Influenţe externe în qigong

de  Marisa Vocca

Tehnicile şi şcolile de qigong s-au dezvoltat şi datorită influenţelor produse de yoga indiană şi budismul tibetan. În ce priveşte influenţele produse de yoga indiană, asemănările sale cu qigongul chinez sunt numeroase şi acestea nu sunt doar o simplă coincidenţă. Yoga, cel puţin din datele ce le avem în prezent, este probabil şi mai veche decât qigong-ul, şi este probabil că a influenţat dezvoltarea sa. Se pot vedea statui ale unor yoghini care stau în poziţie de lotus încă în civilizaţia de la Mohenjo-Daro, din sec. XXV-XX î.Cr. Unele tehnici au fost cu siguranţă introduse în China de primii pelerini şi călugări budişti deja în primul secol după Cristos. În sec. VI filozofia  Sankhya, baza filozofică Hindu în Yoga, a fost tradusă în chineză. Mulţi chinezi considerau India ca un adevărat centru de cultură.

Dar informaţiile călătoreau în ambele direcţii. J. Needham explorează  istoria acestui schimb cultural în al cincilea volum al operei sale Science and  Civilization in China: „Într-un singur an, în 692 d.Cr., misiunile a cinci state indiene au trimis tributul lor spre capitala chineză”. Treizeci de ani mai târziu, regele statului indian din Kanci „a construit un templu dedicat Chinei şi îl rugă pe imperator să-i trimită o inscripţie prin care să-i dea un nume”.

În 644 d.Cr., în timp ce chinezii traduceau textele de yoga în chineză, regele din Kamarupa ordonă ca clasicul filozofiei taoiste „Dao De  Jing” (Cartea clasică despre Cale şi Virtute), să fie tradus în sanscrită. Controversa ulterioară referitoare la traducerea unor termeni speciali chinezeşti în termeni cât mai apropiaţi în sanscrită, arată marele interes care exista în India faţă de cultura chineză. Această perioadă a fost deosebit de importantă pentru dezvoltarea şi difuziunea Hatha Yogăi. Se consideră că în acelaşi timp în care yoga era introdusă în China, yoghinii indieni preluau tehnicile taoiste de meditaţie şi de qigong în India.

Istoriile antice despre înţelepţii taoişti şi despre yoghinii indieni sunt incredibil de asemănătoare. Adepţii spirituali ale ambelor tradiţii practicau meditaţia în grote din munţi sau în temple aşezate de-a lungul râurilor. În literatura Tamil, din india meridională, între sec. IX-XIII d.Cr., se vorbeşte de 18 alchimişti magi (sittar), dintre care doi veniseră din China.

Schimbul dintre Yoga indiană şi Qigongul chinez continuă şi în prezent. Zhang He, un important scriitor chinez de tratate despre qigong, a scris şi un tratat despre Yoga. Unul dintre profesorii săi, Dr. Henry K.S. Wong, a fost primul sponsor  a lui Maharishi Mahesh Yogi şi a lui Swami Satchidananda, înainte de prima lor vizită în occident. Dr. Wong predă yoga în Hong Kong de aproape 25 de ani şi a dezvoltat un sistem integrat de Pranayama indiană şi de exerciţii  respiratorii de Qigong.

Budismul Tibetan, cunoscut în China ca şi „Mi Zong” („Şcoala  Esoterică), a pătruns în sec. VIII d.Cr. în China, unde s-a format un centru în jurul capitalei Changan. Această şcoală a dispărut rapid după anul 774. Cu toate acestea s-a păstrat Qigongul tibetan  budist (Mizong Qigong). După spusele unui savant, cercetător la Univ. din Harvard, la Centrul de cercetare asupra Asiei orientale, Holmes  Welch: „În timpul perioadei republicane (1911 – 1948), lama tibetani aveau o comunitate religioasă în China cât şi în Europa; laicii bogaţi au devenit discipolii lor pentru a primi instrucţiuni cum să-şi dezvolte puterile paranormale.” Welch a asistat la o demonstraţie a Qigong-ului tibetan în  Hong Kong, în timpul căreia un bătrân maestru de 80 de ani, a încercat fără succes să folosească qi-ul pentru a împinge persoanele, fără să le atingă. O cunoştinţă a lui Welch, un fost funcţionar la biroul din Shanghai de la New York Times, afirmă că profesorul său, Yeh Wanzhi, discipol al unui lama tibetan, putea să vindece de la distanţă cu mâinile şi că a învăţat o tehnică numită „jin gang pi” („pielea ca un diamant”). Ambele capacităţi expuse sunt binecunoscute în qigongul tradiţional chinez.

În traducerea  unui savant budist  Garma C.C. Chang a unor texte tibetane transmise de la un guru la un lama, binecunoscut în perioada republicană, există referiri la tehnici similare celor din qigong: expirarea toxinelor şi a blocajelor spirituale, metode de circulare a respiraţiei, „absorbirea pranei (a qi-ului) celor 5 elemente, în 5 culori diferite”, folosirea mişcării animalelor, cum sunt tigrul, broasca ţestoasă, leul pentru a aduna sau difuza energia internă.

Aceste tehnici erau probabil deosebit de populare în regiunile de la graniţa dintre Tibet şi China.

În provincia chineză Yunnan, unele tehnici de qigong, care proveneau din artele marţiale tibetane cum ar fi „Răgetul leului” (Senge Ngawa), s-au amestecat cu cele din „Boxul cocorului alb” producând metode particulare sino-tibetane pentru luptă şi pentru cultivarea qi-ului. Datorită relaţiilor post-comuniste dintre China şi Tibet, este puţin probabil ca aceste schimburi să fi continuat şi după 1949. Cu toate acestea, mulţi maeştrii actuali de qigong se consideră urmaşi ai liniei Mizong Qigong şi includ cânturi şi mantra în tibetană sau sancrită în practica lor, cum ar fi cele mai cunoscute „Om Ah Hung” sau „Om Mani  Padme Hung”, invocări spre personificarea budistă a compasiunii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: