Istoria qigong-ului

(de pe site-ul noulpamant.ro)

de Eugen Turlan

De-a lungul istoriei Chinei, Qi-gong-ul a fost cunoscut sub o serie variata de denumiri. In antichitate, de pilda, acesta era denumit: „Tu gu na xin” (insemnand a elibera ceea ce este vechi si a absorbi ceea ce este nou), „Xing qi” (a misca energia vitala), „Yang sheng” (alimentarea fortei vitale), „Nei gong” (lucrare interioara). Insa, in trecut, denumirea cea mai comuna era “Dao yin” (a ghida, a conduce), sintagma ce reprezinta concentrarea unei expresii mai lungi si complexe si anume “Dao qi ling he, yin ti ling rou”, a carei semnificatie este: „Sa ghidezi energia vitala inseamna sa aduci armonie, sa conduci corpul inseamna sa capeti flexibilitate”. Aceasta expresie denota faptul ca echilibrandu-ti respiratia poti face in asa fel incat energia vitala din organe, viscere si meridiane sa fie in armonie, iar prin miscare iti poti antrena corpul sa devin tot mai flexibil, agil si armonios, denumirea facand, defapt, aluzie la componentele principale ale auto-terapiei: respiratia si exercitiile fizice.

Termenul de Qi-gong este unul destul de recent. Acesta a aparut in titlurile a doua opere publicate in 1915 si 1929, in care indica forta provenita din lucrul cu energia vitala si aplicatiile acestei forte in artele martiale. Utilizarea terapeutica a acestui termen a fost introdusa in 1936 de un anume Dong Hao in opera sa „Terapie speciale pentru tuberculoza: Qigong”. Din acest moment, Qigong-ul a devenit extrem de cunoscut in domeniul terapeutic si folosit in refacerea si mentinerea sanatatii.

Chiar daca este imposibil de determinat cu exactitate aparitia Qi-gong-ului, nasterea acestuia o preceda pe cea a acupuncturii. De-a lungul timpului nenumarati Maestrii s-au ocupat de cultivarea acestei arte contribuind la dezvoltarea sa. Foarte multe texte si manuscrise au fost scrise cu referire la acest subiect. Printe acestea se numara faimosul document Mawangdui sau “Daoyin Tu”, adica „harta lui Daoyin” descoperita in anul 1973 in mormantul regelui Ma, langa orasul Changsha, capitala provinciei Hunan. Aceasta harta dateaza din jurul anului 168 i.e.n. si a fost desenata pe o bucata de matase (inalta de circa 50 cm si lata de un metru) ce contine cele mai vechi reprezentari al Qigong-ului Daoyin, cunoscute pana in zilele noastre. Pe aceasta bucata de matase sunt reprezentate diferite exercitii fizice si de respiratie, utile pentru intretinerea starii de sanatate, unele dintre acestea avand nume de animale, altele fiind in mod direct asociate cu indicatii de tip terapeutic.

Un alt text important care face referire la practica Qi-gong este Zhouyi Cantongqi, scrisa de catre Wei Boyang, in anul 142 d.C., in care sunt prezentate o serie intreaga de practici si profunde teorii filozofice ca de pilda imbinarea dintre simbolistica Yin si alchimia Taoista ce permite capatarea controlului asupra suflului vital si dezvaluirea secretelor nemuririi. Wei Boyang formula si faimoasa lege a corespondentei intre Qi (chi sau forta vitala) si directie, fapt ce impune practicantului de Qi-gong sa se indrepte inspre puncte cardinale specifice, in functie de calitatea energiei necesara in acel moment. Acesta obisnuia sa spuna ca un bun practicant Qi-gong, se trezeste, intotdeauna dimineata devreme si se indreapta catre est pentru a trezi propriul ficat ianinte de a incepe practica propriuzisa. In plus, Wei, era convins de faptul ca o minte calma, o practica asidua si constanta si o stare de relaxare adecvata pe parcursul efectuarii exercitiilor Qi-gong sunt in masura sa lase Qi-ul sa circule prin toate partile corpului, producand, in decursul catorva ani faimosul “Elixir de aur”. Si filosoful Zhuangzi abordeaza importanta tehnicilor de respiratie, scriind in cartea sa “Nanhua Zhenjing” ca: “oamenii din vechime stiau cum sa respire constient conducand in sus si in jos energia vitala”.

In continuare, alte opere importante au fost scrise pe aceasta tema. Putem aminti scrierea cunoscuta sub numele de “Baopuzi Neipian” (“Maestrul care imbratiseaza simplitatea”) scrisa de Ge Hong in 320 d.C. sau  “Yang Xing Yan Ming Lu” (“Despre cultivarea naturii si prelungirii vietii”) scrisa intre anii 456 si 536 d.C. de catre Dao Hong Jing, opera ce contine capitole intregi dedicate dietei si Qi-gong-ului sexual.  In opera  “Qianjin Yaofang” (“Pretioase formule medicale”) scrise intre 581-682 d.C. de catre faimosul medic Sun Simiao acesta recomanda diferite exercitii de Qi-gong , tehnici si ierburi medicinale pentru prelungirea duratei de viata.

Spre sfarsitul dinastiei Han, un medic renumit pe nume Hua Tuo a creat un exercitiu bazat pe imitarea a cinci animale, tehnica cunoscuta sub numele de Wuqinxi. Hua Tuo intui ca mimarea miscarilor anumitor animale ar putea influenta functiile organelor interne motiv pentru care concepu un set de exercitii numite “Jocul celor 5 animale” , ce reprezentara una dintre cele mai vechi forme ale curentului  dao yin din Qi-gong facand parte din traditia medicala taoista. Fiecare dintre exercitiile ce mimeaza cele cinci animale (tigru, cerb, urs, maimuta si cocor) influenteaza in mod specific unul dintre organele interne. Miscarile viguroase ale tigrului exprima putere si curaj ajutand la eliminarea si invingerea fricii, emotie care daca nu este transformata poate afecta functionalitatea rinichilor; imitarea miscarilor usoare si moi ale cerbului diminueaza furia si duce la o buna functionare a ficatului. Imitarea ursului care efectueaza miscari lente si viguroase ajuta la regenerarea si buna functionare a sistemului digestiv. Maimuta are miscari rapide, lejere si imprevizibile, motiv pentru care mimand aceste miscari, activitatea mentala scade aducand in interior o senzatie de liniste. Imitarea miscarilor deschise si armonioase ale cocorului determina o respiratie mai ampla si mai profunda fiind extrem de benefica pentru plamani.

Dupa spusele lui Dao Shu (Istorie Daoista), de-a lungul urmatorilor 1000 de ani s-au dezvoltat mai mult de 3500 stiluri de Qi-gong, multe dintre care aveau ca scop prevenirea si tratarea bolilor, legatura dintre aceste practici si medicina chineza devenind din ce in ce mai stransa.

Sub dinastia  dinastia Tang (618-907 d.C.), practica Daoyin, ce cuprinde masajul si gimnastica terapeutica, incepu sa faca parte din invataturile oficiale din campul medicinei in cadrul Palatului Imperial fiind bineinteles, folosita in scop terapeutic.

In epoca Song (960-1279 d.C.), au fost puse la punct de catre practicantii daoisti tehnici cunoscute sub numele de “Exercitii in pozitie sezut pentru cele 12 luni ale calendarului” si “Cele 12 exercitii bune”. Aceste doua serii reprezinta o ulteioara sistematizare si perfectionare a vechilor practici Daoyin.

Sub dinastia Ming (1368-1644 d. C.),  Zhou Lujing a compus diverse opere dedicate tehnicilor de respiratie, tehnicilor de gimnastica si celor de alchimie interioara.  In epoca Qing (1644-1911 d. C.), Wang Ren’an in scrierea sa “Culegere e explicatii si indicatii terapeutice”, ofera instructiuni extrem de precise in ceea ce priveste tehnicile de reglare a respiratiei iar  Shen Jin’ao (1717-1776), cartea sa “despre conservarea vietii” dedica primul capitol intitulat “Reguli generale ale miscarilor” unor exercitii de meditatie si concentrare menite sa duca persoana intr-o stare de liniste si relaxare profunda.

Mai apoi, tehnicile si componentele teoretice ale Qi-gong-ului au fost vehiculate, de-a lungul secolelor, in domeniul medicinei traditionale pentru pastrarea sanatatii, in sfera religioasa si in cea a artelor martiale. Din acest motiv, practica diferitelor stiluri a avut o raspandire limitata, rezervata medicilor, calugarilor budisti si taoisti, precum si maestrilor de arte martiale. In  plus, de cele mai multe ori, tehnicile si teoriile erau in mod deliberat tinute secrete. De observat si faptul ca scrierile traditionale de Qi-gong sunt deseori greu de lecturat dat fiind ca sunt scrise intr-un limbaj ermetic si misterios. Multe dintre invataturi erau transmise pe cale orala, doar de la maestru la discipol. Astfel, Qi-gong-ul nu a aparut ca un element de masa pana la jumatatea secolului trecut.

In ziua de astazi, mai mult de 10% din populatia Chinei practica aceste tehnici, utilizandu-le preponderent in scopul prevenirii diferitelor boli si pastrarii starii de sanatate fizica si mentala. Incepand cu jumatetea secolului trecut, conducatorii comunisti au favorizat popularizarea acestor exercitii si tehnici  din vechime, convinsi fiind ca persoanele ce beneficiau de o sanatate optima si-ar fi adus o contributie mult mai solida la construirea statului socialist. Incepand cu anul 1955, Ministerul Sanatatii din China recunoaste in mod oficial valoarea terapeutica a Qu-gong-ului si instituie chiar cursuri universitare in materie.

Printre figurile proeminente ale Qu-gong-ului contemporan putem aminti:

Jiang Weiqiao (1873-1958), un foarte bun educator care la varsta de 28 de ani s-a imbolnavit de tuberculoza pulmonara. In aceste conditii, incepu sa practice “Micul Circuit Ceresc” (numit si “Arta longevitatii”) de patru ori pe zi, pentru a ajunge, dupa o perioada de patru luni, la insanatosire totala. Aceasta tehnica determina cresterea cantitatii de energie vitala in corp si de asemenea intareste sistemul imunitar desfacand blocajele de pe meridiane. Rezultatul practicarii constante a Micului Circuit poate trezi la viata o serie de functii aflate in stare latenta, precum cel de-al treilea ochi, imbunatateste functionarea  creierului prevenind imbolnavirea si ajutand la prelungirea vietii. Considerand faptul ca unul dintre factorii determinanti ai longevitatii tin de cantitatea si calitatea energiei vitale din organism si ca aceasta este consumata pe masura ce corpul imbatraneste, Micul Circuit ceresc poate mari cantitatea de Yuan Qi din organism (Qi-ul primar pe care il primim de la parintii nostri la momentul conceptiei). desi aceasta tehnica nu are efecte secundare negative, unele persoane pot acuza, la inceput o serie de simptome neplacute. Acest lucru se intampla deoarece prin practicarea exercitiului se actioneaza asupra problemelor de sanatate amplificandu-le pentru o vreme simptomele, supa care acestea din urma dispar. de asemenea, odata cu practicarea Micului Circuit Ceresc, Qi-ul circulat si activat incepe sa desfaca o serie de blocaje si sa deschida merdiane, fapt care, din nou poate provoca o serie de senzatii de disconfort temporar. Pentru mai multa siguranta, se recomanda, in general, invatarea acestei metode direct de la un maestru Qi-gong.

Liu Guizhen (1920-1983), incepu in anii Cincizeci o opera de simplificare a unora dintre stilurile traditionale de Qi-gong in scopul de a face posibila aplicarea acestora in sectorul medical. In 1948, veteran al razboiului civil, suferind de diverse afectiuni, incepu sa studieze neiyang-gong (qi-gong pentru hranirea interiorului) pe care il invata de la unchiul sau (al 5-lea succesor al acestui stil), creat cu 300 de ani inainte si predat fiecarei generatii doar pe cale orala unui succesor unic. Dupa mai multe luni de antrenament intens, Liu Guizhen se intoarse la o stare de sanatate perfecta si incepu sa aplice cu succes Neiyang gong-ul in tratarea unei serii variate de boli. In acest scop, au fost fondate doua case de tratament, Beidaihe si Tangshan, in care pacientii erau tratati majoritar prin practica Qi-gong-ului.

Guo Lin, autoarea operei “Aplicatii ale noului Qi-gong in terapia tumorilor” reprezinta o alta figura reprezentativa in fenomenul de renastere si popularizare al acestei arte. Aceasta declara faptul ca este complet plauzibil sa ne indreptam atentia si increderea catre capacitatea de autorecuperare a corpului uman. Prin tehnici de respiratie, exercitii fizice si activarea energiei interne se poate reinnoi energia si sangele, se poate revigora energia originara si functiile organice precum si amplifica eficacitatea sistemului imunitar.

In anul 1988 a fost tinuta la Pechino prima conferinta mondiala pe tema cercetarii in domeniul Qi-gong-ului medical. Incepand cu acel moment, cercetaturi medici, fiziologi si psihologi au inceput sa studieze in mod sistematic efectele terapeutice ale acestor tehnici.

Actualmente, practicantii consecventi ai Qi-gong-ului, dezvolta o capacitate majora de constientizare a senzatiilor energetice in propriul corp, invatand sa isi foloseasca mintea sau puterea propriei intentii pentru a conduce Qi-ul. Qi-gong-ul medical, se imparte in doua categorii: intern si extern. Cel intern, se dezvolta prin practicarea individuala a exercitiilor. Atunci cand acestia devin suficient de abili, ei au posibilitatea de a folosi qi-ul estern ( ” waiqi ” in limba chineza), pentru a transmite energia in scop curativ.

In concluzie, arta Qi-gong-ului nu poate fi inteleasa din carti, ea trebuie practicata, simtita, traita. Daca poti dedica macar cateva ore pe saptamana acestei practici, te invit sa o faci si sa decizi pentru tine daca rezonezi sau nu cu aceste tehnici. Lipsite de containdicatii, accesibile persoanelor de orice varsta, aceste exercitii nu pot decat sa aduca un plus de energie in viata ta, nu pot decat sa-si aduca contributia la o stare de sanatate cu mult imbunatatita, daruindu-ti, in acelasi timp, o senzatie de liniste si pace, atat mentala cat si sufleteasca, elemente ce te vor ajuta sa imbratisezi cu mai multa bucurie calatoria ta prin aceasta viata.

Dupa spusele lui Dao Shu (Istorie Daoista), de-a lungul urmatorilor 1000 de ani s-au dezvoltat mai mult de 3500 stiluri de Qi-gong, multe dintre care aveau ca scop prevenirea si tratarea bolilor, legatura dintre aceste practici si medicina chineza devenind din ce in ce mai stransa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: