Coincidenţele practicantului de qigong

Din proprie experienţă am constatat că oamenii din jurul meu sunt oglinzi ale stărilor mele sufleteşti, ale egourilor mele, a modului meu de a gândi şi simţi. La momentul potrivit am găsit cartea lui Heims care mi-a clarificat ceea ce experimentam şi modul în care pot analiza aceste fenomene. Un pasaj relevant îl dau la sfârşit ca pe o concluzie.

Un caz limpede este cel al unui ex-coleg care era întotdeauna pasionat de ultima versiune de soft pentru calculatoare, chiar dacă aceasta aducea doar o mică schimbare, de care poate nici nu avea nevoie.  Era ahtiat de schimbare de dragul schimbării. Tot timpul trebuia să fie la curent cu ultima noutate, să fie în priză. Se plictisea de moarte dacă nu se întâmpla în ziua sau ora respectivă nimic senzaţional. Căuta cu lumânarea „senzaţiile tari” pe care le trata superficial, părându-i-se că le-a înţeles dacă spunea două vorbe despre ele, după care trecea la alt subiect de senzaţie, şi asta încontinuu, într-o grabă continuă, parcă ar fi pierdut trenul în gară. De aceea şi lucra într-un domeniu care-i satisfăcea această dorinţă de „subiecte fierbinţi” – lucra la Actualităţi, la radio.       Trebuie să subliniez că nu ştiu cum era în „realitate”, adică în alte situaţii şi cu alte persoane. Fapt este că atunci când eram plictisit, nu ştiam ce să fac, când doream ceva „altfel”, dar nu ştiam ce anume, în concluzie când eram într-o stare difuză de dorinţe nelămurite mă întâlneam invariabil cu el la servici. La început când i-am studiat comportările i le atribuiam fără să ezit ca aparţinându-i, apoi am observat că am şi eu anumite stări sufleteşti, dar momentul de înţelegere a venit când am văzut că  stările mele sufleteşti rezonează cu apariţia sa şi comportările sale. După acest moment de înţelegere am început să observ coincidenţele care apăreau şi care mi-au confirmat prin multe detalii suplimentare presupunerea iniţială. Iar după o perioadă de vreme mi-am schimbat locul de muncă şi nu l-am mai întâlnit – lecţia era învăţată.

Alt caz este cel cu directoarea de la un liceu din centrul Clujului. Am povestit cu Dorin în legătură cu problema sălilor de sport pentru qigong şi a amintit de liceul cu pricina. Întâmplător la o zi sau două după discuţie a trebuit să merg la acel liceu, era consiliu de administraţie şi aşa am făcut cunoştinţă cu directoarea. I-am spus doleanţa noastră şi a spus că se rezolvă, dar apoi nu ne-am întâlnit şi situaţia a rămas echivocă. Peste alte două- trei zile gândindu-mă la situaţia creată, iarăşi întâmplător, o întâlnesc la o şedinţă a directorilor de la mai multe licee şi ne-am despărţim în cei mai buni termeni clarificând problema sălii. Totul s-a întâmplat fulgerător. În urma a numai două întâlniri, directoarea, foarte amabilă, ne-a pus la dispoziţie sala de sport. Ceva a rezonat între mine şi dânsa, dar nu ştiam ce anume. Tot întâmplător m-am întâlnit a treia oară cu dânsa şi cum avea chef de vorbă am început să povestim. Aşa am aflat că îi plăceau foarte mult excursiile la munte, că la sfârşit de săptămână încearcă să iasă  în natură, la pădure şi împreună cu soţul ei merg ore în şir pe jos, era metoda ei prin care scăpa de stresul acumulat din timpul săptămânii. În plus, era o culegătoare „înrăită” de ciuperci. Soţului ei îi plăcea să adune rădăcini cu diferite forme ciudate, să le decojească şi să le dea cu lac ca să facă suporturi de veioze sau pur şi simplu pentru a fi admirate ca bibelouri.

A fost o discuţie plăcută pentru ambele părţi în care mi-am amintit şi eu că-mi place foarte mult să merg pe jos şi „să evadez” în natură, să culeg ciuperci, iar tatălui meu îi plăcea să strângă rădăcini, a făcut odată şi o expoziţie cu ele. Aveam multe lucruri în comun şi acestea au rezonat şi au predispus-o să ne ofere sala deşi înainte de acestă discuţie nu ne cunoşteam şi n-am povestit niciodată. După trei întâlniri cu directoarea o înţelegeam şi o cunoşteam mai bine decât pe alte persoane de care m-am „frecat cot la cot” ani întregi.     M-am întrebat de mai multe ori după astfel de întâlniri revelatorii, de ce cu unele persoane rezonăm atât de rapid şi cu altele ajungem atât de încet la un numitor comun? Motivul este judecata noastră părtinitoare: ceea ce ne place ne atrage, ceea ce nu ne place respingem, deşi ceea ce descoperim la ceilalţi oameni sunt doar calităţile şi defectele noastre reflectate. Din păcate încercăm să ne înconjurăm numai cu persoane plăcute şi să le evităm pe cele care nu ne plac, deşi inevitabil viaţa face în aşa fel încât să ne cunoaştem şi defectele. Si când recunoaştem un defect de-al nostru în altă persoană, asta chiar dacă nu ne face neapărat să îndrăgim persoana respectivă, ne-o face suportabilă şi până la urmă chiar un companion plăcut.

Universul ne îndeplineşte dorinţele în cele mai mici amănunte. Ne permite să aflăm răspunsurile la întrebările noastre. De aceea e important să fim atenţi la ce gândim, vorbim, facem. Pentru că provin de la dorinţele noastre nemărturisite care odată şi odată se îndeplinesc. În mod obişnuit avem o „zumzăială” de dorinţe mărunte, care se doresc împlinite, dar la un moment dat numai una  din ele preia de la fiinţa noastră suficientă energie şi este realizată, celelalte îşi aşteaptă rândul în lanţul karmic. Prin practica qigong mintea devine mai tăcută, unele dorinţe mărunte dispar, altele se unesc în dorinţe mai mari şi mai puternice şi prin urmare vor avea mai multă energie şi vor fi realizate după un interval mai mic de timp. Măiestria în qigong este legată şi de faptul că dorinţele noastre  sunt realizate mai rapid, uneori miraculos de rapid, asta arată că fluxul de energie începe să circule prin noi. Dar dacă nu ne dezvoltăm virtutea la fel de rapid ca şi măiestria vom avea mari probleme. Virtutea este înţelegerea a ceea ce suntem în momentul dat, a faptului că tot ceea ce ni se întâmplă, oricât de dureros sau plăcut ar fi, ne aparţine; că evenimentele exterioare sunt doar manifestarea trăirilor noastre interioare. Ceea ce dăm primim înapoi. Dacă nu acceptăm tot ce ni se întâmplă cu recunoştinţă pentru lecţia primită atunci nu am învăţat nimic, iar viaţa are de grijă să repete lecţia până o învăţăm prin suferinţă.

Am să dau un alt exemplu, destul de banal, pentru că ni se întâmplă poate zilnic. Era o oră de vârf şi doream să urc în autobuz, dar pentru că era prea aglomerat, uşile s-au închis chiar în momentul în care doream să urc (deşi mie mi s-a părut că mai exista un pic de loc, exact cât să încap şi eu) şi a plecat. M-am abţinut să nu mă enervez, dar probabil că prin minte au trecut câteva gânduri suficient de negre, pentru că acestea s-au materializat câteva minute mai târziu. A venit autobuzul următor, de această dată m-am grăbit să urc ca să nu rămân jos, dar pentru că era şi acesta destul de aglomerat nu am putut urca decât pe ultima treaptă. Uşile deja se închideau când de undeva a răsărit un beţiv, care în ultimul moment s-a împins şi a urcat. A trebuit să mă împing şi eu şi să mai urc o treaptă. Sub mine, pe treapta ultimă, beţivul mahmur înjura cu foc pe toţi cei din jur, în particular pe mine. După care, uitându-mă lung la el mi-a spus: „nu-ţi place ceva?” Iar eu i-am spus că nu-mi place cum vorbeşte. Iar el îmi zicea: „n-am loc, du-te mai sus, sunt convins că mai este un pic de loc. Nu-ţi place? Dar du-te naibii dacă nu-ţi place!” Dincolo de vorbirea vulgară, de forma cu care erau îmbrăcate de beţiv, descopeream gândurile mele negre, exact cum le-am gândit atunci când am pierdut autobuzul celălalt.       Nimeni din exterior nu ne judecă, că se numeşte Dumnezeu sau altfel. Noi, cu gândurile ce le avem, ne judecăm clipă de clipă pe noi înşine, după cum îi judecăm pe cei din jurul nostru. Partea cea mai dificilă este de a ne accepta roadele a ceea ce am semănat, de a ne lua responsabilitatea pentru efectele acţiunilor, vorbelor şi gândurilor noastre. Dacă nu ne luăm responsabilitatea pentru ce ni se întâmplă nu vom cunoaşte niciodată cauza ce le-a generat. Iar atunci doar „ni se întâmplă” şi ne plângem pe soartă că ni s-a întâmplat ceva ce nu am vrut

Un caz revelator în acest sens este cel al unei studente la Colegiul din Zalău. Aceasta era suplinitoare într-un sat din jurul Zalăului şi ca de obicei s-a prezentat în toamnă la concurs  pentru ocuparea postului. Nu l-a primit, deoarece nu avea studii superioare şi primii care au primit au fost aceştia. I se părea nedrept ca cei cu studii superioare să ocupe ei postul, considerând că deşi aceştia au cunoştinţe mai multe pe domeniu  ea era mai bine pregătită din punct de vedere pedagogic. În acel moment, cineva de la inspectorat i-a spus să ar trebui să aibe studii superioare. Dar cum? Păi este un colegiu în Zalău, nici nu trebuie să se ducă la Cluj, la facultate. În aceeaşi zi, încă foarte nervoasă, s-a dus la colegiu să se înscrie. Aici secretara fără să o întrebe a înscris-o la fizică medicală, deşi mai erau şi alte secţii de topografie, geografie, poate mai potrivite pentru ea. În aceste fel „i s-a întâmplat” să ajungă la colegiu, la secţia fizică medicală. În plus, nici în liceu nu i-a plăcut niciodată fizica şi i se părea că a nimerit la o secţie pentru care nu avea vocaţie. Era profund nemulţumită că „i s-a întâmplat” una ca asta. Dădea vina pe secretară şi alte persoane. De ce nu renunţa? Pentru că la început plătise o taxă şi acum deja era în anul II, la jumătatea anilor de studiu. Era prinsă ca într-un cleşte într-o situaţie aparent fără ieşire: pe de o parte cântărea greu dorinţa de a avea studii superioare şi investiţia financiară făcută, pe de altă parte era lipsa de interes şi de vocaţie pentru activitatea aleasă.

Astfel de situaţii fără ieşire sunt nenumărate în viaţa noastră.  Si cu cât fundătura este mai mare cu atât este mai mare înţelegerea obţinută dacă reuşim s-o depăşim. Dar pentru a rezolva o astfel de problemă trebuie să ne decidem într-o anumită privinţă, iar ca să te decizi trebuie să-ţi iei o răspundere pentru decizie şi efectele ei.      Închei cu citatul din Heims:” Uitaţi-vă la cărţile, filmele, obiectele cu care v-aţi înconjurat. Uitaţi-vă la lumea oamenilor ce vă înconjoară şi mai ales la oamenii din vecinătatea voastră – ei vă oglindesc: ceea ce puteţi spune despre ei se află numai în interiorul vostru, nu şi în interiorul lor. Iar chiar dacă ei au ceva asemănător cu ce aveţi voi, asta nu trebuie să vă privească, ci doar pe ei înşişi – să-şi rezolve singuri problemele ce le au. Dar important este că în interiorul vostru se află negreşit acel ceva (modul în care-i judecaţi pe alţii, înţelegerea voastră, interpretarea voastră, care nicidecum nu poate fi obiectivă) şi va trebui să înţelegeţi şi să dezlegaţi enigma acelui ceva, neapărat! Dacă nu vreţi să înţelegeţi şi nu vreţi să vă transformaţi, atunci nu vă veţi apropia de adevăr: dacă nu vreţi să cunoaşteţi atunci nu veţi vedea calea transformării, dacă nu vreţi să dezlegaţi nodul atunci nu veţi cunoaşte. Dacă evenimentele lumii în care trăiţi nu vă satisfac, atunci schimbaţi-vă propria stare sufletească în direcţia dorită şi atunci ceea ce vă înconjoară va rezona instantaneu cu starea voastră. Dacă nu aţi obţinut efectul dorit înseamnă că nu aţi ales starea sufletească potrivită sau că ea nu avea forţa necesară şi s-a dovedit mai slabă decât zgomotul ce vă înconjura şi care acoperea vocea stării voastre sufleteşti. Corectaţi-vă sonoritatea vocii sau renunţaţi de a mai fi voi înşivă. Dilema se rezolvă amintindu-vă că sunteţi creatori. Iar lumea voastră va auzi. Într-un astfel de moment de cumpănă a vă aminti că sunteţi creatori şi fii ai Creatorului vă va da o mare putere vocii, desigur cu condiţia ca această voce să exprime iubire.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: