Prima lecţie de schi

de Oana Branga

E sâmbătă dimineaţa. Mă trezesc fericită şi nerăbdătoare totodată căci azi voi schia pentru prima dată. N-am mai avut niciodată schiuri şi clăpari în picioare, aşa că habar n-am cum se practică acest sport.

Ajung la locul întalnirii unde toată lumea probează clăpari şi după felul în care ştiu să-i aleagă îmi dau seama că doar eu şi încă o colegă suntem novice dintre toţi cei prezenţi.

În curând, microbuzul pleacă cu noi spre un loc situat la 12 km de oraş, unde ne vom petrece restul zilei pe schiuri. Privesc pe geamul puţin aburit şi admir puritatea copacilor a căror crengi sunt îngreunate de zăpada strălucitoare care-mi incântă vederea şi îmi creează, totodată, o stare de calm interior.

Dar în scurt timp vestea că am ajuns mă trezeşte din visare. Ne dăm jos din maşină şi ne punem clăparii: distracţia începe, căci îmi dau seama că nu pot să-i închid singură. Intr-un final reuşesc; ne luăm şi schiurile şi începem exerciţiile de încălzire. Ni se arată poziţia schiorilor si, spre încântarea mea, realizez că are ceva în comun cu poziţia mabu pe care o folosesc atât de des în exerciţiiie mele de qigong. Măcar nu mi se pare greu să stau pe toată talpa şi cu schiurile paralele. Apoi exersăm balansul fată-spate, după care trecem la întoarceri. Complicată treabă, cu întoarcerea asta rapidă, căci am impresia că o să-mi sucesc picioarele, noroc cu exerciţile de mobilitate de la sală, care se pare că şi-au făcut efectul.

Incă nici nu s-a terminat incălzirea şi deja mi-au îngheţat mainile, doar sunt vreo -10°C şi după mine nu prea e vreme de schi. Incep să regret că n-am practicat dimineaţă, inainte de a pleca de acasă, Palma ce se ridică pentru a ajuta energia să fie emisă prin sunet; cu siguranţă, nu mi-ar mai fi îngheţat mâinile! Dar faptul e consumat, aşa că încerc să găsesc o altă soluţie şi încep să mă concentrez pentru a-mi dirija energia spre palme. Ar trebui funcţioneze căci, după cum spunea Master, unde e găndul e şi energia şi unde e energia e şi sângele; apoi tot el zicea că după maxim de yin urmează yang, aşa că mă gândesc că după ce mi-au îngheţat de tot mâinile ar fi cazul să înceapă să se încălzească. Cert este că metoda a funcţionat!

Acum vine partea mai grea a lecţiei. Suntem puşi să urcăm pârtia cu paşi mici laterali, cu schiurile perpendiculare pe pantă şi realizez că echipamentul de schi e tare greu sau cel puţin aşa mi se pare mie purtându-l pentru prima dată. Acest fapt îmi aduce aminte de scenele din filmele cu Jackie Chan pe care le-am văzut acum câţiva ani, în care discipolul era antrenat fiind pus să care la deal găleţi pline cu apă purtând încălţări de plumb. Incep să cred că ar fi fost mai bine să trec şi eu mai întâi pe acolo, că măcar încălţămintea de plumb sigur nu alunecă.

Incet şi cu perseverenţă reuşesc să ajung şi eu în varful pârtiei şi îmi dau seama că e… destul de abruptă. Instructorul îmi spune că pentru începători, deocamdată, e doar un exerciţiu pentru acomodarea cu echipamentul şi încă nu ne învaţă coborarea directă, aşa că să încep să cobor tot cu paşi mici laterali. Si după ce m-am străduit atât să urc… acum să cobor în acelaşi stil tot cu viteza melcului!… Hmm! Greu la deal, dar greu la vale! La deal făceam 3 paşi în sus şi 2 în jos alunecând, la vale nu mai arn cum să alunec decât în jos, aşa că operaţiunea merge ceva mai repede.

După câteva astfel de ture, când m-am obişnuit cu schiurile, mi se spune că pot încerca să cobor pârtia în coborâre directă. Mă pregătesc aranjându-mi po-ziţia, îmi imaginez că prind rădăcini pe.., schiuri, „mă contopesc cu cerul şi pământul” şi îmi dau drumul. Dar hopa!… panta e cam abruptă… prind viteză şi nu m-a învăţat nimeni cum să opresc sau să întorc! Dar găsesc eu o soluţie… prefer să cad decât să ajung în stradă. Şşi apoi nici nu e chiar aşa de neplăcut să cazi, zăpada e curată şi „te uneşti cu pământul”, căci cu cerul e mai greu.

Noroc cu baterile de la qigong, care mi-au întărit oasele, reuşind să nu mă împrăştii şi să rămân întreagă. La următoarele mişcări pe care le executăm, frânarea si coborârea în derapaj, mă bucur că seamănă cu rotatiile genunchilor din partea de încheiere a Zhuang-ului degetelor sabie şi sunt din nou pe terenul meu, cum s-ar zice. Lecţia se termină cu o coborâre cu lăsare jos stânga – dreapta alternativ, care de asemenea îmi aminteşte de finalul zhuang-ului.

De îndată ce îmi scot schiurile şi clăparii îmi simt corpul uşor, mai uşor ca niciodată şi îmi spun că acum nu mi s-ar părea tocmai imposibil să levitez. La înapoiere, odată cu lăsarea serii, în microbus se face şi mai frig. Instinctiv, fiind într-un mijloc de transport încep să exersez ridicarea rirnchilor şi… surpriză; în scurt timp simt parcă o căldură interioară care încălzeşte şi nu-mi mai este frig. Acest efect al exerciţiului nu-l cunoşteam, dar mă bucur că l-am descoperit şi sunt convinsă că îmi va fi folositor şi în viitor. In microbus, fetele sunt cam obosite după o zi de schi, dar eu mă simt în formă, doar am inspirat toată ziua energie esenţială, pură, departe de agitaţia şi zgomotul oraşului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: