Strâng mâinile la piept şi mă înclin adânc, Maestre!

de Corina Munteanu

N-am fost pregătită pentru venirea pe lume a Melaniei, acum 3 ani. Eram în prima lună, cand mi-am dat seama… şi, eu toate că, ştiam foarte bine ce trebuie să fac (din punct de vedere spiritual) astfel încât copilul să, se simtă binevenit şi să crească, înăuntrul meu sănătos şi echilibrat, m-am lăsat invadată, de panica mea şi a celor din jur, traind restul de 8 luni ca un condamnat. Singurul lucru pe care am fost capabilă i-l transmit, din cand în cănd, a fost că, îmi pare rău că mă port aşa iresponsabil. S-a născut într-o miercuri dimineaţa, mică, dar sănătoasă şi vioaie. In naivitatea mea incă, mai speram că va fi cuminte şi liniştită. Dar nu, bineînţeles că era asa cum o „învăţasem”: stresată, încruntată, plângăcioasă… Dar voi vorbi despre ce s-a întamplat în timpul meditaţiei de vindecare de o oră din penultima zi a cursului din noiembrie 2002. Nu îmi fixasem nici un subiect al meditaţiei, nici chiar în clipa în care am început să ne relaxăm nu ştiam la ce să mă concentrez: am probleme cu ficatul, stomacul, cu ochii, mama mea nu se simte deloc bine, ca şi tatăl meu, de altfel.

Dar deasupra tuturor dorinţelor-probleme, s-a ridicat ea, Melania. Am început să mi-o imaginez cum era la 3-4 săptămani de la concepţie, exact în momentul în care am aflat că există. Am simtit, ca şi cum aş fi fost ea, şocul de a fi apărut în lume într-un moment inoportun. Durerea a fost imensă şi am început să plang în hohote. Prima jumătate de ora doar am plâns, şi atât.

Cand s-a schimbat melodia, mi-am revenit şi am început să retrăiesc concentrat perioada sarcinii; eram din nou mamă şi prunc, şi am impărtăşit împreună cu ea toate momentele dezvoltării intrauterine, am vorbit şi i-am transmis energetic toate informaţiile şi emoţiile pe care ar fi trebuit să i le ofer de la început: se putea baza pe mine, era acceptată, iubită primită cu incredere în valoarea ei, rolul ei. Sfârşitul meditaţiei a fost ca o a doua naştere, astfel încât nu m-am putut abţine să-i rog pe prietenii mei cei mai buni de la curs să-i dau un nou nume Melaniei.

La început, în primele 2-3 săptămani, cei din jur nu au observat nimic diferit. In sufletul meu însă totul era schimbat. Eram ca după o perioadă de luni de zile de psihoterapie, timp în care depăşisem cu bine toate momentele importante ale unei „curăţiri” sufleteşti. Acum, la două luni de la curs, ceilalţi şi-au dat seama că Melania s-a schimbat mult. Stiu că, în prezenţa Maestrului şi cu ajutorul său timpul poate fi dat în urmă şi evenimentele pot fi corectate, asta ar fi o explicaţie. Sau poate concentrata terapie mi-a schimbat viziunea asupra copilului meu cel mai mic, şi asta a schimbat-o pe ea, cum se întamplă de obicei. In orice caz, a fost Vindecare. Strâng mâinile la piept şi mă înclin adânc, Maestre.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: