Principiile teoretice ale Qigong-ului

de Marisa Vocca

Există o serie de concepte legate de qigong, care trebuie cunoscute pentru a înţelege bine modul de lcuru cu qi-ul:

– Jing, Qi, Shen;

– cele trei Tiao (armonizări), Tiao Shen, Tiao Xi şi Tiao Xin;

– Dantian;

– teoria yin-yang şi Wu Xing (5 faze);

– sistemul  Jingluo (meridianele principale şi colateralele);

–  organele Zang Fu („palatele şi depozitele”, care indică aici

organele şi viscerele).

Jing, Qi, Shen: se mai numesc „Cele trei comori”, sunt trei forme de energie, pornind de la cea mai grosieră până la cea mai subtilă. Jing şi Shen mai sunt definite şi ca formele yin şi yang ale qi-ului. Se mai pot asocia cele trei comori, cu corpul, respiraţia şi mintea. În acest mod ajungem la cele trei principii ale qigongului prin care se afirmă că trebuie să lucrăm cu toate aspectele unei persoane: nu este posibil să acordăm atenţie corpului fără să ne interesăm în acelaşi timp şi de minte, sau de repiraţie, sau invers nu se poate practica maeditaţia fără să se ia în considerare corpul (cum se face în multe practici religioase).

Jing – ideograma care-l indică cuprinde o sămânţă de orez (deoarece cuprinde un radical ce semnifică orezul şi în plus unul care semnifică sămânţă sau tânăr, sau verde). Ideogramei i s-a dat un înţeles mai amplu: germene de viaţă, esenţă vitală, energie sexuală. Dacă se foloseşte într-un cuvânt compus indică ideea esenţială, principală, chintesenţa acelui lucru, puritatea (de exemplu jing+aur: aur pur, jing+iarbă: extract, concentrat). În qigong, jing este forma cea mai yin a qi-ului. Tinde să se îndrepte în jos, ca şi apa, mişcându-se prin organele genitale şi găsind exprimarea în fluidele legate de reproducere: spermatozoizii, sperma, lubrifianţii vaginali, ovulele şi sângele menstrual. Acestea sunt  toate manifestări fizice ale jing-ului de natură yin.

Dar deşi jing-ul este yin faţă de qi, el însuşi are manifestări care pot fi atât yin cât şi yang. Aspectul yang este reprezentat de salivă. Aceasta, deşi este fizic compusă din enzime digestive şi anticorpi protectori, este din punct de vedere energetic legată de sexualitate. În tehnicile sexuale ale qigongului taoist, partenerii sunt sfătuiţi să ingereze saliva partenerului ca un schimb de qi sexual în timpul raportului. În medicina chineză, Jing creşte şi se dezvoltă lent în timpul adolescenţei, atingând maximul la vârsta de 21 de ani, după care descreşte, în cazul în care nu este controlat şi nu este produs prin practica de qigong. Scăderea jing-ului este asociată din acest motiv cu multe din semnele îmbătrânirii cum ar fi osteoporoza, înrăutăţirea funcţionării sistemului imunitar, absenţa libidoului, albirea părului, încetinirea reflexelor, înrăutăţirea memoriei.

Jing este energia care crează măduva osoasă şi materia cenuşie din creier (creierul era numit şi „Sui Hai” sau marea măduvei). Una din tehnicile cele mai cunoscute în qigongul taoist era „huan jing bu nao” („inversarea Jing-ului pentru restabilirea creierului”).

Există trei resurse externe pentru acumularea jing-ului:

– jingul ereditar provenit de la părinţi

– jingul derivat din părţile rafinate şi purificate ale

mâncării

– în qigongul taoist este dat şi absorbit de propriul partener

sexual.

Există o serie de resurse interne ale jing-ului:

– rezerva principală se află în Dantianul inferior (Xia

Dantian)

– în organele interne locul său se află în rinichi, care în medicina tradiţională chineză cuprinde organele genitale, glandele suprarenale şi sistemul urogenital. Conform textelor alchimice taoiste, jingul este produs intern din energiile combinate ale rinichilor şi plămânilor. Orice tehnică care îmbunătăţeşte funcţionarea şi starea de sănătate a acestor organe, va duce la creşterea rezervei de jing din organism.

Qi-ul are o etimologie mai complexă, fiind utilizat timp de milenii, fiind datat cel puţin până în anul 700 înainte de Cristos. La început reprezenta vaporii care urcă, dar apoi i s- a adăugat acelaşi radical care formează ideograma jing, care indică orezul. Prin urmare se unesc două concepte cu aceeaşi semnificaţie: vaporii care urcă de la pământ spre cer şi formează norii şi orezul – materia primă care când este fiartă generează vapori. În acest mod apare sinteza celor două elemente fundamentale: elementul celest, yang şi a celui terestru, yin.

Qi-ul celest care vine de sus şi qi-ul terestru care vine de jos.

Mai exista şi al treilea carater, legat de acelaşi concept, format din radicalul care indică focul, unit cu un caracter cu semnificaţia de abstractizare, de cantitate necuantificabilă, invizibilă, care avea forma unui om ce luptă împotriva unui obstacol (acest ultim caracter, dacă se consideră izolat semnifică „nu”, adică o negaţie). Ambele caractere redau destul de bine o anumită stare a energiei-materiei care nu este cuantificabilă, nu este vizibilă, care transmite informaţii şi este permanent în mişcare.

Conceptul de qi s-a dezvoltat în decursul timpului, odată cu medicina chineză. În timp ce bazele teoretice ale medicinii deveneau mai solide şi mai specifice se modifica şi sensul vechilor termeni utilizaţi în trecut. În această perioadă apare un termen care avea semnificaţia de influenţă subtilă (qi) şi dispare termenul „gui” – demon. Astfel, când în trecut se definea o influenţă externă malignă  „demon rău” (xiegui), treptat s-a înlocuit cu termenul de  „influenţă subtilă  malignă” (xieqi). Termenul qi îşi păstrează această semnificaţie până în sec. XI d.Cr., când apare şi caracterul  „orez” sub caracterul „vapori”. Din acest moment se poate traduce fără a greşi  ideograma „qi” ca energie, suflu, energie vitală.

Qi-ul în medicina chineză se clasifică în funcţie de funcţionalitatea sa în organismul uman:

– Yingqi (Qi nutritiv),

– Weiqi (Qi protectiv),

– Xieqi (Qi patologic, pervers),

– Yuanqi (Qi primordial),

– Zongqi (Qi primar),

– Zhengqi sau  Zhenqi (Qi autentic sau imunitar).

Shen este a treia din cele trei comori. Ideograma are două sensuri în chineză: spirit şi frecare. Shen indică energia spirituală şi psihică, partea divină din fiecare fiinţă vie şi are prin urmare o natură esenţial luminoasă. Dacă considerăm shen ca o energie ce corespunde inimii-minţii, aceasta se identifică fie cu mintea fie cu partea spirituală a vieţii emoţionale a unei persoane. Shen poate fi cultivat în corpul uman şi adunat din Univers. Toate formele statice de qigong dezvoltă Shen-ul. El este asociat cu ficatul şi cu inima. Când aceste organe sunt sănătoase, qi-ul lor se combină şi produce shen. Dacă sunt bolnave, atunci şi spiritul persoanei este compromis, mintea tinde să fie într-o continuă stare de oboseală şi agitaţie. Shen este lumina ochilor. Se conservă şi se generează când întoarcem ochii spre interior, practicând introspecţia şi meditaţia. În schimb shen se pierde şi se dispersează când petrecem prea mult timp să privim în exterior, fiind preocupaţi de evenimentele externe sau de ideile noastre legate de aceste evenimente. Stările minţii perturbate şi confuze sunt boli ale shen-ului.

În timp ce Jing curge prin oase şi qi-ul prin meridianele principale, shen-ul traversează o serie de canale numite „cele opt meridiane extraordinare”. Aceste canale sunt acele traiectorii pe care se focalizează atenţia în timpul anumitor meditaţii clasice de qigong, cum ar fi „Micul Circuit Ceresc”    (Xiao Zhoutian).

Cele trei tiao (trei armonizări) sunt trei principii fundamentale în practica de qigong, care-l fac un sistem complet de practică, deoarece nu ignoră niciuna din componentele de bază ale organismului uman: corp, respiraţie şi inimă-minte:

1. Tiao Shen (armonizarea, reglarea corpului)

Asta înseamnă relaxarea corpului: fiecare celulă a corpului trebuie să atingă o relaxare completă care conduce la o relaxare a minţii. Când există o dereglare într-o anumită parte a corpului, înseamnă că qi-ul nu curge în mod liber şi natural. Prin intermediul tehnicilor care permit „Tiao Shen”, adică prin relaxarea corpului şi atingerea echilibrului, este eliminat blocajul energetic, qi-ul putând acum să curgă liber, durerea dacă era prezentă este eliminată. Prin practică se lucrează asupra curgerii energetice, adică asupra qi-ului din interiorul meridianelor, se controlează  Zheng qi (Qi autentic), reglând corpul şi prin aceasta şi mintea, care în acest mod va controla funcţiile din interiorul organismului, de exemplu prin schimbul de energie din organele bolnave. În artele marţiale, controlul qi-ului este dobândit treptat până la dobândirea capacităţii de emitere a qi-ului prin intermediul căreia se poate ataca şi apăra de un adversar.

În termeni occidentali, se acordă atenţie relaxării muşchilor, tendoanelor şi fortificării oaselor. Cortexul cerebral pătrunde într-o stare de inhibiţie protectoare de linişte. În această stare de relaxare, semnalele transmise de la cortexul cerebral, din care o treime se îndreaptă spre mâini (în principal spre palme), permit ca prin efectuarea unei poziţii statice sau a unei mişcări lente să direcţionăm câmpurile magnetice spre regiunea de interes.

2. Tiao Xi (armonizarea respiraţiei)

Reglarea respiraţiei semnifică să permiţi energiei prezente în atmosferă să pătrundă şi să fie bine utilizată în corp, pentru prelungirea vieţii tuturor celulelor şi prin urmare şi a vieţii umane. În plus reglarea respiraţiei permite deschiderea minţii, catalizarea capacităţilor creierului, eliminarea toxinelor corpului prin plămâni şi piele. Respiraţia naturală trebuie să fie regulată, lungă, fină şi profundă, dar niciodată forţată. Dar ce se înţelege prin respiraţie atunci când se lucrează cu aceasta?

Există trei faze care formează ciclul respirator.

Prima fază este respiraţia externă, care este de obicei considerată ca fiind respiraţia comună şi care constă în schimbul de gaze care are loc la nivelul alveolelor şi capilarelor pulmonare.

A doua fază are loc la nivelul sângelui din circulaţia pulmonară.

A treia fază, cea a respiraţiei interne coincide cu schimbul intern la nivelul celulelor din ţesuturi. După ce are loc hrănirea, circulaţia sanguină serveşte la operaţia opusă, de a transporta spre plămâni gazele utilizate, aerul vechi, de a elimina pentru a permite purificarea tuturor celulelor hrănite. Prin urmare sistemul respirator şi cel circulator sunt strâns legate: inima comandă circulaţia, dar sângele ajunge la diferite părţi ale corpului doar când energia plămânilor curge fără întrerupere. Rolul plămânilor nu este doar de a realiza un schimb cu exteriorul, ci şi acela de distribuire a substanţelor nutritive în întregul corp.

3. Tiao Xin (armonizarea inimii-minţii)

Deoarece inima şi mintea sunt indicate printr-o singură ideogramă (în antichitate se considera că sediu al minţii inima), practica de reglare a sistemului inimă-minte constă în practica asupra emoţiilor, senzaţiilor, reflexelor şi mecanismelor psihofizice. Este necesară curăţirea minţii de orice griji, cultivarea gândurilor pozitive. „Suntem ca un pin, neclintiţi şi stabili, liniştiţi în exterior şi deschişi spre natură. Tot ce priveşte corpul nostru sunt precum păsările şi florile din natura externă.” Mintea trebuie să fie calmă şi relaxată ca apa lacului.  Scopul cel mai înalt este de a nu simţi graniţa dintre noi şi natura din jur. „Ce este mic nu are limite interne, ce este mare nu are limite externe”.

Din punct de vedere mental, qigong-ul reglează cortexul cerebral şi creierul acţionând asupra reflexelor, gândurilor şi activităţilor mentale. Vizualizarea şi meditaţia sunt mijloace puternice de reglare a emoţiilor, şi prin aceasta a impulsurilor nervoase care determină producerea substanţelor fiziologice şi chimice (cum ar fi saliva şi adrenalina). Are loc o sistematizare a activităţii electrice a celulelor cerebrale din cortex, pătrunderea într-o stare inhibitorie protectivă, care ajută la repararea organelor interne. Se reglează funcţionarea sistemului nervos vegetativ, se vindecă hipertensiunea, ulcerul gastric, neurastenia, scad şi se echilibrează secreţiile interne, scade cantitatea de colesterol şi se vindecă bolile cardiovasculare. Se vindecă dereglările produse de reflexele patologice, se tratează bolile cronice de inimă, ficat, plămâni, splină, nevrozele şi cancerul. Se poate mări secreţia bilei, echilibrând în acest mod funcţiile digestive. Toate aceste transformări au loc dacă se efectuează o muncă constantă asupra tuturor componentelor organismului, adică atunci când se lucrează cu toate cele trei armonizări.

Dantian-ul (Câmpul de cinabru) este un termen specific folosit de taoişti în concepţia lor despre corpul uman şi funcţionarea sa. Termenul este folosit şi în medicina chineză, dar în taoism şi în qigong are o semnificaţie aparte care în unele aspecte diferă de cea medicală. Termenul indică anumite regiuni din corp care sunt locuri în care se produc transformări şi mutaţii.

Cinabrul, sau sulfura de mercur, sub formă de piatră roşie, este în alchimie materia primă a pietrei filozofale şi este materialul de bază pentru elaborarea aurului în alchimia externă şi a elixirului imortalităţii în alchimia internă.

Ideograma chineză „dan” sau „cinabru”  (cum este explicat în  „Shu Wen”, un antic dicţionar din dinastia Han 221 î.Cr.-  206 d.Cr.), reprezintă o cavitate sau un puţ, unde este conţinută o piatră, deoarece cinabrul care se găseşte din abundenţă în China, se extrăgea din peşterile montane. Termenul  „tian” sau „câmp”, preluat din vocabularul agricol, introduce ideea de cultivare. Cu toate acestea câmpurile de cinabru nu sunt nici depozite, nici puncte concrete, ci adevărate câmpuri de transformare a unor determinate materiale din alchimia internă.

Termenul dispare în dinastia Han, dar apoi din sec. III sau IV încep să se distingă trei câmpuri de cinabru diferite în corp:

– inferior, sub ombilic

– mediu, la nivelul inimii

– superior, la nivelul sprâncenelor

Dantian-ul inferior este considerat rădăcina omului, locul celor „cinci sufluri” (o altă denumire pentru cele cinci qi-uri, elemente sau mişcări), închide esenţa şi este locul unde se depozitează remediul, Dan-ul. Este poarta uniunii dintre Yin şi Yang.

Începând cu sec. XII, câmpurile de cinabru sunt înainte de toate locul de transformare pentru jing, qi, shen. Sunt trei regiuni din corp în jurul cărora sunt concentrate cele trei faze ale muncii psiho-fiziologice în qigong, numit şi Neidan, deoarece reprezintă setul de tehnici care permit cultivarea Dan- ului intern şi prin urmare permite obţinerea longevităţii.

Din acest motiv în multe tehnici utilizate, se dezvoltă capacitatea de concentrare pe Dantian, pentru a dezvolta, prin cultivare, principiul vital numit şi „embrionul longevităţii”.

Teoria binomului Yin-Yang şi  Wu Xing (cinci faze sau

mişcări).

Tot ce există este produsul unei unice energii care se manifestă la diferite nivele. În cosmologia chineză, cosmosul este o imagine a principiului (Dao), dar nu însuşi principiul. Taiji („Marele pol” care reprezintă aparenta dualitate în continuă transformare Yin-Yang) arată că unitatea rămâne şi după transformarea care apare după crearea lui Wuji („Non- polul”, „Vidul ultim” spre care se tinde ca un scop ultim în toate practicile spirituale).

În manifestarea universului: de la Wuji se ajunge la Taiji (da la Nimic (zero) se ajunge la Unu), de la Taiji se ajunge la Yin şi Yang (de la Unu se ajunge la Doi), de la Yin şi Yang şi transformarea lor continuă se ajunge la trei (cer, pământ şi om în centru), patru (cele 4 direcţii pe care omul le vede în jurul său), cinci (cele 4 direcţii plus centrul, ca o înţelegere a relativităţii acestor direcţii şi a propriei centralităţi) şi apoi se ajunge la diferenţierea finală în „cele 10.000 de lucruri”. Dar diferenţierea nu este decât relativă, calitativă, legată de mişcarea continuu transformatoare şi circulară dintre Yin şi Yang. A spune că totul este materie sau energie, înseamnă a afirma acelaşi lucru. Energia este materie nediferenţiată (stare yang), materia este energie diferenţiată (stare yin).Cu cât energia dobândeşte o formă mai diferenţiată ea devine mai yin, cu cât este mai informă ea este yang.

În  „Huangdi Neijing” se spune: „Pentru a trata bolile trebuie să se meargă până la rădăcină. Acum Yang acumulat formează cerul, Yin acumulat formează pământul. Yin este repausul, Yang este mişcarea. Yang dă naştere, Yin permite creşterea. Yang permite moartea, Yin continuă distrugerea.” Yin şi Yang ficşi se combină, în mişcare se separă, se diferenţiază, şi prin această diferenţiere datorată mişcării continue, inevitabile, apar Wuxing sau cele cinci faze (sau cinci elemente sau mişcări cum apar în textele occidentale).

Fondatorul teoriei filozofice Wuxing a fost  Zou Yan (circa 350 – 270 î.Cr.).  Conform acestei teorii, autorul a împărţit fenomenele naturale şi conceptele abstacte nu în două părţi (ca în teoria Yin-Yang), ci în cinci, alegând ca simboluri cele cinci elemente naturale: metal, lemn, apa, foc şi pământ.

Principiul dinamic de transformare ciclică era acelaşi: fiecare din aceste elemente era doar o fază în ciclul continuu de transformare.

Conform acestei teorii: metalul crează apa, apa crează lemnul, lemnul crează focul, focul crează pământul, pământul crează metalul. Aceste cinci elemente sunt doar simboluri de corespondenţă şi fiecare dintre ele corespunde unui organ sau viscer, sau unui anotimp, unei culori, unei perioade din zi, unui organ de simţ, unei note muzicale, unui meridian.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: