Optimizarea psihologică (III)

de Victor Nour

Iată şi o situaţie la care puţini dintre semenii noştri care merg pe stadioane se gîndesc: ziarele publică pe pagini întregi amănunte fiapante, senzaţionale despre un meci de fotbal între două dintre cele mai bine cotate echipe. Evenimentul se va petrece a doua zi. Suporterii celor două echipc, supraîncărcaţi emoţional, ocupă locurile din tribune, în ziua meciului fiecare tabără de suporteri devenind, prin reflex, duşman de moarte al celeilalte. Începe meciul în care orgoliul şi dorinţa de câştig încarcă tensiunea în tribune până aproape de explozie. Tensiunea emoţională de pe teren este „arsă” în exerciţiul fizic al jucătorilor. Organismul lor consumă glicogenul care este scos din depozitele ficatului şi aruncat prin circulaţia sangvină în muşchi.

Ce se întâmplă însă cu pătimaşii din tribune care se perpelesc în patimi devastatoare, care urlă, ameninţă pe cei din tabăra opusă, blestemă, injură, se chinuiesc mai ceva ca în flăcările iadului? Emoţiile puternice declanşază în timpul lor un transfer de zahăr în sange, provenit din ficat. Ei nu exercită o activitate fizică, aşa cum fac cei 22 de jucători de pe teren; pur şi simplu, aceşti spectatori sunt expuşi unui risc grav nu numai de natură cardiacă, dar dacă ar fi supuşi unor analize datorită hiperglicemiei li s-ar pune diagnosticul de diabet până aproape de comă!

De ce am prezentat această situaţie? Pentru a demonstra puterea copleşitoare a cuvintelor şi emoţiilor, negative sau pozitive asupra stării noastre de sănătate. Cercetătorii spun că în anumite situaţii, cuvintele rostite de noi sau receptate  de la ceilalţi ne pot schimba în rău activitatea psihologică, producând modificări majore în tot organismul. Efectul în bine sau în rău al acestor influenţe este dat de sensul şi trăirea care însoţesc în acele momente cuvintele. Cunoscându-se valoarea excepţională a cuvântului, încă din vremuri imemoriale, energia degajată de acesta era folosită în scopuri terapeutice.

Unul dintre cei mai mari medici ai antichităţii, Avicena din Buhara (astăzi Republica Tadjekistan) obişnuia să spună că cel care vrea să se dedice vindecării maladiilor umane are trei mijloace la dispoziţie: cuvântul, ierburile şi cuţitul, iar dintre toate, cuvântul este cel mai puternic, înainte de a se ajunge la cuţit!

Iată şi câteva cazuri ciudate, care au putut fi vindecate prin sugestia provocată de un medic în cadrul unui program de hipnoză: un ţăran din judeţul Vaslui, care îşi pierduse casa ca urmare a unui incendiu provocat de fulger, a amuţit. Timp de 8 ani n-a putut rosti nici un cuvânt, deşi apelase la nurneroşi medici, pană l-a descoperit pe cel care avea să-1 vindece.

O bătrână din Braşov, a suferit un şoc atunci când pe o stradă a oraşului, într-o seară, a fost atacată de o haită de câini. Din acea zi femeia a început să latre aşa cum făceau animalele atunci când au atacat-o.

Un copil din Arad a orbit asistând la un accident rutier în care şi-a pierdut părinţii.

Toate aceste cazuri au fost vindecate prin sugestia declanşată de cuvintele medicului psihiatru. Imbolnăvirile pot fi organice sau funcţionale; în primul caz, zona afectată prezintă la o examinare clinică diverse leziuni, în timp ce a doua situaţie e doar o tulburare a funcţiei organelor. Ei bine, cuvintele şi emoţiile puternice negative încep prin a produce tulburări funeţionale puternice, care evoluează prin repetare în tulburări organice. Pesimiştii care văd doar „jumătatea goală a sticlei”, prin neliniştea, tristeţea şi suferinţa lor permanentă, îşi intreţin o tensiune continuă în sistemul nervos, contaminându-i prin explozii nervoase şi pe cei din jur. In timp ce optimiştii, cei care îşi cultivă buna dispoziţie, trăirile şi emoţiile pozitive, sunt mai profunzi, mai eficienţi şi au o stare psiho-fizică superioară celor care alunecă în pesimism. Aforismul lui Goethe, cu care vom încheia acest episod al optimizării psihologice, rămâne actual: „Merită să trăiască şi să se bucure de viaţă numai acela care în fiecare clipă ştie să lupte pentru ea”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: