Întrebări frecvente despre qigong

(de pe site-ul  www.qilingongcj.ro)

Ce este qigong-ul?

Având originea în China, cu o vechime de peste 7000 de ani, qigong-ul poate fi definit ca un ansamblu de practici ce au ca scop întărirea organismului, creşterea vitalităţii, obţinerea unei stări optime de sănătate, atingerea longevităţii şi înţelepciunii.

„Qigong” se compune din două cuvinte, „qi” şi „gong”. Qi semnifică energia, forţa primară a Universului, energia esenţială, suflul vital, care întrepătrunde şi uneşte toate lucrurile în Univers, însufleţeşte întreaga materie. Gong înseamnă măiestrie, muncă, autodisciplină, desăvârşire. Pe scurt, qigong ar putea fi tradus prin măiestria energiilor.

Cine poate practica qigong?

Tehnicile QiLinGong predate la microcursuri pot fi practicate de oricine cu condiţia ca participantul să fie capabil de efort fizic mediu şi să nu sufere de afecţiuni psihotice sau de afecţiuni grave în stadiu avansat, boli contagioase, afecţiuni cardiace severe (infarct miocardic recent, stenoze, având implanturi, valve, stent-uri, stimulatoare cardiace, by pass, etc.). Unele tehnici (de exemplu meditaţiile) predate de Maestrul Lin Kai Ting pot fi practicate de oricine, cu condiţia să nu sufere de afecţiuni psihotice.

De ce ar fi indicat să practic qigong?

Prin qigong, învăţaţi să acumulaţi şi să sporiţi energia internă, deoarece a avea suficientă energie esenţială (denumită şi zhen qi) înseamnă a avea o bună stare de sănătate. Starea de sănătate este defapt primul nivel care se poate atinge prin qigong. Prin practică susţinută se pot dezvolta unele capacităţi speciale ale corpului, apare starea de echilibru şi armonie în corp, minte şi spirit, culminând într-o constantă bucurie de a trăi şi în înţelepciune.

Se spune că sunt foarte multe şcoli şi stiluri de qigong. Stilul QiLinGong prin ce se caracterizează?

Stilul nostru se cheamă QiLinGong, denumit după fondatorul şcolii noastre, Maestrul Internaţional de Qigong domnul Lin Kai Ting. Dânsul a creat acest stil unind elemente din cele cinci stiluri de bază de qigong: budist, confucianist, taoist, medical şi cel al artelor marţiale.

Denumirea stilului QilinGong provine de la Qilin – animal magic din mitologia chineză, şi gong – măiestrie. Qilin-ul este reprezentat ca având cap de dragon, coarne de căprior, corp de tigru, copite de taur, coadă de leu şi trupul acoperit cu solzi. Qilin-ul este un simbol al longevităţii, prosperităţii şi înţelepciunii.

Practicarea QilinGong-ului nu necesită retragerea din societate. Dimpotrivă, pe măsură ce progresează, practicantul acestui stil se simte din ce în ce mai bine integrat în societate, iar contribuţia sa individuală la mersul înainte al societăţii creşte.

QilinGong a fost creat pentru a acomoda nevoile omului modern. Anumite tehnici pot fi practicate concomitent cu activităţile cotidiene, cum ar fi mersul pe jos, statul în picioare, statul pe scaun sau chiar în timpul somnului. QilinGong  este un stil de qigong ce poate fi practicat 24 de ore din 24.

Mai presus însă de orice tehnică, QilinGong este un mod de viaţă bazat pe principii şi valori universale ale umanităţii: moralitate, respect pentru viaţă, dragoste şi compasiune pentru semeni.

Prin ce diferă qigong-ul de artele marţiale, yoga, thai chi, fitness sau alte activităţi de sport?

Prin diferitele activităţi sportive se consumă multă energie.

Deoarece qigong înseamnă arta cultivării energiei, prin această practică se acumulează, se depozitează şi se sporeşte energia benefică, esenţială, şi se elimină energia stătută, patogenă din corp. În acest fel se acţionează specific pentru îmbunătăţirea stării de sănătate corporală şi mentală, care va duce treptat spre o stare de armonie şi echilibru la toate nivelele.

Există cinci chei care sunt specifice fiecărui exerciţiu de qigong, prin care acestea se deosebesc de activităţi de sport: poziţia, respiraţia, activitatea mentală, circulaţia energiei şi efectele exerciţiului. Prin exersarea corectă a poziţiei, respiraţiei şi a activităţii mentale, energia va putea circula liber pe meridianele energetice. Astfel, în timp, vor putea apărea efectele tămăduitoare.

Intensitatea, stilul practicii de qigong poate fi adaptat la nevoile personale ale practicanţilor, luând în considerare vârsta, starea de sănătate, sau interesul fiecăruia.

Practica de sport se poate îmbina cu practica de qigong, deoarece qigong-ul se poate folosi pentru îmbunătăţirea performanţelor sportive (de exemplu, nivelele înalte în artele marţiale se pot atinge doar cu ajutorul qigong-ului).

Unde şi cum pot învăţa QiLinGong?

Sunt mai multe modalităţi de a începe practica de qigong la şcoala noastră.

(1) Puteţi participa la unul din cursurile Maestrului Lin Kai Ting, fondatorul şcolii şi stilului QiLinGong. Dânsul susţine cursuri de iniţiere în multe oraşe din România, de obicei o singură dată pe an.

(2) Puteţi participa deasemenea, fără nicio cunoştinţă sau experienţă legată de qigong şi în tabăra Maestrului, care se ţine de obicei în luna august a fiecărui an.

(3) Puteţi să intraţi în lumea qigong-ului şi prin microcursurile de iniţiere oferite în multe oraşe din România, susţinute de traineri avizaţi de Fedeaţia Naţională de Qigong din România (FNQR). Pentru a afla când şi unde sunt programate asemenea microcursuri, consultaţi site-ul Asociaţiei noastre sau cel al FNQR (www.qilingong.com). Dacă sunteţi foarte ocupat şi nu aveţi timp pentru a participa la microcursurile oferite de Asociaţia noastră, contactaţi-ne, şi vă oferim microcursuri individualizate.

Am absolvit un curs de qigong. Unde aş putea să-mi continui practica? Există săli de practică ?

Pentru a putea practica în una din sălile Federaţiei Naţionale de Qigong din România (FNQR), este necesar să fi absolvit un curs pentru acest scop (indiferent în ce oraş), predat de către traineri avizaţi de către FNQR. Programul actual al sălilor de practică îl găsiţi la rubrica Activităţi, Practica de sală.

Ce echipament trebuie să am ca să pot practica qigong ?

Ţinuta sport este recomandată pentru a putea practica qigong. Vestimentaţia optimă constă din haine confortabile, de bumbac, cu pantofi de sport (de exemplu tenişi) cu talpă subţire.

În ce constă antrenamentul (practica) de sală qigong?

La sală se practică exerciţiile, tehnicile QiLinGong. Acestea sunt de mai multe feluri: posturi statice, exerciţii dinamice cu mişcări armonioase ale corpului, exerciţii de relaxare, forme de meditaţie însoţite de modalităţi specifice de respiraţie şi activitate mentală. Practica de sală este condusă de un trainer avizat al şcolii. La sală beneficiaţi de energia întregului grup, puteţi face schimb de experienţă cu alţi colegi şi puteţi discuta cu traineri unele aspecte legate de practica dumneavoastră.

Am învăţat multe tehnici QiLinQong, dar nu am timp să le practic pe toate. Cum să aleg  exerciţiile?

Nu este necesar să practicaţi toate exerciţiile pe care le cunoaşteţi. Puteţi alege o tehnică (sau un set de tehnici) care vă atrage mai mult, pe care este bine să o practicaţi zilnic, până ce apar unele reacţii sau fenomene. Practicaţi un singur exerciţiu ca să intraţi pe poarta qigong-ului (adică să intraţi în starea de qigong). După ce aţi intrat pe poarta qigong-ului, puteţi schimba setul de tehnici pe care le practicaţi în mod regulat, alegând dintre metodele aceleiaşi şcoli, în funcţie de locul în care vă aflaţi, de starea de spirit, de vreme, anotimp.

De ce este importantă practica zilnică?
Pentru a putea avansa în practica de qigong, este foarte importantă practica zilnică şi continuă.

Practica de qigong poate fi asemuită utilizării sobei cu cărbuni folosită la gătit. Pentru a putea începe gătitul, trebuie aprins focul. După acesta, pentru a putea aduce vasul cu mâncare la fierbere, focul trebuie întreţinut mereu. Atunci când nu gătiţi, trebuie doar să puneţi puţin cărbune pe foc şi să-l acoperiţi, pentru ca acesta să nu se stingă.

La fel este şi cu practica de qigong. După începerea practicii, ca să ajungeţi la efecte tămăduitoare, trebuie să perseveraţi. Ca să vă puteţi vindeca de anumite afecţiuni, este nevoie ca energia benefică, esenţială să fie acumulată, sporită pentru un timp mai îndelungat, în mod continuu, şi energia patogenă să fie eliminată din corp. Puteţi proceda astfel: chiar dacă nu aveţi foarte mult timp pentru qigong, practicaţi doar puţin, înainte de a merge la culcare. Pentru a „menţine focul”, în cursul zilei, înainte de a începe ceva, tot ceea ce vă trebuie este o jumătate de minut pentru a intra într-o stare de spirit, un fel de pace interioară.

Numai astfel, prin practica continuă se poate ajunge la atingerea unui nivel înalt în qigong.

Cum este posibilă avansarea rapidă în qigong?

Persistaţi în practica zilnică, continuă şi puneţi accentul pe virtute: obţineţi virtute, fiţi plini de virtute şi menţineţi virtutea. Aceasta este esenţa. Nu există o metodă fixă (adică un set de exerciţii fix); până la urmă toate metodele revin la aceeaşi rădăcină.

Care sunt mai concret beneficiile şi efectele unei practici susţinute de qigong?

În urma unei practici susţinute de qigong, în primă instanţă, apare starea de sănătate. Energia stătută, patogenă dispare din corp, blocajele de pe meridianele energetice se vor înlătura, lăsând liberă calea energiei, iar acest lucru va duce treptat la dispariţia unor boli latente sau deja manifestate la nivelul corpului.

Mai concret: se întăreşte sistemul imunitar, se îmbunătăţeşte funcţia respiratorie, circulaţia sanguină şi limfatică, digestia, sistemul endocrin, osos şi reproductiv, etc. Se reduce stresul, se sincronizează emisferele cerebrale, apare autocontrolul psihic-emoţional, aducând totodată o atitudine pozitivă, tonică, stabilă. Beneficiile obţinute în privinţa sănătăţii reprezintă primul nivel de practică. Cu atingerea stării de echilibru şi armonie în corp, minte şi spirit, se pot dezvolta unele capacităţi latente ale corpului, scopul final fiind înţelepciunea.

Exerciţiile de qigong se pot practica doar în grup sau se pot face şi individual, acasă ?

Exerciţiile de qigong se pot practica şi în grup şi acasă, fiecare tip de practică avându-şi avantajele sale. De exemplu, acasă se pot aprofunda tehnicile, unele dintre ele pot fi practicate un timp mai îndelungat. La sală (printre altele) beneficiaţi de energia întregului grup, puteţi să faceţi schimb de experienţă şi puteţi să învăţaţi de la colegi şi de la traineri. Este de fapt indicată practica zilnică acasă, combinată cu practica în grup în mod regulat.

Am de gând să practic serios qigong. După cât timp apar efectele?

De obicei după câteva luni de zile (se floseşte termenul de „primele 100 de zile”) puteţi simţi clar efectele practicii, dar unele persoane simt o schimbare vădită chiar şi după câteva săptămâni de practică. Acest lucru diferă de la persoană la persoană, depinde de mai mulţi factori, cum ar fi de exemplu intensitatea practicii dumneavoastră, persistenţa cu care practicaţi sau sensibilitatea dumneavoastră faţă de energie. Cu practică perseverentă, rezultatele vor apărea la toată lumea.

Am citit despre qigong şi am practicat exerciţiile după cărţi. Practica şcolii QiLinGong este diferită? Dacă da, prin ce diferă?

Pentru a putea avansa în practica de qigong şi pentru a putea beneficia de suport şi ghidare veritabilă pe parcursul practicii, este bine să primiţi o iniţiere de la un maestru de qigong. Iniţierea se caracterizează prin învăţarea „de la inimă la inimă”, adică prin transfer energetic direct de la maestru la elev. Trainerii acestei şcoli (şi majoritatea practicanţilor acestui stil) au primit iniţierea direct de la Maestrul Lin Kai Ting. Aşadar diferenţa majoră între practica după cărţi şi practica QiLinGong constă în acest suport energetic veritabil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: