„Prin Qigong iţi poţi schimba destinul într-unul benefic!”

interviu de Victor Ianculescu

Rep.: Master LIN KAI TING, continuăm astăzi să prezentăm cititorilor partea cea mai interesantă a discuţiilor pe care le-am purtat cu dvs. pe tematica Qigong şi pe care noi am inceput să o publicăm in trecut. Cu ce credeţi că trebuie inceput pentru asimilarea tehnicilor de Qigong?

Master: Sunt mai multe de făcut dacă doreşti să te apropii de Qigong, să-l inţelegi şi să-l aplici in beneficiul propriu şi al semenilor tăi. Un fapt esenţial insă rămâne controlul propriilor gânduri, efortul pe care trebuie să-l faci ca să scapi de „gălăgia” din mintea ta. In general, oamenii sunt obişnuiţi să sară de la un gând la altul sau să se lase influenţaţi, copleşiţi de primul gând care le apare. De abia după ce vin la cursuri, unii inteleg acest lucru esenţial; ce este viaţa şi ce trebuie evitat, iar controlul propriilor gânduri face parte din această înţelepciune.

Rep.: La aceste cursuri se învaţă doar tehnici de conservare a sănătăţii şi de eradicare a bolii?

Master: Categoric nu. Alchimiştii căutau „piatra filozofală” şi elixirul de viaţă lungă, dar n-au găsit nici una, nici alta. În schimb, prin şcoala noastră de Qigong, cursanţii şi practicanţii serioşi învaţă şi aplică tehnici de colectare şi rafinare a energiei, care trebuie neapărat însoţite de aspiraţia către o moralitate perfectă. DAN este o energie foarte puternică şi în acelaşi timp pură. Ea poate fi comparată cu focosul unei bombe nucleare. Dar ea te ajută, dacă ştii să o foloseşti, nu numai pentru a te rnenţine sănătos, sau a scăpa de bombă, ci şi pentru a reuşi in viaţă. Prin această energie, utilizată cum trebuie, îţi poţi schimba destinul nefericit într-unul benefic. Poate că ea, această energie este ceea ce căutau alchimiştii. Dar cei interesaţi de fenomenul Qigong trebuie să inţeleagă principiul Qigong-ului veritabil, aşa cum îl prezintă şcoala noastră.

Rep.: Vorbeaţi de un destin pe care îl putem schimba dacă dorim. Dar este acesta un fel de fatalitate aşa cum Înţeleg unii?

Master: E adevărat, mulţi cred că ce li se întâmplă în această viaţă este rezultatul exclusiv al faptelor părinţilor şi strămoşilor. E doar parţial adevărat. Ce este foarte important să ştim, este că noi ne construim clipă de clipă karma. Cum ne vor fi faptele săvârşite, aşa ne va fi viitorul. Faci bine, vei avea binele ca răsplată, faci rău, îl vei avea întors la tine. În Qigong, noi explicăm in acest fel răul care ţi se intoarce: emoţia negativă care insoţeşte fapta rea pe care ai săvarşit-o sfarşeşte prin a produce în organismul tău un anume fel de energie patogenă, extrem de periculoasă, care va incepe prin afectarea inimii şi apoi, fireşte, intregul, pentru că dacă partea e afectată, intregul organism va suferi.

Rep.: Incă din primele cursuri practice sub conducerea dvs., îi învăţaţi pe cei prezenţi diverse poziţii prin care se acumulează sau se distribuie in corp această energie vitală. Dar unii practicanţi execută corect tehnieile, în schimb mintea le zboară atunci in altă parte. Ce rol joacă în acest caz concentrarea?

Master: Un rol esenţial! Unele poziţii conduc energia către unele rneridiane, alte poziţii, pe meridiane opuse. Totuşi, poziţia, până la urmă, nu e cea mai importantă, activitatea mentală. Dar mental nu înseamnă exclusiv gândire sau feeling, ci concentrare — atenţie — intenţie. Raţiunea este în cazul practicantului de Qigong în momentul exersării ca vântul de pe suprafaţa unui ocean, care tulbură apa, dar care totuşi rămâne la suprafaţă, nu ajunge in profunzimea oceanului. Toţi cei care practică în mod curent Qigong înţeleg şi simt acest lucru.

Rep.: Prin ce metaforă aţi sintetiza şcoala dvs. de Qigong?

Master: Prin floarea de lotus! Este frumoasă, pură, deşi îşi are rădăcina în noroiul de pe fundul lacului. In general, populaţia planetei locuieşte in condiţii de poluare materială şi morală. Chiar şi in aceste condiţii trebuie să inveţi să fii egal in interiorul tău. Chiar dacă in lume nu există egalitate intre oameni, practicantul de Qigong trebuie să exerseze egalitatea cu semenii. Trebuie să inveţi să supravieţuieşti in orice societate, să trăieşti ca un om normal în mediul social, dar in interiorul tău să ajungi la acea inţelepciune prin care să eviţi imoralitatea, compromisul moral cu propria-ţi fiinţă. Aceasta este de fapt esenţa şcolii noastre de Qigong: să trăieşti în sănătate şi longevitate, rămânând cinstit cu tine, cu semenii şi cu viaţa  însăşi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: