Noţiuni despre tehnicile qigong şi caracteristicile sale

de Ma Tzi Jen

Qigongul este o tehnică terapeutică străveche. Din anii 1950 qigongul a început să fie aplicat în clinici şi s-au obţinut o serie de succese medicale şi ca urmare a început să se răspândească rapid şi în mediile medicale. Dar termenul de qigong este interpretat de multe persoane în mod diferit. Unii pornesc de la semnificaţia ieroglifelor care definesc qi ca suflu, iar gong ca exerciţii permanente de reglare a respiraţiei şi a poziţiilor corpului. Alţii consideră că semnificaţia termenului de qigong ar fi de “muncă asupra qi-ului“. În antichitate metoda se numea “yang shen fa“ – “arta cultivării vieţii“. În mediile medicale qigongul este numit în multe moduri de exemplu ca “metodă a călirii în timpul odihnei“ sau “metodă psihoterapeutică“.

În antichitate combinaţia ieroglifelor qi şi gong era extrem de rar întâlnită, se spune că ea ar apărea doar în cartea taoistului Sui Sun din perioada 265-420 e.n. În schimb termenul de qigong era destul de răspândit la practicanţii de wushu. În cartea modernă Tainele gimnasticilor Shaolin se spune: Qigong în două cuvinte: primul – colectezi (qi), al doilea – cultivi (qi). Dar primul cuvânt se referă la autoreglarea taoistă (gong fu), în timp ce al doilea cuvânt se referă la practica wu shu şi nu are nici o legătură cu qigongul. Doar noţiunea de Yiqigong (munca asupra gândului şi qi-ului) cum era folosită înainte de 1949 se apropie de noţiunea modernă de qigong. În plus în 1934 în China a apărut cartea despre vindecarea tuberculozei cu metodele qigong, dar nu  a găsit ecou la publicul larg şi nu este prea cunoscută.

În 1960 directorul clinicii Tian-shan de terapie qigong, Wan Tzinbo vizitând clinica din Shanhai i-a găsit pe specialişti discutând cum să numească complexul de metode (adică ce trebuie să se înţeleagă prin imaginea pictografică de qi). S-a convenit să nu se înţeleagă ieroglifa qi în sens restrâns, ci să i se acorde întreaga semnificaţie care apare din practicarea qigongului. Au considerat că qigong-ul reprezintă metoda şi teoria de practicare individuală a corpului şi sufletului. Practicând poziţiile, respiraţia, relaxând corpul şi inima (sufletul), focalizând şi folosind conştientul, efectuând mişcări ritmice etc. se pot regla şi intensifica o serie de procese ce au loc în corpul uman, şi se pot iniţia şi activa forţele latente ale organismului. Influenţa qigongului are o acţiune de însănătoşire şi întărire generală a organismului, stimulează profilaxia bolilor şi longevitatea.

În cartea lui Huan Di, “Nei Chin“ sunt pomenite 5 metode de vindecare: acupunctură cu ace de piatră, moxocombustii, “nouă ace“, plantele medicinale şi dao yin yan zao care de fapt reprezintă qigongul antic. Metoda dao yin este descrisă prin 8 cuvinte (ieroglife): expiră, inspiră, elimină, colectează, atârni ca un urs, te întinzi ca o pasăre. În prezent asta se numeşte qigong static şi dinamic. Multe tratate medicale clasice au studiat această tehnică de-a lungul secolelor.

Însă metodele folosite în qigong sunt dificil de redat prin cuvinte. În plus în antichitate nu erau multe persoane care cunoşteau profund metoda. Cjou Siuhai scrie că în perioada 1644-1911 literatura despre metodele dao yin era tainică, sensul ascuns, şi chiar dacă reuşeai să citeşti ceva despre aceste metode nu reuşeai să pătrunzi sensul ascuns. Din acest motiv în trecut existau foarte puţini specialişti în qigong.

Qigongul este o parte a medicinii tradiţionale chinezeşti, dar unii o văd ca o autoreglare taoistă (gong fu adică ca o artă a cultivării vieţii) şi consideră că originea qigongului stă în cartea lui Lao Tze. Mai târziu qigongul a devenit metoda de autoperfecţionare (siu fa) al sectelor taoiste secrete. Când în timpul dinastiei Han de răsărit (la începutul erei noastre) în China a pătruns budismul, care avea o metodă proprie de cultivare a vieţii, metodele qigong au primit o nouă dezvoltare. Astăzi se consideră că există foarte multe ramuri ale qigongului, în  taoism ele se împart în două grupe – nordice şi sudice, după cum s-a divizat şi taoismul.

Existenţa qigongului se pierde în ceaţa veacurilor, până în perioada mitică Tan Yao. În perioda Toamnă şi Primăvară şi a Regatelor combatante (sec.VIII-III î.e.n) qigongul era destul de răspândit, şi în decursul secolelor a fost influenţat de metodele taoiste, confucianiste şi alte metode populare de întărire a sănătăţii. Unele metode qigong sunt pomenite în tratatele lui Lao Tze şi Chuang Tzu. Asta ne arată că în acele perioade (246-207 î.e.n.) şi (206 e.n.) metodele qigong erau cunoscute, existau zeci de şcoli filozofice şi taoismul era doar una dintre ele.

În taoism de asemenea erau multe direcţii şi nu toate foloseau metodele qigong. După sec. X-XIV existau 2 direcţii principale. Prima era ramura Unicului sau ramura amuletelor şi talismanelor, a descântecelor şi vrăjilor, ce foloseau la alungarea demonilor şi eliminarea distrugerilor. A doua era ramura cinabrului şi trepiedului sau ramura topirii şi cultivării, în nord se numea ramura adevărului total şi avea ca scop să topească cinabrul şi să obţină longevitatea, de aceea se mai numea învăţătura taoistă a cinabrului de aur. Metoda practicii se numea tehnica cinabruli intern (Nei dan shu). S-a răspândit în perioada 960-1279 e.n. Şcoala de sud a fost fondată de Chan Boduen, iar cea de nord de Wan Che. În plus în dinastia Min şi Tzin au apărut şcolile de apus şi răsărit.

Trebuie avut în vedere că qigongul medical şi tehnica taoistă a cinabrului intern are fiecare caracteristicile ei proprii. Dar acesta nu este un motiv să privim cu dispreţ gimnasticile taoiste sau confucianiste, deoarece acestea au acumulat enorm de multă experienţă, care ar fi păcat să se piardă.

Autorul a observat numeroşi bolnavi cronici, care au practicat qigongul şi a căror stare s-a stabilizat, iar unii chiar s-au vindecat şi au devenit capabili să muncească. Aceasta vorbeşte de acţiunea terapeuteică a qigongului. Cei care au continuat să se ocupe de qigong şi după vindecare,  şi-ai întărit corpul şi mai mult. Multe persoane slăbite şi într-o stare de îmbătrinire prematură şi-au întărit corpul, şi-au recăpătat vitalitatea, au devenit mai încrezători în viaţă, ce confirmă dein nou acţiunea terapeuteică a qigongului. Medicina tradiţională chineză explică asta prin faptul că qigongul activizează sângele şi qiul, armonizează organele interne, întăreşte qi-ul originar, linişteşte inima şi sufletul, curăţă canalele energetice, întăreşte sănătatea, oasele devin mai rezistente.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: