Qigong-ul budist şi practica Zen sau Chan

Ieroglifa Chan

Zen a devenit popular în Occident la începutul secolului XX datorită răspândirii sale de către maeştrii japonezi Zen. În acel moment avea o istorie de peste 800 de ani din momentul în care a fost transmis din China în Japonia. Zen este caracterul chinez Chan pronunţat în japoneză. Chan înseamnă doar meditaţie sau contemplaţie sau pentru practicanţii de qigong înseamnă starea qigong. În prezent acest caracter este asociat cu budismul, deoarece Zenul este considerat o ramură a budismului Mahayana care pune accent în special pe meditaţie. Acest tip de budism provine din India, iar Budismul Chan s-a dezvoltat în China medievală. În India era folosit termenul sanskrit de Dhyana pentru a indica contemplarea prin care se ajunge la samadhi, meditaţia profundă, care ne revelează sinele propriu natural. Acest termen a fost tradus în chineză prin Chan Na. Conform învăţăturii budiste, samadhi este doar un instrument şi nu ţinta ultimă, deoarece samadhi nu curmă apariţia suferinţei şi efectele sale. De aceea maeştrii au ales numai caracterul Chan pentru a desemna sistemul de practică, care constă în reguli de conduită, concentrare şi înţelepciune, iar rezultatul acestei practici este realizarea „sinelui care nu este independent de noi”.

Zen consideră, cum o fac şi celelalte şcoli ale budismului Mahayana, că toate fiinţele conştiente au natura lui Buddha, natura universală a înţelepciunii naturale, care în sanskrită se numeşte prajna, şi virtutea. Zenul pune accent pe faptul că această natură a lui Buddha nu este altceva decât starea naturală a minţii, cea de claritate deplină, de înţelegere perfectă. Scopul practicii Zen constă în descoperirea acestei naturi a lui Buddha de către fiecare persoană în ea însăşi, prin meditaţie şi un mod conştient de a trăi experienţele cotidiene de zi cu zi. Qigongul budist are acelaşi scop ultim, exprimat prin alte cuvinte, de „înţelepciune perfectă”, adică orice experienţă trăită, oricât de măruntă ar fi ea, are o relevanţă şi poate fi înţeleasă complet de o minte clară.

Practicanţii Zen consideră că această natură a lui Buddha poate oferi o nouă înţelegere asupra existenţei, care în final îi conduce la iluminare. Spre deosebire de alte curente budiste, Zenul se străduieşte să nu se bazeze pe anumite texte religioase sau pe discursuri verbale când se ocupă de problemele metafizice fundamentale. Zenul consideră că acest mod de tratare a problemelor metafizice îl determină pe practicant să caute răspunsuri în exterior în loc să le găsească în interiorul său printr-o percepere inuitivă directă a acestei naturi a lui Buddha. Această căutare în interior a fost denumită introspecţie, a face un pas înapoi, a întoarce privirea spre interior. În acest sens, practica Zen este anti-filozofică, anti-teoretică, anti-dogmatică, aparent fiind împotriva oricăror scrieri, chiar şi a celor rezultate din învăţătura predată oral de Buddha Siddharta Gautama. Însă ceea ce încearcă să scoată în evidenţă Zenul este că trezirea predată de Buddha a rezultat din practica sa meditativă, şi nu din scrierile pe care le-a citit sau învăţăturile care i s-au predat, astfel încât doar prin meditaţie ar putea şi alţi oameni să se trezească şi să aibe aceleaşi intuiţii profunde ca şi Buddha.

Învăţăturile despre tehnicile şi practica întoarcerii privirii spre interior, sau dhyana, sunt întâlnite în multe sutre ale canoanelor budiste, dar în perioada de început în China, Zenul sau practica Chan se baza în principal pe sutrele Mahayana şi sutra Lankavatara. Când Budismul a fost adus China s-au stabilit trei doctrine principale legate de reguli de conduită, în sanskrită sila, antrenamentul minţii prin meditaţie, dhyana, numită şi samadhi sau concentrare şi antrenarea în înţelegere şi discernământ, în sanskrită prajna sau înţelepciune. Treptat au apărut maeştrii vinaya care cunoşteau toate regulile de disciplină pentru călugări, maeştrii dhyana care erau antrenaţi în meditaţie şi maeştrii dharma, care cunoşteau aspectele metafizice ale budismului. După venirea lui Boddhidharma în China, maeştrii Chan au dezvoltat o practică a meditaţiei şi o atitudine conform căreia simpla observare a regulilor de disciplină sau numai predarea intelectualăa scipturilor nu erau suficiente pentru a putea transmite practica şi experienţa personală în meditaţie a lui Buddha care l-a condus la trezire. Astfel că punctul central al acestor maeştrii Chan a devenit trezirea oricărei persoane la fel cum a avut-o Buddha.

 

 

Boddhidharma, cu faţa la perete

Urmând exemplul dat de Boddhidharma, care se spune că a stat cu faţa la perete, în meditaţie, timp de nouă ani, la mănăstirea Shaolin, maeştrii Zen au continuat meditaţia şezând, care este mai bine cunoscută cu termenul japonez de zazen. Dar este evident că nu această poziţie contează, practica Zen sau Chan neavând o formă fixă exterioară de practică. Zenul poate fi practicat în orice moment al zilei, indiferent de activitatea exterioară efectuată, atât când te afli la birou şezând pe un scaun, cât şi când mergi, te dai cu bicicleta, mănânci, faci un duş. În acest punct se aseamănă cu qigong-ul care poate fi practicat oricând în timpul zilei. Şi o parte din istoria qigong-ului, numit în acea perioadă cu multe alte nume, ca dao yin, este legată de Boddhidharma, care a exercitat o influenţă considerabilă asupra tuturor practicilor meditative ale vremii. Se spune că Boddhidharma după ce a meditat acei nouă ani şi-a dat seama de situaţia precară a sănătăţii numeroşilor călugări de la Shaolin şi le-a predat nişte tehnici speciale care au devenit cunoscute sub numele de Brocardul de aur.

Fapt este că în prezent o persoană neavizată care aude prima oară de Zen îl va asocia cu acea poziţie meditativă şezând de zazen sau când este vorba de qigong sau artele marţiale o va asocia  cu posturile dinamice din Brocardul de aur, pentru că acestea sunt singurele vizibile. Dar această cunoaştere superficială este evident doar vârful aisbergului, iar partea ascunsă era transmisă oral de la maestru la discipol, dar în principal era transmisă prin qi. Pentru că este posibil să înveţi oral pe cineva despre poziţie, respiraţie şi starea mentală, dar devine foarte greu sau complet ineficient să o mai faci oral în legătură cu traseele energetice şi scopul rezultat din înţelegerea rezultată din practică, numit „gong” sau cunoaşterea directă rezultată din contemplarea qi-ului în stare qigong. Practic acel punct foarte sensibil din care se poate explica esenţa Zenului sau a qigongului constă în a aduce învăţăcelul în acea stare meditativă a minţii pentru ca acesta să aibă o intuiţie directă, dincolo de cuvinte. În acel moment are loc transmisia sau „gong”-ul. Prin urmare în cuvântul qigong, gong nu înseamnă numai în traducerea exactă muncă sau manipulare a qi-ului, ci în special aspectul informaţional: prin contactul direct cu qi-ul, când eşti deschis şi nu ai prejudecăţi sau anumite aşteptări la ce se va întâmpla, qi-ul te poate învăţa tot ce doreşti să ştii, atât despre el, cât şi în special despre natura ta proprie, ce eşti tu cu adevărat. De aceea nu contează forma exterioară a activităţii în care eşti implicat, poziţia zazen sau postura din Brocard, sau orice altă activitate cotidiană, în măsura în care poţi menţine un contact direct cu qi-ul.

Tehnica devine mai puţin importantă, trece pe planul doi şi acesta este motivul pentru care qigongul a fost şi este deschis să accepte şi să absoarbă alte tehnici şi învăţături. La fel ca şi zenul, qigong-ul a fost influenţat de-a lungul istoriei sale de foarte multe curente religioase şi filozofice, dar a încercat să reţină partea valoroasă legată de practică. În momentul în care odată ce ai săpat şi ai dat de apă vei ştii cum s-o faci şi în altă parte. Dacă ai ajuns la un anumit nivel în qigong vei descoperi că Zenul sau alte tehnici valabile sunt numai superficial distincte de acesta. În schimb, căutătorul superficial va descoperi de fiecare dată alte şi alte tehnici interesante şi exotice fără să dea de apă pentru că este ca şi omul care sapă pentru o vreme într-un loc, se răzgândeşte şi sapă în altul şi se întoarce de fiecare dată cu mâinile goale şi nu-şi înţelege strădania inutilă.

În continuare vom face o excursie în timpul maeştrilor chinezi Chan pentru a învăţa cât mai multe din ce are de oferit practica Zen sau filozofia anti-filozofică Chan. Într-o zi, pe muntele Vulturului, Buddha ţinea o prelegere cu totul specială. Fără să spună niciun cuvânt, Buddha pe tot parcursul prelegerii ţinu în mână o floare oferită de regele Brahma şi se uită lung la auditoriul din faţa sa. Nimeni nu înţelese semnificaţia momentului, doar Mahakashyapa începu să zâmbească. Atunci Buddha spuse: „Deţin ochiul adevărat al Dharmei, mintea profundă a Nirvanie, realitatea care transcende toate formele, învăţătura supremă şi subtilă, inexprimabilă prin vorbe şi discursuri. Această minte clară neîntinată de scripturi („pecete a minţii”) o transmit lui Mahakashyapa”. Aceasta era prima transmisie veritabilă consemnată de istoria Chan, sub forma unei flori şi a unui zâmbet. În acest mod, Mahakashyapa a devenit primul patriarh Zen sau Chan. Această învăţătură specială de iniţiere, transmisă prin qi, numită „pecetluire a minţii” este esenţa Budismului şi constă într-o transmisie specială dincolo de scripturi, independentă de cuvinte, care se adresează direct minţii pentru a-ţi vedea natura adevărată şi pentru a deveni un Buddha, un trezit.

Mahakashyapa a „pecetluit mintea” celui de-al doilea patriarh Ananda, acesta la rândul său a transmis-o mai departe până la cel de-al 27 patriarh Prajnadhara, care i-a oferit-o lui Bodhidharma. Bodhidharma era cel de-al treilea fiu al unui rege din sudul Indiei. Regele, în semn de înaltă preţuire, i-a oferit lui Prajnadhara o perlă unică, de valoare inestimabilă. Acesta a arătat-o celor trei fii ai regelui şi i-a întrebat:

-Există ceva mai valoros decât această perlă dăruită de tatăl vostru?

Primul şi al doilea fiu au răspuns:

-Această perlă este cea mai mare preţioasă în visteria ţării. Nu există alta ca ea în întreaga lume.

Dar Bodhidharma spuse:

– Aceasta este doar o perlă lumească şi prin urmare nu poate fi cea mai preţioasă. În schimb, între toate nestematele, perla adevărului este cea mai valoroasă. Această perlă lumească poate crea doar o dorinţă lumească şi de aceea nu este atât de arzătoare. În schimb, dorinţa pentru înţelepciune este pasiunea cea mai înaltă. Acestă perlă are doar o claritate lumească şi de aceea nu este cea mai limpede. În schimb, claritatea minţii este limpezimea absolută. Această perlă nu poate străluci doar prin sine, ea are nevoie de lumina înţelepciunii. Cu lumina înţelepciunii poţi discerne că este o perlă şi faptul că este preţioasă. De aceea perla nu este preţioasă prin ea însăşi şi de aceea o perlă nu este o perlă prin ea însăşi, adică o perlă de sine stătătoare. Ea nu este o perlă de sine stătătoare pentru că depinde de perla înţelepciunii pentru a fi recunoscută ca atare, adică doar o perlă lumească. Această perlă nu este preţioasă, deoarece este nevoie de comoara înţelepciunii pentru a înţelege că Dharma este cu adevărat preţioasă. Deoarece tu, venerabile Maestre, înţelegi Calea, comori minunate apar. Când oamenii pornesc pe Cale, comorile minţii lor încep să apară.

Mie mi-a plăcut în mod deosebit acea expresie a „perlei prin ea însăşi”, amintindu-mi brusc de cartea aceea greoaie a lui Hegel în care vorbeşte de spiritul în el însuşi şi chiar după ce am citit zeci de pagini am rămas cu această nelămurire şi tot doream să ştiu ce vrea să spună cu asta. Nu ştiu cât de versat era Hegel în budism, dar se pare că aceasta este una din ideile centrale din budism: nu există obiecte în lume, este o iluzie. Nu există obiecte autonome, de sine stătătoare, ele întotdeauna depind de alte lucruri din lume. Ele nu pot exista numai prin ele însele. De exemplu nu există un obiect numit „scaun” sau „masă”, doar mintea noastră desprinde şi izolează din realitate bucăţi de puzzle pe care apoi tot ea se străduieşte să le pună împreună şi nu mai reuşeşte. Scaunul e făcut din lemn, care e adus din pădure, care depinde de copaci, care au crescut din pământ datorită fotosintezei şi depind de soare, care… Cu toate acestea, există în lume trei comori (de fapt există o triunitate) una dintre ele fiind shen, care există prin ea însăşi, pentru că înglobează totul şi formează un întreg unitar.

Din discursul de mai sus observăm că Maestrul nu vorbeşte deloc, în schimb, în contrast, Bodhidharma face un discurs strălucitor şi ne apare ca un adevărat înţelept. De-abia la sfârşitul discursului înţelegem că concizia şi claritatea acestui discurs nu i se datorează lui, Bodhidharma a înţeles de-abia atunci, chiar în clipa aceea, esenţa învăţăturii şi o spune pe măsură ce o înţelege. Discursul ce îl citiţi acum este cu atât mai remarcabil pentru că este o transmisie „în derulare” prin care Bodhidharma înţelege şi devine cel de-al 28-lea patriarh indian Chan. Aceasta este puterea contactului direct cu qi-ul Maestrului, care îi deschide lui Bodhidharma comorile ascunse din interiorul său.

Pentru a vedea că într-adevăr Bodhidharma nu îşi atribuie sieşi meritele, sau deşteptăciunii sale, ci este conştient de unde îi vin toate aceste intuiţii profunde, amintim întâlnirea sa cu împăratul Wu. După patruzeci de ani, cât a stat alături de Maestrul său, în momentul morţii sale, la dorinţa sa, a plecat să răspândească învăţătura în China. În anul 520 d.C. ajunge în Guangzhou şi îl întâlneşte pe împăratul Wu al dinastiei de sud Liang. Acesta, interesat de budism îi spune:

– Am construit mănăstiri, am tipărit sutre şi am semnat o mulţime de decrete pentru primirea în ordinele monastice a nenumăraţi călugări. Ce merite am obţinut din aceste fapte?

Bodhidharma îi răspunde:

–         Niciun merit.

Confuz, împăratul îl mai întreabă:

–         Atunci, ei bine, care este adevărul suprem în budism?

–         Vidul. Nimic spiritual.

–         Dar cine este atunci cel aflat în faţa mea?

–         Nu ştiu.

Împăratul nu a fost capabil să pătrundă învăţătura oferită.

 

Vidul, în caligrafia budismului Zen

Aceasta este o problemă care apare atât în Zen, în creştinism, în qigong. Oamenii nu sunt deloc interesaţi de a fi buni fără motiv. Acţiunile lor sunt caritabile pentru că se gândesc că ar putea avea un profit din ele, dacă nu în această viaţă, atunci într-o viaţă după moarte, sau într-o nouă reîncarnare. Dacă nu poţi fi împlinit în clipa prezentă este întotdeauna necesar să inventezi un rai şi un iad, o nouă reîncarnare mai bună.  Asta nu înseamnă că nu e posibil să existe alte plane ale existenţei mai subtile sau că nu ar exista ceva numit reîncarnare. Dar e necesar să ne întrebăm cine din noi doreşte atât de mult această perpetuare a stării de fapt. În momentul în care putem răspunde, problema reîncarnarii se dizolvă de la sine împreună cu cel care doreşte această perpetuare. Ceea ce rămâne este ininteligibil pentru minte, este un nimic fără valoare spirituală sau de orice altă natură, de aceea este desemnat, foarte sugestiv prin Vid. Dar este un Vid care include şi generează întreg Universul. Dacă această noţiune a Vidului ni se pare prea orientală şi străină gândirii noastre vestice, să ne amintim de întoarcerea lui Ulise acasă, în Ithaca. Pe drum, Ulise este reţinut de un ciclop şi scapă de el doar orbindu-l. În momentul evadării ciclopul doreşte să afle cine l-a orbit şi el răspunde: Nimeni. Pentru minte, trezitul este un Nimeni şi comoara pe care o dobândeşte este nimic sau Vidul.

De ce am mai face atunci fapte caritabile, dacă ele nu sunt răsplătite în niciun fel? Ele sunt răsplătite, în felul lor. Împăratul Wu, datorită faptelor sale bune, a avut şansa să întâlnească un Maestru veritabil. Dar şansa este fructificată sau nu. Vântul nu se ştie pe unde va trece ducând cu el seminţele iluminării. În calea sa va întâlni un sol roditor sau doar un sol arid. Dar seminţele vor fi răspândite peste tot. Unele vor rodi în sufletele oamenilor, altele nu. Cine poate ştii?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: