Tabara qigong de la Sovata

În tabără, la prelegerile despre educaţia familiei am aflat că ar fi cazul ca să existe o ierarhie clară, acceptată de comun acord de toată familia, cine decide, ce atribuţii şi responsabilităţi are fiecare membru. Un fel de companie mai mică, în care fiecare se străduieşte pentru bunul mers al întregii companii. Dar la fel cum corpul pentru a acţiona are nevoie de cap, trunchi şi membre, tot aşa familia tradiţională are trei generaţii: bunici, părinţi şi copii. Dacă nu dorim să păţim ca şi vulpea care şi-a dat coada afară din vizuină pentru că i se părea că aceasta nu o ajută, ci se agaţă de tufişuri în timp ce fugea urmărită de ogari, tot aşa trebuie să existe o coordonare şi o ierarhie între diferitele părţi ale familiei. Nici prin cap nu ne-ar trece să nu ascultăm ce ne spune capul, dar unde nu-i cap, vai de picioare (sau de coadă). Dacă copiii nu-şi respectă părinţii şi asta trebuie să-i învăţăm noi, părinţii, pe copii, atunci va fi vai de ei pentru că n-am reuşit să-i educăm cum trebuie.

Un alt aspect care mi se pare remarcabil este cum teoria celor cinci elemente este folosită în domenii atât de diverse precum terapia sau relaţiile sociale. Pentru că relaţia de tip bunici-părinţi-copii este o relaţie care se stabileşte între oricare trei elemente consecutive dintre cele cinci elemente, să luăm relaţia Apă-Lemn-Foc. De exemplu Apa generează Lemn şi acesta generează Foc la fel cum bunici i-au creat pe părinţi şi aceştia pe copii. Dar Apa stinge sau limitează Focul la fel cum copiii trebuie să asculte de autoritatea capilor familiei tradiţionale, de bunici. În terapie relaţia Apă-Lemn-Foc apare ca relaţia Rinichi-Ficat-Inimă.

Cum am ajuns să mă duc în tabăra de la Sovata? La supermarket mă întâlnesc cu o colegă de la qigong şi îmi spune foarte încântată că se duce în tabără şi că ştiu eu ce bine este! Anul trecut mi s-a întâmplat la fel, aproape de trecerea de pietoni m-am întâlnit cu o altă colegă, dar după ce fusese deja în tabără şi eram curios să-mi mai spună noutăţi. Dar este adevărat că este foarte greu de descris de ce te simţi atât de bine la cursuri şi în tabără, pe lângă întâlnirea cu colegii de practică sau cu persoane care cu o zi înainte îţi erau străine şi după aceea rămâi în relaţii cordiale şi eşti încântat să te reîntâlneşti cu ele. Sigur că este vorba de Maestrul Lin Kai Ting şi de câmpul de qi pe care îl emite, dar aşa sună foarte plat şi nu redau deloc efervescenţa care se ridică din adâncul sufletului când deschizi o sticlă de şampanie bună. Poţi să participi la cel mai fastuos bal, dacă în adâncul sufletului nu te simţi bine, culorile şi sunetele petrecerii se estompează şi tu rămâi singur şi te suporţi cu greu. Dacă însă se întâmplă să se liniştească mintea şi să fie limpede ca un cristal, cele mai mărunte lucruri sunt o bucurie şi o revelaţie. Îmi amintesc de o caricatură în care el şi ea erau arătaţi în trei ipostaze: în prima scenă, în perioada romantică ei mergeau pe o bicicletă, strâns îmbrăţişaţi, în a doua, după căsătorie, ei merg cu o maşină mică şi deşi sunt mai depărtaţi unul de celălalt, dar încă îşi mai aruncă ocheade, în a treia, deja înstăriţi, merg cu o limuzină şi amândoi privesc ţepeni, fără să mai comunice, drept în faţă. Tot aşa, când pierdem legătura cu interiorul, cel mai luxos exterior nu poate umple golul creat.

Cu siguranţă că dincolo de impresiile personale ale fiecăruia, avem cu toţii acest lucru în comun, acest secret pe care deşi dorim să-l împărtăşim tuturor, spunem de fiecare dată celor care nu au mai fost, trebuie neapărat să te duci şi tu şi să vezi cu ochii tăi ce se întâmplă. Discutam cu cineva, îmi spunea că are o prietenă bună la qigong, a tot întrebat-o amănunte cum şi ce este cu qigong-ul ăsta, dar era o anumită barieră invizibilă, parcă nici cum nu reuşea să înţeleagă despre ce este vorba, deşi prietena îi spunea totul. Până la urmă s-a decis să meargă în tabără şi mi-a spus că într-adevăr cu totul altfel percepe şi înţelege toate fenomenele legate de qi. Cumva te imersezi în această atmosferă, interacţionezi numai cu persoane interesate de asta, trăieşti pentru nouă zile într-o lume complet diferită, ca şi cum ai ajunge pe o insulă pustie luxuriantă unde redescoperi viaţa originară.

Trebuie să se înţeleagă că nu este vorba de ceva abstract, de un paradis închipuit, ci se întâmplă într-un loc foarte concret, o staţiune foarte activă, Sovata, cu multă lume, multă forfotă ca într-un oraş mare, chiar am avut la început o anumită reţinere pentru atâta aglomeraţie, dorind să mă destind, să mă relaxez. În alte staţiuni din cauza crizei, multe hoteluri sunt închise. Deşi sunt vizitate în week-end, în restul zilelor este destul de linişte. În Sovata erau pensiuni la tot pasul, majoritatea camerelor erau ocupate, deşi erau peste tot plăcuţe cu Camere de închiriat, Csoba Szaba şi Zimmer Frei. La început copiii când au văzut plăcuţele credeau că pensiunea aparţine lui Csoba, apoi când au văzut că tot mai multe pensiuni sunt ale lui şi-au spus că acesta sigur este omul cel mai bogat din staţiune. Iar Zimmer  Frei era un fel de asistent al său.

Înainte de a ajunge în Sovata, ne-am oprit în Eremitu. Am avut noroc şi cu transportul. Am venit cu o prietenă, curioasă să studieze de departe deocamdată fenomenul qigong (nu a venit în tabără, dar a fost prin preajmă), în vizită la mătuşa ei. Deja în momentul în care am părăsit drumul principal dinspre Târgu Mureş spre Reghin şi am luat-o pe drumul secundar, am simţit cu toţii că parcă intrăm într-o altă lume. Era linişte, nu mai erau maşini, era o natură specială. Probabil că ni se transmiteau şi senzaţiile prietenei noastre, pentru că pe acolo a copilărit şi parcă vedeam totul cu alţi ochi. Pe drum a fost foarte cald, eram ameţiţi de căldură şi ne-am oprit în curtea mătuşii sub un nuc secular. Era o linişte care-ţi ţiuia în urechi şi în suflet. Treptat s-a ridicat o stare adâncă de bine, era prima meditaţie, de câteva ore, încă înainte să ajungem în tabără. Am stat la umbră şi când am plecat eram atât de transpuşi în altă lume astfel că atunci când am ajuns în Sovata nici cum nu ne puteam reveni, eram parcă îmbătaţi de starea asta de bine. Am reuşit foarte rapid să găsim pensiunea la care ne-am cazat şi deja urcam pe jos şi îl cunoşteam pe Csoba şi Zimmer asistentul său.

Am văzut de la distanţă lacul Ursu şi deja eram jos în holul de la hotelul Danubius. Scările foarte multe pe care te urcai erau ca treptele de la mausoleuri. Nu ştiu de ce mi-a venit spontan să intru la Spa, am văzut bazinul şi îmi tot roteam privirile, fără să văd mare lucru. Afară era cam cald şi încă eram ameţit şi transpus de meditaţie. Deja eram într-o „stare de plutire”, totul era OK, putea să se întâmple orice, eram cu ai mei, eram cazaţi la Sovata, eram în tabără, restul nu mai conta. Dar eram un pic agitat, unde e acea mare de practicanţi qigong, trebuie să fie pe aici prin preajmă, dar nu-i văd. Apropo de Spa-ul de la Danubius, are o mulţime de bazine, cu apă dulce, apă sărată, jacuzzi, saună uscată şi umedă, familia mea le-a luat pe rând, într-o vizită, duminica. Aş fi preferat să fie luni, când a plouat, dar asta este. Prin urmare, în preţul de cazare intră şi această facilitate de a merge la Spa şi intrări gratuite la lacul Ursu.

Am urcat cu liftul, am urmat lanţul birocratic. Era o masă la care era coadă şi evident că acolo trebuia să stau. Nu mai aveam răbdare aşa că m-am plimbat pe la toate mesele fără oameni de la care eram trimis la unica masă unde era coadă. Până la urmă mi-a venit ideea să-mi arunc privirea pe o hârtie lipită pe stâlpul cu masa aglomerată şi acolo era o schemă care îţi explica clar lanţul birocratic, trebuie să treci întâi pe la această masă, să plăteşti, apoi la vizita medicală, apoi pe la celelalte mese cu ecusoanele etc. Mi-am dat seama că românul este un oportunist, totdeauna caută o portiţă de scăpare, o scurtătură dacă e posibil, doar să nu urmeze calea obişnuită, legală. Oricum nu erau multe persoane în faţa mea, doar 2-3, dar cum spuneam, era ideea aceea: de ce să stau aici, la coadă, când dincolo, la celelalte mese nu este nimeni? Vizita medicală s-a terminat rapid, aveam fişa medicală completată de medicul de familie, mi s-a luat doar tensiunea, era ceva mai mare decât în fişă, era normal, era cald, şi cu 5 minute înainte urcasem treptele mausoleului. Mai târziu aveam să descopăr că din spatele hotelului se putea intra lejer direct din maşină, recepţia fiind la acelaşi nivel cu parcarea. Pentru cei cu probleme locomotorii cazarea şi participarea la programul taberei nu este deloc o problemă.

Destul de rapid am primit dacă nu ecusonul mult râvnit (pentru că nu mi-am făcut o rezervare din timp), cel puţin un ecuson temporar cu care să pot participa la exerciţiile de dimineaţă şi meditaţiile de la amiază şi de seară din primele zile. Până am aşteptat ecusonul m-am plimbat pe la standurile dintr-o cameră vecină unde aveam să aflu mai târziu că era Clubul Qilingong. Erau diferite lucruri: tricouri, pantaloni, reviste, CD-uri cu tehnicile energetice, CD-uri cu muzică, pietre semipreţioase, lănţişoare şi cercei, obiecte chinezeşti, reviste în limba chineză şi de prezentare a obiectivelor turistice din China etc.

În fiecare seară, Vlad Muntean organiza de la 20.30 în sala de proiecţie filme tematice artistice pe ecran mare, iar la ceainăria cu ceai informaţional se proiectau pe un ecran mic documentare. A fost o expoziţie de fotografii făcute în China, o ceremonie tradiţională a ceaiului în stil chinezesc, o prezentare a jocului mahjong, o prezentare a doamnei lector de limba chineză. Această iniţiativă cu Clubul Qilingong Vlad Muntean doreşte să o continue şi în Bucureşti, inclusiv cursurile de limbă chineză. Şi la Cluj există un centru chinez cultural foarte activ, Confucius, în cadrul Univ. Babeş-Bolyai, care are o colaborare fructuoasă cu Filiala de qigong din Cluj. Doritorii pot să participe la cursurile de limbă chineză sau la alte evenimente culturale.

A mai fost un concurs de tras cu arcul, organizat nu de un arcaş, ci de Puşcaşu. La banchet un alt practicant ne-a încântat, cu o voce deosebită, cu cântecele lui Luis Armstrong, iar Alecu, cu nelipsitul umor cu momente comice. Au mai fost câţiva artişti plastici, în acest an nu au fost expoziţii, dar în anii trecuţi au fost !!. M-am întâlnit cu Tic, personajul preferat din Cireşarii lui Constantin Chiriţă, jucat de Alexandru Boroş, care este şi el practicant de qigong. A fost o întoarcere nostalgică în timp, la filmul alb-negru din 1972. Am scris pe blog de dna Renate Müller-Nica, actriţă în Sibiu. Chiar înainte de tabără mi-a scris actriţa Anca Vlădescu, care dorea înfiinţarea unui centru Qilingong şi la Mangalia. În tabără mai multe persoane, după câteva zile, când au simţit efectele practice, întrebau cum se pot înfiinţa centre şi în oraşele mai mici.

A venit ca de obicei măicuţa Georgiana, cu vorbe bune pentru toţi. Am pomenit-o la artişti pentru că a vrut să-mi precizeze că e cazată alături de alţi artişti, care pun mult suflet în munca lor. Persoanele care interacţionează mult cu alte persoane simt cel mai rapid că practica qigong le înlesneşte deschiderea spre ceilalţi, le măreşte charisma, dacă o au. Dar şi persoane mai timide, mai retrase, care de obicei preferă singurătatea mi-au spus că brusc au putut trece fără probleme peste inhibiţii şi au putut discuta cu persoane complet necunoscute care au venit şi ele la în tabără sau la curs. Iar asta se întâmplă în România, unde de bine de rău poţi să te opreşti în parc sau pe stradă şi să începi o conversaţie cu un necunoscut. În alte locuri şi ţări chiar şi vecinii care stau în case alăturate de ani buni nu povestesc unii cu alţii. Iar asta chiar că este o problemă şi devine o problemă şi la noi. Vârstnicii ar dori să converseze, dar tinerii lucrează din răsputeri şi nu-i mai vizitează şi este destul de greu să găseşti persoane care au aceleaşi interese. Acesta este un alt motiv pentru care persoane în vârstă vin la qigong: să socializeze! Dar nu aşa ca discuţiile între bătrâni: mă dor şalele, de-abia mă mişc, vai de capul meu cu bătrâneţile mele! Este acel aspect tonic: mă menţin pe poziţie, fac ce pot să fiu sănătos, încerc să depind cât mai puţin de medici, practic o medicină preventivă, de mine şi de atitudinea mea depinde cât de tânăr şi sănătos sunt.

Mă întreba cineva dacă persoanele în vârstă pot practica qigong, se referea probabil dacă poate face exerciţiile fizice. Când am revăzut-o pe Silvia, nu am mai avut niciun dubiu ce să răspund. Ea este cel mai în vârstă trainer, are peste 70 de ani. La modul cum făcea exerciţiile de mobilitate mi-am spus că nu ştiu dacă sunt în stare să mă aplec atât de bine ca dânsa deşi am cu 30 de ani mai puţin. Pe termen lung qigong-ul pur şi simplu te reîntinereşte. Dar este şi componenta mentală. Mihaly mi-a povestit de soţia sa, Ileana, trainer în Baia-Mare, care a trecut printr-o schimbare uluitoare în ultimii ani, pur şi simplu a renăscut.

Mi-e foarte greu să îi menţionez pe toţi participanţii, fiecare are propria poveste de spus. Este important de precizat că qigong-ul nu este o filosofie, sau o concepţie abstractă, ci sunt tehnici concrete, pragmatice, pentru oameni ocupaţi, destul de stresaţi cu viaţa tumultoasă de la noi din ţară, în special din ultima perioadă. Mulţi veneau direct de la servici, îşi începeau chiar atunci concediul, erau obosiţi, şi încă nu s-au relaxat. Alţii veneau cu speranţa în suflet că îşi vor îmbunătăţi starea de sănătate. Practicanţii mai vechi doreau să se întâlnească cu cât mai mulţi colegi, să-i revadă după un an de zile. Începătorii erau curioşi să vadă cum va decurge pregătirea, învăţarea tehnicilor, dacă vor rezista să stea în meditaţie. Cineva îmi spunea că dacă trebuia să stea într-o poziţie statică, însuşi acel gând îl împingea să se mişte, să facă ceva. Lumea în după-masa premergătoare deschiderii era în efervescenţă: înscrieri în tabără, vizită medicală, cazare, diferite probleme administrative, un continuu du-te vino.

Iar la ora 18.30 a avut loc deschiderea taberei, întâlnirea cu Maestrul Lin Kai Ting şi Monica, care nu numai ne traducea, dar încerca să redea sensul mai profund, spiritul, nu numai litera, forma formală exactă a discursului maestrului. Erau în jur de 360 de scaune, unele neocupate, unii participanţi încă nu sosiseră (a doua zi sala era arhiplină, s-au mai adus scaune suplimentare). Bineînţeles că majoritatea erau din România, dar au fost participanţi şi din Ungaria, Germania, Marea Britanie, SUA, etc. aşa că se poate spune că a fost o tabără internaţională. Organizatorii stăteau la capătul fiecărui rând, în cazul unei probleme medicale să poată să acorde primul ajutor. În primele zile a fost Oana Branga, medic la SMURD la Cluj şi pe tot parcursul taberei a fost un medic din Bucureşti. Bineînţeles că şi la hotel există personal medical calificat, dar tabăra are propriul personal medical. Organizarea se spune că este bună, atunci când este invizibilă şi când totul merge ca pe roate. La sfârşitul taberei Maestrul Lin Kai Ting le-a mulţumit tuturor organizatorilor şi atunci am aflat cât de  multe persoane erau implicate în organizare.

După salutul qigong, s-a făcut o expunere sumară a ceea ce este qigong-ul, meditaţia, şi s-a ajuns la programul zilei, în special la faptul că exerciţiile fizice urmau să fie făcute de la 6.30 la 8.00 pe pontonul de la lacul Ursu. Din practica qigong se ştie că cel mai bun qi este între orele 5.00-7.00 dimineaţa. Aşa că la ora 5.30 mă trezeam şi cel târziu la 5.50 urcam alene dealul din oraş spre staţiune. Încă era întuneric, pe cer se vedea luceafărul de dimineaţă, semn că soarele avea să răsară şi el şi încă o stea. Deja când ajungeam nu-mi mai era răcoare sau frig lângă lac, era ca şi cum deja făcusem exerciţiile de mobilitate. Eram în priză, nu-mi era deloc somn. Era foarte linişte, toată lumea încă dormea sau visa şi această lipsă de gânduri active în spaţiu este şi ea foarte importantă pentru practică.

De aceea e mult mai greu să faci qigong în miezul zilei, în forfotă şi sub privirile curioase ale oamenilor. Pentru asta trebuie să te retragi într-un parc, dar şi atunci gândurile oamenilor, care nu au bariere spaţiale, te împresoară. Dar aceste gânduri, nu sunt nici ale lor şi nici ale tale, ele vin şi pleacă. Cu condiţia să nu le opreşti. Cum le oprim? Tot rumegăm aceeaşi suită de gânduri, de exemplu tot felul de jigniri imaginare pe care alţii ni le-au făcut sau faptul că le-am apărut într-o lumină nefavorabilă. Aceste gânduri roiesc ca muştele în jurul unui defect al nostru, de exemplu importanţa de sine. Orice eveniment îl legăm de noi, de exemplu un vecin îşi pune o poliţă în apartament şi dacă stăm la bloc îl auzim cum bate în perete şi cu siguranţă că o face ca să ne scoată din minţi în timpul orelor de linişte. Dar chiar dacă ne mutăm la casă, ca să scăpăm de vecinii care ne inundau apartamentul, evident cu scopul de-a ne produce nouă o daună cât mai mare, tot nu scăpăm de intruşi. Copilul vecinilor va nimeri cu mingea peste gard exact peste florile pe care le-am cultivat cu atâta grijă.

Gândurile roiesc în jurul defectelor noastre şi acestea formează ego-ul nostru. Cât de multe gânduri avem? ne-a întrebat Maestrul şi tot el ne răspundea, cam 1280 de gânduri pe secundă. Nici nu mi se părea aşa de mult. Dar…, a adăugat el, urmat de 12 zerouri. Scopul meditaţiei este de a uita de tine. Când uiţi de tine, când nu mai eşti mereu în centrul evenimentelor din jur, evenimente care de obicei nu au nici în clin nici în mânecă cu tine, doar faptul că le percepi, atunci poţi să-ţi linişteşti mintea, să reduci numărul de gânduri. Meditaţia nu este pur şi simplu o postură statică, cea de a sta pe un scaun ca un bolovan sau prăbuşit ca un buştean. Este în primul rând o stare de spirit, o stare a minţii (numită, cum altfel, stare qigong), când eşti foarte alert, când eşti în siguranţă, dar în acelaşi timp eşti foarte atent ca şi cum viaţa ta ar depinde de asta. Şi chiar depinde. Vei fi surprins să constaţi ce mult contează această stare de conştienţă, când nu te laşi purtat de şuvoiul de gânduri şi le laşi să treacă. Adevărata ta viaţă începe din momentul în care acest flux de gânduri se reduce măcar un pic. Scopul meditaţiei este chiar acela de a micşora numărul de gânduri hoinare. Iar aceste gânduri ne iau din energie. Când reuşim să recuperăm această energie, aceasta poate fi folosită pentru activităţi mai utile, să ne refacă şi să ne vindece corpul. De aceea meditaţia are efect terapeutic.

Mulţi începători au simţit acum în tabără pentru prima dată această energie. Cu cât mintea se linişteşte mai mult cu atât această senzaţie energetică este mai puternică. Cineva, încurajat de această simţire, a început „să vâneze” aceste fenomene şi senzaţii energetice. Iar atunci nu le-a mai simţit, ele dispăreau. Motivul este că mintea începe din nou să se agite, fiind atrasă de peisajul energetic, la fel cum era atrasă înainte de peisajul exterior fizic. De aceea oricât de ciudate sau interesante sunt aceste senzaţii sau fenomene qigong trebuie să le lăsăm să se producă spontan, de la sine, nu să le căutăm cu lumânarea. Importantă este starea minţii, ca aceasta să se liniştească şi atunci putem descoperi uşor lumea energetică. Cu cât se linişteşte mai mult, cu atât putem simţi o energie mai subtilă.

În tabără spuneam că dimineaţa facem exerciţiile fizice, iar la amiază şi seara facem meditaţie şi ascultăm prelegerile. Vom fi suprinşi să aflăm că exerciţiile fizice sunt chiar şi ele o meditaţie. Pentru că dacă le practici corect, gândurile se diminuează şi intri într-o stare de linişte. Atunci totul este bine, oricum ar fi în exterior. O numim stare qigong sau stare fără gânduri. Întotdeauna o compar cu starea pe care o are îndrăgostitul aflat lângă persoana iubită. Atunci nu mai contează ce se întâmplă în jur, atenţia noastră este captată de persoana din faţă. Tot aşa, în starea qigong suntem atât de absorbiţi de interiorul nostru adevărat, încât uităm de noi.

Maestrul ne spunea că nu e uşor să ajungem la această stare qigong, de aceea o luăm treptat, pas cu pas. Începeam practica de dimineaţă cu exerciţiile de mobilitate, colectarea de energie, Yi Jin Jing, qigong-ul vibrator. La sfârşit era o scurtă meditaţie când eram la malul mării şi soarele răsărea din mare. De obicei chiar atunci soarele ne lumina şi pe o fâşie de pe ponton soarele ne mângâia pleoapele. Era poate un lucru minor, dar atât de bine se potrivea cu tot ce trăiam, încât simţeam cum întreaga natură conlucrează cu noi ca să fim fericiţi. Din adâncul sufletului răsărea acest sentiment de împlinire, de satisfacţie pentru practica reuşită, de recunoştinţă vieţii pentru clipele oferite.

În tabără era important că puteam verifica pe noi în mod direct ceea ce ne spunea maestrul la prelegerile teoretice. De aceea acestea au valoare, pentru că nu sunt doar o filozofare goală, ci este o filozofie rezultată din experienţa acumulată prin practică şi ne era transmisă nu numai prin vorbe, ci simultan şi prin qi.

Natura joacă un rol foarte mare în a ne armoniza interiorul. Această practică matinală pe pontonul de la lacul Ursu, aflat într-o căldare destul de adâncă, cu o înclinare accentuată, înconjurată de dealuri împădurite, era cât se poate de armonioasă. Modul cum se îmbină fluiditatea apei cu stabilitatea pământului. Am urmărit o frunză care stătea pe lacul aparent complet imobil şi am avut surpriza să descopăr că exista un curent circular încet, apa se mişca. Aceste mişcări paşnice, aproape invizibile, la fel ca mişcarea norilor pe cer sau ridicarea înceată a fuioarelor de abur de la suprafaţa apei, tresărirea discretă a frunzelor, sau mişcarea treptată a umbrei dealurilor şi saturarea în culoare a porţiunilor atinse de răsăritul soarelui.

Iar ora când se alege practica contează şi ea foarte mult. Pe vremuri când mergeam la parapantă dimineaţa devreme era o perioadă anumită care trebuia prinsă pentru a face zboruri deal-vale. Destul de târziu după crăpatul zorilor, când deja roua era zvântată, pentru a nu uda pe iarbă parapanta care fiind prea grea nu mai putea zbura. Dar nu prea târziu, ca să nu se creeze turbioane de aer cald prea puternice, care fac zborul imposibil. Era o perioadă anumită când atmosfera era nemişcată ca un cristal, este o perioadă de linişte deosebită. Iar după aceea energia soarelui este înmagazinată treptat de atmosferă şi începe să bată treptat un vânticel din ce în ce mai tare. Practica de qigong nu este făcută niciodată doar cu corpul nostru, ci este o interacţiune între noi şi natură, ne lăsăm pătrunşi de energiile din jur. Această deschidere ne permite să gustăm dulceaţa mângâierii soarelui pe pleoape, să râdem odată cu soarele, să ne bucurăm că suntem în viaţă. Este o practică umanistă, pentru că redevenim oameni împliniţi, este o practică ecologică, pentru că reînodăm un contact pierdut cu natura. Nu facem nimic contra naturii exterioare şi a celei interioare. Energia yang se naşte la miezul nopţii, când este cel mai bine să o colectăm, de exemplu cu qigong-ul dormind. În timpul zilei această energie este deja prea puternică, este asemănătoare cu energia solară cedată atmosferei când există turbioane prea puternice de aer cald. De aceea ea poate fi colectată în condiţii optime între 5-7 dimineaţa, când există un anumit calm atmosferic şi un anumit echilibru între energiile yin-yang.

Dacă suntem atenţi la programul taberei observăm că orele practicii sunt alese cu grijă. Meditaţia de amiază prinde exact perioada orelor 11-13 când se naşte energia yin şi natura însăşi ne ajută să medităm mai bine la acea oră. În China tradiţională oamenii se retrăgeau în case la acea oră pentru a trage un scurt pui de somn sau pur şi simplu să se relaxeze sau odihnească puţin ştiind că în acest fel îşi regenerează această energie. Ni se spunea că atunci când şedem pentru meditaţie să fim ca un clopot. În zilele următoare de la club a fost adus un gong. Sunetul a umplut întreaga sală şi a rezonat secunde întregi după prima lovitură. Clopotul aşezat pe sol este foarte stabil. Am văzut clopote foarte grele care pur şi simplu au intrat în pământ după câteva secole. Dar dacă clopotul este ridicat şi începe să producă sunetul, acesta este uşor şi pluteşte spre toate cele patru zări. Când stăm în meditaţie suntem la fel de neajutoraţi şi neîndemînatici în corpul fizic ca o broască ţestoasă la soare. Dar când pătrundem în starea profundă de meditaţie se întâmplă această expansiune a conştiinţei noastre, ne simţim foarte uşori, plutim, umplem întregul spaţiu, suntem ca sunetul de clopot. Nu există limite până unde se poate întinde şi înălţa acest sunet inaudibil.

În primele zile era foarte greu să meditezi, îţi treceau o mulţime de gânduri prin cap, te şi mirai cum de sunt aşa de multe. Parcă atunci când erai treaz şi te agitai nu erau aşa multe. Iar acum ştiam că meditaţia este utilă pentru a diminua numărul de gânduri rătăcitoare, hoinare, dar parcă în loc să se diminueze, erau şi mai multe. Dar după aceea ne-am prins că pur şi simplu nu mai eram atenţi la ele, iar acum când făceam meditaţie brusc ne-am dat seama cât de multe sunt. Gândurile îţi fură din energie, dar te şi obosesc, te fac să nu mai fii atent la ele şi atunci este ca şi cum o ceaţă se coboară peste mintea ta. Această ceaţă ne face să facem greşeli şi să nu mai judecăm bine. Iar dacă nu mai gândim bine şi corpul fizic are de suferit.

Cineva din sală a întrebat cum se poate deveni înţelept. Maestrul a răspuns că înţelepciunea e acoperită şi ascunsă de gândurile hoinare. Dacă poţi diminua măcar cu 1% din numărul gândurilor rătăcitoare, atunci automat vei dobândi 1% înţelepciune. Dezvoltarea spirituală înseamnă că mintea este din ce în ce mai clară şi cu cât trece timpul, înseamnă că progresezi spiritual dacă eşti din ce în ce mai bine.

Nu numai diminuarea gândurilor hoinare, ci şi îndepărtarea gândurilor rele, adică să tot rumegi mereu aceleaşi idei este benefic şi te poate scăpa de despresie. Prin meditaţie poţi scăpa de aceste gânduri rele. În ultima zi de tabără Alina ne-a mărturisit cum în primele zile era fără vlagă, nici măcar nu putea să-şi ţină mâinile sus la exerciţiile de dimineaţă. Dar în jur toţi puteau, chiar şi persoane mult mai vârstnice şi atunci nu putea rămâne mai prejos. Acum spunea că nu o mai dor braţele, se simte mult mai bine fizic, dar ce este mai important este că simte plină de bucurie. Acum o săptămână a pierdut pe cineva drag şi aici în tabără venise în negru, nu era într-o stare sufletească care să o facă să simtă bine. Liliana ne-a spus că a avut o prăbuşire sufletească, că deja devenise depresivă. În ultima vreme a trebuit să o îngrijească tot timpul pe mama sa care are probleme de sănătate şi nu este deloc uşor să ai grijă de cineva bolnav cronic. Acum la sfârşitul taberei mărturisea că are un sentiment de fericire, chiar dacă mama sa nu şi-a revenit, dar măcar pentru o vreme a uitat de toate grijile şi asta-i dă forţă să continue s-o îngrijească.

1 comentariu (+add yours?)

  1. Roxana
    Ian 31, 2014 @ 12:10:46

    Buna ziua, am aflat de curand despre qigong si am tot cautat informatii pe tema acesta. As dori sa stiu cum se fac inscrierile pentru tabara de la Sovata- daca aceasta se face anual ?. Sau daca stiti despre existenta unui club in Craiova. Multumesc

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: