Misteriosul qigong

Misteriosul qigong – Interviu cu Silviu Itu

Emil: Ce principiu îl consideri important în qigong şi îl aplici în viaţă?

Silviu:Principiul ce l-am învăţat la qigong că poziţia cea mai puternică şi stabilă e joasă este general valabil. Exemplul concret este dat de oceanul care colectează toate râurile sau mai general toată energia şi care, cum spuneam, are poziţia cea mai joasă. El nu iasă în evidenţă, nu este sus, nu este la vedere. Eu mă străduiesc să-l aplic în viaţa mea. E cumva foarte diferit de principiile marketing-ului modern care te fac cunoscut, la modul agresiv, ieşi mereu în faţă. De multe ori mă întreb dacă asta este soluţia potrivită pentru vremurile noastre fiindcă necesită timp. La o afacere dacă procedezi în felul acesta, cum procedez eu la cabinet, aceasta necesită timp. Eu sunt convins că rezultatele vor fi bune, dar…

Emil: Eu cred că e vorba de răbdare. Cum oceanul are răbdare…Singura problemă este că viaţa noastră este mai scurtă.

Silviu (râzând): Atunci trebuie să găsim metode ca s-o prelungim, ca să ne bucurăm de ea. Ei vezi, la chestia asta nu m-am gândit.

Emil: Deci până la urmă ajungem la longevitate. Dacă vei trăi suficient de mult vei vedea şi roadele muncii tale.

Silviu: Dacă cumva crezi în reîncarnare vei beneficia oricum de roadele tale în altă viaţă.

Emil: Iar acum doresc să te întreb cum ai ajuns la qigong. Ai spus că de la început ai avut dorinţa asta de a face psihologia şi în final ai reuşit să-ţi realizezi visul.

Silviu: Asta a fost de când eram elev, nici nu puteam pe vremea aceea deoarece s-au desfiinţat facultăţile de psihologie. Am ajuns la qigong în 1997, când am rămas singur în afaceri, când în urma mai multor asocieri m-am despărţit de ultimul asociat. Tot atunci, în acea perioadă am decis să-mi schimb şi modul meu de a trăi. Am început să caut în stânga şi dreapta şi alte lucruri decât ceea ce făceam până atunci şi le consideram importante şi anume să câştigi bani din afaceri sau să trăieşti din afaceri, ca mod de a trăi nu neapărat că o făceam pentru mai mulţi bani. În 1999 am aflat cumva de cursul Maestrului Lin Kai Ting. Îi spusesem unui prieten că m-ar interesa ceva legat de aikido şi dacă vine un maestru mă apuc de aikido. În 1999 nu a venit un maestru de aikido, ci de qigong…

Emil: Şi ştiai ceva de qigong pe atunci?

Silviu: Intâmplător ştiam, dar lucruri destul de superficiale. Am fost abonat pe vremea lui Ceauşescu la China Today, era revista ambasadei chineze şi printre puţinele la care te puteai abona la poştă, şi acolo erau destul de multe articole despre qigong. Asta era între anii 1984-1989. Era cu qigong, taiji, wushu. Mă interesa qigong-ul şi m-am abonat la o revistă de qigong. În descriere scria că e în limba chineză, dar are totuşi rezumate ale articolelor în engleză. Când mi-a venit revista, toată era în chineză şi numai titlurile unor articole erau în engleză. Ani de zile am fost abonat, dar pentru că era în chineză, n-am reuşit să înţeleg ce este qigong-ul. Pentru că în China Today unde erau articole mai extinse nu se vorbea despre energie, ci despre exerciţiile care se fac şi în general erau exerciţii fizice, inclusiv alergare qigong, dar le lipsea exact motivaţia sau partea teoretică. Sigur că se făceau pentru sănătate. Dar lipsea baza, esenţa.

Apoi în 1999 cred că în primăvară am făcut un curs cu Maestrul şi după curs s-a produs o schimbare în felul meu de a percepe lumea şi am simţit un nou imbold de a-mi schimba viaţa. Apoi sigur că am început să practic qigong şi de-a lungul anilor am simţit că pot să fac şi ceea ce mi-am dorit să fac de la început, psihologia, şi în cele din urmă asta s-a împlinit. În 2011 am putut să încep. Aveam tot, am terminat facultatea, masteratul, tot ce era necesar ca să devin psiholog şi mi-am deschis un cabinet de psihologie.

Primul examen ce l-am dat şi l-am căzut ca trainer qigong a fost în 2002 la Voineasa şi l-am luat în cele din urmă la Stâna de Vale în 2003 şi de atunci am început să ţin sală, să ţin cursuri, cam atunci au început microcursurile de tehnici de bază şi Brocard. Şi Yi Jin Jing-ul nu l-am luat decât la vreo doi ani după ce am dat examen. Iar în 2004 am ajuns preşedintele Asociaţiei Qilingong din Cluj şi am fost cinci ani în această funcţie. În acea perioadă am predat singur sala, aşa a fost conjuctura, pentru că ceilalţi nu s-au putut prezenta la examene pentru că erau studenţi: Oana, Radu, Iuliu.

Emil: Şi cred că era dificil să ţii atâtea cursuri.

Silviu: Nu. Nu era. Pentru că era un lucru pe care mi l-am dorit foarte mult. Făceam un lucru care-mi plăcea foarte mult. Era un lucru în care credeam. Era o provocare. Şi asta lipsea la vechea activitate în afaceri când făceam termopane. După ce ai învăţat cum să le faci, nu mai înaintezi, nu mai sunt lucruri noi. În qigong simţeam că tot timpul progresez. Nu aş putea să spun până unde. Nu văd o limită în qigong. Am tot continuat, am fost trainer până în 2009. Când nu m-am mai dus la examene…

Emil: Probabil că a intervenit psihologia.

Şi acum să vedem şi partea bună sau mai roz a lucrurilor, ce a însemnat qigong-ul pentru tine şi cum ţi-a schimbat modul tău de viaţă.

Silviu: Până la urmă şi ceea ce mi s-a întâmplat în cadrul asociaţiei şi dintr-un punct de vedere poate fi văzut ca ceva negativ, a fost în acelaşi timp ceva bun. Adică m-a determinat cu atât mai mult să-mi văd de drumul meu, care nu este de a mă dedica qigong-ului cum am crezut la un moment dat. A avut un efect pozitiv până la urmă pentru că a trebuit să mă clarific ce vreau şi unde mă situez în toată problema şi a trebuit să-mi găsesc propriul drum fără să fiu dependent de qigong sau de structura asociaţiei de qigong. Eu în continuare ţin, de cinci ani, o sală dimineaţa pentru că există persoane care preferă să vină înainte de servici şi am avut şi de la şapte, şi de la şase la un moment dat. Şi această sală continuă şi astăzi.

Nu am pretenţia să afirm că această sală este de Qilingong pentru că în această sală nu ţin exclusiv exerciţii de qilingong, ci şi alte exerciţii de qigong, din alte stiluri, stilul Chang. Practic mă folosesc de qigong, dar sunt adăugate exerciţii de fitness, de taiji, de alte lucruri, toate împreună, fiindcă consider că partea asta de qigong pe care am învăţat-o, acest stil qilingong soft, pentru mine şi pentru alţi oameni, este doar o latură a lucrurilor. Este nevoie şi de dinamică, ceea ce nu este cazul în Qilingong. Dar aşa cum spunea şi Maestrul Yan Xin sunt vreo 3500 de şcoli de qigong, fiecare are vreo 10.000 de exerciţii, deci există variante.Eu nu am pretenţia să afirm că cei care vin la mine la sală învaţă în primul rând qigong, ci pur şi simplul fac nişte exerciţii pe care le cred utile pentru buna dispoziţie, sănătate şi condiţia fizică.

Emil: Dar totuşi rădăcina de unde ai pornit ca să înţelegi este qigong-ul.

Silviu: Sigur că da. Rămân la părerea mea că dacă cineva doreşte să facă qigong în profunzime atunci este indicat să facă cu un maestru de qigong, de exemplu cum este Maestrul Lin Kai Ting, pe care îl consider în continuare maestrul meu de qigong.

În primul rând începând practica de qigong, sub îndrumarea la distanţă a maestrului şi a celor mai apropiaţi, cum erau Ileana pe atunci, mi-am găsit drumul şi mi-am clarificat ce vreau de la viaţă. Mai mult mi-am găsit şi puterea şi curajul să fac paşii necesari pentru a-mi schimba viaţa aşa cum mi-am dorit. Din punctul acesta de vedere a fost foarte bine. Dar nu numai din acesta, din foarte multe puncte de vedere. Dacă fac o analiză şi le pun în balanţă dacă vrei, avantajele depăşesc cu mult dezavantajele.

Emil: Până la urmă şi dezavantajele. Te-au ajutat să lucrezi cu nişte oameni care ţi s-au părut dificili din diferite motive.

Silviu: Astăzi pot să-ţi spun ca şi psiholog că foarte multe din problemele pe care le avem, dintre emoţiile noastre, sentimentele noastre, gândurile noastre care ne chinuie sunt date de modul cum privim noi lumea, de părerile şi convingerile interioare. Dar nimeni nu spune că lumea trebuie să fie aşa cum o vrem noi, un ideal. Şi atunci eu am suferit, astăzi îmi dau seama de asta, pentru că am avut o anumită imagine despre cum trebuie să fie această activitate de qigong. Ori ea nu este aşa. Dar în sinea mea asta nu este o tragedie. Am făcut eu să fie pentru mine o tragedie. Astăzi pot să-i învăţ pe alţii că există puncte de vedere diferite, că există nişte cerinţe nerealiste pe care dacă le proiectăm asupra vieţii, adică încercăm să băgăm viaţa în şabloanele noastre, probabil că vom avea de suferit. Fiindcă viaţa este într-un fel şi noi o vrem altfel.

Emil: Pentru că erau alte persoane care aveau alte dorinţe şi ţeluri…

Silviu:…şi n-au perceput ca şi mine aceste lucruri. Pe alţii aceste lucruri nu i-au deranjat aşa mult. Aceste probleme s-au datorat mai degrabă rigidităţii mele în gândire decât…adică de faptul că apărea un singur punct de vedere, ceea ce doream eu. O lecţie foarte importantă în qigong în care cred şi acum este că cel mai important este binele general.

Emil: Să uiţi de tine, să te dai doi paşi înapoi şi să laşi şi pe alţii…

Silviu: Poate că da, poate că nu.

Emil: Poate că nu întotdeauna trebuie să facem asta.

Silviu: Este un nivel în qigong în care să-i pui în primul plan pe ceilalţi. Nu cred că am ajuns la nivelul acela. Nu am pretenţia asta. Dar în orice caz, cum ţii cont de tine, trebuie să ţii cont şi de ceilalţi şi este un lucru de bun simţ. Şi ce mi-a adus qigong-ul în viaţă: disciplină. Pentru că mi-am impus un program de practică zilnică şi acest program şi care dura în cele din urmă 2-3 ore, fără să pun la socoteală sala şi microcursurile, m-au obligat să trăiesc într-un anumit fel. Dacă te scoli dimineaţa la 5 ca să practici e puţin probabil că te poţi culca seara la 12 sau la 1 noaptea, stând la TV sau la calculator. Asta m-a obligat să mă gândesc ce fac seara înainte de culcare: mănânc mult, nu dorm noaptea, beau mult atunci dimineaţa mă scol greu şi îţi reglează toată ziua până la urmă. Tot ce faci în timpul zilei era important pentru că qigong-ul, după viaţa de familie, devenise lucrul cel mai important din viaţa mea. Şi mai mult, practicând în mod perseverent, cum ne sfătuia Maestrul, am depăşit nişte limite care în mod obişnuit credeam că nu pot fi depăşite, nici eu nu credeam că le pot depăşi şi atunci lucrul acest mi-a dat curaj. Să fac lucruri care păreau grele, să fac o facultate la 47 de ani, să-mi schimb complet viaţa, pentru că de fapt asta s-a întâmplat. Şi cred că exerciţiile de qigong făcute cu discernământ, făcute în mod echilibrat, asta e foarte important, te ajută foarte mult să-ţi creşti calitatea vieţii. Eşti mai liniştit, eşti mai sănătos şi trăieşti mai mult. Sigur că ultimul aspect nu mai contează aşa mult. Cred că acţiunile tale îţi influenţează viitorul şi prezentul este influenţat de ceea ce ai făcut în trecut. Eu cred în asta, le-am crezut într-un fel întotdeauna. Eu cred că este foarte bine că am reuşit să ajung la qigong, să vină Maestrul în oraşul meu, a fost uşor să mă duc la cursuri. Dacă o iei aşa, am o karmă bună. Ce mi-am dorit când am fost abonat la revista de qigong s-a împlinit.

Emil: Unii se duc în China ca să găsească un maestru, iar aici a venit în oraşul tău.

Silviu: Şi chiar acum, după atâţia ani am convingerea interioară că dacă doresc să apelez la el pot să apelez la el. Lăsând la o parte acele probleme care m-au îndepărtat de federaţie şi asociaţie, dar relaţia mea cu Maestrul, din punctul de vedere al qigong-ului, a rămas neschimbată. Eu practic în continuare, îl respect în continuare ca maestru de qigong şi am încredere în el ca şi om, ca şi persoană. Comportamentul, asta am învăţat la psihologie, nu trebuie să-l generalizăm la toată persoana. Să nu facem o evaluare globală. Dacă un comportament al unei persoane este greşit valoarea acelei persoane nu scade. Noi putem condamna comportamentul greşit al unei persoane, dar persoana rămâne la aceeaşi valoare. Există o valoare că eşti om, este o valoare intrinsecă. Faptul că un om se comportă rău într-o situaţie sau mai multe situaţii, noi acel comportament îl condamnăm. Un om care întârzie la întâlniri, dacă suntem oameni foarte riguroşi considerăm că este un om neserios, dacă e un om neserios ne putem gândi imediat că e un om în care nu poţi avea încredere, dacă e un om în care nu poţi avea încredere considerăm că este şi un om rău. Şi tragem această concluzie din faptul că întârzie. Şi faptul că întârzie este doar o trăsătură şi nu poate fi generalizat la tot. Şi noi avem tendinţa să ştim cum stăm cu oamenii în general, să-i clasificăm repede, că dacă i-am clasificat e mai comod. Nu putem concepe că oamenii sunt odată într-un fel, odată în alt fel. Dar oamenii aşa sunt, mai degrabă decât constanţi în toată viaţa şi tot comportamentul. Şi ar fi un lucru pe care ar trebui să-l înţelegem. Învăţând lucrurile astea de la pacienţii mei îmi dau seama că şi judecăţile mele referitoare la trecut, inclusiv din qigong, dar nu numai, s-ar putea să fie viciate, sau eronate. Noi când ne-am format o părere foarte rigidă avem tendinţa de a selecţiona ceea ce nu ne place. Căutăm doar faptele care ne confirmă părerea. Celelalte le negăm şi considerăm că nici nu există. De multe ori spunem: asta nu s-a întâmplat, aşa nu a fost. Lucrurile astea le-am învăţat, ştiu că există şi ştiu că în felul ăsta m-am comportat şi eu în trecut.

Şi există o întrebare: cum poţi schimba trecutul? Trecutul nu poţi să-l schimbi. Poţi să schimbi doar modul cum te raportezi la el. Şi acesta deja este un lucru destul de important.

Emil: Şi în felul ăsta schimbi şi trecutul. Sau efectul trecutului asupra prezentului.

Silviu: Sigur că da. Unele lucruri te afectează atât de mult şi sunt atât de tragice încât mi-e greu să folosesc această teorie, dar acele cazuri sunt chiar puţine. Faptul că mi-am pus aceste probleme şi am încercat să le înţeleg se leagă în mod direct de practica de qigong.

Emil: Cred că aceste probleme te fac să judeci. E ca la rezolvarea unei probleme. În momentul în care reuşeşti să-i dai de capăt sau să te detaşezi suficient ca să obţii o rezolvare emoţională. Când poţi spune: asta m-a afectat foarte mult în trecut, dar m-am detaşat şi am rezolvat emoţional problema. Dacă nu raţional, atunci emoţional.

Silivu: Asta le spun la cei care apelează la consilierea mea. Noi nu suntem roboţi: nu suntem doar raţionali. Avem emoţii prin faptul că suntem oameni. Şi partea aceasta legată de emoţii este la fel de importantă ca şi partea raţională. Câteodată ne afectează mai mult sau este mai importantă decât partea raţională. Şi aşa este cum spui tu. Trebuie să ţinem cont de cum ne „gestionăm” emoţiile. Dar putem să lucrăm asupra emoţiilor. Dacă este vorba de o emoţie iraţională care provine din felul nostru iraţional de a fi pe care l-am format nu ştim cum sau l-am preluat, atunci rezultatul este acela că nu ne este bine. Avem sentimente puternice de dezamăgire, de deznădejde etc. Dar dacă schimbăm reperele, dacă analizăm de ce am evaluat eu aşa sau de ce am avut judecata asta, atunci realizezi că şi emoţiile poţi să le schimbi. Este un sistem foarte interesant. Este şi ceea ce am învăţat eu de la qigong, de la Maestru şi ceea ce am descoperit în timpul meditaţiilor.

Emil: Poţi să-ţi aminteşti anumite momente mai speciale când ai avut un fel de revelaţie sau o deschidere?

Silviu: Am practicat Zhuang-ul degetelor sabie cel mai mult ca exerciţiu. Mi s-a părut că este printre cele mai grele şi eu întotdeauna m-am considerat un om care pot să fac lucruri grele şi foarte grele şi am considerat că dacă pot să le fac trebuie să le şi fac. Nu numai să cred că pot să le fac. Atunci am început să practic Zhuang-ul şi până la urmă dacă faci acest exerciţiu intri într-o stare de meditaţie, stare de qigong. Poziţia statică favorizează asta. Doar se spune că nu poţi depăşi un anumit nivel dacă nu intri într-o stare specială. Şi lucruri la care nu le găseam răspunsul, după o practică mai îndelungată, după câteva luni, dintr-odată primeam răspunsul la întrebări sau probleme pe care le aveam. Şi una dintre problemele pe care le-am avut era de a înţelege cum funcţionează lumea asta. Sigur că nu am aflat în Zhuang secretul lumii, dar am descoperit de fapt un adevăr de luat în seamă de toată lumea că există nişte legi ale Universului. Ori aceste legi guvernează cum se desfăşoară lucrurile în Univers. Dacă noi trăim conform acestor legi suntem în armonie şi ne va fi bine. Dacă noi facem acţiuni care contravin legilor Universului, nu neapărat o persoană, un Dumnezeu ne pedepseşte, ci consecinţele care nu sunt în acord cu modul în care este făcută lumea şi atunci vom suferi.

Şi atunci primul lucru ar fi de fapt să descoperi cum funcţionează, care sunt legile acestui Univers. Am descoperit ceea ce am zis că este prima dintre legi în care există un schimb între noi ca persoane şi restul lumii. Şi acest schimb are nişte reguli. Dacă vrei să obţii ceva de la lume regula spune că trebuie înainte să dai. Sigur că această regulă la nivel mental o citisem înainte de nenumărate ori şi ne spusese şi Maestrul la curs, dar în timpul practicii am avut o revelaţie că aşa stau lucrurile, pur şi simplu. Şi asta a determinat o schimbare majoră în viaţa mea fiindcă dacă înţelegi lucrul acesta şi-l aplici şi noi am învăţat la qigong că există această tehnică, cu adevărat lucrurile se schimbă, decurg altfel în viaţa ta. Într-un fel, poţi să zici că este misterios, mai mult există nişte mistere, lucruri de neînţeles, care nici nu trebuie să le înţelegi tu foarte bine, important este să ştii ce faci şi ce efect are, chiar dacă nu ştii cum. Nu este important să ştii ce este în acea cutie neagră. Important este ce ai băgat în ea şi ce iese. E un mister. Să cauţi explicaţii la lucruri care nu au o explicaţie evidentă, dar poţi s-o foloseşti, dacă faci asta obţii aia. Nu neapărat în termenii de a obţine sau de a profita, ci în sensul de consecinţe. Acesta a fost un „flash” pe care l-am avut şi a fost foarte important.

Am mai avut revelaţii la încurajarea lui Ileana că dacă depăşeşti un anumit prag vei putea face fără probleme de acum încolo. Aşa a fost cu Zhuang-ul dar asta se poate generaliza la orice lucru din viaţă. Dacă treci de anumite obstacole ai puterea şi determinarea şi voinţa şi răbdarea atunci vei putea face mult mai mult, lucru pe care nici nu poţi să te gândeşti că este posibil. Şi în privinţa asta mi se pare că qigong-ul este important pentru viaţa mea că se poate aplica. Ce nu se poate aplica din qigong în viaţa mea nu are valoare. Un sistem rupt de viaţă este în regulă. Te duci la mănăstire, trăieşti după regulile din mănăstire şi e convenabil. Vii în lume şi nu poţi trăi ca în mănăstire înseamnă că nu este valabil în lume. Metodele din qigong şi felul în care îţi poţi trăi viaţa prin qigong dacă se poate adapta la viaţa ta, dacă poţi integra.

Emil: Nu este numai tehnica, ci faptul că atunci când ieşi în lume şi poţi folosi o tehnică atunci poţi spune că este tehnica ta.

Silviu: Qigong-ul este complex. Este şi simplu şi complex. Până la urmă metodele sunt simple, aplicarea lor este complexă. Nu se pune problema ca tu în viaţa de zi cu zi să foloseşti o tehnică formală dacă vrei. De exemplu atunci când ai nevoie să capeţi putere te bagi într-un colţ undeva şi faci Zhuang-ul degetelor sabie. Nu acesta este modul de a aplica qigong-ul în viaţa de zi cu zi. Ci este să intri în starea aceea fără să faci exerciţiul. Ai puterea în urma practicii să o foloseşti. Acestea sunt lucrurile care sunt complexe. La pregătirea de traineri de la Sovata, Maestrul ne-a pus să explicăm cum predăm Brocardul. Şi au fost diferite grade de la cei care explicau cu lux de cuvinte fiecare mişcare, cum să ţii palma, la ce distanţă de cap, la ce distanţă deasupra umărului, adică foarte detaliat şi explicit, până la stilul meu în care explicaţiile erau minime şi care cereau de fapt celor care învăţau să mă imite, să înveţe prin imitaţie într-o primă fază. Maestrul m-a rugat atunci să le prezint la ceilalţi cum predau eu qigong-ul. De fapt nu era nimic nou în toată treaba, eu încercam să-l imit la rândul meu pe Maestru care are o predare tradiţională prin observaţie şi imitaţie. Prin această predare ani de zile îţi observi maestrul şi încerci să-l imiţi. În momentul în care imitaţia este destul de bună, Maestrul consideră că ai depăşit sau ai trecut la un anumit nivel. Examenele îi diferenţiază pe cei cu răbdare de cei fără răbdare, pe cei perseverenţi de cei superficiali şi începe să te înveţe mai în detaliu. Şi acesta este modul tradiţional şi se poate aplica în foarte multe domenii şi la multe exerciţii fizice fără discuţie. În ştiinţa actuală trebuie să citim foarte mult, să învăţăm foarte mult fiindcă totul e în concepte, în cuvinte. Dar şi aici nu ar strica să avem un maestru care nu ne învaţă neapărat cum să rezolvăm o problemă, ci ne învaţă cum să abordăm lucrurile. Dar încă din trecut la partea asta de qigong, de exerciţii fizice şi de meditaţie un maestru mi se pare că este foarte important. Eu l-am avut ca exemplu pe Maestrul Lin Kai Ting.

Emil: Mi se pare extraordinar ce spui, faptul că tehnicile qigong sunt vârful aisbergului şi folosindu-te de ele ajungi până la urmă la tine, pentru că asta cred că este cel mai important. Să ajungi la tine.

Silviu: Eu nu cred că tehnicile sunt un nivel care se poate depăşi. Eu cred că trebuie să practici toată viaţa. Mi-a fost greu să înţeleg ce trebuie să practic în qigong. Indicaţiile Maestrului au fost destul de lapidare. Adică ca să evoluezi, să te dezvolţi în qigong şi în general. Indicaţiile au fost ceva de genul, să faci un exerciţiu mai mult timp, poate trei luni, poate şase, poate un an, poate un an jumate. Hai să spunem că-ţi zicea un minim, dar nu-ţi zicea un maxim. Dar zicea că pe urmă o să simţi dacă ar trebui sau nu să practici ceva anumit. Şi mi s-a părut întotdeauna imprecisă treaba asta şi mie şi celorlalţi traineri.

Astăzi găsesc o explicaţie că sunt nişte decizii pe care trebuie să le iei tu în cunoştinţă de cauză. Să spun că conform naturii mele eu am exagerat cu practica, atât de mult încât interfera cu viaţa mea familiară şi profesională. Sigur că era dorinţa mea de a face preponderent qigong, dar mi-am dat seama că acest lucru nu poate să continue la nesfârşit, să practic foarte mult, căci îmi voi neglija interesele mele legate de familie, de profesiune. Şi cred astăzi referitor la qigong că trebuie să practici la început intens pe o perioadă de câţiva ani, destul de extins în timp, şi eu sunt aici cam aproximativ (zâmbeşte). Dar chiar de la început este necesar să păstrezi un echilibru între practica de qigong şi viaţa ta. Inevitabil viaţa ta se schimbă când faci ceva în mod repetat, în fiecare zi, un număr de ore un lucru, indiferent care. Că te duci la bazin, că citeşti cărţi, că stai în birt. Cumva trebuie să le integrezi în viaţa ta. Practica de qigong îţi cere de fapt să-ţi schimbi viaţa. Eu fumam când m-am apucat de qigong. Mi-a fost evident că nu pot să practic qigong şi să fumez. Eu nu am putut, poate alţii pot. De asemenea a trebuit să-mi fac un regim foarte regulat, foarte calculat de viaţă ca să pot să am timpul să practic cât doream.

Iar la exerciţii la început învăţăm forma şi cred şi astăzi că nu avem nevoie de multe explicaţii. E foarte greşit, cred eu, să ceri şi să primeşti explicaţii când tu încă nu stăpâneşti forma. Nu-ţi foloseşte la nimic decât să te bage în ceaţă. Te derutează, iar sub aspectul evoluţiei foarte probabil că te va trimite într-o direcţie greşită. Mai mult îţi vei spune sau vei trage o concluzie greşită asupra a ceea ce faci tu şi a ceea ce este qigong-ul. Poţi să ai impresia că practici un exerciţiu foarte bine dacă ştii explicaţiile în detaliu atât asupra efectelor cât şi detalii de tehnică. Şi poţi să practici foarte mult, timp de o oră, două, trei, dar tu de fapt să fii pe o cale greşită. Fiindcă ai sărit etapele. În qigong etapele nu se pot sări decât cu repercursiuni negative. Poţi să stai o oră în Zhuang-ul degetelor sabie în zece şedinţe. După asta poţi deveni foarte anxios, să ai senzaţii pe care nu le înţelegi şi să renunţi. E un exemplu la ceea ce nu trebuie să faci. Nu poţi sări etapele. Corpul trebuie să se transforme, vorbim de qigong, vorbim de transformare. Este o expresie că „singurul lucru stabil sau permanent este transformarea”, dar eu cred astăzi treaba asta.

Emil: Acest echilibru cu viaţa l-am observat şi eu. Este acest entuziasm al începătorului care învaţă ceva foarte nou şi tot vrea să facă asta dar nu-şi dă seama că şi aici trebuie să ai un echilibru să nu neglijezi restul, să spui că ce am făcut înainte e vechi şi perimat.

Silivu: E o cale destul de sigură de a te înstrăina, de a ieşi în afara vieţii normale. Trebuie să folosim exemplul că practica qigong este ca focul de pe vremuri când trebuia să ţii focul mereu aprins pentru că era foarte greu să-l aprinzi într-o casă tradiţională chineză. Când găteai puneai lemne pe foc şi oala la fiert, dar când plecai de acasă lăsai focul acoperit să ţină apa călduţă, ca să nu depui mari eforturi să reaprinzi focul. Şi când aveai vreme să găteşti găteai. Aşa este şi cu practica qigong când ai timp şi practici formal înteţeşti focul, în rest îl laşi acolo, dar nu stingi focul. Tot timpul ai grijă. Aşa e dacă ai copii mici, dacă ai alte probleme, mai mult îl întreţii, când poţi îl înteţeşti. Când eşti mai liber, când eşti singur, sau ai perioade propice practicii atunci îl înteţeşti şi pe urmă iarăşi doar îl întreţii. Asta este normal.

Emil. Prin urmare obstacolele acelea nu sunt obstacole, ci un mod prin care nu ţi se permite să exagerezi, de a înteţi exagerat focul, de a nu face evaporarea rapidă din oală şi a arde oala. Aceste evenimente apar în viaţă exact ca să găseşti un echilibru între practică şi viaţa ta.

Silviu: M-am gândit mult la evenimente care nu mi-au convenit în qigong. Când nu te mai afectează aşa de mult, doar atunci te poţi detaşa de ele. Şi ele mi-au schimbat viaţa. Mi-au îndreptat-o înspre ce doream cu adevărat. Mă folosesc de o expresie luată din istorie în care se spunea că adevăratul maestru nu este cel care te învaţă, ci cel care-ţi pune piedici.

Emil: Fără să te descurajeze. Ci străduindu-se să te împingă din spate. Îţi pune piedică, dar în acelaşi timp îţi repetă: încearcă.

Silviu: Maestrul ne-a spus ceva asemănător la practica de la Olăneşti. Ne-a spus că modul în care te învaţă un maestru este de multe ori de neînţeles pentru un discipol. Ne-a dat următorul exemplu. Un maestru trăia într-o peşteră şi avea mai mulţi discipoli. Îi punea pe toţi să stea în genunchi pe o piatră ore în şir. Şi încet-încet toţi discipolii au plecat considerând că îşi pierd vremea. Îi punea să care găleţi cu apă din vale. Unul singur a rămas şi cu încăpăţânare făcea tot ce îi spunea maestrul. Stătea în genunchi pe piatră şi căra găleţi cu apă. Şi la un moment dat după o vreme mai îndelungată şi el şi-a pierdut răbdarea şi i-a spus: Maestre, eu fac tot ce spui, dar nu am învăţat nimic, eu tot numai stau în genunchi şi car la găleţi cu apă. Maestrul îi spune: Ei bine ia piatra aia pe care ai stat. Aceea era o piatră foarte plată şi foarte grea. Ii spune: ia-o şi loveşte-o de genunchi. Discipolul ridică piatra care avea peste 100 de kilograme şi în momentul în care a lovit-o de genunchi a rupt-o. Maestrul l-a învăţat printr-o metodă de neînţeles aparent chinuindu-l şi pedepsindu-l, dar i-a întărit foarte mult şi corpul şi voinţa.

Asta s-a întâmplat şi după ce ne-a povestit asta, Maestrul mi-a suspendat sala de dimineaţă pentru că nu îndeplinisem nişte cerinţe legate de asociaţie şi avea dreptate. A fost o promisiune de a mea nerespectată şi penalizată. Când mi-a înmânat diploma Maestrul mi-a spus că măsurile pe care le-a luat nu sunt întotdeauna de înţeles şi că ceea ce a făcut este în favoarea mea.

Revenind la metoda de predare prin observare şi imitaţie, aceasta mai are şi alte elemente importante. Unul dintre ele este că noi nu ne grăbim să învăţăm. Ţelul nu este de a învăţa repede cum să facem. Fiindcă nu ăsta este scopul. În sine metoda devine un scop, nu să ajungi să stăpâneşti tehnicile. Fiindcă nu ăsta este scopul la care subsumezi totul. Şi dacă prezinţi lucrurile şi le faci în modul ăsta nu mai are importanţă dacă îl imit pe maestru sau pe trainer, dar nu fac perfect. Este un mod în care nu ne legăm de detalii. Asta am învăţat-o la karate. Acolo îţi trebuie zece ani să ajungi la centura neagră sau poate niciodată. Că nu-i important. Nu-i important că ai greşit. Faci cât poţi. Nimeni nu-ţi spune, uite, faci de 10 ani şi nu faci ca lumea. Fiindcă nu-i important. Nu-i important să-i dovedeşti cuiva că tu ştii. E o mare schimbare. Şi atunci totul e relaxat. Dacă nu-i important că mâna o ţinem cu doi centimetri mai jos sau cu degetele îndoite nu ştiu cum, ci faci cum poţi, totul este să meargă în continuare şi iarăşi repeţi şi slefuieşti puţin câte puţin. E altă metodă. Nu e legată de un curs finit ca timp şi foarte clar ca bani.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: