Conştientizarea respiraţiei (IV)

3a) Al treilea exerciţiu constă în oprirea sau fixarea atenţiei pe Xia DanTian, locul aflat la trei degete sub ombilic.

Recitind cele trei exerciţii de qigong îmi dau seama că acestea, chiar şi atunci când au fost consemnate în scris în sutre de-a lungul istoriei (încă din secolul VI e.n.), datorită simplităţii lor aparente, cu siguranţă nu  au fost luate în serios de o persoană care s-a nimerit să le citească din greşeală. Ele au fost dintotdeauna notate ca amănunt auxiliar când învăţătura era transmisă oral de la maestru la discipol. În momentul în care nu mai exista nici-o persoană în viaţă care să transmită învăţătura, aceste exerciţii, în cel mai bun caz, deveneau ininteligibile, sau, în cel mai rău caz, erau greşit interpretate şi practicate.

Dacă citim doar intelectual acest exerciţiu ne gândim că trebuie să ne concentrăm pe un anumit obiect şi aceasta se numeşte „concentrare punctuală”. Această concentrare ne poate produce după multă străduinţă doar o durere de cap. În realitate nu trebuie să ne concentrăm deloc, ci trebuie să intrăm în starea qigong, care ştim că înseamnă relaxat, calm şi natural. Practicarea primelor două exerciţii ne-a condus la intrarea în starea qigong. Practicarea cu răbdare a acestor exerciţii ne perfecţionează atenţia până când focalizarea sa devine punctuală. Asta se înţelege prin „concentrare punctuală”. Nu suntem orbi şi surzi la orice altceva în afară de obiectul sau persoana preferată cum se întâmplă la concentrarea obişnuită. Există doar o zonă de tăcere mentală în care conştientizarea este prezentă. Putem auzi cel mai mic sunet sau chiar sunete de la mari depărtări. Atenţia este extinsă, dar nu este dispersată.

Această concentrare pe centrul nostru de greutate sau Xia DanTian poate apărea natural, fără să ne dăm seama, încă în cadrul primului sau celui de-al doilea exerciţiu. Când simţim că nu putem respira normal şi că simţim o constrângere în zona pieptului din cauza unor emoţii este natural să respirăm în abdomenul inferior cu mutarea atenţiei acolo. Dar este foarte probabil că nu conştientizăm acest lucru deoarece aceasta nu este revelată minţii conşiente pentru că atenţia sa este îndreptată asupra altor aspecte. Această concentrare pe Xia DanTian este spontană, vom constata noi, pentru că suntem atraşi fără să ne dăm seama de regiunile în care curge qi. Dacă împreunăm mâinile şi le punem pe abdomenul inferior, este un ajutor preţios, deoarece după cum ştim centrul palmelor conţine puncte energetice importante. În plus, împreunarea mâinilor determină închiderea unui circuit energetic şi putem percepe curgerea energiei.

Deşi minţii îi place să rătăcească şi scopul exerciţiului constă în priponirea atenţiei sale în Xia DanTian, adică de fiecare dată când în loc să fim atenţi pe acest punct mintea deviază şi o aducem uşurel înapoi, vom constata că unei minţi „dresate” îi place să stea locului, dacă în acel loc există qi. Ştim că unde este mintea este qi-ul, dar nu bănuiam că şi reciproca este adevărată. Starea de bunăstare mentală învaţă mintea să-şi dorească să rămână cu atenţia pe Xia DanTian, iar această concentrare aduce şi mai mult qi în această zonă. Dacă reuşim să practicăm chiar şi câteva clipe în timpul zilei, acest qi nu se va dispersa şi va rămâne în această zonă aşa cum a fost colectat în timpul dimineţii. Repetarea acestei stări întăreşte repeziciunea cu care putem reveni cu concentrarea pe acest punct şi de asemenea rapiditatea cu care intrăm în starea qigong. Simpla concentrare obişnuită nu aduce beneficii, ci doar intrarea în starea qigong, cu aducerea mereu înapoi a minţii în acest punct.

3b) Dacă mintea este clară şi neclintită putem trece la oprirea atenţiei pe orice gând care apare.

Diferenţa este că nu mai avem de-a face cu obiecte grosiere, precum un punct de pe corp, ci cu obiecte mai subtile şi mult mai dinamice, gândurile. Dacă atenţia noastră se lasă antrenată în urmărirea unui gând, pur şi simplu aceasta ne poate conduce într-un teritoriu complet necunoscut. Neconştientizarea saltului determină îmbogăţirea gândului cu noi şi noi elemente şi ne trezim că avem un discurs mental, adică o legare de gânduri. Mintea care şi-a pierdut conştientizarea aduce energie în acea zonă care se transformă în gânduri. Putem spune că energia se materializează în anumite structuri mentale. Când conştientizăm că am fost purtaţi de val şi „am uitat” de noi întrerupem energia furnizată gândului şi acesta treptat îşi pierde din vitalitate până când dispare. Treptat învăţăm tehnica de a „tăia” un discurs mental. Pasul următor este să fim atât de prezenţi încât orice gând care apare să-l conştientizăm. Simpla conştientizare topeşte gândul precum soarele o meduză pe mal. O analogie mai potrivită este compararea gândurilor cu nişte valuri care apar când mintea este agitată. Simpla conştientizare a gândului conduce la dispariţia gândului, mintea devenind mai liniştită.

Dacă spălatul pe dinţi dimineaţa este o igienă de la sine-înţeleasă, acest exerciţiu poate fi considerat unul de igienă a minţii clipă de clipă. Cu cât reacţia noastră la un gând este mai puternică, cu atât energia care va rămâne acolo şi va fructifica alte gânduri este mai mare. Chiar dacă un gând îl considerăm nobil el tot un gând rămâne şi ne ia din energia vitală.

3c) Realizarea efemerităţii şi irealităţii gândurilor şi „întruchiparea realului”.

Igiena mentală este foarte utilă, dar de unde apare tot acest „praf” mental? Dacă am putea găsi sursa sa, atunci poate am găsi o metodă să scăpăm de el încă din momentul producerii sale. Sursa suntem noi înşine sau ceea ce credem că suntem. Noi credem că suntem gândurile şi sentimentele noastre şi deoarece le considerăm ca făcând parte din identitatea noastră le susţinem clipă de clipă. Ego-ul nostru stabil şi izolat de restul Universului îl considerăm format din toate gândurile efemere, pe care însă le considerăm extrem de importante. Dacă nu le-am considera astfel, ele, din lipsă de energie, s-ar linişti. Văzând valurile ridicându-se şi coborând  şi faptul că le putem controla prin conştientizare, realizăm că această furtună artificială numit ego va dispărea odată cu oprirea valurilor. Acest lucru se întâmplă spontan, în mod natural, când valurile se liniştesc prin practicarea exerciţiului anterior. Apare un salt de perspectivă.

Acest stadiu este destul de paradoxal. Are loc „încetarea respiraţiei” şi încetarea minţii false. O numim respiraţie embrionară, deoarece nici fetusul nu respiră prin plămâni, ci prin cordonul ombilical, aflat în apropierea Xia DanTian-ului.Corpul şi mintea nu mai sunt percepute. Rămâne doar conştiinţa că existăm. „Încetarea respiraţiei” am pus-o în ghilimele pentru a nu ne agăţa de o formulare nefericită. Uneori se produce, alteori nu. Când se întâmplă acest lucru, se petrece spontan. Orice efort de voinţă pentru a ne opri respiraţia pentru a experimenta respiraţia embrionară este contraproductiv. Dacă credem că este o stare deosebită şi excepţională, trebuie să înţelegem că de fapt este cât se poate de naturală. Poate fi percepută mai uşor exersând qigong-ul dormind. Dacă reuşim să nu adormim, ci doar corpul nostru să realizeze această odihnă fiziologică, noi rămânând conştienţi, vom observa că avem gânduri răzleţe şi un corp încordat înainte de a adormi, iar deodată se produce un declic în zona abdominală, se produce o relaxare generală a minţii şi corpului. În această stare intermediară între cea de veghe şi vis este posibil ca uneori respiraţia să se oprească. Putem spune că această stare nu se deosebeşte prin nimic de „starea qigong”. Profunzimea ei se datorează absenţei distragerilor externe, dar este aceeaşi „stare qigong” pe care o experimentăm şi la sală.  După care alunecăm fără să ne dăm seama spre zone mai profunde ale minţii şi adormim. Însă dacă suntem relativ odihniţi mental (adică fără probleme legate de activitatea din perioada zilei) este posibil să rămânem perioade extinse conştienţi şi totuşi odihna fiziologică şi mentală să se realizeze, dimineaţa să ne trezim plini de energie şi voie bună.

O întrebarea foarte bună este: dacă nu mai respirăm, cum de continuăm să trăim? Cum reuşim să ne odihnim? Dacă mintea falsă dispare ce anume rămâne? Apare „mintea adevărată” care este o „întruchipare a realului”. Această minte este vidă şi totuşi ea este plină de energie, de qi. Ea are calitatea de a crea. Este precum un cer senin, un azur infinit, ca o atmosferă saturată de vapori de apă. Dispariţia senzaţiei de imparţialitate, de vastitate, determină ca atenţia să se concentreze asupra unui detaliu care determină apariţia gândurilor şi construcţiilor mentale. Tot aşa o simplă particulă de praf determină condensarea bruscă şi apariţia norilor uriaşi. Privirea va fi atrasă de aceşti norişori şi brusc aceştia se extind acoperind întregul cer. Cel care nu a văzut niciodată cerul senin va crede că plafonul de nori este cerul. Această credinţă întăreşte plafonul de nori – mintea falsă. Ideea este că nu există o minte falsă şi alta adevărată. Ele sunt una şi aceeaşi minte, doar că au calităţi diferite. Una este o minte confuză, opacă, care se opreşte la plafonul de nori care separă interiorul de exterior, adică tot ce considerăm că ne aparţine de ceea ce considerăm străin nouă, şi cea de-a doua este mintea pură, care nu face o separare între sine şi restul Universului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: