Forţa gândului

Există o poveste a lui Andersen,  „Fluierul fermecat”, în care împăratul promitea fiica sa şi jumătate de regat celui care reuşea să-i ducă la păscut iepurii împărăteşti şi să-i aducă înapoi, pe toţi 101. Niciunul din peţitori nu reuşea pentru că de cum ieşeau pe poarta castelului iepurii o zbugheau care încotro vedea cu ochii, de nu mai reuşea nimeni să-i ajungă. Si aşa îşi pierdeau capul.

Plecă la drum şi flăcăul nostru, iar pe marginea drumului, o bătrână se ruga de toţi cei ce se îndreptau spre palat  să o ajute. Însă nimeni nu avea timp de ea, toţi se grăbeau la palat. Flăcăul se opri, o ajută, şi ca mulţumire, bătrâna i-a dăruit un fluier fermecat: dacă suflai în el de o parte, iepurii se adunau, dacă suflai de cealaltă parte, iepurii se răspândeau. În plus fluierul mai avea o calitate: nu putea fi furat, se întorcea de fiecare dată la stăpânul său. Precum bănuiţi flăcăul nostru reuşi să-i aducă împăratului iepurii înapoi spre marele necaz al acestuia. Atunci împăratul trimise pe rând pe doică, pe fiică, apoi pe soţia sa, apoi se înfăţişă el însuşi pentru a-i lua prin viclenie fluierul.

De fiecare dată, în schimbul fluierului, flăcăul îi supunea la umilinţe nespuse pentru rangul lor punându-i să îndeplinească o corvoadă pe care o făceau numai slujitorii cei mai umili. Umilit şi fără fluier, împăratul hotărî să-i taie capul dacă nu reuşea în ultima încercare: să umple un butoi de minciuni în faţa întregii curţi imperiale.

Flăcăul începu: „şi mi-a lustruit cizmele cu batista ei parfumată însăşi doica maiestăţii voastre” „Minciună!” strigă doica roşindu-se la faţă. Flăcăul întrebă: „S-a umplut butoiul, maiestate?” „Nu, doar pe jumătate”, răspundea împăratul. Flăcăul continuă: „şi m-a servit cu mâna ei augustă la masă însăşi soţia ta”. „Minciună!” strigă împărăteasa verde de furie. Flăcăul întrebă: „S-a umplut butoiul, maiestate?” „Nu, de-abia a ajuns la cep”, răspundea împăratul. Flăcăul continuă: „şi mi-a sărutat calul …” şi se opri să întrebe „S-a umplut butoiul, maiestate?”. „Nu s-a umplut!” strigară la unison doica şi soţia împăratului, dar el nu mai avea de gând să asculte aşa că strigă degrabă:  „Opreşte!, opreşte!, deja a început să curgă şi pe lângă.” Iată ce mare era puterea acelui fluier fermecat, încât de frica lui chiar şi împăraţii tremurau.

Maestrul Lin Kai Ting ne spunea la curs: „Uitaţi-vă cum se concentrează o pisică să prindă un şoarece. Întregul ei corp, întreaga ei fiinţă urmăreşte şoarecele: ochii sunt aţintiţi asupra pradei, picioarele sunt încordate, strânse sub ea, coloana este arcuită, ghiarele sunt gata să ţâşnească. Deşi ea încă n-a sărit, ea deja este acolo în locul unde se află şoarecele.”

Se spune că unde este gândul este şi qi-ul. De multe ori pisica stă nemişcată şi şoarecele ar avea timp să fugă, dar nu o face, este imobilizat doar prin forţa gândului.

Intenţia pisicii este atât de puternică, încât aceasta se realizează în cele mai mici detalii şi fizic.

Iar această capacitate de concentrare este naturală. Cine oare a mai văzut o pisică care să nu fie în stare să prindă şoareci?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: