ne fragmentează şi ne răneşte sufletul. Doar puterea imaginaţiei şi o încredere totală ne poate ajuta să depăşim acest handicap major.

Ce efort uriaş, realizat de o întreagă naţiune, să trimită oameni în spaţiu şi pe Lună! Dar ce s-ar întâmpla, dacă, dintr-odată, acest efort ar deveni infim şi s-ar produce o democratizare totală a călătoriile spaţiale? Ce s-ar întâmpla dacă orice persoană şi-ar putea permite să facă o călătorie oriunde în Univers? Ar dispărea acest sentiment al sacrului la ieşirea omului în spaţiul cosmic sau gândirea profană ar ieşi triumfătoare adaptându-se încă odată, trecând de la prăfuitul trafic rutier la cel cosmic prin praful stelar? Ce s-ar întâmpla dacă, brusc, s-ar descoperi teleportarea? Intuim cu inima că nu mijloacele sunt cele care ne lipsesc, ci o absenţă a înţelegerii a ce ar putea să facă pentru noi această dimensiune nouă a sacrului în viaţa cotidiană.

Am asistat până acum la două mari democratizări tehnologice, telefonia mobilă şi internetul, care ne-au afectat şi schimbat atitudinea faţă de ceilalţi. Acestea ne-au pus la îndemână mijloace impresionante prin care putem stabili legături cu orice persoană de pe planetă. Cu toate acestea nu avem o imagine globală a consecinţelor acestor schimbări formidabile. Noi continuăm încă să trăim viaţa noastră individuală, gândindu-ne la scopuri şi metode de realizare, în termeni de maximizare a profitului personal şi minimizare a costurilor de producţie. Iar atâta timp cât vom continua să gândim în acest mod, nici-o schimbare tehnologică, oricît de majoră ar fi ea, nu ne va face mai fericiţi.

Chiar şi descoperirea teleportării, care ar avea un impact uriaş asupra societăţii, nu ar fi suficientă. Pentru că teleportarea înseamnă dispariţia graniţelor dintre state, dar şi dintre persoane, pentru că orice obiect sau orice bucată de pământ ar fi disponibilă oricui, orice obiect produs ar putea fi distribuit instantaneu, orice intimitate şi orice ţine de pudoarea şi siguranţa personală şi-ar pierde sensul. Ce anume ar mai fii al meu? Maşina? Nu mai am nevoie de ea dacă pot să mă teleportez. Cabana de la munte sau de la mare ar mai fii a mea? Doar atât timp cât sunt în ea. În clipa în care am plecat, ea nu-mi mai aparţine pentru că oricine altcineva ar putea-o folosi. Soţia sau soţul mi-ar mai aparţine? Doar timpul petrecut alături sau gândurile pe care le am faţă de ea sau el. Siguranţa personală mai poate fi asigurată? Nu, în orice clipă aş putea fi ucis sau maltratat. Mă pot folosi de corp şi îmi aparţine doar atât timp cât îl am sănătos şi funcţional. A avea un corp presupune şi riscul asumat de la început, posibilitatea de a-l pierde. Oare ce îmi mai aparţine? Doar ceea ce percep în clipa prezentă în locul în care mă aflu. S-ar mai certa oamenii pentru a deţine acelaşi obiect simultan? Poate că la început aşa ar fi până când oamenii ar realiza că sunt disponibile o infinitate de lumi cu o varietate infinită de obiecte. Ar avea acces la orice obiect imaginabil, în clipa în care s-ar gândi la acel obiect, s-ar putea teleporta în una din lumile posibile şi l-ar găsi.

Această excursie mentală ne fluidizează mintea, ne scoate din tiparele obişnuite. Ne poate schimba viaţa cotidiană? Poate. Chiar dacă ar fi disponibilă acum teleportarea, la fel ca şi telefonia mobilă şi internetul, probabil că ar fi un eşec din punct de vedere al schimbării. Sau nu? Probabil vom folosi aceste mijloace, dar nu ne vom schimba modul de a vedea viaţa. Cine poate ştii? Nici măcar un scriitor versat de SF nu poate prevedea ce impact social poate avea o asemenea descoperire. Au fost foarte puţini cei care au prevăzut ce impact social va avea internetul şi acest fenomen nu durează decât de douăzeci de ani, din anii 1990. Efectele internetului sunt vizibile pretutindeni în jurul nostru. Şi acest lucru s-a întâmplat doar în momentul în care toţi oameni au avut acces la acest nou tip de comunicaţii.

Dar în aceeaşi ani a avut loc o răspândire a unui fenomen care, în opinia mea, va avea un efect incontestabil mai profund. Răspândirea în masă, democratizarea unor tehnici energetice, pe care publicul larg a avut posibilitatea să le cunoască şi să le practice, nemafiind ţinute secret în mănăstiri retrase din munţi, va modela cu siguranţa societatea mileniului trei. Deschiderea unor alte lumi este la doar un pas de noi. Unii vom fi astronauţii noii ere şi viziunea ce o vom avea la întoarcere ne va fi complet schimbată. Îi vom ajuta şi pe alţii să plece pe orbită, la început la fel de chinuitor ca la lansarea unei nave spaţiale. Dar cine ştie, poate vom descoperi curând ceva asemănător teleportării şi atunci va avea loc un exod în masă în aceste alte lumi. Dar poate că, mulţi dintre noi am făcut-o, doar că nu ne mai aducem aminte.

Orice mijloc tehnologic, oricât de minunat ar fi, nu ne poate schimba pe noi şi nici societatea. Poate părea pesimist. Oare aşa este? Dar am spus chiar la început că datorită tehnologiei spaţiale cei care au ajuns în spaţiul cosmic s-au schimbat. Ce anume i-a schimbat? Faptul că şi-au împlinit visul personal, scopul vieţii lor. S-au pregătit ani în şir pentru acel moment şi odată întorşi pe pământ erau împliniţi, compleţi. Şi-au realizat scopul personal şi şi-au dat seama că realizarea acestuia a depins de extrem de mulţi alţi oameni, anonimi, care i-au ajutat să-l atingă. Nemaiavând alt scop personal puteau să-i ajute pe ceilalţi să-şi realizeze şi ei visul lor personal. Zborul spaţial le-a oferit o nouă viziune asupra vieţii. Au vrut să plece pentru a face ceva măreţ, deosebit. Acum realizau că s-au gândit numai la ei, la scopul lor. Dar descopereau că există şi o altă dimensiune pe care au neglijat-o, să se gândească la alţii ca şi cum ar fi fost vorba de ei. La scopurile altora.

Acum descopereau că mărunţişurile vieţii sunt la fel de grandioase. Mama care are grijă de copii ei nu se gândeşte la ea, ci la alte persoane, la scopul altora. Şi asta i se pare atât de firesc încât nici măcar nu i se pare ceva deosebit. Dar este! Asta descoperă un astronaut reîntors pe pământ. Că lucrurile cele mai fireşti, mai pământeşti, sunt mult mai grandioase decât orice ar fi putut descoperi în spaţiul infinit al cosmosului. Era o dimensiune neglijată. Erau atraşi de infinitul fizic, exterior şi acea dimensiune specială era nulă pentru ei. Asta nu înseamnă că nu aveau soţi sau soţii, sau proprii copii, sau rude sau prieteni, multe cunoştinţe. Dar în goana lor în a ajunge în spaţiu, au trecut pe lângă ceea ce era cel mai preţios. Probabil că aveau nevoie de acea rarefiere a aerului, acea detaşare emoţională dată de distanţa incredibilă faţă de pământ, trebuiau să-l vadă de departe ca un tot unitar, ca să-şi dea seama de această poezie a vieţii.

După părerea mea, asta face tehnologia qigong-ului. Este ca o tehnologie spaţială care ne propulsează şi ne detaşează emoţional, astfel încât să avem o distanţă atât de mare şi o perspectivă atât de globală faţă de acest cotidian, aparent atât de meschin şi pământesc, încât să avem un punct de vedere „ceresc”. Fiind vorba de o tehnologie, adică de ştiinţă, o ştiinţă a vieţii, totul este riguros gândit în cele mai mici detalii. Nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării. Chiar şi cea mai mică fisură poate conduce la un dezastru asemănător navetei Chalenger. Pentru a realiza o lansare reuşită în qigong, un soi de zbor spaţial, este necesară o îndelungată pregătire preliminară numită „punerea bazei”. Este necesar să construim o platformă de lansare viabilă. Asta înseamnă să avem un corp fizic sănătos. Acesta este primul scop în qigong, sănătatea corpului fizic.

Al doilea scop în qigong este dezvoltarea înţelepciunii. Cu toţii dorim să fim mai înţelepţi. Dar cum? Aceasta se referă la corpul spiritual, naveta spaţială. Dar înainte de a reuşi să lansăm naveta spaţială este necesară racheta propulsoare, corpul energetic sau sufletul. Pentru a reuşi să ridicăm naveta suficient de sus este necesar să încărcăm cu combustibil racheta. Asta înseamnă să ne creştem energia internă.

Dacă în psihologie IQ-ul sau coeficientul de inteligenţă a fost considerat până nu demult indicatorul deşteptăciunii noastre, în qigong acest indicator este cantitatea de energie internă pe care o deţinem. Dacă avem suficient combustibil în racheta propulsoare, naveta va ajunge suficient de sus pentru a-şi îndeplini misiunea. Primele două trepte în qigong, „construirea” corpului fizic şi a corpului energetic, sau rampa şi racheta propulsoare, sunt scopuri personale. La fel şi lansarea în spaţiu al navetei. Dar cum spuneam, misiunea pe care o îndeplineşte naveta, nu mai are nicio legătură cu scopul personal legat de lansarea ei. Am explicat înainte motivul. Datorită îndeplinirii lansării, visele personale sunt realizate şi apare dorinţa de a ajuta la realizarea împlinirii altor vise personale. Este ca şi cum am descoperi în spaţiul cosmic alte materiale şi combustibili şi întorşi pe pământ vom experimenta cu aceste noi materiale pentru a construi noi nave spaţiale. Spunem că, calitatea energiei interne se schimbă datorită misiunii spaţiale avute.

Înţelepciunea este succint spus capacitatea de a ne creşte energia internă şi de a schimba calitatea ei, de a o face mai rafinată. Este o calitate creativă, dorinţa de a experimenta ceva nou, de a construi nave noi, de a zbura în misiuni noi, de a ajuta pe alţii să zboare în aceste misiuni. Este o legătură directă între cantitatea şi calitatea energiei interne. Dacă avem suficient combustibil, putem ajunge suficient de departe în spaţiul extraterestru pentru a găsi lucruri noi. Dacă reuşim să ne ridicăm numai puţin, lucrurile găsite nu vor diferi prea mult de ceea ce cunoaştem deja. Am amintit două elemente din qigong: colectarea şi rafinarea energiei, adică creşterea energiei interne şi schimbarea calităţii sale. Cultivarea la ce foloseşte? Ar putea fi numită întreţinerea şi refacerea navetei. Toată racheta propulsoare, cu tot cu combustibil, este pierdută după lansare. De asemenea naveta după revenire a fost afectată de radiaţii şi alte schimbări structurale. Energia internă colectată este utilizată în corp, este circulată în el.

Trebuie să înţelegem că toate cele spuse sunt reale, deşi sunt prezentate alegoric. Majoritatea oamenilor îşi construiesc rampa de lansare ca pe o casă imobilă, crezând că viaţa lor pe acest pământ este totul. În momentul morţii descoperă brusc că această casă era doar o rampă de lansare pentru un vehicul pe care habar nu au să-l piloteze. De aceea încă din timpul vieţii putem învăţa să pilotăm această minune a tehnologiei, care rămâne pentru mulţi ascunsă vederii. De aceea, meseriile energetice nu sunt simple meserii ca cele „terestre” în care ne folosim doar corpul fizic. Sunt meserii „celeste” sau spaţiale, legate de zborul nostru ulterior de pe acest pământ. Toţi până la unul ne luăm zborul, în momentul morţii, de pe acest pământ. Diferenţa constă doar în faptul că unii ştiu să-şi piloteze nava şi alţii nu. Aceasta se referă la racheta propulsoare. Dar mai este o problemă. Unde ne ducem după? Dacă nu îndeplinim diferite misiuni „spaţiale” în timpul vieţii, nu vom fi capabil să ştim ce misiune sau încotro să mergem în momentul morţii. Misiunile spaţiale nu sunt făcute din motive personale, ci reprezintă împletirea viselor personale a tuturor.

Prima misiune ce o facem pe pământ este de a realiza că odată cu primul zbor nu mai avem alte vise personale sau egoiste. Asta înseamnă de a muri „psihologic”. A fii mort pentru toată viaţa „terestră” pentru că ştim scopul prezenţei noastre pe pământ. Asta nu înseamnă că nu vom continua să avem diferite activităţi cât se poate de mundane şi terestre pe pământ. Doar că vom ştii că nu reprezintă tot ce este de făcut aici. Ne vom ocupa în paralel atât de activităţile terestre, cât şi de cele spaţiale. Le vom împleti pe cele două împreună. În exterior poate facem o activitate obişnuită, terestră, dar în interior este posibil să practicăm o activitate „spaţială”. Ne vom exersa pe pământ ca şi cum am fi pe o planetă extraterestră, doar pentru a practica cum este acolo. La fel cum astronauţii au practicat pe pământ mersul pe Lună, pentru momentul în care au păşit pe acest satelit al Pământului, la fel vom practica şi noi tehnicile qigong.

Practicarea oricărei tehnici qigong este o activare a corpului nostru energetic. Fiecare tehnică ne învaţă un element din această rachetă propulsoare extrem de complexă. Iar toate aceste elemente se îmbină într-un tot unitar. Formează această rachetă. Dacă nu practicăm nu avem cum să ne dăm seama de structura şi funcţionarea corpului nostru energetic. Şi nu putem zbura. Este ca şi cum am găsit o tehnologie complet necunoscută, să spunem o navă extraterestră şi nu reuşim nicicum să ne dăm seama cum funcţionează, ce face fiecare element din ea. Dar înainte de a ne întâlni cu această navă este necesar să credem că această tehnologie „extraterestră” există şi să o căutăm sistematic.

Cred că cel mai greu îi este unui începător să depăşească această etapă de incertitudini. Simt ceva, oare ce simt, oare este chiar energia sau nu? Este ca şi cum aţi vedea între-o ceaţă densă ceva care poate fi atât conturul unui copac, dar şi a unui stânci dar şi a unei nave extraterestre. Oare ce este? Şi când ne uităm mai bine, dispare. Motivul este că nu nu putem concentra prea mult, adică să rămânem suficient de mult în starea qigong să ne dăm seama ce anume am simţit sau văzut. Trebuie să spun că acelaşi lucru este valabil şi după ce înaintezi puţin în practica qigong. Chiar dacă deja ştii anumite lucruri cu certitudine, când explorezi lucruri noi vei fii mereu un începător, vei avea aceleaşi incertitudini. Cred că singura diferenţă este că eşti mai degajat şi incertitudinea o iei ca o situaţie de fapt, acesta este noul, trăieşti în nou şi nu doar rămâi mereu în zona ta de siguranţă şi rutină.

Deci dacă credeţi că un practicant avansat ştie mai mult puteţi fi liniştit că are incertitudinile lui. Dacă eraţi captivaţi de senzaţii tari veţi avea cu prisosinţă şi de asemenea veţi avea nenumărate mistere. Şi toate se petrec în lumea această „terestră” unde înainte vi se părea că nu se întâmplă nimic şi vă plictiseaţi îngrozitor sau unde eraţi aşa de măcinat de grijile cotidiene încât nu aveaţi timp de luxul de a vă uita în jurul vostru. Sunteţi precum un extraterestru coborât pe această planetă şi o exploraţi. O veţi simţi deosebit de primitoare, stranie şi neobişnuită. Şi nicicum nu-i veţi înţelege pe tereştrii de ce sunt nemulţumiţi de ea şi vor să plece de pe ea. Este un adevărat paradis. Este minunată. Vă veţi spune că sunt foarte ciudaţi aceşti tereştri cu obiceiurile lor. Şi o să ţineţi la ei cu toate ciudăţeniile lor. Pentru că obiceiurile lor urâte nu sunt „rele”, ci sunt specificul lor terestru. Este ciudat cum detaşarea emoţională, faţă de emoţiile negative, nu ne facem mai insensibili, ci din contră, elimină chiar acea parte care ne făcea să nu ţinem la ceilalţi. Ne face să avem mai multă empatie. Dacă ne-am rezolvat această problemă „personală”, legată de emoţiile negative, ne dăm seama că nu avem probleme cu ceilalţi oameni. Le acceptăm obiceiurile şi le urmăm pentru a ne integra în societate, dar ştim că aceste obiceiuri sunt doar obiceiuri terestre.

Dacă există persoane receptive le vom spune că există şi alte obiceiuri, dar doar în măsura în care vor fi curioase să afle mai mult. În general vom încerca să interferăm cât mai puţin pentru că scopul nostru nu este de a produce schimbări sociale. Şi înţelegem de ce acest lucru nu este posibil. Dar putem să-i învăţăm pe alţii să zboare. Iar zborul le va schimba cu siguranţă optica. Şi vor dori ei înşişi să se schimbe şi să înveţe alte obiceiuri. În mod necesar trebuie să vină de la ei. Trebuie să fie dorinţa lor. Sunt legi foarte severe în a încerca să-ţi impui voinţa asupra altcuiva, chiar dacă crezi că-i faci un bine. Nu poţi să faci un bine cu forţa. Ce putem face? Putem spune poveşti care să-i inspire. Poveşti despre energii care sunt ca poveştile cu zâne şi feţi frumoşi. Le vor crede poveşti. Dar câte unul sau una va fi inspirat sau inspirată de aceste poveşti şi va dori să ştie mai mult. Atunci va practica şi va descoperi că aceste poveşti sunt reale.

Primul pas în qigong este legat de asigurarea sănătăţii corpului fizic. Dacă facem sport de asemenea vom avea un corp fizic puternic. Care este diferenţa? Diferenţa este că prin sport ne facem o casă frumoasă imobilă, dar prin qigong ştim din start că trebuie să fie o clădire atât de rezistentă încât să reziste nu numai ca rezidenţă temporară, ci şi la energii foarte mari, echivalente unei rampe de lansare în spaţiu. Majoritatea practicanţilor de arte marţiale ştiu că prin practică sportivă îşi pot îmbunătăţi forţa fizică până la un punct limită. Dincolo de acesta pot s-o facă doar prin tehnici energetice. Doar creşterea energiei interne îţi poate mări rezistenţa fizică dincolo de ceea ce este în general admis ca posibil. Dar ca să poţi face asta trebuie să vezi de cât de mult este capabil corpul tău fizic. Iar asta se poate face doar treptat. Cu cât corpul fizic se întăreşte, cu atât acceptăm mental că putem mai mult. Cu cât acceptăm mental că este posibil mai mult cu atît suntem capabili să ne întărim corpul fizic mai mult. Datorită manipulării energiei în corp, vom descoperi că există o relaţie strânsă între cum ne simţim corpul şi modul în care îl putem influenţa să fie. Ceea ce gândim despre corp influenţează în mod direct corpul fizic.

Când ne îmbolnăvim, am facut-o de cele mai multe ori cu mintea noastră conştientă, lăsată să gândească la voia întâmplării. Gândurile negative au forţă şi au dereglat corpul. Ca să ne vindecăm avem nevoie nu de gânduri pozitive, ci de meditaţie, de o absenţă a gândirii. Atunci această voinţă naturală intrinsecă pe care o avem, numită şi forţă a gândului sau voinţă Zhi, ne poate vindeca. Timpul de vindecare poate fi mult mai scurt decât perioada necesară îmbolnăvirii. Mintea obişnuită este dispersată, nu are atâta forţă, din fericire pentru noi. Voinţa Zhi este mult mai concentrată. Are forţă. De aceea este numită forţa gândului.

De aceea este important să ne bazăm pe moralitate. Pentru a putea folosi voinţa Zhi pentru vindecarea noastră şi a celorlalţi. Deja ştim ce poate face o forţă negativă, chiar şi dispersată. Ne poate îmbolnăvi. Cu siguranţă nu vom dori să continuăm pe această direcţie greşită folosind o forţă mai concentrată. De aceea moralitatea merge mână în mână cu practica. Practica se face pas cu pas, mărind voinţa Zhi. Moralitatea constă în alegerea direcţiei corecte. Dacă nu există moralitate, mergem în direcţia greşită. Chiar dacă facem paşi din ce în ce mai mari, chiar dacă alergăm, nu vom mai ajunge niciodată unde ne-am propus. De asemenea, dacă mergem în direcţia corectă cu paşi de melc s-ar putea să ne trebuiască foarte mult timp şi s-ar putea să disperăm şi să ne oprim. Vedem cum moralitatea şi perseverenţa în practică sunt condiţii necesare în qigong.

Am înţeles că energia internă este benefică corpului, iar creşterea acesteia măreşte rezistenţa sa. Dar corpul fizic nu poate reţine energia internă, el poate reţine doar substanţe. Tot astfel, rampa de lansare nu reţine energia necesară lansării, ci numai racheta propulsoare o poate face. Voinţa Zhi este echivalentul containerului în care se adună energia rachetei. Orice fisură a voinţei, orice clipă de neatenţie, permite ieşirea energiei în afară. Locaţia containerului sau a „trepiedului de aur” este în zona Xia Dantian. De aceea acea zonă mai este numită impropriu şi centru energetic al voinţei.

Trebuie să înţelegem că lipsa noastră de energie nu se datorează cantităţii mici de energie pe care o adunăm, ci fisurilor foarte mari care există în container. În decursul nopţii se face o reîncărcare a containerului. Dimineaţa suntem plini de energie, dacă nu am avut insomnii şi somnul a fost odihnitor. Seara suntem obosiţi, nu suntem în stare de nimic, ne-am pierdut energia în cursul zilei. Din ce cauză? Prin cele cinci porţi, cele cinci  simţuri pierdem energie. Asta înseamnă că dacă am fii orbi, surzi, insensibili am avea energie? Nu. Aceste porţi sunt mijlocul nostru de comunicare cu exteriorul. Dar suntem aşa de captivaţi de exterior încât uităm de noi, de faptul că energia urmează gândul. Când gândul rătăceşte în exterior, energia internă se dispersează. Acestea sunt fisurile exterioare ale containerului. Suntem interesaţi de exterior pentru că ne simţim incompleţi. Suntem interesaţi de exterior pentru că credem că acolo vom găsi răspunsuri la întrebările noastre. Nu înţelegem că tot ceea ce avem nevoie se află în interiorul nostru. Aceasta este ignoranţa că avem în interiorul nostru un rezervor de energie care ne poate propulsa. Ignoranţa constă şi în a nu ştii că avem o navetă spaţială cu un post de comandă ce primeşte încontinuu informaţii relevante pentru noi.

Ce putem face atunci? Să practicăm când avem energie internă, adică dimineaţa, şi să vedem ce se întâmplă cu ea. Dacă nu practicăm qigong, energia va circula, dar doar la un nivel minim cât să supravieţuim, cât să menţinem în viaţă corpul fizic. Majoritatatea mecanismelor rachetei propulsoare vor rămâne inactive, şi vor funcţiona ineficient. Este ca şi cum am avea maşini de mare putere care nu pot funcţiona sau doar extrem de ineficient din cauza puterii mici a energiei electrice de alimentare. Avem resurse potenţiale foarte mari în noi, dar nu ştim că există, sau dacă ştim de ele le folosim foarte ineficient. Practica de dimineaţă o utilizăm să folosim energia internă disponibilă pentru deblocarea legăturilor dintre maşinării şi a afla ceva despre acestea. Dacă nu practicăm dimineaţa, această energie internă va fi oricum pierdută în cursul zilei pentru că nu ştim încă să o conservăm. Practica de dimineaţa este o explorare internă, este o dezvoltare a „vederii” interne, orice am înţelege prin asta.

În decursul zilei vom încerca să conservăm cât mai multă energie internă. Suntem atenţi la cei cinci „hoţi”, cele cinci organe de simţ şi la cele şapte emoţii interne. Pentru a putea conserva mai bine energia internă avem nevoie de un container mai bun, de o voinţă mai puternică. Dar aceasta este tot o formă de energie, dar mai rafinată, care este capabilă să reţină energia internă. Pentru a rafina energia internă în această energie mai elevată avem nevoie de energia emoţională. Aceasta este obţinută din impresiile primite prin cele cinci organe de simţ. Ştim că impresiile fizice, de exemplu sunetele pot avea şi o încărcătură energetică. Aceasta o resimţim superficial ca fiind anumite emoţii. Aceste emoţii (a se citi energii) pot fi digerate şi rafinate de organele energetice la fel cum este digerată hrana de către organele interne.

Emoţiile negative blochează şi ne îmbolnăvesc organele interne. Motivul este că ele sunt „nedigerabile” şi nu permit libera circulaţie a energiei. Deoarece emoţiile negative apar în majoritatea cazurilor datorită interacţiunii cu semenii noştri vedem un alt domeniu în care are un rol important moralitatea. Dacă ştim să ne purtăm cu semenii noştri vom debloca funcţionarea internă a organelor energetice. Energia va circula din nou şi nu ne vom mai îmbolnăvi.

Un al treilea domeniu în care apare moralitatea constă în faptul că prin practică ne dezvoltăm sensibilitatea şi capacitatea de receptare a semnalelor qigong. Putem spune că ni se activează o parte din cele 95 procente nefolosite de creier. Datorită moralităţii ne vom conecta cu energii de vibraţie mai înaltă. Vom putea afla lucruri pe care nu le cunoşteam înainte. Dar acestea trebuie identificate ca atare. Este ca şi cum am găsi nişte obiecte de origine necunoscută pe un câmp. Dar la început nu ştim că sunt ceva nou. Ele se „deghizează” foarte bine sub aparenţa altor obiecte cunoscute. Putem trece foarte uşor pe lângă ele şi să nu le luăm în seamă. Dar dacă practicăm vom realiza că au o încărcătură energetică, că ne pot învăţa ceva. Aceştia sunt „învăţătorii” noştri. De obicei asemenea obiecte le concepem foarte concret ca fiind anumite pietre, cristale, locuri etc. Dar acestea pot fi la fel de bine să fie gânduri sau cuvinte care au putere, anumite emoţii, anumite vise foarte clare şi alte lucruri fără o delimitare clară în spaţiu şi timp. Tot moralitatea ne spune că aceste lucruri încărcate energetic, dacă s-a întâmplat să le găsim s-ar putea să fie relevante pentru noi. Adică le luăm ca anumite fenomene qigong fără să punem etichete negative de orice fel. Le colectăm, în sensul că reţinem starea în care am fost şi ne putem conecta oricând la energia lor care are o anumită vibraţie. Dar nu ştim ce înseamnă sau ce relevanţă au pentru noi. Iar brusc receptăm anumite semnale „integratoare” care unesc toate aceste piese de puzzle împreună, aşa că facem nişte conexiuni absolut neaşteptate şi ilogice pentru o gândire liniară. Acestea sunt relevante pentru noi, formează o anumită structură subiectivă. Dar dacă este povestită altcuiva, dacă acea informaţie nu-i este destinată, nu reprezintă nimic pentru acea persoană.

Revenind la alegoria cu nava spaţială, este ca şi cum găsim câte o piesă din navă, dar nu ştim la ce foloseşte, până când este unită cu alte piese şi este activată. Piesele sunt atât energie cât şi informaţie. Au o informaţie despre ce sunt şi la ce folosesc. Dar pentru că au utilizări atât de diferite de o utilizarea cotidiană ne este dificil să ieşim dintr-o anumită rutină a minţii şi să fim creatori. De exemplu, concret putem ştii multe lucruri scrise despre punctele active din acupunctură, dar până ce această informaţie exterioră n-o putem procesa şi înţelege din interior, simţind acel punct şi folosind acel punct în modul indicat, acea informaţie nu a fost rumegată, nu a devenit a „noastră”,  o informaţie interioară. Adică nu am reuşit să pătrundem încărcătura energetică asociată informaţiei exterioare a acelui punct activ sau nu am reuşit să ne conectăm la vibraţia corespunzătoare.

Iar acea informaţie are valoare practică pentru că poate vindeca pe cineva sau îl ajută să înţeleagă sau să descopere ceva. Putem spune că capacitatea noastră de înţelegere este ca o capacitate de a „rumega” sau digera anumite energii. Ne putem hrăni cu anumite energii în măsura în care le putem digera. Le digerăm, le rafinăm şi putem colecta energii mai înalte. Procesul continuă zilnic şi nu are limite. Iar prin practică ne îmbunătăţim capacitatea de a „gândi” singuri, de fapt de a medita, de a digera această info-energie. Când luăm de-a gata ceea ce spun alţii, ca fiind ultimul cuvânt în domeniul respectiv, ne privăm de această capacitate.

Acesta este motivul pentru care ne folosim atât de puţin capacităţile latente ale creierului. Pentru că pentru a fii creator este obositor, trebuie făcut un efort, trebuie să vrem să ştim, este o acţiune volitivă conştientă. Fără să ne împingă nimeni de la spate, asta este ceea ce vrem să facem. Fără să te aştepţi la un rezultat. Pentru că dacă este ceva nou, nimeni nu-ţi poate spune la ce să te aştepţi. De obicei facem ceva pentru că ne aşteptăm la ceva. Când facem ceva fără să ne aşteptăm la ceva anume, deschişi la orice s-ar putea întâmpla, se dezvoltă forţa gândului. Iar aceasta atrage energia esenţială zhen qi. Când mergem după anumite scheme date, intrăm în rutină şi conştienţa şi interesul nostru pentru ce se întâmplă scad brusc. Sufletul nostru adoarme. Pentru a-l reactiva este nevoie de această deschidere faţă de nou. Când ştim sau simţim că facem ceva nou, pentru prima dată, suntem „însufleţiţi” de energia primită. Din această perspectivă emoţiile negative nu sunt ceva rău intrinsec, ci sunt nefolositoare pentru că sunt nişte şabloane mentale pe care le repetăm mereu şi nu ne pot învăţa nimic nou. A schimba aceste emoţii cu altceva înseamnă să ne schimbăm mintea, prin voliţie dorim să ne conectăm cu energii noi.

Suntem o uriaşă uzină care procesează energii. Nu mâncăm doar ca să ne hrănim corpul fizic. Extragem din mâncare anumite energii. Gustul mâncării ne permite să ne conectăm cu anumite energii. Iar aceste energii pot fi procesate în interiorul nostru de către organele energetice. Pentru o bună procesare aceste organe trebuie să fie în armonie şi de asemenea să ne armonizăm cu energiile la care ne-am conectat. Noi decidem la ce energii ne conectăm. A dori să te conectezi la energii înalte este moralitatea vie. În momentul în care omul nu a mai simţit această conectare la spiritul lumii au apărut regulile morale sau moralitatea dogmatică şi aşa au apărut religiile. Chiar şi această moralitate este mai bună decât nimic pentru că îi fereşte pe orbi să nu cadă în groapă. Dar când nici măcar aceasta nu a mai fost respectată, omul s-a rupt complet de sursa vieţii sale. Şi de aceea suntem în situaţia în care suntem. Ne simţim izolaţi şi străini în acest Univers pentru că nu mai simţim pe viu legile sale, care sunt legi morale. În ultimele secole am fost foarte buni în a descoperi legile fizice, dar acestea se limitează doar la etajul fizic, sau partea yang a corpului nostru. Însă partea yin se conduce după legile morale. În ultimul secol oamenii au dezvoltat tehnologia spaţială fizică şi au ajuns pe Lună. Este necesar ca în acest mileniu să redescoperim tehnologia spaţială a civilizaţiilor demult dispărute şi să explorăm lumea ascunsă yin.

Previous Older Entries