Luxul de a aprecia lucrurile mărunte

(de pe site-ul sibiu100ro)

de Renate Müller-Nica

interviu de Ioana Mălău

„Sunt o tipă deschisă, cu multe relaţii, dar de câţiva ani practic Qiqong şi asta a însemnat o răscruce în viaţa mea. Qiqong este arta cultivării vieţii şi am început să-mi cultiv viaţa menajându-mă de relaţiile care îmi strică personal. De aşa zisele prietenii. Consider că cine nu mă apreciază ca om, nu mă merită ca prieten şi asta e regula care mă defineşte”, spune Renate Nica. Despre meditaţia Qigong povesteşte ca despre o salvare, despre o cale spre fericirea lucrurilor mărunte, spre bucuria de a aprecia o floare, o rază de soare. „La meditaţia finală la Qigong trebuie să te gândeşti la momentul când ai fost cel mai fericit în viaţă, e tehnică anti-aging dacă vrei. Te gândeşti la tine, când aveai vârsta de 7 ani şi nu existau probleme. Dar ştii cum se spune: copii mici, griji mici, copii mari, griji mari”, adauga Renate Nica.

„Ştiu prea multe. Sunt prea de demult, dar ce să faci dacă le-ai trăit şi ai avut relaţiile”. On the record, Renate Müller-Nica este actriţă la Teatrul Radu Stanca, fost coordonator al Secţiei germane, membru fondator şi director al Societăţii Culturale Româno-Germane, precursoarea actualului Centru Cultural German. Off the record, Renate Müller-Nica este cum spune fiul ei, regizorul Radu Nica, „istoria ambulantă a teatrului”, un protector al tradiţiei culturale germane, supravieţuitor şi prieten. Despre cele 100 de roluri şi o mie şi una de poveşti trăite într-una singură, despre viaţa ca o noapte arabă, aflaţi din cele ce urmează.

În 1960 domnul Müller este numit director adjunct al teatrului de la Sibiu, iar Renate Müller-Nica, elevă în clasa a I-a la Liceul Pedagogic, face cunoştinţă cu lumea magică a teatrului: aerul puţin închis şi aromat, lumina semiobscură din sala de teatru, atelierele unde, din baloţi imenşi de material, se făceau costumele prin ştampilarea manuală, primul rând la mijloc în sala de spectacol, Richard al III-lea montat în 1967, la zidurile cetăţii, lângă sala Thalia, revelione cu mari actori români, legănatul în braţele lui Radu Stanca. În 1968, în clasa a IX-a, este „copilul trupei” în grupul „Das Kleeblatt” – Trifoiul, împreună cu Ricky Dandel şi Hanzi Müller, merg în turneu la mare, prind în drum discursul lui Ceauşescu din Bucureşti, întrebându-se dacă a doua zi urmau să ne invadeze ruşii. În 1971, în clasa a XII-a, ia parte primul concert al Aurei Urziceanu la Casa Armatei şi jamm session-ul din garajul trompetistului Erik Manniak, care prelungindu-se avea să devină Clubul de Jazz de la Sibiu.

După ce absolvă Liceul Brukenthal în 1972, fiind prima promoţie, tatăl îi interzice să meargă la Şcoala de regie, din cadrul Facultăţii de Teatru din Bucureşti. Face trei ani Facultatea de limbi straine la secţia română-germană la Sibiu, iar apoi din 1975-1978, Colegiul de Cosmetică Bucureşti, la care ulterior renunţă. Când nu se mai aştepta nimeni, când deja Facultatea de Teatru se desfiinţase, în 1982 dă concurs la Teatrul din Sibiu şi neavând studii este numită pe un post de figurantă. Ulterior, face cursuri de actorie la Timişoara cu profesori din Berlin. Având probleme cu actorul Christian Maurer se mută la secţia română, pe post de sufleuza, şi ulterior rămâne aici până în 1989 ca actriţă.

După ce se schimbă regimul şi teatrele se reorganizează iar împreună cu Wolfgang Ernst, Gelu Potzoli şi Monica Dandlinger reînfiinţează secţia germană. ,,Atunci mi s-a părut că am o datorie morală. Între 1992-1996 am fost trei oameni la secţia germană, şi era foarte greu pentru că nu aveam sprijin din partea direcţiunii, când Bica era la conducere. Este un mare merit că secţia germană a reuşit să supravieţuiască, iar Teatrul Radu Stanca a reuşit astfel să devină teatru naţional.”, spune Renate Nica. Rămâne director al secţiei germane până în 2001 când are mari probleme de sănătate. În 2003 face operaţie de inel gastric. ,,Dacă nu făceam operaţia asta, mă retrăgeam. Nu era etic, munca în teatru e muncă de echipă, nu le puteam sta în drum.”

În 1995 înfiinţează Societatea Culturale Româno-Germane, împreună cu elita intelectualităţii sibiene şi obţine fonduri de la Ministerul de Externe al Germaniei pentru proiecte culturale şi lingvistice: cursurile de limbă germană cu domnul Konrad, la finalul cărora obţineau atestat Sprachdiplom, Biblioteca germană de la Sibiu, care la vremea respectivă era a doua ca mărime şi importanţă din ţară, scoate la lumină prima cortină a teatrului, concertul pianistului Cristian Petrescu la saloanele muzeului Brukenthal.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: