QilinGong – Arta cultivării vieţii

(de pe site-ul noulpamant.ro)

de Eugen Turlan

 

Dacă ești interesat să afli  cum poți avea o viața lungă și fericită, cum poți să îți îmbunătățești ori să îți menții starea de sănătate, ori cum să atingi potențialul uriaș care sălășluiește latent în tine, atunci qigong-ul este o cale prin care poți obține toate cele menționate anterior.

Dacă nu cunoști ceea ce este qigong-ul, atunci trebuie să știi că qigong-ul este o metodă prin care îți poți menține starea bună de sănătate și de asemenea este o bună metodă pentru prevenția apariției problemelor de sănătate. O veche zicală chinezească spune că atunci când ești bolnav și dorești să începi un tratament, este deja târziu și că cel mai bine este să nu ajungi să te îmbolnăvești. Bineînțeles că te poți vindeca prin qigong, chiar foarte rapid, deoarece primele efecte ale practicii qigong duc la redobândirea stării de sănătate.
Qigong-ul este un mod de viață, un mod prin care îți cultivi organismul la fel cum cultivi o plantă sau o floare foarte frumoasă. Dacă nu știi cum să îți cultivi organismul tău, atunci organismul tău nu va arată frumos. De exemplu, dacă cineva se îmbolnăvește, atunci corpul său nu va arată frumos. Dacă știi cum să îți cultivi viața, cum să îți cultivi organismul, corpul tău va arăta foarte frumos, va străluci de sănătate.
Al doilea scop al practicii qigong este longevitatea. Prin qigong îți poți prelungi viața. În ceea ce privește viața, unii au o viață scurtă deoarece ei au făcut ceva greșit, au greșit ceva în viața lor. În acest mod, dacă înveți qigong, vei învăța cum să eviți lucrurile rele, care îți nu îți fac bine vieții tale.
Scopul final, cel mai înalt al qigong-ului este dezvoltarea înțelepciunii. În ceea ce privește dezvoltarea înțelepciunii, oamenii obișnuiți de obicei nu înțeleg cum pot ei să devină mai inteligenți, mai înțelepți. Asta se datorează faptului că ei nu cunosc ceea ce pot, nu cunosc multe despre organismul lor și nu știu ce înseamnă corpul uman. În ceea ce privește înțelepciunea, absolut toți aveți în interiorul nostru „înțelepciunea perfectă”. Iar puterea este înțelepciunea.
Prin practicarea qigong-ului îți poți dezvolta organismul, pentru că fiecare dintre noi avem un potențial uriaș.

QilinGong este școala de qigong a maestrului Lin Kai Ting.
Qilin-ul este simbolul școlii noastre și simbolizează faptul că qigong-ul nostru este esența tuturor stilurilor de qigong: budist, taoist, confucianist, qigong-ul medical și qigong-ul artelor marțiale.

 Una din caracteristicile QilinGong este aceea că se obțin efecte foarte bune într-un timp foarte scurt, deoarece qigong-ul nostru este o combinație între qigong-ul tradițional și qigong-ul modern. Metoda tradițională era foarte strictă, trebuia să ajungi la un anumit nivel, după care mai apoi să treci la următorul nivel. Qigong-ul nostru este special pentru timpurile moderne, pentru oamenii ocupați. În timpurile moderne oamenii nu au așa de mult timp pentru a exersa mulți ani pentru a ajunge la un anumit nivel. Poți să practici oricând, nu ai nevoie de un timp special. De exemplu poți practica când muncești, defapt poți practica oriunde te-ai afla, în orice moment, nu necesită condiții speciale pentru practică.

Qigong-ul nostru poate fi practicat de toate categoriile de oameni, femei sau bărbați, tineri sau bătrâni, oameni cu afecțiuni sau oameni sănătoși, indiferent de religia pe care o ai, indiferent de convingerile politice, deoarece cu toții suntem ființe umane.

Pentru a înțelege mai ușor aceasta nouă viziune asupra vieții prin prisma qigong-ului, am să vă spun o poveste veche chinezească:
„Cândva existau doi prieteni, o broască țestoasă și un peste, care trăiau în ocean. Ei înotau împreună explorând misterele vastului ocean și în fiecare zi ei încercau să călătorească din ce în ce mai departe și din ce în ce mai adânc. Cei doi prieteni erau fericiți să trăiască împreună printre frumusețile acele lumi și să descopere mai multe despre secretele sale.
Într-o zi broasca țestoasă s-a apropiat de mal și pășind cu picioarele pe pământ a descoperit ca ea poate supraviețui nu doar în apă, ci și pe uscat. Peștele nu a putut să o urmeze în afara apei, așa că pentru prima dată ei au trebuit să se despartă și fiecare să își urmeze propria cale. Cu toții știm că o broască țestoasă poate trăi în mare dar și pe uscat, pe când un pește nu poate supraviețui fără apă.
Broască țestoasă și-a început călătoria pe uscat, uimită de lumea nouă care strălucea în lumina soarelui. Ea a văzut munți înalți, păduri și câmpuri pline de animale minunate, grădini cu iarbă verde și flori colorate. Totul era minunat și ea s-a bucurat de frumusețea acestei lumi pentru multe zile.
Mult mai târziu, dormind sub cerul înstelat, broaștei țestoase i-a apărut în vis prietenul ei peștele, care părea trist și singur în adâncul oceanului. Broasca țestoasă s-a întors mai apoi în casa ei din ocean și când s-a reîntâlnit cu prietenul ei, ea a dorit să îi împărtășească bucuria descoperirii lumii de deasupra. Peștele nu a crezut-o și i-a răspuns că el a călătorit peste tot în oceanul vast și că nu există așa ceva.„
Deoarece peștele poate trăi doar în apă, el poate vedea doar un aspect al vieții. Toate celelalte aspecte rămân necunoscute lui și de aceea el crede că altceva nu există. Peștele nu a crezut că este adevărat ceea ce i-a descris broasca țestoasă, deoarece el nu putea părăsi apa. Acest lucru se întâmplă și cu alte ființe. De exemplu furnicile sunt capabile să perceapă doar un spațiu în două dimensiuni, iar noi oamenii le putem cunoaște dar în schimb ele nu ne pot  cunoaște pe noi.
Povestea ne amintește că universul conține multe lucruri pe care noi nu le-am descoperit. Ființele umane trăiesc într-un spațiu tridimensional și nu știu nimic despre celelalte dimensiuni. Totuși există lucruri în spațiu cu mai mult de trei dimensiuni. Noi nu le cunoaștem deoarece suntem limitați de cele cinci simțuri. Noi suntem conectați la lume prin simțurile noastre, dar simțurile de asemenea ne limitează percepția multor fenomene. Acest lucru nu face mai puțin reale aceste fenomene. Învățând qigong, le veți putea înțelege mai bine. De exemplu, dacă afară cerul este înnorat, nu poți spune că soarele nu există. Dacă norii dispar, vei putea revedea soarele. Acest lucru este valabil și în privința înțelepciunii tale. Te-ai născut cu înțelepciunea perfectă și ea este în interiorul tău, dar nu o folosești, deoarece ființa ta este plină de nori, iar tu nu poți vedea lumina din interior. Totuși lumea este acolo. Pentru a o vedea din nou, trebuie doar să scapi de acești nori ai gândurilor tale rătăcitoare.

Dacă toate aceste lucruri ți-au trezit curiozitatea și dorești să descoperi această nouă lume a qigong-ului, atunci te așteptăm la cursul de qigong ce va începe în acest sfărșit de săptămână.
Sunt Eugen Ţurlan, trainer de qigong al Școlii QilinGong a maestrului Lin Kai Ting, școală care își desfășoară activitatea sub egida Federației Naționale de Qigong din România.
Locația unde se va desfășura cursul este situată în zona Piața Romană, mai exact la liceul economic Virgil Madgearu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: