Postul qigong

            Evident nu o să vă spun cum se ţine un post normal sau un post qigong. În schimb o să discut câteva consecinţe ale senzaţiei „nu-mi este foame”. Când nu ţii post în viaţa cotidiană, atât timp cât nu ţi-e foame, nu mănânci. Iar când ţi-e foame mănânci. Iar când nu ţi-e foame nu te gândeşti la mâncare. Atât timp cât corpul nu are această nevoie elementară nu suntem atraşi de mâncare. Putem să inspirăm pe stradă diferite mirosuri îmbietoare, să vedem în vitrine diferite meniuri atrăgătoare, dacă am mâncat cu puţin timp în urmă şi avem o senzaţie de saţietate, toate aceste senzaţii au un caracter neutru. Sunt senzaţii plăcute, dar nu ne atrag. Ar trebui să ne oprim aici, nu mai este nimic de adăugat. Atât timp cât ne ascultăm corpul, acesta creează un minim de gânduri. Când corpul nu are necesităţi, mintea noastră e tăcută, nu apare mereu acelaşi gând „sunt sătul, sunt sătul”. În schimb când ne este foame ni se semnalizează insistent, din nou şi din nou, că există o necesitate care trebuie satisfăcută: „mi-e foame, mi-e foame”.

Problemele pe care le creăm legate de mâncare nu pot fi înţelese limpede decât atunci când suntem sătui. Sătui câteva zile. Ca să fii sătul este imperios necesar să ai o altă sursă de energie. În acest caz poţi să spui că nici nu ţii în realitate un post. Doar schimbi sursa de energie. Diferenţa cea mai mare constă în faptul că o energie provine din mâncare, care are anumite proprietăţi, iar cealaltă energie provine din ceva nematerial, fără calităţi perceptibile de cele cinci simţuri. Ce putem înţelege când suntem sătui câteva zile? Că dintr-odată avem foarte mult timp liber. Timp în care putem face altceva decât să fim prinşi în activităţi legate de mâncare. Pentru că, deşi ni se pare că pierdem puţin timp mâncând, poate o oră, maxim două ore pe zi, activităţile conexe ne răpesc cu mult mai mult timp. După ce am mâncat trebuie să adunăm de pe masă şi să spălăm vasele. Înainte de a mânca trebuie puse vasele şi tacâmurile pe masă. Mâncarea trebuie gătită, trebuie cumpărată, trebuie depozitată.

Cele mai multe griji pe care şi le face o gospodină nu sunt legate de lipsa de mâncare, ci de veşnica întrebare: ce să le gătesc a lor mei în următoarele zile? Pentru că problema nu este de a fi sătul, problemă care se rezolvă uşor. Ci de a prezenta şi a oferi mâncarea într-un anumit fel. Spunem că mâncăm pentru a fi sătui. Dar ştim cu toţii că nu este aşa, dar nu o recunoaştem. Când gospodina care este de obicei mama, soţia, fiica, bunica (şi mai rar cineva de sex masculin) ne întreabă ce vrem să mâncăm, răspundem în doi peri, ca şi cum problema nu ne interesează. Dar când masa este pusă am fi dorit altă mâncare decât cea prezentă. Motivul este că mâncarea are anumite proprietăţi care pot varia considerabil. De fapt noi nu dorim să fim sătui, ci dorim să avem senzaţii cât mai diverse. Suntem flămânzi de senzaţii noi, nu suntem flămânzi de mâncare. Când schimbăm sursa de energie şi aceasta devine imaterială, descoperim că „foamea” noastră este în mică măsură o necesitate fiziologică. Majoritatea gîndurilor noastre legate de mâncare nu sunt deloc legate de necesităţile corpului nostru. Gândurile noastre sunt fictive, nu sunt ancorate în realitatea corpului nostru.

Nu ne este foame de mâncare. Mâncarea face parte din peisajul obligatoriu al socializării. Organizăm o petrecere, apare şi mâncarea şi băutura. Nu putem să fim relaxaţi şi în largul nostru cu alţii, dar atunci când suntem sătui şi avem câteva pahare la bord devenim expansivi şi comunicativi. Bem o cafea cu colegii pentru socializare. Mai târziu suntem convinşi că nu putem trăi fără calităţile cafelei. Băutura şi mâncarea ne relaxează. Chiar dacă nu simţim nevoia să mâncăm ceva consistent suntem gata să înghiţim cantităţi mari de chipsuri, biscuiţi, alune atunci când învăţăm înaintea unui examen. Nici coca-cola şi cafeaua nu sunt de neglijat pentru a elimina stresul examenelor. Încercăm să folosim mâncarea şi băutura ca un vehicul al frustrărilor noastre. Nu ne place cum arătăm, avem coşuri pe faţă, credem că suntem prea obezi, cu siguranţă mâncarea este de vină. Este nevoie să schimbăm regimul alimentar, să variem calităţile mâncării îngurgitate. Mintea nostră nu ascultă necesităţile corpului şi tot ea vine cu soluţii aiuritoare care n-au nici în clin nici în mânecă cu realitatea. Cu faptul că atunci când suntem agitaţi, mintea devine o cortină opacă ce ne ascunde treptat sub straturi tot mai groase ceea ce ar trebui să observăm şi să ne dăm seama imediat.

Este adevărat că mintea şi corpul formează un tot întreg. Dar mintea ar trebui să fie tăcută mereu şi activitatea ei ar trebuie să constea doar în observarea şi rezolvarea imediată a necesităţilor corpului. În momentul în care mintea nu mai face acest lucru şi începe să dezvolte gânduri fanteziste, corpul are de suferit, apar dereglările fiziologice. Putem spune că dereglările fiziologice sunt o activitate anormală, fantezistă, a minţii.

Am putea fi tentaţi să dăm vina pe varietatea prea mare a alimentelor moderne. Atunci de la atracţia pentru mâncare trecem subit în extrema cealaltă, a respingerii ei. Vom spune imediat că această varietate excesivă se datorează procesării excesive. Vom dori să revenim la alimente cât mai simple, cât mai „eco”. Dar de fapt este dorinţa noastră secretă de a reveni la o minte mai simplă. Dar poate o minte complicată, doar prin ea însăşi, să revină la o minte simplă? Ar fi o contradicţie. O minte complicată când încearcă să se deznoadă se va înnoda şi mai tare în ea însăşi. Vom începe să calculăm caloriile, glucidele şi proteinele, să clasificăm e-urile în cele bune şi cele rele. Nu există sfârşit pentru a pune noi şi noi etichete în care să încercăm să clasificăm şi să calculăm toate caracteristicile mâncării noastre. Lipseşte o singură etichetă pe care nu avem sinceritatea să ne-o lipim pe frunte. Pentru că doare şi ne simţim prost. Să scriem: inutilă. Mintea, în modul în care o folosim, este complet inutilă. Se prosteşte de la atâtea calcule inutile. Trebuie să înţelegem că este fără rost ceea ce facem.

Nu respingem clasificările şi calculele. Poate fi uneori interesant să ştim, din curiozitate, câte calorii conţine un aliment. Din curiozitate putem calcula o dietă alimentară bazată pe anumite alimente. Dacă ne-am asculta corpul, aceste calcule pentru o dietă ar rămâne pentru totdeauna la nivelul unei curiozităţi, a unui hobby pe care îl putem face dintr-o plăcere dezinteresată. Sunt rare cazurile când aceste calcule trebuie făcute din necesitate, de exemplu în cazul unui diabet congenital, când este o problemă de viaţă şi de moarte să ştim cât de mult putem mânca şi când. Când avem de-a face cu asemenea cazuri de-abia atunci ne dăm seama ce minunăţie este corpul nostru sănătos, cu câtă grijă îşi reglează în mod natural toate activităţile fiziologice. Să nu ne jucăm şi să nu experimentăm cu corpul nostru! Este cu mult mai înţelept decât putem bănui. Dacă ne gândim la evoluţia noastră, putem spune că are înţelepciunea câtorva milioane de ani în care a încercat diferite căi şi a ales-o pe cea mai bună după multe experimente. Iar noi credem că, învăţând în stânga şi în dreapta, de pe internet sau de la prieteni, putem să ne comparăm cunoştinţele încropite de mântuială cu această înţelepciune milenară. Dacă înţelegem în sfârşit inutilitatea acestei vânzoleli a minţii obişnuite putem avea acces direct la înţelepciunea corpului nostru. Tot ce trebuie să facem este să fim atenţi la ce ne spune, să ne liniştim mintea şi să ascultăm.

De obicei un post normal durează în timpul săptămânii o zi, miercuri şi/sau vineri. În apropierea Paştilor, a Crăciunului, a Sfintei Maria sau a altor evenimente deosebite, aceste posturi, conform tradiţiei creştine, pot dura chiar şi patruzeci de zile sau şapte săptămâni. Este uşor să ţii post când nu eşti preocupat de această problemă a mâncării. Se ştie că greutatea capului este aproximativ o zecime din cea corporală, dar poate cheltui până la jumătate din energia corpului. Când corpul nu mai primeşte mâncare, a gândi este un lux. Toate gândurile inutile dispar mai uşor. În acestea condiţii este mai uşor să medităm sau să ne rugăm. Dar în momentul în care încetăm postul, gândurile inutile revin pentru că nu am eliminat motivul apariţiei lor. De aceea este util să ne folosim în timpul postului de această încetare temporară a agitaţiei superficiale pentru a privi mai profund la rădăcina apariţiei acestor gânduri inutile.

Chiar şi renunţarea parţială la mâncare sau înlocuirea cu mâncare mai uşoară şi mai puţină poate fi benefică organismului, care are un timp de răgaz mai îndelungat şi se poate reface mai uşor de pe urma exceselor alimentare. Dar este necesar să nu devenim prea „sofisticaţi” în acest domeniu. Dacă vom rămâne la fel de preocupaţi de mâncare în timpul postului ca şi în perioadele obişnuite ale anului nu am făcut nimic. Industria alimentară nu are nicio vină dacă încearcă să satisfacă cerinţele consumatorilor. Este foarte bine că găsim mai multe „alimente de post”, dar mi se pare un pic excesiv când aud de reţete de preparate de soia care sunt atât de reuşite în a imita şi a înlocui carnea. Cine încearcă cui să fure pălăria? Dacă nu mă pot abţine de la mâncarea care conţine carne de ce să ţin cu orice preţ să o înlocuiesc cu altceva? Ce doresc să arăt cu faptul că m-am abţinut patruzeci de zile de la mâncare dacă în fiecare zi nu am făcut altceva decât să visez cu ochii deschişi diferite feluri de mâncare, iar în clipa următoare mi-am irosit energia pe încercarea de a refula aceste viziuni? Cu siguranţă nu ne mai putem întoarce în timpul dinaintea descoperirii mirodeniilor. Mâncarea este mai gustoasă în era modernă şi ne atrage. Dar are rost s-o facem searbădă în mod voit numai ca să avem poftă de mâncare? Sau să presărăm soia cu mirodenii ca să aibă gust de carne?

Un post este destinat purificării interioare a corpului şi minţii. Un post este ca o rugăciune pe care nu o facem în public şi nu ne lăudăm cu ea. Încercaţi să ţineţi post fără să ştie nimeni din afara familiei că-l ţineţi. Mergeţi la servici, faceţi aceleaşi activităţi ca şi înainte, nu staţi somnolenţi în pat fără vlagă că nu aţi mâncat. Încercaţi să urmaţi acelaşi tipic cotidian şi observaţi ce se întâmplă.

Ne dăm seama că nu mâncăm ca să ne potolim foamea. Majoritatea mâncării pe care o îngurgităm o mâncăm cu alt scop decât cel de a fi sătui. De aceea ne este atât de dificil să ţinem un post. Chiar dacă înlocuim energia extrasă din mâncare cu altă energie, aceasta nu ne satisface, pentru că noi nu foloseam mâncarea doar ca să extragem energia din ea. În afara postului, adică în viaţa cotidiană putem reduce destul de mult cantitatea de mâncare pe care o consumăm. Dacă o reducem nu mai folosim mâncarea în alte scopuri. După perioada de creştere corpul nu mai are nevoie de atât de multă mâncare. Începând de la treizeci-patruzeci de ani s-a estimat că, odată cu înaintarea în vârstă, un organism uman sănătos poate scădea aportul de alimente cu 10% în decurs de zece ani, pentru că nu mai are nevoie de atâtea resurse. Dar noi continuăm să avem aceeaşi poftă de mâncare datorită unor obiceiuri neschimbate. Evident că începem să punem şi pe noi dacă în plus ducem şi o viaţă sedentară. De aceea oamenii cred că dacă ţin post pot slăbi. Dar într-un  post este posibil şi să ne îngrăşăm. Pentru că organismul se reglează şi revine la greutatea sa normală.

Dar este posibil ca într-un post să nu mâncăm nimic timp îndelungat? Acest efect se numeşte bigu (în traducere abţinerea de la grâne). Sunt cunoscute astfel de cazuri. Odată un copil a căzut într-o râpă şi părinţii şi oamenii din sat l-au căutat vreme îndelungată fără succes. După o sută de zile l-au găsit întâmplător acolo unde căzuse şi încă era în viaţă, deşi acolo unde se afla nu existau decât pietre şi pământ. Chiar şi după ce a revenit în sat, copilul nu a mai mâncat nimic de atunci până la moarte. Copilul a povestit că a văzut nişte broaşte ţestoase care stăteau neclintite pe nişte pietre mari şi din când în când „înghiţeau aerul”. Toată ziua le urmărea şi neavând ce face, a început să le imite în joacă. Şi-a dat seama la un moment dat că nu îi mai este foame. Această tehnică de înghiţire a aerului şi a salivei poate fi atât de hrănitoare încât să nu îţi mai fie foame. Este o metodă qigong avansată de colectare a energiei. Este atât de simplă încât mintea obişnuită cu greu crede că poate funcţiona. Copilul nu ştia ce face şi nu se gândea că este singura sa şansă de supravieţuire. Copilul se juca, nu se gândea să obţină ceva şi asta i-a salvat viaţa.

Sunt cunoscute destul de multe cazuri de persoane care au practicat tehnici energetice qigong şi au dobândit spontan această capacitate specială numită bigu. Aceasta a durat uneori o perioadă şi a dispărut, alteori era parţială, aportul de alimente scăzând mult, dar nu de tot. Dar sunt cunoscute şi cazuri ca cel pomenit când capacitatea s-a păstrat până la moartea corpului. Şi în cultura vestică sunt cunoscute astfel de cazuri, există cazuri cunoscute de călugări de pe muntele Athos şi chiar şi la noi în ţară. Aceşti călugări ne amintesc de taina euharistiei, de pâinea care ne hrăneşte şi de vinul care ne curge prin vine. Ei spun clar că persoanele care ştiu această taină şi o folosesc nu sunt în mod necesar persoane sfinte şi o persoană sfântă nu deţine neapărat această capacitate sau nu doreşte să o arate în public, fiind capabilă să digere şi hrana obişnuită. Astfel că taina rămâne intactă.

Deşi este bine să se păstreze fiecare tradiţie pură, pentru că ar suna ciudat să înlocuim în rugăciunea „şi dă-ne nouă astăzi pâinea cea de toate zilele” cuvântul pâine cu altceva, totuşi pentru cei care doresc să ştie, este clar că oamenii, indiferent de credinţe, au aceeaşi structură mentală şi energetică. Chinezii au avut aceeaşi problemă când au trebuit să se pună de acord în legătură cu termenii din yoga şi din religiile budistă, taoistă şi confucianistă. Taoiştii vorbeau de cinabru şi meridiane energetice, budiştii de anumite stări supramentale, yoginii de chakre, iar confucianiştii de relaţiile umane. Deşi este limpede pentru oricine că pâinea se referă la qi, iar vinul la qi-ul intern care curge prin meridianele energetice, orice altă comparaţie dintre calităţile obiectelor materiale şi qi trebuie să se oprească aici. Restul este tăcere şi o taină. Motivul este unul cât se poate de practic. Dacă ne lansăm în fantezii legate de această asemănare şi începem să raţionalizăm la nesfârşit este posibil ca mintea să nu fie niciodată suficient de limpede pentru a percepe în mod direct acest fenomen energetic.

Este posibil să convingi o persoană sătulă că această energie te poate hrăni şi îndestula, dar acest lucru este aproape imposibil de făcut cu o persoană flămândă. Sunt pomenite diferite minuni săvârşite de Iisus când îi hrăneşte pe oameni cu doar câteva pâini sau numai cu câţiva peşti. Pentru că aceşti oameni nu credeau, era necesar ca energia să fie materializată. Este evident că după ce aceştia s-au săturat, Iisus a putut să-i convingă de existenţa „pâinii cea de toate zilele”. La ieşirea din Egipt se aminteşte că şi Moise a făcut o minune similară hrănindu-i pe oameni cu mană cerească. Istoricii raţionalişti din zilele noastre au descoperit că această mană ar putea fi secreţia unor pomi, asemănătoare vatei de zahăr, care putea fi luată de vânt şi putea ajunge la distanţe mari în deşert. Este posibil ca energia să se fi materializat în acest mod sau este posibil ca minunea să fi coincis cu acest fenomen natural. Nu avem de unde ştii.

Reţinem doar faptul că fiecare om va da propria sa explicaţie acestor fenomene deosebite în acord cu înţelegerea pe care o are. Nu am fost acolo ca să ştim ce s-a întâmplat şi chiar dacă am fi asistat la un asemenea fenomen nu este sigur că am fi înţeles ce se întâmplă. Deşi am înlocuit cuvântul minune cu cuvintele materializarea energiei, asta nu înseamnă că aceste cuvinte ne explică mai mult în ce constă această minune. Nu ştim cum se produce această materializare a energiei şi nici fenomenul invers de transformare a materiei în energie. Suntem capabili în prezent cu ajutorul tehnologiei să producem într-un laborator de chimie sau într-un reactor nuclear substanţe şi elemente noi, dar nu suntem capabili să o facem netehnologic. Oare chiar aşa să fie?

Ar trebui să ne gândim că suntem capabili să extragem din mâncare energia necesară funcţionării corpului nostru. Corpul nostru ştie cum s-o facă doar că, deşi considerăm că acest corp ne aparţine, habar nu avem cum o face, nu conştientizăm procesele prin care reuşeşte acest lucru. Este posibil ca, dacă am ştii cum o face în interiorul nostru, să putem externaliza această energie. Este de asemenea posibil ca, dacă am ştii ce procese se petrec în interiorul nostru, să putem inversa aceste procese, astfel încât, în loc să producem energie din materie, să materializăm energia. Trebuie să ştim că şi acest lucru îl face organismul nostru. Ştim de la biologie că mâncarea este mărunţită până la nivel molecular şi aceste molecule nou obţinute sunt unite în structuri noi şi se adaugă la masa noastră corporală. Deşi moleculele sunt considerate nişte obiecte materiale, proprietăţile lor sunt mult mai asemănătoare calităţilor energiei. De aceea putem spune că mâncarea materială a fost transformată în energie pentru ca ulterior să fie materializată din nou în materia corporală.

Ar trebui să ne gândim că indiferent ce mâncăm şi indiferent ce fel de celule şi ţesuturi sunt distruse în corpul nostru, acesta ştie cum să refacă şi să înlocuiască exact acele zone, parcă ar avea un model după care se ia. Corpul nostru energetic conţine nu numai energia necesară funcţionării corpului, ci şi informaţia necesară transportării energiei. Prin tehnologie putem arunca o privire din exterior asupra nivelului fizic al proceselor care se produc în corpul nostru. Prin tehnicile energetice putem arunca o privire din interior asupra nivelului energetic al aceloraşi procese. Simpla practicare a tehnicilor energetice ne permite să îmbunătăţim aceste procese de transformare a mâncării în energie şi apoi procesul invers prin care reparăm daunele şi schimbările survenite în decursul timpului. Această practică este numită externă, deoarece, deşi este foarte utilă, nu conştientizăm ce se întâmplă în corpul nostru. În momentul în care începem să conştientizăm ce se întâmplă în interiorul corpului, avem de-a face cu o practică internă, neigong, sau alchimia internă.

Există persoane care-şi pot modifica voit ritmul bătăilor inimii, ritmul respiraţiei, încetarea respiraţiei, îşi pot mări secreţiile bilei, pot grăbi vindecarea unei răni, îşi pot modifica temperatura corporală etc. Aceste persoane utilizează energia pentru a controla şi modifica procesele fiziologice. Este clar că o asemenea persoană trebuie să fie sănătoasă. De aceea primul nivel în qigong este cel al unei persoane sănătoase. Ce s-ar întâmpla dacă un bolnav cardiac şi-ar mări voit ritmul bătăilor inimii? Ştim că o poate face involuntar în cazul unor emoţii puternice. Este el capabil să-şi încetinească în mod voit aceste bătăi? Ce se întâmplă cu o persoană care-şi încetează în mod voit respiraţia? Dacă ea nu este capabilă să treacă la un alt tip de respiraţie oare nu se va asfixia? Ce se întâmplă cu o persoană care stă în mod voit într-o cadă cu gheaţă şi nu reuşeşte să se încălzească intern? Nu va face ea oare un şoc hipotermic? De obicei asemenea persoane care se antrenează intens apar în spectacolele de la circ. Dar există şi persoane normale care sunt puse în condiţii extreme şi reuşesc să supravieţuiască datorită utilizării acestor capacităţi energetice latente. De multe ori aceste persoane sunt izolate şi nu au hrană până când sunt descoperite de echipele de salvare. Deşi lipsa hranei este văzută ca un dezavantaj major în supravieţuire, nu este aşa. Postul pe care îl fac în mod involuntar le deschide temporar calea spre capacităţi energetice nebănuite şi acest post constituie de fapt cheia salvării lor. Dacă încearcă să repete în condiţii obişnuite ceea ce au reuşit în condiţii extreme nu vor mai reuşi nimic. Din ce cauză? Lipseşte decizia fermă de a nu mânca. În condiţii extreme aceste persoane ştiu că nu este nimic de mâncare. În condiţii obişnuite ele ştiu că oricând pot renunţa la post şi se pot hrăni. Pentru a avea fermitate în condiţii obişnuite este nevoie de voinţă. Iar aceasta, în condiţii obişnuite, se poate dobândi doar treptat, prin exerciţiu constant şi repetat.

Deşi se intră brusc în post, după terminarea postului este necesară revenirea gradată la alimentaţia normală. Efectele interesante la terminarea postului sunt legate de  savoarea şi aroma deosebită a alimentelor. Deşi mâncarea este aceeaşi putem aprecia cu adevărat gustul mâncării. Postul ne şterge memoria legată de mâncare şi după terminarea postului parcă vedem mâncarea pentru prima dată. Ne dăm seama că, nefiind conştienţi când mâncam înainte de post, simţurile ni se tocesc, iar mâncarea ni se pare fadă. Pofta de mâncare este legată de această conştientizare a mâncării. Când nu mai suntem conştienţi, încercăm să înlocuim această tocire a sensibilităţii prin mâncăruri exotice sau care arată cât mai apetisant. După post putem constata că şi gustul unui măr are proprietăţi cât se poate de exotice de care nu eram conştienţi.

Această nouă atenţie dobândită poate fi folosită pentru echilibrarea energiei corporale. Proprietăţile mâncării nu mai sunt folosite pentru a ni se părea mai gustoasă mâncarea, ci în scop medical şi energetic. Ne putem vindeca diferite afecţiuni ale organelor folosind diagrama celor cinci elemente. Putem folosi cele cinci gusturi: sărat, acru, dulce, amar, picant, pentru a ne armoniza energetic în interior. Dar pentru asta a fost necesară o purificare prealabilă a simţurilor cu ajutorul postului. Nu mai suntem atenţi doar la aspectul superficial al mâncării, ci percepem anumite conexiuni, informaţii ascunse în spatele greutăţii, consistenţei, texturii, tăriei, culorii, gustului, mirosului unui simplu fruct cum este de exemplu un măr. Un măr conţine o bogăţie de informaţii energetice pe care le ascunde graba noastră de a ne potoli foamea în cel mai scurt timp cu putinţă. Noi nu mai degustăm un măr la fel cum degustăm un vin fin, ci doar efectuăm o operaţie mecanică de masticaţie, în timp ce suntem cu gîndul aiurea sau cu ochii aţintiţi pe televizor sau pe o carte.

Noi dorim să intrăm în lumea energiei, dar nu avem răbdare nici măcar cu lumea simţurilor obişnuite. Dacă atenţia noastră lipseşte, dacă nu suntem prezenţi, nu percepem nimic, noi suntem altundeva, dar nici acolo nu suntem prezenţi complet. Problema noastră este această dispersare a atenţiei, nu putem să fim cu toată atenţia concentraţi nici măcar pe lucrurile cele mai simple cum ar fi mâncarea. Nu ni se pare captivant să acordăm atenţie unor lucruri atât de triviale precum mâncatul, care nu se pot compara cu un meci de fotbal sau o gală a modei. Şi totuşi chiar în aceste lucruri mărunte constă acea bucurie de a trăi. Nu în fiecare zi vedem un meci sau o gală, dar în fiecare zi mâncăm de trei ori pe zi. Câte mese ne mai putem aminti de-a lungul anilor? Ce gusturi şi ce mirosuri legate de mâncare ne mai rămân după ani şi ani în minte? Majoritatea sunt legate de perioada copilăriei, când totul părea atât de nou, atât de extraordinar. Mesele de mai târziu sunt de obicei legate de un anumit context social. Ne amintim datorită emoţiilor puternice legate de acel eveniment, mai puţin de calităţile mâncării în sine. Este mai important cu cine am petrecut, cine a fost prezent, mâncarea ne mai fiind un personaj activ, ci doar un decor.

Ce poate face un post pentru noi? Să ne ofere din nou acea prospeţime aproape copilărească a simţurilor, ne face mai compleţi, mai prezenţi, ne face să ne bucurăm mai mult de aceste plăceri simple ale vieţii şi ne ajută să ne cunoaştem mai bine. Gusturile şi preferinţele noastre se schimbă, această modificare este strâns legată de energetica corpului nostru. Observând ce ne atrage, ce ne place, ce evităm, ce ne respinge, putem să ne înţelegem mai bine. Perceperea directă a energiei nu este posibilă de la început. Ea trebuie să treacă la început prin cele cinci simţuri, apoi prin minte. Chiar şi când încercăm să explicăm această percepţie ne dăm seama că o putem face doar explicând apariţia unei anumite arome, unui anumit miros, unui anumit gust. Putem separa această percepţie directă a energiei de percepţia indirectă prin simţuri doar dacă ştim exact ce ne oferă aceste simţuri. Această decelare nu este deloc atât de simplă pentru că de obicei percepem amestecat. Purificarea simţurilor înseamnă o clarificare a acestor două percepţii: directe şi senzoriale. Iar postul ne oferă posibilitatea unei percepţii directe datorită dispariţiei percepţiei senzoriale legate de mâncare. De fapt nu dispar senzaţiile, ci acel ceva care le blochează să fie fluide, modificabile. Acel ceva se blochează în anumite preferinţe pe care le considerăm „ale noastre”. În loc să mai percepem calităţile unui fruct, scoatem imediat din memorie eticheta potrivită „măr” şi toate proprietăţile aferente, care corespund unui măr generic, nu cel care se află în acel moment în faţa noastră. Prin post, această rutină, această legătură inconştientă automată cu memoria este scurt-circuitată. Mărul ce-l avem în mână chiar în clipa asta nu mai este un măr generic şi de aceea îi putem acorda întreaga noastră atenţie. Devine cel mai exotic fruct pe care l-am ţinut vreodată în mână. Poate fi o senzaţie la fel de complexă ca cea a primilor navigatori europeni poposiţi pe meleagurile americane care au gustat fructele tropicale de acolo.

Nu este posibil să intrăm în lumea energiei fără această uimire copilărească faţă de creaţiile naturii. Chiar şi atunci când aceasta are loc prin cele şase simţuri. Postul nu este o abstinenţă, este descoperirea lumii lui Epicur. Poftă bună!

Anunțuri

2 comentarii (+add yours?)

  1. Stoica Mihaela
    Oct 10, 2013 @ 10:16:57

    Este un joc de-a baba oarba. Dacă vrei să ştii, nu trebuie să cunoşti. TREBUIE SĂ DESCOPERI. Pătrunde în ADEVĂR doar prin întrebare, fiindcă niciodată nu vei revela întregul, ci mereu, la nesfârşit, acea faţă a lui care te oglindeşte pe tine în clipa în care cauţi. Ţinând în mână mărul, sărută-l, cerându-i să te lase să-l descoperi şi primeşte darul lui, mereu întrebându-te ce îţi oferă. Deşi niciodată nu vei şti pe deplin dacă ai înţeles, sau nu, mereu vei fi înminunat de plăcerea de a încerca să afli răspunsul cel bun. Nu întinde mâna spre nimic ca să te saturi. Cere voie să atingi şi cere voie să descoperi. Gustă şi întreabă-te. Leagă-ţi memoria de gardul aşteptării. Începe cu vreau să descopăr, nu cu ştiu. Postul este o înfrânare a firii dacă nu este o liberă manifestare a ei. Universul nu posteşte. Doamne fereşte de postul universului care ar opri curgerea firii!!!Toate ale lumii îşi cunosc hrana şi se satură, doar omul pribegeşte în răspăr. Pune lumina ta în lumina lumii şi vei gusta din toate aşa cum gustă în firea ei, lumina. Mulţumesc pentru împărtăşirea gândului. Din lumina lui, mi-am sporit lumina clipei.

    Răspunde

  2. vanina
    Ian 26, 2017 @ 16:49:26

    „Am mancat” articolul 🙂 Mi s-a parut foarte interesant… desi pleaca de la ceva aparent banal, painea noastra cea de toate zilele, atinge probleme fundamentale. Multumesc!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: