Cultivarea nemuririi (III)

În plus faţă de atenţia mentală totală pe care trebuie s-o avem în timpul exerciţiilor de qigong, mai sunt şi alte secrete speciale predate de chinezii antici de dragul conservării esenţei jing. Unul din aceste secrete constă în a vizualiza organele interne şi în a asculta sunetele interne ale corpului în timpul exerciţiilor de respiraţie. Imaginaţi-vă că vedeţi peristaltica organelor interne şi auziţi sunetele generate de ea şi mişcarea qi-ului în interiorul corpulu în timp ce ghidaţi qi-ul să curgă prin aceste organe. Acest procedeu este numit nei-shin-fan-ting „priveşte şi ascultă interiorul” şi este un mijloc extrem de eficient pentru a descoperi potenţialele găuri prin care se scurge esenţa din corp.

Cu cât progresezi în arta respiraţiei şi meditaţiei, vei fi în final capabil să vezi propriile organe interne cu ochiul minţii, cum au reuşit o serie de maeştrii chinezi de qigong. Aceasta este cunoscută ca „deschiderea ochilor cereşti”. Însăşi practica de a privi şi asculta interiorul te va ajuta extrem de mult să te concentrezi pe exerciţiul de qigong, minimizând în acest fel distragerile spre exterior. Inima ta este centrul de comandă al corpului tău, iar ochii tăi sunt ferestre inimii tale. Deschide ochii şi îţi vei tulbura inima. Tulbură-ţi inima şi îţi vei pierde spiritul shen.

Alt secret este de a colecta frecvent saliva în gură şi de a o înghiţi cu activitate mentală în dantian. În qigong se consideră saliva ca fiind un lichid preţios, care poate fi transformat direct în esenţă printr-un proces adecvat. Pentru a sublinia importanţa sa pentru viaţă şi sănătate, a fost numit cu diferite nume ca „lichidul de jad”, „apa lacului cu nuferi” „apa lacului ceresc” „emisarul păcii”.

Motivul pentru care saliva este numită „emisarul păcii” este că în antichitate se credea că saliva poate pacifica mintea şi spiritul primordial. Astfel, conservarea salivei trebuie realizată împreună cu conservarea esenţei jing. De aceea chinezii antici erau împotriva vorbirii excesive, considerând că preţioasa salivă va fi pierdută în acest mod. Pentru a facilita generarea salivei şi transformarea ei în esenţă, chinezii antici ne-au învăţat să punem limba pe palatul superior, apăsând uşor, ori de câte ori putem. Practica arată că această tehnică va accelera semnificativ colectarea salivei în gură. Alt beneficiu este că serveşte ca o verificare naturală împotriva vorbirii excesive, deoarece în acest fel eşti „legat la gură”.

De fapt, nu numai jing-ul trebuie conservat, dar şi qi-ul şi shen trebuie să fie tot atât de bine conservat. Acesta este principiul aplicabil atât cultivatorilor longevităţii cât şi nemuririi. Pentru a conserva qi-ul este necesar să minimizăm timpul în care vorbim. Pentru a conserva shen-ul este necesar să minimizăm gânditul şi grijile ce ni le facem, să închidem ochii de câte ori este posibil.

Cele mai bune locaţii pentru cultivare sunt cele uscate, la mare înălţime. Timpul cel mai bun pentru cultivare este de la miezul nopţii până devreme dimineaţa. Miezul nopţii este momentul când primul val de energie yang qi a zilei este generat, atât în natură cât şi în corpul uman. În timpul acestei perioade, luna este cea mai luminoasă şi prima rază de soare apare când se crapă în zori de zi. În corp, energia primordială yang qi este generată la Poarta Vieţii Ming Men. Aceasta este cea mai preţioasă energie yang qi a zilei, deoarece este pură şi nepoluată de gândurile lumeşti şi de tulburările mediului. Practicând qigong în preajma acestui moment al zilei vei colecta energia preţioasă qi ce există în natură, pe lângă energia iniţială yang qi din interiorul corpului, astfel dublând efectul rafinării esenţei în qi şi qi-ului în shen. Qi-ul şi jing-ul colectate în jurul acestui moment al zilei va hrăni direct creierul şi spiritul, facilitând crearea elixirului intern. O oră de practică la această oră este echivalentă cu două ore în alte momente ale zilei. Prin urmare vei obţine un beneficiu dublu cu jumătate de efort. De aceea cultivatorii chinezi ai nemuririi se trezesc invariabil în jurul acestei orei şi se dedică colectării acestui medicament special pentru nemurire. Unii îşi începeau ziua trezindu-se la miezul nopţii şi practicau qigong pentru trei ore.

În ce priveşte timpul, a fost introdus şi conceptul de „miez al nopţii dinamic”. Acesta nu are nimic de-a face cu acest moment al zilei, ci se referă la momentul când energia qi permează abdomenul inferior şi resimţi acest lucru ca pe un orgasm. Acesta este „un  miez al nopţii biochimic” al corpului. Conform chinezilor antici, tendinţa naturală de a avea orgasm ca rezultat al permeării qi-ului în absenţa oricărei stimulări sexuale este o indicaţie că energia iniţială yang qi este generată în interiorul corpului şi nu trebuie să pierzi timpul în a colecta acest  „medicament” preţios. Această esenţă este cea mai preţioasă şi de cea mai înaltă calitate, deoarece este rezultatul comuniunii armonioase dintre rinichi şi inimă. Dacă orgasmul apare ca rezultat a dorinţei sexuale sau a unei tentaţii externe atunci avem de-a face cu o esenţă impură şi calitatea sa este degradată faţă de esenţa primordială obţinută în cazul precedent. Dacă prindem momentul propice al miezului de noapte dinamic pentru a practica qigong, vom profita atât cantitativ cât şi calitativ de această esenţă deosebită.

Sunt două tipuri de comori ale vieţii: prenatale şi postnatale. Sarcina cultivării lui Dao constă în hrănirea comorilor prenatale cu comorile postnatale, cu scopul de a restaura cele trei comori la starea lor prenatală. Qi-ul prenatal provine din Taiji şi are reşedinţa în Poarta Vieţii sau în rinichi, este sursa qi-ului postnatal obţinut din respiraţie. Qi-ul postnatal  este complementar qi-ului prenatal şi este instrumentul de bază în crearea circuitelor cereşti şi în colectarea medicamentelor pentru cultivarea nemuririi. Aşa cum este, este asemănat cu focul necesar topirii şi oţelirii fierului. La fel ca atunci când utilizăm focul să oţelim fierul, este vital să ne reglăm procesul respiraţiei pentru cultivarea nemuririi. Este o problemă delicată, deoarece prea multă reglare va vătăma elixirul intern, în timp ce prea puţină nu ne va conduce nicăieri. Numai când ne reglăm respiraţia între existentă şi nonexistenă, când o avem şi când n-o avem, nici cu entuziasm şi nici cu detaşare, putem spera să obţinem rezultatul dorit. Din cele trei comori, ambele tipuri de qi pot fi folosite pentru cultivarea nemuririi. În ce priveşte esenţa şi spiritul, doar tipul prenatal poate fi folosit. Esenţa şi spiritul postnatal sunt prea tulburi şi stagnante şi de aceea nu pot fi folosite.

În concluzie, cultivarea nemuririi constă în următorii paşi:

1.retrage-ţi mintea de la tentaţiile externe (în special sexul şi banii) astfel încât să fii capabil să rafinezi jing-ul în qi,

2.concentrează-ţi mintea pe exerciţiile de respiraţie până la excluderea tuturor problemelor lumeşti,

3.crează Micul şi Marele Circuit Ceresc,

4.rafinează jing-ul în qi şi qi-ul în spiritul primordial şi elixirul intern

şi uneşte spiritul primordial cu natura.

Cu cât te vei dedica mai de tânăr, cu atât sunt şanse de succes mai mari. Acest lucru se datorează şi faptului că noi, fiinţele umane ne modificăm dramatic biochimia corpului şi a organelor interne la fiecare şaizeci de ani. Când atingem această vârstă, organele interne sunt deteriorate şi uzate, doar dacă nu am avut grijă de sănătatea noastră în timpul vieţii. De aceea chinezii consideră şaiezeci de ani ca formând un ciclu complet. Cu perseverenţă şi suficient efort şi timp dedicat, elixirul intern poate fi creat în corp. Acest elixir intern este cel care se va detaşa de corpul fizic în momentul morţii, se va uni cu natura şi îţi va oferi o viaţă eternă, în paradis sau în munţii faimoşi.

Din această descriere succintă, călătoria spre nemurire este lungă, dificilă şi necesar dureroasă. Într-adevăr nimic nu va dura fără durere şi sacrificiu. Această călătorie presupune un mare curaj, perseverenţă, sănătate bună şi longevitate, cât şi o îndrumare adecvată pentru a ajunge pe celălalt mal. Fără un mare curaj şi o mare hotărâre, nimeni nu va îndrăzni să se aventureze în aceste ape necartografiate. Fără o sănătate excelentă nimeni nu va suporta efortul de lungă durată a xiutao. Fără o viaţă lungă, nimeni nu va putea parcurge lungul proces al cultivării nemuririi. Ceea ce este necesar nu este vorba de entuziasm, ci de perseverenţă. Entuziasmul este precum o rupere de nori, oricât de violentă ar fi furtuna, nu va dura prea mult. Perseverenţa este precum picătura chinezească, care în timp va penetra roca, oricât de dură ar fi aceasta. Astfel, foarte mulţi factori sunt necesari pentru a produce mixtura necesară atingerii acestui scop măreţ. De aceea numărul oamenilor care caută nemurirea este la fel de mare ca numărul firelor unui bivol, dar al celor care reuşesc să devină nemuritori este comparabil cu numărul coarnelor unui bivol.

Cu toată dificultatea şi raritatea, nemurirea poate fi atinsă de fiinţele umane. De fapt aceasta este una dintre premisele fundamentale ale culturii tradiţionale chineze. Occidentalii cred că omul a fost creat de Dumnezeu, în timp ce chinezii antici consideră că zeii sunt făcuţi de om (nu în sens occidental).  Toţi zeii şi zeiţele din panteonul chinez au fost odată oameni şi femei obişnuite. Acesta este cazul lui Buddha, fondatorul budismului, a lui Bodhidharma, fondatorul artelor marţiale chineze şi a tehnicilor Yi Jin Jing şi Curăţirii măduvei, Kuan Yin, Bodhisattva compasiunii şi cu Zhang Shanfeng şi Nu Dongbin, nemuritorii taoişti. Prin practica perseverentă a autocultivării, autosacrificiului, autodisciplinei, ei au reuşit cu succes să transceadă la nivelul deplin al unei zeităţi.

Anunțuri

Cultivarea nemuririi (II)

 

de Henry B. Lin

Este bine să experimentăm câţiva ani Micul Circuit Ceresc înainte de a trece la faza următoare de creare a Marelui Circuit Ceresc. Aceasta se datorează faptului că avem nevoie de un qi mult mai puternic, măcar pentru faptul că qi trebuie să parcurgă o rută mai lungă în decursul unei singure respiraţii. Cu cât vei circula mai mult qi-ul pe Micul Circuit Ceresc cu atât va fi qi-ul tău mai puternic şi cu atât sunt şanse mai mari să creezi cu succes Marele Circuit Ceresc. Trebuie să reţii că totul trebuie să vină în mod natural, deoarece numai rezultatele obţinute în acest mod îţi vor aduce beneficii permanente.

Timpul exact necesar în această etapă pentru cultivarea Micului Circuit Ceresc depinde de cultivatorii individuali. Acesta variază între unu şi douăzeci de ani, în funcţie de cât de perseverenţi sunteţi, câte ore vă antrenaţi în fiecare zi şi de starea de sănătate. După  experimentarea Micului Circuit Ceresc veţi observa multe schimbări. De obicei rezerva de qi din interiorul corpului se va întări, dantian-ul vostru va fi plin de qi şi va vibra involuntar, iar ciclul respiraţiei voastre se va prelungi semnificativ.

Dacă practicaţi zilnic constant veţi fi capabili să experimentaţi minunatul fenomen al aerului circulând în abdomenul inferior, de 36 de ori în sens orar şi de 36 ori în sens antiorar. Asta arată că „marea de qi” (Qihai) a fost considerabil adâncită şi lărgită. În plus, acest fenomen este foarte util în procesul auto-vindecării. Cel mai minunat lucru este apariţia scurtă, bruscă a unei raze de lumină între sprâncene.  Această lumină este atât de luminoasă încât poate lumina o cameră întreagă. Acestea sunt semne bune care arată că este timpul să treceţi la etapa următoare de cultivare a nemuririi, crearea Marelui Circuit Ceresc şi rafinarea qi-ului în spiritul primordial.

Pentru a trece la nivelul următor se practică tehnica Marelui Circuit Ceresc, circularea qi-ului din tălpile picioarelor până în creştetul capului şi înapoi. La Micul Circuit Ceresc se adaugă porţiunea picioarelor. Ca peste tot în practica qigong, principiul călăuzitor este naturaleţea şi perseverenţa. Nu este permis să ne forţăm. Cu siguranţă că nu vreţi să ajutaţi nişte plante să crească forţându-le creşterea şi trăgându-le în sus, de rădăcini, din pământ. Făcând astfel veţi ucide tinerele plante. Mai degrabă fiţi răbdători şi lăsaţi timpul să lucreze în favoarea voastră la fel ca în cazul Micului Circuit Ceresc.

Deschiderea Marelui Circuit Ceresc se numeşte „comuniunea dintre cer şi pământ”, cerul indicând capul, iar pământul indicând picioarele. Când această orbită este creată în corp, sunteţi destul de înaintaţi pe calea rafinării qi-ului în spirit. Puteţi, conştient şi datorită voinţei vostre, să direcţionaţi qi-ul în orice parte a corpului pentru a vă vindeca pe voi sau pe alţii. Puteţi folosi acest qi şi pentru  pentru a vă apăra sau pentru a ataca, cum se întâmplă în artele marţiale chineze.

Pentru auto-vindecare sau auto-apărare, tot ce trebuie să faceţi este să direcţionaţi qi-ul spre părţi specifice ale corpului, că este vorba de cap, degete, organe interne sau abdomen. Dacă aveţi o durere de stomac, puteţi direcţiona qi spre această zonă pentru a o vindeca. Dacă-l direcţionaţi spre cap, puteţi sparge pietre sau cărămizi cu capul. Dacă-l direcţionaţi în degete puteţi sta cu capul în jos sprijinindu-vă doar în două degete. Dacă direcţionaţi qi-ul în abdomen puteţi suporta o lovitură foarte puternică în abdomen.

Pentru a vindeca sau ataca pe alţii trebuie să fiţi capabil să eliberaţi qi din corpul vostru, prin ochi, degete sau prin palme. Acest procedeu este numit wai qi sau „emisia de qi” în artele marţiale chinezeşti. Emisia de qi este utilizată cu succes la diagnosticul medical, anestezii, vindecare şi în artele marţiale. Bineînţeles că cineva care intenţionează să cultive nemurirea este sfătuit să nu emită qi în afara corpuli său, pentru că asta înseamnă pierderea de qi.

Marele Circuit Ceresc este instrumentul cu care se rafinează qi-ul în spirit, deschiderea sa permiţând trecerea la nivelul următor al cultivării nemuririi. Din nou, durata acestei etape variază în funcţie de individ, depinde de mulţi factori precum biochimia individuală, gradul de concentrare şi nu în mică măsură, dacă aveţi un ajutor în preajmă. Pentru a scurta durata acestei etape şi în special pentru a proteja elixirul intern deja format, este vital să reduceţi mişcărila voastre corporale la minim în această etapă de cultivare. Asta înseamnă să aveţi un ajutor sau un prieten în care să aveţi încredere. Aveţi nevoie de el pentru a vă ajuta cu necesităţile vieţii zilnice, chiar dacă în acest stadiu acestea sunt minimale comparativ cu cele ale oamenilor obişnuiţi. Cultivarea nemuririi necesită ca în această finală a practicii, să reduceţi mişcările corporale la minimul posibil şi să uitaţi complet de toate problemele lumeşti şi de necesităţile zilnice. Aceasta vă permite să vă conservaţi energia vitală, să vă focalizaţi atenţia cât de mult este posibil pe nemurire şi să acceleraţi venirea marelui moment final.

De obicei, unele schimbări fizice comune se vor petrece în această etapă semnalând sosirea marelui moment când spiritul este complet rafinat şi cineva este gata să-şi unească spiritul cu natura. Aceste schimbări includ vibraţia involuntară şi tremurarea corpului, o senzaţie de ardere în rinichi, o bolboroseală în abdomenul inferior şi aerul bătând în ambele urechi. Cel mai semnificativ este că veţi vedea o minge luminoasă de mărimea unui bob apărând brusc în inima voastră, rămânând pentru un moment acolo şi luminând toate organele interne înainte de a cădea încet înapoi în dantian-ul din abdomenul inferior. Aceasta este o evidenţă clară că elixirul intern a fost creat. Chinezii antici au numit acest fenomen „gravidanţa masculină” deoarece se formează ceva în abdomenul inferior la fel ca un fetus în uterul mamei. De fapt, această minge luminoasă este elixirul intern pentru care ai practicat atât de mult timp. Apariţia sa vă deschide spre etapa finală pe calea spre nemurire, unirea spiritului cu natura. Sunt posibile şi alte schimbări fiziologice în etapa rafinării qi-ului spre spirit.

Deşi elixirul intern este creat, el nu este suficient de puternic să se unească cu Taiji, sau natura. Este nevoie de timp pentru ca elixirul intern să fie întărit şi purificat. În această etapă respiraţia voastră devine mai slabă şi este practic inexistentă. Acceptaţi totul ca fiind natural şi niciodată nu folosiţi forţa. Fiţi răbdător aşteptând momentul final să vină.

În această etapă de unire a spiritului vostru cu natura, corpul vostru se întoarce la cel al unui copil, plin de cel mai dorit qi şi spirit primordial. Cu cât trece timpul, vei observa apariţia unei mingi luminoase de mărimea unui bob între sprâncene. Când această minge luminoasă apare a treia oară, este un semn că elixirul intern este perfect şi că trebuie să încetaţi „focul” folosit la rafinarea sa.

Procesul rafinării materialelor în lumea fizică necesită de obicei focul. Qigong-ul este în mod logic legat de foc, deoarece este mijlocul prin care se rafinează esenţa în qi şi qi-ul în spirit. Intensitatea conştiinţei cu care ghidezi qi-ul să circule în corp este subînţeles ca fiind intensitatea şi temperatura focului. Cu cât eşti mai conştient, cu atât mai puternic este focul.

După ce „lumina soarelui a răsărit de trei ori” este obligatoriu să încetezi să ghidezi qi-ul cu mintea. Altfel, elixirul intern, deja perfect, va fi vătămat. Trebuie să permiţi qi-ului să meargă pe calea sa fără nicio ghidare sau interferenţă. De asemenea, niciun fel de mîncare nu este permis cu excepţia salivei tale. Tot ce trebuie să faci este fii răbdător şi să aştepţi ultima chemare a naturii. În cuvinte simple, asta înseamnă momentul morţii, dar moartea în sensul foarte special din lumea xiutao.

Este semnificativ că fondatorii chinezi au numit întregul proces al cultivării nemuririi ca „adunarea medicamentelor”, referindu-se la jing, qi, shen, „cele trei comori ale vieţii”, care este chiar substanţa cu ajutorul căreia se pune fundaţia nemuririi. Conform chinezilor antici, cele trei comori ale vieţii nu sunt numai principalele medicamente pentru toate bolile, dar de asemenea sunt medicamentele vitale pentru vindecarea vieţii muritoare. În sens absolut, fără cele trei comori nu există niciun tratament medical, iar fără cele trei comori nu există de asemenea nicio nemurire.

Deşi există o interdependenţă strânsă între cele trei comori ale vieţii, există o gradare a importanţei lor în cultivarea nemuririi. Adunarea doar a jing-ului nu-l poate face pe cineva nemuritor, şi nici al qi-ului. Doar adunarea finală a spiritului shen poate schimba lucrurile. Dar totuşi, nu există spirit fără qi, şi nici qi fără jing. De aici rezultă necesitatea trinităţii comorilor vieţii, numite şi „cele trei lumini ale vieţii”.

Jing-ul este vital pentru sănătate şi longevitate, dar nu este materialul ultim cu care putem să ne unim cu natura pentru ca cineva să poată deveni nemuritor. Ci mai degravă este materialul brut, neprelucrat, necesar pentru a fi rafinat în qi, o comoară de un nivel superior în trilogia nemuririi. În acest sens, jing-ul este materialul de bază în cultivarea lui Dao. Din punct fiziologic toate fiinţele vii au un metabolism. Dar şi jing-ul nu face o excepţie. Dacă nu este rafinat şi conservat într-o formă care durează mai mult, jing-ul va muri rapid. Acesta este motivul pentru care cultivatorii nemuririi trebuie să-l rafineze în qi într-o manieră controlată. Într-adevăr timpul este viaţă pentru un cultivator al nemuririi. În plus, jing-ul poate fi irosit voluntar, în timpul actului sexual sau pierdut involuntar în timpul în care ne gândim la sex sau poate ieşi din corp fără ca nici măcar să observăm aceasta.

Cum este posibil asta? Sunt multe moduri prin care jing-ul poate ieşi din corpul nostru. De exemplu, procesul urinării este o asemenea gaură de scurgere a jing-ului. Noi luăm ca adevărat faptul că tractul urinar este separat de tractul genital, astfel că cele două considerăm că nu pot interfera. Dar de fapt urinarea este modul cel mai obişnuit prin care se pierde jing, chiar dacă cantitatea pierdută de fiecare dată este foarte mică. Deoarece noi trebuie să urinăm frecvent, efectul cumulativ al acestei pierderi de-a lungul anilor poate fi semnificativ. (Acesta este motivul acelui exerciţiu foarte simplu de qigong pe care trebuie să-l facem în timpul urinării!) Altă gaură de scurgere este să ne gândim la sex sau să citim sau să privim ilustraţii sau filme despre sex. Înţelepţii chinezi aseamănă gândirea despre sex sau dorinţa sexuală cu focul şi jing-ul cu apa. Această imagine sugerează că procesul gândirii sexuale este precum fierberea apei deasupra focului. Cu cât măreşti focul, cu atât căldura creşte şi apa se evaporă mai rapid. Exact asta se întâmplă dacă ne permitem să ne gândim la sex sau la pornografie. Este posibil ca să nu existe orgasm în urma acesto activităţi şi totuşi pierderea de jing este inevitabilă.

Deoarece jing-ul este o substanţă vitală pentru producţia de qi, iar cantitatea şi calitatea jing-ul determină calitatea şi cantitatea de qi pe care o obţinem, asta înseamnă că pentru a cultiva nemurirea, cu cât avem mai mult jing şi este mai de calitate, cu atât este mai probabil să atingem acest scop al nemuririi. Deoarece viaţa este scurtă şi producţia naturală a estenţei în corpul nostru este scăzută, are sens să conservăm esenţa jing şi să o rafinăm în qi şi să o facem cât mai degrabă cu putinţă. Astfel, conservarea jing-ul devine provocarea principală pentru cei devotaţi atingerii nemuririi. Asta înseamnă mult mai mult decât evitarea sexului şi pronografiei, deşi abstinenţa de la actul sexual este un aspect crucial al xiutao.

Pentru majoritatea oamenilor, în special pentru tineri, această provocare poate fi uriaşă, datorită puterii năucitoare a libidoului asupra vieţii umane. Orice tip de persuasiune şi nicio descriere a căsătoriilor eşuate nu poate convinge o persoană tânără de la a se căsători. Într-adevăr, sexul este o capcană puternică construită de natură pentru continuarea speciilor. Chiar şi pentru vârstnici care şi-au pierdut abilitatea fizică de a mai face sex, nu este o sarcină uşoară să nu se mai gândească la sex. Carnea lor este slabă, dar mintea lor încă mai doreşte. Este important să subliniem că această minte doritoare este o altă cale de scurgere prin care se pierde jing şi este dăunătoare sănătăţii, deşi majoritatea oamenilor nu este conştientă de asta. Doar cei care au văzut prin ea şi au înţeles Calea naturii pot uita de ea.

Bineînţeles că, să vezi prin viaţă nu înseamnă să trăieşti şi treci prin viaţă. Cu cât eşti mai ghinionist şi mai frustrat pe viaţă, cu atât este mai probabil să găseşti un învăţător bun. Prin asta înţeleg un învăţător al vieţii care va fi capabil să-ţi spună despre esenţele vieţii, dezgolite de toate vanităţile şi gloria. Cu cât înveţi mai mult despre filozofia vieţii, cu atât aflând vei ajunge mai rapid la marea realizare că totul este vanitate în această viaţă temporară. Dao începe cu efortul propriu auto-impus de a nu te uita la bărbaţi şi femei frumoase sau să asculţi muzică decadentă. Când poţi deveni surd şi orb la tentaţiile externe, eşti deja pe calea spre longevitate, dacă nu chiar a nemuririi.

Deşi dorinţele şi tentaţiile sexuale sunt cele mai mari obstacole în calea nemuririi, nici inabilitatea fizică de a putea face sex nu este bună. Motivul este că persoanele impotente au o lipsă de esenţă vitală, necesară în cultivarea nemuririi. Prin urmare, oamenii impotenţi nu au nicio speranţă în obţinerea nemuririi. Ei trebuie să se vindece prima dată de boala lor înainte de a încerca să urmeze  calea nemuririi, altfel toate eforturile lor vor fi în van.

Cultivarea nemuririi (I)

de Henry B. Lin

În Occident nemurirea este un subiect de obicei legat de filozofie sau religie şi nu este niciodată abordat  când se discută despre sănătate sau longevitate. Însă pentru o persoană versată în cultura tradiţională chineză nemurirea este o extensie naturală a longevităţii. În această cultură umanistă, omul ocupă un loc central în triada cer-om-pământ şi nimic nu-i este peste puteri dacă acesta o doreşte. Sănătatea şi longevitatea nu sunt scopurile ultime căutate de mulţi chinezi în cultivarea interioară. Ei le văd pe acestea doar ca mijloace pentru atingerea ţelului suprem, nemurirea.

Pentru chinezi viaţa este un ciclu continuu pe care aproape fiecare îl parcurge din nou şi din nou, sub forma vieţii şi morţii, proces numit reîncarnare. Deoarece viaţa este plină de durere şi griji, ar fi minunat dacă procesul de reîncarnare ar putea fi transces odată pentru totdeauna. Pentru o minte care doreşte acest lucru, nu este un obiect insurmontabil, deşi bineînţeles este unul extrem de dificil. Ciclul este rupt printr-un proces numit xiutao sau „cultivarea lui Dao” în cultura chineză. Pentru a atinge nemurirea, o persoană trebuie să o cultive. Cei care reuşesc acest lucru, de a deveni nemuritori, se spune că au atins Dao sau Calea Naturii, adică au reuşit să se unească cu natura.

Se consideră că există o procedură standartizată, universal aplicabilă, prin care se poate atinge nemurirea, aceasta fiind alcătuită din patru faze:1. rafinarea mâncării şi aerului în jing (punerea fundaţiei) 2. rafinarea jing în qi 3. rafinarea qi în shen 4. unirea spiritului shen primordial cu natura (nemurirea). Procedeul se bazează pe ideea de a folosi focul (mintea) pentru a fierbe apa (jing) şi a aduce-o la starea de vapori (qi) şi a ghida energia qi pentru ca aceasta să circule prin corp. Spiritul shen este generat de această circulaţie, până ce spiritul devine elixir intern şi se uneşte cu natura.

Cum se poate verifica cu uşurinţă, există o relaţie directă între cantitatea de jing şi nivelul de energie internă qi pe care cineva o posedă. Cu cât aceasta este mai ridicată, cu atât mai înalt este nivelul de qi şi cu atât persoana va avea o imunitate şi o stare de sănătate mai bună. Niciunul din scopurile ultime nu poate fi atins fără fundaţia unei sănătăţi bune. Relaţia dintre o sănătate bună şi nemurire este bine explorată şi chinezii antici foloseau termenul de elixir intern pentru a descrie un spirit rafinat şi elixir extern pentru o sănătate bună. Cu alte cuvinte, o persoană care intenţionează să practice alchimia internă sau să o apuce pe calea nemuririi, adică a rafinării elixirului intern, trebuie înainte de toate să rafineze elixirul extern, adică să se îngrijească să aibă o sănătate bună.

Cultivarea elixirului intern este numită xinggong sau „cultivarea spiritului”, care are scopul de a rafina qi-ul în spirit, în timp ce cultivarea elixirului extern este numită minggong sau „cultivarea corpului cu scopul de a rafina jing-ul în qi”. Conceptele de xinggong şi minggong sunt de importanţă vitală pentru înţelegerea procesului nemuririi. Fondatorii civilizaţiei chineze afirmau că în făt corpul şi sufletul sunt în unitate.  Mai târziu, după intrarea în lume a copilului, cele două se separă, cu xin având reşedinţa în inimă şi min în rinichi. Una din sarcinile de bază pentru cultivarea nemuririi este restaurarea echilibrului primordial dintre xin şi min sau între corp şi spirit. Xin este rădăcina inimii, iar spiritul este rădăcina lui xin. Min este rădăcina rinichilor, iar jing este rădăcina lui min. Xin simbolizează cerul şi focul, în timp ce min este simbolizat de pământ şi apă. Deşi aparent sunt diferite ca formă şi contradictorii, ele sunt de fapt cele două feţe ale aceleaşi monede. Starea ideală este cea în care focul şi apa sunt în echilibru, cunoscut în sistemul de sănătate chinez ca şi „comunicarea armonioasă dintre inimă şi rinichi” sau „chemarea dragonului pentru a controla tigrul”. Aici prin dragon se înţelege xin, iar prin tigru se subînţelege min, fiind o imagine a procesului în care mintea (shen) controlează energia (jing).

Nu este nimic ciudat în legătură cu această interdependenţă între xin şi min, elixirul intern şi extern, dacă înţelegem cerinţele cultivării nemuririi. Pe de o parte, cultivarea nemuririi este un proces foarte dificil şi de lungă durată, care necesită ca cel care o practică să ia la modul cel mai serios cerinţa unei stări de sănătate bune şi să fie capabil să mediteze ore în şir. Pe de altă parte, cultivarea nemuririi necesită o mare cantitate de jing ca material brut care trebuie rafinat în qi care să fie apoi rafinat în spirit. Oricine ştie că numai oamenii sănătoşi au energie vitală (jing) din abundenţă şi că producerea jing-ului presupune ca implicite o bună digestie şi circulaţie. Cu alte cuvinte este nevoie de un elixir extern puternic pentru a putea crea un elixir intern. Adică trebuie prima dată să ne antrenăm corpul pentru a avea o sănătate excelentă şi să-l folosim ca trambulină în cultivarea nemuririi. În această privinţă, toată practica de qigong, dieta, somnul, sexul controlat şi altele sunt necesare pentru a avea un elixir extern excelent care să-ţi permită să trăieşti mai sănătos şi mai mult. Dacă după obţinerea unui elixir extern puternic, doreşti să continui cu cultivarea elixirului intern, aceasta este doar decizia ta personală.

Deşi există o legătură intimă între min şi xin, o persoană sănătoasă nu va deveni automat un nemuritor, măcar pentru faptul că majoritatea dintre noi pierdem majoritatea jing-ului în decursul vieţii noastre. În final rămâne prea puţin pentru a-l mai putea rafina în qi şi cu atât mai puţin qi pentru a-l rafina în spiritul shen. Pentru un cultivator serios al nemuririi provocarea începe cu conservarea conştientă şi zilnică a jing-ului şi apoi rafinarea majorităţii, dacă nu chiar a întregii cantităţi în qi. Este adevărat că şi jing-ul, într-un anumit sens, devine qi în mod natural şi tot aşa qi-ul va hrăni spiritul în decursul unui proces natural. Dar diferenţa dintre rezultatele  efortului conştient şi a procesului natural biologic constă atât în cantitate cât şi în calitate.

Pentru majoritatea oamenilor, doar o mică cantitate de jing este transformată în qi. Majoritatea este irosită în timpul actului sexual, dorinţă sexuală, pierdere internă fără să fim conştienţi de ea, sau oboseala fizică şi mentală de dragul unor câştiguri lumeşti cum ar fi banii, puterea sau gloria. Chiar dacă jing-ul este transformat biologic în qi, nu este vorba de forma pură de qi vital necesară pentru nemurire. Spre deosebire de această formă de qi vital, cultivatorii nemuririi utilizează un jing nepoluat de dorinţe pentru tentaţii externe sau de gândirea sexuală pentru a genera un qi vital care este net superior atât ca şi cantitate cât şi ca şi calitate.

A doua fază a cultivării nemuririi are ca scop rafinarea unei cantităţi cât mai mari de esenţă jing în energia qi. Aceasta se poate realiza tehnic prin qigong. Deşi qigong-ul a fost practicat în China de mii de ani (sub diferite denumiri), motivele principale au fost pentru eliminarea bolilor, a avea o sănătate bună şi pentru longevitate. Doar câteva persoane o fac de dragul nemuririi.

Deşi motivele diferă, tehnica rămâne în esenţă aproape aceeaşi. Prin rafinarea jing-ul în qi şi apoi în shen, qigong-ul determină esenţa să urce în corp, în contrast cu situaţia tipică în care esenţa coboară în momentul ejaculării. Esenţa care coboară conduce la naşterea unor noi vieţi. Esenţa care urcă conduce la nemurire. Zhuang Zi, cel mai mare taoist după Lao Zi, spunea că „cel care dă naştere unor noi vieţi va muri, cel care le va „ucide” va trăi”.  Primii sunt cei care pierd esenţa lor în timpul actului sexual, rezultând noi copii. Cei care „ucid noi vieţi” sunt cei care refuză să-şi cheltuiască esenţa în acest mod, rămânând celibatari. Evident că acest lucru este insuficient, este necesar ca ei să conserve şi să rafineze esenţa în qi vital. Aceasta este diferenţa dintre muritori şi nemuritori.

Qigong-ul poate ajuta pe cineva în atingerea lui Dao în multe moduri. În primul rând qigong-ul ajută la purificarea şi deschiderea minţii, pregătind-o pentru atingererea lui Dao. În al doilea rând, susţine sănătatea fizică care este indispensabilă atingerii lui Dao. În al treilea rând, determină esenţa să urce. În plus, ne serveşte ca o legătură între existenţa noastră fizică şi spiritul din natură astfel încât să fie posibilă unirea cu natura atunci când soseşte momentul prielnic.

Trebuie să subliniez că doar tehnicile qigong singure (fără partea de moralitate) nu sunt suficiente în cultivarea lui xin sau a elixirului intern. Într-adevăr inima noastră în care îşi are reşedinţa xin trebuie purificată înainte de a ne hotărî serios să cultivăm nemurirea. Pentru majoritatea oamenilor, cele mai puternice tentaţii în viaţă sunt sexul şi banii. Acestea sunt inamicii princiali ai nemuririi. Este greu să eliminăm aceste tentaţii din inimă. Este necesară o educaţie corectă şi multă experienţă personală de viaţă pentru ca cineva să devină capabil să vadă clar în viaţă şi să realizeze vanitatea acestor tentaţii lumeşti, fie că acestea se referă la sex sau bani sau faimă. De aceea este absolut necesar să înveţi să treci cu gentileţe prin viaţă. Nu intra în competiţie cu alţii, nu căuta bogăţiile şi plăcerile lumeşti, nu-i invidia pe alţii. Mai degrabă încearcă să fii răbdător, dezvoltă anduranţa, fii simplu la minte şi în viaţă, fii bun cu ceilalţi oameni. Acesta este modul în care-ţi poţi cultiva inima, un pas esenţial în cultivarea lui Dao.

Bineînţeles aceasta este mai uşor de spus decât de făcut. Doar după ce ai trecut prin procesul firesc al vieţii incluzând dragostea şi căsătoria poţi spera să le vezi în culorile lor adevărate. Mulţi tineri se apucă de căutarea şi cultivarea nemuririi cu mult entuziasm fără ca prima dată să treacă prin viaţă. Bineînţeles că ei eşuează în atingerea ţelului lor deoarece sunt deturnaţi, fără să îşi dea seama, de tentaţiile lumeşti. Chiar şi retragerea fizică din lume, în mănăstiri sau schituri, care asigură o anumită izolare faţă de lumea coruptă, nu este o asigurare pentru reuşită deoarece inima nu este în niciun caz moartă la tentaţiile lumeşti. Acesta este motivul pentru care majoritatea nemuritorilor şi-au început călătoria spre nemurire de-abia după patruzeci sau patruzeci şi cinci de ani, în momentul în care au dobândit suficientă experienţă de viaţă şi o deziluzie genuină legată de viaţa muritorilor şi a activităţilor lumeşti.

Dacă scopul este doar menţinerea sănătăţii şi vindecarea bolilor, practica qigong înţeleasă ca exerciţii fizice şi meditaţie, te va duce foarte departe. Dar dacă intenţionezi să cultivi nemurirea apar două sarcini suplimentare care trebuie îndeplinite. Acestea se referă la crearea Micului Circuit Ceresc şi Marele Circuit Ceresc, în această ordine. Acestea sunt circuitele ideale de-a lungul cărora circulă qi-ul. Scopul Micului Circuit Ceresc de a conecta complet cele două meridiane vitale din partea superioară a corpului, Du Mai şi Ren Mai, pentru a rafina mai bine jing-ul în qi.

Marele Circuit Ceresc este un circuit mult mai lung al circulaţiei qi-ului şi din acest motiv este mult mai dificil de realizat. Pe lângă circuitul aferent Micului Circuit Ceresc, Marele Circuit Ceresc include partea inferioară a corpului. În loc să se termine în perineu cum o face cel mic, marele circuit coboară în continuare în jos de-a lungul a două meridiane din picioare până ce atinge tălpile piciorului. Când inspirăm îşi începe călătoria ascendentă prima dată de-a lungul picioarelor până ce se unesc la perineu şi apoi urmează Meridianul guvernor până în Bai Hui şi apoi pe expiraţie coboară de-a lungul Meridianului de concepţie până în perineu şi apoi separat în tălpile picioarelor.

La majoritatea oamenilor, Micul Circuit Ceresc nu este un ciclu natural complet. Există două întreruperi în acest circuit. Una este la nivelul gurii, cea de-a doua la nivelul diafragmei ce separă abdomenul inferior de cel superior. Prima întrerupere este închisă cu ajutorul tehnicii transmise din antichitate, cea a „construirii podului de coţofene”, lipirea limbii uşor de palatul superior în timpul practicii qigong, ridicând un pod peste întreruperea ce se separă faţa superioară şi inferioară. Pentru majoritatea oamenilor, care nu practică qigong, închiderea întreruperii la nivelul diafragmei reprezintă un obstacol gigantic în crearea Micului Circuit Ceresc. De obicei, aerul (qi-ul) nu poate coborî direct în dantian deoarece diafragma îl opreşte. Prima provocare majoră a cultivatorului nemuririi constă în „îndepărtarea” diafragmei astfel încât qi-ul să poată circula nestingherit spre dantian şi partea inferioară a corpului. Aceasta trebuie realizată în mod natural, şi necesită un timp considerabil.

Metoda corectă de a trece acest obstacol este cu ajutorul ghidării naturale, conştiente a qi-uli cu ajutorul minţii astfel ca qi-ul să coboare prin faţa anterioară pe Meridianul de concepţie. Orice încercare de a face acest lucru prin forţă va fi contraproductiv şi dăunător sănătăţii. În sens absolut, graba strică treaba. În timpul fiecărei şedinţe de qigong, foloseşte-ţi mintea, nu forţa, pentru a ghida aerul (qi-ul) de-a lungul Meridianului de concepţie în jos spre dantian în abdomenul inferior în timp ce expiri. Când inspiri, vizualizezi cum aerul urcă din HuiYin sau perineu de-a lungul coloanei şi la terminarea inspiraţiei ajunge în Bai Hui. Când expiri vizualizezi cum aerul coboară din Bai Hui de-a lungul gurii şi gâtului pe Meridianul de concepţie în dantian în abdomenul inferior până ce, la sfârşitul expiraţiei revine în Hui Yin, realizând un ciclu complet al Micului Circuit Ceresc.

„Îndepărtarea diafragmei” nu este un proces care se întâmplă peste noapte. În general, îi va lua unui practicant serios de qigong între unu şi doi ani de practică zilnică pentru a realiza această sarcină. De aceea este foarte important să nu renunţi în timpul acestei perioade iniţiale de învăţare. Nu trebuie să-ţi pierzi încrederea în această tehnică. Nu există scurtături şi aceasta este singura cale regală în atingerea succesului. Nu trebuie să te gândeşti că este doar o ficţiune sau un joc al imaginaţiei cum mulţi oameni consideră. Trebuie să ai deplină încredere în tine şi în practica qigong. Mulţi oameni din China, atât în trecut cât şi în prezent, au reuşit să realizeze Micul Circuit Ceresc şi nu văd niciun motiv de ce n-ai fi şi tu capabil de acest lucru. Singurul obstacol care te poate opri de la această realizare este lipsa încrederii în tine însuşi.

Pentru un căutător persistent, încrezător, al lui Dao, momentul va sosi când acest obstacol va fi îndepărtat. Atunci vei simţi ca şi cum un curent de aer coboară până în Dantian, nestigherit sau obstrucţionat, de fiecare dată când expiri şi eşti în starea qigong, dându-ţi o senzaţie de căldură, răcoare sau vibraţie internă (în funcţie de situaţie) datorită mişcării qi-ului.  Când vei inspira vei simţi acelaşi curent de aer, cald sau răcoros în funcţie de circumstanţe, urcând de-a lungul coloanei, până în creştetul capului, completând Micul Circuit Ceresc. Deschiderea Micului Circuit Ceresc mai este numită comuniunea dintre inimă şi rinichi sau între Meridianul guvernor şi de concepţie. Este un punct de cotitură în cultivarea nemuririi. Nu este o realizare minoră pentru nimeni şi ai toate motivele să fii mândru de tine.

Ming Men practic

de William Ho

Medicul chinez, care practica alchimia externă cu mii de ani în urmă, punea anumite ierburi într-un vas şi producea un decoct deasupra focului până ce reuşea să obţină o pastă solidă sub formă de pilule, pe care o dădea pacienţilor. Alchimia internă se realizează în interiorul corpului şi are ca scop de asemenea obţinerea unor pilule sau elixire alchimice care măresc vitalitatea corpului şi prelungesc viaţa persoanei care o practică. Alchimia internă a preluat din imaginarul alchimiei externe anumite imagini de obiecte şi procese alchimice: trepiedul sau cuptorul pe care se pune căldarea sau vasul, focul de sub vas, foalele care înteţesc focul, aburul care se ridică din vas, pilula care se formează în vas. Deşi procesele din alchimia internă sunt reale, natura lor este destul de misterioasă pentru majoritatea oamenilor, de aceea ele sunt explicate prin aceste imagini analogice din alchimia externă.

Este destul de greu de explicat ce înseamnă jing concret, la modul practic. Definiţia ce se dă este că unei persoane care are jing abundant nu îi mai este frig, nici măcar iarna. O persoană care are jing în Xia Dantian o percepe ca o căldură plăcută acolo. În acea regiune este dispus cuptorul, iar căldarea se poate afla în funcţie de exerciţiu în Xia Dantian, Zhang Dantian sau Shang Dantian. Dacă acest jing este stabilizat sub forma unei bile de energie ca un soare mic se spune că s-a realizat precipitarea pilulei sau elixirului extern, deoarece a fost adunat din energia externă. Punerea fundaţiei constă în practicarea fără pilulă, iar toate etapele ulterioare se practică cu pilula (natura ei se schimbă). Transformarea jingului în qi începe din momentul precipitării jing-ului în pilula externă.

O persoană obişnuită are şi ea jing sub forma unei scântei. Chiar dacă ea este foarte viguroasă şi are un corp puternic, în momentul în care scânteia se stinge, survine moartea. Acea scânteie iniţiază toate procesele metabolice din corp, la fel cum scânteia de la bujiile unei maşini porneşte motorul. Deşi maşina poate avea suficientă benzină pentru transport, dacă bujia nu declanşează scânteia, maşina nu se va clinti nici măcar un centimetru. Tot aşa jing-ul, sau esenţa corporală, are un rol foarte însemnat în corp. Jing-ul este primit de la părinţi şi este transmis viitorilor copii în momentul concepţiei. Când se practică qigong şi se pune în mişcare energia în corp, prima scânteie a procesului alchimic este dată de jing, la fel cum medicul chinez se folosea de un amnar pentru a aprinde focul sub trepied. Cu cât se practică mai mult cu atât focul poate fi aprins mai uşor.

Punctul Ming Men de pe meridianul Du Mai (Mai – meridian) indică “Focul”, deoarece Ming Men este poarta vieţii şi viaţa se bazează pe energia căldurii sau energia vieţii, jing. În concluzie, punctul sau zona Ming Men este locul unde se poate produce căldură, focul vieţii sau energia vieţii. Ming Men se află între cei doi rinichi, pe coloana vertebrală, la nivelul şalelor.  Rinichii indică “Apa”, o apă caldă indică o stare normală a rinichilor, iar o apă mai rece indică o funcţionare mai proastă, altfel spus avem un declin al energiei vitale jing. Chinezii antici vedeau punctul Ming Men ca un cuptor, iar rinichii situaţi de-o parte şi alta erau văzuţi ca două vase sau căldări cu apă.

Pentru a păstra apa caldă şi a avea o sănătate şi vitalitate bună este nevoie de foc. Focul are nevoie de “oxigen” pentru a arde. Evident, nu este vorba de oxigenul obişnuit, ci de energia externă, adusă în interior de forţa gândului, odată cu respiraţia. Acest “oxigen” este pompat în regiunea Ming Men, fiind condus conştient de către mintea fără gânduri, aflată în starea qigong. Printr-o respiraţie adecvată, temperatura focului din cuptor este crescută, ca şi cum am avea la îndemînă nişte foale, care erau folosite în antichitate pentru topirea fierului. Tot aşa focul din Ming Men este crescut mult şi se simte cum zona se încălzeşte apreciabil, conducând la încălzirea rinichilor şi în final la încălzirea întregului corp.

Se spune că apa s-a evaporat şi aburul format, care este qi, reîntinereşte şi vindecă întregul organism. Qi-ul este condus atât cu mintea, cât şi cu mişcările corpului. Acesta urcă pe coloana vertebrală, acţionează asupra tiroidei, ajunge la creier, reîntinerind celulele creierului şi îmbunătăţind funcţiile sale, după care coboară prin partea din faţă, ca atunci când înghiţim saliva şi o ducem în Xia Dantian. În acest fel se porneşte un ciclu de reîntinerire şi vindecare a întregului organism. Cu cât se recirculă mai mult energia, cu atât meridianele Du Mai şi Ren Mai se deschid mai mult şi irigă la rândul lor cele 12 meridiane principale.

Pentru a practica alchimia internă, primul pas constă în „încălzirea cuptorului”. Deşi atenţia iniţială este îndreptată pe producerea „scânteii amnarului” sau generarea yuan qi-ului (energia originară) trebuie să înţelegem că jing, qi şi shen formează un tot. Jing este căldura, qi – puterea generată de abur, shen – lumina. O minte liniştită, fără gânduri sau liniştea spiritului shen produce din nemişcare energia qi. Lumina focalizată de o lentilă produce încălzirea hârtiei şi apoi „din nimic” izbucneşte focul.

Primul pas constă în producerea scânteii. Pentru asta intrăm în starea qigong şi avem o respiraţie abdominală.

Al doilea pas constă în colectarea energiei în corp şi apoi în Xia Dantian. (Există multe tehnici de colectare, dar probabil cea mai simplă şi eficientă este colectarea energiei cu ajutorul palmei şi aducerea ei pe spirală în Xia Dantian.)

Al treilea pas constă în condensarea qi-ului într-o sferă de energie. (Este foarte utilă tehnica La qi fa – tragerea de energie sau tehnica bilei de energie. De asemenea se poate utiliza cultivarea energiei prin punerea palmelor pe Xia Dantian şi intrarea în meditaţie. Repetarea susţinută a exerciţiilor poate conduce în final la formarea pilulei externe.) Condensarea energiei şi absorbirea energiei din exterior conduce la creşterea presiunii qi-ului din bilă până când are loc o explozie ca de supernovă. Este ca o undă de şoc care se răspândeşte în întreg corpul, până în tălpile picioarelor, palme şi creştetul capului, cu deschiderea spontană a meridianelor corpului. În acest moment energia începe să curgă nestânjenită prin meridiane. Este ca şi cum avem un mic soare în Xia Dantian, care radiază căldură în jur. Cu cât mintea este mai liniştită, cu atât este capabilă să condenseze o cantitate mai mare de energie.

Al patrulea pas constă în mişcarea qi-ului. La fel cum dimineaţa, căldura soarelui evaporă roua şi pune în mişcare mişcările atmosferice, tot aşa qi-ul se pune în mişcare datorită prezenţei bilei de energie din Xia Dantian. Qi-ul format poate fi direcţionat conştient de minte spre focarul bolii sau spre un punct de interes pentru practicarea unei tehnici. De asemenea qi-ul poate să nu fie direcţionat, ci suntem doar conştienţi de ce anume se întâmplă în interiorul nostru fără să facem nimic. Atunci qi-ul va avea o mişcare spontană.

Al cincilea pas constă în amplificarea qi-ului printr-o respiraţie adecvată. Focul cuptorului poate fi înteţit cu ajutorul foalelor. Inspirăm în abdomenul inferior şi pe expiraţie conducem energia în Xia Dantian. Pe inspiraţie este ca şi cum umplem foalele cu “oxigen”, iar pe expiraţie, care este fină şi prelungă, conducem “oxigenul” pentru a înteţi focul din cuptor. Dacă expiraţia este rapidă şi violentă este ca şi cum am stinge focul cu o rafală de aer rece. Pe expiraţie trebuie să conducem conştient qi-ul în Xia Dantian sau “oxigenul” cu mintea, chiar dacă în acest moment aerul fizic este eliminat din plămâni. (Deşi această respiraţie este foarte simplu de practicat este indicat să practicăm Larva pentru a relaxa muşchii abdominali şi a facilita mişcarea qi-ului în zona abdomenului inferior.)

Aceşti cinci paşi reprezintă “încălzirea cuptorului”. Cu cât avem mai mult timp la dispoziţie cu atât putem explora mai în detaliu aceste procese de alchimie. În acest mod ne putem creşte sensibilitatea şi mări puterea de control a mişcării qi-ului.

În final, după practica qigong urmează exerciţiile de încheiere. Este ca şi cum am acoperi cu grijă tăciunii aprinşi ca să nu se stingă. Pe parcursul zilei ne străduim să nu lăsăm apa să se răcească complet şi practicăm, chiar dacă numai câteva momente, în timpii morţi pe care-i avem la dispoziţie.

 

Explicarea hărţii alchimiei interne

 

de Mantak Chia

1. Zona nemuririi (8).

Este localizată în centru chiar în faţa coroanei (creştetul capului). Este punctul unde energia noastră este capabilă să urce la cer realizând o conexiune cu cerurile aducând jos energii universale şi mai puternice.

 2.Vârful culmii uriaşe (2)

Este localizat în spatele capului.  Când înclinăm capul şi împingem qi-ul înapoi, el ajunge în punctul cel mai înalt. Acest vârf este conectat cu Steaua Polară şi glanda timus. Este locul unde primim energia universală descendentă.

 3.Palatul pilulei de noroi (9)

Este localizată în centrul coroanei (Bai Hui sau 100 de întâlniri) şi când se deschide se simt ca un noroi moale. Punctul coroanei este conectat cu Ursa Mare şi glanda hipotalamus. În acest centru poţi proiecta în sus energia ta (suflet sau spirit) sau să primeşti energia în jos creînd o stradă cu două sensuri.

 I.          Ci Shi a spus: Odată ce spaţiul dintre sprâncene (al treilea ochi) poate emite frecvent raze albe mici, acesta poate să ajute la eliminarea suferinţei reîncarnării.

Casa soarelui la răsărit

4.Casa soarelui la răsărit este al treilea ochi. În centrul frunţii, puţin mai sus, acest centru este capabil să primească energia soarelui şi lunii, şi este folosit pentru a lansa corpul sufletului şi spiritului în călătoria spaţială.

 5.Muntele cu nouă culmi (1)

Este conectat în mod direct cu ochiul central şi are o relaţie strânsă cu glanda pituitară. Acest centru este folosit în primirea forţei cosmice şi folosit la lansarea corpului sufletului sau spiritului în călătoria în planul terestru sau în planul uman.

6.Platforma spirituală obscură (3)

Se află între Pilula de noroi şi în faţa Culmii uriaşe unde corpul spritiului şi sufletului pleacă şi intră în zbor orizontal.

7.Cavitatea culmii spirituale (13)

Este Perna de Jad (Yu Zhen) între prima vertebră cervicală şi baza craniului, cunoscută şi ca gura lui Dumnezeu unde primim cunoaşterea universală.

8.Adevărata poartă superioară de jad (14)

Este o poartă a apei lângă gât conectându-se cu creierul.

9.Originea legii naturale de elevare spirituală (12)

Este în spatele gingiei moi ce este conectată la glanda pituitară

9a.Cele două cercuri ce reprezintă soarele şi luna din noi sunt ochiul stâng şi drept. Învăţând cum să rotim ochii într-o mişcare circulară, putem amesteca aceste energii diferite împreună permiţându-ne să direcţionăm energiile cu ochii. Când ne dăm ochii peste cap privind la coroană, aceste energii împreună cu energia sexuală vor urca la coroană. Când coborâm ochii privind la Xia Dantian, aducem energiile preamestecate jos la centrii noştri energetici (rezervoarele) depozitându-le acolo.

Sprâncenele bătrânului cu păr alb ating pământul. (4)

9b.Figura bătrânului cu sprâncenele până la pământ este Lao Tze, unul din fondatorii daoismului. El este o figură aşezată cu sprâncenele lungi fiind conectate cu energia pământului.

Călugărul străin din nord cu ochi albaştri ţine cerul cu mâinile sale. (16)

9c.Călugărul străin ce stă în picioare cu ochi albaştrii ţine cerul în mâinile sale. El este Bodhidharma, fondatorului budismului Chan (Zen) în China, care întinde mîinile sale pentru a atnige cerurile fiind conectat cu energia cerească. Aceste două energii sau naturi sunt mixate împreună pentru a forma noua concepţie taoistă, practica taoismului modern sau sistemul tao-ului universal. Reprezintă amestecarea şi armonizarea destinului nostru ceresc cu natura noastră terestră.

10.Podul descendent (18)

Este limba.

IV. Atunci izvorul dulce va ţâşni din capătul munţilor de sud.

Bazinul cu apă

Este gura ca reţine saliva. În practica taoistă, când atingem gingia superioară cu limba (Originea legii naturale de elevare spirituală (12) cunoscută ca bazinul celest), conectăm Micul Circuit Ceresc format din meridianul guvernor (yang) care urcă din perineu pe şira spinării spre cap şi coboară în cerul gurii şi meridianul de concepţie (yin) care descinde de la rădăcina gingiei inferioare la perineu. Când limba atinge cerul gurii, qi-ul este activat. Energia sexuală este pompată la creier, activând hipotalamusul, glanda pituară şi timusul care secretă mai mulţi hormoni. Energia sexuală, în special energia orgasmică, va ajuta la aducerea energiei celeste de sus şi a forţei terestre de jos. Când mixăm cele două forţe cu energia sexuală, atunci secreţia hormonală este stimulată.  Aceasta crează o abundenţă de qi şi fluid. Acest fluid care curge ca o  cascadă în jos din cerul gurii spre spate şi în josul gurii şi gât (pagoda cu doisprezece etaje) de unde suntem capabili să-l înghiţim şi să-l trimitem pentru a umple celelalte două Dantian-uri. Această apă este cunoscută ca nectarul, apa vieţii sau elixirul de aur.

11.Meridianul guvernor (6)

Urcă sus pe spate de la perineu la cap şi coboară în cerul gurii.

12.Meridianul de concepţie (6A)

Coboară de la rădăcina gingiei inferioare la perineu.

13.În pagoda cu doisprezece etaje, sunt ascunse secrete (19)

Este centrul gâtului, Tiantu VC-22. Când energia sexuală este pompată spre coroană (inversându-şi cursul) datorită practicilor taoiste cum ar fi respiraţia ovariană sau testiculară, închiderea puterii şi marea tragere prin şira spinării pentru a umple Xia Dantian-ul (rinichii şi centrii sexuali), Zhong Dantian (plexul solar şi centrul inimii) şi Shang Dantian (creier şi camera de cristal). În timpul trecerii prin şira spinării spre centrul creierului, energia sexuală este transformată.  După umplerea rezervorului superior, energia coboară prin cerul gurii prin limbă prin gît în inimă, hrănind-o.

14.II.                 Sunt concentrat pe a-mi cultiva propriul câmp în familia mea (corp). Acolo este o sămânţă spirituală care poate trăi zece mii de ani (longevitate).

Floarea sa este precum galbenul aur fără alte culori şi fructele sale sunt precum bucăţile de jad peste tot în jur.

Pentru a planta şi a cultiva, bazează-te pe Pământul din Palatul Central şi pentru a-l iriga bazează-te pe izvorul din Valea Superioară.

Când rezultatul atingerii marelui Dao este finalizat prin practică, vei deveni un nemuritor care trăieşte fără griji pe acest pământ.

15.Stelele podului văcarului (21)

Simbolizează elementele yang ale inimii, focului şi focului compasiunii. Văcarul arată ca un copil pe care-l numimi inima yang. În textele taoiste şi în Biblia creştină se spune că este ca şi cum redevi un copil care este un simbol al înţelepciunii spirituale, inocenţei şi spiritualităţii.  Extinzându-se din coroana văcarului, veţi găsi Ursa Mare, ce simbolizează conexiunea inimii cu cerul ce caută armonia cu cosmosul. Taoiştii consideră Ursa Mare ca fiind indicatorul timpului cosmic. În decursul unui an, Ursa Mare realizează o rotaţie de 360 grade trecând prin toate stelele colectând întreaga putere universală în cupa Ursei Mari. Legea cerului este numită destin, iar legea pământului este numită natură. Armonia dintre destin şi natura proprie este Dao, marea cale. Cei care urmează Dao îşi ating destinul spiritual şi se bucură de fructul naturii lor terestre. Modul de viaţă taoist este de a accede la energiile cerului şi pământului în timp ce le mixează şi le armonizează cu energia umană pentru a cultiva şi conserva forţa vitală din corpurile noastre. Forţele celeste se manifestă în energia celstă şi puterea ei ne apare ca gânduri, conştiinţă, fatalitate şi destin.  Tao universal este practica ce conectează cerul (destinul) şi pământul (natura) împreună. Alte sisteme sau religii separă cerul şi pământul în două domenii forâîndu-ne să alegem numai unul din ele.

 16.În cele cincizeci de regiuni, pasaje misteriose sunt ascunse (22)

Acestea sunt de partea opusă inimii care are o strânsă legătură cu inima şi generează Marea Aură care protejează inima şi coroana.

 17.17a.Spiritul Plămânilor, Hua Hao, este completat din gol (24)

Este puterea şi abilitatea plămânilor de a se goli complet pentru a primi mai mult. Fiecare inspiraţie şi expiraţie a corpului nostru este respiraţia universului care se extinde şi se contractă.

 17b. Spiritul inimii, Dan Yuan, conţine şi menţine pe Ling (26)

Spiritul inimii, Dan Yuan numit şi spiritul gardian este localizat în regiunea ficatului.

 17c. Spiritul vezicii biliare, Long Yao, înseamnă impunător şi strălucitor (23)

Este localizat în mijlocul ficatului.

 17d. Spiritul ficatului, Long Yan, conţine strălucirea (25)

Spiritul ficatului, Long Yan este numit şi înţelepciunea ce este conţinută, reprezintă ficatul, cel mai mare organ al corpului ca o pădure. În taoism se consideră că ficatul controlează fluxul de qi. Prea mult qi într-o parte poate cauza stagnare şi congestie, iar prea puţin determină slăbiciunea şi oboseala. Ambele condiţii se datorează disbalansului ficatului. Ţesătoarea (Rinichii) primeşte apa de la energia sexuală, dar de asemenea produce apa care ajută lemnul (ficatul) să crească în timp ce ficatul asigură combustibil pentru focul inimii. Fiecare organ este interdependent cu celălalte.

 17e. Spiritul splinei, Chang Zai, este ascuns în pavilionul sufletului (29)

Este localizat în regiunea splinei

 17f. Spiritul rinichilor, Xuan Ming, conţine hrana pentru copil (28)

Rinichii depozitează tiparul energiei moştenite de la părinţii noştri.

 18.Zhong Dantian (30)

Centrul inimii este înconjurat de inelul de foc al pericardului.

 19.Ţesătoreasa circulă şi întoarce fusul de tors (27)

Este yin ( rinichii şi elementul Apă) iar văcarul ce stă deasupra ei este yang. Ţesătoareasa are capacitatea de a depozita energia şi de a merge spre interior pentru a menţine liniştea. Ea toarce mătasea din lumina lunii (energiile luminii lunii şi a Căii Lactee acumulate şi depozitate în Xia Dantian) folosind mintea cu respiraţii fine, lungi şi profunde la fel ca răsucirea fusului de tors trăgând forţa cosmică şi torcând-o într-o pînză internă de qi (ca o pânză de păianjen). Legenda chineză spune că văcarul şi ţesătoreasa erau îndrăgostiţi odată, dar şi-au neglijat responsabilităţile şi au fost preschimbaţi în stele şi puşi în părţile opuse ale cerului. Într-o noapte, celebrată ca ziua îndrăgostiţilor în jur de 15 septembrie, coţofenele fac un pod (calea lactee) peste cer şi îi unesc. Tot aşa inima (spiritul, focul, focul compasiunii, iubirea, şi destinul) şi rinichii (natura terestră, apa, energia seuală şi corpul fizic) sunt separaţi din ziua în care ne-am născut şi niciodată nu se mai întâlnesc. Reunind din nou esenţa inimii (iubirea şi focul compasiunii) şi esenţa rinichilor (energia sexuală) putem forma fetusul imortal dându-i naştere şi crescându-l.

20.Spiritul rinichilor, Xuan Ming, conţine hrana pentru copil (28)

(GV-4, Ming Men, sau Poarta Vieţii) este cunoscută ca fiind uşa focului, sau poarta pe unde va trece energia sexuală şi ne va ajuta să ne transformăm.

21.Xia Dantian-ul real (32)

Este localizat în faţa şi sub rinichi, chiar în spatele buricului, mai aproape de coloana vertebrală

21a.Un încălzitor de jumătate de litru poate încălzi munţii şi râurile. (34)

Cele patru simboluri yin yang

Cele patru simboluri yin yang reprezintă zona Dantian-ului (câmpul elixirului) localizat puţin sub buric, la trei degete, lângă centrul sexual. Această zonă este primul trepied alchimic. Tai Ji (yin şi yang) reprezintă forţa motrice. Folosind mintea, ochii şi respiraţia abdominală pentru a mişca qi-ul şi a acumula energia sexuală, vei începe să găteşti şi să o transformi în qi (abur) ce curge prin meridianele întregului corp pentru a repara şi energiza celulele.

 22.Apa Kan curge în direcţie inversă (36)

Este localizată în hiatusul sacral (Yaoshu-G2 sau Weilu). Când energia sexuală este pompată spre coroană (inversând curgerea) datorită practicilor taoiste  cum ar fi

respiraţia ovariană sau testiculară, închiderea puterii şi marea tragere prin şira spinării pentru a umple Xia Dantian-ul (rinichii şi centrii sexuali), Zhong Dantian (plexul solar şi centrul inimii) şi Shang Dantian (creier şi camera de cristal), în timpul trecerii prin şira spinării spre centrul creierului, energia sexuală este transformată. După ce rezervorul superior este umplut, atunci energia curge în jos prin cerul gurii de-a lungul limbii în jos pe gât în inimă hrănind-o, răcind-o şi irigând-o.

 23.Moara de apă a misterului yin-yang (35)

Este localizată lângă perineu. Energia sexuală este cea mai vitală forţă a vieţii pe care oamenii o moştenesc de la părinţii lor. Avem nevoie de această energie (forţa orgasmică) pentru a ne duce viaţa în fiecare zi. În modul uman de viaţă această energie sexuală este precum apa, tinzând să coboare şi să iasă. În fiecare zi pierdem această forţă prin dorinţa sexuală, lăcomie sau materialism lumesc excesiv inutil. Trebuie să inversăm acest proces şi să conducem energia sexuală (de natura Apei şi Pământului) să curgă spre interior şi în sus. Băiatul şi fata resprezintă testiculele şi ovarele conectate la rinichi şi ochi, lucrând la moara de apă, pompând pas cu pas apa (energia sexuală) în sus. Acesta este începutul practicii Iubirii vindecătoare folosind respiraţia testiculară şi ovariană. Începând să rotim ochii ca pe o minge, în jos în faţă şi în sus în spate, începem să devenim conştienţi de testicule şi ovare, care încep să se rotească împreună cu ochii. Prin acest proces, marea de energie sexuală din Xia Dantian se va transforma într-o forţă mai uşoară curgând în sus prin coloana vertebrală spre creier, glande şi organe, întinerindu-le.

24. IV. În mod repetat şi continuu, pas cu pas repetă ciclul.

Pompa (moara de apă) întoarce apa şi o face să curgă spre Est.

Când fundul unui lac adânc de zece mii de măsuri poate fi zărit,

Atunci izvorul dulce va ţâşni din capătul munţilor de sud.

Din nou şi din nou, pas cu pas este misterul yin şi yang (băiatul şi fata, testiculele şi ovarele, mintea şi ochii) ce continuu întoarce marele pompe (coccisul şi sacrumul) pentru a determina apa (apariţia şi orgasmul energiei sexuale) să urce spre  Est (coroana). Vestul este în faţă Estul este spatele, coloana vertebrală.

Chiar şi într-un lac de zece mii de măsuri (Hui Yin, unde întreaga energie yin a corpului se întâlneşte în perineu) trebuie să penetrăm până la fundul acestuia, unde un  izvor dulce va ţâşni spre culmea munţilor din sud (meridianul de atac Chong Mai porneşte din perineu spre coroană şi se răspândeşte din coroană precum o fântână arteziană).

25.III. Taurul de Fier ară pământul pentru a planta monezile de aur (33).

Copilul sculptor în piatră împleteşte monezile de aur împreună (20).

Taurul de fier este localizat în Xia Dantian şi este conectat cu splina, solul şi conexiunea pământului cu splina. Centrul splinei este sămânţa spiritului şi forţei vieţii (qi). Când suntem capabili să inversăm curgerea energiei sexuale, putem iriga ţinutul uscat, permiţându-ne să arăm solul pentru a planta planta magică ce produce fructul rotund de aur.

26.Moneda de aur. Odată ce solul este pregătit, sămânţa longevităţii şi înţelepciunii (fetusul imortal sau moneda de aur) poate fi plantată. Solul şi toate plantele (sufletul, spiritul, mintea, organele şi glandele) au nevoie doar de energia sexuală pentru a creşte. Copilul sculptor în piatră le adună împreună.

Un singur grăunte de orez poate ascunde o lume, (10)

Un încălzitor de jumătate de litru poate încălzi munţii şi râurile. (34)

Misterul lumii ce se ascunde sub formă umană este microcosmosul universului şi odată ce învăţăm să înţelegem şi să controlăm mintea noastră şi pe noi, vom înţelege misterul universului. Într-un vas mic (oricare din Dantian-uri) putem găti toţi munţii şi râurile (forţele naturale), stele, luna şi forţele solare (forţe universale) şi forţele primordiale (particulele cosmice) şi să le combinăm în interiorul nostru pentru a le transforma într-o forţă mai înaltă pentru a forma fetusul nemuritor.

Alchimia taoistă internă

Alchimia taoistă internă, ştiinţa spirituală avansată

(de pe site-ul universulterapiilor.ro)

UNIVERSUL INTERIOR  Nr. 2, anul II, Martie 2007

INTERVIU CU MICHAEL WINN

traducere de Emanuel Sandu

Urmatorul text este un text complet al unui interviu cu Michael Winn publicat in 2005 in revista Empty Vessel

Partea 1-a

Empty Vessel (EV): multi oameni sunt familiarizati cu  practici taoiste precum Tai Ji Quan, Qi Gong si Medicina Traditionala Chineza.

Dar exista un aspect cu totul aparte al muncii spirituale taoiste, un aspect denumit alchimie interna. Sa vedem daca, discutand putin despre alchimia interna, putem intelege mai mult.

Michael Winn: Acesta este un domeniu de cel mai profund interes, pentru mine, un domeniu pe care l-am cercetat timp de 18 ani. Asa am ajuns sa cunosc practica taoista. Inainte practicam mai mult kundalini si meditatia hindusa. Am fost prezentat lui Mantak Chia de un profesor de tai chi, cu care incepusem sa practic. Profesorul de tai chi decisese sa inceteze a mai preda tai chi, dupa ce Mantak Chia i-a spus ca cea mai rapida cale de a invata aspectele interne din tai chi ar fi sa invete sa circule chi-ul prin Orbita Microcosmica. Asa ca am decis, daca tot s-a amanat cursul de tai chi, sa merg in Chinatown, sa vad cine era tipul asta, Mantak Chia.

EV: Cred ca majoritatea oamenilor care practica taiji in tara asta (USA) nici macar nu stiu ca au o astfel de Orbita Microcosmica.

MW: Este adevarat. Orbita microcosmica ar trebui de fapt sa fie temelia practicii, si nu incununarea ei.

Asa ca l-am intalnit pe Mantak Chia si el a inceput sa vorbeasca despre nemurire. Am tot auzit despre iluminare, dar nu auzisem pana atunci pe cineva sa vorbeasca de nemurire… eram foarte sceptic dar mi-a starnit curiozitatea. Am decis sa cercetez mai profund, dar mi-am continuat practicile kundalini mai multe ore pe zi… stiam ca exista lucruri de genul „corp subtil”…

Deja ajunsesem la un nivel de constiinta si credeam ca tot ceea ce am de facut este sa continui practica kundalini si in cele din urma o sa ajung undeva. Dar de fapt nu stiam incotro merg. Foloseam pe atunci modelul chakrelor,  in care tot ceea ce faci este sa ridici energia pana in crestetul capului si apoi in afara, catre… undeva.  Cred ca asteptam ingerii sa coboare sa ma ia pe sus restul drumului, sau ceva de genul asta…

Chia a facut un comentariu legat de practica mea kundalini. El a spus ca ceea ce faceam era doar sa incalzesc camera.  Cu alte cuvinte, chi-ul meu iesea din cap, din urechi, din crestet, si nu era recirculat. Observasem deja ca suprarenalele mele deveneau din ce in ce mai slabe, si incepeam sa simt frigul mai puternic iarna. Atunci am decis sa cercetez mai cu atentie, daca ceea ce faceam era doar sa jefuiesc corpul fizic pentru a pompa chi in corpul subtil…

De atunci am studiat cu multi oameni, dar Chia mi-a daruit o fundatie solida in alchimia interna. Invatatorul lui era un calugar taoist numit Nor Alb, care se pare ca atinsese nivelul de aerovor, in muntii din nordul Chinei.  Cand japonezii au inceput sa bombardeze China, el a coborat din munti, si a ajuns intr-un sat unde a inceput sa manance din nou, cu satenii de acolo. In cele din urma s-a mutat in Hong Kong, si a devenit un pustnic pe dealurile din imprejurimi.

El detinea sapte formule alchimice, sapte stadii ale alchimiei interne, si a transmis aceste formule lui Mantak Chia. Am inceput sa le studiez impreuna cu tai chi. Treptat am incetat practica kundalini, pentru ca practicile taoiste functionau cu mai putin efort, si erau mai impamantate.

Odata ce le porneai, ele functionau de la sine. Accentul pus pe practica fara efort mi-a parut interesanta. Cand am inceput sa practic tai chi, chi kung-ul camasii de fier, si alchimia interna, am devenit mult mai puternic, mai inradacinat, si asta m-a impresionat.

EV: un alt termen des folosit este cel de nemuritor, care poate capata multe sensuri.

MW: am inceput sa cercetez diferenta dintre nemurire si iluminare. Concluzia mea este ca multi profesori invata iluminarea, ceea ce eu as spune ca este conectarea dintre mintea ta si univers intr-un anume fel. Dar cred ca nemurirea inseamna dizolvarea granitelor dintre minte si corp, si Corpul si Mintea Universala. Corpul este cea mai dificila parte de integrat. In termeni simpli, una este sa iti deschizi al treilea ochi si sa ai o viziune asupra universului, si este un cu totul alt lucru sa fuzionezi toate cele trei tan tienuri cu wu chi, care, din punct de vedere alchimic, reprezinta unificarea dintre ching, chi si shen. Foarte multe practici de iluminare dezvolta doar Shen-ul. Shen-ul tau personal, (suflet – in gandirea vestica) poate fi extins si conectat cu Marele Shen, Marele Spirit, de la nivel cosmic. Dar asta nu inseamna ca ti-ai rezolvat problemele cu emotiile negative, nu inseamna ca ti-ai implinit dorintele sexuale si de a avea copii,  nu inseamna ca ai renuntat sa ii mai judeci pe altii, nu inseamna ca ti-ai vindecat bolile. De fapt, extinderea shen-ului poate chiar sa amplifice asa numitul sine inferior. Nemurirea, in definitia mea, este fuzionarea lui ching, chi si shen in interiorul matricii lor, in wu chi, sau Supremul Necunoscut.

EV: unele din practicile hinduse chiar neaga corpul in favoarea spiritului, sau shen-ului, si unele din practicile ascetice de fapt mortifica corpul pentru a elibera spiritul.

MW: in principiu corpului nu i se da nici o valoare. Poti sa faci corpul varza pentru a atinge eliberarea sau pentru a transcende.

Din punctul de vedere al Hinduismului traditional, si Buddhismului, e ok. Din punctul de vedere al taoismului NU ESTE OK. M-am intors catre taoism pentru ca corpul meu are o importanta spirituala atat pentru mine, cat si pentru majoritatea vesticilor. Poti sa cultivi corpul pentru a aduce spiritul in interiorul lui, in loc sa scapi de corp pentru a ajunge intr-un alt loc. Cred ca acesta este motivul pentru care chinezii pun atata pret pe longevitate, pentru ca este nevoie de mult timp pentru a cultiva si rafina shen-ul, spiritul ascuns in corp.

Formulele alchimice pe care am inceput sa le studiez aveau trei nivele diferite: Mica, Marea si Suprema Iluminare a Apei si Focului. Aceste practici acceseaza diferitele campuri de chi yin si yang polarizat pentru a dizolva chingul si a construi chi-ul originar si shen-ul originar. Inveti sa aduni micul si marele elixir, esenta constiintei tale, distilata prin „coacerea” ching-ului, chi-ului si shenului, din microcosmos si macrocosmos.

Aceasta practica va cladi un corp energetic yang. Aceasta creeaza un camp de chi originar extraordinar de vindecator si de incantator, care este folosit pentru a dizolva blocajele din toate meridianele, meridianele centrale, din tan tien-uri, precum si pentru curatarea organelor interne, sistemelor nervos, limfatic, maduva osoasa si sistemul circulator sangvin. Iti deschizi ochiul interior in fiecare tan tien si inveti sa administrezi familia ta de spirite interioare. Daca primesti transmisia acestei formule, celelalte formule deseori se dezvaluie spontan.

Marea Iluminare a lui Kan si Li este numita Alchimia Soarelui si a Lunii, pentru ca cupleaza esentele lunare si solare pentru a dizolva granitele dintre corpul energetic personal si corpul energetic al planetei Pamant. Ne conectam sufletele interioare personale cu sufletele puterilor planetare ale celor cinci directii (nord sud est vest si centru) Suprema Iluminare a lui Kan si Li este numita Alchimia Inimii-Sufletului, pentru ca deschide o relatie directa intre shen-ul inimii tale si Marele Shen al Soarelui (Logos-ul Solar, in Vest) Aceasta practica inlatura teama de moarte, si dizolva influentele karmice, genetice si planetare asupra astrologiei personale. Invatam sa ascultam tonurile planetare, si sunetul curentului central care curge prin Soare.

Sigilarea Celor Cinci Simturi, (Alchimia Stelara) are legatura cu tan tien-ul superior, steaua polara si gaura neagra din centrul acestui univers. Congresul Cerului si Pamantului, Congresul Omului cu Tao, sunt formulele finale (dupa alte surse, mai sunt vreo cateva, n.tr). Aceste trei formule au legatura directa cu nivelele de nemurire de dincolo de iluminare. In mod traditional, chinezilor le este interzis sa predea aceste invataturi public, pentru a nu cadea in mainile unor oameni nepotriviti, si astfel sa starneasca mania Cerului.

Eu simt ca epoca secretelor a trecut. Antrenamentul riguros filtreaza de la sine pe cei nepotriviti sau neseriosi. O parte din munca mea este de a reinterpreta aceste metode taoiste pentru  a le face accesibile vesticilor. Cei mai mult profesori chinezi au dificultati de limbaj in predarea acestor practici subtile vesticilor. Terminologia este dificila si poate genera confuzie. Termenii folositi de taoistii alchimisti sunt similari cu cei folositi de medicina chineza, dar intelesul lor este deseori diferit.

Cand am inceput, erau putine date disponibile in engleza. Acum aveti mult mai mult la dispozitie, dar nu va ajuta prea mult, daca nu aveti formulele si un profesor. Nu prea am vazut prea multa informatie despre ce este de fapt alchimia, nu inca. Cred ca ne aflam in mijlocul unui transfer tehnologic, ca alchimia interna va fi reinviata ca o stiinta populara a constiintei, in secolul urmator.

EV: exista multe carti acum despre alchimia interna. De obicei ele descriu in termeni largi alchimia, dar nu predau intregul proce.

MW: asta e problema. Unele dintre cartile recente, precum Ghidul Taoismului de Eva Wong, ofera o privire generala excelenta, dar nu si o metoda. Cand am inceput, singura carte disponibila era cartea lui Charles Luk (tradusa în română Alchimie şi Nemurire).

Ea descrie practici dar traducerea este ambigua asa ca nu poti sa practici din carte, daca nu stii deja cum sa faci acele practici. Yan Xin, un profesor faimos din China, i-a spus unuia dintre studentii mei ca formulele Kan si Li  pe care le predau sunt autentice. Practica lui alchimica foloseste o metoda a apei si focului diferita, dar este un principiu similar.

EV: credeti ca este posibil sa inveti practicile alchimice dintr-o carte?

MW: cred ca este foarte dificil daca nu ai niste baze.  Am scris multe carti de nei kung cu si pentru Mantak Chia, dar inca nu am publicat nici o carte despre formulele alchimiei interne (la data respectiva, n.tr.) Am publicat carti despre cele sase sunete vindecatoare, practicile sexuale, respiratia maduvei osoase, camasa de fier, tai chi, orbita microcosmica, si altele. Toate acestea pun doar bazele. Doar Fuziunea celor cinci Elemente incepe explorarea unora din procesele alchimice, cu o serie de practici preluate din kan si li.

In alchimia interna iti separi sufletul, chi-ul, si corpul, cu scopul de a le rafina si a le recombina inapoi intr-o esenta spirituala pura. Premisa de baza este ca constiinta ta are o substanta sau esenta care poate fi rafinata, congelata sau cristalizata.  Alchimia accelereaza aceasta evolutie naturala, sau dezvaluirea esentei tale.

Este foarte diferit de a extinde constiinta pentru a transcende planul fizic.

Ea cere o intreaga intelegere multidimensionala despre cum constiinta ta se misca de la corpul fizic la cel subtil, la gandurile tale, dorinte sau sentimente. Universul local este un vas alchimic imens care deja s-a separat in densitati diferite sau dimensiuni pe care le numim corp, minte si spirit. Viata este procesul prin care ele se rafineaza una pe alta, pana cand toate cele trei aspecte sunt experimentate ca fiind una.

Teoria yin yang si cele cinci elemente stau la baza a tot ce este chi kung si medicina chineza, si se regaseste si in alchimia interna, de asemenea. Dar exista un tao esoteric si unul exoteric, unul exterior, si o invatatura interioara.

Forma populara, externa, este cum sa inveti sa armonizezi si sa echilibrezi curgerea de chi astfel incat sa ai o viata lunga si fericita. Dar din pacate si asta duce la moarte si la frica de necunoscut. Dar te invata sa te armonizezi cu elementul postnatal, sau cerul tarziu.

In alchimia interna deja te-ai decis sa accelerezi procesul evolutiei si sa te reintorci la origine inainte de moarte. Cred ca aceasta este o cunoastere foarte veche care este veche de multe mii de ani, mai veche decat textele medicale de acum 3500 dde ani, sau decat scolile care au reinviat alchimia interna in secolul 3 d.Cr. Cred ca este mai veche decat I Ching sau simbolurile scrise.

Alchimia interna este o amintire foarte veche despre cum ne regeneram si ne renasteam pe noi insine, la inceput. Sunt facute aluzii la o perioada de aur in care spiritul si materia, spiritele yin si yang co-creau fara lupta si fara simtul separarii…

EV: Cand citim textele taoiste, aflam despre atingerea nemuririi, despre rafinarea lui jing in chi, a lui chi in shen, si a lui shen in Tao, si despre oameni care aveau puteri miraculoase. Credeti ca aceste lucruri se mai intampla cultivatorilor de astazi?

MW: pot sa va povestesc doar din experienta mea. Am avut o experienta in anii 1981, care inca ma stimuleaza sa merg pe calea alchimiei interne. Eram in Africa, lucrand ca un ziarist independent pe tema razboiului din zona. Am primit o insarcinare din partea revistei Outside de a petrece o noapte in camera regelui din Marea Piramida. Tocmai terminasem o misiune in Etiopia, transportand pe ascuns evrei albi pentru a intalni evreii negri de acolo, cand, deodata, m-am simtit foarte bolnav. Aveam febra, ameteli, greata si diaree, toate in acelasi timp. Credeam ca era un episod recurent de hepatita asa ca am mers la spital, dar acolo mi-au zis ca n-am nimic. In mod ciudat, nu ma simteam bolnav, dar totusi aveam toate aceste simptome. Corpul meu pur si simplu innebunise si eram supraincalzit. Am stat acolo trei zile, am avut halucinatii si am perceput tot felul de forme astrale si viziuni spiralate. Trebuia sa fac mereu dus, pentru ca eram foarte fierbinte.

In fine, deodata apare o persoana in campul meu vizual. Am fost foarte surprins si nu stiam ce sa cred. M-am uitat mai atent si am vazut ca era un chinez foarte batran, cu o roba si cu o barba lunga si subtire, si statea in meditatie. Arata de parca ar fi avut doua mii de ani… Pe masura ce a plutit in campul meu vizual, ma tot uitam la el intrebandu-ma cine era. Brusc, din tant tien-ul lui inferior a iesit o raza ca de laser, si a lovit tan tien-ul meu. O descarcare de energie a urcat prin corpul meu si a explodat deasupra capului ca un nor-ciuperca. Apoi energia a coborat ca o ploaie peste mine, si simptomele de caldura si boala au incetat complet. Pur si simplu am ramas in extaz. Apoi tipul a disparut. M-am tot intrebat cine fusese chinezul acela. Nu stiam de nemuritorii taoisti la acea vreme. Acum cred ca fusese o vizita a unui nemuritor taoist care probabil ca mi-a generat o stare speciala ca si purificare, inainte de a intra in marea piramida. Apoi am avut o experienta cu adevarat intensa in marea piramida, dar asta este o alta poveste. Ceea ce vroiam sa spun este ca fiintele  care au atins starea de nemurire chiar exista. Este experienta mea.

Speculatia mea este ca ei sunt fiinte realizate care se plimba la granita dintre wu chi si taramul cosmic, sau marele shen. Ei pot alege sa interactioneze cu acest plan, cu toate ca o fac rareori pentru ca vibratiile de aici sunt foarte grosiere si neplacute pentru ei. Si mai tarziu am avut contacte cu alte fiinte care mai mult ca sigur erau nemuritori.

EV: si credeti ca in vremurile noastre moderne este posibil sa atingi acele nivele?

MW: da, simt ca este posibil, cu siguranta. Altfel nu mi-as fi pierdut timpul practicand alchimia si invatand oamenii. Concluzia mea este ca, la nivel personal, este cel mai important lucru de facut pentru fiecare in parte, pentru ca asta este singurul lucru pe care-l poti lua cu tine. Nu poti sa iti iei banii sau reputatia sau copiii sau casa sau orice altceva. Tot ce poti sa iei cu tine este esenta ta. Si daca nu ti-ai integrat-o, nu poti lua cu tine nici macar fragmente din esenta ta, cu tine, atunci cand vei muri. Pana cand te unifici, nici macar nu esti tu insuti, esti doar un compus temporar alcatuit din spirite diferite. La nivel colectiv, daca chiar si o fiinta umana atinge nemurirea, va deschide o poarta pe care poate sa il urmeze ceilalti. Cred ca asta sparge cercul reincarnarii la nivel cosmic. Exista prea mult shen capturat in jing-ul nostru, substanta noastra fizica, si chiar si in corpul pamantului insusi.

Exista si alte aparitii ale nemuritorilor in timpuri moderne. Traditia Kriya a fost initiata de un nemuritor numit Babaji, care s-a manifestat spontan unui inginer la caile ferate numit Lahiri Mahasay, din 1861. interesant, prima practica de kriya primita de la Babaji este orbita microcosmica. N-ai sa gasesti nici o referinta despre Orbita Microcosmica in Vede, Upanishade, sau literatura tantrica. Oare Babaji s-o fi intalnit cu nemuritori in planurile mediane, si nemuritorii l-or fi sfatuit sa difuzeze aceasta practica a orbitei in India, ca fundament pentru practicile nemuririi?

O alta intrebare este relatia dintre reincarnare si nemurire. taoistii vad procesul mortii foarte diferit de alte cai care cred in reincarnare. Din intelegerea mea asupra taoismului nu este adevarat ca toata lumea se reincarneaza. Daca nu ai cultivat putina esenta, nu exista niciun fel de esenta care sa poata fi reincarnata. Mai degraba suntem mai mult sau mai putin reciclati inapoi in Tao, sau in constiinta nondiferentiata. Aceasta patrunde in intrebarea centrala, despre ce anume este fiinta umana, din ce este ea facuta. Este unul din cele mai dificile lucruri de inteles. Textele antice vorbesc despre fluxul neintrerupt de chi dintre pamant si cer, dar n-am intalnit niciodata mentionata vreo referinta despre reincarnarea aceleiasi persoane umane. Pentru a intelege punctul de vedere taoist, ar trebui sa constientizezi prezenta diferitelor spirite ale organelor interne, uneori numite in mod popular si „zeii interiori ai organelor interne”.

Cea mai populara versiune descrie trei hun, sau spirite ceresti, care se spune ca  au resedinta in ficat, si sapte po, sau spirite telurice, care au resedinta in plamani, apoi shen-ul din inima, spiritul vointei in rinichi, mintea intentionala sau yi care se manifesta prin splina. Acestea sunt cele cinci tipuri principale de grupuri de suflete identificate in textele sacre. Deseori textele ofera descrieri conflictuale intre spirite. Tocmai aici apare necesitatea formulelor alchimice pentru a intelege care este cea mai buna cale de a le adminstra. Am petrecut mult timp dezvoltand o relatie cu ceea ce sunt acestea, adica ceea ce sunt eu, si cum functioneaza ele in mine, sau mai bine zis cum functioneaza ele CA FIIND EU.

Acesta este de asemenea un punct de vedere foarte diferit. Multi oameni cred in existenta unui suflet unic, in locul unei colectii de suflete. Intr-adevar, este putin ciudat sa te gandesti la tine insuti ca fiind condus de un comitet. Mi-a luat ceva timp sa accept aceasta idee dar acum inteleg ca este un proces uman normal. In fiecare clipa poti asculta unul din aceste suflete exprimandu-se prin gandurile si emotiile tale, intr-o voce pe care o numesti tu insuti. Daca vei asculta mai atent, vei incepe sa distingi intre ceea ce doreste o voce, care vrea sa faca asta, si ceea ce doreste o alta voce, care vrea sa faca altceva. Se pot certa intre ele. Daca ar exista un singur suflet, dupa viziunea standard crestina, de ce anume exista doua voci? Doua sau trei sau patru sau cinci.

Da, cred ca una din misiunile principale ale alchimiei intrne este sa organizezi sau sa administrezi propria echipa de suflete. Este ca o colectie de suflete ceresti si suflete pamantesti, care traiesc impreuna sub acelasi acoperis uman.

Treaba lor este sa se adune. Fiecare are un program diferit, dorinte diferite si vointe diferite, de asemena. Misiunea reala este de a le alinia pe toate pentru a functiona impreuna in momentul prezent. In definitiv, asta inseamna ca trebuiesc aliniate nu doar cu propria persoana, ci si cu spiritele pamantului si cerului, care sunt cele care le-au nascut. Multi practicanti invata sa manipuleze chi-ul lor sau al altor oameni, in special practicantii de arte martiale, sau terapeutii, oameni care se focalizeaza pe manipularea campului altor persoane.

Cu certitudine, deprinderea de a manipula chi-ul este necesara la nivelul incepator si intermediar. Apoi, incepi treptat sa intelegi ca manipularea chiului trebuie sa curga in acord cu principiile inalte ale lui Tao. Daca devii obsedat de a controla, campul de chi devine limitat de ego-ul tau. Aici apare practica legata de virtuti.

Aceasta ridica o intrebare, si anume, cine este cel care iti manipuleaza chi-ul? Daca tu crezi ca este ego-ul, atunci ce este mai exact acel ego? Daca nu devii constient de shen-ul tau personal multiplu, poti crede ca iti cultivi chi-ul, dar, de fapt, s-ar putea sa fii intr-o situatie in care ai acordat putere unui mic grup de spirite interne, in detrimentul celorlalte spirite interne. Asa ca chi-ul tau poate fi puternic, e posibil sa-ti poti dobori adversarul, poti pompa chi in rinichii unui pacient, dar in definitiv NU te vei simti intreg si impacat.

Celelalte voci nefericite ale celorlalte shen-uri suprimate nu-ti vor permite asta. In cele din urma, practica ta energetica te va obosi, datorita acestei rezistente subconstiente. Te vei simti putin blocat, chiar daca nivelul de cultivare al chi-ului poate parea mai inalt decat al celorlalti.

EV: pana gasesti o cale sa unifici shenurile.

MW: da. Metoda superioara a alchimiei interne este de a antrena spiritele interne pentru a administra echilibrul dintre chi-ul yin si chi-ul yang. Cand aspectele yin si yang ale shen-urilor sunt unificate, spiritul originar incepe sa locuiasca in tine. Aceasta este incoltirea mugurelui embrionului nemuritor.

EV: vorbiti despre grupul de suflete sau comitet. Credeti ca exista un superspirit care le ghideaza pe toate?

MW: da, este in definitiv functia spiritului local care are resedinta in inima si creier. Dar spiritul inimii nu este cu adevarat un superspirit pana nu se uneste cu Marele Shen, Sinele Cosmic sau Superior. Formulele alchimice te ghideaza catre acel stadiu in mod gradat. Shen-ul personal al inimii este cel care ghideaza fluxul de chi catre celelalte spirite ale organelor, la fel cum inima fizica este cea care ghideaza fluxul sangvin catre organele interne. Este modelat de configuratia astrologica si elementala, si de karma personala. Este ceea ce iti ofera modelul personal, personalitatea ta proprie.

EV: Ce se intampla in momentul mortii?

MW: intelegerea mea este ca toate aceste spirite, fie ca sunt hun, po, jing shen, shen-ul inimi sau yi-ul, sunt toate nemuritoare. Nici unul din ele nu moare cu adevarat. De aceea sunt numiti „zei interiori”. Pur si simplu se despart in toate directiile, din corpul tau, in momentul mortii, si merg pe caile lor diferite, pana cand sunt fuzionate iarasi intr-o identitate mai mare. Deci ele nu mor. Personalitatea moare, pentru ca nu exista ceva care sa le tina impreuna. Sufletele po se intorc in pamant, unde vor trai in planurile astrale inferioare ale pamantului pana cand vor „semna un contract nou” si se vor re-amesteca cu alta combinatie de spirite care se aduna impreuna pentru a forma o fiinta umana. Cred ca asta este motivul pentru care taoistii nu se focalizeaza asupra vietilor trecute si reincarnarii, pentru ca nu are nici un sens sa mergi pe fir sa gasesti un individ prin toate aceste lucruri. Ceea ce faci este sa incerci sa cercetezi o intreaga mare de suflete po si suflete hun. Aceasta este renasterea spiritelor lor originare si chi-ului lor originar in spatiu-timp fizic. Uniunea dintre spiritele cerului si pamantuluii in fiinta umana pare a fi intr-un aliniament profund cu Tao.

EV: Unii dintre acesti oameni au amintiri din vietile trecute, ei poate isi amintesc de fapt vietile altora.

MW: când intri in timpul pamantului ti se dau o alta trupa de spirite ale pamantlui care merg impreuna cu acest corp. Asa ca primesti si amintirile lor, amintirile lor ancestrale.

EV: deci n-ar trebui sa luam prea la modul personal aceste amintiri din vietile trecute, de exemplu cand eu, Solala, aflu ca am avut o viata anterioara in China, sau ceva de genul…

MW: nu esti doar tu, Solala, ci ar putea sa fie un fragment dintr-o fiinta care a fost acolo si acum s-a reunit cu aceasta  echipa de suflete care momentan este numita Solala. Bineinteles, timpul insusi este o iluzie. Trecutul si vitorul sunt dimensiuni diferite ale prezentului. Ele se intampla simultan, deci din punctul de vedere al sinelui cosmic, nu exista vieti anterioare. Exista doar vieti exterioare care se intampla simultan. Pentru a te experimenta pe tine insuti ca fiind aceasta vasta fiinta multidimensionala, e nevoie sa unifici spiritele interioare intr-unul singur, si asta va deschide natural si cu usurinta comunicarea cu parintele tau, Marele Spirit. Marele Spirit personal experimenteaza si observa toate aceste vieti in mod simultan, spre deosebire de spiritul inimii, care este limitat la a experimenta doar vietile locale sau realitatea locala.

EV: daca toti suntem nemuritori deja, de ce este necesara toata aceasta munca pentru a completa acest proces?

MW: o, dar nu TU esti cel nemuritor, ci spiritele tale interioare. In momentul mortii partile sufletului tau se vor dezintegra si s-ar putea ca tu sa nu mai existi ca atare. Faptul ca tu nu reusesti sa te unifici creeaza confuzie in univers. Deci, in principiu asta este motivul pentru care shen-ul se cazneste sa se incarneze, in primul rand pentru a-si recupera fragmentele lipsa. De aceea ajungem pe pamant cu sentimentul ca suntem incompleti. De aceea suntem flamanzi – sexual, emotional sau din orice alt punct de vedere. Incercam ne regasim si sa ne readunam, si sa ne reunificam cu celelalte parti din shen care au fost fragmentate si imprastiate aici din incarnarile anterioare.

Ai putea spune ca incarnarea umana este un proces inventat de Marele Spirit ca un mijloc prin care sa reunifice spiritele mai mici care ratacesc ca si materie, sau jing shen. Materia insasi nu este altceva decat un spirit care nu a ajuns acasa sau refuza sa se integreze cu aspectul fara forma al spiritului. In vest aceasta este vazuta ca si batalia dintre fortele luminii si intunericului. Tao, insa, alege yangul in defavoarea yinului, ci le imbratiseaza pe amandoua, si in acest fel ne reveleaza natura nonduala.

Alchimia taoista este o cale de a accelera fluxul de chi dintre jing chi si shen, accelerand fluxul echilibrat dintre yin si yang la fiecare din aceste nivele. Yuan chi rasare din wu chi, si nu are polaritate. Dar nu poti sari direct la wu chi, pentru ca iti lipseste intelepciunea si prezenta de sine pentru a ramane acolo. Spiritul tau personal te va trage inapoi daca nu se va simti complet. Asa ca trebuie sa incepi de la nivelul corpului, sau de la nivel personal, apoi treptat lucreti pana la nivel planetar, apoi stelar, jocul yinyang-yuan, pana cand te vei simti complet la toate nivelurile. Exista o iluzie populara, promovata de transcendentalismul de tip hindus, care afirma ca toata materia este maya, si ca trebuie sa te intorci la spirit. Asta va termina procesul creatiei. Aceasta notiune spirituala este cea care a condus la culturile dominate de barbati, care exploateaza natura si sunt anti-feminine. Eu cred ca experienta fizica a inceput de fapt ca un fel de explorare de catre spirit, si a devenit in timp o stare stabila. Tao nu va da dintr-o bagheta magica de trei ori, pentru a pune capat intregii suferinte si problemelor create de experienta fizica. De ce? Pentru ca spiritul iubeste materia. Shenul iubeste pe jing. Sunt dependenti unul de celalalt. Acest intreg univers fizic poate fi de fapt un loc unde spiritele dependente de drogul experientei fizica isi iau doza necesara. Chiar daca iti „transcenzi” sau dizolvi jing-ul personal inapoi catre wu chi, intotdeauna va mai exista un spirit care asteapta dupa colt, gata sa iti ia locul, asteptand cu emotie experienta fizica.

Totusi cred ca ceva nou se dezvolta, ceva ca un hibrid intre spirit si materie, care este un corp fizic mai putin dens, sau un corp de lumina ar fi standardul. Cautarea taoista a nemuririi fizice tine deschisa trecerea catre realizarea practica a acestui corp nou. Si mai cred ca, acest corp nemuritor care evolueaza nu se intoarce pur si simplu la origine, inapoi in uterul wu chi care ne-a nascut spiritul….

Tao va manifesta dorinta spiritului care este in materie, de a-si pastra forma pe Pamant, dar totusi sa existe intr-o forma care poate crea o comunicare mai apropiata cu spiritul fara forma al Cerului. In termeni taoisti, nesfarsita relatie intima intre Cerul Tarziu si Cerul Timpuriu va naste un cer si un pamant nou. Aceasta informatie mi-a parvenit la inceput intr-o meditatie, dar mai tarziu am aflat ca ideea exista deja in China.

Termenul folosit pentru acest nou cer este Song Tien. Si adaugã o dimensiune interesanta meditatiei zilnice si modului in care predau alchimia interna. Dar procesul nu este acela de a transcende materia. Este mai degraba un proces de infuzare a materiei cu spirit, si de a le integra. Materia inseamna corp, la nivel personal. Parerea mea este ca toti am venit in aceasta lume pentru a avea un corp, şi cred ca taoistii au cea mai incantatoare atitudine, de a cultiva nu doar corpul, ci si spiritul. De aceea sunt taoist, pentru ca pentru mine este o alegere mai echilibrata, si cu siguranta, mai distractiva.

Pictura meditaţiei elixirului intern din dinastia Tang

de Dr. Jwing-Ming Yang

Această pictură a fost realizată în timpul dinastiei Tang (618-907d.C.) şi a fost revelată publicului de către daoistul Su Yun. Cultivarea elixirului intern Nei Dan este specificată foarte clar, deşi formalizarea doctrinei era doar la început. Tehnica elixirului intern pentru longevitate şi iluminare a fost adusă în China din India de DaMo (Bodhidharma) în timpul dinastiei Liang (502-557 d.C.). Cele două lucrări clasice Yi Jin Jing (Transformarea tendoanelor) şi Xi Sui Jing (Curăţirea măduvei şi creierului) au influenţat puternic societatea chineză de qigong.

Această pictură a fost revelată acum o mie de ani. Deşi apar o mulţime de discrepanţe şi probleme logice, structura fundamentală şi conţinutul sunt cât se poate de precise chiar şi astăzi. Dar când ne vom uita şi vom interpreta textul e bine să reţinem următoarele:

  1. Întotdeauna trebuie să rămâi sceptic şi să te întrebi ce anume ai văzut şi ai citit. Cugetă şi pune sub semnul întrebării sursa documentării tale. Atunci vei vedea mult mai clar. Dacă doar crezi tot ce ţi se oferă, vei fi uşor indus în eroare.
  2. Această imagine poate fi interpretată în multe moduri, aşa că ţine cont de toate aceste interpretări, şi bazează-te pe propria ta gândire, experienţă şi judecată.
  3. Cel puţin cinci texte au fost puse greşit pe imagine în mod deliberat. A. Palatul pilulei de nori (punctul Neiwan), care se referă la glandele pituitare şi pineale, este localizat în vârful capului. Ar trebui să fie localizat în centrul capului în spatele ochilor. B. Ieroglifele din stânga, din spatele gâtului, ar trebui să fie lângă rinichi în spatele coloanei, lângă ţesătoreasă. C. Ieroglifele din dreapta, din spatele gâtului, se referă la micul încălzitor de sub Xia Dantian-ul real, unde sunt localizate cele patru simboluri yin-yang. D. Ieroglifele de sub inimă ar trebui să fie deasupra Taurului de fier care cultivă pământul, ce simbolizează cultivarea energiei în Dantian. E. Ieroglifele de sub capul taurului ar trebui să fie lângă Moara de apă.
  4. Interpretările următoare se bazează pe înţelegerea mea actuală şi se pot schimba în viitor, astfel încât nu trebuie să vă bazaţi excesiv pe ele.

I.                    Fa Zang a spus: Foloseşte inima (mintea) şi punctul de vedere budist pentru a înţelege cele patru mari oceane (lumea). Atunci spiritul tău va atinge plenitudinea virtuţii tale, gradat şi lin.

Gan (templu budist) implică să foloseşti inima budistă pentru a judeca. Mu (ochi) înseamnă să vezi şi să observi. Atâta timp cât ai inima lui Buddha, vei avea un punct de vedere neutru, detaşat de a judeca ceea ce vezi.

Bai Hao (nenumărate raze minuscule albe) se referă la lumina spirituală emisă de al treilea ochi.  Wan Zhuan înseamnă moale, gradut, lin. Xu Mi este un termen daoist ce desemnează fiinţa spirituală în plenitudinea virtuţii sale umane. (Folosind aceste practici energetice din ilustraţie) vei fi capabil să-ţi cultivi caracterul până la plenitudinea virtuţii umane.

Ci Shi a spus: Odată ce spaţiul dintre sprâncene (al treilea ochi) poate emite frecvent raze albe mici, acesta poate să ajute la eliminarea suferinţei reîncarnării.

Cultivă continuu şi perseverent spiritul tău pentru a deschide al treilea ochi dintre sprâncene pentru a atinge iluminarea. Nenumărate raze mici de lumină spirituală albă vor fi emise din acest loc. Vei atinge primul stadiu de iluminare (stare Buddha) şi vei fi capabil să rezolvi suferinţa emoţională seculară, care apare din reîncarnarea recurentă.

II.                 Sunt concentrat pe a-mi cultiva propriul câmp în familia mea (corp). Acolo este o sămânţă spirituală care poate trăi zece mii de ani (longevitate).

Floarea sa este precum galbenul aur fără alte culori şi fructele sale sunt precum bucăţile de jad peste tot în jur.

Pentru a planta şi a cultiva, bazează-te pe Pământul din Palatul Central şi pentru a-l iriga bazează-te pe izvorul din Valea Superioară.

Când rezultatul atingerii marelui Dao este finalizat prin practică, vei deveni un nemuritor care trăieşte fără griji pe acest pământ.

Spiritul este precum o sămânţă, preţios ca aurul. Cultivă-l corect, astfel că îţi va permite să trăieşti mult timp. Când va fi cultivat şi când va aduce roade, îţi va face spiritul complet.

Pentru a-l cultiva bazează-te pe două lucruri. Prima dată, construieşte elixirul de qi în Palatul Central (Zhong Gong) sau Huang Ting  sau Xia Dantian-ul real. În al doilea rând cultivă spiritul în Valea Spiritului (Shen Gu) sau Niwan. Embrionul Spiritual sfânt conceput în Huang Ting reprezintă sămânţa iluminării spirituale. Cantitatea de qi din Xia Dantian-ul real asigură o viaţă fizică sănătoasă. Spiritul din Shang Dantian guvernează calitatea qi-ului ce se manifestă ca viaţă.

După ce cele două au fost cultivate, unifică-le în Xia Dantian-ul real. Aceasta se numeşte unificarea şi armonizarea shen-ului cu qi-ul (Shen Qi Xiang He). Acesta este scopul respiraţiei embrionare. Apa qi din Xia Dantian este condusă pentru a interacţiona cu Focul qi ce coboară din Zhong Dantian pentru a concepe Embrionul Spiritual în Huang Ting. Acesta este primul pas pentru atingerea iluminării spirituale. După atingerea iluminării, vei trăi ca un nemuritor în această lume seculară.

III.               Taurul de Fier ară pământul pentru a planta monezile de aur (33).

Copilul sculptor în piatră împleteşte monezile de aur împreună (20).

Xia Dantian-ul fals (la trei degete sub ombilic) este locul unde câmpul elixirului este arat (cultivat) şi unde cresc monezile de aur (energia qi). Pentru a creşte energia internă (pentru a aprinde focul) prin respiraţia abdominală (Fu Hu Xi), trebuie să ai multă răbdare şi perseverenţă la fel ca un taur de fier încăpăţânat.

Pentru a stoca qi-ul abundent (împletirea monezilor de aur împreună) ai nevoie de o inimă de copil, inocentă, liberă de constrângerile emoţionale (detaşare emoţională, dar nu insensibilitate). Copilul din zona inimii Zhong Dantian semnifică o minte pură şi inocentă. Sculptarea în piatră este o muncă foarte grea necesitând răbdare, necesară stocării unei mari cantităţi de energie internă.

Un singur grăunte de orez poate ascunde o lume, (10)

            Un încălzitor de jumătate de litru poate încălzi munţii şi râurile. (34)

Un singur grăunte de orez este foarte mic. Se referă la Palatul Pilulei de Noroi (Niwan Gong) unde are rezidenţa spiritul Shen. Păstrându-ţi spiritul acolo fără să fie distras de Xin-ul secular (mintea emoţională), vei reuşi să utilizezi acest Shen pentru a-ţi guverna viaţa. Corpul fizic este cerul şi pământul (Tian Di), ţara (Guo), lumea (Shi Jie) sau munţii şi râurile (Shan Chuan). Qi-ul este numit „oameni” şi spiritul este numit „regele”.

Micul încălzitor din Xia Dantian produce suficient qi pentru a hrăni munţii şi râurile (corpul fizic). Qi-ul abundent din Xia Dantian va suplini toate necesităţile corpului. Păstrează spiritul Shen în rezidenţa sa pentru a guverna calitatea manifestării qi-ului, ceea ce înseamnă calitatea vieţii.

Sprâncenele bătrânului cu păr alb ating pământul. (4)

Călugărul străin din nord cu ochi albaştri ţine cerul cu mâinile sale. (16)

Sprâncenele lungi şi părul alb se referă la o vârstă înaintată şi semnifică faptul că imortalitatea poate fi atinsă prin cultivare. Mâinile care ţin cerul înseamnă că limba atinge cerul gurii. Această tehnică provine de la DaMo sau Bodhidharma, care a fost un prinţ în India de sud. Şcoala budistă mahayana l-a considerat un bodhisatva, o persoană iluminată care a renunţat la nirvana pentru a-i ajuta pe alţii. Din datele datele istorice ar rezulta că s-a născut în 483 d.C. A sosit în Canton în 527 d.C. în timpul împăratului Wei Xiao Ming (516-528) sau Liang Wu (502-557).

Dacă cineva reuşeşte să înţeleagă tâlcul acestui mister, (5)

      dincolo de el nu mai este niciun mister. (5)

Acestea sunt secretele cultgivării spiritului. Înţelege-le semnificaţia, după care nu mai este nimic de înţeles.

IV.               În mod repetat şi continuu, pas cu pas repetă ciclul.

Pompa (moara de apă) întoarce apa şi o face să curgă spre Est.

Când fundul unui lac adânc de zece mii de măsuri poate fi zărit,

Atunci izvorul dulce va ţâşni din capătul munţilor de sud.

Huiyin este cavitatea secretă ce controlează manifestarea yin-ului şi yang-ului corporal. Din această zonă, vei conduce qi-ul pe traiectoria Focului (Micul Circuit Ceresc). Corpul tău este puternic şi sănătos, manifestând qi-ul în forma fizică.

Dacă vei conduce qi-ul în sus pe Meridianul de atac, vei intra pe traiectoria Apei, ce calmează corpul şi ridică spiritul.

Băiatul şi fata reprezintă Yin şi Yang, manifestându-se prin pomparea continuă a Morii de apă (Huiyin). Yin manifestă traiectoria Apei, în timp ce Yang manifestă traiectoria Focului.

Se spune că a existat o insulă în oceanul estic unde locuiau nemuritorii numită Peng Lai Xian Dao. Prin cultivare, poţi atinge nemurirea.

Mintea ta trebuie să fie limpede şi calmă precum un lac foarte adânc la care i se poate vedea fundul foarte clar. Asta înseamnă că nu eşti înlănţuit de emoţii şi spiritul tău este liber şi pur.

Odată ce mintea este calmă şi plină de pace şi spiritul clar şi focalizat, atunci saliva (izvorul dulce) este generată în gură, la sud de cap.

Texte scurte care conţin denumiri ale unor zone energetice.

Muntele cu nouă culmi (1).

Creştetul capului este numit vârful muntelui sau al cerului. Muntele cu nouă culmi se referă la creierul aflat în jumătatea superioară a capului. Creierul mai este numit Jiu Gong sau nouă palate.

Vârful culmii uriaşe (2)

Creierul din spatele capului, imediat în spatele zonei BaiHui.

Platforma spirituală obscură (3)

Bai Hui este zona unde spiritul iasă şi intră în rezidenţa sa.

Meridianul guvernor (6)

Unul dintre cele patru meridiane extraordinare yang care reglează qi-ul în cele şase meridiane yang primare.

Meridianul de concepţie (6A)

Unul dintre cele patru meridiane extraordinare yin care reglează qi-ul în cele şase meridiane yin primare.

Prelungirea vieţii (7)

Respiraţia embrionică condensează spiritul în Palatul pilulei de noroi (Niwan Gong), unde hormonii de creştere şi melatonina sunt produse de glanda pituitară şi pineală. Aceasta este cheia longevităţii şi nemuririi. Niwan este dispus greşit şi trebuie să fie în centrul capului.

Zona nemuririi (8).

La fel ca la (7).

Palatul pilulei de noroi (9)

Centrul capului unde glanda pituitară şi pineală sunt situate. Este considerat centrul Yin a manifestării yang a shen-ului şi rezidenţa shenului originar (yuan shen). Condensarea spiritului aici prin respiraţia embrionară produce hormoni, secretul longevităţii. Când acest centru este stabil şi sub control, manifestarea yang-ului poate fi elevată la un nivel incredibil fără a produce haos.

Rezidenţa yang-ului ascendent (11)

La fel ca (9).

Originea legii naturale de elevare spirituală (12)

La fel ca la (9).

Cavitatea culmii spirituale (13)

Numită Perna de Jad (Yu Zhen) de daoişti sau Naohu în medicina chineză. Qi-ul din această cavitate echilibrează pe cel din Tian Yan (ochiul ceresc sau al treilea ochi) numit Yintang în medicina chineză. Prin echilibrarea qi-ului la această poartă, al treilea ochi poate fi deschis. Aceasta este cea de-a treia poartă ce trebuie deschisă în meditaţia Micului Circuit Ceresc. În practică este la fel de preţioasă precum jadul. Deoarece ajută la deschiderea celui de-al treilea ochi pentru a ajunge la adevăr, este o poartă adevărată.

Adevărata poartă superioară de jad (14)

La fel ca la 13.

Înghiţirea mâncării (15)

Intrarea mâncării în corp. Când saliva este corect înghiţită cu sunetul En, sănătatea este menţinută şi un progres semnificativ este realizat în meditaţie.

Qi-ul urgent (17)

Acest qi este Kong Qi (din aer). În meditaţie trebuie să-ţi reglezi respiraţia pentru a fi profundă, înceată, lină şi naturală. Fără relaxarea corpului şi a minţii, gura va fi uscată şi respiraţia urgentă. Relaxând corpul şi mintea printr-o respiraţie corectă, va fi generată saliva.

Podul descendent (18)

Sub acest pod, saliva (apa cerească, Tian Chi Sui) este generată. Dacă este înghiţită corect, Qi  coboară şi întăreşte yin-ul, asigurând relaxarea corpului şi minţii în timpul meditaţiei.

În pagoda cu doisprezece etaje, sunt ascunse secrete (19).

Se referă la gât. Sunetul exprimă emoţiile, controlând qi-ul corpului. Sunetul Ha la expiraţie (de exemplu în timpul râsului) ridică spiritul şi conduce qi-ul spre exterior, întărind Wei Qi, energia de apărare. Sunetul Hen la inspiraţie (de exmplu în timpul plânsului) calmează spiritul, conduce qi-ul spre interior şi hrăneşte qi-ul măduvei, Sui Qi.

Stelele podului văcarului (21)

Podul uneşte Văcarul (Niu Lang) şi Ţesătoreasa (Zhi Nu), astfel încât embrionul să fie conceput. Acest pod este Xin (inima). Mintea aduce yin-ul şi yang-ul împreună ca să interacţioneze.

În cele cincizeci de regiuni, pasaje misteriose sunt ascunse (22)

Cincizeci de regiuni sunt vertebrele ascunse în coloana vertebrală (Meridianul de atac). Pasajele misterioase se referă la Traiectoria Apei (Shui Lu), care circulă în Meridianul de atac. Meditaţia pe acest canal este crucială pentru curăţarea creierului şi măduvei (Xi Sui) pentru iluminarea spirituală. Secretele sale au fost ascunse în mănăstirile budiste şi daoiste pentru mai mult de cincisprezece secole.

Spiritul vezicii biliare, Long Yao, înseamnă impunător şi strălucitor (23)

Acest spirit este asociat şi cu ficatul. Când se manifestă, ochii sunt strălucitori şi impunători.  Vezica biliară yang este cuplată cu ficatul yin.

Spiritul Plămânilor, Hua Hao, este completat din gol (24)

Este asociat cu nasul, care ia aerul (golul) şi umple plămânii cu viaţă.

Spiritul ficatului, Long Yan, conţine strălucirea (25)

Când ficatul este sănătos, ochii sunt strălucitori şi privirea pătrunzătoare.

Spiritul inimii, Dan Yuan, conţine şi menţine pe Ling (26)

Ţesătoreasa circulă şi întoarce fusul de tors (27)

Este vorba de cavitatea Huang Ting unde este conceput embrionul spiritual. Doamna se pregăteşte de naşterea copilului.

Spiritul rinichilor, Xuan Ming, conţine hrana pentru copil (28)

Rinichii sunt Rinichii Interni, iar organele genitale sunt Rinichii externi. Ei sunt legaţi între ei ca funcţie, fiind responsabili de reproducere şi hrănirea noii vieţi.

Spiritul splinei, Chang Zai, este ascuns în pavilionul sufletului (29)

Zhong Dantian (30)

Diafragma, sub inimă.

Cavităţile rezidenţei celor doi rinichi (31)

Sunt numite Shenshu, cavităţile Rinichilor. Prin ele, qi-ul rinichilor intră şi iasă în spate.

Xia Dantian-ul real (32)

Zona unde este acumulată energia internă. Menţine puterea şi sănătatea fizică. De aici, qi-ul este condus în sus prin Meridianul de atac (Chong Mai) pentru a hrăni creierul, a deschide al treilea ochi şi a atinge iluminarea spirituală.

Moara de apă a misterului yin-yang (35).

Moara de apă se referă la Huiyin. Prin controlarea cavităţii Huiyin, qi-ul poate fi condus pe traiectoria Focului sau pe cea a Apei. Această metodă de controlare a yin-ului şi yang-ului corpului a fost păstrată în secret în trecut.

Apa Kan curge în direcţie inversă (36)

Kan reprezintă apa în una din cele opt trigrame. Apa Kan se referă la energia care circulă în corp. Prin acţiunea de pompare a Huiyin-ului, apa Kan este condusă să hrănească creierul.

„Această ilustraţie nu a fost niciodată transmisă înainte altora, deoarece acest Dao (cale) al elixirului este atât de larg şi rafinat. Cei insuficient de înţelepţi nu vor fi capabili să obţină (cheia), de aceea este aşa de rar întâlnit în această lume. Din întâmplare am găsit această ilustraţie şi scriere în muntele Gao Song. Era atârnată pe un perete. Detaliile acestei ilustraţii sunt suprinzător de precise şi tendoanele, legăturile, vasele şi meridianele energetice sunt clar indicate şi interpretate. Fiecare din ele ascunde o cheie importantă în detaliile sale. Am privit şi am cugetat pentru o lungă perioadă de timp şi simt că am pătruns o parte din înţelesul ilustraţiei. Prin urmare, am început să realizez profund că Tu Na întregului corp este exact la fel ca substanţa şi nesubstanţa cerului şi pământului. Dacă cineva poate să şi-o clarifice şi s-o înţeleagă, atunci mai mult de jumătate din rezultatele necesare atingerii Marelui Dao a Elixirului de Aur vor fi deja atinse. Nu îndrăznesc să ţin acest secret doar pentru mine şi de aceea îl public entuziast astfel încât să fie răspândit către publicul larg.”

Copiat şi adaptat de daoistul Su Yun.

Sistemul canalelor energetice şi circulaţia qi-ului

de Zheng Jingyue, Zhang Jilian

„Tunelele interioare” energetice se pot descoperi numai cu „vederea interioară”. Această afirmaţie este valabilă şi astăzi. În urma introspecţiei („penetrare”, „disecţie vizuală” şi „micro-vedere”) cu ajutorul celui de-al treilea ochi (zona Ying Tang din Shang Dantian) se observă că aceste tunele nu au o structură de tuburi: cele mărunte amintesc de nişte aţe de mătase argintie, cele mari de fasciculele de lumină. Îmbinându-se complex se aseamănă cu o pânză de păianjen care înveleşte toate ţesuturile organismului. În secţiune transversală tunelele pot fi rotunde, ovale, de formă neregulată, iar materia canalelor energetice  în aceste tunele se aseamănă cu substanţa cristalelor lichide din monitoare. La oamenii obişnuiţi materia canalelor energetice are o consistenţă destul de mare cu excepţia unor porţiuni unde este mai diluată, şi curge încet şi egal. La oamenii care se ocupă de qigong, structura materiei este mai clar definită şi curge mai liber şi mai rapid. În focarele de infecţie materia canalelor energetice are o consistenţă densă şi compactă, o culoare întunecată, curge foarte încet sau chiar este imobilă. Odată am făcut terapie qigong folosind metoda qi-ului extern. În timpul  terapiei pacienţii au început să aibă mişcări spontane. Deodată o femeie a împietrit într-o poziţie destul de neobişnuită. Pentru descoperirea cauzei a trebuit să facem o introspecţie. Atunci s-a descoperit că deşi femeia avea canale energetice mari de 4-5 mm în diametru, materia din focarul de infecţie practic era solidificată şi împiedica libera circulaţie a qi-ului. Din acest motiv femeia s-a blocat în acea poziţie. După două zile reacţia ei la acţiunea qi-ului extern s-a normalizat. Introspecţia a arătat că sub acţiunea qi-ului extern curgerea materiei prin canalele energetice s-a restabilit.

Culoarea fundamentală a materiei  canalelor energetice poate, în funcţie de nivelul practicantului, să ia diferite nuanţe: de la alb şi roşu până la violet. În funcţie de nivelul de măiestrie şi de gradul de deschidere al celui de-al treilea ochi, fiecare poate vedea o altă imagine a canalelor energetice. De aceea pentru stabilirea adevărului ne-am adresat unor colegi care ne-au spus.

Maestrul Zhang Xiaoyang: Canalelele energetice există sub formă lichidă şi prin introspecţie se văd ca un anumit tip de lumină, deoarece lumina este qi. Am studiat  canalele energetice care erau ca un lichid ce curgea pe anumite trasee în ţesuturile  de sub piele, muşchi, organe interne şi ligamente. Fără o acţiune externă, acest lichid curge încet şi aproape pe nesimţite. Deoarece curgerea sa are loc pe un circuit închis, ce coincide cu ciclurile Cerului şi Pământului , cu mişcările Lunii şi Soarelui, în fiecare moment de timp, lichidul pare practic imobil. Dar în realitate nu este aşa.

Dacă se acţionează cu un ac asupra unui punct activ, atunci după un scurt interval de timp qi-ul se activizează, fluxul său pe porţiunea dată de canal energetic se accelerează, şi qi-ul determină punerea în mişcare a lichidului, care începe să se deplaseze de-a lungul canalelor energetice. Când atinge un nou punct activ, lichidul pentru o clipă se opreşte, punctul devine luminos ca o steluţă, după care lichidul continuă să curgă mai departe. Dacă trebuie să generalizez observaţiile mele atunci din ele rezultă că:

  1. canalele energetice din corpul uman sunt dispuse la diferite profunzimi
  2.  Mărimea (grosimea) canalelor energetice diferă de la om la om
  3. Mărimea (grosimea) canalelor energetice se modifică în funcţie de timp
  4. Mărimea (grosimea) canalelor energetice pe diferite porţiuni este diferită.

În particular prin diferite metode de acţiune cu acul asupra unui punct activ se modifică grosimea canalelor energetice şi viteza de mişcare a qi-ului din el: acţionând cu intensitate mărită viteza qi-ului creşte. În cazul măriririi grosimii canalului energetic, activizarea punctului biologic activ determină modificarea culorii sale. Punctele dispuse pe un circuit închis, sclipesc asemănător cu stelele mari şi mici cu o intensitate diferită. De exemplu, punctele mai importante Bai Hui, Jing Ming, Da Zhui, Zu San Li sunt ca stelele de primă mărime, iar punctele mai puţin importante sunt ca stelele de mărimea a doua sau a treia. Când punctul acumulează o anumită cantitate de energie şi influenţează funcţionarea canalului energetic,  începe să îndeplinească rolul de pompă care stimulează curgerea qi-lichidului prin ţesuturi.

În ce priveşte meridianul central (corespunde la canalul Sushumna în yoga indiană), el nu este pomenit în scrierile antice despre canalele energetice. Dar am putut vedea prin introspecţie un canal care porneşte din Bai Hui şi ajunge la Hui Yin traversând întregul corp. La începutul practicării acest canal este foarte subţire şi practic invizibil, dar prin practică el devine mai gros şi devine un stâlp de lumină roşie. La oamenii obişnuiţi canalul central există ca o linie întreruptă ce trece prin organele interne.

Maestrul Lu Xuezhi: Canalele energetice sunt al doilea sistem vital al omului. La oamenii sănătoşi ele sunt transparente, libere şi sunt luminoase. La oamenii bolnavi sau slăbiţi ele arată uscate, palide, cu noduri, iar în focarele de infecţie se observă blocaje. Qigongul ajută la utilizarea eficientă a celui de-al doilea sistem vital al omului. Canalele energetice sunt de asemenea un instrument important pentru schimbul de energie informaţională dintre om şi natură. Materia subtilă a naturii care ajunge în biocâmpul omului, prin terminaţiile canalelor energetice, ce se află pe piele, pătrunde în interiorul canalelor, iar prin ele ajunge la organele inerne şi alte părţi ale corpului.

Canalele energetice au şi funcţia fragmentării şi eliminării din organism a toxinelor, cea a acumulării energiei, adică au funcţia de menţinere a organismului într-o stare de sănătate bună. Canalele energetice au capacitatea de a transforma materia subtilă şi  shen-ul, ce este conţinut în organele interne ale omului, în material cristalin luminos şi să-l acumuleze în sine. Energia acumulată în canale, în caz de necesitate, poate fi rapid folosită în cazul lipsei qi-ului natural din organe, sau care s-a modificat din cauze patologice şi în plus poate opri pătrunderea în organism a unei infecţii.

Cu timpul, după acumularea în canalele energetice a unor rezerve suficiente de materie subtilă, omul poate să renunţe treptat la obţinerea energiei din alimentele din intestin. Ca urmare a acestor procese, la om apare starea abţinerii de la mâncare, când el, fără să mănânce, rămâne plin de putere şi energie. Chiar dacă omul nu practică qigong, qi-ul din canale circulă fără nici un control conştient în acord cu legile naturale. Dacă prin voinţă ne străduim să modificăm acest proces, asta va determina o influenţă doar asupra qi-ului originar, care se găseşte în afara meridianelor. Dacă nu se ţine cont de legile naturale o asemenea modificare cu ajutorul voinţei poate deregla circulaţia qi-ului şi poate produce mult rău corpului.

Printr-o practică susţinută şi constantă de qigong, qi-ul postcelest şi apoi cel precelest încep să circule prin canalele energetice, trecând prin obstacolele ridicate de punctele Wei Lu, Jia Ji, şi Yu Zhen şi formează un cerc de qi intern care se deplasează pe Micul circuit celest. Oamenii cu o cantitate suficientă de energie internă sunt capabili „cu o singură săgeată să străbată toate obstacolele”.

Cu deschiderea Micului circuit celest după principiul: apa din apele mari umple şi pe cele mici, încep să funcţioneze cele 12 meridiane principale şi cele 8 meridiane minunate. După ele devin traversabile toate canalele-fii şi colateralele-nepoţi adică se formează Marele circuit celest. Qi-ul intern din organism începe să  se ridice şi coboare, să intre şi să iasă, să circule liber fără blocaje, ce permite practicarea spontană a qigongului timp de 24 de ore pe zi şi are loc trecerea de la situaţia când omul antrenează qi-ul postcelest la situaţia când qi-ul precelest îl antrenează pe om. Tot Bing Qi-ul şi toxinele părăsesc organismul şi are lor o restructurare la nivel celular, molecular şi atomic, iar schimbul energetic intern trece de la cel chimic la cel atomic. Funcţionarea sistemului de viaţă devine mai ordonat, are lor regenerarea organismului, se întăreşte însăşi baza vieţii.

Aceia care nu practică qigongul sau care antrenează doar qi-ul postcelest, fiind atenţi doar la tehnici şi metode, nu pot obţine qi-ul precelest şi fenomenul de umplere cu energie internă. Datorită lipsei energiei nu este posibilă funcţionarea canalelor energetice mărunte ce determină o stagnare. Rezultatul este că slăbeşte stimularea capilarelor sistemului sanguin şi 70-80% practic nu funcţionează. Asta la rândul său determină o dereglare în schimbul de substanţe şi inevitabil se reflectă în starea generală a organismului. Nu numai capilarele dar fiecare por din piele este legat de canalele energetice mărunte. Prin umplerea cu energie a organismului apare fenomenul respiraţiei corporale şi omul poate primi materia subtilă din biocâmpul omului direct prin pori, fiind un alt mod de asimilare pe lângă cel normal care are loc prin plămâni. Fenomenul respiraţiei corporale permite pătrunderea în sfere şi mai profunde cum ar fi respiraţia embrionară, îndepărtarea de bătrâneţe şi reîntoarcerea la copilărie.

În ce priveşte ideile taoiste despre circulaţia internă a qi-ului pacifist şi a celui războinic, sau despre canalele negru şi alb, care se împletesc în jurul meridianului Du Mai, autorul şi studenţii săi le-au putut observa la un anumit nivel de practică qigong. Aceste canale apăreau în urma apariţiei canalului central.

La începutul muncii cu canalul central apare fenomenul unei concentrări moale de qi, care se deplasează de-a lungul axului central al corpului. După asta se formează un tub luminos, care porneşte de la Hui Yin spre nări şi care în cele din urmă ajunge la Fan Xue din regiunea Bai Hui. Între creştetul capului şi anus se formează un tub cu diametrul de 5 mm, ce aminteşte de o lampă cu luminozitatea luminii solare, iar în momentul în care începe să se deplaseze elixirul minunat culoarea luminii se schimbă din alb în roşu. După asta apar două canale, de o parte şi alta a canalului central, în stânga şi dreapta. La început sunt percepute ca o mişcare a fluxului de qi, după care încep să emită lumină.

În absenţa canalului central, qi-ul absorbit din cosmos este asimilat prin punctele biologic active şi porii pielii şi circulă la suprafaţa corpului, temperatura căruia începe să crească. După deschiderea canalului central şi a punctului Fan Xue, energia cosmică absorbită se prăbuşeşte ca o cascadă din cer în acest canal şi el instantaneu devine strălucitor şi auriu. Când această lumină umple întregul corp, practicantul simte o căldură intensă atât în interior cât şi în exterior. Uneori această energie luminoasă trece prin întreg corpul şi intră în pământ, unind Omul cu Cerul şi Pământul. Cerul, Pământul şi Omul se contopesc, sunt un Tot. Uneori apare elixirul minunat, care se coboară, trece prin canalul alb deasupra canalului Du Mai. Apoi ea intră în cap şi coboară prin canalul stâng. Ajungând jos, elixirul intră în canalul negru şi trecând peste canalul Du Mai, din nou ajunge în cap şi apoi coboară prin canalul drept.

Cu creşterea nivelului practicii meridianele, colateralele, canalul central, canalele alb şi negru, se lărgesc continuu, şi în cele din urmă, se unesc împreună şi formează un singur tot. Energia luminoasă umple întregul corp, graniţele dintre canalele energetice dispar. Fiecare porţiune de corp se transformă într-un punct activ, iar întreg corpul devine un Dan Tien continuu. În acest mod se realizează ţelul istoric al sistemului canalelor energetice, prin practica qigong acest sistem atinge perfecţiunea sa deplină.

Energiile din corpul nostru

(articol de pe site-ul Qilingong Galaţi)

de Robertino Bezman

Cuvântul Qi mai poate fi scris „Chi” în chineză sau „Ki” în japoneză dar de fapt are acelaşi înţeles. Qi este energia corpului, a meridianelor, a hranei şi a Universului. Există teorii bine puse la punct cu privire la diferitele tipuri de Qi din corp, la generarea şi acţiunile Qi-ului cât şi la metodele de determinare a cauzelor care produc dezechilibrele energetice.

În corp există două tipuri principale de Qi. Qi-ul moştenit (congenital) este cel cu care ne naştem. Este într-o cantitate limitată iar calitatea şi cantitatea acestuia ne influenţează constituţia. Cel de-al doilea tip, Qi-ul dobândit, provine din hrană şi din aer. Calitatea sa depinde de stilul nostru de viaţă: calitatea hranei pe care o consumăm, echilibrul emoţional pe care îl avem, exerciţiile fizice pe care le efectuăm şi aşa mai departe. Mai jos prezentăm detalii legate de cele două tipuri principale de Qi:

Qi-ul moştenit:

  • Este moştenit de la părinţi
  • Este acumulat şi se formează în momentul concepţiei copilului
  • Se păstrează în rinichi
  • Determină constituţia, puterea şi vitalitatea
  • Este esenţial pentru creştere şi dezvoltare
  • Poate fi conservat dar nu poate fi refăcut
  • Se regăseşte în esenţă (Jing) şi în energia primordială (Yuan Qi).

Qi-ul dobândit:

  • Este o energie post natală
  • Poate fi păstrată şi refăcută
  • Se regăseşte în Gu Qi (energia hranei şi a seminţelor), în Kong Qi (energia aerului), în Zong Qi (energia de acumulare) şi în Zhen Qi (energia esenţială) care la rândul ei se regăseşte în energia nutritivă (Ying Qi) şi în energia de apărare (Wei Qi)

În imaginea de mai jos este descris procesul care are loc în corp pentru crearea diferitelor tipuri de Qi.

Deşi cuvântul Qi se foloseşte pentru a face referire la energie, teoriile medicinii tradiţionale chineze arată clar că există mai multe tipuri de Qi. Ele diferă din punctul de vedere al modului în care sunt folosite de corp şi de dezechilibrele pe care le produc atunci când sunt în deficit. De exemplu un deficit de esenţă (Jing) la copii poate produce o încetinire a creşterii şi o dezvoltare slabă a minţii în timp ce deficitul de energie de apărare (Wei Qi) la o persoană matură poate produce răceli frecvente şi/sau infecţii.

Iată descrierea diferitelor tipuri de Qi din corpul uman:

1. Esenţa (Jing)

Provine de la părinţi şi este suplimentată de Qi-ul dobândit (Gu Qi şi Wei Qi). E responsabilă de creştere, reproducere şi dezvoltare. În cea mai mare parte se găseşte în Rinichi. O Esenţă slabă la copii poate duce la o dezvoltare slabă a oaselor, capacitate mică de învăţare şi/sau concentrare slabă. La adulţi, esenţa slabă provoacă surzenie, osteoporoză şi/sau gândire confuză.

2. Qi-ul Primordial (Yuan Qi)

Provine din Esenţă (Jing). Susţine şi stimulează funcţiile organelor interne. Este catalizatorul producerii energiei esenţiale (Zhen Qi). Îşi are originea în Ming Men, circulă prin sistemul celor Trei Focare şi se adună în punctele sursă-Yuan (1). Deficitul de Qi Primordial duce la o producţie slabă de Qi dobândit.

3. Energia hranei şi a seminţelor (Gu Qi)

Este produsă de acţiunea Splinei asupra hranei din Stomac. Se combină cu energia aerului (Kong Qi) pentru a forma energia pectorală (Zong Qi). O parte din ea este transformată în Sânge. Din Splină şi Stomac urcă spre piept de unde este distribuită mai departe. Pentru generarea ei sunt necesare hrană de calitate şi buna funcţionare a Splinei şi Stomacului. Slăbirea Splinei poate duce la umflarea feţei, distensie abdominală, oboseală, pierderea poftei de mâncare, etc.

4. Energia aerului (Kong Qi)

Are ca sursă aerul introdus în Plămâni. Se combină cu energia hranei şi seminţelor pentru a produce energia pectorală (Zong Qi). Este distribuită din piept. Pentru formarea acestei energii sunt esenţiale un aer de calitate şi practicarea exerciţiilor de respiraţie.

5. Energia de acumulare (Zong Qi)

Este produsă de combinarea energia hranei şi a seminţelor (Gu Qi) şi a energiei aerului (Kong Qi). Hrăneşte Inima şi Plămânii. Ajută Plămânii să-şi îndeplinească rolul lor în respiraţie şi în circularea energiei în corp. Ajută Inima să trimită Sângele prin vasele sangvine. Este păstrată în piept. Deficienţa acestei energii afectează în principal Inima şi Plămânii (energie vitală scăzută, voce slabă, circulaţie periferică defectuoasă, etc).

6. Energia esenţială (Zhen Qi)

Provine din energia pectorală (Zong Qi) asupra căreia a acţionat energia primordială (Yuan Qi). Este tipul de energie care circulă prin meridiane şi hrăneşte organele. Este produsă în piept şi este distribuită în tot corpul prin intermediul respiraţiei. Se regăseşte în energia nutritivă (Ying Qi) şi în energia de apărare (Wei Qi). Deficienţa acestei energii indică fie un dezechilibru în producerea energiei dobândite fie o scădere a cantităţii de energie primordială.

7. Energia nutritivă (Ying Qi)

Hrăneşte organele şi ajută la producerea Sângelui. Circulă prin meridianele principale împreună cu Sângele şi prin vasele de sânge.

8. Energia de apărare (Wei Qi)

Protejează corpul împotriva factorilor patogeni externi şi încălzeşte suprafaţa corpului. Reglează temperatura corpului prin închiderea şi deschiderea porilor. Se deplasează la suprafaţa corpului şi îninteriorul muşchilor şi a pielii dar nu intră în meridiane. Circulaţia ei depinde de Plămâni. Persoanele care răcesc des sau cu uşurinţă au o deficienţă de energie de apărare. Deficienţa acestui tip de energie face dificilă reglarea temperaturii corpului.

În corp energia ajută câteva funcţii vitale. Când apar dezechilibrele, acestea sunt văzute ca întreruperi ale funcţiilor energiei. Un prolaps(2) de exemplu, este văzut ca incapacitatea energiei de a susţine funcţia de ridicare şi de stabilizare a unul organ. Să vedem însă care sunt principalele funcţii ale energiei în corp:

1. funcţia de catalizare: energia asistă formarea şi transformările din corp, de exemplu transformarea hranei în energie şi în Sânge;

2. funcţia de protejare: energia apără corpul de factorii patogeni externi;

3. funcţia de ridicare şi de stabilizare: energia ţine organele în locul lor, menţine Sângele în vasele sangvine şi guvernează îndepărtarea fluidelor care nu mai sunt necesare în corp;

4. funcţia de transport: energia este baza tuturor mişcărilor şi creşterilor din corp;

5. funcţia de încălzire: energia ajută la controlul homeostazei(3) şi furnizează căldura pentru corp.

Energia are patru stări principale de dezechilibru. Aceste dezechilibre pot afecta deodată mai multe părţi ale corpului sau un singur meridian, organ sau zonă. De exemplu, deficitul de energie în Plămâni se poate manifesta sub formă de respiraţie întretăiată în timp ce deficitul de energie în Stomac şi Splină se manifestă sub forma unui apetit scăzut şi a oboselii sau slăbirii generale a corpului.

Stare Semne Limba Puls
Deficienţă de Qi Oboseală, ameţeală, faţă palidă, spirit slab Palidă cu un strat subţire Nu se simte
Qi care se scufundă Semne de deficit de Qi cu senzaţie de contracţie a abdomenului şi/sau prolaps de organe Palidă cu un strat subţire Nu se simte
Qi care stagnează Durere în piept şi/sau în zonele hipocondre(4) care nu e localizată exact Acoperită cu un strat alb Slab
Qi rebel Tuse, eructaţie, vomă, sughiţ, ameţeală Roşie cu un strat galben Slab sau rapid

(1) Conform MTC, aceste puncte posedă cantitatea maximă de energie vitală (Qi). În aceste puncte energia este transformată din Yin în Yang sau invers.

(2) Deplasare în jos a unui organ faţă de poziţia sa normală, din cauza slăbirii mijloacelor sale de fixare

(3) Proprietate a organismului de a menţine, în limite foarte apropiate, constantele mediului intern

(4) Fiecare dintre părţile laterale ale abdomenului, situate imediat sub ultima coastă

Despre esenţă (jing)

(articol de pe site-ul Qilingong Galaţi)

de Robertino Bezman


„Cerul, Pământul şi Eu suntem una, ne contopim” este un concept care stă deopotrivă la baza Medicinii Tradiţionale Chineze (MTC) cât şi a qigong-ului. O altă teorie întâlnită în MTC şi qigong este cea a celor două principii yin şi yang, opuse dar complementare. Dezechilibrul  dintre yin şi yang produce boala.

În ceea ce priveşte legătura omului cu mediul trebuie să precizăm că există o energie yang (yang Qi) în afara corpului şi o energie yin (yin Qi) care circulă în interiorul lui. Scopul exerciţiilor de qigong este acela de a reface echilibrul dintre yin şi yang nu doar în interiorul corpului ci şi între corp şi mediul înconjurător. Teoria celor 5 Elemente oferă explicaţii concrete în privinţa relaţiilor dintre organele corpului. Canalele longitudinale care străbat tot corpul omenesc sunt numite de către MTC meridiane energetice (jing). Pe aceste meridiane există puncte unde energia (qi) şi sângele se întâlnesc sau se dispersează. Orientarea atenţiei asupra acestor puncte în timpul practicării exerciţiilor de qigong ajută la reglarea curgerii energiei prin meridiane, ceea ce duce în timp la restabilirea stării de sănătate. Cele cinci organe din corp care păstrează esenţa (Jing), energia (Qi), spiritul (shen) şi sângele se numesc organe zang. Devreme ce scopul qigong-ului este cultivarea esenţei, energiei şi spiritului, în practica qigong cele 5 organe zang sunt tratate cu multă atenţie.

Esenţa, energia şi spiritul sunt denumite de MTC „cele trei comori” ale corpului deoarece constituie baza vieţii. Există două tipuri de esenţă iar acestea sunt interdependente: esenţa prenatală care este baza materială pentru generarea esenţei postnatale care la rândul ei hrăneşte esenţa prenatală. Energia (Qi) există în diferite forme şi îndeplineşte diverse funcţii în corp. Cel mai important tip de energie este energia primordială (yuan qi) numită şi energia esenţială, adevărată (zhen qi) care este o manifestare combinată a elementelor yin şi yang din rinichi. Calitatea esenţei determină longevitatea şi rezistenţa la boli degenerative.

O deficienţă a esenţei împiedică dezvoltarea armonioasă a copilului şi grăbeşte îmbătrânirea prematură a adultului. Căderea dinţilor, artrita, pierderea auzului, lipsa libidoului, osteoporoza şi senilitatea apar ca urmare a unei cantităţi mici de esenţă în corp. O cantitate finită de esenţă există în corp încă de la naştere iar când această cantitate este epuizată complet omul moare. Pentru a împiedica acest proces, cantitatea de energie rămasă la finalul unei zile poate fi transformată în timpul somnului şi folosită pentru protejarea esenţei de la a fi consumată prea repede.  Deoarece pe măsură ce înaintăm în vârstă avem din ce în ce mai puţină energie, esenţa din corpul nostru se consumă mai repede la bătrâneţe. De aceea, e indicat să ne conservăm o cantitate de energie în fiecare zi, să adormim şi să ne trezim la ore rezonabile şi să evităm stresul cronic mai ales după ce am ajuns la vârsta a treia.

În plus, esenţa mai este hrănită după naştere cu energia din apă şi alimente. Astfel se explică de ce consumând alimente organice şi bând apă putem ajuta corpul să aibă o esenţă puternică. Esenţa este „găzduită” de rinichi, organul care este responsabil în MTC de creşterea, maturizarea, îmbătrânirea şi moartea omului. Se consideră că rinichii sunt rădăcina energiei corporale. Dacă înrinichi se găseşte îndeajuns de multă esenţă, energia corpului va fi una puternică. Astfel se explică de ce întărirea, protejarea şi cultivarea esenţei rinichilor reprezintă o prioritate în practicile chineze care vizează longevitatea.

Chinezii de odinioară credeau că spiritul şi corpul omului sunt inseparabile, că omul va trăi dacă îşi cultivă şi sporeşte spiritul şi că va muri dacă îl pierde. În qigong se spune să-ţi exersezi esenţa pentru a o transforma în energie. Producerea esenţei depinde de acţiunea energiei în timp ce producerea energiei exprimă spiritul. De aceea e necesar să transformăm energia în spirit. O persoană care are foarte multă esenţă şi qi din belşug are şi un spirit puternic. Cel căruia îi lipseşte spiritul nu va avea niciodată îndeajuns de multă energie sau esenţă.

Esenţa, energia şi spiritul sunt „obiectivele” urmărite în practica qigong. Practicând qigong se urmăreşte acumularea esenţei, hrănirea energiei şi cultivarea spiritului toate ducând la o stare de sănătate foarte bună.

Previous Older Entries